ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.04.2017

2r-227/17 — anularea ordinului de concediere, restabilirea in functie, efectuarea corectarilor in carnetul d emunca, repararea prejudiciului si incasarea cheltueililor de judecata

HOTĂRÂRE
12.04.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea ordinului de concediere, restabilirea in functie, efectuarea corectarilor in carnetul d emunca, repararea prejudiciului si incasarea cheltueililor de judecata
Temei legal
Termenul de declarare a apelului
Citează această cauză
2r-227/17 — anularea ordinului de concediere, restabilirea in functie, efectuarea corectarilor in carnetul d emunca, repararea prejudiciului si incasarea cheltueililor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: I. Barbacaru dosarul nr. 2r-227/17

instanța de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru

12 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Tamara Chișca-Doneva

examinând recursul declarat de către Jaman Ivan, reprezentat de avocatul Balmuș

Ștefan,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Jaman Ivan

împotriva Societății cu Răspundere Limitată ,,Media Monitoring” cu privire la anularea

ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsă forțată

de la muncă, obligarea efectuării corectărilor în carnetul de muncă, repararea

prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2016, prin care a

fost respinsă cererea lui Jaman Ivan, reprezentat de avocatul Balmuș Ștefan cu privire la

repunerea apelului în termen și restituită cererea de apel ca fiind depusă peste termenul

legal,

c o n s t a t ă:

La data de 06 februarie 2015, Jaman Ivan, reprezentat de avocatul Balmuș Ștefan

a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL ,,Media Monitoring” cu privire la

anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsă

forțată de la muncă, obligarea efectuării corectărilor în carnetul de muncă, repararea

prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că din 14 iunie 2014, în temeiul contractului

individual de muncă a fost angajat în cadrul SRL ,,Media Monitoring”.

Ulterior, la 15 octombrie 2014, în pofida unor circumstanțe ce nu depind de

voința sa, la data de 15 octombrie 2014, de către administratorul SRL ,,Media

Monitoring” a fost emis ordinul nr. 97 prin care a fost concediat în temeiul art. 86 pct.

1) lit. h) Codul muncii, pe motivul absenței de la serviciu mai mult de 4 ore.

Susține că nefiind de acord cu acțiunile SRL ,,Media Monitoring”, s-a adresat la

Inspecția de Stat a Muncii, care prin răspunsul nr. J-1750/14 din 30 octombrie 2014 l-a

informat că poate contesta acțiunile SRL ,,Media Monitoring” în instanța de judecată.

Menționează că, potrivit răspunsului Inspecției de Stat a Muncii, drept temei de

eliberare din funcție a servit examinarea psihologică din 21 august 2014, organizată la

solicitarea SRL ,,Media Monitoring” și efectuată de Centrul Independent de Diagnostic

Psihologic ,,Cexpi-FR” SRL, conform căreia dânsului nu i-a fost recomandată

eliberarea permisului de port armă.

Solicită repunerea în termenul general de prescripție, anularea ordinului nr. 97 din

15 octombrie 2014, cu încasarea din cotul SRL ,,Media Monitoring” în beneficiul

dânsului a salariului pentru perioada 15 octombrie 2014 – 05 ianuarie 2015, ce

constituie 1 650 lei/lunar, restabilirea în funcția deținută anterior, efectuarea corectării

în carnetul de muncă, repararea prejudiciului moral în sumă de 100 000 lei, repararea

prejudiciului pentru neachitarea salariului în termen în mărime de 1 650 lei, repararea

prejudiciului pentru perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015 în baza art. 330 alin. (2)

Codul muncii în sumă de 148, 50 lei și încasarea cheltuielilor de judecată în mărime de

1 000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 03 iulie 2015 a fost

respinsă cererea lui Jaman Ivan cu privire la repunerea acțiuni în termen și respinsă

acțiunea ca fiind depusă tardiv.

La data de 13 iulie 2015 Jaman Ivan, reprezentat de avocatul Balmuș Ștefan a

depus apel nemotivat,împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului,

casarea hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie

admisă integral (f. d. 93-94).

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 septembrie 2015 nu s-a dat curs

cererii de apel depuse de Jaman Ivan fiind acordat apelantului termen de până la 29

octombrie 2015 orele 16.00 pentru depunerea cererii de apel motivate și explicat că dacă

nu îndeplinește în termen indicațiile instanței de apel, cererea de apel nu se va considera

depusă și va fi restituită (f. d. 100-101).

