Decizia nr. 250/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.970/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: " Dacă, în interpretarea art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 12 alin. (2) și art. 92 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 150 din Codul muncii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care au optat în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaționale Învățământ și Sănătate și asistență socială, conform anexei nr. II la aceeași lege, beneficiază de sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017".

Magistratul-asistent arată că la dosar au fost depuse raportul întocmit și un punct de vedere din partea pârâtului.

Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea fn/2024 din 17 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.876/117/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 16 decembrie 2024 cu nr. 2.970/1/2024. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 " Art. 7. - Termeni În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: (...) m) venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare, indemnizațiile lunare și, după caz, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele și premiile, precum și alte drepturi în bani și/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar." Anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și securitate națională" Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională Secțiunea a 2-a Soldele de funcție și salariile de funcție " Art. 12. - (...) (2) Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil beneficiază de următoarele sporuri, în funcție de condițiile de muncă: a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; b) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; c) pentru activitățile care solicită o încordare psihică foarte ridicată, un spor de până la 15% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Secțiunea a II-a Alte dispoziții Art. 92. - (1) Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care dețin grad didactic și își desfășoară activitatea în instituții militare de învățământ sau în instituții de învățământ pentru formarea polițiștilor ori în instituții de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare - personal de specialitate medico-sanitar - din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, indiferent de funcția pe care este încadrat, pot opta, în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut, pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaționale Învățământ și Sănătate și asistență socială, la care se adaugă solda de grad/salariul gradului profesional deținut. (2) Pensia și alte drepturi specifice care se acordă, potrivit legii, se stabilesc în raport cu soldele lunare brute/salariile lunare brute cuvenite în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzătoare funcțiilor încadrate, potrivit legii.

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii " Art. 150. - (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (3) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." III. Expunerea succintă a procesului

Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Spital (...) și Administrația Națională a Penitenciarelor, obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de concediu de odihnă aferente anilor 2021, 2022, 2023 și 2024 prin includerea în calculul cuantumului acesteia a tuturor sporurilor de care beneficiază, inclusiv a sporului de secție de 15%, plata diferențelor dintre indemnizația de concediu de odihnă calculată conform primului capăt de cerere și cea efectiv achitată pentru anii 2021, 2022, 2023 și 2024, sume actualizate.

În motivare, a arătat, în esență, că este medic specialist chirurgie în cadrul Penitenciarului Spital (...), fiind încadrat ca inspector principal de penitenciar, însă prin Decizia nr. (...) a directorului Penitenciarului Spital (...) s-a stabilit că i se acordă salariul brut conform anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 în locul salariului lunar brut aferent funcționarului public cu statut special, precum și sporurile reglementate de aceeași anexă.

Or, potrivit art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, este îndreptățit să beneficieze la acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare și a sporului pentru condiții grele de muncă, caracterul permanent analizându-se în funcție de perioada de timp pentru care s-a prestat munca respectivă.

Prin întâmpinare, pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește, întrucât drepturile salariale solicitate de reclamant nu pot fi acordate decât de pârâtul Penitenciarul Spital (...), și excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru perioada anterioară datei de 4.04.2021, fiind împlinit termenul de 3 ani prevăzut de art. 2.517 din Codul civil.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamantul a optat pentru salariul lunar brut stabilit potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel că nu i se cuvin sporurile reglementate în anexa nr. VI la același act normativ.

Pârâtul Penitenciarul Spital (...) a invocat, de asemenea, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, pentru aceleași considerente învederate de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

În cadrul soluționării acțiunii s-au dispus sesizarea instanței supreme și suspendarea judecății cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea sesizării

Cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei, trebuie îndeplinite următoarele condiții cumulative: - obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1) din ordonanța de urgență anterior menționată; - Înalta Curte de Casație și Justiție să nu se fi pronunțat asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective; - problema de drept care formează obiectul judecății nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Instanța de trimitere a apreciat că aceste condiții sunt îndeplinite, întrucât în cauză este vorba despre un proces privind stabilirea și plata indemnizației de concediu aferente anilor 2021-2024, drepturi de natură salarială ale reclamantului, care are funcția de inspector principal de penitenciar, fiind deci plătit din fonduri publice.

De asemenea, asupra acestor chestiuni de drept și de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a prezentei cauze, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Referitor la condiția ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, s-a apreciat ca fiind îndeplinită, având în vedere că, în prezentul litigiu, reclamantul solicită includerea în indemnizația de concediu a sporurilor prevăzute în art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, iar prin Decizia nr. (...) drepturile salariale și sporurile aferente au fost stabilite prin raportare la anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

Totodată, soluționarea pe fond a cauzei depinde de dezlegarea ce ar urma a fi dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind imperios necesar a se determina dacă funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care au optat în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaționale Învățământ și Sănătate și asistență socială, conform anexei nr. II la aceeași lege-cadru, beneficiază de sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Există o strânsă legătură între problema de drept dedusă judecății și soluționarea pe fond a cauzei, raportat, pe de o parte, la apărările formulate de pârâți, care susțin că, începând cu anul 2018 când a optat pentru salarizarea potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, reclamantului nu i se mai cuvin alte drepturi de natură salarială prevăzute de legiuitor în anexa nr. VI la aceeași lege-cadru, exclusiv pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și securitate națională", iar, pe de altă parte, raportat la prevederile art. 92 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, alte drepturi specifice care se acordă, potrivit legii, se stabilesc în raport cu soldele lunare brute/salariile lunare brute cuvenite în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzătoare funcțiilor încadrate, potrivit legii.

Or, având în vedere prevederile art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, prevederile supuse analizei pot genera două interpretări.

Pe de o parte, se poate susține, având în vedere că prin modalitatea de reglementare a drepturilor salariale în Legea-cadru nr. 153/2017, pe categorii de personal, astfel cum sunt încadrate în anexele nr. I-IX la legea-cadru sus-menționată, drepturile de natură salarială aferente fiecărei categorii profesionale sunt exclusiv cele prevăzute în anexa corespunzătoare.

Pe de altă parte, prin raportare la art. 92 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 și având în vedere încadrarea medicului de penitenciar pe funcția de inspector principal de penitenciar, deci funcționar public cu statut special, și prin raportare la rațiunea acordării sporurilor prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu principiul nediscriminării instituit de art. 6 lit. b) din Legea-cadru 153/2017, se poate susține că, prestând munca în aceleași condiții cu ceilalți angajați ai penitenciarului, medicului de penitenciar care a optat pentru salarizarea conform anexei nr. II la legea-cadru i se cuvin și sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Or, raportat la aceste argumente, se constată că problema de drept prezintă un grad de dificultate de natură să justifice intervenția instanței supreme, atât pentru a asigura unificarea practicii judiciare, cât și prin raportare la faptul că, pentru interpretarea Legii-cadru nr. 153/2017, inclusiv din prisma principiilor, s-au pronunțat mai multe decizii pentru soluționarea hotărârii prealabile ori a recursului în interesul legii, impunându-se corelarea soluțiilor și a considerentelor adoptate.

În consecință, problema de drept supusă analizei este direct incidentă în speță, fiind esențială pentru soluționarea pe fond a cauzei. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanța de trimitere a reținut că reclamantul solicită includerea în indemnizația de concediu a sporului de secție de 15% și, respectiv, a tuturor sporurilor de care beneficiază, în calitatea sa de funcționar public cu statut special, conform art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Din interpretarea coroborată a art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 12 alin. (2) și art. 92 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 150 din Codul muncii, rezultă că fiecare categorie profesională beneficiază de drepturile salariale și de natură salarială reglementate de legiuitor în anexa corespunzătoare la Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât aceasta a fost rațiunea legiuitorului în adoptarea unei legi unice a salarizării, iar posibilitatea de a opta pentru acordarea drepturilor salariale potrivit unei alte familii ocupaționale atrage acordarea tuturor drepturilor aferente acesteia, corelativ cu pierderea drepturilor reglementate pentru familia ocupațională din care a făcut parte angajatul până la momentul exprimării opțiunii. VI. Punctul de vedere al părților

Reclamantul a fost de acord cu sesizarea instanței supreme.

Pârâtul Penitenciarul Spital (...) a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea problemelor de drept incidente în cauză, respectiv interpretarea unitară a prevederilor art. 92 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor nu a formulat un punct de vedere sub acest aspect. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La nivelul Curții de Apel București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București a apreciat că funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care au optat în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaționale Învățământ și Sănătate și asistență socială, conform anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, nu beneficiază de sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la aceeași lege-cadru. Astfel, raportat la art. 92 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, opțiunea personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare - personal de specialitate medico-sanitar - din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională presupune renunțarea la solda lunară/salariul lunar - în care sunt incluse și sporurile, inclusiv cele prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în favoarea salariului brut stabilit potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, urmând ca eventualele sporuri acordate să fie cele prevăzute de această din urmă anexă. Tribunalul Ilfov, a opinat că, din interpretarea coroborată a art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 12 alin. (2) și art. 92 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 150 din Codul muncii, rezultă că fiecare categorie profesională beneficiază de drepturile salariale și de natură salarială reglementate de legiuitor în anexa corespunzătoare la Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât aceasta a fost rațiunea legiuitorului în adoptarea unei legi unice a salarizării. Astfel, posibilitatea de a opta pentru acordarea drepturilor salariale potrivit unei alte familii ocupaționale atrage în consecință acordarea tuturor drepturilor aferente acesteia, corelativ cu pierderea drepturilor reglementate pentru familia ocupațională din care a făcut parte angajatul până la momentul exprimării opțiunii. Tribunalul Teleorman a considerat că funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care au optat în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaționale Învățământ și Sănătate și asistență socială, conform anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, beneficiază de sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Punctul de vedere exprimat la nivelul Curții de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Iași și Tribunalului Vaslui este în sensul celui reținut de instanța de sesizare, anume că drepturile de natură salarială aferente fiecărei categorii profesionale sunt exclusiv cele prevăzute în anexa corespunzătoare la Legea-cadru nr. 153/2017, iar dacă un funcționar public cu statut special optează pentru salarizarea conform anexei nr. II din actul normativ anterior menționat, acesta ar beneficia doar de drepturile prevăzute în această anexă. Legea-cadru nr. 153/2017 a fost concepută ca o lege unică a salarizării, cu reglementarea distinctă a drepturilor salariale pe categorii de personal în anexele corespunzătoare. Astfel, dacă opțiunea pentru salarizarea conform unei alte familii ocupaționale atrage acordarea tuturor drepturilor prevăzute pentru acea familie ocupațională, totodată, această opțiune implică excluderea drepturilor reglementate pentru familia ocupațională din care a făcut parte angajatul până la momentul exprimării opțiunii, inclusiv a sporurilor specifice prevăzute în anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Celelalte curți de apel nu au înaintat hotărâri judecătorești și nu au formulat niciun punct de vedere.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

Poate prezenta relevanță Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care, deși analiza a vizat includerea/neincluderea sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care au beneficiat polițiștii din penitenciare în perioada de activitate, la stabilirea drepturilor bănești cuvenite acestora pentru perioada concediului de odihnă, au fost expuse argumente care pot prezenta relevanță pentru problema de drept în discuție, anume paragrafele 91-97. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024: "Dacă în cursul judecării proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu judecarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat, și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Conform art. 1 alin. (1) din același act normativ: "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal."

Se reține, astfel, că în procesele și cererile enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 legiuitorul a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu judecarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, spre deosebire de condițiile de admisibilitate impuse de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este impusă condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se poate face și de către completurile învestite cu soluționarea cauzei în primă instanță, iar nu doar de către completurile învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, astfel cum impune art. 519 din Codul de procedură civilă.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâților Penitenciarul Spital (...) și Administrația Națională a Penitenciarelor la recalcularea indemnizației de concediu de odihnă aferente anilor 2021, 2022, 2023 și 2024 prin includerea în calculul cuantumului acesteia a tuturor sporurilor de care beneficiază reclamantul, inclusiv a sporului de secție de 15%, obligarea pârâților la plata diferențelor dintre indemnizația de concediu calculată și cea efectiv achitată pentru anii 2021, 2022, 2023 și 2024, sume actualizate, litigiul înscriindu-se în domeniul specific de reglementare prevăzut de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

De asemenea, s-a constatat că sunt îndeplinite primele două condiții legale enumerate de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluționare în primă instanță pe rolul unui complet specializat în litigii de muncă al tribunalului.

Este îndeplinită și ultima condiție legală, în urma consultării evidențelor întocmite la nivelul instanței supreme rezultând că aspectele supuse dezlegării prin sesizarea de față nu au făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Analizând sesizarea prin raportare la condiția de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept de a cărei dezlegare să depindă soluționarea pe fond a cauzei, se constată că această cerință instituie o dublă condiționare, respectiv să existe o veritabilă chestiune de drept, pe de o parte, și să fie stabilită legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea pe fond a cauzei, pe de altă parte.

În ceea ce privește existența unei veritabile chestiuni de drept, în absența unei definiții legale a acestei noțiuni, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat în mod constant că este necesar ca problema de drept antamată să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a problemei de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Deși noul act normativ a preluat întocmai noțiunea utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate a sesizării se impune a fi analizată în contextul particularităților procedurii reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care are caracter special și parțial derogatoriu de la dispozițiile dreptului comun.

Verificând îndeplinirea acestei condiții, se observă că prin sesizarea Tribunalului Cluj se solicită a se stabili dacă, în interpretarea art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 12 alin. (2) și art. 92 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 150 din Codul muncii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care au optat în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaționale Învățământ și Sănătate și asistență socială, conform anexei nr. II la aceeași lege-cadru, beneficiază de sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

De răspunsul dat la această întrebare depinde în mod evident soluționarea pe fond a cauzei, dat fiind faptul că, în speță, reclamantul solicită obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de concediu de odihnă aferente anilor 2021, 2022, 2023 și 2024 prin includerea în calculul cuantumului acesteia a tuturor sporurilor de care beneficiază, inclusiv a sporului de secție de 15%, și obligarea acestora la plata diferențelor dintre indemnizația de concediu calculată conform primului capăt de cerere și cea efectiv achitată pentru anii 2021, 2022, 2023 și 2024, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare.

Răspunsurile transmise de instanțele consultate relevă o abordare unitară a acestei chestiuni, în sensul că instanțele naționale au apreciat că posibilitatea de a opta pentru acordarea drepturilor salariale potrivit altei familii ocupaționale, atrage, în consecință, acordarea tuturor drepturilor aferente acesteia, corelativ cu pierderea drepturilor reglementate pentru familia ocupațională din care a făcut parte angajatul până la momentul exprimării opțiunii, întrucât drepturile de natură salarială aferente fiecărei categorii profesionale sunt exclusiv cele prevăzute în anexa corespunzătoare la Legea-cadru nr. 153/2017.

Pornind de la însăși denumirea Legii-cadru nr. 153/2017 ca lege a salarizării unice, se reține că dispozițiile acesteia sunt clare, în sensul că legea prevede o reglementare distinctă a drepturilor salariale pe categorii de personal în cele nouă anexe ale acesteia.

Salarizarea personalului plătit din fonduri publice este reglementată în Legea-cadru nr. 153/2017, iar în anexele la această lege-cadru, numerotate de la I la IX, sunt incluse, în scop de sistematizare, o serie de familii ocupaționale de funcții bugetare ["Învățământ" (anexa nr. 1), "Sănătate și asistență socială" (anexa nr. 2), "Cultură" (anexa nr. 3), "Diplomație" (anexa nr. 4), "Justiție și Curtea Constituțională" (anexa nr. 5), "Apărare, ordine publică și securitate națională" (anexa nr. 6), "Administrație" (anexa nr. 8) și "Funcțiile de demnitate publică" (anexa nr. 9)].

Întrucât Legea-cadru nr. 153/2017 este concepută ca o lege unică a salarizării, opțiunea pentru salarizarea conform unei alte familii ocupaționale, cazul în speță, atrage acordarea tuturor drepturilor prevăzute pentru acea familie ocupațională, o atare opțiune semnificând totodată o renunțare la drepturile reglementate pentru familia ocupațională din care a făcut parte angajatul până la momentul exprimării opțiunii, inclusiv la sporurile specifice salarizării unei atari familii ocupaționale.

Pentru identitate de rațiune cu argumentația dezvoltată în mod constant în jurisprudența instanței supreme referitoare la mecanismul prevăzut de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă în ceea ce privește caracterul veritabil al chestiunii de drept supuse interpretării, se consideră că și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se impune ca problema de drept supusă dezlegării să fie din categoria celor care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare sau contradictorii sau a celor care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice.

Așadar, în contextul în care, pe de o parte, conținutul normei este neechivoc, iar, pe de altă parte, din cuprinsul sesizării nu rezultă care ar fi dilema instanței de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal și nici la obstacolele pe care le întâmpină îndeplinirea obligației ce îi revine de a identifica, interpreta și aplica legea în soluționarea litigiului cu care este învestită, instanței supreme i se solicită în concret să confirme sau să infirme aplicabilitatea în cauză a unei anumite dispoziții legale.

Ignorând dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care reglementează condițiile în care poate solicita intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile, instanța de trimitere constată în mod eronat că se află în fața unei chestiuni de drept reale atunci când, învestită fiind cu soluționarea cauzei, trebuie să stabilească cadrul legal aplicabil în speță.

Identificarea și interpretarea normei de drept incidente constituie nu doar atributul exclusiv, dar și obligația instanței de judecată atunci când soluționează cauza.

Prin urmare, instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu identificarea și interpretarea normelor aplicabile în scopul soluționării cauzei în care a fost formulată sesizarea, atribut care trebuie să rămână în sfera de competență exclusivă a instanței de judecată legal învestite cu soluționarea procesului, instanța supremă neputându-se substitui instanței de trimitere în ceea ce privește identificarea și aplicarea legii.

Întrebarea adresată instanței supreme nu se circumscrie necesității unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale, reprezentând, în realitate, o problemă de determinare a normei aplicabile în funcție de cadrul judecății, contrar exigențelor procedurale ale mecanismului hotărârii prealabile care impun ca sesizarea să vizeze chestiuni de interpretare a legii la nivel de principiu.

Înalta Curte de Casație și Justiție se limitează, în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori a dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

În concluzie, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond atât timp cât se tinde la o delegare a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere, aceea de a aplica dispoziții legale clare, neechivoce faptelor deduse judecății, către instanța supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să soluționeze cauza pe fond.