2ra-1388/17 — constatarea incalcarii dreptului de acces la informatie

2ra-1388/17 — constatarea incalcarii dreptului de acces la informatie (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 2ra-1388/17

Prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun.Chișinău (jud. C. Valah)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, A. Danilov, L. Popova)

DECIZIE

19 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Svetlana Filincova

Luiza Gafton

Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

examinând recursul declarat de Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile

Omului”, prin intermediul avocatului Vitalie Zama,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația

Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” împotriva Ministerului Justiției al

Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului de acces la

informație, obligarea furnizării informației și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 01 martie 2017 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 02 octombrie 2015, Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile

Omului” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al

Republicii Moldova solicitând constatarea încălcării dreptului de acces la informație

solicitată prin cererea din 13 august 2015, obligarea Ministerului Justiției al

Republicii Moldova să furnizeze informația solicitată prin cererea din 13 august

2015 și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că la 13 august 2015 a solicitat de

la pârât furnizarea unor informații de interes public, cu privire la condamnările

Republicii Moldova de Curtea de la Strasbourg și anume: - cauza Buhaniuc c.

Moldovei (hotărârea din 28 ianuarie 2014) - numele persoanelor care au maltratat

reclamantul; ofițerul de urmărire penală și procurorul care au examinat plângerea

reclamantului privind maltratarea; - cauza Vasîlca c. Moldovei (hotărârea din 11

februarie 2014) - ofițerul de urmărire penală și procurorul care au examinat

plângerea privind decesului fiului; judecătorul de instrucție care a pronunțat

încheierea din 20 august 2010; - cauza Ziaunys c. Moldovei (hotărârea din 11

februarie 2014), judecătorii care au pronunțat decizia Curții Supreme de Justiție din

17 iunie 2006; - cauza Sandu c. Moldovei (hotărârea din 11 februarie 2014)

judecătorul care a pronunțat sentința Judecătoriei Botanica din 17 aprilie 2007;

1

judecătorii care au pronunțat decizia Curții de Apel Chișinău din 31 mai 2007;

judecătorii care au pronunțat decizia Curții Supreme de Justiție din 24.10.2007; -

cauza Kenzie Global Limited LTD с. Moldovei (hotărârea din 08 aprilie 2014) -

udecătorii care au pronunțat decizia Curții Supreme de Justiție din 9 noiembrie 2006;

-cauza Radu c. Moldovei (hotărârea din 15 aprilie 2014) - judecătorii care au

pronunțat hotărârea Judecătoriei Centru din 06 iunie 2004; judecătorii care au

pronunțat decizia Curții Supreme de Justiție din 10 mai 2007; - cauza Tripaduș c.

Moldovei (hotărârea din 22 aprilie 2014) - judecătorul care a eliberat mandat de arest

în privința reclamantului; judecătorii Curții de Apel Chișinău care au examinat

recursul reclamantului; - cauza Gavrilița c. Moldovei (hotărârea din 22 aprilie 2014)

- judecătorii Curții Supreme de Justiție care au examinat în ordine de recurs acțiunea

civilă privind compensarea prejudiciilor cauzate în urma maltratării; - cauza Ciorap

с. Moldovei (nr.4, hotărârea din 08 iulie 2014) - judecătorii Curții Supreme de

Justiție care au examinat în ordine de recurs cauza reclamantului; - cauza Tcaci c.

Moldovei (hotărârea din 15 iulie 2014) - numele persoanelor care au maltratat

reclamantul; ofițerul de urmărire penală și procurorul care au examinat plângerea

reclamantului privind maltratarea; - cauza Ninescu c. Moldovei (hotărârea din 15

iulie 2014) - judecătorul care a eliberat mandat de arest în privința reclamantului;

judecătorii Curții de Apel Chișinău care au examinat recursul reclamantului; -cauza

Cornea c. Moldovei (hotărârea din 22 iulie 2014) - judecătorii care au pronunțat

decizia Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2006; judecătorii care au pronunțat

decizia Curții Supreme de Justiție din 15 noiembrie 2006; - cauza Bulgara c.

