Decizia nr. 7/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 390/1/2024

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 390/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Repana, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce formează obiectul Dosarului nr. 390/1/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar raportul întocmit de judecătorii-raportori, opiniile specialiştilor consultaţi, precum şi memorii amicus curiae.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantei procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin solicită admiterea recursului în interesul legii, astfel cum a fost formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând motivele prezentate în scris, potrivit cărora apreciază că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările şi completările ulterioare, prestarea activităţii specifice, de reprezentare juridică, se poate realiza de către consilieri juridici, în calitatea lor de funcţionari publici sau de angajaţi cu contract individual de muncă, independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al consilierilor juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România. Totodată, învederează că această opinie este împărtăşită de marea majoritate a specialiştilor consultaţi, precum şi prin memoriile amicus curiae depuse la dosar, iar concluziile raportului întocmit în cauză de judecătorii-raportori sunt în acelaşi sens.

Nefiind întrebări pentru reprezentanta Ministerului Public, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii

La 22 februarie 2024, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările şi completările ulterioare, prestarea activităţii specifice, de reprezentare juridică, se poate realiza de către consilieri juridici, în calitatea lor de funcţionari publici (în cazul unei autorităţi, instituţii publice sau persoane juridice de drept public) sau de angajaţi cu contract individual de muncă (în cazul unei instituţii sau a unei persoane juridice de drept public ori de drept privat), independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al consilierilor juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România sau, dimpotrivă, aceasta reprezintă o condiţie sine qua non pentru desfăşurarea activităţii specifice de reprezentare juridică.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la aceeaşi dată, formându-se Dosarul nr. 390/1/2024, cu termen de soluţionare la 22 aprilie 2024. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 514/2003): ” Art. 2. – Consilierul juridic poate să fie numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile legii.” ” Art. 3. – (1) Consilierul juridic numit în funcţie are statutul funcţionarului, potrivit funcţiei şi categoriei acesteia. (2) Consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat.” ” Art. 5. – Consilierii juridici pot constitui asociaţii profesionale în scopul apărării şi promovării intereselor profesionale, în condiţiile legii privind asocierea şi constituirea persoanelor juridice.” ” Art. 6. – Consilierii juridici au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional şi reglementărilor legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă.” ” Art. 8. – Poate fi consilier juridic acela care îndeplineşte următoarele condiţii: a) este cetăţean român şi are domiciliul în România; b) are exerciţiul drepturilor civile şi politice; c) este licenţiat al unei facultăţi de drept; d) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; (…) e) nu se află în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege.” ” Art. 8 1 . – (1) Cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European poate exercita profesia de consilier juridic în România, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, mai puţin cea prevăzută la art. 8 lit. a). (…)” ” Art. 20. – (1) În condiţiile prevăzute la art. 5, consilierii juridici se pot asocia în structuri judeţene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, şi, după caz, la nivel naţional, cu respectarea legii privind asociaţiile şi fundaţiile. (2) Formele de asociere şi organizare la nivel judeţean şi la nivel naţional sunt stabilite prin statutul asociaţiei, cerut de lege. (3) Constituirea asocierilor profesionale are la bază principiile constituţionale ale dreptului de asociere şi reglementările legale privind asocierea şi constituirea de persoane juridice.” ” Art. 25. – (1) Asociaţiile profesionale se vor înfiinţa şi statutele acestora se vor adopta în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, asociaţiile profesionale existente ale jurisconsulţilor şi consilierilor juridici îşi încetează activitatea.” ” Art. 26. – Evidenţele consilierilor juridici şi actualizarea permanentă a acestora se vor realiza de către asociaţiile profesionale la sfârşitul fiecărui an şi se vor comunica prefecturii, consiliului judeţean, instanţelor judecătoreşti, organelor de urmărire penală şi baroului din judeţul respectiv.” III. Alte dispoziţii legale incidente