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2015 s-a restituit

cererea de apel declarată de Jaman Ivan din motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen

indicațiile instanței de apel din încheierea din 03 septembrie 2015 (f. d. 110-111).

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 februarie 2016 a fost respins

recursul declarat de Jaman Ivan, reprezentat de avocatul Balmuș Ștefan și menținută

încheierea instanței de apel (f. d. 129 – 134).

La data de 12 martie 2016, Jaman Ivan, reprezentat de avocatul Balmuș Ștefan, a

depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, prin care a solicitat repunerea

în termen a apelului și admiterii acestuia, casarea hotărârii primei instanței și emiterea

unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii (f. d. 136-140).

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2016 a fost respinsă

cererea lui Jaman Ivan, reprezentat de avocatul Balmuș Ștefan cu privire la repunerea

apelului în termen și restituită cererea de apel ca fiind depusă în afara termenul legal

(f. d. 183-187).

La data de 10 ianuarie 2017, Jaman Ivan, reprezentat de avocatul Balmuș Ștefan a

declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel din 28 septembrie 2016, solicitând

admiterea acestuia, casarea încheierii instanței de apel, cu trimiterea pricinii spre

rejudecare în instanța de apel (f. d. 190-193).

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată,

considerând-o neîntemeiată, fiind pasibilă de casare, deoarece a fost emisă în

contradicție cu probele din dosar.

Consideră că neexaminarea în fond de către instanță a cererii de apel, constituie o

încălcare a dreptului său la un proces echitabil prevăzut de art. 6 al Convenției pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și dreptul său la un recurs

efectiv prevăzut de art. 13 CEDO.

În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva

încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei.

La caz, se constată că copia încheierii instanței de apel din 28 septembrie 2016, a

fost expediată în adresa reprezentantului recurentului Jaman Ivan la data de 18

octombrie 2016, fapt ce se confirmă prin scrisoare de însoțire nr. 8661 (f. d. 188), însă

careva date ce ar confirma și recepționarea acestei de către destinatar materialele cauzei

nu conțin.

Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor

legale și a declarat recursul la 10 ianuarie 2017, împotriva încheierii instanței de apel

din 28 septembrie 2016, în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se

examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a

materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea

părților.

Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră

recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de

apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează

recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

La caz se constată că prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 03

iulie 2015 a fost respinsă cererea lui Jaman Ivan cu privire la repunerea acțiunii în

termen și a fost respinsă acțiunea ca fiind depusă tardiv în partea cerințelor cu privire la

anularea ordinului de concediere și ca fiind neîntemeiată în partea cerințelor cu privire

la restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă, efectuarea

corectărilor în carnetul de muncă, repararea prejudiciului moral,încasarea pierderilor

cauzate de neachitarea la timp a salariului f. d. 87-91).

Tot materialul probator și în special procesul-verbal al ședinței de judecată a

primei instanțe din 03 iulie 2015 (f. d. 81-82) atestă că dispozitivul hotărârii primei

instanțe cu explicarea dreptului și termenului de atac, a fost emis și pronunțat în

prezența recurentului Jaman Ivan și a reprezentatului acestuia, avocatul Balmuș Ștefan.

De asemenea, din materialele dosarului rezultă că la 03 iulie 2015, Jaman Ivan a

primit, contra semnătură, copia dispozitivului hotărârii primei instanțe din 03 iulie 2015

(f.d. 84).

Este cert și faptul că la data de 13 iulie 2015 Jaman Ivan, reprezentat de avocatul

Balmuș Ștefan, a depus cerere de apel nemotivat împotriva hotărârii primei (f. d. 93-94).

În consecință, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 septembrie 2015 nu

s-a dat curs cererii de apel depuse de Jaman Ivan fiind acordat apelantului termen de

până la 29 octombrie 2015 orele 16.00 pentru depunerea cererii de apel motivate și

explicat că dacă nu îndeplinește în termen indicațiile instanței de apel, cererea de apel

nu se va considera depusă și va fi restituită (f. d. 100-101).

