Decizia nr. 47/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2287/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.287/1/2024, la care s-au conexat dosarele nr. 2.348/1/2024 şi nr. 2.539/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările formulate de Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă, Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă în vederea lămuririi următoarelor probleme de drept: a) dacă perioada în care o persoană a desfăşurat activitatea în calitate de avocat, care potrivit dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 constituie vechime în magistratură, se asimilează vechimii în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie, astfel cum este definită în nota nr. 1 din cap. I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, în vederea acordării coeficienţilor de ierarhizare şi plăţii drepturilor salariale raportat la această vechime; b) dacă pentru acordarea sporului de vechime continuă în magistratură se ia în calcul şi perioada în care s-a exercitat una dintre funcţiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004 ori acordarea acestuia vizează strict perioada de vechime continuă în magistratură, fără perioadele prevăzute în art. 86 din Legea nr. 303/2004; c) interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 33 alin. (1) şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, respectiv dacă, în aplicarea principiilor egalităţii şi nediscriminării, se impune ca la stabilirea vechimii în magistratură să fie avută în vedere perioada în care magistratul a avut calitatea de ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, raportat la alţi magistraţi care au obţinut recunoaşterea aceluiaşi beneficiu în baza unor hotărâri judecătoreşti.

Magistratul-asistent învederează că, la dosar, au fost depuse raportul întocmit şi puncte de vedere ale Tribunalului Hunedoara şi Ministerului Justiţiei.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 3 octombrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept menţionată la paragraful 4 lit. a).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 octombrie 2024 cu nr. 2.287/1/2024.

Ulterior, pe rolul instanţei supreme au fost înregistrate, cu nr. 2.348/1/2024, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept menţionată la paragraful 4 lit. b) şi, cu nr. 2.539/1/2024, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept menţionată la paragraful 4 lit. c).

Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări şi cel al sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a dispus conexarea dosarelor nr. 2.348/1/2024 şi nr. 2.539/1/2024 la Dosarul nr. 2.287/1/2024. II. Normele legale incidente

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 303/2004 ” Art. 33. – (1) Pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, executorii judecătoreşti cu studii superioare juridice, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi magistraţiiasistenţi, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani. (…) Art. 86. – Constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat-asistent, auditor de justiţie, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector, consilier şi consilier de conturi în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), precum şi perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învăţământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, expert criminalist cu studii superioare juridice, autorizat potrivit legii, personal de probaţiune cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcţii de specialitate juridică în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului, în Parlament sau în aparatul acestuia ori în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi, Consiliului Legislativ.” (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 242/2018)

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 ” Principii Art. 6. – Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (…) Anexa nr. V Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională Capitolul I Indemnizaţia de încadrare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi A. Indemnizaţia de încadrare pentru judecători şi magistraţiasistenţi (…) NOTĂ: 1. Prin «vechime în funcţie», în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.” III. Expunerea proceselor

Prin cererile de chemare în judecată, respectiv apelul declarat, reclamanţii/apelantul-reclamant, persoane fizice, au/a solicitat în contradictoriu cu pârâţii, instituţii publice, cu citarea, potrivit art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000), a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, recunoaşterea stării de discriminare din punct de vedere salarial în raport cu magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi judecătorii menţionaţi în cuprinsul acţiunii şi obligarea pârâţilor la plata de la data încadrării în fiecare funcţie, astfel cum rezultă din înscrisurile ataşate prezentei cereri, a sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcţie) prin raportare la dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 (stabilirea vechimii în funcţie prin luarea în considerare a perioadei în care au exercitat profesia de avocat/grefier/ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice) şi, implicit, la plata diferenţelor salariale dintre sumele efectiv plătite şi sumele rezultate în urma aplicării sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcţie).

În susţinere, s-a arătat că încadrarea în funcţie s-a făcut cu un coeficient de 4,33, corespunzător vechimii în funcţie de 0-3 ani.

În perioada anterioară numirii în funcţia de procuror/judecător reclamanţii au avut calitatea de avocat/grefier/ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice şi au îndeplinit condiţiile pentru a susţine examenul de admitere în magistratură, însă vechimea în calitatea de avocat/grefier/ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, menţionată în art. 86 din acelaşi act normativ, nu a fost luată în considerare la calcularea drepturilor salariale, deşi există judecători în sistem cărora vechimea în alte funcţii juridice le-a fost inclusă în vechimea în funcţie, fiind salarizaţi în consecinţă.

În anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006), la lit. A pct. 28-31 sunt prevăzuţi coeficienţii de multiplicare prevăzuţi pentru judecătorii şi procurorii din cadrul judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, astfel: ” 28. Judecător, procuror, peste 3 ani vechime 13,500; 29. Judecător, procuror. 2-3 ani vechime 9,000; 30. Judecător, procuror auditor de justiţie, 1-2 ani vechime 8,000; 31. Judecător, procuror auditor de justiţie, 0-1 an vechime 7,000″.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 rezultă că de coeficientul de multiplicare 13,500 prevăzut la lit. A pct. 28 din anexa la aceasta pot beneficia judecătorii şi procurorii cu o vechime mai mare de 3 ani, rezultată din cumularea duratei cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii cu vechimea în funcţiile menţionate de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Aşadar, judecătorii şi procurorii stagiari care, pe lângă calitatea de auditor în justiţie, au mai îndeplinit şi alte funcţii juridice prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004 sunt îndrituiţi a beneficia de coeficientul de multiplicare de 13,500, în aceeaşi situaţie regăsindu-se şi magistraţii-asistenţi ai instanţei supreme, precum şi judecătorii care au obţinut recunoaşterea vechimii în profesiile de consilier juridic/grefier cu studii superioare ca fiind vechime în magistratură, prin hotărâri judecătoreşti.

Or, în această situaţie, tratamentul salarial este diferit, discriminatoriu, în condiţiile în care nu li se recunoaşte sporul de vechime continuă în magistratură (vechime în funcţia de magistrat) prin raportare la dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 (stabilirea vechimii în funcţie prin luarea în considerare a perioadei în care au exercitat profesia de avocat/grefier/ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice), fără ca acest tratament să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Pârâţii au formulat întâmpinări, solicitând respingerea acţiunii, arătând, în esenţă, că, în cazul magistraţilor, indemnizaţiile şi coeficienţii de ierarhizare se determină în raport cu două vechimi: vechimea în muncă (gradaţia) şi vechimea în funcţie. Astfel, salarizarea reclamanţilor s-a făcut în baza anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la calculul vechimii în funcţie necesare pentru încadrarea în clasa de salarizare, respectiv pentru stabilirea drepturilor salariale, neputând fi luate în considerare şi perioadele în care au fost îndeplinite alte funcţii de specialitate juridică (precum cea de avocat) decât cele prevăzute, în mod expres, de lege. Acestea însă au fost luate în calcul la stabilirea vechimii în muncă.

În măsura în care se regăseau în enumerarea cuprinsă la art. 86 din Legea nr. 303/2004, aceste funcţii au constituit vechime în magistratură, în sensul acestui articol, însă, aşa cum s-a reţinut în mod definitiv, vechimea în magistratură nu este unul şi acelaşi lucru cu vechimea în funcţie, prima fiind avută în vedere de legislaţia anterioară în alte situaţii, precum stabilirea vechimii în vederea pensionării, stabilirea vechimii necesare pentru înscrierea la diferite examene, însă nu şi pentru stabilirea coeficientului de ierarhizare salarială.

Într-o interpretare contrară, s-ar ajunge în situaţia în care oricărei persoane care a îndeplinit anterior funcţia de grefier cu studii superioare juridice, avocat, consilier juridic, asistent judiciar etc., iar apoi a fost numită în funcţia de magistrat sau magistrat stagiar să îi fie stabilită o salarizare la fel cu a unei persoane care a îndeplinit exclusiv funcţia de magistrat în toată această perioadă. Practic, s-ar ajunge la situaţia în care vor fi magistraţi cu 20 de ani vechime în funcţia de grefier cu studii superioare juridice, avocat, consilier juridic etc. şi 2 ani vechime efectivă în funcţia de magistrat, salarizaţi la acelaşi nivel cu magistraţii care au peste 20 de ani vechime numai în funcţia de magistrat.

