2ra-1782/18 — constatarea incalcarii dreptului de acces la informatie, obligarea furnizarii informatiei si compensarea cheltuielilor de judecata

2ra-1782/18 — constatarea incalcarii dreptului de acces la informatie, obligarea furnizarii informatiei si compensarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-1782/18

Prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău (jud: C. Valah)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru)

D E C I Z I E

24 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Dumitru Mardari

Nina Vascan

Victor Burduh

Tamara Chișca-Doneva

examinând recursul declarat de Asociația Obștească ,,Juriștii pentru Drepturile

Omuluiʼʼ,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația Obștească

,,Juriștii pentru Drepturile Omuluiʼʼ împotriva Ministerului Justiției al Republicii

Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului de acces la informație,

obligarea furnizării informației și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 13 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-

a respins cererea de apel depusă de Asociația Obștească ,,Juriștii pentru Drepturile

Omuluiʼʼ și s-a menținut hotărârea din 27 octombrie 2016 a Judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 2 octombrie 2015, Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”

a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al RM cu

privire la constatarea încălcării dreptului de acces la informație, obligarea furnizării

informației și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că la 13 august 2015 a solicitat de

la pârât furnizarea unor informații de interes public, cu privire la condamnările

Republicii Moldova la Curtea de la Strasbourg și anume: - cauza Buhaniuc c.

Moldovei (hotărârea din 28 ianuarie 2014) - numele persoanelor care au maltratat

reclamantul; ofițerul de urmărire penală și procurorul care au examinat plângerea

reclamantului privind maltratarea; - cauza Vasîlca c. Moldovei (hotărârea din 11

februarie 2014) - ofițerul de urmărire penală și procurorul care au examinat

plângerea privind decesului fiului; judecătorul de instrucție care a pronunțat

încheierea din 20 august 2010; - cauza Ziaunys c. Moldovei (hotărârea din 11

februarie 2014), judecătorii care au pronunțat decizia din 17 iunie 2006 a Curții

1

Supreme de Justiție; - cauza Sandu c. Moldovei (hotărârea din 11 februarie 2014)

judecătorul care a pronunțat sentința din 17 aprilie 2007 a Judecătoriei Botanica;

judecătorii care au pronunțat decizia din 31 mai 2007 a Curții de Apel Chișinău;

judecătorii care au pronunțat decizia din 24 octombrie 2007 a Curții Supreme de

Justiție; - cauza Kenzie Global Limited LTD с. Moldovei (hotărârea din 8 aprilie

2014) - judecătorii care au pronunțat decizia Curții Supreme de Justiție din 9

noiembrie 2006; -cauza Radu c. Moldovei (hotărârea din 15 aprilie 2014) -

judecătorii care au pronunțat hotărârea din 6 iunie 2004 a Judecătoriei Centru;

judecătorii care au pronunțat decizia din 10 mai 2007 a Curții Supreme de Justiție; -

cauza Tripaduș c. Moldovei (hotărârea din 22 aprilie 2014) - judecătorul care a

eliberat mandat de arest în privința reclamantului; judecătorii Curții de Apel

Chișinău care au examinat recursul reclamantului; - cauza Gavrilița c. Moldovei

(hotărârea din 22 aprilie 2014) - judecătorii Curții Supreme de Justiție care au

examinat în ordine de recurs acțiunea civilă privind compensarea prejudiciilor

cauzate în urma maltratării; - cauza Ciorap с. Moldovei nr. 4 (hotărârea din 8 iulie

2014) - judecătorii Curții Supreme de Justiție care au examinat în ordine de recurs

cauza reclamantului; - cauza Tcaci c. Moldovei (hotărârea din 15 iulie 2014) -

numele persoanelor care au maltratat reclamantul; ofițerul de urmărire penală și

procurorul care au examinat plângerea reclamantului privind maltratarea; - cauza

Ninescu c. Moldovei (hotărârea din 15 iulie 2014) - judecătorul care a eliberat

mandat de arest în privința reclamantului; judecătorii Curții de Apel Chișinău care

au examinat recursul reclamantului; -cauza Cornea c. Moldovei (hotărârea din 22

iulie 2014) - judecătorii care au pronunțat decizia din 8 iunie 2006 a Curții de Apel

Chișinău; judecătorii care au pronunțat decizia din 15 noiembrie 2006 a Curții

Supreme de Justiție; - cauza Bulgara c. Moldovei (hotărârea din 30 septembrie 2014)

- numele persoanelor care au maltratat reclamantul; ofițerul de urmărire penală și

procurorul care au examinat plângerea reclamantului privind maltratarea; - cauza

Urechean și Pavlicenco c. Moldovei (hotărârea din 2 decembrie 2014) - judecătorii

care au scos de pe rol acțiunile reclamanților.

Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” a susținut că, prin

răspunsul din 9 septembrie 2015, Agentul guvernamental a refuzat furnizarea

informației solicitate în lipsa unor motive întemeiate, prin ce a încălcat dreptul de

acces la informația de interes public sporit.

Reclamanta a solicitat constatarea încălcării dreptului de acces la informația

solicitată prin cererea din 13 august 2015, obligarea furnizării informației și

compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 27 octombrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia din 1 martie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și a fost

menținută hotărârea din 27 octombrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău.

Prin decizia din 19 iulie 2017 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul

declarat de Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”, casată decizia

2

din 1 martie 2017 a Curții de Apel Chișinău și a fost trimisă cauza spre rejudecare

la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Prin decizia din 13 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și a fost

menținută hotărârea din 27 octombrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău.

La 25 aprilie 2018, prin intermediul oficiului poștal, Asociația Obștească

„Juriștii pentru Drepturile Omului” a declarat recurs împotriva deciziei din 13

februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului a indicat că în baza Legii privind accesul la informație

nr. 982 din 11 mai 2000, este susceptibilă de a fi furnizată orice informație oficială

aflată în posesia și la dispoziția furnizorului de informații, indiferent de proveniența

informației. Dreptul de acces la informațiile oficiale se va considera lezat dacă

furnizorul indică în răspunsul oferit solicitantului doar anumite repere, în baza cărora

solicitantul ar putea să apropie informația respectivă ulterior, după efectuarea unor

investigații suplimentare.

A susținut că prin hotărârea Curții Constituționale din 18 mai 2016 a fost

admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Vitalie Zama, reprezentantul

Asociației Obștești „Juriștii pentru Drepturile Omului” și a fost declarat

neconstituțional art. 10 alin. (4) din Legea nr. 151 din 30 iulie 2015 cu privire la

Agentul guvernamental, recunoscându-se astfel dreptul asociației reclamante la

informația solicitată.

Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” a menționat că

informațiile conținute în materialele/corespondența deținută de Agentul

guvernamental sunt de interes public sporit, iar îngrădirea accesului la această

informație este nejustificată, or poate descuraja persoanele interesate la urmărirea

domeniilor în cauză.

A mai menționat că dreptul de a primi informații este garantat de Convenția

Europeană în 47 de state membre ale Consiliului Europei. Jurisprudența Curții de la

Strasbourg este considerat un standard internațional de autoritate în materia

protecției drepturilor omului, pe care statele membre urmează să aplice în procesul

implementării efective a dreptului de acces la informația publică la nivel național.

Recurenta a reiterat că dreptul de acces la informație este strâns legat de dreptul

de a primi informație garantat de art. 10 din CEDO. Acest drept permite publicului

de a cunoaște/afla în mod corespunzător/adecvat și de a forma o opinie critică asupra

situației din țară. Dreptul de a primi informație nu este absolut și poate fi restricționat

pentru a balansa interesele

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei contestate cu

emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 13 februarie 2018,

dar date cu privire la recepționarea acesteia de către recurentă nu se atestă.

Astfel, recursul declarat la 25 aprilie 2018, este în termen.

3

Prin încheierea din 10 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, recursul

declarat de Asociația Obștească ,,Juriștii pentru Drepturile Omuluiʼʼ a fost

considerat admisibil.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea

participanților la proces.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanței de apel cu

remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată

dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

După cum denotă actele cauzei, la 13 august 2015, Asociația Obștească ,,Juriștii

pentru Drepturile Omuluiʼʼ, în scopul publicării anuale a listei persoanelor

responsabile de condamnarea Republicii Moldova la CEDO, a solicitat Ministerului

Justiției, Direcției Generale Agent Guvernamental, eliberarea în scris a informațiilor

de interes public în 14 cauze de condamnare a statului nostru la Curtea de la

Strasbourg și anume: - cauza Buhaniuc c. Moldovei (hotărârea din 28 ianuarie 2014)

- numele persoanelor care au maltratat reclamantul; ofițerul de urmărire penală și

procurorul care au examinat plângerea reclamantului privind maltratarea; - cauza

Vasîlca c. Moldovei (hotărârea din 11 februarie 2014) - ofițerul de urmărire penală

și procurorul care au examinat plângerea privind decesului fiului; judecătorul de

instrucție care a pronunțat încheierea din 20 august 2010; - cauza Ziaunys c.