Regulamentul privind recunoaşterea calificării profesionale de consilier juridic a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene, în vederea admiterii şi practicării acesteia în România, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.813/C/2008, cu modificările ulterioare (Regulamentul privind recunoaşterea calificării profesionale de consilier juridic a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene, în vederea admiterii şi practicării acesteia în România): ” Art. 1. – Cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene poate practica profesia de consilier juridic în România, în condiţiile stabilite în art. 2, 3 şi 8 1 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare.” ” Art. 2. – Aprobarea cererii de acces în profesia de consilier juridic se realizează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare, şi în temeiul art. 8 1 din Legea nr. 514/2003, cu completările ulterioare, prin parcurgerea a două etape: etapa de informare şi etapa de evaluare.” ” Art. 19. – Dreptul de a exercita profesia de consilier juridic definitiv în România se acordă candidatului declarat admis la examenul pentru verificarea cunoştinţelor profesionale sau solicitantului care a făcut dovada îndeplinirii stagiului, prin ordin al ministrului justiţiei.” ” Art. 20. (…) (2) – Solicitantul căruia i s-a recunoscut calificarea profesională exercită profesia de consilier juridic cu titlul profesional din România.” ” Art. 23. – Compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei ţine evidenţa cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene, cărora li s-a conferit dreptul de a exercita profesia de consilier juridic în România, întocmeşte şi actualizează periodic listele, în funcţie de acordarea dreptului de a exercita această profesie unor noi persoane.” IV. Dispoziţii statutare incidente

Statutul profesiei de consilier juridic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 29 iulie 2004, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 4/2012 a Congresului Ordinar al Ordinului Consilierilor Juridici din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 20 iunie 2014 (Statutul profesiei de consilier juridic): ” Art. 3. – Profesia de consilier juridic se exercită personal de către consilierul juridic înscris pe Tabloul profesional al consilierilor juridici definitivi sau stagiari, denumit în continuare Tablou, ţinut de către Colegiile Consilierilor Juridici din România.” ” Art. 4. – Consilierul juridic, în exercitarea profesiei, se supune numai Constituţiei, legii, codului de deontologie profesională şi prezentului statut al profesiei.” ” Art. 15. – Înscrierea în profesia de consilier juridic se face în mod individual, pe baza unei cereri adresate Colegiului Consilierilor Juridici pe a cărui rază teritorială domiciliază, conform regulamentului şi statutului fiecărui colegiu teritorial.” ” Art. 16. – (1) Cererea de înscriere în profesie va fi însoţită de acte care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 8, 9 şi 10 din Legea nr. 514/2003 (…). (2) Colegiul teritorial verifică îndeplinirea condiţiilor generale şi speciale prevăzute de legea şi statutul profesiei şi avizează admiterea în colegiul respectiv. (3) După aprobarea cererii, solicitantului i se va elibera decizia de înscriere în profesie, conform vechimii sale în activităţi juridice. (…)” ” Art. 23. – (1) La debutul exercitării profesiei, consilierul juridic efectuează, în mod obligatoriu, un stagiu de pregătire profesională, perioadă în care are calitatea de consilier juridic stagiar. (…) (12) Definitivarea După efectuarea stagiului consilierul juridic stagiar va susţine examenul de definitivare. Comisia de examinare după definitivat eliberează candidatului «Certificatul de promovare a examenului de definitivat» în baza căruia acesta este înscris pe Tablou cu menţiunea «definitiv». (…)” ” Art. 26. – (…) (2) Consilierul juridic definitiv sau stagiar, în vederea exercitării profesiei, se va înscrie pe Tabloul ţinut de colegiul teritorial. (…)” ” Art. 27. – Tabloul anual (1) Colegiul teritorial are obligaţia să întocmească anual Tabloul, cu menţionarea numelui şi a prenumelui, codului unic de înregistrare, a poziţiei profesionale, respectiv stagiar sau definitiv, precum şi a situaţiei în ceea ce priveşte exercitarea profesiei (exclus, suspendat etc.). (2) Prin grija colegiului teritorial, Tabloul anual şi modificările intervenite sunt comunicate O.C.J.R. şi instituţiilor prevăzute de lege.” ” Art. 29. – (1) Consilierii juridici care la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 au debutat în profesie, indiferent de vechimea în activitatea juridică, sunt trecuţi pe Tablou cu menţiunea «definitiv». (2) Consilierii juridici care de la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 nu pot face dovada debutului în profesie anterior acestei date sunt trecuţi pe Tablou cu menţiunea «stagiar». (3) Licenţiatul unei facultăţi de drept care solicită înscrierea în profesia de consilier juridic şi are o vechime de minimum 5 ani în alte profesii juridice va fi trecut pe Tablou cu menţiunea «definitiv».” ” Art. 61. – (1) Colegiul teritorial este organizaţia profesională creată pentru toţi consilierii juridici asociaţi în această formă de organizare dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti, indiferent de ramura, domeniul de activitate ori locul exercitării profesiei, ce asigură organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic în mod unitar şi apără drepturile şi interesele legitime ale consilierilor juridici. (2) Colegiul teritorial este persoană juridică de interes general şi are sediul în oraşul de reşedinţă al judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti. (…) (5) Colegiul teritorial activează în baza statutului propriu.” ” Art. 65. – Colegiile teritoriale înfiinţate după constituirea O.C.J.R. devin membre cu drepturi şi obligaţii egale prin asociere.” ” Art. 67. – (1) O.C.J.R. este formată din toate colegiile consilierilor juridici din România şi cuprinde toţi consilierii juridici înscrişi în Tabloul acestora, cu drept de exercitare a profesiei de consilier juridic şi are drept scop organizarea unitară a exercitării profesiei de consilier juridic în România. (2) O.C.J.R. este persoană juridică de interes general, are patrimoniu şi buget propriu. (…)” ” Art. 71. – Congresul O.C.J.R. are competenţele prevăzute în Statutul O.C.J.R.” ” Art. 86. – Prezentul statut va fi pus în aplicare astfel: a) în termen de 30 de zile de la adoptarea prezentului statut, conducerile colegiilor vor înainta O.C.J.R. datele şi documentele necesare înscrierii în evidenţe a consilierilor juridici definitivi şi stagiari; b) în termen de 45 de zile de la adoptarea statutului, Consiliul O.C.J.R. şi comisiile O.C.J.R. vor adopta regulamentele profesionale care vor fi comunicate colegiilor teritoriale; c) prezentul statut va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 514/2003.” ” Art. 87. – După publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului statut, consultanţa, redactarea, avizarea pentru legalitate şi contrasemnarea actelor juridice, asistenţa şi reprezentarea juridică a instituţiilor, autorităţilor publice, a persoanelor juridice se vor realiza numai de către consilierii juridici înscrişi în Tablou.” ” Art. 92. – Prezentul statut a fost adoptat de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România din data de 6 martie 2004, prin reprezentanţii legali, şi intră în vigoare la data adoptării, urmând a fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.” V. Orientările jurisprudenţiale divergente

