2r-152/17 — încasarea prejudiicului material

2r-152/17 — încasarea prejudiicului material (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 2r-152/17

prima instanță: ( Judecătoria Criuleni) V. Ciuntu

instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) M. Ciugureanu, G. Dașchevici, M. Anton,

D E C I Z I E

22 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, Galina Stratulat

judecători Sveatoslav Moldovan

Dumitru Mardari

examinînd recursul declarat de avocatul Crețu Doina în interesele lui Boaghe

Dumitru,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de a societatea cu

răspundere limitată „Elia” împotriva lui Boaghe Dumitru privind încasarea

prejudiciului material și, cererea reconvențională depusă de Boaghe Dumitru

împotriva societății cu răspundere limitată „Elia” privind constatarea nulității

actelor,

împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, prin care

s-a respins cererea de repunere în termen și s-a restituit cererea de apel declarată de

Boaghe Dumitru,

c o n s t a t ă:

La 19 februarie 2014, societatea cu răspundere limitată „Elia” s-a adresat

cu cererea de chemare în judecată împotriva lui Boaghe Dumitru, solicitând

încasarea prejudiciului material în mărime de 70000 lei, cît și compensarea

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a reiterat că în baza contractului individual de muncă

nr.04 din 09 aprilie 2012, a fost angajat în calitate de șofer de camioane MAN în

cadrul societății cu răspundere limitată „Elia”, unde a activat pînă la 01 noiembrie

2013.Ulterior la 09 decembrie 2013 în baza ordinului nr.38-p din pentru lipsa de la

serviciu a fost concediat.

Indică că, la 10 iulie 2013, s-a produs accidentul rutier în urma căruia au

fost deteriorate bunurile societății și anume, camionul MAN cu număr de

înmatriculare CLO 498 și remorca cu număr de înmatriculare CAS 951, în valoare

totală de 93 157 lei. Vinovat în producerea accidentului rutier a fost recunoscut

salariatul societății, Dumitru Boaghe.

La 12 iulie 2013 a fost întocmit Actul de defectare a bunurilor cu stabilirea

mărimii prejudiciului, explicațiile scrise de salariatul Dumitru Boaghe și declarația

1

șefului secției transport privind producerea accidentului. Salariatul a depus acord

cu privire la repararea prejudiciului benevol.

Astfel, cu acordul salariatului a fost reținută suma de 23157 lei. În baza

ordinului nr.8 din 27 noiembrie 2013 a fost stabilit un termen suplimentar de

recuperare a prejudiciului până la 22 decembrie 2013, însă Boaghe Dumitru nu a

mai recuperat prejudiciul cauzat societății, ci a părăsit, în mod voluntar, locul de

muncă, cauzând astfel un prejudiciu material reclamantului în mărime de 70 000

lei.

În cadrul examinării cauzei în fond, Boaghe Dumitru a înaintat cerere

reconvențională împotriva societății cu răspundere limitată „Elia”, solicitând

constatarea nulității Angajamentului din 10 iulie 2013 privind repararea

prejudiciului și Ordinul nr.6 din 09 august 2013 emis de societatea cu răspundere

limitată „Elia” privind stabilirea prejudiciului material în valoare de 93157 lei.

În motivarea cererii reconvenționale a invocat că, a activat în cadrul

societății cu răspundere limitată „Elia” în calitate de șofer de camion.

Efectuând transportarea încărcăturii cu autocamionul reclamantului pe ruta

Moldova - Transnistria, la 10 iulie 2013, s-a produs un accident rutier în urma

căruia a fost deteriorat camionul MAN cu număr de înmatriculare CLO 498 și

remorca cu numărul de înmatriculare CAS 951.

La 10 iulie 2013 a semnat Angajamentul prin care s-a obligat să restituie

prejudiciul material adus, însă la semnarea acestuia dânsul a fost dus în eroare,

explicîndui-se doar că așa este necesar și că i se va reține doar un salariu mediul

lunar. Astfel, a fost dus în eroare pentru a-l determina să semneze Angajamentul

menționat supra, utilizîndu-se mijloace de viclenie.

Menționează că, Angajamentul respectiv nu este semnat de către directorul

societății reclamante, nu este indicată suma prejudiciului adus și nici careva

termeni de achitare. Consideră că Angajamentul cu privire la repararea

prejudiciului material contravine legii și nu corespunde realității, fiind semnat cu o

dată din urmă, or, la data respectivă dânsul a rămas, la locul săvîrșirii accidentului

pînă 11 iulie 2013, fapt confirmat prin foaia de parcurs BS 573226 din 08 iulie

2013, care la rubrica „sosire” indică data de 11 iulie 2013.

Dumitru Boaghe susține că, prin Ordinul nr.6 din 09 august 2013, societatea

cu răspundere limitată „Elia” l-a recunoscut vinovat în producerea accidentului

rutier din 10 iulie 2013 constatând totodată mărimea prejudiciului material cauzat

societății în valoare de 93 157 lei cu recuperarea benevolă a prejudiciului material,

cu acordul salariatului.

Astfel, prin dispoziția nr.17 din 20 decembrie 2013, din contul salarial, i s-a

încasat suma de 23 156,69 lei cu titlu de prejudiciu material, iar prin ordinul nr.38p

din 09 decembrie 2013, din inițiativa angajatorului a fost desfăcut contractul de

muncă cu Boaghe Dumitru începînd cu data de 01 noiembrie 2013 pe motivul

absenței nemotivate de la serviciu.

Consideră Ordinul nr.6 din 09 august 2013 ilegal și neîntemeiat și care

urmează a fi declarat nul , deoarece Ordinul respectiv nu i-a fost adus la cunoștință,

2

iar despre existența acestuia dânsul a aflat abia cînd instanța i-a expediat la

domiciliu cererea de chemare în judecată cu anexele respective.

Totodată, prin Ordinul menționat supra s-a constatat mărimea prejudiciului

material cauzat societății în valoare de 93157 lei cu recuperarea benevolă a

acestuia cu acordul salariatului, însă dânsul niciodată nu a dat acordul de a achita

societății cu răspundere limitată „Elia” prejudiciu. Mai mult, mărimea prejudiciului

a fost evaluat de către angajații societății și nu de către o comisie de evaluare

formată din specialiști în domeniu.

Invocă reclamantul că, în speță nu sînt întrunite toate elementele răspunderii

materiale, și anume, nu a fost probat de către societatea cu răspundere limitată

„Elia” că prejudiciul adus de către Boaghe Dumitru este rezultatul unei fapte ilicite

al ultimului și existența vinovăției acestuia în săvîrșirea prejudiciului.

Prin încheierea judecătoriei Criuleni din 17 noiembrie 2014, cererea de

chemare în judecată înaintată de societatea cu răspundere limitată „Elia” a fost

scoasă de pe rol pe motiv că reclamantul nu a achitat taxa de stat în termenul

stabilit de instanță.

Prin hotărîrea judecătoriei Criuleni din 17 noiembrie 2014, cererea

reconvențională depusă de Boaghe Dumitru a fost respinsă ca fiind tardivă.

La 02 decembrie 2014, societatea cu răspundere limitată „Elia”, a depus

cerere de recurs împotriva încheierii judecătoriei Criuleni din 17 noiembrie 2014,

solicitând casarea acesteia cu remiterea pricinii la rejudecare.

Ulterior, la 09 decembrie 2014, avocatul Crețu Doina, în interesele lui

Boaghe Dumitru, a depus cerere de apel împotriva hotărîrii judecătoriei Criuleni

din 17 noiembrie 2014, solicitând casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărîri

prin care să fie admisă acțiunea reconvențională depusă de Dumitru Boaghe.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2015 au fost admise

cererea de recurs declarată de avocatul Pascal Veronica în interesele societății cu

răspundere limitată „Elia” și cererea de apel declarată de avocatul Crețu Doina în

interesele lui Boaghe Dumitru, casată hotărîrea și încheierea judecătoriei Criuleni

din 17 noiembrie 2014, cu remiterea pricinii la rejudecare în alt complet de

judecată.

Prin hotărîrea judecătoriei Criuleni din 28 octombrie 2015, cererea de

chemare în judecată înaintată de societatea cu răspundere limitată „Elia” împotriva

lui Boaghe Dumitru, a fost admisă parțial, fiind dispusă încasarea de la Boaghe

Dumitru în beneficiul societății cu răspundere limitată „Elia” prejudiciul material

în mărime de 70000 lei. În rest, pretențiile privind încasarea cheltuielilor de

judecată, au fost respinse ca neîntemeiate. Totodată, s-a încasat de la Boaghe

Dumitru în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 2100 lei.

Cererea reconvențională depusă de Boaghe Dumitru împotriva societății cu

răspundere limitată „Elia” a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Invocînd ilegalitatea hotărîrii, 05 noiembrie 2015, avocatul Crețu Doina în

interesele lui Boaghe Dumitru a depus apel, solicitînd, admiterea apelului, casarea

hotărîrii judecătoriei Criuleni din 28 octombrie 2015 cu emiterea unei noi hotărîri

prin care să fie respinsă cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu

3

răspundere limitată „Elia” și admisă acțiunea reconvențională depusă de Dumitru

Boaghe.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 februarie 2016, cererea de

apel declarată de avocatul Crețu Doina, în interesele lui Boaghe Dumitru, a fost

restituită ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel.

La 09 martie 2016, avocatul Crețu Doina, în interesele lui Boaghe Dumitru,

a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând admiterea

acestuia, casarea încheierii recurate cu remiterea pricinii spre rejudecare.

Prin decizia Curții Supreme de Justiței din 22 iunie 2016 s-a respins

recursul declarat de avocatul Crețu Doina, în interesele lui Boaghe Dumitru și s-a

menținut încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 februarie 2016.

La 27 iunie 2016 avocatul Crețu Doina, în interesele lui Boaghe Dumitru a

depus cerere de apel împotriva hotărârii judecătoriei Criuleni din 28 octombrie

2015, solicitând repunerea în termenul de apel, admiterea apelului, casarea hotărîrii

judecătoriei Criuleni din 17 noiembrie 2014 cu emiterea unei noi hotărîri prin care

să fie respinsă cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere

limitată „Elia” și admisă acțiunea reconvențională depusă de Dumitru Boaghe.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, s-a respins

cererea privind repunerea în termen și s-a restituit cererea de apel declarată de

avocatul Crețu Doina, în interesele lui Boaghe Dumitru, din motiv că apelul a fost

depus în afara termenului legal, iar instanța a refuzat repunerea în termen.

La 13 decembrie 2016 avocatul Crețu Doina, în interesele lui Boaghe

Dumitru a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 30

noiembrie 2016, și a indicat că nu este de acord conținutul acesteia, fiind încălcate

și aplicate eronat normele de drept material și procedural, concluziile expuse fiind

în contradicție cu circumstanțele concrete și reale ale pricinii.

Susține că instanța de apel nu a examinat cererea de repunere în termen

conform situației existente de fapt și a argumentelor invocate de către apelant, iar

reieșind din prevederile art.13 al Convenției CtEDO recurentului i s-a încălcat

dreptul al un recurs efectiv, art. 20 din Constituția Republicii Moldova, art. 5

Codul de procedură civilă.

Consideră că prin soluția emisă de către instanța de apel i se încalcă grav

principiul accesului liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Potrivit art. 425 din Codul de procedură civilă termenul de declarare a

recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs relevă

următoarele.

Curtea de Apel Chișinău a emis încheierea contestată la 30 noiembrie 2016.

Cererea de recurs a fost depusă la 13 decembrie 2016, respectiv reieșind din

prevederile art.425 din Codul de procedură civilă recursul este depus în termenul

prevăzut de lege.

În conformitate cu art. 426 alin. (1) și (3) din Codul de procedura civilă,

recursul împotriva încheierii se depune și se examinează în modul stabilit de

prezentul capitol, cu excepțiile stabilite de prezenta secțiune.

4

Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un

complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără

examinarea admisibilității și fără participarea părților.

În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă

recursul și să mențină încheierea.

Analizînd legalitatea încheierii atacate, prin prisma argumentelor invocate în

cererea de recurs, Colegiul consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi

respins din următoarele motive.

Cu referire argumentele recurentului privind încălcarea dreptului la justiție

prin restituirea apelului, se reține următoarele.

În conformitate cu art. 369 alin.(1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanța

de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara

termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a

refuzat să efectueze repunerea în termen.

Materialele dosarului atestă că, la 28 octombrie 2015 instanța de fond a

pronunțat dispozitivul hotărîrii judecătorești pe cauza dată.

La 05 noiembrie 2015 avocatul Crețu Doina, în interesele lui Boaghe

Dumitru a depus apel, însă din lipsa împuternicirilor instanța de apel a dispus

restituirea apelului ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare

apel.

Nefiind de acord cu această soluție, avocatul Crețu Doina, în interesele lui

Boaghe Dumitru, a declarat recurs.

Prin decizia Curții Supreme de Justiței din 22 iunie 2016 s-a respins recursul

declarat de avocatul Crețu Doina, în interesele lui Boaghe Dumitru și s-a menținut

soluția instanței de apel.

Ulterior, la 27 iunie 2016 avocatul Crețu Doina, în interesele lui Boaghe

Dumitru a depus apel.

În conformitate cu art.362 alin.(1) Codul de procedură civilă, termenul de

declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului

hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.

Astfel, reieșind din norma citată mai sus termenul legal de declare a apelului,

pentru apelant a expirat la 27 noiembrie 2015, inclusiv.

Potrivit alin. (2) art.362 Codul de procedură civilă termenul de apel se

întrerupe prin decesul participantului la proces care avea interes să facă apel sau

prin decesul mandatarului căruia i se comunicase hotărîrea. În astfel de cazuri, se

face o nouă comunicare la locul deschiderii succesiunii, iar termenul de apel începe

să curgă din nou de la data comunicării hotărîrii. Pentru moștenitorii incapabili și

pentru cei limitați în capacitatea de exercițiu sau pentru cei dispăruți fără urmă

termenul curge din ziua în care se numește tutorele sau curatorul.

(3) Repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile

și în ordinea prevăzute de art.116.

Respectiv, conform prevederilor art.116 Codul de procedură civilă repunerea

în termen este posibilă în caz dacă se depune cerere de către persoana, care a omis

5

acest termen din motive întemeiate cu anexarea probelor, ce argumentează această

cerere.

La caz, Colegiul constată că instanța de apel corect a constatat că cererea de

repunere în termenul de apel este nefondată.

Argumentul recurentului precum că, după recepționarea deciziei Curții

Supreme de Justiție din 22 iunie 2016 a cunoscut despre încetarea motivelor care

justifică depășirea termenului de procedură, iar până atunci nu putea să cunoască

care va fi soluția, și astfel a înaintat repetat apelul după examinarea recursului,

Colegiul îl consideră neîntemeiat.

Or, asemenea argumente nu pot fi relevante, dat fiind faptul că atât apelantul

Boaghe Dumitru cât și apărătorul acestuia au cunoscut despre soluția instanței,

chiar din data pronunțării dispozitivului hotărârii, adică din 28 octombrie 2015.

Însă din motiv că, la depunerea apelului inițial declarat de avocatul Crețu

Doina în interesele apelantului Boaghe Dumitru, nu s-a verificat împuternicirile

acestuia, iar ca consecință acesta a fost restituit, nu poate constitui motiv întemeiat

și temei de repunere în termen a apelului, depus ulterior după înlăturarea

neajunsurilor.

Instanța de recurs menționează că, termenele de drept procesual au în vedere

întocmirea unor acte de procedura ori, exercitarea căilor de atac sub sancțiunea

stingerii dreptului procesual neexercitat în termen.

Termenele procedurale prin existența lor nu fac altceva decât să asigure

certitudinea drepturilor și stabilitatea raporturilor juridice, fapt ce duce în mod

evident la respectarea principiului legalității, pe de o parte, și a interesului părților

de a-și pregăti temeinic apărarea, astfel încât să nu fie supuse unor sancțiuni

severe, pe de altă parte.

Decăderea reprezintă sancțiunea procesuală ce constă în pierderea dreptului

privitor la declararea unei căi de atac sau la îndeplinirea unui alt act de procedura,

neexercitat în termenul prescris de lege.

Potrivit jurisprudenței CtEDO dreptul de acces la o instanță poate fi astfel

supus, în anumite circumstanțe, unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale

pentru prescripție (Stubbings și alții împotriva Regatului Unit pct. 51 -52).

În hotărârea Ponomaryov vs. Ucraina 3236/03 din 03 aprilie 2008, a statuat

că dacă termenul pentru introducerea unei căi ordinare de atac este reînnoit după

un interval considerabil și pentru motive care nu par să fie foarte convingătoare, o

asemenea decizie ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-

un mod similar cu o cale extraordinară de atac.

Curtea a admis că revine în primul rând instanțelor interne sa decidă asupra

repunerii în termenul de introducere a căii ordinare de atac, dar ele nu se bucură de

o marjă de apreciere nelimitată. Instanțele sunt obligate să indice motivele pentru

care au acceptat repunerea în termen. Un asemenea motiv ar putea fi, spre

exemplu, necomunicarea hotărârii luate în proces de către autoritățile competente

ale statului. Chiar și atunci, totuși, posibilitatea repunerii în termen nu ar fi

nelimitată, dată fiind obligația părților de a se interesa, la intervale rezonabile, de

stadiul procesului de care ele au cunoștință.

6

Art.116 alin.(4) Codul de procedură civilă, statuează că repunerea în termen

nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea și-a exercitat dreptul la acțiune

înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut

sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea termenului de

procedură, la caz nu este aplicabilă deoarece recurentul nu a invocat împrejurări

care l-au împiedicat a declara apelul în termenul legal.

Corect a reținut instanța de apel că motivele repunerii în termen nu sunt de

natură de a repune apelantul în termenul de declararea apelului.

Astfel, depunerea cererii de apel împotriva hotărârii din 25 octombrie 2015, la

27 iunie 2016, peste opt luni, demonstrează o neglijență a drepturilor procedurale

stipulate în legislația națională.

În speță, soluția instanței de apel privind restituirea cererii de apel este

compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor

art. 6 § 1 din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, avînd în vedere că, ține de obligația apelantului de a lua

măsurile necesare privind protejarea dreptului său de acces la instanță (cazul Van

Hani versus Germania nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007).

În cazul în care accesul la instanță este restricționat prin lege sau în fapt,

Curtea examinează dacă restricția atinge fondul dreptului și, în special, dacă

urmărește un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate

între mijloacele folosite și scopul vizat: Ashingdane împotriva Regatului Unit, pct.

57.

În cazul în care restricția este compatibilă cu principiile stabilite, nu rezultă

nicio încălcare a art. 6 § 1.

Colegiu reține că, pentru a se putea cere repunerea în termenul de declarare a

apelului, partea trebuie sa facă dovada existenței unei împrejurări mai presus de

voința sa, deci a unei împrejurări care sa excludă culpa părții respective, însă se

constată contrariul.

În afară de aceasta, în conformitate cu art. 56 alin. (3) și 61 alin. (1) Codul de

procedură civilă, părțile sînt obligate să se folosească cu bună-credință de

drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de

aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea

sa în eroare.

Instanța de recurs notează că, instanța de apel, corect a concluzionat despre

restituirea cererii de apel declarată de avocatul Crețu Doina, în interesele lui

Boaghe Dumitru deoarece apelantul a omis termenul legal de contestare a hotărîrii

judecătorești, precum și motive întemeiate privind repunerea în termen a apelului

nu s-au constatat.

În această privință, Colegiul de asemenea menționează că, prin prisma

jurisprudenței CEDO (Cauza Melnic împotriva Republicii Moldova (Hotărârea din

14 noiembrie 2006), Cauza Ceachir împotriva Republicii Moldova (Hotărârea din

15 ianuarie 2008), neprezentarea de către instanța de judecată a motivelor pentru

repunerea apelului în termen sau repunerea neîntemeiată în termenul de apel

7

reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din

CEDO.

Avînd în vedere cele expuse, încheierea Curții de Apel Chișinău din 30

noiembrie 2016 este întemeiată și legală, fiind adoptată cu aplicarea corectă a

normelor de drept material și cu respectarea normelor de drept procedural, și

urmează a fi menținută.

În conformitate cu art. 427 lit. a) art.428 Codul de procedură civilă, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de către avocatul Crețu Doina, în interesele lui

Boaghe Dumitru.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, prin

care s-a respins cererea de repunere în termen și s-a restituit cererea de apel

declarată de avocatul Crețu Doina, în interesele lui Boaghe Dumitru.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele ședinței, Galina Stratulat

judecători Sveatoslav Moldovan

Dumitru Mardari

8