Decizia nr. 2 din 26 februarie 2024

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii este legal constituit, în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Antonia Constantin.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Ileana Peligrad, desemnată pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj cu privire la următoarea problemă de drept: ” În considerarea prevederilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 32 şi 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 197, art. 470 alin. (2) şi (3), respectiv art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, există obligaţia timbrării cererilor de chemare în judecată şi a căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvenţă şi însuşite de către practicianul în insolvenţă desemnat în procedură?”.

Dezbaterile au avut loc la termenul din 19 februarie 2024, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, iar pronunţarea a fost amânată la 26 februarie 2024.

Preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, constată că dezbaterile au fost închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele: I. Temeiul juridic al recursului în interesul legii

Art. 514 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: ” Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti”. II. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Sesizarea s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj, ataşându-se documentaţia constituită în legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completarea ulterioare, denumită, în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. Art. 32. – Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege. Art. 33 alin. (1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege […].

Codul de procedură civilă Art. 197. – În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii. Art. 470 alin. (2) La cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxelor de timbru. Alin. (3) – Cerinţele de la alin. (1) lit. b) şi e) şi cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la alin. (1) lit. c) şi d), sub sancţiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condiţiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel. Art. 486 alin. (2) La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocaţială sau delegaţia consilierului juridic. Alin. (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 85/2014. Art. 115 alin. (1) Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru. IV. Orientările jurisprudenţiale divergente

Prin Hotărârea nr. 74/2023 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj din 19 septembrie 2023, titularul sesizării a arătat că problema supusă analizei a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti din ţară, fiind necesar ca printr-o decizie obligatorie să se stabilească modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente cu privire la problema de drept, identificându-se două orientări jurisprudenţiale.

Într-o primă opinie s-a apreciat că însuşirea căii de atac de către administratorul/lichidatorul judiciar atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, deoarece devin incidente dispoziţiile art. 115 din Legea nr. 85/2014, indiferent de data introducerii căii de atac sau a cererii de chemare în judecată.

Potrivit acestei orientări jurisprudenţiale, în analiza şi aplicarea textului de lege enunţat, s-a reţinut că practicianul în insolvenţă beneficiază de scutire de la obligaţia achitării taxei judiciare de timbru, chiar dacă cererea de chemare în judecată sau calea de atac a fost formulată sau declarată anterior deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de societatea debitoare care are calitatea de reclamant, apelant sau recurent şi, evident, anterior desemnării sale în procedură.

Astfel, obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, legal născută la momentul formulării cererii de chemare în judecată sau declarării căii de atac, se stinge ulterior prin efectul dispoziţiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014, dacă aceste acţiuni sunt însuşite de către administratorul sau lichidatorul judiciar ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă a titularului acţiunii.

În susţinere au fost înaintate: – Încheierea civilă nr. 23/2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 2.274/112/2022/a1, definitivă; – Încheierea civilă nr. 27/2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 4.758/235/2020/a4, definitivă; – Încheierea civilă nr. 29/2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 585/84/2022/a1, definitivă; – Încheierea civilă nr. 32/2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 2.274/112/2022/a2, definitivă; – Încheierea civilă nr. 17/CC/20.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 3.218/108/2021/a1, definitivă; – Încheierea civilă nr. 18/CC/20.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 2.108/30/2022/a1, definitivă; – Încheierea civilă nr. 19/CC/20.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 3.188/108/2022, definitivă; – Încheierea civilă din 28.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 4.140/109/2021/a1, definitivă; – Încheierea civilă din 22.09.2023, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în Dosarul nr. 15.346/280/2019*/a2, definitivă; – Încheierea civilă nr. 16/LP/CC/29.06.2023-A, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 7.703/271/2022/a1, definitivă; – Încheierea civilă nr. 69/13.06.2023, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 1.427/199/2022, definitivă prin neexercitarea dreptului la reexaminare; – Încheierea civilă nr. 100/23.06.2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 2.125/254/2022/a1, definitivă prin neexercitarea dreptului la reexaminare; – Încheierea civilă nr. 114/13.07.2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9.957/212/2022/a2, definitivă; – Încheierea civilă nr. 91/CC/CA/17.05.2023, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 935/97/2023/a1, definitivă.

Într-o a doua opinie s-a arătat că, potrivit regulii generale, taxa de timbru trebuie achitată anticipat, iar dovada plăţii trebuie anexată cererii de chemare în judecată sau căii de atac, apel sau recurs. Beneficiul procedural acordat de către legiuitor, care permite îndeplinirea acestei obligaţii şi ulterior, în termen de 10 zile de la primirea comunicării în procedura de regularizare [art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă] sau până la primul termen de judecată [art. 470 alin. (3) teza finală din Codul de procedură civilă, aplicabil şi în recurs potrivit art. 494 din acelaşi cod, fiind vorba despre o normă compatibilă], nu poate afecta obligaţia deja născută, chiar în contextul deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de reclamant, apelant sau recurent.

Prin urmare, întrucât art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 instituie o obligaţie legală, atât în ceea ce priveşte naşterea ei, cât şi determinarea cuantumului, achitarea taxei nu este condiţionată de o notificare din partea instanţei, regula fiind aceea că taxa de timbru se plăteşte anticipat, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată sau al declarării căii de atac.

Beneficiul procedural acordat de către legiuitor, potrivit căruia taxa de timbru poate fi achitată în termen de 10 zile de la primirea comunicării în procedura de regularizare sau până la primul termen de judecată pentru a evita anularea apelului sau a recursului ca netimbrat, nu schimbă principiul general anterior enunţat şi nici data naşterii obligaţiei. Nici deschiderea procedurii de insolvenţă (în oricare dintre formele ei) faţă de debitoare nu înlătură această obligaţie născută anterior acestui moment.

În sensul acestei opinii au fost înaintate: – Încheierea civilă nr. 86/21.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 4.103/3/2022/a1, definitivă; – Încheierea civilă nr. 34/19.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 691/1285/2022/a2, definitivă; – Încheierea civilă nr. 36/19.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 110/84/2023/a1, definitivă; – Încheierea civilă nr. 37/19.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 937/1285/2020/a1, definitivă; – Încheierea civilă din 13.07.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 21.458/299/2021/a1, definitivă; – Încheierea civilă din 7.09.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 33.798/299/2020/a1, definitivă; – Decizia civilă nr. 4.774/20.09.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 10.006/299/2022, definitivă; – Decizia civilă nr. 5.195/4.10.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 16.426/299/2022, definitivă; – Încheierea civilă din 19.09.2023, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2.938/306/2021/a1, definitivă. V. Opinia titularului sesizării

Relativ la admisibilitatea prezentului recurs în interesul legii, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei decizii de unificare a practicii în procedura recursului în interesul legii, cu observaţia că aceasta este admisibilă, deoarece se face dovada că problema de drept analizată a fost soluţionată neunitar, hotărârile cu caracter definitiv identificate aparţinând unor instanţe diferite.

Chiar dacă practica neunitară nu există la nivelul tuturor instanţelor, este admisibilă promovarea unui recurs în interesul legii, deoarece dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă nu disting cu privire la numărul instanţelor aflate în divergenţă cu privire la o problemă de drept şi nici cu privire la nivelul instanţelor, impunând doar ca problema de drept să fie identică şi practica neunitară să fie dovedită prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Totodată, s-a reţinut în acest context aspectul esenţial potrivit căruia textele procedurale care reglementează instituţia nu prevăd condiţia ca practica neunitară să provină de la instanţe de ultim grad în materia respectivă, ci doar ca practica neunitară să fie probată prin hotărâri judecătoreşti definitive. În cazul concret analizat, având în vedere particularitatea problemei de drept care face obiectul sesizării, prezintă o relevanţă deosebită hotărârile judecătoreşti prin care calea de atac a fost anulată ca netimbrată, cele prin care au fost soluţionate cu caracter definitiv cereri de reexaminare a obligaţiei de plată a taxei de timbru sau cereri de acordare a ajutorului public judiciar, acestea din urmă respinse ca rămase fără obiect, deoarece instanţa învestită cu o astfel de cerere a reţinut din oficiu faptul că, prin însuşirea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac de către administratorul/lichidatorul judiciar, a intervenit scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a apreciat că problema de drept supusă atenţiei este de actualitate şi de mare importanţă practică, mai ales în contextul deschiderii procedurii de faliment faţă de mai multe societăţi de asigurare care au calitatea de titulare ale unor căi de atac declarate în numeroase dosare. VI. Punctul de vedere al Ministerului Public

Prin memoriul înaintat, Ministerul Public a apreciat că se impune admiterea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în interpretarea şi aplicarea art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborat cu art. 32 şi 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, raportat la art. 197, art. 470 alin. (2) şi (3), respectiv art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, să se statueze că în cazul cererilor de chemare în judecată şi al căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, supuse taxei judiciare de timbru, potrivit legii, însuşirea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac de către practicianul în insolvenţă desemnat în procedură nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

În susţinere s-a arătat că dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, fiind norme de excepţie, sunt de strictă interpretare, sfera de aplicare a acestora neputând fi extinsă la alte situaţii decât la cele strict avute în vedere de legiuitor la adoptarea lor.

Aceste dispoziţii instituie o scutire în funcţie de calitatea reclamantului, incidentă numai în cazul acţiunilor sau căilor de atac promovate de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, nu şi în privinţa celor promovate de alte subiecte de drept; totodată, nu orice acţiune formulată de administratorul sau lichidatorul judiciar este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, ci doar cele care pot fi introduse în virtutea atribuţiilor conferite de lege, relevante fiind, în acest sens, art. 45 alin. (1) lit. o), art. 58 alin. (1) lit. h), j) şi l) şi art. 64 lit. c), e) şi g) din Legea nr. 85/2014.

Aşadar, scutirea legală se aplică atât acţiunilor exercitate de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în temeiul Legii nr. 85/2014, care sunt de competenţa judecătorului-sindic, indiferent de obiectul lor, căilor de atac ordinare sau extraordinare exercitate împotriva hotărârilor judecătoruluisindic, cât şi acţiunilor şi căilor de atac de competenţa instanţelor de drept comun, formulate de practician în numele debitorului faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei.

Împrejurarea că, ulterior formulării cererii de chemare în judecată, în termenul stabilit de judecător pentru achitarea taxei judiciare de timbru în procedura de regularizare sau, după caz, până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel ori în recurs, practicianul în insolvenţă îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată sau calea de atac formulată de către debitor nu atrage aplicarea dispoziţiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului consacrând principiul plăţii anticipate a taxei judiciare de timbru, înainte ca serviciul public să fie prestat.

Dreptul de creanţă fiscală aferent taxei judiciare de timbru în sensul dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală se naşte la data introducerii cererii de chemare în judecată şi, după caz, la cea a declarării căii de atac, acesta fiind momentul la care se determină caracterul taxabil al acţiunii/căii de atac, acordarea unui termen pentru depunerea taxei judiciare de timbru sau posibilitatea depunerii până la primul termen de judecată determinând o prorogare a termenului de plată şi nu însăşi naşterea creanţei fiscale. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pot prezenta relevanţă următoarele decizii: – Decizia nr. III din 31 martie 2003 a Secţiilor Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 26 iunie 2003; – Decizia nr. 55 din 3 iulie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 29 noiembrie 2017.

Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 20 din 17 ianuarie 2024, a identificat două încheieri prin care s-a reţinut că scutirea de la obligaţia de a timbra are caracter de excepţie, aşa încât, chiar dacă recurentul se află în insolvenţă, raportat la obiectul cauzei, care nu se circumscrie acţiunilor pentru care legiuitorul a prevăzut scutirea în conţinutul Legii nr. 85/2014, recurentul trebuie să timbreze, întrucât nu beneficiază de scutirea prevăzută pentru acţiunile reglementate la capitolul I al titlului II din Legea nr. 85/2014.

Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 45 din 25 ianuarie 2024, cu majoritate, a apreciat că nu mai are obligaţia de a timbra debitorul care a declarat recurs anterior deschiderii procedurii de insolvenţă şi împotriva căruia, ulterior, până la primul termen de judecată, s-a deschis procedura insolvenţei, iar calea de atac a fost însuşită de către administratorul judiciar.

Hotărârile identificate la nivelul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 sunt în sensul că toate cererile şi căile de atac introduse sau declarate de debitor, prin practicianul desemnat în procedura insolvenţei, care intră sub incidenţa prevederilor anterior menţionate, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, nefiind, însă, identificate hotărâri în care să se facă o analiză distinctă, prin raportare la data formulării cererii/promovării căii de atac, respectiv după cum acestea au fost introduse după deschiderea procedurii insolvenţei (prin practicianul desemnat) sau anterior deschiderii acestei proceduri (de către debitor) şi ulterior însuşite de practician.

La nivelul Curţii Constituţionale nu au fost identificate decizii relevante în această materie. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Admisibilitatea recursului în interesul legii

Potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă: ” Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti”.

Conform prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă: ” Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii”.

Textele de lege menţionate stabilesc condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei pentru pronunţarea unei decizii în interesul legii, determinând, în acelaşi timp, şi limitele analizei instanţei în soluţionarea acesteia.

Procedând la verificarea legalităţii învestirii, în acord cu prevederile art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal învestită de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj în vederea pronunţării deciziei în interesul legii, colegiile de conducere ale curţilor de apel făcând parte din categoria subiecţilor ce pot promova recurs în interesul legii.

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ce trebuie îndeplinite cumulativ, anume: (i) sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; (ii) această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; (iii) dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; (iv) hotărârile judecătoreşti să fie anexate sesizării, se constată că toate acestea sunt îndeplinite.

Astfel, din înscrisurile anexate memoriului înaintat de Curtea de Apel Cluj rezultă că se identifică practică neunitară la nivelul instanţelor; în acest sens, tribunalele şi curţile de apel, în cazuri de speţă, au exprimat puncte de vedere diferite, concretizate în hotărâri judecătoreşti definitive, conturându-se orientările divergente menţionate de instanţa de trimitere şi întemeiate pe interpretarea şi aplicarea aceloraşi prevederi legale, ceea ce justifică necesitatea pronunţării unei decizii care să asigure unificarea jurisprudenţei.

Aşadar, recursul în interesul legii îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă. Analiza problemei de drept ce face obiectul recursului în interesul legii

Aşa cum reiese din cuprinsul sesizării, problema de drept care a dat naştere unor interpretări diferite la nivel naţional, reflectată în hotărârile judecătoreşti definitive ataşate sesizării, priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014 în cazul acţiunilor sau căilor de atac formulate de către debitor anterior declanşării procedurii insolvenţei şi însuşite ulterior de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat în procedură.

Problema de drept relevată a fost soluţionată în mod corect de către acele instanţe care au reţinut că acţiunile şi căile de atac formulate, respectiv declarate de către debitor anterior declanşării procedurii insolvenţei asupra acestuia, nu sunt scutite de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în temeiul dispoziţiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014, chiar dacă au fost însuşite de către practicianul în insolvenţă desemnat pentru debitorul care a iniţiat demersul judiciar.

Argumentele care susţin această orientare jurisprudenţială au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru şi modalitatea în care aceasta se stinge, iar pe de altă parte, sfera de aplicare a prevederii care stă la baza divergenţei de jurisprudenţă, determinată prin utilizarea metodelor de interpretare logică, gramaticală şi istorico-teleologică.

Referitor la primul aspect, se constată că obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru ia naştere la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv a celei pentru declararea unei căi de atac, pe rolul instanţei de judecată.

Sunt avute în vedere, în acest sens, dispoziţiile legale care impun plata anticipată a taxelor judiciare de timbru şi depunerea dovezii corespunzătoare odată cu acţiunea sau cererea formulată, precum şi regulile aplicabile în privinţa modului de calcul al taxelor de timbru.

Astfel, art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 statuează că „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege”.

În acelaşi sens, art. 197 din Codul de procedură civilă prevede că, „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii”.

Totodată, potrivit art. 470 alin. (2) şi (3) din acelaşi cod, „La cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxelor de timbru. Cerinţele de la alin. (1) lit. b) şi e) şi cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la alin. (1) lit. c) şi d), sub sancţiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condiţiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel”.

Art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă cuprinde dispoziţii similare, aplicabile în calea de atac a recursului.

Pe de altă parte, caracterul timbrabil al cererii şi, subsecvent, valoarea taxei judiciare de timbru datorate, respectiv incidenţa unui caz de scutire, se determină în raport cu obiectul iniţial al acţiunii şi valoarea acestuia/titularul cererii, în cazul cererii de chemare în judecată, ori cu criticile formulate şi valoarea contestată, în cazul căilor de atac.

Art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 menţionează explicit că, „În cazul în care se micşorează valoarea pretenţiilor formulate în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară”.

În considerarea dificultăţilor pe care le-ar putea întâmpina justiţiabilii în demersul de calificare a cererii, din perspectiva caracterului timbrabil al acesteia, şi de calculare a valorii taxei judiciare de timbru datorate, în vederea garantării dreptului la un proces echitabil, în componenta referitoare la accesul la justiţie, sancţiunea nulităţii ca urmare a netimbrării cererii sau a căii de atac nu intervine automat, ci doar după determinarea de către instanţă a valorii taxei judiciare datorate, urmată de comunicarea valorii respective debitorului obligaţiei şi de acordarea unui termen pentru plată, conform art. 31 alin. (1), art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 coroborate cu art. 200 alin. (3), art. 471 1 alin. (2) şi art. 490 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Astfel, art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 statuează că, „Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei (…)”.

Similar, conform art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii (…)”.

Potrivit dispoziţiilor art. 471 1 alin. (2) din Codul de procedură civilă, aplicabile şi în recurs, conform art. 490 alin. (2) din acelaşi act normativ, „În cazul în care cererea de apel nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, completul căruia i s-a repartizat dosarul va stabili lipsurile cererii de apel şi îi va comunica, în scris, apelantului că are obligaţia de a completa sau modifica cererea. Completarea sau modificarea cererii se va face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării”.

Cu referire la operaţiunea de determinare a cuantumului taxei judiciare de timbru datorate de titularul acţiunii sau al cererii, se constată că aceasta are natura unei simple activităţi administrative menite să asigure aducerea la îndeplinire a obligaţiilor impuse în sarcina instanţelor judecătoreşti în procedura de regularizare a acţiunilor şi cererilor, care nu afectează naşterea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru.

Efectul dilatoriu pe care această procedură îl determină vizează exclusiv aplicarea sancţiunii nulităţii, care nu poate avea loc decât după comunicarea taxei judiciare de timbru datorate şi împlinirea termenului acordat pentru plată.

În ceea ce priveşte comunicarea efectuată de instanţă în aplicarea prevederilor legale mai sus menţionate se reţine că nu reprezintă un act administrativ fiscal, în înţelesul atribuit acestei noţiuni de art. 1 pct. 1 din Codul de procedură fiscală („actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat”), ci un act de procedură prin care instanţele îndeplinesc o funcţie administrativă.

În această situaţie, adresei de comunicare nu îi sunt aplicabile prevederile art. 46 din Codul de procedură fiscală, referitoare la conţinutul şi motivarea actelor administrativ-fiscale.

Ca atare, este greşit argumentul utilizat de unele dintre instanţele care au îmbrăţişat opinia contrară, în sensul că, în absenţa elementelor pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ fiscal, comunicarea efectuată de instanţă nu determină naşterea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru.

Referitor la natura termenului acordat pentru plata taxei de timbru şi depunerea dovezii la dosar se arată că nu reprezintă un termen suspensiv, până la împlinirea căruia este amânată scadenţa obligaţiei, instituţie specifică dreptului substanţial, şi nici un termen de graţie, în înţelesul de favoare acordată debitorului de bună-credinţă şi care se află în imposibilitate de a plăti o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, ci are natura unui termen procedural imperativ, acordat independent de buna sau reaua-credinţă a debitorului ori de situaţia financiară a acestuia, în interiorul căruia trebuie dusă la îndeplinire obligaţia de regularizare a cererii, din perspectiva timbrajului.

Nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru până la împlinirea termenului prevăzut de lege atrage o sancţiune specifică, în limitele permise de art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi anume nulitatea absolută şi necondiţionată, conform art. 176 pct. 6 din acelaşi cod, fiind vorba despre o cerinţă legală extrinsecă actului de procedură.

În ceea ce priveşte art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă, invocat ca argument de către unele dintre instanţele care au opinat în sensul incidenţei prevederilor art. 115 din Legea nr. 85/2014 în situaţia în care debitorul intră în insolvenţă ulterior sesizării instanţei cu soluţionarea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac, iar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în procedură îşi însuşeşte cererea formulată, se observă că textul legal prevede că „actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia”.

Or, de vreme ce cauza de nulitate o constituie neplata taxei judiciare de timbru, dispariţia acestei cauze nu poate avea loc decât prin îndreptarea neregularităţilor actului de procedură, respectiv prin depunerea dovezii de achitare a taxei în cuantumul legal, până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate, şi nu ca urmare a intervenirii unei schimbări în situaţia juridică a debitorului obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, ulterior momentului naşterii obligaţiei.

Sintetizând, întrucât obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru se naşte la momentul înregistrării cererii, respectiv a căii de atac pe rolul instanţei şi se stinge prin achitarea sumei datorate şi depunerea dovezii de plată la dosar, intervenirea unei schimbări în situaţia juridică a debitorului obligaţiei de plată a taxei, ulterior momentului arătat, nu are efecte asupra obligaţiei înseşi şi nici nu determină înlăturarea sancţiunii nulităţii în condiţiile art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Un alt argument care susţine această opinie se fundamentează pe sfera de aplicare a normei care stă la baza divergenţei de jurisprudenţă, respectiv a art. 115 din Legea nr. 85/2014, raportat la caracterul de excepţie al acestei prevederi legale, la înţelesul termenilor utilizaţi şi la finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea normei, în decelarea căreia nu se poate face abstracţie de contextul istoric în care aceasta a avut loc.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, „Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. (…) În cazurile anume prevăzute de lege, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru”.

Reiese, aşadar, că regula generală este cea a timbrării acţiunilor şi cererilor adresate instanţelor judecătoreşti, în considerarea obligaţiei cetăţenilor de a contribui la acoperirea cheltuielilor publice, conform art. 56 alin. (1) din Constituţia României.

Scutirea de la plata taxei judiciare de timbru are un caracter excepţional şi este posibilă numai în situaţiile expres prevăzute de legiuitor.

În acest sens, în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, există norme care reglementează cazuri speciale de scutire de la plata taxei de timbru, în considerarea obiectului cauzei, a calităţii titularului acţiunii sau cererii ori a ambelor elemente enumerate.

În aplicarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, potrivit căruia sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru, a fost edictat art. 115 din Legea nr. 85/2014, care are următorul conţinut: „Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru.”

Raţiunea acordării acestui beneficiu în favoarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar o constituie poziţia specială a acestuia, în raport cu ceilalţi participanţi la procedură, respectiv împrejurarea că acesta nu acţionează în interes personal, ci pentru buna desfăşurare a întregii proceduri, în vederea reîntregirii patrimoniului debitorului insolvabil, precum şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi valorifice creanţele în cât mai mare măsură şi cât mai operativ (a se vedea în acest sens considerentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.298 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, cu prilejul verificării constituţionalităţii art. 77 din Legea nr. 85/2006, aplicabile mutatis mutandis şi în privinţa art. 115 din Legea nr. 85/2014).

Pentru a fi incidentă scutirea în temeiul dispoziţiei legale enunţate este necesar, pe de-o parte, ca acţiunea sau cererea să fie introdusă de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, indiferent că acţionează în această calitate ori ca reprezentant legal al persoanei aflate în insolvenţă, iar pe de altă parte, ca acţiunea să fie formulată „în aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanţelor”. 77. Ţinând cont de structura actului normativ din care face parte textul în discuţie, referirea legiuitorului la „prezentul capitol” trebuie raportată la capitolul I – Dispoziţii comune al titlului II – Procedura insolvenţei din corpul Legii nr. 85/2014, care cuprinde principalele atribuţii ale administratorului judiciar/lichidatorului judiciar în cadrul procedurii.

Pe de altă parte, folosirea adverbului „inclusiv” în legătură cu acţiunile exercitate pentru recuperarea creanţelor reflectă intenţia legiuitorului de a circumscrie aceste acţiuni celor formulate în aplicarea dispoziţiilor legii insolvenţei, respectiv pentru asigurarea respectării principiilor care guvernează această procedură, conform art. 4 din Legea nr. 85/2014.

O acţiune însuşită de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat în procedură nu este echivalentă cu o acţiune introdusă de aceeaşi persoană şi, ca atare, nu intră în sfera de aplicare a art. 115 din Legea nr. 85/2014.

Relevante în acest sens sunt considerentele redate în paragraful 90 al Deciziei nr. 55 din 3 iulie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 943 din 29 noiembrie 2017, în cuprinsul cărora se arată că, „În cazul scutirilor personale (subiective), dispoziţia de favoare este aplicabilă exclusiv ipotezelor în care căile de atac sunt formulate de chiar persoana în favoarea căreia operează scutirea”.

Se va avea în vedere că însuşirea cererii de către administratorul judiciar nu are semnificaţia ratificării unui mandat, în sensul art. 1.309 din Codul civil, şi nu produce efecte retroactive, întrucât, prin ipoteză, acţiunea sau calea de atac a fost formulată, respectiv declarată de reprezentantul legal al societăţii de la momentul înregistrării acesteia pe rolul instanţei.

Actul de însuşire exprimă exclusiv voinţa practicianului în insolvenţă de a continua demersul judiciar declanşat de societate, cu consecinţa preluării cauzei în starea în care se găseşte, inclusiv din perspectiva obligaţiei de timbrare valabil născute în sarcina societăţii.

Pe de altă parte, o acţiune sau o cale de atac formulată, respectiv declarată de o societate neaflată în insolvenţă, prin administratorul său statutar, nu este, de plano, exercitată în aplicarea dispoziţiilor legii insolvenţei şi nu este menită să asigure respectarea principiilor pe care se bazează această procedură.

Împrejurarea că, odată cu declanşarea insolvenţei, cauza poate prezenta interes pentru procedură, prin prisma obiectului său, şi, din acest motiv, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat poate decide să o susţină în continuare nu atrage încadrarea în ipoteza normativă avută în vedere de art. 115 din Legea nr. 85/2014, pentru că verificarea condiţiilor impuse de acest text se efectuează prin raportare la momentul înregistrării cererii, atunci când se naşte obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru.

Fiind în prezenţa unei norme de excepţie, aceasta este supusă unei interpretări literale, prin aplicarea regulii de interpretare logică exprimate prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis, neputând fi extinsă aplicarea sa la alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor, chiar dacă sunt aparent similare.

În acest sens sunt relevante dispoziţiile art. 10 din Codul civil, cu denumirea marginală „Interzicerea analogiei”, potrivit cărora „Legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege”.

Această interpretare nu contrazice dezlegarea oferită prin Decizia nr. III din 31 martie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţiile Unite, prin care s-a stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 20 1 alin. (3) din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, care au un conţinut similar celor cuprinse în art. 115 din Legea nr. 85/2014, că acţiunile şi cererile adresate instanţelor de lichidator sau de persoanele împuternicite de acesta în exercitarea atribuţiilor conferite prin art. 10 din Legea nr. 83/1998, inclusiv cererile ulterioare formulate în conformitate cu prevederile art. 373 1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în cadrul activităţii de executare silită şi în aplicarea art. 22, 24 şi 25 din aceeaşi lege, sunt scutite de taxă de timbru.

În considerentele deciziei menţionate s-a reţinut că, din însăşi formularea textului legal, „dispoziţia de scutire de taxe de timbru priveşte toate acţiunile susceptibile a fi introduse de lichidator, deci şi cele care, eventual, s-ar exercita în numele său de către persoanele împuternicite de acesta, cum sunt executorii bancari din cadrul băncilor aflate în faliment, evident în măsura în care prin ele se urmăreşte realizarea finalităţii acelei legi”.

Prin urmare, prevederea legală în discuţie nu a fost supusă unei interpretări extensive, raţiunea pentru care s-a apreciat că se impune să beneficieze de acelaşi tratament favorabil, de scutire de taxe de timbru, şi cererile introduse de persoanele împuternicite de lichidator, cum sunt executorii bancari din cadrul băncilor aflate în faliment, fiind aceea că persoanele respective acţionează la cererea şi în numele lichidatorului, ca reprezentanţi ai săi, pentru realizarea scopului de a încasa creanţele din averea băncii debitoare, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani.

Aceeaşi interpretare literală a prevederii legale aflate la originea divergenţei de jurisprudenţă este impusă şi de metoda de interpretare gramaticală, faţă de sensul adjectivului participial folosit de legiuitor pentru a delimita sfera de aplicare a textului, din perspectiva obiectului acţiunii.

Astfel, acţiuni introduse de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar înseamnă iniţiate, pornite, declanşate, nicidecum continuate.

În sfârşit, la acelaşi rezultat se ajunge şi prin utilizarea metodei de interpretare istorico-teleologică a textului în discuţie, relevanţă în acest sens prezentând formele anterioare ale prevederilor care reglementau scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în privinţa acţiunilor formulate în cadrul procedurii insolvenţei şi contextul economic şi normativ în care a fost adoptată Legea nr. 85/2014, din care face parte norma supusă interpretării.

Astfel, art. 58 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, statua că „Acţiunile introduse de administrator în aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni (secţiunea a 3-a – Situaţia unor acte juridice ale debitorului din capitolul III – Procedura) sunt scutite de taxele de timbru. Toate acţiunile şi cererile introduse de lichidatorul judiciar sunt scutite de plata taxei de timbru”.

Ulterior, prin art. 77 din Legea nr. 85/2006 s-a extins aplicarea beneficiului scutirii de la plata taxei asupra tuturor acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor legii, inclusiv pentru recuperarea creanţelor.

În anul 2013 a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2023, act normativ care a abrogat Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, printre raţiunile care au stat la baza noului act normativ, reflectate în nota de fundamentare care l-a însoţit, regăsindu-se cea referitoare la necesitatea reevaluării acţiunilor şi cererilor scutite de la plata taxei judiciare de timbru, în scopul asigurării unui echilibru corespunzător între eforturile bugetare de furnizare a unui serviciu public calitativ şi obligaţia cetăţeanului care foloseşte acest serviciu de a contribui la susţinerea costurilor.

Analiza comparativă a prevederilor care reglementează cazurile de scutire de la plata taxei judiciare de timbru în cuprinsul celor două acte normative, respectiv a art. 15 din Legea nr. 146/1997 şi a art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, relevă restrângerea situaţiilor în care se aplică scutirea de la plata taxei de timbru, în acord cu schimbările preconizate, expuse în nota de fundamentare.

În acest context, limitarea sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014, prin trimiterea expresă la acţiuni formulate în baza prevederilor „prezentului capitol”, reflectă intenţia legiuitorului de a restrânge sfera sa de aplicare, prin comparaţie cu forma textului cuprins în legea anterioară, ceea ce împiedică o interpretare extensivă.

Astfel, chiar dacă situaţia dificilă a unei societăţi asupra căreia s-a deschis procedura insolvenţei ulterior înregistrării acţiunii sau căii de atac pe rolul instanţelor judecătoreşti poate reclama un tratament similar celui recunoscut în privinţa acţiunilor exercitate de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, în aplicarea dispoziţiilor capitolului I al titlului II din corpul Legii nr. 85/2014, o astfel de împrejurare nu justifică extinderea sferei de aplicare a prevederilor art. 115 din aceeaşi lege la situaţii care nu se încadrează în litera lui.

Legiuitorul este singurul care, în cadrul politicii sale fiscale, decide atât cu privire la sfera acţiunilor şi cererilor supuse timbrării şi la valoarea taxelor judiciare de timbru, cât şi cu privire la cazurile care justifică scutirea de la plata acestor taxe.

În plus, se va avea în vedere că, pentru o astfel de ipoteză, în vederea asigurării dreptului de acces la justiţie al societăţii recent intrate în insolvenţă, legea reglementează un remediu adecvat, respectiv cel prevăzut de art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care permite instanţei să aprecieze asupra formei şi întinderii facilităţilor ce se impun a fi acordate persoanei juridice aflate în dificultate financiară.

Este adevărat că persoanele juridice nu pot beneficia de scutire de la plata taxei de timbru, precum persoanele fizice, ci de alte facilităţi legale, ce constau în reducerea cuantumului taxei de timbru, eşalonarea sau amânarea plăţii acesteia. Această măsură legislativă reprezintă însă opţiunea legiuitorului şi este conformă cu Constituţia şi nu constituie o limitare a dreptului de acces la o instanţă sau o încălcare a dreptului la un proces echitabil, astfel cum s-a reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 29 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 1 aprilie 2019.

Un ultim argument este acela că interpretarea propusă de o parte a jurisprudenţei, în sensul aplicării prevederilor art. 115 din Legea nr. 85/2014 şi în privinţa acţiunilor formulate de o societate anterior intrării în insolvenţă şi însuşite de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, este de natură să creeze o situaţie de discriminare între societăţile care plătesc anticipat taxa judiciară de timbru, anexând dovada plăţii cererii de chemare în judecată, şi ulterior intră în insolvenţă şi cele care nu adoptă o astfel de conduită şi intră în insolvenţă până la momentul verificării timbrajului de către instanţă.

Într-o astfel de situaţie, care nu se regăseşte printre cazurile de restituire a taxei de timbru prevăzute de dispoziţiile art. 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, societatea care a plătit taxa anticipat nu beneficiază de restituirea sumei achitate, ceea ce determină o diferenţă de tratament între cele două categorii de subiecte de drept, care nu se întemeiază pe o împrejurare obiecti