Moldovei (hotărârea din 30 septembrie 2014) - numele persoanelor care au maltratat

reclamantul; ofițerul de urmărire penală și procurorul care au examinat plângerea

reclamantului privind maltratarea; - cauza Urechean și Pavlicenco c. Moldovei

(hotărârea din 02 decembrie 2014) - judecătorii care au scos de pe rol acțiunile

reclamanților.

Susține reclamantul că, prin răspunsul din 09 septembrie 2015, Agentul

guvernamental a refuzat furnizarea informației solicitate în lipsa unor motive

întemeiate, prin ce a încălcat dreptul de acces la informația de interes public sporit.

Prin hotărârea din 27 octombrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Asociația Obștească „Juriștii

pentru Drepturile Omului” împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu

privire la constatarea încălcării dreptului de acces la informație, obligarea furnizării

informației și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia din 01 martie 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

depus de Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și s-a menținut

hotărârea din 27 octombrie 2016 a Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău.

La 22 mai 2017, Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”, prin

intermediul avocatului Vitalie Zama a declarat recurs împotriva deciziei din 01

martie 2017 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii din

27 octombrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, cu pronunțarea unei noi

hotărâri de admitere a cererii de chemare în judecată depusă de Asociația Obștească

„Juriștii pentru Drepturile Omului”.

În motivarea recursului s-a invocat că dreptul de a primi informații este

2

garantat de Convenția Europeană în 47 de state membre ale Consiliului Europei.

Jurisprudența Curții de la Strasbourg este considerat un standard international de

autoritate în materia protecției drepturilor omului, pe care statele membre urmează

să aplice în procesul implementării efective a dreptului de acces la informația publică

la nivel național. Dreptul de acces la informație este strâns legat de dreptul de a

primit informație garantat de art. 10 din CEDO. Acest drept permite publicului de a

cunoaște/afla în mod corespunzător/adecvat și de a forma o opinie critică asupra

situației din țară. Dreptul de a primi informație nu este absolut și poate fi restricționat

pentru a balansa interesele concurente în lumina circumstanțelor din speță,

considerând interesul public.

Curtea de la Strasbourg acordă o atenție deosebită dezvăluirii informației de

interes public și în cauza Guja c. Moldovei, Curtea a interpretat că „Interesul pe

care-l poate avea publicul într-o anumită informație poate fi, câteodată, atât de

puternic încât să depășească chiar și o obligație impusă, în mod legal, de a păstra

confidențialitatea” și a distins că, în asemenea circumstanțe, jurnaliștii, funcționarii

publici, activiștii sau membrii ONG-urilor nu pot fi persecutați sau sancționați

pentru încălcarea confidențialității sau folosirea ilegală a documentelor obținute.

Relevă recurentul că, în speță, îngrădirea accesului la informație instituită prin

prevederile art. 10 alin. (4) a Legii cu privire la Agentul guvernamental nu întrunește

exigențele prevăzute de Constituția Republicii Moldova și Convenția Europeană,

deoarece nu urmărește vreun scop legitim și nu este necesară în societate

democratică. După cum a concluzionat Curtea de la Strasbourg în cauza maghiară

Tarsasag a Szabadsagjogokert (Asociația Uniunea Libertăților Civile),

respectul/protecția drepturilor personale nu pot împiedica accesul societății la

informație de interes public. În rezultat, un atare obstacol poate descuraja societatea

civilă de a-și îndeplini misiunea și a submina capacitatea de a exercita rolul său vital

de „câine de pază”, afectând negativ capacitatea sa de a furniza informația corectă

și fiabilă.

Accentuează că, informația privind „prezența violărilor CEDO constatate de

Curtea de la Strasbourg cu privire la hotărâri judecătorești” adoptate de judecători

este inclusă/prezentă în evaluările performanțelor judecătorilor, disponibile public

pe pagina www.csm.md, la compartimentul hotărârile Colegiului de evaluare a

performanțelor judecătorilor. De la inițierea elaborării „Listelor persoanelor

vinovate” de către Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”, anul

2006 și până la momentul actual, nici o persoană vizată în aceste liste nu s-a

plâns/contestat de dezvăluirea informației privind persoana sa. În concluzie,

informațiile conținute în materialele/corespondența deținută de Agentul

guvernamental sunt de interes public sporit, iar îngrădirea accesului la această

informație nu este justificată, or poate descuraja persoanele interesate, la a mai

urmări domeniile respective și pe cale de consecință se diminuează capacitatea să-și

îndeplinească rolul vital de „câini de pază”, de a furniza informație corectă și fiabilă.

