Decizia nr. 11 din 20 februarie 2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.423/1/2022, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.733/109/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori şi un punct de vedere de către un membru al completului; raportul a fost comunicat părţilor în baza art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, însă acestea nu au transmis puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 5 octombrie 2022, în Dosarul nr. 1.733/109/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „ În interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 şi art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, perioada în care magistratul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie sau nu vechime în magistratură.” II. Normele de drept intern incidente

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004) Art. 82. – (…) „(2) Judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul de la Curtea Constituţională, judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.” Art. 86. – „(1) Constituie vechime în magistratură, aplicabilă şi persoanelor prevăzute la art. 82 alin. (1) şi (2), perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituţională, judecător financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, auditor de justiţie, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din învăţământul juridic superior acreditat.”

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 (normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005) Art. 3. – (…) „ (3) La calculul vechimii în magistratură sau, după caz, a vechimii în funcţia de judecător sau de procuror, în vederea stabilirii pensiei în condiţiile prezentului regulament, se vor lua în considerare perioadele în care persoana s-a aflat în oricare dintre următoarele situaţii: a) concediu de maternitate şi concediu paternal; b) concediu de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani; c) concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă; d) concediu de studii pentru pregătirea examenului de capacitate; e) concediu de studii plătit pentru formare profesională; f) detaşare şi delegare.” Art. 22. – „Perioadele asimilate prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate nu constituie vechime în magistratură şi nu pot fi valorificate la deschiderea dreptului la pensia de serviciu.”

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010) Art. 16. – „ Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii: a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001;”. Art. 49. – „ (1) În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul: (…) c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;”. Art. 164. – „ (1) Pentru perioadele necontributive care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au constituit vechime în muncă utilă la pensie, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, sau salariul de bază minim brut pe ţară din perioadele respective. (2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a)-c), anterioare datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajului lunar se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, sau salariul de bază minim brut pe ţară din perioadele respective. (…) (5) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1), realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, la calculul punctajului lunar se utilizează: (…) b) 25% din salariul mediu brut lunar pe economie din perioadele respective, în situaţiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. b) şi c).”

Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 446/2006) Art. 3. – (…) „ (6) Perioada de timp în care o persoană îndeplineşte serviciul militar activ sau alternativ ori este concentrată sau mobilizată constituie vechime în serviciu ori vechime în muncă, după caz, precum şi stagiu de cotizare la sistemul public de asigurări sociale. Sunt exceptaţi de la prevederile prezentului alineat elevii liceelor şi colegiilor militare.”

Legea nr. 14/1972 privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România (Legea nr. 14/1972) Art. 81. – „Contractele de muncă ale salariaţilor chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, cu termen redus sau elevi în şcolile militare de ofiţeri de rezervă se menţin în condiţiile prevăzute de lege.”

Legea nr. 10/1972 – Codul Muncii al Republicii Socialiste România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 10/1972) Art. 72. – „(1) Pentru persoanele care, fiind încadrate în muncă, sunt chemate să-şi satisfacă serviciul militar, contractul de muncă se menţine, iar această perioadă de satisfacere a serviciului militar intră în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate; cel în cauză are obligaţia să revină la locul de muncă în termen de 30 de zile de la satisfacerea serviciului militar.”

Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, cu modificările ulterioare (Legea nr. 3/1977) Art. 20. – (…) „ (2) Constituie vechime în muncă şi timpul în care o persoană încadrată în muncă şi-a întrerupt activitatea deoarece: a) a îndeplinit serviciul militar în termen, a fost concentrată, mobilizată sau în prizonierat;”.

Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 46/1996) Art. 3. – „ Serviciul militar este obligatoriu pentru toţi bărbaţii, cetăţeni români, şi se îndeplineşte în următoarele forme: a) ca militari în termen; b) ca militari cu termen redus; c) ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi. (…) Timpul cât o persoană îndeplineşte serviciul militar constituie vechime în muncă.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 24 februarie 2021, cu nr. 1.733/109/2021, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta B, solicitând anularea deciziei nr. x din 4 februarie 2021 şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei de serviciu, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost numit în funcţia de procuror la data de 1 noiembrie 1995 şi că a efectuat stagiul militar în perioada cuprinsă între 19 octombrie 1995-12 aprilie 1996, astfel încât, la data de 23 noiembrie 2020, avea o vechime în funcţia de procuror de 25 de ani şi 22 de zile, suficientă pentru acordarea pensiei de serviciu, conform art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Prin Sentinţa civilă nr. 4.453 din 9 noiembrie 2021, Tribunalul Argeş a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată cu acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 733 din 24 martie 2022, Tribunalul Dolj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că, la data formulării cererii de pensionare (23 noiembrie 2020), reclamantul nu avea o vechime în funcţia de procuror de minimum 25 de ani pentru a putea beneficia de pensia de serviciu, conform art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, întrucât perioada în care a efectuat stagiul militar, după numirea în funcţie, nu constituie vechime în muncă.

În acest sens a reţinut că Legea nr. 14/1972, în vigoare la momentul efectuării stagiului militar de către reclamant, nu conţine nicio dispoziţie cu privire la posibilitatea asimilării perioadei aferente stagiului militar cu vechimea în muncă; singura referire a legiuitorului vizează doar menţinerea raporturilor de muncă pe perioada îndeplinirii serviciului militar, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 81 din acelaşi act normativ.

Tribunalul a apreciat că Legea nr. 263/2010 asimilează perioada stagiului militar cu vechimea în muncă, însă acest act normativ nu este incident în cauză, întrucât cererea adresată de reclamant către pârâtă a avut drept temei art. 82 din Legea nr. 303/2004. A mai reţinut că Minuta Comisiei nr. 1 din 11 martie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-au interpretat unele dispoziţii legale vizând stagiul militar şi vechimea în magistratură, în sensul că perioada stagiului militar obligatoriu este asimilată vechimii în funcţia de judecător sau procuror, nu poate adăuga la lege.

Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat apel, susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept substanţial.

Astfel, a arătat că prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de respingere a acţiunii exclusiv pe dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, fără a avea în vedere toate prevederile legale incidente, ceea ce a avut drept consecinţă greşita neasimilare a stagiului militar cu vechimea în muncă.

După evocarea art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, a subliniat că această lege se completează cu Legea nr. 263/2010, care reprezintă reglementarea-cadru în materia pensiilor.

De asemenea, a menţionat că Legea nr. 303/2004 nu conţine norme derogatorii de la asimilarea perioadei în care magistratul a efectuat serviciul militar obligatoriu cu vechimea în muncă.

A mai susţinut că stagiul militar reprezenta o obligaţie legală la momentul efectuării sale, fiind astfel justificată asimilarea stagiului cu vechimea în muncă.

În plus, a arătat că nicio normă nu exclude vreo categorie profesională de la dreptul consacrat de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, art. 82 alin. (2) şi (8) din Legea nr. 303/2004, art. 3 şi art. 26 din Legea nr. 46/1996.

În cadrul soluţionării acestei căi de atac, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor, din oficiu, sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Curtea de Apel Craiova a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând că: a) prezenta cauză este în curs de judecată în calea de atac a apelului, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, la Curtea de Apel Craiova, care judecă în ultimă instanţă, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010; b) soluţionarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 3 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 şi art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, faţă de considerentele avute în vedere de prima instanţă la pronunţarea hotărârii şi motivele de apel, din care rezultă că respingerea cererii de acordare a pensiei de serviciu este consecinţa refuzului valorificării perioadei în care reclamantul a satisfăcut stagiul militar; c) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât instanţa supremă nu a statuat asupra acestei chestiuni şi nu s-a conturat o jurisprudenţă consolidată, fiind identificat un număr redus de cauze în care a fost analizată această problemă; d) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, astfel cum rezultă din datele afişate pe portalul de internet al instanţei supreme. V. Punctele de vedere ale părţilor asupra chestiunii de drept

Numai apelantul-reclamant a depus un punct de vedere asupra chestiunii de drept, apreciind că legiuitorul a asimilat perioada stagiului militar cu vechimea în magistratură, fără să excludă vreo categorie profesională.