Moldovei (hotărârea din 11 februarie 2014), judecătorii care au pronunțat decizia

din 17 iunie 2006 a Curții Supreme de Justiție; - cauza Sandu c. Moldovei (hotărârea

din 11 februarie 2014) judecătorul care a pronunțat sentința din 17 aprilie 2007 a

Judecătoriei Botanica; judecătorii care au pronunțat decizia din 31 mai 2007 a Curții

de Apel Chișinău; judecătorii care au pronunțat decizia din 24 octombrie 2007 a

Curții Supreme de Justiție; - cauza Kenzie Global Limited LTD с. Moldovei

(hotărârea din 8 aprilie 2014) - judecătorii care au pronunțat decizia Curții Supreme

de Justiție din 9 noiembrie 2006; -cauza Radu c. Moldovei (hotărârea din 15 aprilie

2014) - judecătorii care au pronunțat hotărârea din 6 iunie 2004 a Judecătoriei

Centru; judecătorii care au pronunțat decizia din 10 mai 2007 a Curții Supreme de

Justiție; - cauza Tripaduș c. Moldovei (hotărârea din 22 aprilie 2014) - judecătorul

care a eliberat mandat de arest în privința reclamantului; judecătorii Curții de Apel

Chișinău care au examinat recursul reclamantului; - cauza Gavrilița c. Moldovei

(hotărârea din 22 aprilie 2014) - judecătorii Curții Supreme de Justiție care au

examinat în ordine de recurs acțiunea civilă privind compensarea prejudiciilor

cauzate în urma maltratării; - cauza Ciorap с. Moldovei nr. 4 (hotărârea din 8 iulie

2014) - judecătorii Curții Supreme de Justiție care au examinat în ordine de recurs

cauza reclamantului; - cauza Tcaci c. Moldovei (hotărârea din 15 iulie 2014) -

numele persoanelor care au maltratat reclamantul; ofițerul de urmărire penală și

procurorul care au examinat plângerea reclamantului privind maltratarea; - cauza

4

Ninescu c. Moldovei (hotărârea din 15 iulie 2014) - judecătorul care a eliberat

mandat de arest în privința reclamantului; judecătorii Curții de Apel Chișinău care

au examinat recursul reclamantului; -cauza Cornea c. Moldovei (hotărârea din 22

iulie 2014) - judecătorii care au pronunțat decizia din 8 iunie 2006 a Curții de Apel

Chișinău; judecătorii care au pronunțat decizia din 15 noiembrie 2006 a Curții

Supreme de Justiție; - cauza Bulgara c. Moldovei (hotărârea din 30 septembrie 2014)

- numele persoanelor care au maltratat reclamantul; ofițerul de urmărire penală și

procurorul care au examinat plângerea reclamantului privind maltratarea; - cauza

Urechean și Pavlicenco c. Moldovei (hotărârea din 2 decembrie 2014) - judecătorii

care au scos de pe rol acțiunile reclamanților (f. d. 6-7, vol. I).

Prin răspunsul nr. 10/9654 din 4 septembrie 2015, Reprezentantul Guvernului

la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat că nu i se dă curs solicitării,

deoarece odată cu adoptarea cadrului nou normativ cu privire la activitatea

Agentului guvernamental, chestiunea privind responsabilitatea pentru încălcările

CEDO este reglementată mai minuțios și aduce claritate în ceea ce privește

procedura de identificare a responsabilității individuale angajate după o hotărâre a

CtEDO. În sensul art. 25 al Legii nr. 151 din 30 iulie 2015 cu privire la Agentul

guvernamental, o obligație a Agentului guvernamental este sesizarea autorităților

competente să aprecieze gradul și tipul de responsabilitate individuală pentru

încălcările constatate în hotărârile CtEDO, prevederi aplicabile. De asemenea, a

menționat că, în opinia Agentului guvernamental, publicarea listelor în forma

propusă nu mai este actuală și nu corespunde scopului nobil de a responsabiliza

autoritățile publice ori a asigura transparență decizională. Responsabilitatea angajată

printr-o hotărâre sau decizie a CtEDO, nu implică automat și neapărat

responsabilitatea individuală a funcționarilor statului vizați în speță. Concomitent,

s-a specificat că nu se intenționează limitarea activității în acumularea informației și

publicitatea acesteia, doar că sunt liberi să o facă fără contribuția Agentului

guvernamental, deoarece informația solicitată este disponibilă de a fi colectată și din

alte surse și care nu se află în posesia exclusivă a Agentului guvernamental (f. d. 8 -

10, vol. I).