Declară recurentul că, instanța de fond și de apel au încălcat prevederile art.

241 alin.(5) Cod de procedură civilă, în particular a fost pronunțată soluție

nemotivată. Or, conform art.6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale judecătorii naționali sunt obligați să-și

3

motiveze deciziile în măsură în care acest lucru ar permite exercitarea efectivă a

dreptului la casație, nu i-ar lăsa pe părți în o stare de incertitudine și nu se va crea

impresia că nu au fost auziți (Hirvisaari v. Finland, § 31; Garcia Ruiz v. Spania, §

26; the Helle v. Finland, §§ 59 și 60).

În conformitate cu dispoziția art. 239 Cod de procedură civilă, hotărârea

judecătorească trebuie să fie legală și întemeiată. Un element indispensabil pentru

emiterea unei hotărâri întemeiate este că ultima să fie fondată pe circumstanțe

constatate și dovedite cu probe veridice și suficiente. În contextul prevederilor art.

241 alin.(2) Cod de procedură civilă, părțile componente ale hotărârii judecătorești,

sunt esențiale și dispensabile, iar motivarea hotărârii adoptate este garanția

imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție și oferă posibilitatea

persoanelor de a cunoaște conținutul motivelor ce au determinat pronunțarea

hotărârii.

Susține recurentul că, hotărârea instanței de fond și decizia instanței de apel

nu cuprind explicit motivele de drept care au format convingerea acestora, acestea

nu sunt descrise, analizate și apreciate, motivarea fiind înlocuită cu fraze generale,

tipizate. În particular nu s-au analizat următoarele aspecte, de altfel obligatorii pentru

prezenta speță: - recunoașterea de către autoritatea pârâtă, în referința sa la cererea

de chemare în judecată, a faptului că dispune de informația solicitată de asociația

reclamantă, reținând că le are sistematizate, susținând că această evidență, efectuată

într-un interes de serviciu, nu poate fi divulgată terților, care ar putea obține-o și

desinestătător. Or, scopul motivării este acela de a fundamenta și a explica măsurile

luate de instanța de judecată și trebuie să aibă putere de convingere, aceasta fiind o

garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate și oferă posibilitatea controlului

de către instanțele superioare.

Consideră recurentul că, la emiterea hotărârii instanței de fond și a deciziei

instanței de apel nu s-a ținut cont de aceste prevederile legale, fondul cauzei a fost

judecat superficial, fiind încălcate normele de drept material și procedural, iar în

cazul când motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, lipsa

acesteia atrage casarea hotărârii contestate.

În conformitate cu art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la 01 martie 2017, iar

Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”, prin intermediul avocatului

Vitalie Zama, a declarat recurs la 22 mai 2017.

Materialele cauzei atestă că decizia contestată a fost expediată participanților

la proces la data de 09 martie 2017 (f.d.152), iar recurentul a recepționat-o la 30

martie 2017, conform ștampilei oficiului poștal (f.d.159), ceea ce se distinge și din

textul recursului.

Astfel, instanța de recurs consideră că recursul declarat la 22 mai 2017 de

către Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”, prin intermediul

avocatului Vitalie Zama, împotriva deciziei din 01 martie 2017 a Curții de Apel

Chișinău, este în termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

4

Prin încheierea din 12 iulie 2017 a Curții Supreme de Justiție completul din 3

judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond de

un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără

a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul

declarat de Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”, prin

intermediul avocatului Vitalie Zama și va casa decizia instanței de apel, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare în instanța de apel, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar

în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită

a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de

către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au

dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) Cod de procedură civilă, circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

În conformitate cu art. 130 alin. (4) Cod de procedură civilă, ca rezultat al

aprecierii probelor, instanța judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre

motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altor probe,

precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele.