Astfel, a arătat că art. 3 alin. (6) prima teză din Legea nr. 446/2006 prevede că perioada de timp în care o persoană îndeplineşte serviciul militar activ sau alternativ ori este concentrată sau mobilizată constituie vechime în serviciu ori vechime în muncă, după caz, precum şi stagiu de cotizare la sistemul public de asigurări sociale.

Dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010 reprezintă norme cu caracter general care sunt cuprinse într-un act normativ ce nu instituie vreo excepţie cu privire la asimilarea perioadei stagiului militar pentru vreo categorie de pensie pentru limită de vârstă.

Câtă vreme pensia de serviciu reglementată de art. 82 din Legea nr. 303/2004 are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă, conform alin. (8) al aceluiaşi articol, rezultă că acesteia i se aplică în completare dispoziţiile Legii nr. 263/2010.

Astfel, în lipsa unor norme derogatorii în cuprinsul Legii nr. 303/2004, nu poate fi exceptată categoria profesională a magistraţilor de la asimilarea perioadei stagiului militar cu vechimea în muncă, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000).

A mai arătat că prezintă relevanţă în cauză legea în vigoare la momentul formulării cererii de pensionare, iar nu cea din perioada efectuării stagiului militar. VI. Punctul de vedere al instanţei de trimitere asupra chestiunii de drept

Instanţa de sesizare a apreciat că perioada în care magistratul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu nu reprezintă vechime în funcţia de judecător sau procuror, neputând fi avută în vedere la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

S-a argumentat că din conţinutul prevederilor art. 3 alin. (3) şi art. 22 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 rezultă că intenţia legiuitorului de a exclude această perioadă de la stabilirea vechimii în magistratură este neechivocă.

Astfel, s-a arătat că dispoziţiile art. 82-86 din Legea nr. 303/2004 reglementează asimilarea vechimii în alte funcţii de specialitate cu vechimea în magistratură, fără a menţiona în mod expres la calculul acestei vechimi situaţiile în care magistratul nu şi-a putut desfăşura activitatea din motive neimputabile.

Aceste ipoteze sunt reglementate de art. 3 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, iar printre situaţiile avute în vedere la stabilirea pensiei de serviciu ca vechime în magistratură nu figurează şi cea în care magistratul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu.

De altfel, legiuitorul a înţeles să excludă în mod expres această perioadă de la calculul vechimii în magistratură prin edictarea art. 22 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, care stabileşte că perioadele asimilate prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000) nu constituie vechime în magistratură şi nu pot fi valorificate la deschiderea dreptului la pensia de serviciu.

Înlăturarea în mod nediscreţionar de la aplicare a prevederilor art. 22 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, în considerarea dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 ori ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 46/1996 sau ale art. 3 alin. (6) din Legea nr. 446/2006, ar crea premisele valorificării acestei perioade ca vechime în magistratură, indiferent de dobândirea prealabilă a calităţii de magistrat, prin adăugarea unei noi ipoteze la cele expres şi limitativ prevăzute de art. 3 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, ceea ce nu este permis. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel au transmis atât practică judiciară relevantă, cât şi puncte de vedere teoretice asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, din care au rezultat două opinii.

Într-o primă opinie s-a apreciat că perioada în care magistratul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie vechime în magistratură şi s-a argumentat că vechimea în magistratură include şi perioada în care magistratul a efectuat stagiul militar obligatoriu, având în vedere că întreruperea activităţii sale a fost impusă de îndeplinirea unei obligaţii legale. Întrucât raportul de serviciu al magistratului nu a încetat în perioada aferentă acestui stagiu, vechimea în muncă şi, în mod implicit, vechimea în funcţie nu pot fi considerate întrerupte.