Astfel, Asociația Obștească ,,Juriștii pentru Drepturile Omuluiʼʼ înaintând

cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al RM a solicitat

constatarea încălcării dreptului de acces la informația solicitată prin cererea din 13

august 2015, obligarea furnizării informației și compensarea cheltuielilor de

judecată.

Fiind învestită cu judecarea speței în cauză prima instanță a ajuns la concluzia

respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Judecând apelul declarat de Asociația Obștească ,,Juriștii pentru Drepturile

Omuluiʼʼ, instanța de apel a găsit necesar de a-l respinge și a menține hotărârea

primei instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că conform art. 1 alin. (1) al

Legii privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, prezenta lege

reglementează: a) raporturile dintre furnizorul de informații și persoana fizică și/sau

juridică în procesul de asigurare și realizare a dreptului constituțional de acces la

5

informație; b) principiile, condițiile, căile și modul de realizare a accesului la

informațiile oficiale, aflate în posesia furnizorilor de informații; d) drepturile

solicitanților informației; e) obligațiile furnizorilor de informații în procesul

asigurării accesului la informațiile oficiale; f) modalitatea apărării dreptului de acces

la informație.

În contextul normei citate, instanța de apel a precizat că în speță, Ministerul

Justiției al RM nu este furnizor de informație, în sensul solicitat de reclamantul

apelant, în cazul în care acesta nu este unicul deținător și nu este posesor al

informației solicitate, or informația solicitată a fost acumulată de intimat de la alte

instituției ale statului.

Curtea de Apel Chișinău a evidențiat că în principiu reclamantul apelant a

solicitat informații cu privire la persoana ofițerilor de urmărire penală care au

maltratat și/sau au efectuat urmărirea penală, procurorii care au supravegheat

urmărirea penală, precum și judecătorii care au examinat plângerile și/ sau cauzele,

fapt ce denotă că informațiile date se află în posesia altor asemenea autorități publice,

pe când Ministerul Justiției al RM doar a colectat de la autoritățile naționale, precum

de la organele de urmărire penală, procuraturi și instanțe de judecată informațiile

respective întru asigurarea apărării statului în fața CEDO.

Astfel, instanța de apel a constatat că, Ministerul Justiției al RM nu este

deținătorul/posesorul informațiilor solicitate, nu stochează și nu generalizează astfel

de informații, ci doar a fost persoana care a dispus de acces la asemenea informații.

Instanța de recurs conchide, însă, că o astfel de soluție rezultă din

nedeterminarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care presupune prin sine

lămurirea completă și certă a situației de fapt sub toate aspectele, mai mult că

concluziile instanței de apel sunt bazate pe o apreciere unilaterală și arbitrară a

materialului probator, fapt ce vine în contradicție cu normele de drept procedural.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) Cod de procedură civilă, circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

Iar, în conformitate cu art. 373 alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă, instanța

de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță; instanța de apel verifică

circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și

cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea cauzei,

apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de către

participanții la proces.

Reieșind din limitele judecării apelului consfințite în norma enunțată, instanța

de recurs reține că contrar acestor prevederi, instanța de apel judecând apelul a trecut

în mod superficial asupra circumstanțelor cauzei, referindu-se doar la susținerile

Ministerului Justiției al RM, fără a examina legalitatea și temeinicia hotărârii supusă

6

apelului sub toate aspectele, în raport cu regulile și legislația ce guvernează litigiul

în cauză.

La caz, este important a reține că dreptul la informație este un drept

fundamental al omului, fiind garantat de art. 34 din Constituție. Alineatul (1) al

articolului constituțional prevede că dreptul persoanei de a avea acces la orice

informație de interes public nu poate fi îngrădit.

Acest drept obligă autoritățile publice să asigure informarea corectă a

cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

Dreptul la informație nu poate fi asigurat decât printr-un nivel adecvat al

transparenței autorităților publice.

