Decizia nr. 3/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2219/1/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.219/1/2022, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 3.244/86/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către apelantul-reclamant. De asemenea, la dosar au fost depuse note scrise de către foşti consilieri de conturi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 13 octombrie 2022, în Dosarul nr. 3.244/86/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. IX alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în sensul de a se lămuri dacă prevederile acestui text legal, cu referire la plafonarea cuantumului net al pensiilor de serviciu stabilite în baza Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 94/1992), se aplică inclusiv pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curţii de Conturi, prin prisma considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (O.U.G. nr. 59/2017): ” Art. IX. – (1) Cuantumul net al pensiilor de serviciu stabilite în baza prevederilor Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi indemnizaţia pentru limită de vârstă, prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu completările ulterioare, nu poate fi mai mare decât media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu, respectiv al indemnizaţiei pentru limită de vârstă.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 29 iulie 2021 cu nr. 3.244/86/2021, reclamantul le-a chemat în judecată pe pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Suceava şi Curtea de Conturi, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună: – anularea Deciziei nr. xxxxxx din 9.07.2021 privind acordarea pensiei de serviciu, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava; – obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Suceava la emiterea unei noi decizii de acordare a pensiei de serviciu, fără aplicarea plafonului instituit de O.U.G. nr. 59/2017 şi cu includerea sporurilor şi a indemnizaţiei de şedinţă la care este îndreptăţit reclamantul; – obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Suceava la achitarea drepturilor reprezentând diferenţa dintre, pe de o parte, pensia neplafonată şi incluzând sporurile şi indemnizaţia de şedinţă la care este îndreptăţit reclamantul şi, pe de altă parte, pensia efectiv plătită în baza Deciziei nr. xxxxxx din 9.07.2021; – obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Suceava la plata dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţei de sumă prevăzute la petitul anterior, începând cu data de 1 iulie 2021 şi până la data plăţii efective a acestei diferenţe; şi – obligarea pârâtei Curtea de Conturi la transmiterea către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an, începând cu anul 2021 (cu excepţia cazului în care intervin mai repede modificări în acest sens), a mediei veniturilor brute şi nete ale consilierilor de conturi în funcţie care deţin aceeaşi funcţie şi vechime cu reclamantul la data pensionării, incluzând drepturile de indemnizaţie pentru participare la şedinţele de plen ale Curţii de Conturi.

În motivare, reclamantul a susţinut că, în perioada 15.10.2008-14.10.2011, a îndeplinit funcţia de consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi, iar pârâta casa teritorială de pensii în mod greşit a procedat la plafonarea pensiei de serviciu, stabilită prin decizia atacată, la nivelul menţionat în cuprinsul art. IX din O.U.G. nr. 59/2017. A mai susţinut reclamantul că pârâta ar fi trebuit să aibă în vedere la calcularea cuantumului pensiei de serviciu inclusiv sporurile şi indemnizaţia de şedinţă la care era îndreptăţit.

Prin întâmpinările formulate în cauză, cele două pârâte au solicitat respingerea acţiunii.

Prin Sentinţa nr. 2.380 din 7 decembrie 2021, Tribunalul Suceava – Secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca nefondată.

Reclamantul a declarat apel, susţinând, în esenţă, că pensia de serviciu a consilierilor de conturi se stabileşte în baza Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), iar dispoziţiile Legii nr. 94/1992 şi, implicit, ale art. IX din O.U.G. nr. 59/2017 se aplică doar pensiilor persoanelor care au exercitat funcţia de auditor public extern, nu şi pensiilor de serviciu ale consilierilor Curţii de Conturi. De asemenea, a arătat că reţinerea plafonului prevăzut de art. IX din O.U.G. nr. 59/2017 contravine considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 900 din 15 decembrie 2020.

Prin întâmpinare, intimatele-pârâte au solicitat respingerea apelului ca nefondat. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că dosarul este în curs de judecată, fiind în faza apelului; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în ultimă instanţă; cauza care formează obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestite să soluţioneze cauza, iar soluţionarea pe fond a apelului ar putea depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut, în mod constant, că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei.

În speţă, această condiţie este îndeplinită, deoarece modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează şi soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii.