Aici este necesar de menționat că potrivit Avizului de recepție CN din 04 august

2015, (f.d. 114), reprezentantul apelantului Jaman Ivan, avocatul Balmuș Ștefan a

recepționat copia hotărârii motivate a primei instanțe din 03 iulie 2015 la data de 04

august 2015, iar potrivit art. art. 75 alin. (4) CPC, actele procedurale efectuate de

reprezentant în limitele împuternicirilor sale sînt obligatorii pentru persoana

reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși. Culpa reprezentantului

este echivalentă culpei părții.

Însă, din actele cauzei rezultă că până la data de 29 octombrie 2015 orele 16.00,

apelantul nu a prezentat apelul motivat, iar prin încheierea Curții de Apel Chișinău din

29 octombrie 2015, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 februarie

2016, s-a restituit cererea de apel declarată de Jaman Ivan din motiv că apelantul nu a

îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu

art. 368 alin. (1) CPC (f. d. 110-111).

La 12 martie 2016, Jaman Ivan, reprezentat de avocatul Balmuș Ștefan a depus

repetat cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 03

iulie 2015, solicitând totodată și repunerea în termen a apelului.

Drept urmare, prin încheierea din 28 septembrie 2016, Curtea de Apel Chișinău a

respins cererea lui Jaman Ivan, reprezentat de avocatul Balmuș Ștefan cu privire la

repunere în termen a cererii de apel, restituindu-i apelantului Jaman Ivan cererea de

apel depusă împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 03 iulie 2015 ca

fiind depusă în afara termenului legal, instanța de apel întemeindu-și concluziile pe

dispozițiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanța de apel restituie,

printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar

apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze

repunerea în termen.

Instanța de recurs reține că concluziile instanței de apel cu privire la depunerea

apelului de către Jaman Ivan reprezentat de avocatul Balmuș Ștefan în afara termenului

legal și refuzul repunerii în termen a apelului sunt justificate.

Aceasta deoarece în conformitate cu prevederile art. 362 alin. (1) CPC termenul

de declarare a apelului este de 30 zile de la data comunicării hotărârii motivate, dacă

legea nu dispune altfel, chiar dacă apelul a fost depus anterior.

Iar, prin prisma prevederilor art. 170 alin. (4) CPC și art. 376 alin.(1) CPC,

restituirea cererii de apel nu exclude posibilitatea adresării repetate cu aceeași cerere de

apel, însă, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 alin.(1) CPC, adică în termen de

30 zile de la data comunicării hotărârii motivate.

Pe când, materialele cauzei atestă că deși Jaman Ivan a cunoscut despre existența

hotărârii primei instanțe încă la data pronunțării, 03 iulie 2015 (f.d. 84), iar

reprezentantul reclamantului Jaman Ivan, avocatul Balmuș Ștefan a recepționat copia

hotărârii motivate a primei instanțe la 05 august 2015, fapt reflectat în Avizul de

recepție CN din 04 august 2015, Jaman Ivan a depus repetat cererea de apel împotriva

acestei hotărâri doar la 12 martie 2016, adică peste 07 luni și 07 zile, respectiv, cu

încălcarea esențială a termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC.

Totodată, instanța de apel, prin prisma dispozițiilor art. 116 CPC, care prevede că

persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de

procedură pot fi repuse în termen de către instanță, justificat a respins și cererea cu

privire la repunerea apelului în termen.

Or, Jaman Ivan odată cu depunerea apelului împotriva hotărârii primei instanțe

nu a indicat careva temeiuri de fapt și de drept pentru repunerea apelului în termen și nu

a făcut, prin probe incontestabile, dovada imposibilității îndeplinirii actului procedural

în interiorul termenului prevăzut de lege.

Sub acest aspect, la caz, nu constituie o justificare a omiterii termenului de

declarare a apelului, faptul că apelul este depus repetat imediat după ce a aflat despre

decizia Curții Supreme de Justiție din 24 februarie 2016 prin care a fost menținută

încheierii Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2015 cu privire la restituirea cererii

de apel depuse anterior împotriva aceleiași hotărâri din motivul neînlăturării în termen a

neajunsurilor menționate în încheierea din 03 septembrie 2015.