În plus, s-ar nesocoti criteriile de salarizare prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, nemaiavând nicio relevanţă diferenţierea dintre vechimea în funcţie şi gradaţie (vechimea în muncă), distincţia dintre noţiunea de „vechime în funcţie” şi „vechime în magistratură” fiind făcută constant în jurisprudenţa instanţei supreme şi anterior Legii-cadru nr. 153/2017. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor

În Dosarul nr. 2.287/1/2024, Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reclamanta, în calitate de judecător, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, deoarece este salarizată, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, de la bugetul de stat. Obiectul cauzei vizează drepturile salariale ale acestei categorii de personal plătit din fonduri publice, deoarece este vorba despre recunoaşterea unei perioade suplimentare ca vechime în funcţia de judecător, cu modificarea drepturilor salariale raportat la coeficienţii de ierarhizare şi plata drepturilor salariale raportat la această vechime. Verificând portalul instanţei supreme, se constată că, până la acest moment, nu au fost formulate sesizări cu privire la această chestiune de drept şi nici nu s-au pronunţat decizii de către Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la această chestiune de drept. Dezlegarea acestei chestiuni de drept este importantă, deoarece de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi prin această modalitate se asigură unificarea practicii judiciare în această problemă de drept, deziderat stabilit în preambulul ordonanţei incidente.

În Dosarul nr. 2.348/1/2024, Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a arătat că, faţă de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, este obligatorie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dosarele având ca obiect drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, chiar dacă acestea se află în primă instanţă. Ca atare, reţinând ca fiind îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anume obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia de acordare a unor drepturi de natură salarială, instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea judecăţii cauzei.

În Dosarul nr. 2.539/1/2024, Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă a reţinut caracterul admisibil al prezentului demers, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 raportat la art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că obiectul prezentului dosar („drepturi băneşti spor de vechime”) se circumscrie domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; există o cauză aflată în curs de judecată, în ultimă instanţă, în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Piteşti – Secţia I civilă; chestiunea de drept ce necesită a fi lămurită ridică dificultăţi de interpretare a dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 33 alin. (1) şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, normele legale menţionate nefiind clare în privinţa domeniului de aplicare şi a efectelor pe care le produc, respectiv dacă, în aplicarea principiilor egalităţii şi nediscriminării, se impune ca la stabilirea vechimii în funcţie („sporul de vechime continuă în magistratură”) să fie avută în vedere perioada în care magistratul a avut calitatea de ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, raportat la alţi magistraţi care au obţinut recunoaşterea aceluiaşi beneficiu în baza unor hotărâri judecătoreşti; chestiunea de drept ce necesită intervenţia instanţei supreme este una reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi controversate. Se susţine că de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor amintite depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât acţiunea are ca obiect obligarea pârâţilor la plata sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcţie) prin raportare la dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 şi, implicit, la plata diferenţelor salariale dintre sumele încasate şi sumele rezultate în urma aplicării sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcţie), iar în cadrul apelului declarat de reclamant se invocă starea de discriminare în care acesta pretinde că s-ar afla, din punctul de vedere al drepturilor salariale, în raport cu magistraţii-asistenţi ai instanţei supreme, judecători din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 şi al Judecătoriei Sânnicolau Mare. Chestiunea de drept este nouă, nefiind identificată o jurisprudenţă conturată a instanţelor naţionale în interpretarea şi aplicarea acestor texte legale în situaţii similare celei deduse judecăţii. Asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunţată în recurs în interesul legii şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al titularilor sesizărilor

În Dosarul nr. 2.287/1/2024, Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă a apreciat că dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 reglementează în mod expres vechimea în magistratură, iar nu vechimea în funcţie, astfel cum este definită în cap. I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

În Dosarul nr. 2.348/1/2024, opinia Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale este aceea că majorarea nu poate fi acordată, deoarece vechimea în funcţia de magistrat şi majorarea acordată pentru vechimea în această funcţie au în vedere tocmai ideea de fidelizare în funcţia respectivă, această majorare neputând fi acordată pentru vechimea într-o altă funcţie juridică deţinută anterior.

În Dosarul nr. 2.539/1/2024, Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, cu titlu prealabil, pentru clarificarea obiectului sesizării, a arătat că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi pe Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, solicitând plata unor sume cu titlu de spor de vechime continuă în magistratură (vechime în funcţie). În esenţă, a invocat că au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti prin care s-a recunoscut altor magistraţi îndreptăţirea la acest spor cu luarea în considerare a vechimii şi în alte funcţii juridice, dintre cele enumerate la art. 86 din Legea nr. 303/2004.

În anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, cap. I lit. A, este definită noţiunea de vechime în funcţie ca fiind vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie. Pe de altă parte, vechimea în magistratură, astfel cum este descrisă la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu prezintă relevanţă pentru calcularea unui drept de natură salarială, ci pentru deschiderea drepturilor la pensie.

