Decizia nr. 49 din 24 februarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.547/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.758/117/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori, ce au fost comunicate părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 21 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.758/117/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă în perioada în care reclamantul a avut contract individual de muncă la cooperativa agricolă de producţie, volumul de muncă realizat (având funcţia de şef de fermă – inginer) poate fi luat în calcul ca timp util la pensie, la stabilirea drepturilor de pensie.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 noiembrie 2024, cu nr. 2.547/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 24 februarie 2025. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 32. – (1) Constituie timp util la pensie şi perioada în care persoanele cuprinse în asigurarea socială prevăzută de prezenta lege au realizat un volum de muncă în fostele cooperative agricole de producţie sau au achitat contribuţia minimă prevăzută de Legea nr. 5/1977. Pentru perioada anterioară datei de 1 iulie 1992, contribuţia minimă prevăzută de lege se consideră achitată la nivel de 5.600 lei lunar pe perioada în care s-a realizat timp util la pensie. (2) Timpul util se stabileşte în ani prin raportarea volumului de muncă exprimat în norme, însumat pe întreaga perioadă în care persoana asigurată a lucrat în fosta cooperativă agricolă de producţie, la cel mai mic volum anual de norme stabilit de adunarea generală în perioada respectivă. (…)”

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 16. – Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii: a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001 (…)”; ” Art. 17. – (3) Constituie stagiu de cotizare şi timpul util la pensie realizat de agricultori, în condiţiile reglementate de legislaţia privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, anterioară datei de 1 aprilie 2001.”

Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare ” Art. 121. – (1) Prin timp util la pensie realizat de agricultori, prevăzut la art. 17 alin. (3) din lege, se înţelege perioada în care foştii membri cooperatori au realizat un volum de muncă în fostele unităţi agricole, potrivit prevederilor Legii nr. 4/1977 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale membrilor cooperativelor agricole de producţie, calculat potrivit metodologiei utilizate la aplicarea Legii nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările ulterioare. (2) Timpul util la pensie realizat de agricultori se calculează în ani şi se determină prin raportarea volumului total de muncă, exprimat în numărul de norme realizate în întreaga perioadă în care asiguratul a lucrat în fosta unitate agricolă cooperatistă, la cel mai mic număr de norme planificat a se realiza anual, din perioada respectivă, stabilit de adunarea generală a cooperatorilor. Fracţiunile de an se neglijează. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 29 martie 2024 pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta A a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj: să dispună anularea Deciziei nr. xxx din 13 februarie 2024 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, în sumă de 19.480 lei, în cadrul pensiei pentru limită de vârstă, ca fiind nelegală, şi, în consecinţă, să dispună anularea deciziei de pensionare contestate, cu obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie pentru limită de vârstă, prin luarea în considerare, în mod corect, a tuturor veniturilor încasate şi dovedite cu actele depuse la dosar, inclusiv privind valorificarea timpului util în agricultură; să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin decizia menţionată a fost obligată, fără a avea vreo culpă, să achite o sumă exorbitantă pentru o presupusă eroare a casei de pensii la calcularea pensiei sale pentru limită de vârstă. Având în vedere că pentru acest calcul eronat culpa aparţine în exclusivitate pârâtei, care i-a rectificat decizia iniţială de pensie, consideră că îi este încălcat dreptul la pensie pentru limită de vârstă, prin neluarea în considerare a timpului util realizat în agricultură.

Or, valorificarea timpului util în agricultură pentru inginerii agronomi este reglementată prin art. 31 din Legea nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 80/1992) 1 , în baza căreia i s-a recalculat pensia pentru limită de vârstă. Acest timp a fost efectiv lucrat, reclamanta fiind angajată încă din anul 1965 ca inginer agronom în cadrul unui CAP, apoi ca şef de fermă şi inspector de specialitate între 1987-1991, iar din 1991 şi până în 1999 – data pensionării, profesor de specialitate, conform carnetului de muncă. 1 Art. 32, după republicarea legii.

Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a depus întâmpinare, prin care a susţinut că prin decizia contestată s-a dispus constituirea în sarcina reclamantei a debitului în sumă de 19.480 lei, încasată necuvenit pe perioada 1 martie 2021-29 februarie 2024, plata fiind generată de valorificarea eronată a timpului util în agricultură. A solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.