În conformitate cu art. 239 Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședința de

judecată.

În conformitate cu art. 241 alin.(5) Cod de procedură civilă, în motivare se

indică: circumstanțele pricinii, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază

concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la

respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța.

În conformitate cu art. 373 alin. (1)-(4) Cod de procedură civilă, instanța de

apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

5

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru

soluționarea pricinii, apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în

instanță de apel de către participanții la proces. În cazul în care motivarea apelului

nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanța de apel se pronunță în fond, numai

în temeiul celor invocate în primă instanță. Instanța de apel nu este legată de

motivele apelului privind legalitatea hotărârii primei instanțe, ci este obligată să

verifice legalitatea hotărârii în întregul ei.

Conform art. 10 al Legii privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000,

persoana are dreptul de a solicita furnizorilor de informații, personal sau prin

reprezentanții săi, orice informații aflate în posesia acestora, cu excepțiile stabilite

de legislație. Dreptul persoanei de a avea acces la informații, inclusiv la informațiile

cu caracter personal, nu poate fi îngrădit decît în condițiile legii. Orice persoană care

solicită acces la informații în conformitate cu prezenta lege este absolvită de

obligația dea-și justifica interesul pentru informațiile solicitate.

Din materialele cauzei rezultă că la 13 august 2015, Asociația Obștească

„Juriștii pentru Drepturile Omului”, în scopul publicării anuale a listei persoanelor

responsabile de condamnarea Moldovei la CEDO, a solicitat Ministerului Justiției al

Republicii Moldova, Direcției Generale Agent Guvernamental, în scris eliberarea

informației de interes public în 14 cauze de condamnare a Republicii Moldova la

CEDO, după cum urmează: cauza Buhaniuc c. Moldovei (hotărârea din 28 ianuarie

2014) - numele persoanelor care au maltratat reclamantul; ofițerul de urmărire

penală și procurorul care au examinat plângerea reclamantului privind maltratarea;

- cauza Vasîlca c. Moldovei (hotărârea din 11 februarie 2014) - ofițerul de urmărire

penală și procurorul care au examinat plângerea privind decesului fiului; judecătorul

de instrucție care a pronunțat încheierea din 20 august 2010; - cauza Ziaunys c.

Moldovei (hotărârea din 11 februarie 2014), judecătorii care au pronunțat decizia

Curții Supreme de Justiție din 17 iunie 2006; - cauza Sandu c. Moldovei (hotărârea

din 11 februarie 2014) judecătorul care a pronunțat sentința Judecătoriei Botanica

din 17 aprilie 2007; judecătorii care au pronunțat decizia Curții de Apel Chișinău

din 31 mai 2007; judecătorii care au pronunțat decizia Curții Supreme de Justiție din

24.10.2007; -cauza Kenzie Global Limited LTD с. Moldovei (hotărârea din 08

aprilie 2014) - udecătorii care au pronunțat decizia Curții Supreme de Justiție din 9

noiembrie 2006; -cauza Radu c. Moldovei (hotărârea din 15 aprilie 2014) -

judecătorii care au pronunțat hotărârea Judecătoriei Centru din 06 iunie 2004;

judecătorii care au pronunțat decizia Curții Supreme de Justiție din 10 mai 2007; -

cauza Tripaduș c. Moldovei (hotărârea din 22 aprilie 2014) - judecătorul care a

eliberat mandat de arest în privința reclamantului; judecătorii Curții de Apel

Chișinău care au examinat recursul reclamantului; - cauza Gavrilița c. Moldovei

(hotărârea din 22 aprilie 2014) - judecătorii Curții Supreme de Justiție care au

examinat în ordine de recurs acțiunea civilă privind compensarea prejudiciilor

cauzate în urma maltratării; - cauza Ciorap с. Moldovei (nr.4, hotărârea din 08 iulie

2014) - judecătorii Curții Supreme de Justiție care au examinat în ordine de recurs

6

cauza reclamantului; - cauza Tcaci c. Moldovei (hotărârea din 15 iulie 2014) -

numele persoanelor care au maltratat reclamantul; ofițerul de urmărire penală și

procurorul care au examinat plângerea reclamantului privind maltratarea; - cauza

Ninescu c. Moldovei (hotărârea din 15 iulie 2014) - judecătorul care a eliberat

mandat de arest în privința reclamantului; judecătorii Curții de Apel Chișinău care

au examinat recursul reclamantului; -cauza Cornea c. Moldovei (hotărârea din 22

iulie 2014) - judecătorii care au pronunțat decizia Curții de Apel Chișinău din 08

iunie 2006; judecătorii care au pronunțat decizia Curții Supreme de Justiție din 15

noiembrie 2006; - cauza Bulgara c. Moldovei (hotărârea din 30 septembrie 2014) -

numele persoanelor care au maltratat reclamantul; ofițerul de urmărire penală și

procurorul care au examinat plângerea reclamantului privind maltratarea; - cauza

Urechean și Pavlicenco c. Moldovei (hotărârea din 02 decembrie 2014) - judecătorii

care au scos de pe rol acțiunile reclamanților (f.d.6).

Prin răspunsul nr. 10/9654 din 04 septembrie 2015, Reprezentantul

Guvernului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat că nu i se dă curs

solicitării, deoarece odată cu adoptarea cadrului nou normativ cu privire la

activitatea Agentului guvernamental, chestiunea privind responsabilitatea pentru

încălcările CEDO este reglementată mai minuțios și aduce claritate în ceea ce

privește procedura de identificare a responsabilității individuale angajate după o

hotărâre a CtEDO. În sensul art. 25 al Legii, o obligație a Agentului guvernamental

este sesizarea autorităților competente să aprecieze gradul și tipul de responsabilitate

individuală pentru încălcările constate în hotărârile CtEDO, prevederi aplicabile. De

asemenea, a menționat că, în opinia Agentului guvernamental, publicarea listelor în

forma propusă nu mai este actuală și nu corespunde scopului nobil de a

responsabiliza autoritățile publice ori a asigura transparență decizională.

Responsabilitatea angajată printr-o hotărâre sau decizie a CtEDO, nu implică

automat și neapărat responsabilitatea individuală a funcționarilor statului vizați în

speță. Concomitent, s-a specificat că nu se intenționează limitarea activității în

acumularea informației și publicitatea acesteia, doar că sunt liberi să o facă fără

contribuția Agentului guvernamental, deoarece informația solicitată este disponibilă

de a fi colectată și din alte surse și care nu se află în posesia exclusivă a Agentului

guvernamental (f.d.8-10).

Conform art. 23 al Legii privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000,

în cazul în care persoana care consideră că drepturile sau interesele legitime în ceea

ce privește accesul la informație i-au fost lezate, precum și în cazul în care nu este

satisfăcută de soluția dată de către conducerea furnizorului de informații sau de către

organul ierarhic superior al acestuia, ea poate ataca acțiunile sau inacțiunea

furnizorului de informații direct în instanța de contencios administrativ competentă.

Sesizarea instanței de judecată se va efectua în termen de o lună de la data primirii

răspunsului de la furnizorul de informații sau, în caz dacă nu a primit răspuns, de la

data când trebuia să-l primească. Dacă solicitantul de informații a atacat anterior

acțiunile furnizorului de informații pe cale extrajudiciară, termenul de o lună curge

de la data comunicării răspunsului conducerii furnizorului de informații și/sau

organului ierarhic superior al acestuia sau, în caz dacă nu a primit răspuns, de la data

când trebuia să-l primească.

7

Astfel, la 02 octombrie 2015, Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile

Omului” prin cererea de chemare în judecată depusă împotriva Ministerului Justiției

al Republicii Moldova, a solicitat constatarea încălcării dreptului de acces la

informație și obligarea pârâtului de a-i furniza informația solicitată prin cererea din

13 august 2015 și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d.3-5).

Prin hotărârea din 27 octombrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Asociația Obștească „Juriștii

pentru Drepturile Omului” împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu

privire la constatarea încălcării dreptului de acces la informație, obligarea furnizării

informației și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d.112, 117-120).

Prin decizia din 01 martie 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

depus de Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și s-a menținut

hotărârea din 27 octombrie 2016 a Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău (f.d.16-

151).

Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de apel a fost adoptată arbitrar,

fără o apreciere a argumentelor și probelor invocate de apelantul/recurentul

Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”, iar faptul dat indică

incontestabil la încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept procedural,

precum și la examinarea superficială și evazivă atât a apelului, cât și a pricinii dedusă

judecării, fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea și temeinicia hotărârii

contestate.

Or, în contextul prevederilor art. 373 Cod de procedură civilă enunțate supra,

instanța de apel era obligată în limitele apelului să verifice circumstanțele și

raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au

fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea pricinii, să aprecieze probele

din dosar și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de către participanții la

proces.

În contextul dat, Colegiul reiterează că instanța de apel verificând legalitatea și

temeinicia hotărârii instanței de fond s-a limitat la constatarea precum că instanța de

fond a respins acțiunea în temeiul legal, deoarece Ministerul Justiției al Republicii

Moldova nu ar deține informația solicitată.

La acest capitol, Colegiul apreciază ca fiind relevante argumentele recurentului

precum că în decizia contestată instanța de apel nu a supus aprecierii argumentele

invocate în cererea de apel precum și că decizia contestată nu corespunde rigorilor

normelor procedurale.

Din decizia instanței de apel nu se disting careva ipoteze prin care să se ateste

că ar fi fost supuse aprecierii argumentele apelantului/recurentului Asociația

Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”, invocate în cererea de apel. Or,

instanța de apel prin constatarea ca fiind întemeiată concluzia primei instanțe

referitor la respingerea legală a acțiunii, nu a apreciat constatările instanței de fond

în raport cu argumentele invocate în apel.

Astfel, instanța de apel constatând legalitatea și temeinicia hotărârii primei

instanțe, era obligată de a supune aprecierii argumentele Asociației Obștești „Juriștii

8

pentru Drepturile Omului”, prin prisma prevederilor art. 373 alin.(2) Cod de

procedură civilă, enunțate supra.

Or, în cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a art. 6§1 din CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania,

1994).

CEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze

hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61,

seria A nr. 288). Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților,

dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii

și, prin urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei (Hiro Balani

împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

La caz, argumentele invocate de recurent, justifică solicitarea sa și respectiv

că decizia ar fi fost emisă contrar prevederilor legale, ceea ce denotă că acest

argument necesita un răspuns concret și cert.

În conformitate cu art. 27 alin.(1) Cod de procedură civilă, disponibilitatea în

drepturi se afirmă în posibilitatea participanților la proces, în primul rând a părților,

de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus

judecății, precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea

și mijloacele procedurale de apărare.

Mai mult ca atât, în conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură

civilă, decizia instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de

apel și referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma

examinării apelului.

În cazul respingerii apelului, instanța de apel are obligația să expună în decizie

concluzia cu privire la toate argumentele invocate de apelant, să întemeieze motivele

în legătură cu care argumentele apelantului din cererea de apel au fost recunoscute

ca neîntemeiate. Instanța de apel nu este în drept de a se limita la simpla constatare

a netemeiniciei apelului, deoarece astfel decizia nu poate fi calificată decât

nemotivată.

Din textul deciziei contestate nu se distinge faptul că instanța de apel ar fi dat

un răspuns explicit în raport cu argumentele invocate în cererea de apel, iar apelantul

a fost pus în imposibilitatea de a cunoaște de ce nu s-au reținut argumentele sale și

nu s-au luat în considerare dispozițiile legale, care, în opinia sa, sunt pertinente speței

și justifică solicitarea adresată.

În speță, motivarea arbitrară, evazivă a deciziei instanței de apel, creează

incertitudini pentru recurent în partea respingerii pretențiilor rezultând din normele

de drept material aplicate, în condițiile când în opinia recurentului argumentele

privind dreptul de acces la informație sunt confirmate atât de legislația națională, cât

și cea internațională și jurisprudența CtEDO.

Colegiul precizează că verificând conținutul deciziei contestate, în raport cu

materialele dosarului și argumentele invocate în recurs, conchide că instanța de apel,

s-a referit în mod declarativ la normele dreptului material pe care le-a considerat

9

aplicabile speței, fără ca să se expună asupra circumstanțelor concrete ale cauzei și

argumentele expuse în cadrul judecării cauzei pe care reclamantul își axează

solicitările și fără a indica motivele pentru care argumentele invocate în cererea de

apel nu au fost reținute, mai mult, nu au fost supuse aprecierii.

În sensul principiului procesului echitabil, garantat de art. 6 CEDO, motivarea

hotărârilor este o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție și

oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. Analiza pe care judecătorul o face

în legătură cu motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, în sensul

unei anumite soluții trebuie să fie clară și simplă, precisă, concisă și fermă, să aibă

putere de convingere. Nemotivarea hotărârii sau o motivare necorespunzătoare vor

atrage casarea ei.

Conform art. 1 al Legii privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000,

prezenta lege reglementează: a) raporturile dintre furnizorul de informații și

persoana fizică si/sau juridică în procesul de asigurare și realizare a dreptului

constituțional de acces la informație; b) principiile, condițiile, căile și modul de

realizare a accesului la informațiile oficiale, aflate în posesia furnizorilor de

informații; d) drepturile solicitanților informației; e) obligațiile furnizorilor de

informații în procesul asigurării accesului la informațiile oficiale; f) modalitatea

apărării dreptului de acces la informație. Nu constituie obiect al prezentei legi

raporturile care au legătură tangențială cu raporturile enumerate în alineatul (1) al

prezentului articol și se referă la: a) colectarea, prelucrarea, depozitarea și garantarea

integrității informațiilor; b) prezentarea obligatorie a informațiilor prevăzute de lege

de către persoane private autorităților publice, instituțiilor publice; c) accesul

autorităților publice, instituțiilor publice, persoanelor fizice și/sau juridice, abilitate

cu gestionarea unor servicii publice, la informațiile aflate în posesia altor asemenea

autorități publice, instituții publice, persoane fizice și/sau juridice; d) furnizarea

informațiilor referitoare la propria activitate de către persoane fizice și juridice

private, partide și formațiuni social-politice, fundații, asociații obștești.

În contextul normei precitate, un alt aspect ce urmează a fi verificat la

rejudecarea cauzei, pentru a determina incidența Legii, în privința raportului juridic

litigios, este dacă: - subiecte ale raportului juridic sunt solicitantul informației și

furnizorul de informații; - conținutul acestui raport implică existența dreptului

solicitantului de acces la informația solicitată concretă și a obligației corelative a

furnizorului de informație de a elibera informația solicitată; - obiectul raportului

juridic litigios ține de furnizarea informației solicitate cu varietățile aferente; -

raportul respectiv se încadrează în una din literele art.1 alin.(1) din Lege;- posedă

reclamantul informația solicitată având în vedere participarea sa în cadrul examinării

cauzelor la CtEDO.

De altfel, instanța de apel urmează să verifice dacă se exclude din domeniul de

reglementare al Legii, rezultând din esența prevederilor art.1 alin.(2) lit.a)-d),

raportul privind accesul furnizorilor de informație la informația deținută de

solicitanții de informație.

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare admisă la

judecarea cauzei în instanța ierarhic inferioară nu poate fi corectată de instanța de

recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

10

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Asociația

Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”, prin intermediul avocatului Vitalie

Zama și a casa integral decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei civile spre

rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultînd din

prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția

adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de

judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele pricinii, probele

administrate și cercetate și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile

Omului”, prin intermediul avocatului Vitalie Zama.

Se casează decizia din 01 martie 2017 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația Obștească

„Juriștii pentru Drepturile Omului” împotriva Ministerului Justiției al Republicii

Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului de acces la informație,

obligarea furnizării informației și încasarea cheltuielilor de judecată, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Svetlana Filincova

Luiza Gafton

Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

11