Autorul sesizării a arătat că, în urma analizării practicii judiciare existente la nivel naţional, a rezultat că problema de drept a fost soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a considerat că dispoziţiile art. 5 şi ale art. 20 din Legea nr. 514/2003 nu impun consilierilor juridici, drept condiţie pentru prestarea activităţii specifice, ca aceştia să fie înscrişi pe Tabloul profesional al consilierilor juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România, întrucât prevederile respective din Legea nr. 514/2003 conferă consilierilor juridici opţiunea de a face parte dintr-o asociaţie profesională, şi nicidecum nu instituie o obligaţie în acest sens.

Ca răspuns la criticile ridicate de părţile aflate în litigiu privind nerespectarea dispoziţiilor Statutului profesiei de consilier juridic, act publicat în Monitorul Oficial al României, instanţele au menţionat că prevederile din Legea nr. 514/2003 care fac trimitere la organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic în condiţii similare profesiei de avocat sunt insuficiente, neclare sau mult prea vagi pentru a se institui un paralelism viabil între cele două profesii; în plus, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor unei legi nu se pot face în baza unor completări introduse prin acte cu putere infralegală, adoptate de o asociaţie profesională.

În consecinţă, instanţele care s-au raliat acestei orientări jurisprudenţiale au respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanelor care au compărut în procese în calitate de consilier juridic, chiar dacă nu făceau parte dintr-un colegiu al consilierilor juridici şi nici nu erau înscrişi în Tabloul profesional al consilierilor juridici.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale s-au ataşat hotărâri definitive pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj şi Tribunalul Iaşi.

Opinia contrară a instanţelor, în cea de-a doua orientare jurisprudenţială, a fost în sensul că exercitarea profesiei de consilier juridic nu se poate realiza doar în virtutea numirii în această funcţie sau în baza unui contract individual de muncă, ci este necesară, în prealabil, dobândirea calităţii de consilier juridic, în condiţiile Legii nr. 514/2003 şi ale Statutului profesiei de consilier juridic.

La solicitarea părţii adverse ori din oficiu, instanţele judecătoreşti au pus în vedere persoanelor care au compărut în procese în calitate de consilieri juridici să facă dovada acestei calităţi, în sensul că fac parte dintr-un colegiu al consilierilor juridici şi că sunt înscrişi în Tabloul profesional al consilierilor juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România.