La termenul din 21 octombrie 2024, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu interpretarea problemei de drept arătate.

Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă menţionată, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Faţă de prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul a reţinut că este obligatorie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dosarele având ca obiect drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, chiar dacă ele sunt pe rol în primă instanţă.

Ca atare, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru sesizarea instanţei supreme, în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei.

Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată vizează sume achitate cu titlu de drepturi de pensie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat asupra chestiunii de drept cu care este sesizată şi aceasta nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au exprimat puncte de vedere asupra chestiunii de drept, altfel decât prin poziţiile procesuale rezultate din cererile depuse la dosar. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

În ceea ce priveşte fondul chestiunii deduse interpretării, tribunalul a reţinut că s-au conturat două opinii de interpretare a acestei probleme de drept.

Într-o primă opinie, avându-se în vedere dispoziţiile art. 121 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010), şi, respectiv, ale art. 34 şi 38 din Legea retribuirii muncii în unităţile agricole cooperatiste nr. 1/1982, cu modificările ulterioare (Legea nr. 1/1982), se apreciază că nu se poate cumula salariul obţinut cu lucrările agricole executate, întrucât pentru acestea din urmă nu se primea o retribuţie separată de cea cuvenită funcţiei avute în baza contractului de muncă, ci era o condiţie impusă de legiuitor pentru a primi retribuţia pentru funcţia îndeplinită.

Într-o a doua opinie se arată că, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (3) şi art. 159 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 121 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, se poate concluziona că, prin fişa cuprinzând timpul util, luată iniţial în calcul de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, se atestă volumul de norme realizat de reclamantă în cadrul cooperativei agricole de producţie.

Fişa menţionată reprezintă act doveditor în sensul prevederilor art. 121 alin. (4) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, act cu privire la veridicitatea căruia nu s-au ridicat suspiciuni.

Această fişă, împreună cu statul de funcţiuni privind încadrarea personalului de conducere şi de execuţie, reprezintă acte eliberate de entităţile care deţin arhiva fostei cooperative agricole de producţie, ce dovedesc atât calitatea de membru cooperator, cât şi volumul de muncă realizat în această calitate, datele fiind extrase din evidenţele primare ale fostei cooperative agricole de producţie, astfel cum reiese din cuprinsul înscrisurilor.

În cauza de faţă, instanţa de trimitere a considerat că interpretarea corectă este cea expusă în cadrul celei de-a doua opinii, argumentele aduse fiind în sensul voinţei legiuitorului. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au depus hotărâri judecătoreşti şi au exprimat opinii teoretice, care au evidenţiat existenţa unor orientări jurisprudenţiale diferite.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în perioada în care reclamantul a avut contract de muncă la cooperativa agricolă de producţie, volumul de muncă realizat nu poate fi luat în calcul şi ca timp util la pensie, acest volum de muncă considerându-se efectuat în baza contractului de muncă.

În acest sens au pronunţat hotărâri judecătoreşti şi au exprimat opinii teoretice Curtea de Apel Braşov – Secţia I civilă, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Vaslui.

În sens contrar, alte instanţe au apreciat că volumul de muncă realizat poate fi luat în calcul ca timp util la pensie, respectiv că este posibilă valorificarea stagiilor de cotizare realizate concomitent, în calitate de membru cooperator şi de angajat contractual în cadrul aceleiaşi cooperative agricole de producţie (Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, Tribunalul Hunedoara – Secţia I civilă, Tribunalul Alba – Secţia I civilă, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Călăraşi – Secţia civilă, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a de litigii de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă, Tribunalul Bihor – Secţia I civilă, Tribunalul Buzău – Secţia I civilă).

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept în discuţie. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

La dosar au fost depuse două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori.

Printr-un raport s-a reţinut că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipseşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept dificile.

Prin cel de-al doilea raport s-a opinat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, iar pe fondul problemei de drept s-a apreciat că volumul de muncă realizat de o persoană în perioada în care a avut contract individual de muncă încheiat cu cooperativa agricolă de producţie nu poate fi valorificat ca timp util la stabilirea drepturilor de pensie. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: X.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul de drept al prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care se completează însă, în mod corespunzător, cu dispoziţiile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4 din ordonanţa de urgenţă.