În sensul acestei interpretări au fost identificate hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de curţile de apel Alba Iulia, Braşov, Bucureşti şi Suceava şi a fost transmisă opinia teoretică a Tribunalului Iaşi.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că perioada în care magistratul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu nu constituie vechime în magistratură (curţile de apel Iaşi, Piteşti şi tribunalele Bucureşti, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman şi Vaslui). Astfel, s-a arătat că funcţiile de specialitate şi perioadele asimilate vechimii în magistratură sunt prevăzute limitativ în cuprinsul art. 82-86 din Legea nr. 303/2004 şi art. 3 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005. Cum printre acestea nu figurează şi perioada în care magistratul a efectuat stagiul militar obligatoriu, perioada respectivă nu poate fi asimilată vechimii în magistratură.

În sensul acestei opinii a fost identificată o hotărâre definitivă pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 303/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, respingând, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate invocate, prin Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 10 decembrie 2013, şi Decizia nr. 501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 26 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 29 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a stabilit că majorarea prevăzută de dispoziţiile art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, de 1% pentru fiecare an care depăşeşte vechimea minimă de 25 ani, se aplică în condiţiile în care în calculul vechimii de 25 de ani, ca şi pentru vechimea ce depăşeşte această limită se au în vedere şi perioadele desfăşurate de către beneficiarii pensiei de serviciu în activităţile şi funcţiile conexe celor de judecător şi procuror, expres prevăzute de art. 82 alin. (1) şi alin. (2) din lege, respectiv magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi, precum şi în exercitarea profesiei de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

Prin Decizia nr. 10 din 11 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 10 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a stabilit că pentru acordarea pensiei de serviciu în baza dispoziţiilor art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, la stabilirea condiţiilor de vechime trebuie avută în vedere numai vechimea în funcţiile enumerate în cuprinsul acestui alineat, iar trimiterea la prevederile alin. (1) al aceluiaşi articol se referă la perioada de cel puţin 25 de ani. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că perioada în care, după numirea în magistratură, judecătorul sau procurorul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie vechime în magistratură. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care trebuie întrunite cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; d) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; e) asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În doctrină, dar şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a mai arătat, tot din perspectiva admisibilităţii, că problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine, este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că cerinţele anterior enunţate sunt întrunite.

Astfel, se observă că, în Dosarul nr. 1.733/109/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, instanţa respectivă a fost învestită cu soluţionarea unui apel într-un litigiu privind pensiile şi dreptul la asigurări sociale.

Curtea de apel judecă în ultimă instanţă astfel de cauze, potrivit art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, conform căruia „(1) Sunt hotărâri definitive: (…) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs”.

De asemenea, se constată că este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept pentru soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa de trimitere justificând aptitudinea acesteia de a conduce la rezolvarea pe fond a pricinii, în condiţiile în care legătura dintre chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi rezolvarea litigiului rezultă din observarea motivelor de apel invocate de către apelantul-reclamant, care vizează aplicabilitatea art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 într-un context legal mai amplu şi mai complex decât cel reţinut de prima instanţă.

Sub acest aspect, apelantul-reclamant s-a referit la necesitatea reţinerii în cauză şi a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, a art. 82 alin. (2) şi (8) din Legea nr. 303/2004, precum şi a art. 3 şi 26 din Legea nr. 46/1996.

Or, prin sentinţa civilă a cărei reformare se solicită Curţii de Apel Craiova în temeiul motivelor de apel enunţate sintetic, Tribunalul Dolj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea prin care reclamantul contestă şi solicită anularea deciziei Casei Judeţene de Pensii Dolj emise pe numele său, cu consecinţa emiterii unei noi decizii privind acordarea pensiei de serviciu, în considerarea faptului că reclamantul nu avea întrunită condiţia vechimii de 25 de ani în funcţia de magistrat sau asimilat acestei categorii sociale, astfel cum se prevede în dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Se mai constată că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi că nu s-a statuat anterior asupra sa printr-o hotărâre obligatorie pentru instanţe sau printr-o jurisprudenţă consolidată a instanţei supreme, faţă de materia circumscrisă litigiului, care nu intră în competenţa de judecată a acesteia.

Noutatea chestiunii de drept, cerinţă de admisibilitate distinctă, este îndeplinită în cauză.

Analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la acea problemă de drept.

În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate”, verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluţionarea sesizării, astfel cum instanţa supremă a hotărât în mod constant în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014).

Astfel cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudenţa sa anterioară (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015), cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

Totodată, cerinţa noutăţii poate fi reţinută ca îndeplinită şi în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este îndeplinită şi această condiţie de admisibilitate, câtă vreme textele a căror interpretare se discută au căpătat o aplicabilitate mult mai accentuată în contextul general creat de modificările recente aduse legislaţiei referitoare la statutul magistratului şi, în mod corespunzător, ca parte componentă a acestuia, a celei privitoare la condiţiile pensionării.

De asemenea, hotărârile ataşate sesizării, ca şi punctele de vedere exprimate de instanţele solicitate în acest sens, reflectă interpretări diferite, existând premisele dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare şi, ca atare, subzistă raţiunea declanşării mecanismului hotărârii prealabile.

În ce priveşte conţinutul chestiunii de drept se constată, însă, necesitatea fixării acesteia în cadrul normativ adecvat, apt să ducă la o rezolvare corectă.

Astfel, la prima vedere, sesizarea aduce în discuţie opţiunea interpretului între o prevedere dintr-o lege organică, anume Legea nr. 303/2004, şi o dispoziţie din actul normativ de aplicare a respectivei legi, Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, în raport cu o lege organică terţă, ce reglementează cadrul normativ comun privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv Legea nr. 263/2010.

Dacă problema de drept ar fi redusă la concursul între două norme cu forţă juridică diferită, sesizarea ar fi, în mod evident, inadmisibilă, fiind vorba despre o chestiune elementară de drept, ce nu ar putea genera vreun dubiu de interpretare a legii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă, însă, că instanţa de trimitere porneşte în analiza sa, în primul rând, de la conţinutul expres al prevederilor art. 3 alin. (3) şi art. 22 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, reţinând pe de o parte că intenţia legiuitorului de a exclude această perioadă a stagiului militar obligatoriu de la stabilirea vechimii în magistratură este neechivocă, iar pe de altă parte constată că înlăturarea în mod nediscreţionar de la aplicare a prevederilor art. 22 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, în considerarea dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 ori ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 46/1996 sau art. 3 alin. (6) din Legea nr. 446/2006, ar crea premisele valorificării acestei perioade ca vechime în magistratură, indiferent de dobândirea prealabilă a calităţii de magistrat, prin adăugarea unei noi ipoteze la cele expres şi limitativ prevăzute de art. 3 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, ceea ce nu este permis.

Aşadar, problema de drept supusă dezlegării prin sesizarea de faţă rezidă în lămurirea semnificaţiei noţiunii de stagiu militar obligatoriu, aşa cum decurge din cadrul legal ce reglementează această instituţie, în corelaţie cu conceptele de vechime în muncă şi vechime în magistratură.

Ca atare, devin relevante în soluţionarea chestiunii de drept semnalate nu prevederile art. 3 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, indicate de instanţa de trimitere, care nu fac decât să enumere alte perioade asimilate vechimii în magistratură decât stagiul militar obligatoriu, ci dispoziţiile art. 1 şi art. 3 alin. (3) ale Legii nr. 46/1996, ce stabileau, la epoca ce interesează din punctul de vedere al aplicării legii în timp, caracterul obligatoriu al unui asemenea stagiu, precum şi asimilarea acestuia ca vechime în muncă.

Prin urmare, analizând în concret întrebarea adresată de instanţa de trimitere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin reformularea acesteia într-o manieră clară şi general valabilă, se acoperă neregulile procedurale ce ar fi putut înclina spre o soluţie de inadmisibilitate a sesizării.

Pentru a oferi un răspuns util instanţei de trimitere, care să aibă legătură cu soluţionarea cauzei pe fond, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, este necesar să se considere că, prin întrebarea adresată, se solicită, în esenţă, să se stabilească dacă, „în interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, raportate la art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, art. 1 şi art. 3 alin. (3) din Legea nr. 46/1996, perioada în care, după numirea în magistratură, judecătorul sau procurorul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie sau nu vechime în magistratură”. XI.2. Asupra fondului sesizării

Problema de drept care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, aşa cum reiese din încheierea de sesizare şi din opiniile jurisprudenţiale relevate anterior, vizează stabilirea regimului juridic al perioadei în care magistratul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu, respectiv dacă acesta constituie sau nu vechime în funcţia de judecător sau procuror şi, aşadar, dacă poate fi avută în vedere la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte noţiunea de „vechime în magistratură” se observă că aceasta este definită de prevederile Legii nr. 303/2004, care, în cuprinsul titlului III, referitor la drepturile şi îndatoririle judecătorilor şi procurorilor, menţionează la art. 86 alin. (1) următoarele: „ Constituie vechime în magistratură, aplicabilă şi persoanelor prevăzute la art. 82 alin. (1) şi (2), perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituţională, judecător financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, auditor de justiţie, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din învăţământul juridic superior acreditat”.

În ceea ce priveşte pensia de serviciu a magistraţilor, dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 prevăd următoarele: „ (1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (2) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul de la Curtea Constituţională, judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.”

Din interpretarea literală şi teleologică a textului de lege a cărui interpretare se solicită, respectiv art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reiese că legiuitorul a statuat în mod expres condiţionarea obţinerii pensiei de serviciu de îndeplinirea de către magistraţi a unei vechimi minime numai în funcţia de judecător ori procuror, respectiv 25 de ani, dispoziţiile făcând referire totodată şi la posibilitatea ca, la calcularea acestei vechimi în magistratură, să se ia în considerare şi perioadele asimilate pentru funcţiile enumerate în mod exhaustiv de norma de drept (art. 86).

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că dispoziţiile coroborate ale art. 82 şi cele ale art. 86 din Legea nr. 303/2004, referitoare la pensiile de serviciu ale magistraţilor, conţin prevederi referitoare la asimilarea vechimii în alte funcţii de specialitate cu vechimea în magistratură, fără a reglementa în mod expres calculul vechimii în magistratură în situaţia în care magistratul, deşi şi-a păstrat această calitate, nu a desfăşurat activitate specifică funcţiei din motive neimputabile, în cazul de faţă, fiind vorba despre efectuarea stagiului militar obligatoriu.

Pentru dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să lămurească, prin luarea în considerare a tuturor normelor relevante: A) noţiunile de vechime în muncă şi cea de stagiu militar obligatoriu, prin prisma cadrului legal incident şi a corelaţiei ce se impune a fi efectuată între cele două concepte, ceea ce necesită interpretarea unor dispoziţii din acte normative succesive, care au reglementat aceste instituţii; B) raportul dintre norma generală şi cea specială, atunci când aceasta din urmă nu cuprinde dispoziţii referitoare la anumite aspecte ale obiectului ei de reglementare; C) modalitatea de interpretare a unor norme de drept în concurs intertemporal din perspectiva forţei lor juridice.

A) Pentru accepţiunea noţiunilor de vechime în muncă, în corelare cu aceea de stagiu militar obligatoriu (asimilat, de-a lungul timpului, vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, vechimii în serviciu, vechimii în muncă ori stagiului de cotizare), se constată că, în ordinea succesiunii lor, actele normative incidente au fost: – Legea nr. 10 din 25 noiembrie 1972 – Codul Muncii al Republicii Socialiste România Art. 72. – „(1) Pentru persoanele care, fiind încadrate în muncă, sunt chemate să-şi satisfacă serviciul militar, contractul de muncă se menţine, iar această perioadă de satisfacere a serviciului militar intră în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate; cel în cauză are obligaţia să revină la locul de muncă în termen de 30 de zile de la satisfacerea serviciului militar.” – Legea nr. 14 din 29 decembrie 1972 privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România Art. 81. – „Contractele de muncă ale salariaţilor chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, cu termen redus sau elevi în şcolile militare de ofiţeri de rezervă se menţin în condiţiile prevăzute de lege.” (…) – Legea nr. 3 din 30 iunie 1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, care, la articolul 20 alin. (2), menţionează următoarele: „ Constituie vechime în muncă şi timpul în care o persoană încadrată în muncă şi-a întrerupt activitatea deoarece: a) a îndeplinit serviciul militar în termen, a fost concentrată, mobilizată sau în prizonierat;” (…) – Legea nr. 19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale Art. 38. – „ (1) În sistemul public se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul: (…) c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.” În capitolul IX – Dispoziţii tranzitorii – al Legii nr. 19/2000, la art. 160 se prevăd următoarele: „ (1) Vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare. (2) Constituie stagiu de cotizare şi perioadele în care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, o persoană: a) s-a aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 38;”. (…) – Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 – Codul muncii Art. 16. – „(5) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.” – Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice Potrivit art. 16 – „ Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii: a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001; (…) c) perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele au fost asigurate în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.” Art. 49. – „ (1) În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul: (…) c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.”

Din conţinutul prevederilor legale enunţate anterior şi printr-o interpretare sistematică a acestora se conturează accepţiunea noţiunii de vechime în muncă, respectiv modalitatea în care se calculează aceasta, ce perioade se constituie în vechime în muncă şi care sunt beneficiile unui angajat prin acumularea de vechime în muncă.

Codul muncii defineşte vechimea în muncă drept perioada însumată în care un angajat a prestat o activitate remunerată în baza unui contract individual de muncă.

În acelaşi timp se constată că, potrivit legislaţiei asigurărilor sociale în vigoare, vechimea în muncă a fost înlocuită cu stagiul de cotizare, ca reprezentând perioadele de timp în care o persoană a cotizat la sistemul public de pensii.

Din conţinutul normelor relevante menţionate reiese, totodată, că stagiul de cotizare nu presupune o egalitate/suprapunere, ca perioadă de timp, cu vechimea efectivă în muncă, de vreme ce există perioade necontributive, reglementate ca atare, asimilate stagiului de cotizare.

De aceea, conceptul de vechime în muncă trebuie privit din mai multe perspective, raportat la rolul/funcţiile pe care aceasta le îndeplineşte.

Astfel, vechimea în muncă, în sensul de perioadă de activitate, constituie un izvor de drepturi pentru fiecare persoană încadrată în muncă.

În primul rând, vechimea în muncă are relevanţă pentru stabilirea perioadei de timp în care angajaţii au dreptul de a solicita plata drepturilor care li se cuvin conform unui raport juridic de muncă, precum şi la determinarea sporului de vechime – în acele sisteme de salarizare care încă îl mai aplică.

În al doilea rând, are relevanţă în derularea diferitelor proceduri administrative legate, spre exemplu, de dovedirea experienţei într-o anumită meserie/profesie/specialitate.

Atunci însă, când este vorba despre drepturi de asigurări sociale, semnificaţia uzuală a „vechimii în muncă” este modificată, întrucât „vechimea în muncă” dispare, fiind înlocuită cu noţiunea de „stagiu de cotizare”. Acest concept („stagiu de cotizare”) are o conotaţie preponderent financiară şi, concret, reprezintă perioadele de timp în care o persoană a cotizat – a plătit o sumă de bani – pentru a putea beneficia de anumite drepturi de asigurări sociale.

În ceea ce priveşte conceptul de „vechime în specialitate”, în doctrină s-a conturat ca fiind perioada de timp în care o persoană a lucrat în activităţi corespunzătoare funcţiei (meseriei) în care urmează să fie încadrată sau promovată; de fapt, este vechime în meserie (pentru muncitori) şi vechime în funcţie (pentru celelalte categorii de personal). Ea constituie o specie a vechimii în muncă. Într-adevăr, pentru ca o perioadă de timp să fie considerată vechime în specialitate ea trebuie să fie, în primul rând, recunoscută ca vechime în muncă (a se vedea Alexandru Ţiclea, „Dreptul muncii”, ediţia a VIII-a, revăzută şi adăugit