Referitor la susţinerile că dispoziţiile Legii nr. 514/2003 nu impun obligaţia asocierii într-un colegiu al consilierilor juridici şi, în mod evident, nici obligaţia respectării statutului unui asemenea colegiu, instanţele au reţinut dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 514/2003, în temeiul cărora „Consilierii juridici au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional şi reglementărilor legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă”, coroborate cu dispoziţiile art. 3 din Statutul profesiei de consilier juridic şi cu aspectele reţinute la paragraful 28 din Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016.

Instanţele care au adoptat această orientare jurisprudenţială au admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant, în sensul art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a celor care nu au făcut dovada apartenenţei la un colegiu al consilierilor juridici şi înscrierii pe tabloul profesional, cu toate consecinţele decurgând din această soluţie: anularea cererilor de chemare în judecată, anularea căilor de atac, imposibilitatea de a reprezenta părţile şi de a formula concluzii în instanţă.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale s-au pronunţat Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Tribunalul Suceava, Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Hunedoara, aşa cum rezultă din hotărârile judecătoreşti definitive ataşate la memoriul de recurs în interesul legii. VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 101 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 12 mai 2014, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 514/2003, reţinând că „(…) profesia de consilier juridic, nefiind o profesie liberală asemenea celei de avocat, nu poate fi exercitată decât în limitele cadrului legal al raportului de serviciu (în condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici) sau al raportului juridic de muncă (în urma încheierii unui contract individual de muncă în conformitate cu prevederile Codului muncii)”.

A fost identificată, de asemenea, Decizia Curţii Constituţionale nr. 242 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 13 aprilie 2006, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Statutului profesiei de consilier juridic, în ansamblu, cu motivarea că art. 146 din Constituţia României, enumerând atribuţiile Curţii Constituţionale, prevede la lit. d) că aceasta „hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; (…)”, dispoziţie preluată şi de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar statutul criticat nu se încadrează în aceste categorii de acte normative. VII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Prin Hotărârea din 8 martie 2011, pronunţată în Cauza Colegiul Consilierilor Juridici Argeş împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că a fost încălcat art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la dreptul de asociere, reiterând faptul că aptitudinea de a înfiinţa o entitate juridică care să funcţioneze colectiv într-un domeniu de interes reciproc este unul dintre cele mai importante aspecte ale dreptului de asociere. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii sunt de menţionat următoarele decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare:

Prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Tribunalul Braşov – Secţia I civilă şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.”

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat la paragraful 28 că „(…) anumite activităţi juridice, cum sunt cele de reprezentare juridică, de redactare a unor acte juridice, de formulare de acţiuni, de exercitare şi motivare a căilor de atac, pot fi îndeplinite de consilierii juridici, dar prestarea unor astfel de activităţi le este permisă numai în condiţiile reglementate prin art. 1-4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare, adică în calitatea lor de funcţionari publici sau de angajaţi, cu contract individual de muncă, la o persoană juridică de drept public sau privat.”

Prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi s-a stabilit că: „Cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile.”

La pronunţarea acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite a avut în vedere următoarele: ” Potrivit art. 2 din Legea nr. 514/2003, «consilierul juridic poate să fie numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile legii», iar în conformitate cu art. 3 din aceeaşi lege, «consilierul juridic numit în funcţie are statutul funcţionarului», cel angajat în muncă având «statut de salariat». Aşadar, profesia de consilier juridic se exercită fie pe baza unui raport de serviciu, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, fie pe baza unui raport juridic de muncă, în urma încheierii unui contract individual de muncă în conformitate cu reglementările din Codul muncii. (…) profesia de consilier juridic, nefiind o profesie liberală, cum este aceea de avocat, nu poate fi exercitată decât în limitele cadrului legal al raportului de serviciu sau al raportului juridic de muncă. (…) prin art. 20 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 s-a prevăzut că «formele de asociere şi organizare la nivel judeţean şi la nivel naţional sunt stabilite prin statutul asociaţiei, cerut de lege», dar prin alin. (3) al aceluiaşi articol o atare asociere este condiţionată de concordanţa cu principiile constituţionale ale dreptului de asociere şi cu reglementările legale de ansamblu privind asocierea şi constituirea de persoane juridice. Ca urmare, prevederea în art. 21 din Statutul profesiei de consilier juridic, adoptat de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România din data de 10 martie 2004, potrivit căreia funcţionarea persoanei juridice înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituită de către unul sau mai mulţi consilieri juridici înscrişi în Tabloul ţinut de colegiile teritoriale, cu caracter de societate profesională, este condiţionată de avizul de principiu dat de colegiul teritorial, care trebuie să verifice, între altele, ca «obiectul de activitate să fie unic, respectiv activităţi juridice (consultanţă şi reprezentare juridică, exclusiv activităţi atribute speciale ale altor profesii juridice) cod CAEN 7411», contravine prevederilor limitative din Legea nr. 514/2003 (…).”