Chiar dacă cele două noţiuni sunt distincte, reclamantul a identificat şi a invocat hotărâri judecătoreşti definitive, ce valorifică activitatea desfăşurată în alte funcţii juridice decât cea de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistratasistent sau auditor de justiţie, respectiv în alte profesii dintre cele enumerate la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În aceste condiţii, în raport cu dispoziţiile legale menţionate şi cu hotărârile judecătoreşti obţinute de alţi magistraţi, reclamantul a invocat starea de discriminare şi a apreciat că este îndreptăţit să beneficieze de acelaşi spor de vechime pentru perioada în care a ocupat o altă funcţie juridică, cea de ofiţer de poliţie judiciară, în virtutea căreia a beneficiat de prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care reglementează numirea în magistratură, pe bază de concurs, a persoanelor cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani în profesiile enumerate în acest articol.

În opinia acestei instanţe, principiile egalităţii şi nediscriminării nu pot fi disociate de principiul legalităţii, astfel încât nu este suficientă existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care alţi magistraţi au obţinut în baza unor hotărâri judecătoreşti recunoaşterea aceluiaşi beneficiu invocat prin cererea dedusă judecăţii, fiind necesar ca dreptul în litigiu să fie prevăzut de lege.

În acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept printr-o decizie recentă, nr. 40/2024, în cadrul căreia a reţinut că „principiul egalităţii, în componenta ce obligă la recunoaşterea unor salarii egale pentru toate persoanele care sunt încadrate pe aceeaşi funcţie şi desfăşoară aceeaşi muncă, în aceleaşi condiţii de vechime şi calificare, pleacă tot de la premisa că salariile maxime aflate în plată ce îndeplinesc aceste condiţii [potrivit art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017] sunt stabilite cu respectarea legii, indiferent că sunt sau nu sunt recunoscute prin hotărâri judecătoreşti” (paragraful 93).

S-a mai reţinut prin aceeaşi hotărâre că „principiul legalităţii trebuie să fie avut în vedere în egală măsură cu principiile egalităţii şi nediscriminării la momentul solicitării egalizării salariilor cu cele stabilite prin hotărâri judecătoreşti, astfel încât fiecare dintre ele condiţionează admiterea cererii – fireşte, dacă acţiunea are ca obiect egalizarea, şi nu exclusiv aplicarea normei ce reglementează dreptul salarial în discuţie” (paragraful 118).

În contextul prezentat, chiar şi în situaţia existenţei unor hotărâri judecătoreşti prin care a fost recunoscut dreptul dedus judecăţii altor magistraţi aflaţi într-o situaţie similară reclamantului, se impune ca instanţa să analizeze în concret îndeplinirea cerinţelor pentru ca norma invocată să fie aplicată efectiv în speţă. VI. Punctul de vedere al părţilor

Intimaţii din dosarul înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti au arătat că sunt de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât nu există o dezlegare cu privire la chestiunea în discuţie, însă nu au exprimat o opinie cu privire la fondul dezlegării. Celelalte părţi nu au exprimat un punct de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie Dosarul nr. 2.287/1/2024

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat punctele de vedere asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării, opinia cvasiunanimă fiind în sensul că art. 86 din Legea nr. 303/2004 reglementează în mod expres vechimea în magistratură, iar nu vechimea în funcţie.

Această opinie se regăseşte în hotărârile judecătoreşti înaintate de Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Tulcea, Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Târgu Mureş, precum şi în punctele de vedere teoretice transmise de Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Buzău, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Ilfov.

Puncte de vedere contrare au comunicat Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Braşov. Dosarul nr. 2.348/1/2024

Prin hotărârile judecătoreşti înaintate de curţile de apel Galaţi, Oradea, Ploieşti, precum şi de Tribunalul Prahova, Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Ialomiţa şi Tribunalul Sibiu şi din punctele de vedere teoretice transmise de Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Buzău şi Tribunalul Braşov în unanimitate s-a apreciat că acordarea sporului de vechime continuă în magistratură se referă exclusiv la perioada în care o persoană a exercitat efectiv funcţia de judecător sau procuror, fără întreruperi. Acest spor se bazează pe anii efectivi de activitate în funcţia de magistrat, iar textul Legii nr. 303/2004 nu include alte funcţii judiciare în definirea vechimii neîntrerupte. Pe de altă parte, art. 86 din aceeaşi lege prevede recunoaşterea unor funcţii asimilate activităţii de magistrat (cum ar fi consilier juridic, avocat, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică asimilat), însă aceste funcţii nu se consideră parte a vechimii neîntrerupte în magistratură, ci doar vechime totală asimilată în vederea stabilirii altor drepturi. Prin urmare, perioada în care s-au exercitat funcţii prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004 nu este luată în considerare pentru acordarea sporului specific de vechime continuă în magistratură. Dosarul nr. 2.539/1/2024