Conform art. 1 al Legii privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000,

prezenta lege reglementează: a) raporturile dintre furnizorul de informații și

persoana fizică si/sau juridică în procesul de asigurare și realizare a dreptului

constituțional de acces la informație; b) principiile, condițiile, căile și modul de

realizare a accesului la informațiile oficiale, aflate în posesia furnizorilor de

informații; d) drepturile solicitanților informației; e) obligațiile furnizorilor de

informații în procesul asigurării accesului la informațiile oficiale; f) modalitatea

apărării dreptului de acces la informație. Nu constituie obiect al prezentei Legi

raporturile care au legătură tangențială cu raporturile enumerate în alineatul (1) al

prezentului articol și se referă la: a) colectarea, prelucrarea, depozitarea și garantarea

integrității informațiilor; b) prezentarea obligatorie a informațiilor prevăzute de lege

de către persoane private autorităților publice, instituțiilor publice; c) accesul

autorităților publice, instituțiilor publice, persoanelor fizice și/sau juridice, abilitate

cu gestionarea unor servicii publice, la informațiile aflate în posesia altor asemenea

autorități publice, instituții publice, persoane fizice și/sau juridice; d) furnizarea

informațiilor referitoare la propria activitate de către persoane fizice și juridice

private, partide și formațiuni social-politice, fundații, asociații obștești.

Raportând la caz prevederile legale enunțate în coroborare cu relatările

stabilite, instanța de recurs remarcă că pentru a determina incidența Legii, în privința

raportului juridic litigios, este necesar de a stabili dacă: - subiecte ale raportului

juridic sunt solicitantul informației și furnizorul de informații; - conținutul acestui

raport implică existența dreptului solicitantului de acces la informația solicitată

concretă și a obligației corelative a furnizorului de informație de a elibera informația

solicitată; - obiectul raportului juridic litigios ține de furnizarea informației solicitate

cu varietățile aferente; - raportul respectiv se încadrează în una din literele art. 1 alin.

(1) din Lege;- posedă reclamantul informația solicitată având în vedere participarea

sa în cadrul examinării cauzelor la CtEDO.

Totodată, este important a menționa că orice autoritate și/sau instituție publică

este obligată să ofere informațiile solicitate, atât timp cât nu există un motiv legitim

de a refuza aceste solicitări.

Or, articolul 34 alin. (3) din Constituție stabilește că dreptul la informație nu

trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a cetățenilor.

Reieșind din specificul acțiunii deduse judecării, precum și în scopul stabilirii

temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor, alături de cele constatate, era indispensabil

7

de a verifica și de a da o apreciere obiectivă și multilaterală conținutului informației

solicitate de Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și de a stabili

statutul acesteia.

Prin urmare, se necesită a menționa că dreptul la informație poate fi supus unor

excepții, care să permită abținerea de la prezentarea anumitor categorii de informații.

Aceste excepții includ protecția securității naționale, a relațiilor internaționale, a

vieții private a persoanelor, a confidențialității comerciale, a ordinii publice și a

punerii în aplicare a legi, precum și refuzul de a prezenta informațiile primite în

condiții de confidențialitate sau cele care rezultă din discuțiile interne.

Totuși, pentru a putea fi invocate, excepțiile trebuie să justifice existența unui

prejudiciu pentru interesul public, în cazul în care informațiile ar fi comunicate.

Astfel, adoptând soluția de respingere a acțiunii, instanța de apel nu a ținut cont

de regulile sus invocate și și-a motivat decizia doar prin prisma faptului că Ministerul

Justiției al RM nu este furnizorul informației respective, fără a aprecia și a analiza

tipul și conținutul informației cerute și dacă comunicarea acesteia ar putea prejudicia

interesul public.

În acest sens, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție menționează că unul din raționamentele, asupra cărui a

insistat Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” pe parcursul

judecării cauzei în instanțele ierarhic inferioare este faptul că, informațiile conținute

în materialele/corespondența deținută de Agentul guvernamental sunt de interes

public sporit, iar îngrădirea accesului la această informație este nejustificată, or poate

descuraja persoanele interesate la urmărirea domeniilor în cauză.

Instanța de apel, însă, fără a intra în esența acestui argument și fără a supune

aprecierii argumentul dat în raport cu prevederile legale sub imperiul căror urmează

a fi judecat prezentul litigiu a constatat că acțiunea este neîntemeiată.

Se va mai remarca în partea ce ține de necesitatea restricționării accesului la

corespondența Agentului guvernamental cu Curtea Europeană, că potrivit regulii

generale de la art. 40 §2 din Convenție, accesul la actele depuse la Secretariatul

Curții Europene nu este limitat pentru public, decât dacă Președintele Curții

Europene decide astfel.