Cu privire la aceeaşi problemă de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii, sunt de menţionat şi următoarele decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal:

Prin Decizia nr. 64 din 12 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 493/32/2010, s-au reţinut următoarele: ” Se constată, în primul rând, că în Lista profesiilor reglementate în România, menţionate în anexa nr. 2 la Legea nr. 200/2004, figurează la punctul A lit. t) profesia de consilier juridic, iar în Lista autorităţilor competente corespunzătoare fiecărei profesii reglementate în România, menţionate în anexa nr. 3 la Legea nr. 200/2004, este nominalizat, la punctul A lit. t), Ministerul Justiţiei, pentru profesia de consilier juridic. (…) Instanţa de fond a statuat în mod justificat că apărările reclamantului întemeiate pe prevederile Statutului profesiei de consilier juridic nu pot fi reţinute, întrucât prin raportare la Uniunea Naţională a Barourilor din România care este o persoană juridică de interes public, înfiinţată prin Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România nu are statutul unui organism profesional, cu atribuţii recunoscute prin Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic de autoreglementare şi de organizare a profesiei de consilier juridic (inclusiv de recunoaştere a calificărilor profesionale în spaţiul comunitar). Într-adevăr, conform art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierii juridici se pot asocia în structuri judeţene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, şi, după caz, la nivel naţional, cu respectarea legii privind asociaţiile şi fundaţiile, iar formele de asociere şi organizare la nivel judeţean şi la nivel naţional sunt stabilite prin statutul asociaţiei, cerut de lege; constituirea asocierilor profesionale are la bază principiile constituţionale ale dreptului la asociere şi reglementările legale privind asocierea şi constituirea de persoane juridice. Asociaţiile profesionale ale consilierilor juridici urmau a fi înfiinţate, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 514/2003, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, acelaşi termen fiind stabilit şi pentru adoptarea statutelor acestor asociaţii. Prin urmare, spre deosebire de structurile asociative naţionale ale consilierilor juridici, Uniunii Naţionale a Barourilor din România nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aceasta nefiind o asociaţie în sensul art. 9 din Constituţia României şi al art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci un organism profesional, desemnat ca atare prin lege. (…)”

Prin Decizia nr. 4.285 din 14 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.097/2/2008, s-a reţinut: ” Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, recunoaşterea unei federaţii de utilitate publică se poate face doar prin hotărâre de Guvern, cu respectarea condiţiilor şi a procedurii prevăzute în art. 38-45 din ordonanţa menţionată (…). În consecinţă, în lipsa statutului de utilitate publică, Federaţia (…) nu se poate înscrie în teza finală a art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, pentru a fi asimilată autorităţilor publice, iar actele emise de aceasta, inclusiv statutul, nu pot fi considerate acte administrative. De altfel, potrivit art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, actele juridice de constituire a asociaţiilor, inclusiv ale federaţiilor, sunt guvernate de legea civilă, fiind rezultatul unui acord de voinţă, astfel că statutul – chiar şi în cazul existenţei caracterului de utilitate publică a persoanei juridice de drept privat – nu poate fi un act administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.” IX. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat ca fiind în litera şi spiritul legii prima orientare jurisprudenţială, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003, prestarea activităţii specifice, de reprezentare juridică, se poate realiza de către consilieri juridici, în calitatea lor de funcţionari publici (în cazul unei autorităţi, instituţii publice sau persoane juridice de drept public) sau de angajaţi cu contract individual de muncă (în cazul unei instituţii sau al unei persoane juridice de drept public ori de drept privat), independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al consilierilor juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România.