În contextul normativ indicat, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificându-se întrunirea acestor cerinţe legale în raport cu elementele sesizării, rezultă că sunt îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării practicii neunitare.

Referitor la primele două condiţii legale, se reţine că Dosarul nr. 1.758/117/2024 se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, iar obiectul litigiului se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În legătură cu cea de-a treia condiţie enunţată se constată că, deşi în conţinutul întrebării prealabile instanţa de trimitere nu indică niciun text de lege spre a fi interpretat şi/sau aplicat, în încheierea de sesizare sunt prezentate opiniile conturate relativ la chestiunea de drept supusă analizei, cu referire la dispoziţiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 121 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, ceea ce creează premisele examinării demersului judiciar iniţiat.

Nu se poate aprecia că, în lipsa indicării exprese în conţinutul întrebării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a textului de lege a cărui interpretare ar putea să genereze o jurisprudenţă neunitară, nu este întrunită cerinţa de admisibilitate care reclamă identificarea problemei de drept ce ar putea face obiect al sesizării instanţei supreme.

De altfel, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevăd că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ţinut să stabilească dacă există o problemă de drept care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară; prioritar, în sesizarea adresată în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie „să fie identificată o problemă de drept care necesită a fi lămurită”, iar nu să se solicite o rezolvare a litigiului în care s-a formulat cererea de sesizare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod constant, în jurisprudenţa sa, că obiectul sesizării pentru o hotărâre prealabilă îl poate constitui o chestiune de drept, dacă, prin consecinţele pe care le produce, interpretarea normei are aptitudinea de a determina soluţionarea cauzei pe fond, adică rezolvarea raportului juridic dedus judecăţii.

În lumina celor expuse, se constată că sesizarea formulată priveşte o problemă de drept aptă să devină sursa unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare.

Cum asigurarea unei clarificări asupra unei anume chestiuni de drept, de natură să asigure o jurisprudenţă unitară, se înscrie în raţiunea edictării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea este admisibilă, impunându-se unele precizări asupra conţinutului întrebării, potrivit celor expuse în continuare, la momentul analizei asupra fondului chestiunii de drept.

De asemenea, este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate ca problema de drept să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. X.2. Asupra fondului sesizării

Cu caracter prioritar, anterior soluţionării în fond a sesizării, se constată că este necesară reformularea întrebării cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată, raportat la cadrul normativ relevant şi în considerarea faptului că, în accepţiunea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi a dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, rolul său este ca, în dezlegarea unor chestiuni în legătură cu interpretarea şi aplicarea legii, să se ofere un răspuns util instanţei de trimitere.

În acest sens, un prim aspect priveşte modalitatea de identificare a textelor de lege supuse interpretării, observându-se că, deşi instanţa de trimitere face referire la dispoziţiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 121 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, în discuţie se află şi aspecte legate de stagiul de cotizare, ce atrag incidenţa prevederilor art. 16 lit. a) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce implică inclusiv interpretarea acestor dispoziţii.

Totodată, plecând de la argumentaţia expusă în încheierea de sesizare, se constată că ceea ce se cere a se lămuri prin prezentul mecanism judiciar pentru a se putea da o dezlegare în fond a litigiului înregistrat pe rolul instanţei de trimitere este dacă, în perioada în care reclamantul a avut contract individual de muncă la cooperativa agricolă de producţie, volumul de muncă realizat de acesta poate fi valorificat ca timp util, respectiv dacă persoanele încadrate cu contract individual de muncă în cadrul unei cooperative agricole de producţie pot cumula perioada lucrată atât ca stagiu de cotizare realizat în baza contractului individual de muncă, cât şi ca timp util la pensie.

Astfel, în urma reformulării, întrebarea va avea următorul conţinut: ” În interpretarea dispoziţiilor art. 16 lit. a), ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, precum şi ale art. 121 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, volumul de muncă realizat de o persoană în perioada în care a avut contract individual de muncă încheiat cu cooperativa agricolă de producţie poate fi valorificat ca timp util la stabilirea drepturilor de pensie?”

Procedând, în continuare, la dezlegarea chestiunii de drept, se impune a se reţine că Legea nr. 4/1977 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale membrilor cooperativelor agricole de producţie, act normativ în prezent abrogat (în vigoare de la 8 iulie 1977 până la 28 iulie 1992, fiind abrogat şi înlocuit prin Legea nr. 80/1992), prevedea la art. 1 că „Membrii cooperativelor agricole de producţie au dreptul la pensie şi alte drepturi de asigurări sociale, în condiţiile prezentei legi. Dreptul la pensie şi celelalte drepturi de asigurări sociale se acordă în raport de munca prestată de fiecare cooperator, de vechimea în muncă, precum şi de rezultatele obţinute de unitatea agricolă cooperatistă în îndeplinirea planului de producţie, de venituri şi de cheltuieli”.

Art. 13 şi 14 din Legea nr. 4/1977 defineau ce anume constituie vechime în muncă pentru un membru cooperator. Astfel, „vechimea în muncă, în înţelesul prezentei legi, reprezintă totalul anilor în care cooperatorul a lucrat cel puţin 200 zile calendaristice în unitatea agricolă cooperatistă”, respectiv „numărul anilor în care cooperatorul a lucrat mai puţin de 200 zile calendaristice anual intră în calculul vechimii în muncă numai dacă acesta şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite şi a efectuat volumul de muncă prevăzut pentru realizarea sarcinilor din planul de producţie, de venituri şi cheltuieli pe anul respectiv”.

Acest act normativ se referea exclusiv la membrii cooperativelor agricole de producţie, iar nu şi la persoanele angajate cu contract de muncă în cadrul acestor organizaţii (astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 4/1977 – „Toţi cooperatorii apţi de muncă, inclusiv membrii de familie ai cadrelor de conducere care nu lucrează în alte sectoare de activitate şi ai persoanelor încadrate cu contract de muncă în unităţile agricole cooperatiste, au obligaţia să lucreze cel puţin 200 zile calendaristice anual”).

Mai mult, potrivit art. 41 din Legea nr. 4/1977, „(1) Vechimea în muncă a membrilor cooperativelor agricole de producţie se ia în considerare numai pentru stabilirea drepturilor de pensie şi altor drepturi de asigurări sociale, potrivit prevederilor prezentei legi. (2) Perioada de timp în care o persoană a lucrat în cooperativă pe bază de contract de muncă se cumulează cu vechimea în muncă în cooperativă în calitate de membru, în vederea stabilirii pensiei potrivit prezentei legi, dacă persoana respectivă nu are drept la pensie în cadrul asigurărilor sociale de stat”.

Prin urmare, per a contrario, din moment ce o persoană beneficiază de dreptul la pensie în sistemul asigurărilor sociale de stat deschis prin valorificarea stagiului de cotizare realizat în baza unui contract individual de muncă, aceasta nu poate cumula vechimea dobândită ca salariat al cooperativei cu cea lucrată în aceeaşi cooperativă, în calitate de membru cooperator.

Coroborând aceste prevederi legale cu cele care reglementau angajarea şi retribuirea persoanelor încadrate cu contract de muncă în cadrul fostelor cooperative agricole de producţie (cuprinse în Legea nr. 1/1982, Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii, republicată, cu modificările ulterioare, Codul muncii din 1950, cu modificările ulterioare, Codul muncii – Legea nr. 10/1972, cu modificările ulterioare, şi Statutul cooperativelor agricole de producţie), rezultă că în cadrul unităţilor agricole desfăşurau activitate, în principal, două categorii de personal: membrii cooperatori şi persoane încadrate cu contract de muncă, retribuite de stat.

De exemplu, conform art. 78 din Legea nr. 1/1982, „(1) Pentru contribuţia adusă la realizarea planului de producţie, cooperativa agricolă acordă inginerului şef, contabilului şef şi şefilor de fermă, retribuţii de stat, o retribuţie reprezentând până la 15% din retribuţia cuvenită funcţiei de preşedinte, în raport cu realizarea planului producţiei fizice. (2) Specialiştii agricoli retribuiţi de stat, aleşi în funcţia de preşedinte şi care îndeplinesc şi atribuţiile de inginer şef, primesc o retribuţie de până la 25% din retribuţia cuvenită pentru funcţie de preşedinte, în raport cu realizarea producţiei fizice. (3) Specialiştii agricoli retribuiţi de stat, aleşi în funcţia de preşedinte, care nu îndeplinesc şi atribuţiile de inginer şef, precum şi şefii secţiilor de mecanizare retribuiţi de staţiunea pentru mecanizarea agriculturii, aleşi în funcţia de preşedinte, primesc din partea cooperativei agricole o retribuţie de până la 20% din retribuţia funcţiei de preşedinte. (4) Retribuţiile prevăzute la alin. (1)-(3) se aprobă de adunarea generală a cooperativei agricole de producţie. (5) Specialiştii agricoli şi contabilul şef din cooperativele agricole de producţie, retribuiţi de stat, participă la beneficiile realizate în cadrul planului şi peste plan, în condiţiile stabilite pentru cooperatori”.

Totodată, potrivit art. 34 din lege, „Nivelul retribuţiei de bază pentru celelalte funcţii de conducere şi de execuţie tehnice, economice, de altă specialitate, administrative, de servire şi pază se stabileşte în raport cu venitul mediu anual realizat de cooperatorii care lucrează nemijlocit în producţie şi execută volumul de muncă aprobat de adunarea generală, precum şi în raport cu valoarea producţiei fizice planificate, mărimea şi complexitatea unităţii, fără a depăşi limitele stabilite faţă de retribuţia de baza calculată pentru funcţia de preşedinte, potrivit anexei nr. 2”.

Drepturile de retribuire pentru personalul care îndeplineşte funcţii de conducere şi de execuţie tehnice, economice, de altă specialitate, administrative, de servire şi pază se acordau cu condiţia ca aceştia să execute, în raport cu mărimea şi complexitatea unităţii, lucrări agricole reprezentând 25-50% din volumul de muncă stabilit pentru cooperatorii care lucrează nemijlocit în producţie, potrivit hotărârii adunării generale, fără a primi, pentru aceste lucrări, o retribuţie distinctă faţă de cea cuvenită pentru funcţia îndeplinită (art. 38 din acelaşi act normativ).

În aceste condiţii, pentru personalul în cauză nu se acorda o retribuţie separată de cea cuvenită funcţiei îndeplinite, avută în baza contractului individual de muncă, ci alocarea acesteia era condiţionată de executarea unor lucrări agricole, fără ca prin aceasta să se recunoască distinct o altă vechime în muncă, astfel cum este aceasta definită de art. 13 din Legea nr. 4/1977.

În acest context, persoanele care nu au avut calitatea de membru cooperator nu pot valorifica aceeaşi activitate lucrativă – contribuţia adusă la realizarea planului de producţie, pe două planuri, în sensul solicitării recunoaşterii perioadei în cauză ca vechime în muncă şi, în acelaşi timp, ca plată suplimentară pentru funcţia deţinută în baza contractului individual de muncă.

De altfel, pentru persoanele încadrate în baza unui contract individual de muncă încheiat cu cooperativa agricolă de producţie, drepturile de pensie erau reglementate de Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, cu modificările ulterioare (în vigoare de la 1 iulie 1977 până la 31 martie 2001, fiind abrogată şi înlocuită prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare – Legea nr. 19/2000).

Mai trebuie reţinut că noţiunea de „timp util la pensie” a fost menţionată pentru prima dată în cuprinsul Legii nr. 80/1992, în art. 32 – „(1) Constituie timp util la pensie şi perioada în care persoanele cuprinse în asigurarea socială prevăzută de prezenta lege au realizat un volum de muncă în fostele cooperative agricole de producţie sau au achitat contribuţia minimă prevăzută de Legea nr. 5/1977. (…) (2) Timpul util se stabileşte în ani prin raportarea volumului de muncă exprimat în norme, însumat pe întreaga perioadă în care persoana asigurată a lucrat în fosta cooperativă agricolă de producţie, la cel mai mic volum anual de norme stabilit de adunarea generală în perioada respectivă”.

Calculul timpului util (respectiv stabilirea vechimii în muncă), aşa cum a fost reglementat de legislaţia proprie sectorului asigurărilor sociale pentru agricultori, se efectua doar în cazul membrilor cooperatori, pentru personalul angajat cu contract de muncă, atât din punctul de vedere al vechimii, cât şi al calculului pensiei aplicându-se un alt regim juridic, o altă reglementare, respectiv cea a Codului muncii şi a Legii nr. 3/1977, astfel cum s-a arătat în precedent.

