Decizia nr. 250 din 23 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.970/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă, în interpretarea art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 12 alin. (2) şi art. 92 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 150 din Codul muncii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care au optat în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaţionale Învăţământ şi Sănătate şi asistenţă socială, conform anexei nr. II la aceeaşi lege, beneficiază de sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017″.

Magistratul-asistent arată că la dosar au fost depuse raportul întocmit şi un punct de vedere din partea pârâtului.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea fn/2024 din 17 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.876/117/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 16 decembrie 2024 cu nr. 2.970/1/2024. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 ” Art. 7. – Termeni În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: (…) m) venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.” Anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională Secţiunea a 2-a Soldele de funcţie şi salariile de funcţie ” Art. 12. – (…) (2) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de următoarele sporuri, în funcţie de condiţiile de muncă: a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; c) pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Secţiunea a II-a Alte dispoziţii Art. 92. – (1) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care deţin grad didactic şi îşi desfăşoară activitatea în instituţii militare de învăţământ sau în instituţii de învăţământ pentru formarea poliţiştilor ori în instituţii de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare – personal de specialitate medico-sanitar – din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, indiferent de funcţia pe care este încadrat, pot opta, în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut, pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaţionale Învăţământ şi Sănătate şi asistenţă socială, la care se adaugă solda de grad/salariul gradului profesional deţinut. (2) Pensia şi alte drepturi specifice care se acordă, potrivit legii, se stabilesc în raport cu soldele lunare brute/salariile lunare brute cuvenite în calitate de personal militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, corespunzătoare funcţiilor încadrate, potrivit legii.

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii ” Art. 150. – (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (3) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Spital (…) şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă aferente anilor 2021, 2022, 2023 şi 2024 prin includerea în calculul cuantumului acesteia a tuturor sporurilor de care beneficiază, inclusiv a sporului de secţie de 15%, plata diferenţelor dintre indemnizaţia de concediu de odihnă calculată conform primului capăt de cerere şi cea efectiv achitată pentru anii 2021, 2022, 2023 şi 2024, sume actualizate.

În motivare, a arătat, în esenţă, că este medic specialist chirurgie în cadrul Penitenciarului Spital (…), fiind încadrat ca inspector principal de penitenciar, însă prin Decizia nr. (…) a directorului Penitenciarului Spital (…) s-a stabilit că i se acordă salariul brut conform anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 în locul salariului lunar brut aferent funcţionarului public cu statut special, precum şi sporurile reglementate de aceeaşi anexă.

Or, potrivit art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, este îndreptăţit să beneficieze la acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă, caracterul permanent analizându-se în funcţie de perioada de timp pentru care s-a prestat munca respectivă.

Prin întâmpinare, pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte, întrucât drepturile salariale solicitate de reclamant nu pot fi acordate decât de pârâtul Penitenciarul Spital (…), şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru perioada anterioară datei de 4.04.2021, fiind împlinit termenul de 3 ani prevăzut de art. 2.517 din Codul civil.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, întrucât reclamantul a optat pentru salariul lunar brut stabilit potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel că nu i se cuvin sporurile reglementate în anexa nr. VI la acelaşi act normativ.

Pârâtul Penitenciarul Spital (…) a invocat, de asemenea, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, pentru aceleaşi considerente învederate de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

În cadrul soluţionării acţiunii s-au dispus sesizarea instanţei supreme şi suspendarea judecăţii cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării

Cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei, trebuie îndeplinite următoarele condiţii cumulative: – obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1) din ordonanţa de urgenţă anterior menţionată; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu se fi pronunţat asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective; – problema de drept care formează obiectul judecăţii nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Instanţa de trimitere a apreciat că aceste condiţii sunt îndeplinite, întrucât în cauză este vorba despre un proces privind stabilirea şi plata indemnizaţiei de concediu aferente anilor 2021-2024, drepturi de natură salarială ale reclamantului, care are funcţia de inspector principal de penitenciar, fiind deci plătit din fonduri publice.

De asemenea, asupra acestor chestiuni de drept şi de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, s-a apreciat ca fiind îndeplinită, având în vedere că, în prezentul litigiu, reclamantul solicită includerea în indemnizaţia de concediu a sporurilor prevăzute în art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, iar prin Decizia nr. (…) drepturile salariale şi sporurile aferente au fost stabilite prin raportare la anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

Totodată, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de dezlegarea ce ar urma a fi dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind imperios necesar a se determina dacă funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care au optat în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaţionale Învăţământ şi Sănătate şi asistenţă socială, conform anexei nr. II la aceeaşi lege-cadru, beneficiază de sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Există o strânsă legătură între problema de drept dedusă judecăţii şi soluţionarea pe fond a cauzei, raportat, pe de o parte, la apărările formulate de pârâţi, care susţin că, începând cu anul 2018 când a optat pentru salarizarea potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, reclamantului nu i se mai cuvin alte drepturi de natură salarială prevăzute de legiuitor în anexa nr. VI la aceeaşi lege-cadru, exclusiv pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională”, iar, pe de altă parte, raportat la prevederile art. 92 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, alte drepturi specifice care se acordă, potrivit legii, se stabilesc în raport cu soldele lunare brute/salariile lunare brute cuvenite în calitate de personal militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, corespunzătoare funcţiilor încadrate, potrivit legii.

Or, având în vedere prevederile art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, prevederile supuse analizei pot genera două interpretări.

Pe de o parte, se poate susţine, având în vedere că prin modalitatea de reglementare a drepturilor salariale în Legea-cadru nr. 153/2017, pe categorii de personal, astfel cum sunt încadrate în anexele nr. I-IX la legea-cadru sus-menţionată, drepturile de natură salarială aferente fiecărei categorii profesionale sunt exclusiv cele prevăzute în anexa corespunzătoare.

Pe de altă parte, prin raportare la art. 92 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi având în vedere încadrarea medicului de penitenciar pe funcţia de inspector principal de penitenciar, deci funcţionar public cu statut special, şi prin raportare la raţiunea acordării sporurilor prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu principiul nediscriminării instituit de art. 6 lit. b) din Legea-cadru 153/2017, se poate susţine că, prestând munca în aceleaşi condiţii cu ceilalţi angajaţi ai penitenciarului, medicului de penitenciar care a optat pentru salarizarea conform anexei nr. II la legea-cadru i se cuvin şi sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Or, raportat la aceste argumente, se constată că problema de drept prezintă un grad de dificultate de natură să justifice intervenţia instanţei supreme, atât pentru a asigura unificarea practicii judiciare, cât şi prin raportare la faptul că, pentru interpretarea Legii-cadru nr. 153/2017, inclusiv din prisma principiilor, s-au pronunţat mai multe decizii pentru soluţionarea hotărârii prealabile ori a recursului în interesul legii, impunându-se corelarea soluţiilor şi a considerentelor adoptate.

În consecinţă, problema de drept supusă analizei este direct incidentă în speţă, fiind esenţială pentru soluţionarea pe fond a cauzei. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanţa de trimitere a reţinut că reclamantul solicită includerea în indemnizaţia de concediu a sporului de secţie de 15% şi, respectiv, a tuturor sporurilor de care beneficiază, în calitatea sa de funcţionar public cu statut special, conform art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Din interpretarea coroborată a art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 12 alin. (2) şi art. 92 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 150 din Codul muncii, rezultă că fiecare categorie profesională beneficiază de drepturile salariale şi de natură salarială reglementate de legiuitor în anexa corespunzătoare la Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât aceasta a fost raţiunea legiuitorului în adoptarea unei legi unice a salarizării, iar posibilitatea de a opta pentru acordarea drepturilor salariale potrivit unei alte familii ocupaţionale atrage acordarea tuturor drepturilor aferente acesteia, corelativ cu pierderea drepturilor reglementate pentru familia ocupaţională din care a făcut parte angajatul până la momentul exprimării opţiunii. VI. Punctul de vedere al părţilor

Reclamantul a fost de acord cu sesizarea instanţei supreme.

Pârâtul Penitenciarul Spital (…) a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea problemelor de drept incidente în cauză, respectiv interpretarea unitară a prevederilor art. 92 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu a formulat un punct de vedere sub acest aspect. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La nivelul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti a apreciat că funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care au optat în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaţionale Învăţământ şi Sănătate şi asistenţă socială, conform anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, nu beneficiază de sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la aceeaşi lege-cadru. Astfel, raportat la art. 92 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, opţiunea personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare – personal de specialitate medico-sanitar – din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională presupune renunţarea la solda lunară/salariul lunar – în care sunt incluse şi sporurile, inclusiv cele prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în favoarea salariului brut stabilit potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, urmând ca eventualele sporuri acordate să fie cele prevăzute de această din urmă anexă. Tribunalul Ilfov, a opinat că, din interpretarea coroborată a art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 12 alin. (2) şi art. 92 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 150 din Codul muncii, rezultă că fiecare categorie profesională beneficiază de drepturile salariale şi de natură salarială reglementate de legiuitor în anexa corespunzătoare la Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât aceasta a fost raţiunea legiuitorului în adoptarea unei legi unice a salarizării. Astfel, posibilitatea de a opta pentru acordarea drepturilor salariale potrivit unei alte familii ocupaţionale atrage în consecinţă acordarea tuturor drepturilor aferente acesteia, corelativ cu pierderea drepturilor reglementate pentru familia ocupaţională din care a făcut parte angajatul până la momentul exprimării opţiunii. Tribunalul Teleorman a considerat că funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care au optat în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaţionale Învăţământ şi Sănătate şi asistenţă socială, conform anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, beneficiază de sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Punctul de vedere exprimat la nivelul Curţii de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Iaşi şi Tribunalului Vaslui este în sensul celui reţinut de instanţa de sesizare, anume că drepturile de natură salarială aferente fiecărei categorii profesionale sunt exclusiv cele prevăzute în anexa corespunzătoare la Legea-cadru nr. 153/2017, iar dacă un funcţionar public cu statut special optează pentru salarizarea conform anexei nr. II din actul normativ anterior menţionat, acesta ar beneficia doar de drepturile prevăzute în această anexă. Legea-cadru nr. 153/2017 a fost concepută ca o lege unică a salarizării, cu reglementarea distinctă a drepturilor salariale pe categorii de personal în anexele corespunzătoare. Astfel, dacă opţiunea pentru salarizarea conform unei alte familii ocupaţionale atrage acordarea tuturor drepturilor prevăzute pentru acea familie ocupaţională, totodată, această opţiune implică excluderea drepturilor reglementate pentru familia ocupaţională din care a făcut parte angajatul până la momentul exprimării opţiunii, inclusiv a sporurilor specifice prevăzute în anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Celelalte curţi de apel nu au înaintat hotărâri judecătoreşti şi nu au formulat niciun punct de vedere.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Poate prezenta relevanţă Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care, deşi analiza a vizat includerea/neincluderea sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care au beneficiat poliţiştii din penitenciare în perioada de activitate, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite acestora pentru perioada concediului de odihnă, au fost expuse argumente care pot prezenta relevanţă pentru problema de drept în discuţie, anume paragrafele 91-97. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: „Dacă în cursul judecării proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu judecarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat, şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Conform art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ: „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.”

Se reţine, astfel, că în procesele şi cererile enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 legiuitorul a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu judecarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate impuse de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este impusă condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se poate face şi de către completurile învestite cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, iar nu doar de către completurile învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, astfel cum impune art. 519 din Codul de procedură civilă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâţilor Penitenciarul Spital (…) şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor la recalcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă aferente anilor 2021, 2022, 2023 şi 2024 prin includerea în calculul cuantumului acesteia a tuturor sporurilor de care beneficiază reclamantul, inclusiv a sporului de secţie de 15%, obligarea pârâţilor la plata diferenţelor dintre indemnizaţia de concediu calculată şi cea efectiv achitată pentru anii 2021, 2022, 2023 şi 2024, sume actualizate, litigiul înscriindu-se în domeniul specific de reglementare prevăzut de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

De asemenea, s-a constatat că sunt îndeplinite primele două condiţii legale enumerate de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare în primă instanţă pe rolul unui complet specializat în litigii de muncă al tribunalului.

Este îndeplinită şi ultima condiţie legală, în urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme rezultând că aspectele supuse dezlegării prin sesizarea de faţă nu au făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Analizând sesizarea prin raportare la condiţia de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept de a cărei dezlegare să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că această cerinţă instituie o dublă condiţionare, respectiv să existe o veritabilă chestiune de drept, pe de o parte, şi să fie stabilită legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea pe fond a cauzei, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte existenţa unei veritabile chestiuni de drept, în absenţa unei definiţii legale a acestei noţiuni, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat în mod constant că este necesar ca problema de drept antamată să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a problemei de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Deşi noul act normativ a preluat întocmai noţiunea utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, îndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate a sesizării se impune a fi analizată în contextul particularităţilor procedurii reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care are caracter special şi parţial derogatoriu de la dispoziţiile dreptului comun.

Verificând îndeplinirea acestei condiţii, se observă că prin sesizarea Tribunalului Cluj se solicită a se stabili dacă, în interpretarea art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 12 alin. (2) şi art. 92 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 150 din Codul muncii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care au optat în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaţionale Învăţământ şi Sănătate şi asistenţă socială, conform anexei nr. II la aceeaşi lege-cadru, beneficiază de sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

De răspunsul dat la această întrebare depinde în mod evident soluţionarea pe fond a cauzei, dat fiind faptul că, în speţă, reclamantul solicită obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă aferente anilor 2021, 2022, 2023 şi 2024 prin includerea în calculul cuantumului acesteia a tuturor sporurilor de care beneficiază, inclusiv a sporului de secţie de 15%, şi obligarea acestora la plata diferenţelor dintre indemnizaţia de concediu calculată conform primului capăt de cerere şi cea efectiv achitată pentru anii 2021, 2022, 2023 şi 2024, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare.

Răspunsurile transmise de instanţele consultate relevă o abordare unitară a acestei chestiuni, în sensul că instanţele naţionale au apreciat că posibilitatea de a opta pentru acordarea drepturilor salariale potrivit altei familii ocupaţionale, atrage, în consecinţă, acordarea tuturor drepturilor aferente acesteia, corelativ cu pierderea drepturilor reglementate pentru familia ocupaţională din care a făcut parte angajatul până la momentul exprimării opţiunii, întrucât drepturile de natură salarială aferente fiecărei categorii profesionale sunt exclusiv cele prevăzute în anexa corespunzătoare la Legea-cadru nr. 153/2017.

Pornind de la însăşi denumirea Legii-cadru nr. 153/2017 ca lege a salarizării unice, se reţine că dispoziţiile acesteia sunt clare, în sensul că legea prevede o reglementare distinctă a drepturilor salariale pe categorii de personal în cele nouă anexe ale acesteia.

Salarizarea personalului plătit din fonduri publice este reglementată în Legea-cadru nr. 153/2017, iar în anexele la această lege-cadru, numerotate de la I la IX, sunt incluse, în scop de sistematizare, o serie de familii ocupaţionale de funcţii bugetare [„Învăţământ” (anexa nr. 1), „Sănătate şi asistenţă socială” (anexa nr. 2), „Cultură” (anexa nr. 3), „Diplomaţie” (anexa nr. 4), „Justiţie şi Curtea Constituţională” (anexa nr. 5), „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” (anexa nr. 6), „Administraţie” (anexa nr. 8) şi „Funcţiile de demnitate publică” (anexa nr. 9)].

Întrucât Legea-cadru nr. 153/2017 este concepută ca o lege unică a salarizării, opţiunea pentru salarizarea conform unei alte familii ocupaţionale, cazul în speţă, atrage acordarea tuturor drepturilor prevăzute pentru acea familie ocupaţională, o atare opţiune semnificând totodată o renunţare la drepturile reglementate pentru familia ocupaţională din care a făcut parte angajatul până la momentul exprimării opţiunii, inclusiv la sporurile specifice salarizării unei atari familii ocupaţionale.

Pentru identitate de raţiune cu argumentaţia dezvoltată în mod constant în jurisprudenţa instanţei supreme referitoare la mecanismul prevăzut de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte caracterul veritabil al chestiunii de drept supuse interpretării, se consideră că şi în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se impune ca problema de drept supusă dezlegării să fie din categoria celor care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare sau contradictorii sau a celor care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice.

Aşadar, în contextul în care, pe de o parte, conţinutul normei este neechivoc, iar, pe de altă parte, din cuprinsul sesizării nu rezultă care ar fi dilema instanţei de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal şi nici la obstacolele pe care le întâmpină îndeplinirea obligaţiei ce îi revine de a identifica, interpreta şi aplica legea în soluţionarea litigiului cu care este învestită, instanţei supreme i se solicită în concret să confirme sau să infirme aplicabilitatea în cauză a unei anumite dispoziţii legale.

Ignorând dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care reglementează condiţiile în care poate solicita intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile, instanţa de trimitere constată în mod eronat că se află în faţa unei chestiuni de drept reale atunci când, învestită fiind cu soluţionarea cauzei, trebuie să stabilească cadrul legal aplicabil în speţă.

Identificarea şi interpretarea normei de drept incidente constituie nu doar atributul exclusiv, dar şi obligaţia instanţei de judecată atunci când soluţionează cauza.

Prin urmare, instanţa supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu identificarea şi interpretarea normelor aplicabile în scopul soluţionării cauzei în care a fost formulată sesizarea, atribut care trebuie să rămână în sfera de competenţă exclusivă a instanţei de judecată legal învestite cu soluţionarea procesului, instanţa supremă neputându-se substitui instanţei de trimitere în ceea ce priveşte identificarea şi aplicarea legii.

Întrebarea adresată instanţei supreme nu se circumscrie necesităţii unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale, reprezentând, în realitate, o problemă de determinare a normei aplicabile în funcţie de cadrul judecăţii, contrar exigenţelor procedurale ale mecanismului hotărârii prealabile care impun ca sesizarea să vizeze chestiuni de interpretare a legii la nivel de principiu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se limitează, în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori a dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

În concluzie, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond atât timp cât se tinde la o delegare a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere, aceea de a aplica dispoziţii legale clare, neechivoce faptelor deduse judecăţii, către instanţa supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să soluţioneze cauza pe fond.