În argumentarea acestei opinii, s-a arătat că, din coroborarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi ale art. 124 din Constituţia României, rezultă că instanţele judecătoreşti, ca autoritate publică învestită cu prerogativa înfăptuirii actului de justiţie, trebuie să respecte, cu prioritate, principiile statului de drept; or, unul dintre fundamentele statului de drept este reprezentat de caracterul universal şi obligatoriu al legilor. În interpretarea şi aplicarea legilor, instanţele judecătoreşti trebuie să se asigure că hotărârile sunt în litera şi spiritul normelor de drept incidente în litigiu, iar prin soluţiile pronunţate nu se încalcă principiul referitor la supremaţia Constituţiei şi garanţiile constituţionale privind libertăţile fundamentale şi drepturile cetăţeneşti (nediscriminarea, dreptul la muncă, libertatea de asociere).

În problema de drept ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii, Ministerul Public a apreciat că instanţele judecătoreşti care au adoptat prima orientare jurisprudenţială au acţionat corect, în lumina dispoziţiilor art. 124 din Constituţie, întrucât au analizat condiţiile exercitării profesiei de consilier juridic din perspectiva unicului act normativ care prezintă putere de lege în această materie – Legea nr. 514/2003.

Instanţele judecătoreşti care au adoptat cea de-a doua orientare jurisprudenţială au dat prevalenţă statutului profesional şi, în esenţă, au considerat că ar trebui puse sub semnul echivalenţei condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de consilier juridic şi condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat, chestiune care contravine prevederilor Legii nr. 514/2003.

Conform art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii”.

O analiză comparativă a Legii nr. 514/2003, care reglementează profesia de consilier juridic, şi a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 51/1995), ce reglementează profesia de avocat, relevă argumente extrem de solide în susţinerea primei orientări jurisprudenţiale şi demontează argumentele regăsite în susţinerea celei de-a doua orientări jurisprudenţiale.

De asemenea, în ceea ce priveşte statutele celor două profesii, se observă că Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare (Statutul profesiei de avocat), deşi este un act infralegal, se aplică tuturor avocaţilor şi produce consecinţe juridice importante, fiind adoptat în temeiul legii, de către un for prevăzut de lege (Congresul avocaţilor), ce are acordată prin lege această atribuţie, în timp ce Statutul profesiei de consilier juridic, deşi în mod procedural a fost adoptat conform dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 514/2003, în concret aduce completări nepermise la norme cu putere de lege şi, în niciun caz, nu poate produce consecinţele juridice previzionate de forul care l-a adoptat (Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România), în sensul ca statutul să fie aplicabil tuturor consilierilor juridici, întrucât forul care l-a adoptat aparţine unei asociaţii profesionale care nu cuprinde decât o parte din consilierii juridici, forul nu este prevăzut de lege şi nici nu are acordată prin lege atribuţia de adoptare a statutului profesiei.

Examinarea critică a dispoziţiilor celor două legi în discuţie (Legea nr. 514/2003 şi Legea nr. 51/1995) conduce, din punctul de vedere al Ministerului Public, la lămurirea problemei de drept care a fost soluţionată neunitar de către instanţele judecătoreşti – mai exact, în ce măsură exercitarea profesiei specifice, de consilier juridic, este supusă rigorilor de organizare prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei de avocat.

Nu se pot stabili condiţii suplimentare pentru exercitarea profesiei de consilier juridic nici prin analogii forţate cu Legea nr. 51/1995, nici prin dispoziţiile unui act cu putere infralegală – Statutul profesiei de consilier juridic – care nu este opozabil erga omnes, ci membrilor asociaţiei profesionale care l-a adoptat, şi nu conţine doar norme praeter legem sau secundum legem (în suplinirea sau în executarea legii), ci adaugă nepermis la lege, devenind astfel un veritabil act contra legem.

Conform art. 8 din Legea nr. 514/2003, orice persoană care îndeplineşte condiţiile cumulative menţionate în respectivul text de lege are dreptul să devină consilier juridic, însă dobândirea efectivă a calităţii de consilier juridic a generat controverse. Conform art. 2 din Legea nr. 514/2003, calitatea de consilier juridic se dobândeşte prin numire în funcţie sau prin angajare în muncă, după caz; accesul în profesia de consilier juridic nu este condiţionat de vreo formalitate sau examen prealabil, astfel cum este situaţia celor care doresc să devină avocaţi şi, în consecinţă, trebuie să participe la examenele organizate de Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.), în condiţiile Legii nr. 51/1995.

În mod corespunzător, consilierii juridici pot, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 514/2003 şi cu respectarea legislaţiei specifice privind asociaţiile şi fundaţiile, să constituie structuri la nivel judeţean sau la nivel naţional, pe anumite ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, dar în mod evident legiuitorul nu a vizat să instituie o obligaţie în acest sens.

