ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 368/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.151/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din 13 noiembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 24.020/3/2023, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 40 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 10 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 105 alin. (3) și art. 111 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în urma depunerii declarațiilor rectificative după recunoașterea încadrării activității în condiții deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, cu modificările ulterioare, angajatorul Institutul Național de Medicină Legală are obligația de a plăti și diferențele dintre cotele de contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat plătite și cele aferente pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite de muncă (constatată pe cale judiciară), respectiv care este termenul de prescripție extinctivă în cazul acțiunilor formulate de salariați, având ca obiect obligarea unității la îndeplinirea acestei obligații, inclusiv pentru obligațiile aferente perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a actualului Cod civil), și de la ce dată curge termenul de prescripție.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 29 mai 2025, cu nr. 1.151/1/2025, termenul de soluționare fiind stabilit la 20 octombrie 2025. II. Dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii): " Art. 40. - (...) (2) Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: (...) f) să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii; (...)"

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): " Art. 10. - (1) Pentru perioadele de după 31 martie 2001, informațiile preluate din declarația nominală de asigurare prevăzută la art. 7 alin. (1) și (2), precum și din declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, constituie elementele pe baza cărora se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii și punctajul anual pentru asigurații sistemului public de pensii. (2) În situațiile în care, pentru perioadele prevăzute la alin. (1), derularea raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declarația nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare și a punctajului anual, pot fi valorificate și alte acte doveditoare, întocmite în condițiile legii. (3) Obligația prezentării actelor doveditoare prevăzute la alin. (2) revine persoanei în cauză."

Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură fiscală): " Art. 105. - Corectarea declarației fiscale (1) Declarația de impunere poate fi corectată de către contribuabil/plătitor, pe perioada termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale. (2) Declarația informativă poate fi corectată de către contribuabil/plătitor indiferent de perioada la care se referă. (3) Declarațiile prevăzute la alin. (1) și (2) pot fi corectate prin depunerea unei declarații rectificative. (...)" " Art. 111. - Întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale (1) Termenele de prescripție prevăzute la art. 110 se întrerup: a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune; b) la data depunerii de către contribuabil/plătitor a declarației de impunere după expirarea termenului legal de depunere a acesteia; c) la data la care contribuabilul/plătitorul corectează declarația de impunere sau efectuează un alt act voluntar de recunoaștere a creanței fiscale datorate. (...)"

Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, cu modificările ulterioare (Legea nr. 104/2003): " Art. 22. - Personalul care își desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică și prosecturi ale spitalelor, precum și personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică și al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 8 august 2023, reclamanții A și B au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici": - să se constate că activitatea desfășurată de reclamantul A în perioada 11.05.2007-16.01.2023 se încadrează în condiții deosebite de muncă în temeiul art. 22 din Legea nr. 104/2003; - să se constate că activitatea desfășurată de reclamantul B în perioada 1.04.2004 și până la data schimbării condițiilor de muncă sau a încetării raportului de muncă se încadrează în condiții deosebite de muncă în temeiul art. 22 din Legea nr. 104/2003; - obligarea pârâtului la rectificarea carnetelor de muncă ori la eliberarea unor adeverințe care să conțină mențiuni referitoare la încadrarea activității celor doi salariați în condiții deosebite de muncă, în temeiul art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii; - plata diferențelor dintre cotele CAS plătite și cele aferente pentru activitatea desfășurată de reclamanți în condiții deosebite de muncă în perioadele menționate, în temeiul art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii, cu depunerea declarațiilor nominale rectificative aferente, precum și plata corespunzătoare a cotelor CAS pentru viitor în cazul reclamantului B, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidențele privind activitatea salariaților în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. (2) lit. g) din Codul muncii.

Prin Sentința civilă nr. 6.698 din 29 noiembrie 2023, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea de chemare în judecată și a constatat că reclamantul B și-a desfășurat activitatea într-un loc de muncă încadrat în condiții deosebite, conform Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. xx/21.12.2001 emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă București - Inspectoratul Muncii, în perioada 1.04.2004-21.12.2004 și ope legis începând cu data de 22 decembrie 2004, în temeiul art. 22 din Legea nr. 104/2003, încadrare ce se menține și pentru perioada ulterioară pronunțării acestei hotărâri, atâta vreme cât reclamantul B va continua să își desfășoare activitatea la locurile de muncă prevăzute de art. 22 din Legea nr. 104/2003, respectiv în serviciul de prosectură al pârâtului. Prima instanță a obligat pârâtul să elibereze reclamantului B adeverință doveditoare în ceea ce privește stagiul realizat în condiții deosebite de muncă, conform prezentei sentințe, precum și să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele privind activitatea salariaților - REVISAL, cu plata către bugetul de stat a diferențelor de sume reprezentând cotele de contribuție CAS aferente condițiilor deosebite de muncă, pentru perioadele expres menționate în prezenta hotărâre. Pârâtul a mai fost obligat pentru reclamantul B să depună declarațiile nominale rectificative aferente și să plătească - pentru viitor - cotele corespunzătoare de CAS potrivit condițiilor deosebite de muncă. A fost respinsă în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", ca neîntemeiată.

În motivare, s-a reținut că reclamantul B este salariatul pârâtului în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată nr. xxxx/10.12.2003, ocupând funcția de medic specialist medicină legală în cadrul laboratorului de prosectură medico-legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici".

Potrivit adeverinței din 17 ianuarie 2023, acest reclamant a desfășurat continuu, începând cu data de 10 decembrie 2003 până la data eliberării adeverinței, funcția de medic în cadrul laboratorului de prosectură și medicină legală clinică II din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici".

Potrivit adeverinței emise de Casa Națională de Pensii Publice privind datele necesare determinării stagiului de cotizare și punctajului realizat în sistemul asigurărilor de stat, reclamantul B figurează încadrat în condiții normale de muncă începând cu data de 1 aprilie 2004 până în decembrie 2022.

În ceea ce îl privește pe reclamantul A, prima instanță a reținut că este salariatul pârâtului în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată nr. xx/1.05.2007, în funcția de medic specialist, cu jumătate de normă în cadrul laboratorului de medicină legală clinică din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici".

Potrivit adeverinței din 17 ianuarie 2023, reclamantul A și-a desfășurat activitatea în funcția de medic în cadrul laboratorului de medicină legală clinică, cu jumătate de normă, începând cu data de 11 mai 2007 până la data de 1 octombrie 2010, iar în perioada 1.10.2010-16.01.2023 a avut funcția de șef laborator în cadrul laboratorului de Serologie medico-legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici".

Potrivit adeverinței emise de Casa Națională de Pensii Publice privind datele necesare determinării stagiului de cotizare și punctajului realizat în sistemul asigurărilor de stat, începând cu data de 1 iunie 2007, reclamantul A figurează încadrat în condiții normale de muncă până în decembrie 2022.

Potrivit Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. xx/21.12.2001 emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă București - Inspectoratul Muncii s-a avizat încadrarea în condiții deosebite a locurilor de muncă din secțiile de prosectură și medicină legală, anatomie patologică, serologie, antropologie, toxicologie și genetică din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici".

Având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 104/2003, Decizia nr. 24 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1001 din 12 decembrie 2019, și Decizia Curții Constituționale nr. 53 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 12 martie 2020, prima instanță a reținut că reclamantului A nu i se aplică prevederile art. 7 și 22 din Legea nr. 104/2003, dar că reclamantul B a lucrat în cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici" în laboratorul de prosectură de la data încetării efectelor Avizului nr. xx/21.12.2001 și până în prezent, fiind într-o situație identică cu aceea în considerarea căreia Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 53 din 4 februarie 2020.

Raportat la prevederile art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii, prima instanță a arătat că pârâtului angajator îi revine și obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa pe durata raporturilor de muncă, respectiv să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariat, în condițiile legii, astfel încât - corespunzător noii încadrări în condiții deosebite - a obligat unitatea angajatoare la plata diferențelor dintre cotele CAS plătite și cotele CAS aferente activității desfășurate de reclamantul B în condiții deosebite de muncă în perioadele menționate, precum și la depunerea declarațiilor nominale rectificative aferente.

Prin apelul formulat împotriva acestei sentințe, reclamantul A a arătat că în perioada 11.05.2007-1.10.2010, prin integrare clinică, cu 1/2 de normă, a desfășurat în mod continuu activitate profesională de specialitate în cadrul laboratorului de medicină legală clinică, având funcția de medic primar legist. În perioada 1.10.2010-16.01.2023, ocupând funcția de șef laborator serologie medico-legală, a desfășurat activitate cu normă întreagă, în mod continuu, în cadrul laboratorului de serologie medico-legală al instituției pârâte.

Invocând dispozițiile art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii, apelantul-reclamant A a arătat că angajatorului pârât îi revine obligația să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii, corespunzător încadrării în condiții deosebite, cu depunerea declarațiilor rectificative aferente.

Apelantul-pârât Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" a solicitat, prin apelul formulat, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca neîntemeiate.

În motivarea cererii de apel, angajatorul nu a formulat critici concrete cu privire la dispozițiile primei instanțe de depunere a declarațiilor rectificative ca urmare a recunoașterii încadrării activității salariatului reclamant B în condiții deosebite de muncă și de a plăti diferențele dintre cotele de contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat plătite și cele aferente pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite de muncă.

Cu ocazia soluționării celor două apeluri, la termenul de judecată din 18 septembrie 2024, instanța de apel a pus în discuția părților, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept sesizată, reținând că, în concret, este necesar a se lămuri următoarele aspecte: dacă, în urma depunerii declarațiilor rectificative după recunoașterea încadrării activității unui salariat în condiții deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, angajatorul are obligația de a plăti și diferențele dintre cotele de contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat deja achitate și cele aferente pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite de muncă (constatată pe cale judiciară); durata termenului de prescripție extinctivă în cazul acțiunilor formulate de salariați, având ca obiect obligarea angajatorului la îndeplinirea acestei obligații, inclusiv pentru obligațiile aferente perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a actualului Cod civil) pentru care se poate invoca, din oficiu, excepția prescripției dreptului la acțiune; data de la care curge termenul de prescripție a dreptului de a solicita plata diferențelor dintre cotele de contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat plătite și cele aferente pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite de muncă. IV. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile au apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu întrebarea prealabilă formulată de instanța de apel.

Salariații reclamanți au arătat că termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani și că nu a început încă să curgă pentru că obligația de plată a diferențelor de contribuții de asigurări sociale va fi exigibilă la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești din apelul pendinte.

Angajatorul pârât a susținut, în esență, că termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani și curge de la momentul la care fiecare prestație a devenit exigibilă.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părți. V. Punctul de vedere al instanței de trimitere asupra sesizării

Completul de judecată care a formulat sesizarea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, motivat de faptul că, în apel, instanța va analiza - în situația în care va aprecia că activitatea reclamanților (personal plătit din fonduri publice) se încadrează ope legis în condiții deosebite de muncă, având în vedere considerentele obligatorii ale Deciziei de recurs în interesul legii nr. 24 din 14 octombrie 2019 - dacă angajatorul are obligația de a depune declarații rectificative și de a plăti diferențele de contribuții de asigurări sociale.

În opinie majoritară, la nivelul Secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Curții de Apel București, se consideră că, după recunoașterea încadrării activității în condiții deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, angajatorul are obligația de a plăti și diferențele dintre cotele de contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat plătite și cele aferente pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite de muncă (constatată pe cale judiciară).

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale, au fost avute în vedere prevederile art. 7 din Legea nr. 263/2010, care se coroborează cu cele ale art. 296 19 din Codul fiscal din 2003, respectiv art. 147 alin. (1) și (3 2 ) din Codul fiscal din 2015 referitoare la depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, inclusiv a celei rectificative.

Pe altă parte, față de principiile ce rezultă din considerentele de la paragrafele 140-145 ale Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023, se observă mai întâi că, spre deosebire de personalul silvic, reîncadrarea activității salariaților din domeniul anatomiei patologice și prosecturii din cadrul instituțiilor de medicină legală, ca reprezentând stagiu în condiții deosebite de muncă, se dispune ca urmare a constatării neconstituționalității art. 22 din Legea nr. 104/2003 prin Decizia Curții Constituționale nr. 53 din 4 februarie 2020.

Interpretarea dată de Curtea Constituțională prin această decizie are un efect regulator: se arată care este înțelesul constituțional al normei și, pe cale de consecință, se dispune ca acest înțeles să fie aplicat de destinatarii actului normativ.

În ceea ce privește efectele, această categorie de decizii prezintă un grad de complexitate al efectelor pe care le produc mai ridicat față de deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unui text de lege, în condițiile în care textul care a făcut obiectul controlului de constituționalitate nu este eliminat din legislație, ci își va găsi aplicarea, în continuare, însă în interpretarea stabilită de instanța constituțională.

Așadar, cum Curtea Constituțională nu a pronunțat neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate, ci doar a arătat care este înțelesul constituțional al normei ce nu a fost eliminată din legislație, textul legal (respectiv art. 22 din Legea nr. 104/2003) se va aplica în continuare, în interpretarea stabilită de instanța constituțională, cu efect reparator pentru salariații ce îndeplinesc activități de anatomie patologică și prosectură desfășurate în cadrul instituțiilor de medicină legală, excluși în mod discriminatoriu de la aplicarea normei legale menționate.

Plecând de la această premisă, se va reține, față de considerentele Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că reîncadrarea stagiului efectuat de salariații din domeniul anatomiei patologice și prosecturii din cadrul instituțiilor de medicină legală, în condiții deosebite de muncă, nu este condiționată de plata diferențelor de contribuții de asigurări sociale, întrucât aceștia se încadrează în ipoteza prevăzută la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) din Legea nr. 263/2010, respectiv art. 5 alin. (1) pct. I din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), având în vedere că au desfășurat activități pe bază de contract individual de muncă, iar, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 53 din 4 februarie 2020, acești salariați se află în aceeași situație ca și salariații pentru care legiuitorul a reglementat încadrarea ope legis a activității desfășurate ca reprezentând stagiu în condiții deosebite.

În altă ordine de idei, față de cele reținute prin Decizia nr. 61 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 15 aprilie 2025 (a se vedea paragrafele 91, 94 și 95), posibilitatea de corectare consacrată de legiuitor prin art. 105 alin. (1) din Codul de procedură fiscală privește declarația de impunere, fără a fi realizate ca regulă generală diferențieri sub aspectul vreunei mențiuni sau categorii de mențiuni din conținutul acesteia.

Față de concluziile instanței supreme de la paragrafele 107 și 108 ale deciziei sus-menționate, reținând că termenul de prescripție aplicabil este de 5 ani, se pune problema de a stabili data de la care curge termenul de prescripție al dreptului salariatului de a solicita plata diferențelor dintre cotele de contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat plătite de angajator și cele aferente pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite de muncă, în condițiile în care autocorecția se face conform dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În situația în care s-ar reține că acest termen curge de la data la care angajatorul avea obligația de a depune declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale (cel mai târziu la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile), având în vedere că o parte din perioada de referință este situată anterior datei de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a actualului Cod civil), instanța ar avea dreptul să invoce, din oficiu, excepția prescripției dreptului la acțiune.

În acest context, față de soluțiile divergente ce se pot pronunța atât cu privire la existența obligației de plată a diferențelor dintre cotele de contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat plătite de angajator și cele aferente pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite de muncă în cazul particular al salariaților din domeniul anatomiei patologice și prosecturii din cadrul instituțiilor de medicină legală, cât și cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de trimitere a constatat că este îndeplinită exigența legală ca problema de drept (în ansamblul său) să nu fi fost anterior dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Instanța de trimitere a apreciat că problemele de drept a căror lămurire se cere prezintă caracter de noutate, deși au făcut - parțial - obiectul sesizării înregistrate cu nr. 2.102/1/2024, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în care s-a pronunțat Decizia nr. 113 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 29 ianuarie 2025 (ulterior datei formulării prezentei sesizări), prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu privire la chestiunea de drept referitoare la recunoașterea încadrării activității în condiții deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, în sensul dacă implică obligarea angajatorului la plata contribuțiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiții.

Opinia completului de judecată al instanței de trimitere învestit cu judecarea în apel a cauzei este că, în lumina dezlegărilor statuate prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație Și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și prin Decizia Curții Constituționale nr. 53 din 4 februarie 2020, obținerea beneficiilor legale cuvenite unor salariați ca urmare a reîncadrării stagiului efectuat în condiții deosebite de muncă, în temeiul art. 22 din Legea nr. 104/2003, nu este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.

Salariații care își desfășoară activitatea de anatomie patologică și prosectură în instituțiile de medicină legală se încadrează în ipoteza prevăzută la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) din Legea nr. 263/2010, respectiv art. 5 alin. (1) pct. I din Legea nr. 19/2000, întrucât au desfășurat activități pe bază de contract individual de muncă, iar ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 53/2020, acești salariați se află în aceeași situație ca și salariații pentru care legiuitorul a reglementat încadrarea ope legis a activității desfășurate ca reprezentând stagiu în condiții deosebite.

În condițiile în care s-ar aprecia că beneficiile legale prevăzute de legislația pensiilor sunt condiționate de plata CAS, instanța de trimitere a arătat că termenul de prescripție al dreptului salariatului de a solicita plata diferențelor dintre cotele de contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat plătite de angajator și cele aferente pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite de muncă este de 5 ani, iar acest termen curge de la data la care angajatorul avea obligația de a depune declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale (cel mai târziu la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile).

Dacă o parte din perioada de referință este situată anterior datei de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a actualului Cod civil), instanța are dreptul să invoce, din oficiu, excepția prescripției dreptului la acțiune.

În final, instanța de sesizare a apreciat că trebuie făcută diferența între obligația angajatorului de a depune declarații rectificative cu privire la schimbarea condițiilor de muncă ale salariaților și obligația de plată a diferențelor dintre cotele de contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat plătite de angajator anterior reîncadrării și cele aferente pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite de muncă. VI. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor cu privire la practica judiciară relevantă. VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante pentru sesizarea de față: - Decizia nr. 24 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1001 din 12 decembrie 2019, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, stabilindu-se că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, locurile de muncă ale personalului care desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică și prosecturi ale spitalelor, precum și personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică și al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite" (a se vedea considerentele de la paragrafele 61-67 ale acestei decizii); - Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023, prin care s-a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 234/2019, și, în consecință, s-a stabilit că: " Locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfășoară activitățile menționate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiții speciale. Personalul silvic care a desfășurat activitățile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiții speciale și de drepturile prevăzute la art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000. Obținerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001", relevante fiind considerentele de la paragrafele 140-145; - Decizia nr. 113 din 9 decembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 29 ianuarie 2025, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă recunoașterea încadrării activității în condiții deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, implică obligarea angajatorului la plata contribuțiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiții", reținându-se că "lămurirea chestiunii dacă operațiunea de constatare, pe cale judiciară, a activității desfășurate de către personalul angajat în cadrul Laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii «Grigore Alexandrescu», ca fiind încadrată în condiții deosebite de muncă, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 104/2003, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 24 din 14 octombrie 2019 - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1001 din 12 decembrie 2019, atrage, corelativ, și obligarea angajatorului la plata contribuțiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiții, adică soluționarea pe fond a procesului este și rămâne în competența Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, recunoscută de legiuitor prin art. 269 alin. (1) din Codul muncii" (paragraful 70); - Decizia nr. 61 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 15 aprilie 2025, prin care a fost admisă în parte sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pe perioada termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale și atât timp cât nu intervine anularea rezervei verificării ulterioare, contribuabilul/plătitorul își poate corecta declarația de impunere prin depunerea unei declarații rectificative care să se refere la orice mențiune relevantă din conținutul său pentru determinarea materiei impozabile și/sau calcularea bazei de impozitare și a creanței fiscale, iar nu doar la erori materiale sau formale de consemnare". A fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarele chestiuni de drept: " Art. 105 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, poate fi interpretat în sensul că o corectare a declarației fiscale pentru stabilirea impozitului pe clădiri poate fi realizată atunci când pretinsa corecție are ca obiect însăși materia impozabilă (clădirea), în sensul scoaterii clădirii de sub incidența impozitării prin scrierea cifrei «0» la rubrica privind valoarea clădirii. Prevederile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se opun unei interpretări a prevederilor art. 105 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că prin corectarea declarației fiscale pentru stabilirea impozitului pe clădiri, având ca obiect însăși materia impozabilă (clădirea), contribuabilul se poate prevala de efectul unei hotărâri judecătorești definitive prin care s-a anulat un act administrativ cu caracter normativ în condițiile în care nu a contestat decizia de impunere" (a se vedea considerentele de la paragrafele 91-108 ale acestei decizii). VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 53 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 12 martie 2020, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată, constatându-se că soluția legislativă cuprinsă în art. 22 din Legea nr. 104/2003, care exclude personalul care desfășoară activitatea de anatomie patologică și prosectură în instituțiile de medicină legală de la încadrarea în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă, este neconstituțională.

În considerentele deciziei, s-a reținut la paragrafele 32-34 că: " 32. (...) Curtea constată că activitățile de anatomie patologică și prosectură desfășurate în cadrul instituțiilor de medicină legală sunt identice sau comparabile cu cele desfășurate în cadrul spitalelor, factorii de risc ce derivă din manipularea cadavrelor umane și examinarea probelor biologice fiind deopotrivă prezenți. Cu toate acestea, Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 nu prevede pentru medicii legiști aceleași drepturi pe care art. 22 din Legea nr. 104/2003 le consacră pentru personalul care își desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică și prosecturi ale spitalelor, precum și personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică și al catedrei de biologie celulară. 33. Rezumând, Curtea reține că activitățile medicale și didactice care implică manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului se bucură de o reglementare specială, care instituie drepturi specifice pentru personalul care realizează aceste activități, așa cum este încadrarea în condiții deosebite de muncă. Aceste activități constituie și o parte din competențele instituțiilor de medicină legală. Având în vedere însă specificul acestor instituții, respectiv contribuția la înfăptuirea justiției prin stabilirea adevărului în vederea soluționării cauzelor penale, civile sau de altă natură, activitatea de medicină legală este supusă unei reglementări distincte prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2000. Cu toate acestea, Curtea consideră că serviciile de anatomie patologică și prosectură desfășurate în cadrul acestor instituții prezintă aceleași caracteristici de risc ca activitățile desfășurate în spitale. Prin urmare, instituirea unui tratament juridic diferit pentru personalul din instituțiile de medicină legală care realizează aceste activități, în sensul excluderii de la dreptul de a beneficia de încadrarea în condiții deosebite de muncă, apare ca fiind lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă. Deosebirea că activitatea din aceste instituții contribuie la îndeplinirea justiției nu poate fi privită ca reprezentând un criteriu obiectiv și cu atât mai puțin rezonabil pentru a crea o reglementare diferită, cu consecințe discriminatorii, în condițiile în care factorii de risc ce constituie condițiile specifice încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite se regăsesc în mod egal și în activitățile de anatomie patologică și prosectură din instituțiile de medicină legală, derivând din însăși natura acestor activități, așa cum s-a reținut mai sus. 34. Prin urmare, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii, creând o diferență de tratament juridic nejustificată din perspectiva măsurilor legale care privesc securitatea și sănătatea salariaților între persoane care desfășoară activitatea în condiții similare, având, astfel, un caracter neconstituțional". IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută - preîntâmpinarea apariției unei practici neunitare la nivel național -, se impune a se verifica, în primul rând, dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Acest act normativ cuprinde norme parțial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispozițiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

În acest context normativ, se reține că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele prezentei sesizări, în scopul de a stabili dacă sunt întrunite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate anterior enunțate, se constată că prezenta sesizare îndeplinește primele două cerințe de admisibilitate.

Astfel, cauza se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care judecă în ultimă instanță, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Totodată, litigiul se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fiind un proces care decurge din raporturile de muncă ale personalului plătit din fondurile publice, întrucât obiectul contestației judiciare este reprezentat de constatarea activității prestate de salariați ca fiind încadrată în condiții deosebite, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, obligarea angajatorului la plata diferențelor dintre cotele de contribuții de asigurări sociale plătite pentru activitatea desfășurată în condiții normale de muncă și cele datorate pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite de muncă, precum și depunerea declarațiilor nominale rectificative aferente, în temeiul art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii. Această categorie de personal, ce lucrează în unități de medicină legală, este salarizată potrivit anexei nr. II cap. I pct. 2 lit. a.2 tabelul 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017).

Asupra condiției referitoare la existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, se constată că art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de "chestiune de drept". În doctrină, s-a arătat, însă, că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

În același sens, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluția dată în această procedură să aibă în vedere numai chestiunea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege.

Astfel, există o deosebire esențială între procedura hotărârii prealabile și recursul în interesul legii: în primul caz, se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, în al doilea caz, se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu.

Referitor la acest aspect, în doctrină s-a arătat că, în înțelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înțelesurile sau aplicațiile; întrebarea instanței trebuie să fie una calificată, iar nu generică și pur ipotetică.

În același timp, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.

Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluționarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă și să se regăsească în soluția ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent după cum cererea este admisă sau respinsă. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiționată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanța supremă să producă consecințe juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privința raportului juridic dedus judecății.

Din această perspectivă, a relației de dependență dintre problema de drept sesizată și soluționarea căilor de atac cu care a fost învestită instanța de trimitere, se constată, în primul rând, că angajatorul nu contestă, pe calea apelului, nici obligația sa de a depune declarații nominale de asigurare rectificative și nici nu invocă prescripția dreptului material la acțiune al salariaților de a solicita obligarea pârâtului la plata diferențelor dintre cotele de contribuții de asigurări sociale deja achitate și cele datorate pentru condiții deosebite de muncă. Singura critică în mod real formulată vizează îndreptățirea salariaților de a obține pe cale judiciară reîncadrarea activității în condiții deosebite de muncă pentru perioada anterioară pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 53 din 4 februarie 2020.

În al doilea rând, deși instanța de apel relevă, prin încheierea de sesizare, că, în măsura în care perioada de referință este, în parte, anterioară datei de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a actualului Cod civil), este îndreptățită să invoce, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune, din verificarea actelor și lucrăril