Prima instanţă a reţinut că pensia de serviciu de care beneficiază reclamantul a fost stabilită în baza Legii nr. 94/1992 şi nu este exclusă de la aplicarea plafonului instituit de art. IX din O.U.G. nr. 59/2017.

Prin apelul formulat se critică statuarea primei instanţe referitoare la aplicarea plafonului prevăzut de art. IX din O.U.G. nr. 59/2017 şi pensiilor de serviciu de care beneficiază consilierii de conturi din cadrul Curţii de Conturi, de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor legale în cauză depinzând soluţionarea pe fond a cauzei.

Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consultate la data sesizării. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-reclamant a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivat de faptul că nu este o chestiune nouă, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Intimatele-pârâte au fost de acord cu sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru a exista o practică judiciară unitară la nivel naţional pentru toate categoriile de persoane aflate în aceeaşi situaţie cu apelantul.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelantul-reclamant a depus un punct de vedere în sensul că plafonul instituit de art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 nu se aplică pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curţii de Conturi. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pornind de la considerentele reţinute de Curtea Constituţională la paragrafele 128-130 din Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, instanţa de trimitere a arătat că dispoziţiile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 sunt susceptibile de două interpretări:

Într-o primă interpretare, dispoziţiile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 nu se aplică pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curţii de Conturi, aceste pensii bucurându-se de protecţie constituţională ca şi pensiile de care beneficiază magistraţii.

În cea de-a doua interpretare, aceste prevederi legale se aplică şi pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curţii de Conturi, întrucât, pe de o parte, aceste pensii sunt stabilite în baza Legii nr. 94/1992, iar dispoziţiile a căror interpretare se solicită nu disting între diferite categorii de beneficiari de pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 94/1992, iar, pe de altă parte, opţiunea legiuitorului de a plafona pensiile de serviciu stabilite în baza Legii nr. 94/1992 la nivelul mediei venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu se circumscrie dreptului legiuitorului de a modifica conţinutul şi condiţiile acordării dreptului la pensie în funcţie de resursele financiare existente la un anumit moment, recunoscut prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 497 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 4 decembrie 2019, cum, de altfel, acordarea suplimentului specific pensiilor de serviciu stabilite prin legi speciale, peste pensia contributivă, ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 652 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 13 februarie 2019.

Dată fiind existenţa mai multor argumente în favoarea fiecăreia dintre cele două interpretări arătate, instanţa de trimitere a apreciat că apare ca fiind necesară intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea chestiunii de drept. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Cu ocazia consultării instanţelor naţionale, au fost identificate 5 hotărâri judecătoreşti în cuprinsul cărora a fost dezlegată problema ce face obiectul sesizării, dintre care 3 au fost pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale (una singură dintre acestea fiind definitivă, cu soluţia de respingere a contestaţiei formulate de beneficiarul pensiei de serviciu) şi 2 decizii definitive pronunţate de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă şi Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă cu soluţii favorabile contestatorilor.

În argumentarea soluţiei de respingere a contestaţiei, instanţa a arătat, în esenţă, că pensiile consilierilor de conturi nu sunt acordate în baza Legii nr. 303/2004, care reglementează statutul magistraţilor, şi nu al consilierilor de conturi, ci în baza Legii nr. 94/1992, iar faptul că ele sunt calculate în cuantumul şi cu algoritmul de calcul din Legea nr. 303/2004 nu le transformă în pensii acordate în baza Legii nr. 303/2004, acestea rămânând pensii acordate în baza Legii nr. 94/1992, care se supun plafonării exprese din art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017.

Prin hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă şi Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă s-a statuat cu caracter definitiv că în ipoteza pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi nu operează plafonarea instituită de art. IX din O.U.G. nr. 59/2017, reţinându-se, în esenţă, că această concluzie rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. IX din O.U.G. nr. 59/2017, ce exclude pensiile calculate raportat la un singur venit, şi că se impune respectarea considerentelor Curţii Constituţionale cuprinse în Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, şi în Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020.

Distinct de practica judiciară mai sus prezentată, din răspunsurile transmise de instanţele naţionale a rezultat că judecătorii specializaţi în soluţionarea cauzelor de asigurări sociale apreciază cu precădere în sensul că dispoziţiile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 se aplică inclusiv pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi, faţă de trimiterea expresă la pensiile de serviciu stabilite în baza Legii nr. 94/1992 din cuprinsul acestui text de lege.