În cazul avocaţilor, art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995 statuează: ” (2) Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R. (3) Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatată şi din oficiu.”

Este lesne de observat că Statutul profesiei de consilier juridic reflectă dispoziţiile Legii nr. 51/1995. Acest statut prezintă însă două vicii majore: pe de o parte, toate prevederile care limitează dreptul de exercitare a profesiei de consilier juridic sunt contrare literei şi spiritului Legii nr. 514/2003, iar, pe de altă parte, spre deosebire de U.N.B.R., asociaţia consilierilor juridici care a adoptat statutul în discuţie nu are niciun fel de îndrituire să stabilească condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de consilier juridic şi, pe deasupra, să îşi aroge poziţia de unică formă asociativă a consilierilor juridici.

În mod evident, problema principală a Statutului profesiei de consilier juridic este reprezentată de lipsa de legitimitate a forului care l-a adoptat.

În privinţa avocaţilor, Legea nr. 51/1995 stabileşte imperativ ca avocaţii să fie înscrişi într-un barou constituit la nivel de judeţ, iar respectivul barou să facă parte din U.N.B.R.

Conform art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995, Congresul avocaţilor este organ de conducere al U.N.B.R., iar potrivit art. 63 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 51/1995, una dintre atribuţiile Congresului avocaţilor este să adopte şi să modifice statutul profesiei de avocat.

În ceea ce priveşte consilierii juridici, prevederile art. 5 şi ale art. 20 din Legea nr. 514/2003 prevăd că aceştia pot constitui asociaţii profesionale, la nivel naţional sau judeţean, pe ramuri sau domenii de activitate, fără să impună însă vreo obligaţie în acest sens. În aceste condiţii, Statutul profesiei de consilier juridic adoptat de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România nu poate fi sub nicio formă opozabil consilierilor juridici care nu fac parte din respectivele colegii.

Cu referire la faptul că dispoziţiile din Statutul profesiei de consilier juridic sunt contrare Legii nr. 514/2003, Ministerul Public a indicat punctual doar următoarele două chestiuni care constituie adăugiri nepermise la conţinutul actului normativ, astfel cum acesta a fost elaborat de legiuitor: (i) afilierea la un colegiu al consilierilor juridici şi înscrierea pe tabloul profesional, prevăzute în statut drept condiţii pentru dobândirea calităţii de consilier juridic şi (ii) impunerea susţinerii unui examen de definitivare în profesie la sfârşitul stagiului, pe modelul examenului de definitivare în profesia de avocat, care să fie organizat de către Ordinul Consilierilor Juridici din România.

Această ultimă chestiune (dezideratul de a se impune un examen de definitivare în profesia de consilier juridic sub auspiciile Ordinului Consilierilor Juridici din România) este unul dintre elementele care explică modul defectuos în care a fost interpretată şi aplicată Legea nr. 514/2003; s-a încercat o echivalare între consilieri juridici şi avocaţi, fără a se lua în calcul principala diferenţă între cele două profesii, şi anume faptul că avocaţii desfăşoară o activitate de interes public, dar esenţialmente liberală, fiind astfel necesară reglementarea strictă a profesiei printr-un sistem intern de conducere, coordonare şi control (sistem format din barouri şi U.N.B.R.), pe când consilierii juridici îşi desfăşoară activitatea – tot de interes public – sub supravegherea angajatorului (fie că vorbim de o autoritate de stat, de o instituţie publică sau de o societate cu personalitate juridică).

De aceea, Ministerul Public a apreciat că sunt nefondate soluţiile potrivit cărora, în lipsa afilierii la un colegiu, consilierii juridici eludează efectuarea stagiului profesional şi definitivarea în profesie, întrucât din interpretarea sistematică a Legii nr. 514/2003 rezultă că revin angajatorului obligaţiile de a organiza stagiul profesional şi de a certifica definitivarea în profesie a consilierului juridic aflat în slujba sa – obligaţii care, în situaţia avocaţilor stagiari, revin structurilor profesionale prevăzute de lege (barouri, U.N.B.R., Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor).

La fel de nefondate sunt obiecţiunile în sensul că, nefiind afiliaţi la un colegiu, consilierii juridici eludează răspunderea pentru activitatea profesională, întrucât din dispoziţiile art. 17 şi art. 22 din Legea nr. 514/2003 rezultă că, pentru modul de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu, consilierul juridic răspunde, primordial, în faţa persoanei juridice în slujba căreia se află – spre deosebire de avocaţi, care răspund primordial în faţa organelor de conducere ale profesiei.