La caz, se evidențiază faptul că instanța de apel urma să stabilească cu

certitudine dacă categoria de informații solicitată în speță de Asociația Obștească

„Juriștii pentru Drepturile Omului” poate fi exceptată integral și în mod automat de

la principiul publicității și transparenței și de la aplicarea Legii privind accesul la

informație nr. 982 din 11 mai 2000.

Mai mult că, instanța de apel a examinat speța doar prin prisma unui singur

criteriu, și anume celui a subiectului raportului juridic litigios, considerând că

Ministerul Justiției al RM nu este purtătorul informației solicitate și nu poate fi

subiect, omițând în acest fel de a aprecia celelalte criterii și de a studia conținutul,

categoria și statutul informației solicitate de reclamantă.

Sub aspectul celor invocate, mai urmează a fi remarcat faptul că instanța de

apel a considerat relevante la caz prevederile art. 10 alin. (4) a Legii cu privire la

Agentul guvernamental nr. 151 din 30 iulie 2015, prevederile Legii nr. 982 din 11

8

mai 2000 privind accesul la informație se aplică corespondenței dintre Agentul

guvernamental și Curtea Europeană, precum și materialelor din dosarele ce se află

în procedura Agentului guvernamental până la devenirea definitivă a hotărârii sau a

deciziei Curții Europene. După devenirea definitivă a hotărârii sau a deciziei Curții

Europene, informația solicitată poate fi obținută de la autoritatea emitentă sau de la

alte autorități în sarcina cărora se află păstrarea acesteia.

Însă, prin hotărârea Curții Constituționale nr. 16 din 18 mai 2016, dispozițiile

art. 10 alin. (4) a Legii cu privire la Agentul guvernamental nr. 151 din 30 iulie 2015

au fost declarate neconstituționale din motivul că se încalcă principiul

proporționalității.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție reiterează că instanța de apel nu a supus aprecierii și cercetării nemijlocite

tot cumulul de acte probatorii prezente la materialele cauzei.

Astfel aceste circumstanțe au rămas fără o apreciere adecvată de către instanțele

de judecată, deși urmau a fi verificate și analizate minuțios întru soluționarea corectă

a litigiului.

În contextul dat, instanța de recurs reține că cele descrise incontestabil indică

la o examinare superficială a cauzei, fără a fi supusă controlului temeinicia și

corectitudinea soluției date de prima instanță prin prisma prevederilor legale și fără

a intra în esența litigiului apărut în speță, precum și pretențiilor formulate de părți,

omițând de a da apreciere și probelor aduse în susținerea pretențiilor din acțiune.

Ca urmare, în sensul art. 6 alin. (1) al Convenției, instanța de recurs ține să

menționeze că instanțele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate

motivele pe care-și întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant

al concluziilor sale să precizeze noțiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse

aprecierii. De asemenea, noțiunea de proces echitabil impune ca instanța de judecată

să nu-și motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele

esențiale care-i sunt supuse aprecierii și să nu se mulțumească de a proba pur și

simplu concluziile uneia dintre părți.

În speță, prezintă relevanță și faptul că folosirea criteriilor pentru determinarea

corectă a naturii juridice a litigiului dat, reieșind din specificul acestuia, presupune

prin sine lămurirea completă și pe bază de dovezi certe a situației de fapt, care, este

diferită de la caz la caz.

Sub aspectul celor relatate se constată că soluția instanței de apel nu conține o

argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării și adoptării soluției la care

s-a ajuns, astfel instanța de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul

judiciar asupra unei asemenea soluții și să verifice temeinicia și legalitatea hotărârii

atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege.

Distinct de cele mai sus arătate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de

apel urmează a fi casată cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate

și rejudecând cauza, să emită o hotărâre întemeiată și legală.

9

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) Cod de procedură

civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție

decide:

Se admite recursul declarat de Asociația Obștească ,,Juriștii pentru Drepturile

Omuluiʼʼ.

Se casează decizia din 13 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația Obștească ,,Juriștii

pentru Drepturile Omuluiʼʼ împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova

cu privire la constatarea încălcării dreptului de acces la informație, obligarea

furnizării informației și compensarea cheltuielilor de judecată, cu restituirea cauzei

pentru rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, de un alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Dumitru Mardari

Nina Vascan

Victor Burduh

Tamara Chișca-Doneva

10