Deoarece, în speță, curgerea termenului de 30 de zile de declarare a apelului de

împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 03 iulie 2015, a început a

curge pentru Jaman Ivan cel târziu la data de 05 august 2015, când reprezentantul său,

avocatul Balmuș Ștefan a recepționat copia hotărârii motivate și a expirat la 05

septembrie 2016, pe când cererea de apel a fost depusă doar 12 martie 2016

La acest capitol este de menționat că depunerea anterioară a cererii de apel nu a

întrerupt curgerea termenului de declarare a apelului, deoarece pentru întreruperea

curgerii termenului de declarare a apelului este necesar ca apelul să fie depus în modul

stabilit de lege, însă în speță se constată că cererea de apel a fost depusă anterior de

Jaman Ivan împotriva aceleiași hotărâri fără respectarea prevederilor art. 364 CPC și art.

365 CP, din care motiv, ulterior apelul a fost restituit în legătură nu neînlăturarea

neajunsurilor de către apelant.

În aceste condiții, fiind evident că Jaman Ivan având la cunoștință despre

examinarea prezentului litigiu, precum și existența hotărârii contestate, trebuia să

întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează și jurisprudența CEDO (Van

Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale

de acces la instanță și de a îndeplini actele procedurale în termenii prevăzuți de lege,

fapt, însă, ignorat de acesta, ce a generat omiterea neîntemeiată a termenului prescris la

depunere a apelului.

În circumstanțele relatate, instanța de recurs consideră că la caz soluția instanței

de apel este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6

din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru

exercitarea apelului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării

termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în instanța de fond și ar leza, în acest

mod principiul securității raporturilor juridice.

În hotărîrea CEDO pronunțată în cauza Ponomaryov vs Ucraina

(03 aprilie 2008), Curtea Europeană a notat că deși în speță nu era vorba despre

desființarea unei hotărîri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei

căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de

redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare

de atac, totuși, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o

decizie care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod

similar cu o cale extraordinară de atac.

De altfel, reglementări similare au fost statuate de către înalta Curte și în cauzele

Ceachir vs Moldova, Popov vs Moldova și Melnic vs Moldova, în care s-a menționat

că, prin neaducerea vre-unui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către

părți a unui act procedural, instanțele judecătorești naționale au încălcat dreptul la un

proces echitabil.

Față de cele ce preced și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel

este întemeiată și legală, iar criticele invocate de către recurentă sunt nejustificate,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,

ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de către Jaman Ivan, reprezentat de avocatul Balmuș

Ștefan.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2016 în pricina

civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Jaman Ivan împotriva Societății cu

Răspundere Limitată ,,Media Monitoring” cu privire la anularea ordinului de

concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsă forțată de la muncă,

obligarea efectuării corectărilor în carnetul de muncă, repararea prejudiciului moral și

încasarea cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Tamara Chișca-Doneva

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-05-03
0,94
2r-226/17 — privind restabilirea în serviciu, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la locul de muncă, încasarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată
prima instanţă: I. Barbacaru 2r-226/17 instanţa de apel: M. Guzun, N. Simciuc, Iu. Cotruţă DECIZIE 03 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele
CSJ 2016-09-28
0,94
2ra-2270/16 — anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului, recunoașterea stării de șomaj tehnic
Prima instanță: Judecătoria Ciocana mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-2270/16 Judecător: V. Burduh Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavriliţa Î N C H E I E R E 28 septembrie 2016 mun. Chişinău Col
CSJ 2017-07-13
0,94
2ra-1378/17 — anularea ordinului, restabilirea la locul de muncă ș.a.
prima instanţă: O. Ciumaş dosarul nr. 2ra-1378/17 instanţa de apel: S. Procopciuc, A. Garbuz, E. Grumeza Î N C H E I E R E 13 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În
CSJ 2017-05-03
0,94
2ra-807/17 — anularea ordinului de concediere, restabilirea in functie, incasarea salariului pentru absenta fortata de la serviciu
Dosarul nr. 2ra-807/17 Prima instanță: Judecătoria Rîşcani, mun.Chişinău (jud. O. Ţurcan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu) DECIZIE 03 mai 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de con
CSJ 2018-10-17
0,94
2ra-2077/18 — constatarea faptului aflarii in raporturi de muncă
Dosarul nr. 2ra-2077/18 Prima instanţă: (Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani) O. Țurcanu Instanţa de apel: (Curtea de Apel Chișinău) E. Palanciuc, A. Malîi, Vl. Clima Î N C H E I E R E 17 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
Sursă