Ulterior, art. 160 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 19/2000 stabileşte ce reprezintă „stagiu de cotizare” şi „timp util la pensie realizat de agricultori”.

Astfel, „vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare” şi „constituie stagiu de cotizare şi timpul util la pensie realizat de agricultori, în condiţiile reglementate de Legea nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cel realizat anterior apariţiei Legii nr. 80/1992”.

De asemenea, potrivit capitolului B secţiunea a VIII-a pct. 39 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001 (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000), „prin timp util la pensie realizat de agricultori, prevăzut la art. 160 alin. (3) din lege, se înţelege perioada în care foştii membrii cooperatori au realizat un volum de muncă în fostele unităţi agricole potrivit prevederilor Legii nr. 4/1977 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale membrilor cooperativelor agricole de producţie, calculat conform metodologiei utilizate la aplicarea Legii nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările ulterioare”.

Dispoziţii similare se regăsesc şi în cuprinsul Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 16 lit. a), „constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii: a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001”.

Conform art. 17 alin. (3) din acelaşi act normativ, „constituie stagiu de cotizare şi timpul util la pensie realizat de agricultori, în condiţiile reglementate de legislaţia privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, anterioară datei de 1 aprilie 2001”.

Prin art. 121 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 se arată că „(1) Prin timp util la pensie realizat de agricultori, prevăzut la art. 17 alin. (3) din lege, se înţelege perioada în care foştii membri cooperatori au realizat un volum de muncă în fostele unităţi agricole, potrivit prevederilor Legii nr. 4/1977 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale membrilor cooperativelor agricole de producţie, calculat potrivit metodologiei utilizate la aplicarea Legii nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările ulterioare. (2) Timpul util la pensie realizat de agricultori se calculează în ani şi se determină prin raportarea volumului total de muncă, exprimat în numărul de norme realizate în întreaga perioadă în care asiguratul a lucrat în fosta unitate agricolă cooperatistă, la cel mai mic număr de norme planificat a se realiza anual, din perioada respectivă, stabilit de adunarea generală a cooperatorilor. Fracţiunile de an se neglijează. (…)”

Examinând aceste dispoziţii legale, rezultă că valorificarea timpului util ca vechime în muncă, în raport cu normele lucrate la cooperativa agricolă de producţie, se poate efectua doar în cazul membrilor cooperatori, nu şi în situaţia în care se invocă existenţa unui contract individual de muncă de către pretinsul beneficiar al dreptului.

Volumul de muncă realizat – concretizat în norme de muncă – valorificabil ca „timp util” la calculul drepturilor de asigurări sociale este o noţiune specifică membrilor cooperatori, acesta dând dreptul la stabilirea stagiului de cotizare.

Aceeaşi perioadă lucrată nu poate fi valorificată ca stagiu de cotizare de două ori în sistemul public de asigurări sociale (atât ca „vechime în muncă”, cât şi ca „timp util”).

Se remarcă şi faptul că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, sistemul de pensii al agricultorilor a fost integrat în sistemul public de pensii, după cum rezultă din art. 180 din lege.

În acelaşi sens, art. 129 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 prevede posibilitatea cumulării doar a veniturilor realizate într-un sistem neintegrat sistemului public la calcularea punctajului, nu şi a „dublării” aceleiaşi perioade lucrate în două sisteme (integrate) la calculul stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.

Astfel, potrivit alin. (1) şi (2), „Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 în care o persoană a fost asigurată simultan atât în sistemul de asigurări sociale de stat, cât şi în alte sisteme de asigurări sociale, integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat, la stabilirea punctajului se utilizează salariile brute sau nete, după caz, inclusiv sporurile cu caracter permanent, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă”, „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în situaţiile în care o persoană a fost asigurată simultan la sistemul de asigurări sociale pentru agricultori, sistemul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale şi la sistemul de asigurări sociale de stat, la stabilirea punctajului se cumulează veniturile asigurate din perioadele respective”.

Drept urmare, în lipsa oricăror dispoziţii legale care să prevadă posibilitatea, pentru persoanele încadrate cu contract individual de muncă în cadrul unei cooperative agricole de producţie, de a valorifica perioada lucrată atât ca stagiu de cotizare realizat în baza contractului individual de muncă, cât şi ca timp util la pensie, se apreciază că un astfel de cumul nu este posibil.

Pentru toate aceste considerente,