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că nu poate fi ignorat faptul că art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 nu a fost declarat neconstituţional, astfel că este pe deplin aplicabil tuturor categoriilor socioprofesionale menţionate în cuprinsul acestuia, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei nefiind în măsură să aprecieze asupra constituţionalităţii acestuia şi neputând, aşadar, să îl excludă de la aplicare.

Puncte de vedere teoretice în acest sens au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal (opinia minoritară), Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Buzău – Secţia I civilă.

A fost exprimată şi opinia contrară, respectiv că prevederile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017, cu referire la plafonarea cuantumului net al pensiilor de serviciu stabilite în baza Legii nr. 94/1992, nu se aplică pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curţii de Conturi, prin prisma considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 900 din 15 decembrie 2020, fiind evocate argumente potrivit cărora pensia consilierilor de conturi nu se stabileşte având ca bază de calcul o medie a unor venituri lunare, ca în situaţia auditorilor publici externi, ci baza de calcul este salariul de bază brut lunar şi sporurile din ultima lună de activitate, astfel că limitarea în discuţie, ce se raportează la media unor venituri lunare, nu se aplică şi pensiei consilierilor de conturi. S-a susţinut că pensia de serviciu a consilierilor de conturi se bucură sub aspectul cuantumului de aceeaşi protecţie constituţională ca pensia magistraţilor, astfel încât, de vreme ce aceasta din urmă nu este limitată prin art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017, nici pensia consilierilor de conturi nu poate suferi o asemenea limitare, ci doar cea a auditorilor publici externi.

Această opinie, exprimată în hotărârile ataşate, pronunţate de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă şi, respectiv, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, se regăseşte şi în punctele de vedere teoretice formulate de judecătorii de la Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal (opinia majoritară).

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020, a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatându-se că „Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituţională, în ansamblul său”.

Considerentele acestei decizii relevante pentru sesizarea de faţă sunt cuprinse în paragrafele 128-130 şi vor fi redate mai jos, în cadrul analizei sesizării. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la chestiunea a cărei dezlegare se solicită. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, iar asupra fondului au arătat că prevederile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 se aplică inclusiv pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curţii de Conturi. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; (iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; (iv) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; (vi) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; (vii) problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite.

Prima şi a doua condiţie sunt îndeplinite, nefiind necesară o discuţie suplimentară, iar cu privire la cea de-a treia se observă că instanţa de trimitere judecă în ultimă instanţă, faţă de dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

După cum se poate observa din expunerea ce precedă, contestaţia formulată de reclamant a fost fundamentată pe susţinerea că dispoziţiile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 nu îi sunt aplicabile şi, în consecinţă, emitentul deciziei de pensie contestate a procedat în mod nelegal la plafonarea cuantumului pensiei sale de serviciu în acord cu acest text legal. Prima instanţă a respins ca neîntemeiată contestaţia, înlăturând aceste critici, iar reclamantul a formulat apel împotriva sentinţei pronunţate, cale de atac aflată pe rolul instanţei de trimitere.

Prin urmare, este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate (iv), ca soluţionarea cauzei să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

Cu privire la cerinţa noutăţii – (v) – analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la acea problemă de drept.

Aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudenţa sa anterioară (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017 etc.), cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial.

Totodată, cerinţa noutăţii ar putea fi reţinută ca îndeplinită şi în cazul în care, deşi norma nu este foarte recentă, în privinţa sa s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei).

În speţă se observă, pe de o parte, că nu a avut loc depăşirea stadiului unei practici judiciare incipiente (faţă de numărul redus de hotărâri identificate prin cercetarea jurisprudenţei) şi că este în curs de conturare o practică judiciară în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, din această perspectivă cerinţa noutăţii fiind îndeplinită.

Pe de altă parte, deşi textul legal în discuţie datează din anul 2017, aplicarea sa redusă până la momentul sesizării, precum şi necesitatea reevaluării sale – rezultată din evocarea considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 900 din 15 decembrie 2020 – conturează, de asemenea, îndeplinirea cerinţei noutăţii problemei de drept ce face obiectul sesizării.

Problema în discuţie nu face obiectul unui recurs în interesul legii care să fi fost soluţionat sau care să fie în curs de soluţionare, fiind îndeplinită astfel şi cerinţa (vi).

În fine, cu privire la condiţia de admisibilitate a existenţei unei probleme de drept veritabile – (vii) – s-a arătat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că, pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească posibilitatea unei interpretări diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidenţa unor principii generale, al căror conţinut sau sferă de aplicare este discutabilă (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Prin prisma acestor repere de principiu, având în vedere argumentele ce trebuie cântărite în cadrul operaţiunii de interpretare la care se raportează instanţa de trimitere, este îndeplinită şi cerinţa ca problema de drept să ridice dificultatea ce face necesară intervenţia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (vii). Asupra fondului sesizării

Din perspectiva fondului sesizării se impune, cu prioritate, a stabili dacă norma a cărei interpretare se pune în discuţie se referă expres şi la pensiile de serviciu ale consilierilor de conturi, deoarece una dintre opiniile exprimate în practica judiciară identificată cuprinde statuarea că dreptul la pensie de serviciu al consilierilor de conturi este recunoscut de Legea nr. 94/1992, dar stabilit de Legea nr. 303/2004.

Astfel, potrivit art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017, „Cuantumul net al pensiilor de serviciu stabilite în baza prevederilor () Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare (), nu poate fi mai mare decât media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu, respectiv al indemnizaţiei pentru limită de vârstă”.

Dispoziţiile relevante din Legea nr. 94/1992 sunt cuprinse în art. 49 alin. (4), conform căruia: „Persoanele care au îndeplinit funcţia de consilier de conturi pe durata unui mandat complet beneficiază, la data pensionării, de pensie de serviciu, în cuantumul prevăzut de lege pentru magistraţi.”

În Legea nr. 303/2004 [abrogată prin art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor] erau reglementate la data naşterii dreptului la pensie al reclamantului din cauza aflată pe rolul instanţei de trimitere (1 noiembrie 2020) pensiile de serviciu ale magistraţilor, în cuprinsul art. 82: „(1) Judecătorii, procurorii, magistraţiiasistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (2) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistratasistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul de la Curtea Constituţională, judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult. (…)”

Pe de o parte, este suficient de clar (şi aspectul a fost reţinut implicit şi de prima instanţă în pricina aflată pe rolul instanţei de trimitere) că în speţă nu se ridică problema recunoaşterii dreptului la pensie de serviciu menţionat de art. 82, mai sus citat, în favoarea consilierilor de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi.

Pe de altă parte, reclamantului i s-a recunoscut explicit dreptul la pensie de serviciu reglementat de art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, în calitate de fost consilier de conturi.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000) („În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine.”), prevederile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 sunt complementare cu norma la care se face trimitere, respectiv art. 82 din Legea nr. 303/2004, astfel că art. 49 alin. (4) este o normă incompletă, care se aplică numai împreună cu aceasta din urmă.

De aceea, nu se poate afirma că pensia de serviciu a consilierilor de conturi este stabilită prin Legea nr. 303/2004 (ce conţine norma care complineşte textul examinat), acest drept la pensie fiind stabilit de Legea nr. 94/1992, care statuează existenţa dreptului la pensie de serviciu condiţionat de îndeplinirea unui mandat complet în funcţia de consilier de conturi şi trimite pentru regulile de determinare a cuantumului acestei pensii la prevederile din materia pensiilor de serviciu ale magistraţilor, anterior cuprinse în Legea nr. 303/2004.

De altfel, argumentarea ce valorifică teza recunoaşterii dreptului la pensie printr-un act normativ şi stabilirii acestui drept prin alt act normativ ignoră împrejurarea că nu există o diferenţă de conţinut juridic între cele două noţiuni, care nu sunt definite legal şi se referă, în realitate, la aceeaşi împrejurare: cuprinderea într-o reglementare a unui drept de care se poate prevala o anumită categorie de persoane.

În plus, nu este relevant nici argumentul (evocat în practica judiciară transmisă Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) că Ordinul preşedintelui Curţii de Conturi şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 285/138/2016 privind aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016 şi Legea nr. 145/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se referă numai la pensia de serviciu a auditorilor publici externi, nu şi la cea a consilierilor de conturi.

Aceasta întrucât detalierea modului de determinare a condiţiilor de acordare şi a cuantumului pensiilor auditorilor publici externi printr-un act cu forţă legală inferioară Legii nr. 94/1992 nu semnifică inexistenţa sau negarea altor drepturi cuprinse în acea lege, ci este consecinţa faptului că în privinţa dreptului la pensie de serviciu al celeilalte categorii prevăzute în lege – consilierii de conturi – normele relevante pentru determinarea pensiei erau cuprinse în Legea nr. 303/2004.

În fine, un ultim argument ce justifică teza stabilirii pensiei de serviciu a consilierilor de conturi prin Legea nr. 94/1992, şi nu prin legea ce reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor este acela că art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 cuprinde şi condiţiile concrete care trebuie îndeplinite pentru a se naşte acest drept la pensie de serviciu, aceste condiţii nefiind cuprinse în statutul magistraţilor.

În concluzie, dreptul la pensie de serviciu al consilierilor de conturi este stabilit de Legea nr. 94/1992.

În al doilea rând, este necesară analizarea împrejurării dacă modul concret de formulare a art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 exclude, pe cale de interpretare, aplicarea sa pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi prin prisma reperelor de calcul al acestora.

Astfel, în practica judiciară transmisă de instanţele naţionale s-a reţinut că pensiile consilierilor de conturi nu pot fi vizate de plafonarea instituită de norma în discuţie, de vreme ce pensiile de serviciu la care se referă art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 nu pot fi mai mari decât media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu, iar pensia consilierilor de conturi se determină (uzând de normele de trimitere din materia pensiei de serviciu a magistraţilor) având în vedere o bază de calcul ce cuprinde indemnizaţia de încadrare brută lunară sau salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, deci nu o medie a veniturilor anterioare pensionării.

Or, împrejurarea că reperul de calcul al nivelului maxim al pensiilor de serviciu la care se referă art. IX alin. (1) din ordonanţa de urgenţă este exprimat în funcţie de media unor venituri (care au constituit baza de calcul al pensiei), şi nu dintr-un anumit venit (din ultima lună de activitate, care a constituit la rândul său baza de calcul al pensiei consilierilor de conturi) nu reprezintă un argument care să excludă de la aplicare ipoteze la care textul legal se referă în mod expres, cum este pensia de serviciu stabilită prin prevederile Legii nr. 94/1992.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 24/2000, text cu denumirea marginală „Sfera de cuprindere a soluţiilor preconizate”: „(1) Soluţiile legislative preconizate prin proiectul de act normativ trebuie să acopere întreaga problematică a relaţiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare pentru a se evita lacunele legislative. (2) Pentru ca soluţiile să fie pe deplin acoperitoare se vor lua în considerare diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ, folosindu-se fie enumerarea situaţiilor avute în vedere, fie formulări sintetice sau formulăricadru de principiu, aplicabile oricăror situaţii posibile.”

Pentru respectarea acestor prevederi legale privind regulile de tehnică legislativă, este de aşteptat ca o formulare adecvată a normei în discuţie să fie suficient de acoperitoare, în scopul de a privi toate ipotezele ce se pot ivi în aplicarea sa.

În ipoteza analizată legiuitorul s-a referit în art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 la media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu; prin urmare, nu s-a avut în vedere în mod exclusiv o medie a unor venituri, ci venitul brut în general, fie că el era calculat ca medie sau că era un venit corespunzător unei luni anume de activitate.

De altfel, alin. (3) al aceluiaşi articol confirmă teza că aplicarea sa nu este limitată la pensii de serviciu calculate pornind de la o bază de calcul ce valorifică o medie a veniturilor, norma definind venitul net ca fiind „venitul brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu/indemnizaţiei pentru limită de vârstă din care s-au dedus contribuţiile sociale obligatorii şi impozitul pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare”.

Mai mult, examinarea câmpului de aplicare a art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 relevă că acesta nu vizează în mod exclusiv pensii calculate pornind de la o bază de calcul constând în venituri brute medii, deoarece textul se referă şi la pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, iar art. 1 şi următoarele din Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare, reglementează modul de calcul al cuantumului pensiei de serviciu cuvenit acestei categorii de personal la „80% din baza de calcul reprezentând salariul de bază brut lunar corespunzător încadrării în funcţia de execuţie deţinută în administraţia centrală, la care se adaugă indemnizaţiile şi sporurile avute în ultima lună de activitate în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe înainte de data pensionării”.

De aceea, folosirea de către legiuitor ca reper ce ajută la determinarea limitei maxime a cuantumului pensiei a noţiunii de „media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul” nu exclude aplicarea normei unei pensii de serviciu calculate pornind de la o bază de calcul ce nu constituie o medie, ci un venit unic.

Nu în ultimul rând, este relevantă pentru analiza de faţă împrejurarea că legiuitorul nu a inclus în dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2017 nicio exceptare a vreunei categorii particulare de pensii de la plafonarea la care se referă art. IX; per a contrario, toate categoriile de pensii stabilite prin actele normative la care norma se referă expres sunt vizate de aplicarea textului.

Considerentele de mai sus sunt suficiente, prin ele însele, pentru a fundamenta concluzia că dispoziţiile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 sunt aplicabile şi pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi, stabilite prin art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, pensii expres prevăzute de norma analizată.

Unul dintre aspectele care au justificat dificultatea rezolvării problemei de drept ce face obiectul sesizării a fost necesitatea ca dezlegarea sa să respecte considerentele cuprinse în jurisprudenţa Curţii Constituţionale evocate în cuprinsul întrebării prealabile.

Aşa cum s-a arătat, prin Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că „Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituţională, în ansamblul său”.

Sesizarea s-a realizat în cadrul controlului de constituţionalitate a priori şi a privit un act normativ ce intenţiona a modifica Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), prin instituirea obligaţiei de a achita „j) taxa pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă” în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale, „numai în situaţia în care venitul lunar din pensie şi/sau indemnizaţie pentru limită de vârstă, de la unul sau mai mulţi plătitori, după caz, din care se deduce impozitul pe venit aferent stabilit potrivit prevederilor titlului IV, este mai mare decât suma netaxabilă de 7.000 lei, lunar”.

În cuprinsul art. 134 1 alin. (3) din legea supusă controlului constituţional erau enumerate categoriile de pensii de serviciu cărora taxa în discuţie urma să le fie aplicabilă, la lit. a) a textului legal fiind menţionată „pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

În considerentele acestei decizii, ce a constatat neconstituţionalitatea în ansamblul său a legii amintite, Curtea Constituţională, analizând dreptul la pensie de serviciu al consilierilor de conturi, a consemnat următoarele: ” 128. Cu privire la pensiile de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 1.094 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 23 octombrie 2008, Curtea a reţinut că membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia; sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători; nu pot face parte din partidele politice sau să desfăşoare activităţi publice cu caracter politic; le sunt interzise exercitarea, direct sau indirect, a activităţilor de comerţ, participarea la administrarea ori conducerea unor societăţi comerciale sau civile şi nu pot fi experţi ori arbitri desemnaţi într-un arbitraj. Curtea a constatat că şi consilierii de conturi au incompatibilităţile prevăzute pentru judecători la art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia «Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior». Totodată, Curtea, observând că atât consilierii de conturi, cât şi judecătorii sunt independenţi în exercitarea funcţiei, respectiv a mandatului lor şi inamovibili pe durata exercitării acestora, a concluzionat că statutul consilierilor de conturi este similar cu cel al judecătorilor, fapt care justifică acordarea consilierilor de conturi a unei pensii de serviciu similar judecătorilor. 129. Pornind de la Decizia nr. 1.283 din 29 septembrie 2011, precitată, în care a statuat că aceştia «au atât o altă reglementare constituţională şi legală, cât şi un statut juridic diferit în raport cu celelalte categorii de personal existente la nivelul Curţii de Conturi», şi constatând că, de principiu, considerentele care au fundamentat Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, precitată, cu privire la statutul constituţional al magistraţilor se aplică, în mod corespunzător, şi consilierilor de conturi, prin Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Curtea a constatat că «asimilarea consilierilor de conturi, sub aspectul incompatibilităţilor, cu magistraţii este realizată printr-o normă de rang constituţional, aspect decisiv în analiza Curţii» În consecinţă, Curtea a reţinut că «statutul consilierilor de conturi reclamă acelaşi tratament cu cel al judecătorilor sub aspectul modului de stabilire a cuantumului pensiei, dar nu şi sub cel al condiţiilor necesare a fi întrunite pentru a se putea emite decizia de pensionare, legiuitorul fiind liber să stabilească atât criteriile, cât şi condiţiile de pensionare. Însă legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere în privinţa modului de stabilire a cuantumului pensiei consilierilor de conturi, mod care trebuie să fie identic cu cel aplicabil judecătorilor. Faptul că textele legale criticate stabilesc un alt mod de calcul al cuantumului pensiei consilierilor de conturi faţă de cel al judecătorilor este de natură a încălca dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 140 alin. (4) din Constituţie». 130. În concluzie, cu privire la pensia de serviciu a consilierilor de conturi, Curtea a stabilit o limită în marja de apreciere a legiuitorului cu privire la modul de stabilire a cuantumului pensiei, care trebuie să fie identic cu cel aplicabil judecătorilor, lăsând liberă decizia acestuia cu privire la criteriile şi condiţiile de pensionare.”

După cum corect s-a consemnat în una dintre hotărârile transmise Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de instanţele naţionale, considerentele deciziilor Curţii Constituţionale au caracter obligatoriu, relevante fiind, din această perspectivă, cele statuate de Curte în jurisprudenţa sa uniformă, cum este Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, la paragrafele 52 şi 53: ” 52. Totodată, în legătură cu efectele deciziilor Curţii Constituţionale, în ceea ce priveşte atât considerentele, cât şi dispozitivul acestora, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant că puterea de lucru judecat ce însoţeşte deciziile Curţii Constituţionale se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta, inclusiv efectului general obligatoriu al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010). De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii, prin sintagma «considerente pe care dispozitivul deciziei Curţii se sprijină» se înţelege ansamblul unitar de argumente, care, prezentate într-o succesiune logică, realizează raţionamentul juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată de Curte, astfel încât nu poate fi acceptată teza potrivit căreia în conţinutul unei decizii a Curţii ar putea exista considerente independente de raţionamentul juridic care converge la soluţia pronunţată şi, implicit, care nu ar împrumuta caracterul obligatoriu al dispozitivului actului jurisdicţional. Prin urmare, întrucât toate considerentele din cuprinsul unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, Curtea a reţinut că autoritatea de lucru judecat şi caracterul obligatoriu al soluţiei se răsfrâng asupra tuturor considerentelor deciziei (a se vedea Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 52). 53. De asemenea, în ceea ce priveşte forţa obligatorie a considerentelor pronunţate în deciziile Curţii Constituţionale, Curtea mai reţine că prevederile art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie, referitoare la efectul general obligatoriu şi pentru viitor al deciziilor Curţii, nu disting nici în funcţie de tipurile de decizii pe care Curtea Constituţională le pronunţă, nici în funcţie de conţinutul acestor decizii, ceea ce conduce la concluzia că toate deciziile instanţei de contencios constituţional, în întregul lor, sunt general obligatorii. Curtea Constituţională s-a pronunţat în acest sens, de exemplu, prin Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, prin care a reţinut, invocând jurisprudenţa sa anterioară, că «atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii.»”

Caracterul obligatoriu al considerentelor ataşate dispozitivului deciziilor Curţii Constituţionale priveşte, deci, inclusiv decizii cum este cea mai sus evocată, respectiv Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, chiar dacă aceasta priveşte controlul a priori al unui act normativ.

Cu toate acestea, considerentele în discuţie, obligatoriu a fi avute în vedere de orice autoritate chemată a aplica legea criticată – inclusiv de instanţe, deci -, sunt ataşate indisolubil dispozitivului şi privesc, astfel, chestiunile de constituţionalitate acolo dezlegate.

Or, cum s-a arătat în cele ce precedă, considerentele în discuţie susţineau constatarea neconstituţionalităţii legii de modificare a Codului fiscal; similar, deciziile anterioare c