Punctele de vedere teoretice înaintate de Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti, Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Vaslui, precum şi hotărârile înaintate de Tribunalul Sibiu sunt în sensul că nu se pot dispune recunoaşterea şi stabilirea vechimii în magistratură pentru magistratul care a avut calitatea de ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, prin raportare la alţi magistraţi care au obţinut o astfel de recunoaştere în baza unor hotărâri judecătoreşti.

Corelativ acestei opinii, Curtea de Apel Iaşi a arătat că vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004 a constituit reper al determinării indemnizaţiei de încadrare brută lunară, sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

Legea-cadru nr. 153/2017 însă operează în materia salarizării cu noţiunile de vechime în funcţie şi vechime în muncă, prin urmare, raportarea principiilor Legii-cadru nr. 153/2017 la dispoziţiile art. 33 alin. (1) şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu este aptă a determina nivelul indemnizaţiei.

Este insuficientă invocarea principiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 cu trimitere la existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care a fost recunoscut beneficiul vechimii în magistratură în vederea determinării chestiunii de drept asupra căreia se solicită dezlegarea. Punct de vedere similar a formulat şi Tribunalul Vaslui.

În sens contrar, Tribunalul Buzău – Secţia I civilă şi Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă au opinat că, în aplicarea principiilor egalităţii şi nediscriminării, se impune ca la stabilirea vechimii în magistratură să fie avută în vedere perioada în care magistratul a avut calitatea de ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, raportat la alţi magistraţi care au obţinut recunoaşterea aceluiaşi beneficiu în baza unor hotărâri judecătoreşti, în acelaşi sens fiind şi Decizia nr. 53 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Similar, Tribunalul Braşov a apreciat, teoretic, că în aplicarea principiilor egalităţii şi nediscriminării trebuie să se asigure faptul că, indiferent de forma de recunoaştere a vechimii, perioada în care un magistrat a avut calitatea de ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice trebuie să fie considerată în mod egal cu perioada în care alţi magistraţi au obţinut recunoaşterea aceluiaşi beneficiu prin hotărâri judecătoreşti.

Jurisprudenţa înaintată de Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Maramureş nu se referă la valorificarea perioadei în care persoana a fost ofiţer de poliţie judiciară, pentru stabilirea drepturilor salariale, ci pentru valorificarea altor profesii juridice, respectiv pentru deschiderea drepturilor la pensie, dar pune în discuţie o problemă similară, respectiv discriminarea în raport cu alte persoane ce au dobândit anumite drepturi prin hotărâri judecătoreşti definitive, reţinându-se că, în sistemul de drept românesc, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, iar faptul că există alte persoane care au obţinut hotărâri judecătoreşti nu poate reprezenta un tratament discriminatoriu pentru reclamanţi, astfel cum se statuează şi în Decizia nr. 2/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară relevantă şi nici nu au comunicat opinii teoretice exprimate de către judecători.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemelor de drept ce formează obiectul sesizărilor conexate. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Pot prezenta relevanţă următoarele decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: – Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, prin care s-a stabilit că, în aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi; – Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca acestea să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale; – Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, prin care s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept; – Decizia nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (3) raportate la dispoziţiile art. 86 şi art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, perioada în care un ofiţer de poliţie, licenţiat în ştiinţe juridice, a îndeplinit funcţii de specialitate juridică poate fi luată în considerare, în vederea acordării pensiei de serviciu prevăzute de art. 82 alin. (3), dacă analiza îndeplinirii acestor atribuţii atestă întrunirea cerinţelor de la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

La nivelul Curţii Constituţionale pot prezenta relevanţă Decizia nr. 785/2009 şi Decizia nr. 176/2014 privind valorificarea vechimii în alte funcţii juridice la promovare sau numirea în funcţii de conducere în magistratură, precum şi Decizia nr. 794/2016 referitoare la egalizarea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la prevederile din nota nr. 1 din cap. I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, perioada în care o persoană a desfăşurat activitatea în calitate de avocat, grefier cu studii superioare sau ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, care potrivit dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 constituie vechime în magistratură, nu poate fi valorificată ca vechime în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent în vederea acordării coeficienţilor de ierarhizare şi plăţii drepturilor salariale raportat la această vechime. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii sesizărilor

Temeiul de drept al sesizării îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ale cărei dispoziţii se aplică în procesele privind stabilirea sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, cum sunt cele trei cauze pendinte, conexate. Chiar dacă modalităţile de formulare a întrebărilor diferă, sesizările vizează o problemă comună, respectiv posibilitatea de valorificare, la stabilirea indemnizaţiei de încadrare a unui magistrat, ca vechime în funcţie (numită de instanţele de trimitere şi „vechime continuă în magistratură”), a activităţii desfăşurate în alte funcţii juridice (avocat, grefier cu studii superioare juridice, respectiv ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice).

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor, se constată că litigiile în care acestea au fost formulate se află în curs de soluţionare în primă instanţă [cele menţionate la paragraful 4 lit. a) şi b)], respectiv în apel [paragraful 4 lit. c)], pe rolul instanţelor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă şi intră în sfera de aplicabilitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât vizează modalitatea de calcul al indemnizaţiei lunare a unor magistraţi, judecători şi procurori, prin valorificarea ca element de calcul în stabilirea coeficientului de salarizare a vechimii în alte funcţii juridice dintre cele prevăzute în art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în vigoare la data accederii acestora în sistemul judiciar.

Astfel se solicită interpretarea dispoziţiilor cuprinse în nota nr. 1 din cap. I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017: „Prin vechime în funcţie, în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie”, prin raportare, pe de o parte, la dispoziţiile art. 33 alin. (1) şi ale art. 86 din Legea nr. 303/2004, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează principiile egalităţii şi nediscriminării, reclamanţii prevalându-se de existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care susţin că dreptul pretins este recunoscut în favoarea altor magistraţi.

De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzelor care au ca obiect solicitările de plată a unei indemnizaţii care să valorifice, la calculul vechimii în funcţie, astfel cum este prevăzută în Legea-cadru nr. 153/2017, vechimea în magistratură realizată de reclamanţi în alte funcţii juridice, anterior numirii, în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în funcţia de judecător, respectiv procuror.

Punctele de vedere teoretice şi hotărârile judecătoreşti transmise de instanţe relevă existenţa unor litigii cu potenţial de repetitivitate în care riscul de conturare a unei practici neunitare izvorăşte, cu precădere, din modalitatea în care au fost aplicate principiile nediscriminării şi egalităţii, reglementate de prevederile art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin raportare la elementele de salarizare, evaluate în succesiunea lor temporală, şi la jurisprudenţa care le-a valorificat. Dificultatea acestei interpretări nu rezultă din neclaritatea conţinutului sintagmei „vechime în funcţie”, utilizată în stabilirea nivelului coeficienţilor de salarizare prevăzuţi în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ci din coroborarea acesteia cu normele de aplicabilitate generală din legea-cadru, cum sunt principiile generale în baza cărora este construit sistemul de salarizare, şi cu dispoziţiile din Legea nr. 303/2004, care valorifică vechimea în alte funcţii juridice, evaluată prin prisma considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Chestiunea de drept nu a făcut obiect al statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin decizii anterioare de unificare a practicii judiciare şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. X.2. Asupra fondului sesizărilor

Problema valorificării vechimii în magistratură la stabilirea vechimii în funcţia de judecător/procuror/magistrat-asistent/personal asimilat îşi are sorgintea în legislaţia anterioară adoptării, începând cu 2009, a sistemului unitar de salarizare. Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006: „Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.”

Prin nota nr. 2 din anexa la care art. 3 face trimitere se prevede că „prin «vechime», în sensul lit. A, pct. 28-31 şi lit. B, pct. 10-12 din prezenta anexă, se înţelege vechimea în magistratură prevăzută la art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată”. Pct. 28-31 vizează exclusiv judecătorii şi procurorii de la judecătorii şi parchete de pe lângă judecătorii cu o vechime de 0-3 ani, astfel că vechimea în magistratură, în sensul de vechime în alte funcţii juridice, se valorifică exclusiv la încadrare, pentru obţinerea coeficientului de multiplicare maxim de 13,500 al acelui nivel al instanţei/parchetului, aplicabil valorii de referinţă sectoriale. La indemnizaţia astfel calculată se adăugau, distinct, procentele de majorare pentru vechimea în funcţie, prevăzute de art. 4, respectiv pentru vechimea în muncă, prevăzute de art. 4 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

În urma adoptării sistemului unitar de salarizare, prin legile-cadru nr. 284/2010, respectiv nr. 153/2017, indemnizaţia de încadrare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi a fost calculată prin includerea a 5 gradaţii, corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, şi a unor coeficienţi de ierarhizare/salarizare calculaţi pe baza vechimii în funcţie (denumită în cuprinsul sesizărilor şi vechime continuă în magistratură). Conform notei nr. 1 din anexa nr. V cap. I lit. A, respectiv B, prin vechimea în funcţie se înţelege exclusiv vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

Această noţiune, aplicabilă în materia salarizării, nu se confundă şi nici nu poate fi asimilată cu vechimea dobândită în exercitarea altor profesii juridice, valorificabilă, potrivit Legii nr. 303/2004, în situaţii strict determinate, de exemplu, ca o condiţie de admitere în magistratură în conformitate cu dispoziţiile art. 33 alin. (1) sau ca vechime utilă la deschiderea drepturilor de pensie, potrivit art. 82 alin. (1) şi (2) din legea anterior menţionată.

Prin urmare, la stabilirea drepturilor salariale potrivit legiicadru, se valorifică vechimea în funcţie astfel cum este definită în nota nr. 1 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, şi nu vechimea în magistratură reglementată de art. 86 din Legea nr. 303/2004 (ce nu a fost asimilată, din acest punct de vedere, ca efecte, unei vechimi în funcţie), astfel că perioada de activitate în alte funcţii juridice nu poate fi utilizată la acordarea coeficientului de ierarhizare din grilă.

Ceea ce a constituit obiect al jurisprudenţei divergente a fost posibilitatea de a recunoaşte, exclusiv pe baza principiilor nediscriminării şi egalităţii, ca vechime în funcţie, perioadele de activitate în funcţii juridice, în vederea stabilirii unui coeficient de ierarhizare majorat, prin raportare la existenţa unor hotărâri judecătoreşti care au valorificat, la rândul lor, aceste principii generale.

De altfel, în cauzele ce constituie obiect al sesizărilor, reclamanţii nu îşi întemeiază pretenţiile exclusiv pe norma de drept substanţial ce defineşte „vechimea în funcţie”, ci invocă o stare de discriminare creată prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, dintre care una, ce a fost soluţionată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, vizează aplicarea coeficientului de 13,500 la încadrarea în profesie, alte două valorificând Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

Acest mecanism nu poate constitui, în sine, un temei juridic apt să conducă la fundamentarea dreptului pretins, întrucât, pe de o parte, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 a avut în vedere norme cu aplicabilitate generală, cum au fost coeficienţii de indexare a salariilor, egalizarea cu nivelul maxim în plată vizând aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi specialitate, şi nu o situaţie în care se solicită modificarea formulei legale de calcul al vechimii în funcţie prin includerea unor perioade neprevăzute de lege. De altfel, astfel cum s-a arătat şi în Decizia nr. 80/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept: ” 78. (…) Legea-cadru nr. 153/2017, (…) a integrat dezlegările oferite prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale în normele de la art. 6 lit. b) şi c) din această lege, respectiv în conţinutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie) şi în cel al principiului egalizării în salariul maxim aflat în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală)” şi „79. Incidenţa Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, în legătură cu domeniul de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017, a fost dezlegată de instanţa supremă în cadrul mecanismelor de unificare, pe cale incidentală, în cuprinsul unor considerente cu valoare decizorie din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021. 80. În acest sens, relevante sunt paragrafele 86 şi 88 din această decizie, prin care s-a statuat astfel: «Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte „prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală”. (…) Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiţiei (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispoziţiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaţionale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerenţa întregii reglementări, în mod coroborat.»”

Pe de altă parte, este opţiunea legiuitorului să stabilească modalităţile de calcul al indemnizaţiei de încadrare cu valorificarea unor elemente care să urmărească fidelizarea în profesie, valorificând exclusiv vechimea efectivă ca judecător, procuror, magistrat-asistent, personal asimilat şi auditor de justiţie. În aceste condiţii, nu exis