În consecinţă, nu există temei legal sau raţiune logicojuridică pentru care consilierilor juridici care nu sunt afiliaţi la un colegiu şi nu sunt înscrişi pe tabloul profesional să le fie refuzat dreptul de a reprezenta în instanţă persoane juridice, conform art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

O soluţie în sens contrar ar însemna un act de discriminare, o încălcare a dreptului la muncă şi, nu în ultimul rând, o contorsionare a libertăţii de asociere într-o obligaţie de asociere. X. Opinia specialiştilor consultaţi

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă, au fost transmise următoarele opinii scrise cu privire la problema de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii:

Specialiştii din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Ministerului Justiţiei, precum şi U.N.B.R. au apreciat că înscrierea consilierului juridic în Tabloul profesional al consilierilor juridici definitivi sau stagiari ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România nu constituie o condiţie pentru dobândirea dreptului de exercitare a profesiei de consilier juridic.

În acest sens, s-a arătat că statutul asociaţiei profesionale nu poate fi opozabil erga omnes, ci doar inter partes membrilor asociaţiei profesionale care l-au adoptat şi nu poate impune afilierea obligatorie, respectiv nu poate limita exerciţiul activităţii de consilier juridic doar de către persoanele care sunt înscrise pe Tabloul profesional al consilierilor juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România. Această condiţie impusă exclusiv prin statut şi neprevăzută în lege nu poate fi considerată obligatorie.

Prin urmare, s-a considerat că prima orientare jurisprudenţială este cea corectă, potrivit căreia dispoziţiile art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 trebuie interpretate în sensul că prestarea activităţii specifice, de reprezentare juridică, se poate realiza de către consilieri juridici, în calitatea lor de funcţionari publici (în cazul unei autorităţi, instituţii publice sau persoane juridice de drept public) sau de angajaţi cu contract individual de muncă (în cazul unei instituţii sau a unei persoane juridice de drept public ori de drept privat), independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al consilierilor juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România, aceasta nereprezentând o condiţie sine qua non pentru desfăşurarea activităţii specifice de reprezentare juridică.

Cadrele didactice de la Facultatea de Drept – Departamentul de Drept privat din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, implicate în formularea unei opinii juridice cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii, au exprimat puncte de vedere diferite, majoritatea apreciind ca fiind justificată prima orientare jurisprudenţială, fiind exprimată şi o opinie în sensul că soluţia corectă este cea din a doua orientare jurisprudenţială, pe considerentul că Legea nr. 514/2003 se completează cu prevederile din Statutul profesiei de consilier juridic, care detaliază în mod concret felul în care se exercită profesia de consilier juridic, cât şi drepturile şi obligaţiile acestuia.

Cea de-a doua orientare jurisprudenţială a fost apreciată ca fiind în litera şi spiritul legii şi de către Federaţia Ordinul Consilierilor Juridici din România şi Colegiul Consilierilor Juridici Satu Mare care, prin punctele de vedere transmise, au arătat că profesia de consilier juridic este reglementată, se organizează şi se exercită conform prevederilor Legii nr. 514/2003 şi ale Statutului profesiei de consilier juridic, care fac o paralelă cu legea şi statutul profesiei de avocat, astfel că se impune ca exercitarea activităţii specifice profesiei de consilier juridic să se facă numai de către persoanele înscrise în Tabloul profesional al consilierilor juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România.

În ceea ce priveşte Statutul profesiei de consilier juridic, emis de Uniunea Colegiilor Consilierilor din România, Institutul Naţional al Magistraturii a menţionat, în punctul de vedere înaintat, că acesta nu constituie un act administrativ cu caracter normativ, din moment ce nu este emis de o autoritate publică, ci de o uniune de asociaţii.

Un astfel de statut adoptat de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România (entitate ce nu reuneşte totalitatea consilierilor juridici din ţară) este, astfel, cel mult opozabil consilierilor ce fac parte din Congres, dar nu şi instanţelor de judecată ori celorlalţi consilieri juridici.

La rândul său, Ministerul Justiţiei a subliniat faptul că prezintă relevanţă următoarele aspecte: – Statutul profesiei de consilier juridic a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, fără respectarea dispoziţiilor Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 202/1998); – adoptarea unui eventual statut trebuie să parcurgă etapele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificări