Decizia nr. 9 din 20 mai 2024

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 679/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (4) lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent-şef în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi ce formează obiectul Dosarului nr. 679/1/2024.

Magistratul-asistent-şef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere al procurorului general şi opiniile specialiştilor consultaţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin apreciază că prima orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii, susţinând că, prin folosirea conjuncţiei „sau” în cuprinsul textului de lege supus interpretării, legiuitorul a plasat moştenitorii în aceeaşi ipoteză cu titularul contului bancar. Acest aspect denotă intenţia legiuitorului de a conferi moştenitorilor un drept de informare având aceeaşi întindere cu dreptul autorului lor asupra informaţiilor de natura secretului bancar.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii

Prin Hotărârea nr. 9 din 18 martie 2024, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: În interpretarea art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, o instituţie bancară este ţinută să furnizeze informaţii protejate de secretul bancar privind conturile bancare ale unui client defunct, către moştenitorii clientului defunct, de la data deschiderii contului bancar sau de la data deschiderii moştenirii clientului defunct? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare Art. 113. – (…) ” (2) Informaţii de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele situaţii: a) la solicitarea titularului de cont sau a moştenitorilor acestuia, inclusiv a reprezentanţilor legali şi/sau statutari, ori cu acordul expres al acestora;” (…) III. Orientările jurisprudenţiale divergente

Autorul sesizării a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar asupra problemei de drept care formează obiect al sesizării, fiind conturate două orientări divergente.

Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că obligaţia instituţiilor de credit de a furniza informaţii referitoare la conturile deschise de către defunct există încă de la momentul deschiderii conturilor. Astfel, unele instanţe au apreciat ca fiind întemeiate cererile moştenitorilor de obligare a instituţiilor de credit la furnizarea informaţiilor referitoare la conturile defunctului încă de la data deschiderii lor.

În fundamentarea acestei orientări s-a argumentat că simpla calitate de succesor în drepturi şi obligaţii al defunctului titular de cont (cu excepţia celor cu caracter strict personal) este suficientă pentru a justifica un interes în obţinerea informaţiilor solicitate.

Prin furnizarea acestor informaţii nu este încălcat secretul bancar câtă vreme, devenind succesorul defunctului, moştenitorul poate exercita drepturile pe care defunctul le-ar fi avut dacă ar mai fi fost în viaţă, inclusiv dreptul de a solicita extrasele de cont care reflectă situaţia contului bancar încă de la data deschiderii acestuia.

Împrejurarea că dreptul moştenitorilor de acces la informaţiile circumscrise secretului bancar se naşte în momentul transmiterii acestuia prin moştenire nu înseamnă că în patrimoniul acestora nu s-ar transmite dreptul în toată întinderea în care era deţinut de către defunct, fiind un drept accesoriu drepturilor patrimoniale ale defunctului asupra contului bancar; or, dreptul accesoriu urmează soarta dreptului principal.

Dacă ar fi acceptată teza potrivit căreia dreptul la informare nu ar fi transmis prin moştenire, ar însemna că acest drept al moştenitorilor este unul propriu, acordat de lege în considerarea calităţii lor de moştenitori ai defunctului titular de cont. Or, în lipsa unei prevederi legale exprese, nici în această situaţie nu s-ar justifica limitarea întinderii dreptului la informarea privind operaţiunile ulterioare datei la care a survenit decesul titularului de cont.

De altfel, art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 nu distinge între informaţiile de natura secretului bancar anterioare decesului titularului de cont şi cele ulterioare acestei date, astfel încât devine aplicabil principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

În sensul primei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de tribunalele Alba, Bihor, Bucureşti, Tribunalul Specializat Cluj, tribunalele Gorj, Timiş şi judecătoriile Alba Iulia, Sectorului 1 Bucureşti, Sectorului 3 Bucureşti şi Timişoara.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că obligaţia instituţiilor de credit de a furniza informaţii referitoare la conturile deschise de către defunct există doar ulterior survenirii decesului.

S-a argumentat că informaţiile privind operaţiunile de retragere şi depunere anterioare decesului titularului de cont se circumscriu secretului bancar, iar în lipsa unei justificări a moştenitorului solicitant, banca poate refuza furnizarea acestor informaţii.

Dreptul de a obţine informaţii privind operaţiunile de retragere şi depunere anterioare decesului titularului de cont nu are un conţinut patrimonial, nefiind astfel transmisibil pe cale succesorală.

În acest sens au fost invocate dispoziţiile art. 953 şi ale art. 954 alin. (1) din Codul civil, din interpretarea cărora rezultă că moştenitorilor li se transmit numai drepturile şi obligaţiile cu conţinut patrimonial ale defunctului, nu şi cele personal nepatrimoniale.

Moştenitorii au un drept propriu de a obţine informaţii de natura secretului bancar în legătură cu operaţiunile efectuate de către defunct, însă numai dacă justifică motivul pentru care le solicită.

Astfel, dreptul de a solicita informaţii circumscrise secretului bancar este un drept propriu al moştenitorilor, iar nu un drept al defunctului transmis prin moştenire, aceştia având dreptul de a obţine informaţii de natura secretului bancar referitoare la operaţiunile efectuate anterior decesului condiţionat de justificarea scopului pentru care sunt solicitate, conform art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006; justificarea trebuie să fie nu doar declarată, ci şi dovedită, în caz contrar intervenind eludarea legii şi lipsirea de conţinut a secretului bancar.

În sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de tribunalele Brăila, Tribunalul Specializat Cluj şi judecătoriile Arad, Brăila şi Cluj-Napoca. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a jurisprudenţei. VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general a apreciat că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii, în sensul că o instituţie bancară este ţinută să furnizeze informaţii protejate de secretul bancar privind conturile clientului defunct către moştenitorii săi, de la data deschiderii contului.

S-a argumentat că legiuitorul a plasat moştenitorii în aceeaşi ipoteză cu titularul contului, aspect care denotă că voinţa emitentului actului normativ nu a fost în sensul de a conferi moştenitorilor un drept de informare cu un conţinut mai restrâns decât cel pe care l-a avut autorul lor.

Astfel, din folosirea conjuncţiei „sau”, fără alte condiţionări ori limitări exprese, dreptul moştenitorilor de a primi informaţii de natura secretului bancar are aceeaşi întindere cu dreptul autorului lor.

În calitate de titulari coindivizari ai contului curent conform art. 2.187 alin. (1) din Codul civil, moştenitorii beneficiază, în raporturile cu instituţia de credit, de aceleaşi drepturi nepatrimoniale de informare pe care le-ar fi avut şi autorul lor, acestea fiind accesorii drepturilor patrimoniale transmise prin succesiune legală sau testamentară.

S-a mai arătat că moştenitorii justifică interesul legitim în aflarea informaţiilor cu privire la operaţiunile bancare ale defunctului, pentru exercitarea unor acţiuni în materie succesorală, precum acţiunile în reducţiunea liberalităţilor excesive sau acţiunile având ca obiect raportul donaţiilor. VII. Opiniile specialiştilor consultaţi

Institutul Naţional al Magistraturii a apreciat că o instituţie bancară este ţinută să furnizeze informaţii protejate de secretul bancar privind conturile clientului defunct, către moştenitorii săi, cu începere de la data deschiderii contului.

Raţiunea edictării normei care consacră inopozabilitatea secretului bancar faţă de moştenitori constă în necesitatea de a asigura accesul acestora la informaţiile necesare pentru protejarea rezervei succesorale, astfel încât să poată fi identificate actele simulate, donaţiile raportabile ori liberalităţile supuse reducţiunii.

Dat fiind că dreptul moştenitorilor la furnizarea acestor informaţii este prevăzut în cuprinsul unei norme speciale, nu este necesar a se recurge la mecanismul transmisiunii succesorale pentru justificarea existenţei sale.

De altfel, dreptul moştenitorilor de acces la informaţiile de natura secretului bancar este recunoscut ca un drept propriu al acestora, iar nu ca un drept transmis prin moştenire.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti a apreciat că secretul bancar este inopozabil faţă de moştenitorii clientului decedat prin raportare la momentul decesului autorului lor, iar nu prin raportare la data deschiderii contului.

S-a arătat că inopozabilitatea faţă de moştenitorii titularului de cont a obligaţiei de confidenţialitate reprezintă nu numai o dimensionare a dreptului de opţiune succesorală, ci şi un instrument de garantare a dreptului la rezervă succesorală, a dreptului corelativ obligaţiei de raport al donaţiilor, a eficienţei acţiunii în reducţiunea liberalităţilor excesive şi a oricărui demers în vederea protejării drepturilor născute ca urmare a deschiderii moştenirii.

Totuşi, este posibil ca dezvăluirea unor informaţii bancare care ar satisface interesele moştenitorilor să lezeze imaginea ori chiar demnitatea lui decuis, în cazul în care acesta a efectuat transferuri pe care nu le-a dezvăluit celor cu vocaţie succesorală, prezumându-se că nu le-ar fi dezvăluit nici după moartea sa.

În aceste condiţii, dispoziţiile art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 trebuie interpretate prin raportare la cele ale art. 26 din Constituţie, care consacră dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, şi ale art. 44 din Constituţie, care garantează dreptul de proprietate privată.

Or, din analiza coroborată a acestor prevederi rezultă că instituţia de credit nu ar putea furniza moştenitorilor informaţii referitoare la operaţiunile efectuate de titularul de cont în timpul vieţii sale. În caz contrar, modul în care defunctul a dispus de propriul patrimoniu ar putea fi supus unei judecăţi de valoare, care ar afecta memoria sa şi ar goli de conţinut prevederile constituţionale referitoare la dreptul la viaţă intimă şi dreptul de proprietate privată.

Aşadar, după moartea titularului de cont, instituţia de credit poate oferi informaţii moştenitorilor numai cu privire la soldul existent la data încetării sale din viaţă şi la operaţiunile ulterioare decesului. În schimb, informaţiile referitoare la operaţiunile efectuate de titularul contului anterior decesului nu pot fi furnizate moştenitorilor tocmai pentru apărarea memoriei acestuia, care nu avea obligaţia de a le da socoteală nici în timpul vieţii sale.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a apreciat că moştenitorul succedă în toate drepturile şi obligaţiile defunctului, putând exercita orice drept legat de contul bancar moştenit.

S-a argumentat că noţiunea de „moştenitor”, utilizată de art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, vizează o persoană cu aptitudinea de a-l succede în mod real şi definitiv pe defunct.

Caracterul universal al transmisiunii succesorale este tradiţional exprimat prin sintagma de „continuare a persoanei defunctului”, universalitatea permiţând moştenitorilor să dobândească drepturile şi obligaţiile defunctului titular de cont de la data deschiderii succesiunii.

Consecinţa directă este aceea că succesorul poate solicita informaţii cu privire la toate tranzacţiile efectuate de defunct de la data deschiderii contului bancar.

Astfel, moştenitorul se subrogă în poziţia contractuală a celui decedat şi beneficiază de clauza contractuală în baza căreia poate cere băncii orice informaţie referitoare la cont, care putea fi solicitată şi de către defunct.

S-a mai arătat că cerinţa scopului justificat vizează un drept menit să concretizeze interesul legitim al oricărui moştenitor de a determina în mod complet masa succesorală şi întinderea drepturilor sale. De altfel, numai analizând toate operaţiunile consimţite de defunct, ar putea fi identificate donaţiile susceptibile să încalce rezerva succesorală.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a apreciat că pot fi furnizate informaţii de natura secretului bancar pentru perioada anterioară survenirii decesului titularului de cont, în măsura în care succesorii săi fac dovada unui interes legitim, de natură să justifice exceptarea de la limitele impuse de secretul bancar.

În acest sens s-a arătat că moştenitorul, în calitate de succesor în drepturile şi obligaţiile titularului de cont, trebuie să justifice un interes născut, personal, actual şi legitim pentru obţinerea informaţiilor de natura secretului bancar.

În concret, acesta trebuie să fie titularul unui drept propriu în virtutea căruia să poată solicita informaţii cu privire la întreaga activitate financiară a defunctului, banca având însă obligaţia de a păstra secretul profesional şi de a nu divulga datele cu caracter personal.

Astfel, este necesar ca informarea moştenitorilor cu privire la conţinutul tranzacţiilor efectuate de către titularul contului să nu fie abuzivă, în sensul de a nu aduce atingere dreptului la confidenţialitatea datelor protejate de secretul bancar.

În consecinţă, trebuie pornit de la premisa că nu toate drepturile defunctului, reflectate în tranzacţiile bancare, vor fi transmise moştenitorilor legali.

Chiar şi în cazul succesorului universal, este posibil ca acesta să primească doar rezerva succesorală, iar partea de care autorul său putea dispune liber să nu fie transmisă acestuia.

În concluzie, textul legii trebuie interpretat adecvat la circumstanţele cauzei, nefiind justificate nici limitarea totală a dreptului moştenitorilor de a primi informaţii cu privire la situaţia conturilor pentru perioada anterioară deschiderii succesiunii, nici recunoaşterea discreţionară a dreptului de acces la toate tranzacţiile derulate de la data deschiderii contului.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a apreciat că o instituţie bancară este ţinută să furnizeze informaţii referitoare la contul clientului defunct, către moştenitorii acestuia, de la data deschiderii contului bancar, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate.

S-a argumentat că moştenitorii defunctului devin părţi în contractul încheiat de către antecesorul lor, dobândind nu numai drepturile şi obligaţiile principale născute, ci şi pe cele accesorii, indispensabile pentru realizarea creanţelor şi executarea conformă a obligaţiilor defunctului.

Dobândirea acestor drepturi şi obligaţii se face potrivit cotei succesorale pe care fiecare dintre moştenitori o primeşte; în cazul drepturilor şi obligaţiilor indivizibile prin natura lor, acestea se dobândesc în aceeaşi stare în care se aflau în patrimoniul titularului de cont la data decesului său.

Astfel, dreptul moştenitorilor titularului de cont de a solicita informaţii protejate de secretul bancar poate fi privit atât ca un drept propriu, cât şi ca un drept moştenit.

Regimul juridic al exercitării acestui drept este configurat de norma potrivit căreia informaţii de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate.

Or, verificarea caracterului justificat al cererilor formulate de moştenitori cade în sarcina băncii, care are obligaţia de a examina, pentru fiecare categorie de titulari ai acestui drept, scopul solicitării şi de a stabili, în funcţie de acesta, întinderea informaţiilor furnizate. VIII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că moştenitorii titularului de cont decedat au dreptul să obţină furnizarea, de către instituţiile bancare, a informaţiilor protejate de secretul bancar, pentru perioada anterioară decesului, numai în măsura în care justifică scopul pentru care le pretind. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie IX.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, „Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti”.

Verificând regularitatea învestirii, prin prisma prevederilor legale citate mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prima condiţie de admisibilitate este îndeplinită, întrucât Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi este legitimat procesual activ să declanşeze mecanismul de unificare al recursului în interesul legii.

Mai departe, potrivit art. 515 din Codul de procedură civilă, „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii”.

Modalitatea în care instanţele naţionale au evaluat cererile reclamanţilor de obligare a instituţiilor bancare la furnizarea informaţiilor protejate de secretul bancar reprezintă, fără îndoială, o problemă de drept, care a primit dezlegări divergente; cele două direcţii ale jurisprudenţei sunt expuse pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.

Memoriul de recurs în interesul legii este însoţit de 12 hotărâri judecătoreşti, care reflectă ambele orientări ale instanţelor; hotărârile respective sunt definitive.

Aşa fiind, este îndeplinită şi condiţia impusă de teza finală a art. 515 din Codul de procedură civilă, referitoare la anexarea la memoriu a hotărârilor judecătoreşti care atestă practica neunitară.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în interesul legii este admisibil. IX.2. Asupra fondului sesizării

Jurisprudenţa a dobândit un caracter neunitar în evaluarea cererilor prin care moştenitorii titularului de cont decedat au solicitat obligarea băncilor la furnizarea informaţiilor protejate de secretul bancar, unele instanţe considerând că doar de la data deschiderii succesiunii aceştia au dreptul să le obţină, iar altele apreciind că dreptul lor la informare se întinde până la data deschiderii contului.

Aşa fiind, dezlegarea problemei de drept care formează obiect al recursului în interesul legii presupune, subsecvent determinării caracterului dreptului de informare al moştenitorilor, stabilirea limitelor obligaţiei instituţiei de credit de a asigura păstrarea secretului bancar.

Reglementând cadrul general de protecţie a informaţiilor privind secretul profesional în domeniul bancar, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 prevede, în art. 111 alin. (1), că „instituţia de credit este obligată să păstreze confidenţialitatea asupra tuturor faptelor, datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată, precum şi asupra oricărui fapt, dată sau informaţie, aflate la dispoziţia sa, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relaţiile personale sau de afaceri ale clienţilor ori informaţii referitoare la conturile clienţilor – solduri, rulaje, operaţiuni derulate -, la serviciile prestate sau la contractele încheiate cu clienţii”.

Plasat pe premisa încrederii între părţi, contractul de cont bancar instituie, aşadar, prin efectul legii, obligaţia de păstrare a secretului bancar, înţeleasă ca mijloc de protecţie a clientului şi de apărare a confidenţialităţii afacerilor sale; se cuvine subliniat, în ce priveşte întreprinderile, rolul esenţial al acestei obligaţii în asigurarea secretului comercial.

Păstrarea secretului profesional şi a confidenţialităţii asupra tuturor faptelor, datelor şi informaţiilor existente în bancă constituie o obligaţie cu caracter imperativ şi general, opozabilă, potrivit art. 112 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, nu doar instituţiei bancare, ci şi membrilor consiliului de administraţie, directorilor, angajaţilor instituţiei, precum şi oricărei persoane care, sub o formă sau alta, participă la administrarea, conducerea ori activitatea ei, inclusiv persoanelor care obţin informaţii din rapoarte ori din alte documente ale băncii, această obligaţie dăinuind şi după încetarea activităţii lor la instituţia bancară.

Corelativ, titularul de cont are dreptul de a i se proteja confidenţialitatea asupra tuturor faptelor, datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată, precum şi asupra oricărui fapt, dată sau informaţie, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea sa, relaţiile personale sau de afaceri ori conturile – solduri, rulaje, operaţiuni derulate -, serviciile prestate sau contractele pe care le încheie.

Ca atare, acest drept se naşte, prin efectul legii, de la data deschiderii contului şi este recunoscut titularului de cont, în ipoteza dedusă dezlegării în scopul unificării jurisprudenţei, până la decesul lui.

Instituită, aşadar, de lege în beneficiul titularului de cont, obligaţia de păstrare a secretului profesional şi confidenţialităţii asupra tuturor faptelor, datelor şi informaţiilor existente în bancă poate fi opusă de către instituţia bancară doar în relaţia cu terţii, pentru a le refuza accesul la informaţii, nu însă şi celui în favoarea căruia a fost recunoscută.

De la regula enunţată au fost create şi câteva excepţii, de strictă interpretare şi aplicare, care permit instituţiei de credit ca, în cazurile limitativ prevăzute, să furnizeze informaţii protejate de secretul bancar unor terţi faţă de raportul juridic bancar în care aceasta se află cu clientul său.

Sfera subiectelor de drept cărora nu le poate fi opusă obligaţia de păstrare a secretului bancar, limitele şi condiţiile în care informaţiile protejate pot fi dezvăluite sunt indicate în art. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006.

Dacă alin. (1) al articolului amintit relevă că secretul bancar nu poate fi opus autorităţii competente în exercitarea atribuţiilor de supraveghere la nivel individual sau, după caz, consolidat ori subconsolidat, alin. (2) al aceluiaşi articol permite furnizarea informaţiilor protejate de secretul bancar, în măsura în care sunt justificate de scopul pentru care sunt create ori furnizate, către titularul de cont sau moştenitorii acestuia, inclusiv reprezentanţii legali şi/sau statutari, alte autorităţi sau instituţii, dacă prin lege specială aceste entităţi sunt îndrituite, în scopul îndeplinirii atribuţiilor lor specifice, să solicite şi/sau să primească astfel de informaţii şi sunt identificate clar informaţiile care pot fi furnizate de către instituţiile de credit în acest scop, soţul titularului de cont, atunci când dovedeşte că a promovat o cerere de împărţire a bunurilor comune, instanţele de judecată, executorii judecătoreşti ori notarii publici.

Prima observaţie care se impune a fi făcută este aceea că, în art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, sunt indicaţi atât titularul de cont, cât şi moştenitorii săi; şi într-un caz, şi în celălalt, textul impune cerinţa justificării scopului pentru care sunt cerute informaţiile protejate. Ca beneficiar al dreptului de a-i fi protejată confidenţialitatea asupra operaţiunilor efectuate pe cont, titularul de cont nu este ţinut să justifice vreun scop în a solicita informaţii asupra conturilor pe care le deţine; pentru identitate de raţiune, nici moştenitorii nu vor trebui să indice vreun interes, de la data la care, în urma deschiderii succesiunii, dobândesc calitatea de titulari coindivizari ai contului. Cerinţa justificării scopului va subzista însă, în ceea ce îi priveşte pe aceştia din urmă, pentru toate informaţiile legate de cont, care privesc operaţiunile derulate de către autorul lor în timpul vieţii, faţă de care erau şi rămân terţi.

De aceea, indicarea titularului de cont, în enumerarea regăsită încă din varianta iniţială a art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, este căzută în desuetudine şi, în concret, lipsită de aplicare, pe fondul dezvoltării fără precedent a relaţiilor bancare şi al informatizării serviciilor aferente şi, prin crearea, mai ales, a aplicaţiilor de tip internet banking.

Verificarea hotărârilor judecătoreşti definitive anexate memoriului de recurs în interesul legii relevă abordarea divergentă a instanţelor în a considera că moştenitorii titularului de cont decedat pot solicita obligarea băncilor la furnizarea informaţiilor legate de conturile autorului lor referitoare la operaţiuni, rulaje pe conturi şi solduri pe perioada anterioară decesului, dar şi abordarea unanimă, în sensul recunoaşterii dreptului lor de a solicita băncilor furnizarea informaţiilor legate de conturile autorului lor, cu începere de la data deschiderii succesiunii.

În aceste condiţii, se impune dezlegarea problemei de drept doar în limitele în care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, pentru a da eficienţă scopului recursului în interesul legii, de a pune capăt unei jurisprudenţe divergente.

Abordarea unanimă expusă în precedent dă expresie dispoziţiilor art. 2.187 alin. (1) din Codul civil, potrivit cărora, în cazul în care titularul de cont decedează, moştenitorii sunt consideraţi, până la efectuarea partajului, titulari coindivizari ai contului. De la data dobândirii acestei calităţi, moştenitorii devin titulari ai dreptului la informare, care se naşte ex lege şi, tot de atunci, ei nu trebuie să mai probeze nicio cerinţă suplimentară, secretul bancar, care funcţionează în beneficiul lor deja, nemaiputând să le fie opus de către instituţia bancară pentru a li se nega accesul la informaţiile legate de soldul contului la data decesului.

Toate celelalte informaţii legate de contul autorului lor, cele anterioare, deci, decesului, continuă să fie protejate de secretul bancar şi acestea sunt cele la care se referă situaţiile avute în vedere de art. 113 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006.

Instanţele care au stabilit că moştenitorii titularului de cont decedat au dreptul să solicite ca instituţiile bancare să fie obligate la furnizarea informaţiilor protejate de secretul bancar, în mod neîngrădit, începând nu de la data deschiderii succesiunii, ci de la data deschiderii contului au apreciat că dispoziţiile art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 nu disting între informaţiile de natura secretului bancar anterioare şi ulterioare decesului clientului şi au considerat că dreptul la informare are un conţinut patrimonial, care, ca atare, se transmite prin succesiune în toată întinderea în care era deţinut de defunct.

Chiar dacă este instituit în legătură cu existenţa unor drepturi patrimoniale, dreptul la informare nu este unul patrimonial, deoarece obiectul lui nu este evaluabil în bani; cum, potrivit dispoziţiilor art. 953 din Codul civil, „Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă”, dreptul nepatrimonial la informare nu se transmite prin succesiune. În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că toate hotărârile ataşate memoriului de recurs în interesul legii au fost pronunţate, în primă instanţă, de judecătorii, a căror competenţă a fost atrasă pe temeiul art. 94 pct. 1 lit. h) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Judecătoriile judecă, în primă instanţă, (…) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani (…)”.

