Decizia nr. 19/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2207/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.207/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 9.598/3/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; reclamanţii au depus, în termen legal, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică în prezent practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 4 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 9.598/3/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: (i) Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), ale articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018), prevederile din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 434/2021 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor şi a unităţilor de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 şi a listei spitalelor şi unităţilor de dializă care asigură asistenţa medicală pentru pacienţi, cazuri confirmate şi suspecte de COVID-19, conform clasificării spitalelor în 3 niveluri de competenţă, cu modificările şi completările ulterioare (Ordinul nr. 434/2021) şi subsecvent lit. B pct. 4 nr. 12 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.334/2022 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor şi a unităţilor de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 şi a Listei spitalelor şi unităţilor de dializă care asigură asistenţa medicală pentru pacienţi, cazuri confirmate şi suspecte de COVID-19, conform clasificării spitalelor în 3 niveluri de competenţă, cu modificările ulterioare (Ordinul nr. 1.334/2022), realizează condiţia de a fi „stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin”, condiţie prevăzută de articolul unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018. (ii) Dacă prevederea pârâtei în anexele nr. 2 ale Ordinelor nr. 434/2021 şi nr. 1.334/2022 prezumă absolut îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase. (iii) Dacă lipsa acordului dintre unitatea sanitară şi sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar prevăzut de teza finală a art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 constituie condiţia suspensivă până la realizarea căreia dreptul la sporul pentru condiţii deosebit de periculoase nu este efectiv. (iv) Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, sporul pentru situaţia de risc epidemiologic poate fi acordat şi în lipsa declarării, certificării sau constatării, după caz, a încetării situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic prevăzute la art. 6, dispuse de către structura care a dispus instituirea acestora, în raport cu dispoziţiile art. 6 lit. d) şi art. 6 1 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 136/2020). (v) Dacă, în interpretarea art. 7 alin. (1) lit. h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu articolul unic lit. D din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea sporului prevăzut de norma precitată în considerarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.996/2008 privind încadrarea Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” Bucureşti ca Institut Regional de competenţă IB şi schimbarea denumirii acestui institut (Ordinul nr. 1.996/2008). (vi) Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017, sporul pentru munca de noapte se poate cumula cu sporul de ture prevăzut de art. 1 alin. (1) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 octombrie 2024 cu nr. 2.207/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 27 ianuarie 2025. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare Art. 20. – ” (1) Personalul care, potrivit programului normal de lucru, îşi desfăşoară activitatea între orele 22,00 şi 6,00 beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru. (2) Sporul de noapte nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzute la art. 25.” Anexa nr. II. – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” Capitolul II Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale Art. 1. – ” (1) În unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, unde activitatea se desfăşoară fără întrerupere, în trei ture, personalul care lucrează lunar în toate cele trei ture, precum şi personalul care lucrează în două ture în sistem de 12 cu 24 pot primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopţii, prevăzut la art. 20 din prezenta lege, un spor de 15% din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei, respectiv două ture.” Art. 7. – ” (1) În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (…) b) pentru condiţii deosebit de periculoase: (…) epidemii deosebit de grave şi altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătăţii, cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază. Nivelul sporului se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli; (…) h) pentru activităţi care se desfăşoară în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.”

Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Art. 6. – ” Situaţiile de risc epidemiologic şi biologic pentru care se instituie măsurile prevăzute în prezenta lege sunt următoarele: a) epidemie declarată prin ordin al ministrului sănătăţii; (…) c) pandemie declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi certificată prin hotărâre de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă; d) cazul de risc epidemiologic şi biologic iminent identificat şi constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau de către instituţiile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii.” Art. 6 1 . – ” Declararea, certificarea sau constatarea, după caz, a încetării situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic prevăzute la art. 6 se dispune de către structura care a dispus instituirea acestora.”

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare Anexa nr. 2. – Mărimea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare Articol unic. – ” Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază (…) 9. personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave şi altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin. Pe durata situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic prevăzute la art. 6 lit. a), c) şi d) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în contextul riscului epidemiologic determinat de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, recoltarea probelor biologice/testarea rapidă, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor suspecţi şi confirmaţi cu COVID-19, mărimea sporului este de la 55% până la 85% din salariul de bază;”. Anexa nr. 8 – Mărimea sporului pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite cum ar fi stres sau risc, acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. h) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare Articol unic. – ” Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite cum ar fi stres sau risc beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. h) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: (…) D. Spor de până la 5% din salariul de bază: – personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din spitalele de urgenţă.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la acordarea: – sporului de pandemie, în procent de 85% din salariul de bază lunar, începând cu data de 1 martie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2023, pentru fiecare reclamant, raportat la circumstanţele personale, cu obligarea pârâtului la calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate dintre drepturile salariale pe care le-ar fi obţinut reclamanţii ca urmare a acordării sporului de 85% din salariul de bază şi venitul salarial efectiv plătit reclamanţilor, începând cu data de 1 martie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2023; obligarea pârâtului la repararea prejudiciului adus reclamanţilor, prin actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţe de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei fiecărei plăţi lunare a sumelor ce ar fi trebuit a fi achitate reclamanţilor şi până la plata efectivă a sumelor cuvenite; – diferenţelor de drepturi salariale neacordate, aferente procentului de 25% din sporul de 80% din salariul de bază (atât pentru activitatea prestată în cadrul programului normal de lucru, cât şi pentru cea prestată în cadrul duratei lunare a timpului normal de lucru, respectiv în afara programului de la norma de bază) pentru situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României, pentru perioada 1 martie 2021-1 martie 2024, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plus dobândă legală penalizatoare de la scadenţa fiecărui venit salarial lunar şi până la achitarea efectivă a diferenţelor de drepturi; – sporului de urgenţă, raportat la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 şi Ordinul nr. 1.996/2008 pentru perioada februarie 2021-martie 2024 şi adăugarea acestuia ca spor permanent; – reactualizarea valorii indemnizaţiei de hrană, cuprinsă în dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017; – sporului de infecţioase, raportat la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018; – sporului pentru munca de noapte, cuprins în dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 pentru fiecare reclamant, raportat la circumstanţele personale; – sporului pentru ore prestate sâmbăta şi duminica, cuprins în dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 pentru fiecare reclamant, raportat la circumstanţele personale; – sporului de stres, raportat la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, pentru fiecare reclamant, raportat la circumstanţele personale.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La termenul din 27 septembrie 2024, tribunalul, din oficiu, a pus în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, pentru lămurirea chestiunilor de drept incidente speţei.

Prin Încheierea pronunţată la 4 octombrie 2024 sesizarea a fost considerată admisibilă şi s-a dispus şi suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv de dezlegarea acestei chestiuni de drept depinde în tot soluţionarea cauzei de faţă, iar din verificările efectuate rezultă că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat în soluţionarea recursului în interesul legii sau pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

De asemenea, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept menţionată nu face obiectul unui recurs în interesul legii ori al unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, tribunalul a reţinut că, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiţie, completul învestit cu soluţionarea unei chestiuni ce ţine de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanţă. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanţii au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu lămurirea chestiunii de drept privind îndreptăţirea la sporul de infecţioase în condiţiile în care angajatorul este nominalizat ca spital Covid prin Ordinul nr. 434/2021.

Pârâta, prin concluzii scrise, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea chestiunii de drept a caracterului permanent al sporului pentru condiţii de risc epidemiologic şi cu privire la posibilitatea cumulului sporului de noapte cu sporul de ture. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în Dosarul nr. 9.598/3/2024 a reţinut că, în ceea ce priveşte sporul pentru condiţii deosebit de periculoase pentru perioada 1 martie 2021-8 mai 2022, sediul materiei este reprezentat de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.

Raportat la aceste norme juridice, îndreptăţirea personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare publice la acordarea sporului de condiţii deosebit de periculoase pe durata celor 60 de zile de la încetarea stării de alertă este condiţionată de stabilirea prin ordin de către Ministerul Sănătăţii a unităţilor sanitare cărora li se aplică acest spor de condiţii deosebit de periculoase, condiţie ce este întrunită prin nominalizarea pârâtei în ordinele nr. 434/2021 şi nr. 1.334/2022.

În ceea ce priveşte condiţia stabilirii unităţii sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave prin ordin al ministrului sănătăţii, ordinul exhibat de reclamanţi în cauză, nr. 434/2021, este emis în aplicarea art. 10 şi 15 din Legea nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, inaplicabilă cauzei, nu în considerarea Legii nr. 136/2020, astfel că se pune problema realizării în cauză a condiţiei ca instituţia sanitară să fi fost desemnată prin ordin al ministrului sănătăţii în considerarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 136/2020. Opinia instanţei este în sensul că se realizează scopul de reglementare prin norma juridică a condiţiei desemnării unităţii sanitare pentru a participa efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave.

În ceea ce priveşte perioada mai 2022-decembrie 2023, după sistarea stării de alertă, instanţa de trimitere a reţinut că Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 698/2022 privind modificarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 (Hotărârea Guvernului nr. 698/2022). Astfel, articolul unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 a fost modificat în sensul că: ” Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază (…) 9. personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave şi altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin. Pe durata situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic prevăzute la art. 6 lit. a), c) şi d) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în contextul riscului epidemiologic determinat de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, recoltarea probelor biologice/testarea rapidă, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor suspecţi şi confirmaţi cu COVID-19, mărimea sporului este de la 55% până la 85% din salariul de bază.”

Alăturat condiţiei ca unitatea sanitară să fie stabilită prin ordin al ministrului sănătăţii, s-a instituit condiţia suplimentară a identificării situaţiilor de risc epidemiologic în enumerarea limitativă a art. 6 lit. a), c) şi d) din Legea nr. 136/2020, ambele condiţii fiind suspensive cu privire la naşterea dreptului la sporul pentru condiţii deosebit de periculoase. Or, condiţia identificării situaţiilor de risc epidemiologic în condiţiile art. 6 lit. a), c) şi d) din Legea nr. 136/2020 ulterior datei de 9 mai 2022 nu este îndeplinită în cauză. Prevederea pârâtei în anexa nr. 2 la Ordinul nr. 434/2021 poate constitui o prezumţie absolută în sensul îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase doar pentru perioada 1 martie 2021-9 mai 2022, ulterior fiind necesară realizarea unei condiţii suplimentare a stabilirii situaţiei de risc epidemiologic în condiţiile art. 6 lit. a), c) şi d) din Legea nr. 136/2020. Astfel, din perspectiva caracterului permanent al sporului pentru condiţii deosebit de periculoase pe durata situaţiilor de risc epidemiologic, este necesară declararea, certificarea sau constatarea, după caz, a încetării situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic prevăzute la art. 6, conform art. 6 1 din Legea nr. 136/2020, neputând reţine caracterul permanent al acestui spor, doar în considerarea caracterului infecţios al virusului SARS-CoV-2.

În ceea ce priveşte lipsa acordului dintre unitatea sanitară şi sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar, prevăzut de teza finală a art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, aceasta vizează exclusiv mărimea sporului, nu şi îndreptăţirea la primirea acestui spor, în lipsa efectuării de către angajator a demersurilor pentru consultarea sindicatelor reprezentative trebuind a se aplica contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate.

Aceleaşi concluzii sunt susţinute şi cu privire la capătul doi de cerere.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata sporului de urgenţă, instanţa de trimitere a reţinut că sediul materiei este reprezentat de art. 7 alin. (1) lit. h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi articolul unic lit. D din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.

În raport cu Ordinul nr. 1.996/2008 este realizată condiţia pentru acordarea de către pârâtă a sporului prevăzut pentru spitalele de urgenţă, nefiind instituite prin norma precitată condiţii specifice suplimentare.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept a îndreptăţirii la sporul de infecţioase în condiţiile în care angajatorul este nominalizat ca spital Covid prin Ordinul nr. 434/2021, instanţa a reţinut că sediul materiei este dat de art. 7 alin. (1) lit. f) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/217 şi anexa nr. 6 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, nefiind vorba de interpretarea unei norme juridice. Astfel, instanţa a apreciat că aceasta nu are legătură cu dezlegarea pe fond a cauzei şi a respins-o ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte solicitarea pârâtului de a se da o dezlegare de principiu chestiunii de drept privitoare la posibilitatea cumulului între sporul pentru munca de noapte şi sporul de ture, instanţa a apreciat că acest cumul este exclus de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au depus hotărâri judecătoreşti şi au exprimat opinii teoretice, care au evidenţiat fie existenţa unor orientări jurisprudenţiale diferite, în cazul unora dintre întrebările prealabile, fie existenţa unei practici unitare în privinţa altor întrebări.

Astfel, în ceea ce priveşte prima întrebare adresată de instanţa de trimitere, s-a apreciat că îndreptăţirea personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare publice la acordarea sporului de condiţii deosebit de periculoase pe durata celor 60 de zile de la încetarea stării de alertă este condiţionată de stabilirea prin ordin de către Ministerul Sănătăţii a unităţilor sanitare cărora li se aplică acest spor de condiţii deosebit de periculoase, condiţie ce este întrunită prin nominalizarea pârâtei în anexele nr. 2 ale ordinelor nr. 434/2021 şi nr. 1.334/2022, fiind astfel realizat scopul reglementării din art. 6 din Legea nr. 136/2020.

În privinţa celei de-a doua întrebări, opiniile au fost diferite. În unele situaţii s-a apreciat că prevederea unităţii sanitare în anexele nr. 2 ale ordinelor nr. 434/2021 şi nr. 1.334/2022 prezumă absolut îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase. Alte instanţe au opinat că în această situaţie nu se poate reţine existenţa unei prezumţii absolute de îndeplinire a condiţiilor pentru acordarea sporului în discuţie.

Cât priveşte cea de-a treia întrebare prealabilă, practica este cvasiunitară, în sensul că lipsa acordului dintre unitatea sanitară şi sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar nu constituie condiţia suspensivă până la realizarea căreia dreptul la sporul pentru condiţii deosebit de periculoase nu este efectiv, discuţiile dintre partenerii sociali vizând mărimea sporului, nu constituirea dreptului.

Referitor la cea de-a patra întrebare prealabilă, unele instanţe au apreciat că sporul prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu articolul unic lit. D din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, nu se poate acorda în situaţiile particulare pentru care sunt edictate reglementări specifice, precum este situaţia cazurilor de risc epidemiologic în care există o reglementare specială, care se aplică acestei situaţii, neputându-se realiza un cumul de sporuri pentru aceeaşi situaţie de risc epidemiologic.

Dimpotrivă, alte instanţe au opinat că sporul pentru situaţia de risc epidemiologic poate fi acordat şi în lipsa declarării, certificării sau constatării, după caz, a încetării situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic prevăzute la art. 6, dispuse de către structura care a dispus instituirea acestora, în raport cu dispoziţiile art. 6 lit. d) şi art. 6 1 din Legea nr. 136/2020. 39. Şi în ce priveşte cea de-a cincea întrebare s-au formulat două opinii, în sensul că reclamanţii sunt/nu sunt îndreptăţiţi la acordarea sporului pentru situaţia de risc epidemiologic, în considerarea Ordinului nr. 1.996/2008.

Opiniile exprimate în legătură cu cea de-a şasea întrebare au fost şi ele diferite, în sensul că unele instanţe au apreciat că este posibil cumulul de sporuri, în timp ce altele au opinat că un asemenea cumul nu se poate realiza.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept în discuţie. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023, instanţa de contencios constituţional, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, a reţinut că: ” 32. (…) în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reţine că acestea reglementează sporurile ce pot fi acordate personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea acestora. Dispoziţiile alin. (3) din acelaşi articol de lege prevăd că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens. 33. Curtea constată că aceste dispoziţii păstrează concepţia legislativă care se regăseşte şi în prevederile art. 23-25 din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la libertatea pe care legiuitorul o dă autorităţilor administrative de a stabili, în funcţie de situaţiile concrete pe care le prezintă activitatea în domeniu, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia. Astfel, considerentele reţinute mai sus cu privire la dispoziţiile art. 23 şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile şi în privinţa dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din capitolul II al anexei nr. 2 la Legea-cadru nr. 153/2017.” IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că: primele două întrebări prealabile şi cea de-a patra întrebare ale prezentei sesizări nu au legătură cu dezlegarea în fond a litigiului, întrucât starea de fapt nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită; în privinţa celei de-a treia şi celei de-a şasea întrebări lipseşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile; cea de-a cincea întrebare nu vizează o problemă de interpretare a legii, ci de aplicare a acesteia la cauza dedusă judecăţii. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

Instanţa supremă reţine că temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În această materie s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4, conform căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (…), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ţinut cont la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea noilor norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la primele două condiţii legale se reţine că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauzele se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 269 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea cererilor formulate de salariaţii încadraţi într-o unitate sanitară publică, obiectul cauzei vizând stabilirea şi plata unor drepturi salariale ale angajaţilor asistenţi medicali ori infirmiere, personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, o categorie de salariaţi cuprinsă în sfera personalului plătit din fonduri publice.

Este îndeplinită şi ultima condiţie legală enunţată, întrucât, în urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, rezultă că problema de drept supusă dezlegării nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie printr-o altă hotărâre prealabilă şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la cea de-a treia condiţie, se observă că aceasta este prevăzută atât la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi la art. 519 din Codul de procedură civilă şi presupune, pe de o parte, identificarea unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, iar, pe de altă parte, stabilirea şi evidenţierea existenţei unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, şi soluţionarea pe fond a cauzei.

Având în vedere că prin prezenta sesizare instanţa de trimitere a solicitat o dezlegare de principiu, formulând un număr de şase întrebări prealabile, instanţa supremă va analiza cea de-a treia condiţie de admisibilitate a sesizării, grupându-le în potenţiale „chestiuni de drept”, în funcţie de caracterul interdependent ori autonom al întrebărilor.

După criteriul antereferit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că primele două întrebări, respectiv „Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, prevederea din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 434/2021 şi, subsecvent, lit. B pct. 4 nr. 12 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.334/2022 îndeplineşte condiţia de a fi «stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin», condiţie prevăzută de articolul unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018” şi „Dacă prevederea pârâtei în anexele nr. 2 ale ordinelor nr. 434/2021 şi nr. 1.334/2022 prezumă absolut îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase”, se află într-o relaţie de interdependenţă, invocându-se pretinsa incidenţă în cauza dedusă judecăţii instanţei de trimitere a ordinelor nr. 434/2021 şi nr. 1.334/2022, reprezentând, astfel, o primă chestiune de drept cu privire la care se impune a analiza dacă este veritabilă şi dacă are legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei deduse judecăţii instanţei de trimitere.

În analiza acestei din urmă condiţii de admisibilitate, instanţa supremă are în vedere că în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de trimitere, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei.

În acest context, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în jurisprudenţa sa, a decis că nu este îndeplinită condiţia în discuţie atunci când procedura hotărârii prealabile a fost declanşată pentru a se răspunde unei probleme de drept ipotetice, chiar dacă ar avea legătură cu materia, ori atunci când starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită. Ca atare, spre deosebire de recursul în interesul legii, pe calea căruia se rezolvă o problemă de drept controversată, într-o manieră abstractă şi generală, în cazul hotărârii prealabile, dezlegarea unei chestiuni de drept este una punctuală, adecvată circumstanţelor speţei.

Revenind la chestiunea de drept care circumscrie primele două întrebări prealabile ale prezentei sesizări, instanţa supremă constată că aceasta nu are legătură cu dezlegarea în fond a litigiului, întrucât starea de fapt nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită, ordinele nr. 434/2021 şi nr. 1.334/2022, prin care se aprobă lista spitalelor care asigură asistenţa medicală pentru pacienţi, cazuri confirmate şi suspecte de COVID-19, nefiind incidente în cauza dedusă judecăţii instanţei de trimitere.

Astfel, reclamanţii, în calitate de personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, respectiv asistenţi medicali şi infirmiere, încadraţi într-o unitate sanitară publică, solicită, printr-unul din capetele de cerere principale, obligarea angajatorului la plata sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, invocând dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, prin raportare la ordinele nr. 434/2021 şi nr. 1.334/2022.

Potrivit art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 „(1) În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (…) b) pentru condiţii deosebit de periculoase: (…) epidemii deosebit de grave şi altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătăţii, cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază. (…)”

De asemenea, prin articolul unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în forma iniţială, în vigoare în perioada 30 martie 2018- 3 decembrie 2020, s-a prevăzut că „Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază ( ) 9. personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave şi altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin; (…)”.

Ulterior, în contextul şi în legătură cu declararea pandemiei de COVID-19, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.035/2020 privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” (Hotărârea Guvernului nr. 1.035/2020), în vigoare în perioada 4 decembrie 2020-26 mai 2022, respectiv prin Hotărârea Guvernului nr. 698/2022, în vigoare de la data de 27 mai 2022-la zi, articolul unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 a fost modificat în sensul că prevederii iniţiale în vigoare în perioada 30 martie 2018-3 decembrie 2020 i-au fost adăugate dispoziţii care au adaptat condiţiile de acordare a sporului salarial vizat prin raportare la situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României.

Instanţa supremă constată că atât reclamanţii, cât şi instanţa de trimitere au considerat că pentru acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase este necesară „stabilirea de Ministerul Sănătăţii şi declararea prin ordin” a unităţilor sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave şi altele asemenea.

Or, aplicând metodele de interpretare gramaticală şi logică a normelor precitate, se desprinde concluzia că sintagma „stabilirea de Ministerul Sănătăţii şi declararea prin ordin” se referă la „epidemii deosebit de grave şi altele asemenea”, şi nu la unităţile sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor astfel de fenomene cu impact asupra sănătăţii publice.

Deşi normele legale supuse interpretării au devenit aparent echivoce pe măsură ce au fost modificate ca urmare a declarării pandemiei de COVID-19, context în care au fost adoptate şi ordinele nr. 434/2021 şi nr. 1.334/2022, instanţa supremă are în vedere că, încă de la instituirea sporului salarial vizat, prin art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, s-a prevăzut că se încadrează în condiţii deosebit de periculoase (…) epidemii deosebit de grave şi altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătăţii, fără nicio trimitere la cerinţ