Prin urmare, de la data la care moştenitorii dobândesc, pe cale succesorală, drepturile patrimoniale ale autorului lor, se naşte, prin efectul legii, şi dreptul lor propriu, nepatrimonial, la informare. Ca atare, de la data deschiderii succesiunii, instituţia bancară nu le poate opune obligaţia de a proteja secretul bancar (al cărui drept corelativ îi are ca titulari, după cum s-a arătat în cele ce precedă, chiar pe moştenitori, ca noi titulari ai contului), pentru a le refuza informaţiile legate de soldul contului la data decesului sau de rulajele ulterioare pe cont.

Secretul bancar poate fi însă opus moştenitorilor pentru toate informaţiile legate de cont, anterioare decesului autorului lor.

Din această perspectivă, textele în analiză, indicând situaţiile de excepţie în care instituţia de credit poate să furnizeze informaţii protejate de secretul bancar moştenitorilor titularului de cont decedat şi condiţiile în care acest demers urmează a se realiza, disting, practic, între informaţiile care privesc soldul, rulajele şi operaţiunile pe cont anterioare decesului (care rămân sub protecţia secretului) şi cele ulterioare (care pot fi furnizate moştenitorilor, în mod neîngrădit), iar o atare concluzie împiedică recurgerea la metoda de interpretare reflectată în adagiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

În continuare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că prevederile art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 impun moştenitorilor ca, pentru a le fi furnizate informaţii protejate de secretul bancar – adică cele care au aptitudinea de a demonstra soldul, rulajele/operaţiunile pe conturi efectuate anterior decesului autorului lor, fostul titular al contului -, să justifice scopul pentru care le pretind.

Spre deosebire de dreptul propriu al moştenitorilor de a obţine informaţii privind soldurile creditoare şi debitoare ale conturilor, existente la data decesului, ori eventuale rulaje pe conturi efectuate ulterior acestui moment, calitatea lor de succesori nu este suficientă pentru a le fi comunicate informaţiile privind actele efectuate în timpul vieţii defunctului, care rămân protejate de secretul bancar.

Fără a-l nega, art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 limitează şi condiţionează dreptul moştenitorilor de a le fi comunicate datele care reflectă operaţiunile pe cont efectuate de titular în timpul vieţii, pretinzându-le să justifice scopul pentru care solicită dezvăluirea secretului bancar.

Necesitatea demonstrării scopului la data solicitării comunicării informaţiilor protejate de secretul bancar echivalează cu existenţa unui interes legitim, personal, născut şi actual. Această cerinţă potenţează caracterul distinct al celor două condiţii, prevăzute expres de dispoziţiile art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, pentru furnizarea de către bancă a informaţiilor protejate de secretul bancar, respectiv întrunirea calităţii de moştenitor şi justificarea scopului pentru care acestea sunt cerute.

Textul supus analizei, în acord cu art. 1.282 alin. (1) din Codul civil şi fără a contraveni art. 1.114 alin. (1) din Codul civil, potrivit căruia „Acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului”, restrânge sfera de aplicare a dreptului la informare, pretinzând moştenitorului ca, şi în ipoteza în care s-ar putea susţine că subrogarea lui în poziţia contractuală a autorului său ar putea semnifica preluarea dreptului în întinderea în care era deţinut de defunct – dacă în contract ar fi fost stipulat un atare drept -, să justifice scopul pentru care solicită comunicarea datelor care reflectă operaţiunile pe cont efectuate de titular în timpul vieţii.

O interpretare contrară ar fi de natură să golească de conţinut textul analizat în prezenta decizie şi să nesocotească normele legale, constituţionale şi convenţionale care ocrotesc dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, cât timp modul în care defunctul a înţeles să gestioneze sumele de bani existente în conturi ţine de persoana sa şi de viaţa privată şi/sau profesională, care ar putea fi supus unei judecăţi de valoare, aptă, eventual, să îi afecteze memoria.

Potrivit dispoziţiilor art. 78 şi 79 din Codul civil, „Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum şi cu privire la corpul său” şi „Memoria persoanei decedate este protejată în aceleaşi condiţii ca şi imaginea şi reputaţia persoanei aflate în viaţă”.

Pe de altă parte, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în Hotărârea din 7 iulie 2015, pronunţată în cauza M.N. şi alţii împotriva San Marino, că „informaţiile preluate din documente bancare reprezintă, fără îndoială, date cu caracter personal referitoare la o persoană fizică, indiferent dacă sunt sau nu informaţii sensibile. În plus, astfel de informaţii pot viza şi relaţii profesionale şi nu există niciun motiv de principiu care să justifice excluderea activităţilor de natură profesională sau de afaceri din noţiunea de viaţă privată (a se vedea Amann împotriva Elveţiei, nr. 27.798/95, paragraful 65). Rezultă că noţiunea de viaţă privată se aplică în speţă”.

Astfel, datele şi informaţiile protejate de secretul bancar intră sub incidenţa protecţiei garantate de prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar o eventuală ingerinţă este îngăduită doar în măsura în care sunt respectate cerinţele cumulative prevăzute de paragraful 2 al aceluiaşi articol: să fie prevăzută de lege, să aibă un scop justificat, să apară necesară într-o societate democratică şi să nu constituie o măsură mai restrictivă decât scopul pentru care a fost instituită.

Dacă primele trei condiţii sunt, în mod evident, îndeplinite, deoarece textul art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 prevede excepţia furnizării informaţiilor protejate de secretul bancar, iar scopul normei este cel de a proteja drepturile şi interesele moştenitorilor, cerinţa proporţionalităţii va fi examinată în considerarea particularităţilor fiecărei cauze ce va fi dedusă instanţelor judecătoreşti.

Se cuvine subliniat că dreptul la viaţa intimă, familială şi privată este ocrotit şi la nivel constituţional, în art. 26.

Ca atare, deşi, de principiu, apărarea memoriei persoanei decedate se opune furnizării neîngrădite, către moştenitori, a informaţiilor asupra operaţiunilor efectuate de titularul contului, care nu avea obligaţia de a da socoteală succesibililor nici în timpul vieţii, şi subliniind, tot de principiu, că în scopul stabilirii întinderii masei succesorale prezintă relevanţă soldurile conturilor de la data decesului, se constată că, în anumite cazuri, moştenitorii pot justifica un interes în a obţine date protejate de secretul bancar.

Nefiind posibilă, într-o decizie de unificare a jurisprudenţei, o enumerare cu caracter exhaustiv a unor asemenea situaţii, poate avea semnificaţia scopului justificat, în care dreptul la informare să nu le fie negat, ipoteza în care moştenitorii au un dubiu asupra existenţei unor rulaje pe conturi în perioada în care titularul era în imposibilitate de a iniţia asemenea demersuri; similar, în măsura în care informaţiile referitoare la soldul contului la data decesului ar fi insuficiente pentru determinarea unor sume deţinute în cote egale cu soţul supravieţuitor în conturi al căror titular este acesta din urmă ori a unor aspecte referitoare la realizarea unor donaţii supuse raportului – context în care trebuie observat dacă bunurile donate sunt supuse unui regim de publicitate, a căror situaţie este accesibilă în mod facil, prin verificarea registrelor specializate sau dacă, nepresupunând ad validitatem forma autentică, scapă evidenţierii în Registrul Naţional Notarial de Evidenţă a Liberalităţilor -, scopul moştenitorilor de a obţine informaţii protejate de secretul bancar ar putea fi apreciat, de asemenea, ca justificat. În egală măsură, demersul de reducţiune a liberalităţilor excesive poate reflecta interesul lor legitim pentru a le fi dezvăluit secretul bancar, mai ales atunci când par incidente prezumţiile consacrate în art. 1.090 şi art. 1.091 din Codul civil.

Se cuvine notat că, în măsura în care astfel de iniţiative apar în cursul unor proceduri judiciare sau notariale, filtrul analizei asupra oportunităţii furnizării, de către instituţia bancară, a unor informaţii aflate sub protecţia secretului bancar va fi făcut de către judecător sau de către notar.

Distinct de aceste repere orientative, revine instanţelor naţionale rolul de a decela, în funcţie de circumstanţele proprii fiecărei situaţii întâlnite şi de la caz la caz, măsura în care moştenitorii care solicită furnizarea de informaţii protejate de secretul bancar (care, prin ipoteză, privesc operaţiuni anterioare decesului autorului lor) justifică scopul demersului pe care îl întreprind; se cuvine reiterat că simpla calitate de moştenitori nu este suficientă pentru a se considera îndeplinite ambele condiţii impuse de art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă,