1ra-781/2022 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-781/2022 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1ra-781/2022

1-18213437-01-1ra-23052022

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

12 decembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit în componența:

președinte CATAN Liliana

judecători PLĂMĂDEALĂ Ghenadie

MIRON Aliona

STRATULAT Galina

BEJENARU Iurie

a judecat, fără participarea părților, recursul ordinar declarat, împotriva deciziei

Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 27 ianuarie 2022 de către avocatul

Popil Angela, în numele inculpatului

Rusu Ion XXXXX, născut la XXXXX, originar

din XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 22.09.2018 – 29.05.2018;

Instanța de apel: 21.06.2018 – 05.12.2018;

Instanța de recurs ordinar : 22.02.2019 – 16.04.2019;

Instanța de apel: 20.05.2019 – 20.11.2019;

Instanța de recurs ordinar : 25.03.2020 – 15.09.2020;

Instanța de apel: 31.10.2020 – 27.01.2022;

Instanța de recurs ordinar : 23.05.2022 – 12.11.2022.

Asupra recursului ordinar declarat, Colegiul Penal lărgit

c o n s t a t ă:

Rusu Ion a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal

la 9 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul

de a ocupa funcții și a exercita o anumită activitate legată de gestionarea

întreprinderilor comerciale pe un termen de 3 ani.

S-a dispus încasarea din contul lui Rusu Ion în beneficiul:

- lui Cococenco Constantin, prejudiciul material în sumă de 1094460 lei și

prejudiciul moral în mărime de 10000 lei;

- statului, cheltuielile de judecată în mărime de 25634 lei.

– octombrie 2009, aflându-se în diferite locuri în mun. Chișinău, activând în calitate

de administrator al SC „Asierto” SRL, acționând în scopul dobândirii ilicite a

bunurilor altei persoane, cu folosirea situației de serviciu, prin înșelăciune și abuz de

încredere, sub pretextul desfășurării unei afaceri comune privind procurarea din R.

Moldova și exportarea peste hotarele țării a pieilor de bovine, în baza unor contracte

de împrumut fără dobândă încheiate din numele SC „Asierto” SRL, a cerut și a

primit de la Cococenco Constantin, în mai multe rate, mijloace bănești în sumă

totală de 700000 lei și 25000 euro, care la momentul comiterii infracțiunii

1

constituiau suma de 394460 lei, bani pe care i-a însușit, cauzând părții vătămate o

daună materială considerabilă, în valoarea totală de 1094460 lei, ceea ce constituie

proporții deosebit de mari.

În drept, acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal – escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții deosebit de

mari.

solicitând casarea sentinței și a încheierii din 25 aprilie 2018 și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care Rusu Ion să fie achitat, iar acțiunea civilă să fie respinsă.

În motivarea apelului declarat s-au invocat că:

- instanța nu a argumentat din care considerente urmează a fi respinse probele

apărării și nu a justificat din care considerente au fost respinse cererile apărării și

inculpatului privind inadmisibilitatea probelor, în hotărâre fiind preluat textul

rechizitoriului și declarațiile martorilor audiați, inclusiv și ale inculpatului, fără a fi

făcută o analiză a acestora prin prisma criticilor invocate și prin analiza

circumstanțelor cauzei în raport cu probatoriul administrat;

- învinuirea adusă inculpatului este una formală și abstractă, contrară cerințelor

art. 281 alin. (2) și art. 296 alin. (2) Cod de procedură penală, deoarece din aceasta

nu rezultă modul de săvârșire a infracțiuni;

- pentru a fi calificată fapta în baza art. 190 alin. (5) Cod penal este obligatoriu

stabilirea scopului special, care la caz nu a fost stabilit, nefiind constatat cu

certitudine că inculpatul în momentul în care partea vătămată a transmis mijloace

bănești către SRL „Asierto”, urmărea scopul de a le sustrage pentru sine și nu

urmărea intenția de a-și onora angajamentul asumat prin contractele de împrumut în

baza cărora partea vătămată a depus la contul bancar al întreprinderii banii

împrumutați ultimei;

- nu s-a luat în considerație nici faptul că acuzarea nu a stabilit imposibilitatea

apărării drepturilor subiective prin mijloacele justiției civile, având în vedere că

partea vătămată, în actul de sesizare a indicat că a transmis SRL „Asierto” mijloace

bănești cu titlu de împrumut în temeiul unor contracte de împrumut semnate cu

această întreprindere;

- prin actul de acuzare, se pretinde că inculpatul și-ar fi însușit personal

mijloacele bănești presupus împrumutate de către partea vătămată SRL „Asierto”,

pe când instanța nu a arătat în ce măsură patrimoniul victimei s-a diminuat și în care

măsură a crescut patrimoniul inculpatului, prin care probe se demonstrează însușirea

personală de către inculpat a surselor bănești invocate ca fiind sustrase;

- din învinuirea înaintată, reiese că inculpatul a însușit suma de 25000 euro

presupus împrumutată de către partea vătămată SRL „Asierto”, pe când nici în

învinuire și nici în hotărâre, nu a fost demonstrat prin care mijloace materiale de

probă se confirmă transmiterea propriu-zisă a acestei sume la contul bancar al SRL

„Asierto” sau în casieria acesteia sau a inculpatului;

- imputarea sustragerii sumei în mărime de 25000 euro, se bazează pe

însumarea matematică a cifrelor conținute în contractele de împrumut nr. 01/09 din

29.04.2009, 02/09 din 30.04.2009, chitanța la dispoziția de încasare nr. 07 din

06.05.2009 și chitanța la dispoziția de încasare nr.00007 din 19.05.2009, fără a ține

2

cont că chitanțele din urmă sunt emise în temeiul unui singur contract de împrumut

01/09 din 29.04.2009;

- veridicitatea probelor și autenticitatea acestora a fost pusă la îndoială de

partea apărării, deoarece martorul Gurău Lilia, în ședința de judecată, a afirmat, că

asemenea documente contabile, adică dispoziții de încasare, nu a semnat, și

semnătura pe acestea nu-i aparține, iar inculpatul a declarat că aceste contracte nu au

fost semnate de el, deși, aparent, semnătura i-ar aparține, însă textul contractului a

fost printat pe coli de hârtie A4, semnate de inculpat în alb. Din acest motiv,

apărarea a solicitat efectuarea expertizei tehnice a documentelor și a expertizei

grafoscopice, care neîntemeiat a fost respinsă de instanță, prin încheierea din

25.04.2018;

- nici din învinuirea înaintată, nici din sentință, nu a fost demonstrat prin careva

probe pertinente și concludente, că prin acțiunile sale, inculpatul a recurs la abuzul

de încredere a părții vătămate, sau acțiunea adiacentă de înșelăciune la momentul

încheierii contractelor de împrumut nr. 4 din 07.09.2009, nr. 5 din 10.09.2009 și nr.

6 din 30.10.2009, precum că a ascuns careva informații cu referire la contractele de

împrumut, la destinația sumelor împrumutate SRL „Asierto” , circumstanțe care

denotă lipsa acțiunilor adiacente obligatorii de înșelăciune și inducere în eroare a

părții vătămate, de rând ce însuși partea vătămată a confirmat că banii transmiși

întreprinderii au fost folosiți de către inculpat pentru procurarea mărfii – pieilor

brute sărate;

- nu a fost demonstrată intenția sustragerii de la partea vătămată a sumelor de

bani pretinse de către acesta din urmă;

- înscrisurile care se pretinde că ar demonstra intenția, și anume, corespondența

electronică și Skype, precum și înregistrarea audio a convorbirii telefonice între

parte vătămată și fosta soție a inculpatului, anexate la materialele cauzei de către

acuzare și partea vătămată, urmau a fi apreciate critic, deoarece nu au fost obținute

de către organul de urmărire penală în condițiile Codului de procedură penală,

cerere care neîntemeiat a fost respinsă de instanță;

- nu a fost făcută nici o delimitare a escrocheriei de încălcarea normelor de

drept civile, delimitare care se impunea a fi făcută având în vedere faptul că

inculpatul și partea vătămată sunt asociații SRL „Asierto”, ce presupune

desfășurarea în comun și în interese comune a activității de antreprenoriat, că

întreprinderea dispunea de suficiente active din contul cărora să fie satisfăcute

eventualele pretenții ale părții vătămate în cazul în care întreprinderea nu-și executa

obligația de rambursare la termen a împrumuturilor contractate.

- instanța de fond eronat a concluzionat că inculpatul ar fi sustras și și-ar fi

însușit suma în mărime de 160.000 lei, presupus împrumutată SRL „Asierto” de la

SRL „Constant Imobil” în baza contractului de împrumut din 03.09.2009, pe când

nici în învinuire, nici în sentință nu a fost probat prin ce anume se confirmă că suma

dată a fost realmente transmisă/transferată de către SRL „Constant Imobil” către

SRL „Asierto”, la contul de decontare al acesteia sau a fost altfel depusă în casieria

ultimei;

- în cauza dată, SRL „Constant Imobil” nu are nici o calitate procesuală în

acest proces, nici ca parte vătămată și nici parte civilă, prin urmare, instanța eronat a

concluzionat că inculpatul ar fi însușit careva mijloace bănești de la întreprinderea

3

dată și, drept consecință a dispus încasarea în beneficiul lui Cococenco Constantin a

sumei în mărime de 160 000 lei, obiect al contractului de împrumut din 03.09.2009,

care nu a fost acordat SRL „Asierto”;

- în ședința preliminată, în temeiul art. 251 Cod de procedură penală, apărarea

a formulat cerere de inadmisibilitate a probelor și nulitate a actelor procesuale, care

a fost respinsă de instanță prin încheierea din 01.12.2017, pe motiv că ar fi

prematură înaintarea unei astfel de cereri la acea etapă, iar cererile formulate pe

parcursul cercetării judecătorești în acest sens, au fost considerate de instanță, ca

fiind neîntemeiate și declarative;

- fosta soție a inculpatului s-a folosit de dreptul prevăzut la art. 105 alin. (7)

Cod de procedură penală și a refuzat să facă careva declarații cu referire la

învinuirea adusă lui Rusu Ion, însă, oricât de riguroasă ar fi, examinarea efectuată de

către un judecător de fond constituie un instrument de control imperfect al

credibilității unei declarații, în măsura, în care nu permite să se dispună de

elementele care apar într-o confruntare din cadrul unei ședințe publice, între acuzat

și acuzatorul său;

- partea apărării a obiectat la urmărirea penală și în instanță asupra raportului

de expertiză nr. 2381 din 30.11.2010, ca fiind viciat, deoarece expertului i s-au

prezentat mostre de semnătură colectate de la partea vătămată, de la martorul Gurău

Lilia și ale ștampilei SRL „Asierto” în cadrul altei cauze penale. Procesele verbale

de colectare a mostrelor pentru cercetare comparativă din 17.11.2010, contravin

cerințelor art. 154-156 Cod de procedură penală, inclusiv și pentru faptul că s-a

efectuat expertiza aparenței ștampilei SRL „Asierto” de pe chitanța la dispoziția de

încasare nr. 00034 din 30.10.2009, chitanța la dispoziția de încasare nr. 00023 din

07.09.2009 și chitanța la dispoziția de încasare nr. 00024 din 10.09.2009, în lipsa

actului procedural de ridicare a acestor înscrisuri și de recunoaștere a lor în calitate

de corp delict sau mijloace materiale de probă, ceea ce este contrar prevederilor art.

131 alin. (1), 158 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală;

- sunt viciate toate actele procesuale întocmite cu participarea părții vătămate,

în lipsa traducătorului, odată ce ultimul în ședința de judecată a declarat că nu

cunoaște limba română și că urmează ai fi asigurat translator;

- instanța nu a apreciat întreg probatoriul administrat de către apărare în

susținerea poziției sale, ori, raportul financiar al SRL „Asierto” pentru anul 2009,

comunicat Biroului National de Statistică, potrivit căruia la 31.12.2009,

întreprinderea a înregistrat un profit nerepartizat în mărime de 804198 lei,

înregistrând venituri în mărime totală de 2837096 lei, stocurile de mărfuri și

materiale în depozit la data bilanțului fiind în valoare de 1116840 lei, vorbește

despre faptul că inculpatul nu a creat o impresie eronată părții vătămate cu referire

la situația întreprinderii și că nu a dus partea vătămată în eroare prin înșelăciune;

- despre faptul că afacerea, în care partea vătămată a efectuat investiții

exorbitante și de care ar fi fost deposedat de către inculpat, era o afacere reală și care

înregistra beneficii, ne vorbesc și cifrele de afaceri – rulajul mijloacelor bănești la

conturile de decontare ale societății respective. Or, potrivit informației comunicate

de BC „Victoriabank” SA, pe parcursul perioadei 11.01.2010-05.07.2010, prin

contul bancar valutar al SRL „Asierto” s-au efectuat operațiuni în valoare de

104814,36 euro, iar prin conturile bancare valutare deschise la BC „Moldova

4

Agroindbank” SA, în perioada 01.01.2009–11.10.2010, s-au efectuat operațiuni în

valoare de 166174 dolari SUA și aproximativ 270000 euro, volumul operațiunilor

de export-import înregistrat conform informației comunicate la dosar de către

Serviciul Vamal al R. Moldova în anul 2009 s-a cifrat la suma de 3118369 lei, iar în

anul 2010 în mărime de 2590335 lei;

- faptul că SRL „Asierto” nu era supra îndatorată și că își executa obligațiile

comerciale și alte angajamente este confirmat și prin valoarea masei creditare

validată în procesul de insolvabilitate intentat prin hotărârea Curții de Apel Chișinău

din 02.07.2014, fiind validate creanțe față de patrimoniul întreprinderii în mărime

totală de 118101,83 lei;

- patrimoniul deținut în proprietate de inculpat (apartament, mașină, casă la țară

și terenuri Agricole) au fost dobândite mult înainte de a-l cunoaște pe Cococenco

Constantin, iar pe durata colaborării lor careva bunuri sau proprietăți nu au fost

obținute, dovadă a acestui fapt fiind extrasul din registrul bunurilor imobile;

- între SRL „Asierto” și Cococenco Constantin au fost semnate trei contracte

de împrumut, potrivit cărora ultimul a acordat SRL „Asierto” împrumuturi bănești

în sumă totală de 540000 lei, cu termen de rambursare 31.12.2009. Împrumurile au

fost acordate de către parte vătămată în lei moldovenești, mijloacele bănești au fost

depuse de către Cococenco Constantin în persoană la contul de decontare al SRL

„Asierto” deschis la BC „Agroindbank” SA Filiala nr. 12 mun. Chișinău se

confirmă prin ordinele de încasare nr. 08644 din 07.09.2009-60.000 lei, în baza

contractului de împrumut nr. 4 din 07.09.2009, nr. 07182 din 10.09.2009 – 50000

lei, în baza contractului de împrumut nr. 5 din 10.09.2009, nr. 14030 din 30.10.2009

– 430000 lei, în baza contractului de împrumut nr. 6 din 30.10.2009;

- probele nominalizate vin să răstoarne declarațiile părții vătămate, precum că

ar fi transmis banii împrumutați SRL „Asierto” lui Rusu Ion și că nu cunoaște ce a

făcut ultimul cu sumele bănești. Or, pe ordinele de încasare a numerarului este

aplicată semnătura părții vătămate care nu a fost de către Cococenco Constantin.

Faptul intrării mijloacelor bănești la contul SRL „Asierto” e confirmat și prin

declarațiile martorului Gurău Lilia, care a indicat că a reflectat în evidența contabilă

aceste împrumuturi în baza extraselor bancare comunicate de instituția financiară

respectivă, confirmat și prin rulajul bancar anexat la materialele cauzei și comunicat

de BC „Moldova Agroindbank” SA;

- deși instanța a făcut referire la rulajul bancar anexat la materialele cauzei, însă

nu a reținut că depunerile bănești efectuate de Cococenco Constantin confirmate

prin ordinele de încasare a numerarului indicate supra se regăsesc în aceste rulaje,

contrar expunerilor din procesul-verbal de examinare din 26.08.2017;

- nu s-au apreciat declarațiile inculpatului, referitor la pretinsele împrumuturi a

câte 5000 euro, care a declarat că nu a semnat contractele de împrumut nr. 01/09 din

29.04.2009 și nr. 02/09 din 30.04.2009 și careva mijloace bănești în acest sens de la

Cococenco Constantin nu a primit;

- potrivit procesului-verbal de ridicare din 17.11.2010, organul de urmărire

penală a ridicat de la Cococenco Constantin contractele de împrumut nr. 4 din

07.09.2009, nr. 5 din 10.09.2009 și nr. 6 din 30.10.2009, precum și dispozițiile de

plată nr. 00042 din 20.10.2009, nr. 00047 din 02.11.2009 și nr. 00049 din

17.11.2009, însă contractele de împrumut nr. 01/09 din 29.04.2009 și nr. 02/09 din

5

30.04.2009, chitanța la dispoziția de încasare nr. 07 din 06.05.2009 prin care se

pretinde că în casieria SRL „Asierto” a intrat suma în mărime de 10000 euro de la

Cococenco Constantin și chitanța la dispoziția de încasare nr. 00007 din 19.05.2009,

prin care se pretinde că în casieria SRL „Asierto” a intrat suma în mărime de 5000

euro de la Cococenco Constantin, au fost ridicate de la partea vătămată abia la

11.07.2017, conform procesului-verbal de ridicare din 11.07.2017 și ordonanței din

11.07.2017;

- această circumstanță, în cumul cu faptul nerecunoașterii de către martorul

Gurău Lilia a semnăturii de pe chitanțele la dispozițiile de încasare numite, a permis

apărării să considere că aceste înscrisuri nu sunt autentice, iar întru a verifica

autenticitatea acestor probe, apărarea a formulat cerere de efectuare a expertizei,

care, însă a fost respinsă de instanță, ca fiind considerată tendențioasă;

- la caz era necesară dispunerea expertizei tehnice a documentelor și a

expertizei grafoscopice, din motiv că chitanțele la dispoziția de încasare ridică dubii

și în ambele înscrisuri la temeiul juridic în care s-a încasat pretinsul împrumut este

contactul de împrumut din 29.04.2009, sumele pretins încasate sunt diferite - în

chitanța nr. 07 din 06.05.2009 este indicată suma în mărime de 10000 euro, iar în

chitanța nr. 00007 din 19.05.2009 este indicată suma în mărime de 5000 euro. La

materialele cauzei fiind anexată încă o chitanță la dispoziția de încasare cu nr. 00006

din 29.04.2009 în conformitate cu care se presupune că în casieria SRL „Asierto” a

intrat suma în mărime de 5000 euro conform aceluiași contract din 29.04.2009,

chitanță care a fost anexată în lipsa actului procedural de ridicare a acestui înscris și

de recunoaștere în calitate de corp delict sau mijloc material de probă;

- instanța de judecată nu s-a expus asupra argumentului apărării, care dintre

cele trei chitanțe la dispoziția de încasare confirmă transmiterea propriu-zisă de

către Cococenco Constantin a împrumuturilor în euro către SRL „Asierto”, doar a

preluat expunerea acuzării din rechizitoriu fără să facă o analiză a probelor

respective în raport cu circumstanțele și observațiile invocate de apărare;

- la baza condamnării lui Rusu Ion, instanța a pus probe dubioase a căror sursă

nu a fost verificată în ședința de judecată, precum a căror veridicitate și autenticitate

nu a fost stabilită în corespundere cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură

penală;

- nu s-a luat în considerare că, contractul de împrumut din 03.09.2009, nu a

produs efecte juridice și un asemenea împrumut nu a fost acordat. Astfel, în lipsa

documentelor primare care să confirme transmiterea efectivă de către „Constant

Imobil” SRL a împrumutului la contul de decontare al SRL „Asierto” sau în casieria

acesteia, nu se poate invoca existența unor obligații de rambursare a unui împrumut

care nu a fost efectiv acordat. Or, SRL „Constant Imobil” nu a executat obligația de

acordare a împrumutului, nici partea vătămată și nici acuzatorul de stat nu au adus

nici o probă care să confirme executarea obligației de a da cu împrumut conform

contractului de împrumut din 03.09.2009, lui SRL „Asierto”, și respectiv ultima nu

poate restitui ceea ce nu a primit;

- concluzia instanței de judecată că inculpatul ar fi însușit suma în mărime de

160.000 lei, nu are suport probant;

- din circumstanțele de fapt și probele anexate la materialele cauzei, rezultă cu

certitudine că, contractul de împrumut din 03.09.2009 nu a produs careva efecte

6

juridice. Or, neacordarea împrumutului reprezintă o dovadă clară că, SRL „Constant

Imobil” nu a urmărit învestirea acestui contract cu efecte juridice. Însăși partea

vătămată, în cadrul examinării cauzei, nu a putut indica prin careva probă anexată la

materialele cauzei care să confirme transmiterea de către „Constant Imobil” SRL a

împrumutului în mărime de 160.000 lei către SRL „Asierto”;

- faptul că SRL „Constant Imobil” nu a transmis cu împrumut SRL „Asierto”

suma de 160000 lei, se confirmă și prin informația din conturile bancare ale SRL

„Asierto”, anexată la materialele cauzei, conform căreia pe parcursul perioadei

16.09.2009 – 02.04.2010, SRL „Constant Imobil” a transferat la contul de decontare

al SRL „Asierto” suma totală în mărime de 207249 lei la diferite date și diverse

cuantumuri, fiecare dintre acestea având destinație de plată: servicii de depozitare,

servicii de transport etc.;

- existența altor raporturi juridice decât cele de împrumut este confirmat și prin

informația comunicată de Serviciul Fiscal de Stat, potrivit căreia SRL „Constant

Imobil” a emis pe numele SRL „Asierto” factura fiscală nr. RU nr. 2142447 din

01.06.2009 în valoare de 55208,33 lei, iar conform extraselor bancare comunicate

de BC „Moldova Agroindbank” SA, SRL „Asierto” a transferat SRL „Constant

Imobil” suma în mărime de 19.000 lei la data de 01.10.2009 și suma în mărime de

35000,02 lei la data de 16.12.2009, însă, SRL „Constant Imobil” nu a fost

recunoscută în calitate de parte vătămată si nici parte civilă în acest proces, iar

argumentele apărării si probatoriul invocat în contradictoriu cu acuzarea la acest

capitol, au fost lăsate de către instanța de fond fără nici o apreciere;

- instanța a constatat că însușirea de către Rusu Ion a sumelor acordate de către

partea vătămată cu titlu de împrumut SRL „Asierto” în sumă de 540000 lei,

pretinsul împrumut acordat de către SRL „Constant Imobil” în mărime de 160000

lei și pretinsele împrumuturi valutare în mărime totală de 25000 euro se confirmă

prin raportul de expertiză grafoscopică nr. 2381 din 30.11.2010, potrivit căruia

semnătura părții vătămate de pe dispozițiile de plată nr. 00042 din 20.10.2009, nr.

00047 din 02.11.2009 și nr. 00049 din 17.11.2009 nu este executată de aceasta, dar

de către o altă persoană, pe când raportul dat de expertiză nu a indicat că semnătura

părții vătămate pe aceste documente este falsificată anume de către Rusu I.

Concluziile expertului expuse în raportul de expertiză grafoscopică nr. 2381 din

30.11.2010 cu referire la clișeul ștampilelor aplicate pe dispozițiile de plată nr.

00042 din 20.10.2009, nr. 00047 din 02.11.2009 și nr. 00049 din 17.11.2009 în

raport cu clișeul ștampilelor aplicate pe alte înscrisuri, care de altfel nu au fost nici

într-un fel recunoscute la materialele cauzei penale, nu au nici o relevanță. Raportul

dat de expertiză a fost efectuat având drept mostre de semnături colectate într-o altă

cauză penală, ceea ce este contrar procedurii penale;

- instanța de judecată nu a dat apreciere declarațiilor inculpatului, care a

afirmat că dânsul transmitea părții vătămate mijloace bănești din contul numerarului

ridicat la instituția financiară. Or, rulajul bancar comunicat de BC „Moldova

Agroindbank” SRL arată expres că la data de 20.10.2009, lui Rusu Ion i-a fost

eliberată suma în numerar în mărime de 110.000 lei, ce corespunde sumei indicate

în dispoziția de plată nr. 00042 din 20.10.2009, iar la data de 17.11.2009 i s-a

eliberat de la contul bancar al întreprinderii suma în mărime de 130000 lei,

7

suficientă pentru restituirea către Cococenco Constantin a sumei în mărime de

95000 lei conform dispoziției de plată nr. 00049 din 17.11.2009;

- nu s-a dat apreciere informației comunicate de BC „Moldova Agroindbank”

SA la data de 19.12.2009, că de la contul de decontare al SRL „Asierto” lui

Cococenco Constantin i-a fost eliberată suma în mărime de 150000 lei, fapt care nu

a fost negat de către acuzare și partea vătămată, sumă care, urma cel puțin a fi

dedusă de către instanță din suma prejudiciului dispusă spre încasare din contul

inculpatului în beneficiul părții vătămate;

- actul de revizie din 15.10.2010, care este mijloc material de probă este viciat

prin lipsa actului de ridicare și care nu se regăsește în lista probelor acuzării anexată

la rechizitoriu. Contrar afirmațiilor acuzării acest înscris nu a fost supus examinării

de către organul de urmărire penală. Or, în conținutul procesului-verbal de

examinare a documentelor din 03.12.2010 nu se indică despre examinarea acestui

înscris, și acesta nici nu a fost ridicat de la partea vătămată. Mai mult, cu referire la

acest înscris, martorul Gurău Lilia a indicat că în depozitele firmei nu a fost și

constatarea faptică a stocurilor de marfă în depozit nu a făcut;

- instanța de judecată a dedus că însușirea de către Rusu I. a împrumuturilor

acordate de către Cococenco Constantin se confirmă prin presupusa corespondență

electronică și corespondență Skype anexată la materialele cauzei, însă acestea nu au

fost recunoscute în calitate de mijloace materiale de probă, ce se deduce din

procesul verbal de examinare a obiectului din 20.07.2017 și ordonanța de

recunoaștere și anexare a corpurilor delicte la cauza penală din 20.07.2017. Mai

mult, partea vătămată a declarat în instanța de judecată că această discuție prin

intermediul aplicației Skype, anexată la materialele cauzei, de fapt a fost făcută de

către dânsul prin folosirea contului Skype al inculpatului;

- din analiza materialului probator nu a fost probat elementul însușirii de către

Rusu Ion a sumelor real împrumutate de către Cococenco Constantin lui SRL

„Asierto”, iar atât timp cât transmiterea efectivă către SRL „Asierto” sau a

împrumuturilor în sumă totală de 25000 euro nu a fost probată, nu-i poate fi

incriminat inculpatului faptul însușirii acestor mijloace financiare de către Rusu Ion;

- nu a fost demonstrat, prin probe veridice, pertinente și concludente, nici

faptul înstrăinării de către Rusu Ion a activelor societății gestionate de acesta și

însușirea, în consecință, a mijloacelor bănești obținute;

- aceste acuzații au fost pe deplin răsturnate prin declarațiile martorului

Megherea Ștefan audiat în cadrul cercetării judecătorești, care a declarat că după ce

Rusu Ion a plecat din țară, aceleași spații de depozit și oficii au fost transmise în

chirie lui Cococenco Constantin prin intermediul SRL „Constant Imobil” și că la

încheierea contractului de locațiune SRL „Constant Imobil” lui Cococenco

Constantin nu i-au fost transmise cheile de la depozitele și oficiile închiriate,

deoarece acesta deja le deținea fiind preluate de la SRL „Asierto”;

- în contradictoriu cu declarațiile părții vătămate făcute atât la urmărirea

penală, cât și în instanța de fond, bunurile SRL „Asierto” rămase pe teritoriul

depozitelor și oficiilor închiriate de SRL „Asierto” nu au fost preluate imediat de

către „Lincom 101” SA, fiind preluate de către Cococenco Constantin, care a

continuat să desfășoare în aceste încăperi activități economice, iar din declarațiile lui

Megherea Ștefan rezultă că SRL „Constant Imobil”, cât a avut în chirie spațiile de

8

depozitare și oficiile folosite anterior de către SRL „Asierto” a desfășurat activitate

similară celei desfășurată de SRL „Asierto”;

- potrivit declarațiilor martorului Pascarenco Elena, rezultă că, după intentarea,

prin Hotărârea Curții de Apel Chișinău din 02.07.2014, a procesului de

insolvabilitate al SRL „Asierto” prin faliment simplificat, în cadrul procedurilor de

inventarie a activului și pasivului debitorului insolvabil, careva active, cu excepția

unor sume nesemnificative aflate la contul de decontare și o supraplată la impozitul

pe venit, la SRL „Asierto” nu au fost constatate;

- potrivit materialelor cauzei penale, la 15.10.2010 s-a întocmit Actul de

control nr. 5-644855 conform căruia a fost supusă controlului prin verificare totală

activitatea SRL „Asierto” în perioada 01.01.2007 – 31.12.2009, pentru impozitul pe

venit și perioada 01.03.2007 – 31.08.2010 pentru TVA și alte impozite, iar la

26.10.2010 a fost întocmit Actul nr. 3-479548, prin care s-a propus în refuzarea

restituirii din bugetul public național a sumelor TVA în mărime de 317000 lei din

motivul neprezentării documentelor contabile. Prin actul de primire-predare din

20.10.2010 și declarațiile părții vătămate toată documentația contabilă primară a fost

transmisă de către Gurău Lilia lui Cococenco Constantin, ultimul fiind la momentul

respectiv cea mai interesată persoană în punerea la dispoziția funcționarilor fiscali a

tuturor actelor necesare pentru finalizarea verificărilor fiscale și dispunerea

restituirii TVA din bugetul public național;

- instanța nu a făcut nici o analiză și nici o verificare în coroborare a probelor,

ci doar s-a rezumat în a transpune în sentință conținutul rechizitoriului și

transcrierea declarațiilor martorilor audiați în ședința de judecată, inclusiv a

declarațiilor părții vătămate și a inculpatului, fără să motiveze concluziile puse la

baza condamnării lui Rusu Ion;

- cu încălcarea prevederilor art. 371 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de judecată a pus la baza condamnării lui Rusu Ion, înregistrarea convorbirii între

partea vătămată și fosta soție a inculpatului;

- pronunțând sentința de condamnare, în privința inculpatului urma să aplice

prevederile art. 385 alin. (4) și alin. (5) Cod de procedură penală, atât timp cât

apărarea în cadrul cercetării judecătorești și în dezbateri a atras atenția instanței

asupra încălcării drepturilor inculpatului ce derivă din calitatea lui procesuală ce

derivă din condițiile de detenție inumane și degradante, în coraport cu art. 3

CoEDO, astfel că instanța urma a aplica norma prevăzută de art. 385 alin. (5) Cod

de procedură penală;

- la pronunțarea dispozitivului sentinței, au fost încălcate cerințele art. 25 alin.

(2), 338 și 339 Cod de procedură penală, deoarece instanța l-a pronunțat fără a se

retrage în deliberare, fapt confirmat prin înregistrarea din ședința de judecată din

29.05.2018.

decembrie 2018 a fost respins, ca nefondat apelul, cu menținerea sentinței fără

modificări.

4.1. Instanța de apel a reținut că prima instanță corect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept, și just a concluzionat că inculpatul Rusu Ion este

vinovat de comiterea infracțiuni incriminate, or, împrejurările ce dovedesc în afara

oricăror dubii vinovăția acestuia în comiterea faptelor penale încriminate, care au

9

fost elucidate și constatate din totalitatea de probe acumulate la dosarul respectiv,

fiind corect apreciate, cu respectarea prevederilor art. 101 Cod procedură penală.

Prin urmare, întru a evita repetări inutile, instanța de apel a însușit argumentele

expuse de prima instanță și motivele din sentință referitor la vinovăția inculpatului

în comiterea faptei imputate.

Totodată, ținând cont de faptul că prin Legea nr. 179 din 26.07.2018 pentru

modificarea a unor acte legislative în vigoare din 17.08.2018, adoptată după

pronunțarea sentinței, au fost introduse modificări la dispozițiile art. 190 Cod penal,

care sunt mai favorabile inculpatului, precum aplicând și prevederile art. 10 Cod

penal, acțiunile lui urmează a fi încadrate după noile modificări, deoarece

legislatorul a concretizat acțiunile și consecințele prejudiciabile prin care se comite

infracțiunea de escrocherie.

Astfel, acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal (redacția din 26.07.2018) – escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor

altei persoane prin inducerea în eroare a unei persoane, cu încheierea actului

juridic anulabil determinată de comportamentul viclean, comisă cu cauzarea de

daune în proporții deosebit de mari, constatând că inculpatul Rusu Ion, în perioada

de timp aprilie 2009–octombrie 2009, aflându-se în diferite locuri în mun. Chișinău,

activând în calitate de administrator al SC „Asierto” SRL, acționând în scopul

dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, cu folosirea situației de serviciu, prin

inducerea în eroare a unei persoane, sub pretextul desfășurării unui afaceri în comun

privind procurarea din R. Moldova și exportarea peste hotarele țării a pieilor de

bovine, în baza unor contracte de împrumut fără dobândă, încheiate din numele SC

„Asierto” SRL, a cerut și a primit de la Cococenco Constantin, în mai multe rate,

mijloace bănești în sumă totală de 700000 lei și 25000 euro, echivalentul a 394460

lei, bani pe care i-a însușit, cauzând părții vătămate o daună materială considerabilă.

Valoarea totală a mijloacelor bănești însușite ilegal de către Rusu Ion de la

Cococenco Constantin constituind 1094460 lei, adică proporții deosebit de mari.

inculpatului, care, invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 16) Cod de

procedură penală, a solicitat casarea deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, iar acțiunea civilă

respinsă.

În motivarea recursului ordinar declarat, recurenta a menționat argumentele

apelului (a se vedea pct. 3 a prezentei hotărâri), suplimentar arătând că:

- nu s-a dat apreciere faptului că ,SRL „Constant Imobil” nu are nici o calitate

procesuală în acest proces, nici ca parte vătămată și nici ca parte civilă, iar

Cococenco C. nu a fost recunoscut în calitate de reprezentat al SRL „Constant

Imobil”;

- ordonanțele emise la 04.11.2010 și 17.11.2010, 18.11.2010 sunt viciate, pe

motiv că se face referire la o altă încadrare a faptei și o altă dată de pornire a

urmăririi penale, ce nu corespunde cu prevederile art.126 alin.(1) Cod de procedură

penală, iar ordonanțele de ridicare din 17.11.2010 și 18.11.2010 nu sunt motivate și

nu indică în cadrul cărei cauze penale s-a efectuat ridicarea documentelor

respective, urmând a fi respinse ca inadmisibile;

10

- cu toate că corespondența Skype și corespondența din poșta electronică de la

partea vătămată, au fost ridicate prin ordonanța din 11.07.2017, acestea potrivit

procesului-verbal de examinare a obiectului din 20.07.2017, nu au fost supuse

examinării și nu au fost recunoscute în calitate de corpuri delicte sau mijloace

materiale de probă.

- raportul de expertiză nr. 2381 din 30.11.2010 este viciat, apărarea a formulat

obiecții, însă instanțele au omis să se expusă asupra acestora, deși au o importanță

primordială;

- nu au luat în considerație instanțele inferioare declarațiile părții vătămate,

care a recunoscut și confirmat că inculpatul a restituit în parte împrumutul;

- între presupusa parte vătămată și SRL „Asierto”, condusă de Rusu Ion au

existat relații contractuale, iar contractele nu au fost anulate, astfel că partea

vătămată având toate mecanismele juridico-civile de a recupera sumele transferate

la contul SRL „Asierto” în valoare totală de 540000 lei;

- contractul de împrumut din 03.09.2019 semnat între SRL „Constant Imobil”

în calitate de împrumutător și SRL „Asierto” în calitate de împrumutat, nu a produs

niciodată efecte juridice, deoarece un asemenea împrumut nu a fost acordat;

- instanța nu a cercetat efectiv probele și nu le-a verificat în corespundere cu

cerințele prevăzute de art. 414 alin. (2) Cod de procedură penală, deoarece după cu

rezultă din procesul-verbal și din înregistrarea audio a acesteia, în ședința de

judecată au fost cercetate doar procesele-verbale de consemnare a acțiunilor

procesuale, fără însă, a fi cercetate însuși probele, ceea ce nu satisface exigențele

unui proces echitabil public, inculpatul fiind lipsit de posibilitatea de a fi cercetată

proba în prezența lui;

- în cazul, în care instanța chiar și dacă a concluzionat respingerea probelor

apărării, urma totuși să rețină că încălcările admise în cadrul urmăririi penale

sesizate de apărare, chiar dacă duc la nulitatea probatoriului criticat, urmau a fi

tratate în favoarea inculpatului, prin reducerea pedepsei cu închisoarea drept

recompensă pentru încălcările admise, în temeiul art. 385 alin. (4), (5) Cod de

procedură penală.

aprilie 2019, a fost admis recursul ordinar declarat, casată total decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 05 decembrie 2018 și dispusă rejudecarea

cauzei de către aceiași instanță, în alt complet de judecată.

6.1. În motivarea hotărârii sale, instanța de recurs ordinar rezultând din

materialele cauzei a conchis că instanța de apel nu s-a expus asupra faptului dacă:

- prima instanță a judecat cauza în raport cu circumstanțele concrete de

fapt și de drept invocate în rechizitoriu, în special că inculpatul „în perioada de

timp aprilie 2009–octombrie 2009, a cerut și a primit de la Cococenco Constantin,

în mai multe rate, mijloace bănești în sumă totală de 700000 lei și 25000 euro, bani

pe care i-a însușit, cauzând părții vătămate o daună materială în valoarea totală de

1094460 lei”, or nu este descris și constatat, în fapta considerată ca fiind dovedită,

când, unde, în ce condiții și cum a primit, dar și însușit ulterior de la partea vătămată

anume „în perioada de timp aprilie 2009–octombrie 2009” și doar sumele de

„700000 lei și 25000 euro”;

11

- poate fi considerată trecerea în revistă a probelor administrate o

apreciere a probelor în sensul art. 101 Cod de procedură penală;

În sensul vizat, prima instanță a enumerat în calitate de dovezi care

demonstrează vinovăția inculpatului, pe 3 pagini, diverse probe scrise – facturi,

contracte, chitanțe, bonuri, etc., care cuprind date privind activitatea financiară a

SRL „Asierto” și SRL „Constant Imobil”, a inculpatului și părții vătămate, în

perioada anilor 2009–2012, adică ce depășește limitele indicate în rechizitoriu

„aprilie 2009–octombrie 2009”, fără a concretiza care din acestea dovedesc că în

perioada aprilie 2009–octombrie 2009 inculpatul ar fi primit și ulterior însușit

700000 lei și 25000 euro, și care din acestea confirmă sau infirmă versiunea apărării

că în speță sunt prezente relații civile, în cadrul căror SRL „Asierto” doar a

împrumutat de la partea vătămată sumele indicate în rechizitoriu, în scopul

activității SRL „Asierto” pe care ambii o gestionau, apoi le-a restituit achitând

ultimului dobânzi și venituri, în corespundere cu clauzele contractuale prescrise;

- estimarea unor probe prin prisma prevederilor art. 251 Cod de

procedură penală, corespunde criteriilor prescrise în art. 101 Cod de

procedură penală.

La fel, instanța de apel:

- a indicat inițial în descriptiv că sentința este legală și întemeiată, apoi a

constatat și descris divergent că inculpatul a comis altă faptă și conform altor

elemente infracționale decât cele invocate în rechizitoriu, iar în dispozitiv s-a

contrazis dispunând menținerea unei sentințe pe care a criticat-o anterior;

- și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal. Or, potrivit procesului-verbal

al ședinței de judecată, instanța de apel a dat citirii doar actelor procesuale privind

ridicarea probelor scrise, dar nu a citit și verificat probele propriu-zise;

- nu s-a pronunțat instanța de apel asupra motivelor și probelor indicate în apel

și repetate în recursul ordinar, în consecutivitatea și esența probatorie invocată;

- reîncadrând acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (5), în redacția nouă,

în vigoare din 17.08.2018, conform indicelor: „...prin inducerea în eroare, cu

încheierea actului juridic anulabil determinată de comportamentul viclean”, a

depășit limitele învinuirii formulate inculpatului, or, asemenea împrejurări de fapt și

drept nu se regăsesc în rechizitoriu.

noiembrie 2019, a fost respins ca neîntemeiat apelul și menținută sentința.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind constatarea încălcării

condițiilor de detenție.

7.1. În motivarea soluției, instanța de apel a statuat că prima instanță a

conchis corect că inculpatul Rusu Ion este vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal – escrocheria, după semnele calificative

„dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere,

săvârșite în proporții deosebit de mari.

Cu referire la circumstanțele cauzei, instanța de apel a constatat că inculpatul s-

a folosit de faptul că se cunoștea cu partea vătămată, care a avut încredere în el și

nici nu a presupus că ultimul ar putea să o înșele.

12

Astfel, prin înșelăciune, adică prin dezinformarea conștientă a victimei, care

constă în prezentarea vădit falsă a realității, inculpatul i-a spus lui Cococenco

Constantin că banii sunt împrumutați pentru dezvoltarea businessului, însă în

realitate banii îi folosea pentru alte scopuri. Inculpatul, prin comportamentul său

bazat pe înșelăciune și abuz de încredere, a exercitat o influențare psihică asupra

conștiinței și voinței lui Cococenco Constantin, dobândind astfel suma de 1094460

lei, ceea ce constituie proporții deosebit de mari, prezentând fals realitatea,

exploatând conștient raporturile de încredere care s-au stabilit între el și Cococenco

Constantin, ascunzând faptele și împrejurările reale, a căror necunoaștere a

determinat eroarea părții vătămate privind natura reală a transmiterii banilor către

inculpat, între inculpat și Cococenco Constantin nefiind stabilite raporturi juridice

civile, acțiunile inculpatului fiind plasate sub incidența legii penale.

Au fost apreciate critic argumentele apelantului precum că raporturile dintre

inculpat și partea vătămată ar avea natură civilă, or apărarea nu a demonstrat că a

restituit banii părții vătămate sau că ar fi avut vreo tentativă de a-i întoarce.

În acest context, instanța de apel s-a raliat la concluziile primei instanțe care a

stabilit că prin contabilitatea SRL „Asierto” au fost trecute doar trei contracte de

împrumut, încheiate între inculpat, ca administrator al SRL „Asierto” și Cococenco

Constantin, doar în lei, dar rambursări nu au fost trecute prin contabilitatea SRL

„Asierto”, deși în acele contracte data rambursării era la 31.12.2009.

La fel, a reținut instanța de apel că, inculpatul a declarat că i-a restituit lui

Cococenco Constantin sumele împrumutate prin dispozițiile de plată nr. 00047 din

02.11.2009, nr. 00042 din 20.10.2009, nr. 00049 din 04.11.2009, dar partea

vătămată a negat acest lucru, iar conform raportului de expertiză nr. 2381 din

30.11.2010 se confirmă că semnăturile din aceste dispoziții de plată sunt executate

probabil nu de partea vătămată.

Din rulajele companiei rezultă că la acea perioadă pe contul SRL „Asierto”

erau mijloace financiare, care-i permiteau restituirea împrumuturilor, cu atât mai

mult că deja expiraseră și termenele de rambursare, dar administratorul SRL

„Asierto” – Rusu Ion, care gestiona mijloacele bănești ale SRL „Asierto”, nu a

rambursat împrumuturile, iar la expirarea termenului de rambursare, alte contracte

de împrumut nu au fost încheiate între partea vătămată și inculpat și nici termenul

celor deja semnate nu a fost prelungit.

Cu referire la argumentele apărării precum că la 04.10.2010 inculpatul a plecat

în deplasare peste hotarele tarii, instanța de apel a reținut că acesta nu a comunicat

despre acest fapt nimănui și nu au fost prezentate probe că ar fi făcut-o, nimeni nu

cunoștea unde a plecat inculpatul, fapt confirmat în ședința de judecată chiar de

către acesta.

Astfel, deși cunoștea că are mai multe împrumuturi nerambursate față de partea

vătămată, inculpatul a plecat din țară și nu s-a mai întors, precum și nu a încercat să

achite datoriile.

Cu referire la argumentele invocate în apel precum că inculpatul nu s-a întors

deoarece se temea pentru integritatea sa și a familiei sale, s-a remarcat că acesta a

declarat că a plecat de unul singur și nu i-a spus nici soției și copiilor unde se află,

ultimii rămânând în Moldova.

13

Mai mult, inculpatul a lăsat fără supraveghere și afacerea sa, care reieșind din

spusele inculpatului, era una profitabilă. În afară de aceasta, inculpatul nu a depus

nici o plângere la organele competente referitor la amenințări care i-ar fi fost

adresate lui sau familiei sale.

Astfel, aceste circumstanțe dovedesc cu certitudine că inculpatul a acționat în

scopul dobândirii ilicite a bunurilor părții vătămate Cococenco Constantin, fără a

avea intenția de a întoarce datoriile.

Cu referire la cererile înaintate de către apărare în prima instanță prin care

invocă inadmisibilitatea probelor – ordonanța din 04.11.2010, ordonanțele de

ridicare din 17.11.2010 și din 18.11.2010, procesele-verbale de audiere a victimei și

martorilor, procesul-verbal de confruntare, raportul de expertiză nr. 2381 din

31.11.2010, convorbirea telefonică dintre partea vătămată și soția inculpatului –

instanța de apel a notat că nu au fost stabilite încălcări ale normelor procesuale

penale ce nu pot fi înlăturate decât prin anularea actelor respective, iar faptul că

expertul nu ar fi fost preîntâmpinat de răspundere penală nu a fost confirmat, la fel

ca și alegația apărării precum că acesta nu avea dreptul de a efectua expertiza, deși

expertul avea licență.

La fel, s-a reținut că, contrar celor invocate în apel, ordonanțele de ridicare sunt

motivate și semnate de partea vătămată fără obiecții.

Cu referire la argumentul apelantei precum că învinuirea are caracter formal,

instanța de apel l-a apreciat critic, reținând că în ordonanța de punere sub învinuire

și rechizitoriu sunt indicate circumstanțe concrete, inclusiv modul comiterii

infracțiunii, iar sentința descrie starea de fapt.

Instanța a considerat neîntemeiat argumentul apelantului precum că nu a fost

stabilit scopul special de cupiditate în acțiunile inculpatului, or acestea se combat

prin probatoriul administrat, din care rezultă că inculpatul a însușit mijloacele

bănești de la partea vătămată și nu le-a reflectat în evidența contabilă.

Cu referire la cererea apărării din 23.01.2019 privind constatarea încălcării

drepturilor lui Rusu Ion privind condițiile de detenție în Penitenciarul 13 Chișinău

garantate de art. 3 CoEDO, conform jurisprudenței CtEDO, s-a stabilit că la

materialele cauzei este anexată informația nr. 7/R-2523/18 din 27.12.2018 eliberată

de către administrația Penitenciarului nr. 13 Chișinău, conform căreia, Rusu Ion a

fost deținut în Penitenciarul nr. 13 Chișinău în perioadele 07.07.2012–13.07.2017;

13.07.2017–27.07.2017; 27.07.2017 până în prezent (f.d. 8, vol.VII).

În ședința instanței de apel, apărarea a înaintat din nou cererea privind

constatarea încălcării drepturilor lui Rusu Ion privind condițiile de detenție în

Penitenciarul 13 Chișinău garantate de art. 3 CoEDO, conform jurisprudenței

CtEDO, anexând informația nr. 7/R-3043/19 din 06.09.2019 eliberată de către

administrația Penitenciarului nr. 13 Chișinău, conform căreia, Rusu Ion a fost

deținut în Penitenciarul nr. 13 Chișinău în perioadele 23.05.2019–27.05.2019;

27.05.2019–26.06.2019; din 26.06.2019 până în prezent (f.d. 283, vol. VIII).

Astfel, deoarece informațiile din ambele scrisori diferă și instanța nu poate

stabili cu certitudine care este perioada de aflare a lui Rusu Ion în Penitenciarul nr.

13 Chișinău, aceste circumstanțe urmând a fi soluționate de către instanța cu

atribuții de judecător de instrucție, dată până la care solicitantul urmează să

14

concretizeze perioadele de detenție și veridicitatea informației obținute până în

prezent.

inculpatului, care, invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 16) Cod de

procedură penală, a solicitat casarea deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, iar acțiunea civilă

respinsă.

În motivarea recursului ordinar declarat, recurenta a menționat argumentele

apelului și a recursului ordinar declarat anterior (a se vedea pct. 3 și 5 a prezentei

hotărâri), suplimentar arătând că:

- instanța de apel a încălcat prevederile art. 436 alin. (1) și alin. (2) Cod de

procedură penală, așa cum la rejudecarea apelului, nu a luat în considerare și nu a

ținut cont de prescripțiile instanței de recurs expuse în Decizia Curții Supreme de

Justiție din 16.04.2019, dar a pronunțat o soluție bazată exclusiv pe constatările

instanței de fond, criticate de instanța de recurs;

- la examinarea în ordine de apel a cauzei, instanța de apel a admis o ingerință

în dreptul garantat de art. 6 § 1 CoEDO – dreptul la un proces echitabil – sub

aspectul nemotivării suficiente a deciziei, prin prisma hotărârii Vetrenko versus R.

Moldova (cererea nr. 36552/02);

- la fel ca și instanța de fond, instanța de apel a eșuat în expunerea consecventă

și motivată asupra motivelor de respingere a criticilor aduse de apărare atât cu

referire la aspecte ce țin de învinuirea formulată, precum și cu referire la criticile

aduse probatoriului administrat în susținerea acestei învinuiri;

- instanța de apel nu a verificat dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări;

- similar instanței de fond, instanța de apel nu a descris, deci nici constatat, în

fapta considerată ca fiind dovedită, când, unde, în ce condiții și cum Rusu Ion a

primit, dar și însușit ulterior, de la partea vătămată anume „în perioada de timp

aprilie 2009–octombrie 2009” și doar sumele de „700000 lei și 25000 euro”;

- instanța de apel, contrar prevederilor art. 414 alin. (2) Cod de procedură

penală, în ședința din 19.06.2019, doar a trecut în revistă probele administrate pe

caz, însă nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludentei, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor, neindicând motivele pentru care a respins versiunile și

probele apărării;

- în calitate de dovezi care demonstrează vinovăția inculpatului, instanța de

apel s-a referit la diverse probe scrise (facturi, contracte, chitanțe, bonuri, etc), care

cuprind date privind activitatea financiară a SRL „Asierto” și SRL „Constant

Imobil”, a inculpatului și părții vătămate, în perioada anilor 2009–2012, adică ce

depășește limitele indicate în rechizitoriu „aprilie 2009 – octombrie 2009”, fără a

concretiza care din acestea dovedesc că în această perioadă inculpatul ar fi primit și

ulterior însușit 700000 lei și 25000 euro, și care din acestea confirmă sau infirmă

versiunea apărării că în speță sunt prezente relații civile, în cadrul căror SRL

„Asierto” doar a împrumutat de la partea vătămată sumele indicate în rechizitoriu, în

scopul activității SRL „Asierto” pe care ambii o gestionau, apoi le-a restituit

achitând ultimului dobânzi și venituri, în corespundere cu clauzele contractuale

15

prescrise. Or, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 19.06.2019,

instanța de apel a dat citirii doar actelor procesuale privind ridicarea probelor scrise,

dar nu a citit și verificat probele propriu-zise;

- prin învinuire se insistă că, condamnatul a însușit suma de 25000 euro

presupus împrumutată de către partea vătămată SRL „Asierto”, însă nici în actul de

învinuire și nici în actele judecătorești pronunțate în această cauză nu este arătat prin

care mijloace materiale de probă se confirmă transferul / transmiterea propriu-zisă a

acestei sume la contul bancar al SRL „Asierto” sau în casieria acesteia sau

condamnatului. Așa cum derivă din actele cauzei, imputarea sustragerii sumei în

mărime de 25 000 euro, se bazează pe însumarea matematică a cifrelor conținute în

Contractul de împrumut nr. 01/09 din 29.04.2009. Contractul de împrumut nr. 02/09

din 30.04.2009, chitanța la dispoziția de încasare nr. 07 din 06.05.2009 și chitanța la

dispoziția de încasare nr. 00007 din 19.05.2009, fără ca instanța de fond și instanța

de apel să verifice obiectiv acest calcul, fapt care urma să ridice dubii rezonabile

instanțelor judecătorești cu referire la autenticitatea înscrisurilor invocate;

- în rechizitoriu nu se întrevede nici o probă care să demonstreze intenția

sustragerii de la partea vătămată a sumelor de bani pretinse de către aceasta din

urmă, iar înscrisurile care se pretinde că ar demonstra această intenție și anume

presupusa corespondență electronică și Skype, precum și înregistrarea audio a

convorbirii telefonice între partea vătămată și fosta soție a condamnatului, anexate

la materialele cauzei de către acuzare și partea vătămată, urmau a fi apreciate critic

de către instanțele judecătorești atât timp cât acestea nu au fost obținute în condițiile

Codului de procedură penală;

- nu a fost făcută nici o delimitare a escrocheriei de încălcarea normelor de

drept civil, delimitare care se impunea a fi făcută având în vedere faptul că,

condamnatul și partea vătămată sunt asociații SRL „Asierto”, ce presupune

desfășurarea în comun și în interese comune a activității de antreprenoriat, că

întreprinderea dispunea de suficiente active din contul cărora să fie satisfăcute

eventualele pretenții ale părții vătămate în cazul în care întreprinderea nu-și executa

obligația de rambursare la termen a împrumuturilor contractate;

- eronat și fără temei s-a concluzionat că Rusu Ion ar fi sustras și și-ar fi însușit

suma în mărime de 160000 lei, presupus împrumutată SRL „Asierto” de către SRL

„Constant Imobil” în baza contractului de împrumut din 03.09.2009, însă la lucrările

dosarului nu se regăsește nici un mijloc de probă prin care să se demonstreze că

această sumă a fost realmente transmisă/transferată de către SRL „Constant Imobil”

către SRL „Asierto” la contul de decontare al acesteia sau a fost altfel depusă în

casieria ultimei;

- din înregistrarea audio a ședinței instanței de apel se desprinde lămurit că la

data de 19.06.2019 (unica zi în care această cauză a fost efectiv judecată) instanța de

apel nu a dat citirii în ședința de judecată nici una din probele indicate ca fiind

verificate, încălcând astfel prevederile art. 414 alin. (6) Cod de procedură penală,

fapt confirmat și prin procesului-verbal al ședinței instanței de apel din 19.06.2019,

potrivit cărui instanța de apel nu a verificat și nu a examinat probatoriul reținut de

instanța de fond în sentința contestată, și contrar normelor de drept procesual

precizate supra, a pus în temelia deciziei adoptate probatoriu care nu a fost supus

efectiv examinării și analizei în coroborare cu criticile aduse în apel;

16

- instanța de apel a dispus respingerea cererii apărării privind constatarea

încălcării drepturilor lui Rusu Ion garantate de art. 3 CEDO, prin prisma aplicării

mecanismului compensatoriu pentru condiții de detenție a condamnatului în

Penitenciarul nr. 13 Chișinău, fără ca să solicite instituției penitenciare verificarea

informației conținute în scrisoarea nr. 7/R - 2523/18 din 27.12.2018, având în

vedere informația cuprinsă în scrisoarea nr. 7/R -3043/19 din 06.09.2019. Or, nu

poate fi reținută în sarcina condamnatului obligația instituției penitenciare de

comunicare a informației exhaustive și corespunzătoare cu referire la perioada

detenției persoanei în Penitenciarul nr. 13 Chișinău și condițiile în care aceasta a

fost deținută;

- omisiunea instanței de apel de a solicita instituției penitenciare comunicarea

raportului prevăzut la art. 4733 alin. (2) Cod de procedură penală, necesar pentru a

decide asupra temeiniciei sau netemeiniciei cererii formulate în interesele

condamnatului în condițiile art. 469 și art. 4733 Cod de procedură penală, nu poate fi

transpusă în sarcina condamnatului și reținută în temelia deciziei de respingere a

cererii formulată de apărare.

aprilie 2019 a fost admis recursul ordinar, casată total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 05 decembrie 2018 și dispusă rejudecarea cauzei de

către aceiași instanță, în alt complet de judecată.

9.1. Potrivit deciziei nominalizate, instanța de recurs ordinar a dispus

rejudecarea cauzei de către instanța de apel pe motiv că instanța de apel, la

rejudecarea cauzei, nu a ținut cont de indicațiile menționate în decizia instanței de

recurs adoptate anterior și nu a reparat erorile judiciare admise în procesul de

examinare a cauzei date la etapele anterioare.

Necesitatea conformării indicațiilor expuse de instanța ierarhic superioară față

de instanța de rejudecare, este stipulată de prevederile art. 436 alin. (2) și (3) Cod de

procedură penală, care indică expres că pentru instanța de rejudecare, indicațiile

instanței de recurs sunt obligatorii, în măsura în care situația de fapt rămâne cea care

a existat la soluționarea recursului. Când hotărârea este casată numai cu privire la

unele fapte sau persoane ori numai în ce privește latura penală sau civilă, instanța de

rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost casată.

În sensul dat, s-a remarcat că instanța de apel, la rejudecarea cauzei, nu a ținut

cont de indicațiile instanței de recurs ce i-au fost atribuite cu scop de verificare a

erorilor invocate de către apelanți în cererea de contestare a sentinței primei instanțe.

Prin urmare, reieșind din faptul neschimbării situației faptice la momentul

rejudecării cauzei, instanța de apel a neglijat indicațiile specificate de către instanța

de recurs, nu a motivat convingător motivele invocate în apelul apărării, repetând

practic erorile efectuate de către instanța de apel la judecarea cauzei anterior în

ordine de apel, adoptând aceeași soluție, fără a ține cont de erorile comise de

instanța de fond.

Subsidiar celor menționate, s-a reținut că instanța de apel, menținând sentința

de condamnare în privința inculpatului Rusu Ion, la calcularea termenului executării

pedepsei în privința acestuia, urma să elucideze toate circumstanțele invocate de

apărare privind aplicarea prevederilor art. 385 alin. (5) Cod penal ținând cont și de

încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 19 iunie 2019, prin care

17

judecătorul de instrucție și-a declinat competența de la examinarea cererii formulate

la 23.01.2019, în temeiul art. 469 și art. 4733 Cod de procedură penală, în favoarea

instanței de apel.

Argumentul recurentei vis-à-vis de faptul că instanța de apel nu a dat citire în

ședința de judecată la nici una din probele indicate ca fiind verificate, a fost apreciat

ca nefondat deoarece potrivit art. 336 alin. (6) și (7) Cod de procedură penală, în

termen de 3 zile lucrătoare de la data anunțării semnării procesului-verbal,

participanții la proces au dreptul să formuleze obiecții asupra lui, indicând

inexactitățile și motivele pentru care îl consideră incomplet. Obiecțiile la procesul-

verbal se examinează de către președintele ședinței de judecată care, pentru anumite

concretizări, poate chema persoana care le-a formulat. Rezultatul examinării

obiecțiilor, în caz de acceptare a lor, se formulează printr-o rezoluție pe textul

obiecțiilor, iar în caz de respingere – prin încheiere motivată. Obiecțiile și încheierea

asupra lor se anexează la procesul-verbal.

Astfel, potrivit procesului-verbal al ședinței, în instanța de apel au fost date

citirii probele indicate ca fiind verificate (vol. IX, f.d.18-19).

Asupra acestui proces-verbal nu au fost aduse obiecții, în conformitate cu

prescripțiile din art. 336 alin. (6), (7) Cod de procedură penală și, astfel, informațiile

înserate în actele procedurale vizate sunt prezumate a fi veridice.

2022 a fost respins ca nefondat apelul și menținută sentința.

10.1. În partea descriptivă a deciziei, instanța de apel a indicat că instanța de

fond a stabilit o corectă situație de fapt, dând, faptelor reținute în sarcina

inculpatului Rusu Ion, încadrarea juridică corespunzătoare.

Această statuare a instanței de apel a rezultat din: declarațiile părții vătămate,

declarațiile martorilor Pascarenco Elena, Megherea Ștefan, Gurău Lilia și ale

expertului Borta Mihail, informația parvenită de la Camera Înregistrării de Stat nr.

05/2874 din 08.11.2010 (f.d. 58-59, vol. I), procesul-verbal de ridicare din

17.11.2010 (f.d. 108-122, vol. I), actul de revizie efectuată la SC „Asierto” SRL la

15.10.2010 (f.d. 121-122, vol. I), procesul-verbal de examinare a documentelor din

03.12.2010 (f.d. 123, vol. I), ordonanța de recunoaștere și anexare în calitate de corp

delict din 03.12.2010 (f.d. 124, vol. I), raportul de expertiză nr. 2381 din 30.11.2010

(f.d.130-134, vol. I), procesul-verbal de ridicare din 11.07.2017 (f.d. 74-93, vol. II),

procesul-verbal de examinare din 20.07.2017 (f.d. 94-95, vol. II), ordonanța de

recunoaștere și anexare în calitate de mijloace materiale de probă din 20.07.2017

(f.d. 96, vol. II), procesul-verbal de ridicare din 25.08.2017 (f.d. 100-127, vol. II),

procesul-verbal de confruntare din 11.08.2017 (f.d. 133-137, vol. II), informația, nr.

28/0710427 din 10.08.2017 (f.d.133-137, vol. II), procesul-verbal de ridicare din

25.08.2017 (f.d. 176-202, vol. II), procesul-verbal de examinare din 26.08.2017 (f.d.

203-204, vol. II), ordonanța de recunoaștere și de anexare drept mijloc material de

probă din 26.08.2017 (f.d. 205, vol. II), informația nr. 1685-B-17 din 08.09.2017

(f.d. 55-136, vol. III), procesul-verbal de examinare din 15.09.2017 (f.d. 137-138,

vol. III), ordonanța de recunoaștere și de anexare drept mijloc material de probă din

15.09.2017 (f.d. 139, vol. III).

Toate probele nominalizate au fost cercetate suplimentar în ședința de judecată,

reținându-se că:

18

Obiectul material al infracțiunii de escrocherie este format din bunurile care au

o existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și

cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 190 Cod penal are următoarea

structură: 1) fapta prejudiciabilă alcătuită din două acțiuni (inacțiuni): a) acțiunea

principală, care constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, acțiunea de

sustragere a lor; b) acțiunea sau inacțiunea adiacentă, care constă, în mod alternativ,

în inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în

privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care

identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului

juridic nul sau anulabil; 2) urmările prejudiciabile sub forma prejudiciului

patrimonial efectiv; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările

prejudiciabile.

În art. 190 Cod Penal noțiunea „dobândire ilicită” are sensul autentic de

„sustragere”. Nu există nici un temei de a afirma că escrocheria nu este o

infracțiune săvârșită prin sustragere.

Prin intermediul inducerea în eroare făptuitorul exercită o influențare psihică

asupra conștiinței și voinței victimei care, ca și cum cedând bunurile sale

făptuitorului, presupune în mod eronat că ultimul este îndreptățit a le lua. În astfel

de situații nu se pune la îndoială că se lezează libertatea manifestării de voință,

concretizată în facultatea persoanei de a adopta, în mod nestingherit, decizii privind

dispunerea de bunurile care se află în posesia sa. Deși, în aparență, victima își

transmite bunurile benevol către făptuitor, aceasta nu este decât o „prezentare

scenică” făcută cu scopul de a demonstra celor din urmă (deseori, inclusiv

„martorilor oculari” care fac parte din același grup infracțional) caracterul „legitim”

al tranzacției efectuate.

Latura subiectivă a infracțiunii analizate se manifestă, în primul rând, prin

vinovăție sub formă de intenție directă. De asemenea, la calificarea faptei este

obligatorie stabilirea scopului special - a scopului de cupiditate.

Subiectul infracțiunii specificate la art. 190 Cod penal este persoana fizică

responsabilă care la momentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 14 ani.

Ținând cont de cele relatate, instanța de apel a relevat că, Rusu Ion căpătând

încrederea părții vătămate prin faptul descrierii businessului pe care îl avea

inculpatul, ca fiind unul profitabil și că există posibilitate de a se extinde, doar că

urmează să-i împrumute mijloace financiare, astfel, partea vătămată a câștigat

încrederea inculpatului, ultimul numindu-l și în calitate de cofondator al SRL

„Asierto”, iar Cococenco Constantin, la rândul său nici nu a presupus că ultimul ar

putea să-l înșele.

Astfel, prin înșelăciune, adică prin dezinformarea conștientă a victimei, care

constă în prezentarea vădit falsă a realității, inculpatul i-a relatat părții vătămate că

banii sunt împrumutați pentru dezvoltarea businessului, însă de fapt în realitate banii

îi folosea pentru alte scopuri.

Inculpatul, prin comportamentul său bazat pe înșelăciune și abuz de încredere,

a exercitat o influențare psihică asupra conștiinței și voinței lui Cococenco

Constantin, dobândind astfel suma de 1094 460 de lei, ceea ce constituie proporții

19

deosebit de mari, prezentând falsă realitatea, exploatând conștient raporturile de

încredere stabilite între el și Cococenco Constantin, ascunzând faptele și

împrejurările reale, a căror necunoaștere a determinat eroarea părții vătămate privind

natura reală a transmiterii banilor către inculpat, între cei doi nefiind stabilite

raporturi juridice civile, acțiunile lui Rusu Ion fiind plasate sub incidența legii

penale. Or, din start, Rusu Ion a avut scopul cupidant de a-l deposeda pe Cococenco

Constantin de mijloacele financiare, iar în, urma solicitării părții vătămate de a-i fi

returnate datoriile și a fi verificat stocul mărfurilor la depozit, inculpatul a părăsit

teritoriul țării.

În susținerea nevinovăției inculpatului de către partea apărării în ședința

instanței de apel a fost solicitată verificarea următoarelor probe: contractele făcute

anti datate (f.d. 75-84, vol. II), declarațiile învinuitului din 25.07.2017 (f.d. 17-20,

vol. II), hotărârea Curții de Apel Chișinău din 02.07.2014 prin care s-a intentat

procedura de insolvabilitate față de SRL Asierto (f.d. 101, vol. II), informația

ridicată de la administratorul insolvabilității, procesul-verbal de confruntare din

11.08.2017 (f.d. 133-137, vol. II), extrasele conturilor bancare de la BC „Moldova

Agroindbank” (f.d. 177-202, vol. II), mijloacele bănești depuse de Cococenco

Constantin (f.d. 199-196, 197 – verso, vol. II), informația parvenită la solicitarea

apărării extrasele bancare de la BC „Victoria Bank” SA (f.d. 55-136, vol. III),

informația parvenită de la Inspectoratul Fiscal (f.d. 99-107, vol. IV), scrisoarea

Curții de Apel Chișinău (f.d. 144-145, vol. IV), informația parvenită de la

executorul judecătoresc (f.d. 238-240, vol. IV), informația comunicată de către

administratorul insolvabilității (f.d. 67-69, vol. V), actul de control fiscal (f.d. 105-

111) și scrisoarea nr. S438/E004 din 17.01.2022 parvenită de la BC „Moldova

Agroindbank”.

Instanța de apel a conchis că declarațiile inculpatului Rusu Ion privind

nevinovăția sa în comiterea faptei penale incriminate se combate prin totalitatea de

probe pertinente, concludente, utile și veridice cercetate în ședința de judecată și

anume prin declarațiile părți vătămate și martorilor nominalizați supra și probele

scrise cercetate în ședința de judecată. Aceste probe coroborează între ele și

demonstrează incontestabil vinovăția inculpatului în comiterea infracțiuni

incriminate, divergențe între declarațiile părții vătămate, a martorilor și probele

scrise, care ar trezi dubii, nu au fost reținute.

Totodată, nerecunoașterea vinei de către inculpat instanța de apel a apreciat ca

o metodă de apărare și un drept de a nu se auto incrimina garantat de art. 66 Cod de

procedură penală și art. 6 CEDO, or persoana care pe parcursul procesului penal are

calitatea procesuală de inculpat nu poate fi urmărit pentru depunerea declarațiilor

false sau refuzul de a face declarații și nu poate fi calificate ca circumstanță

agravantă la stabilirea pedepsei penale.

Referitor la argumentele apelantului, instanța de apel a atestat că:

- raporturile dintre inculpat și partea vătămată nu sunt de natură civilă, or

apărarea nu a demonstrat că a restituit banii părții vătămate sau că ar fi avut vreo

tentativă de a-i întoarce.

În acest context, prima instanță a stabilit că prin contabilitatea SRL „Asierto”

au fost trecute doar trei contracte de împrumut, încheiate între inculpat, ca

administrator al SRL „Asierto” și Cococenco Constantin, doar în lei, dar 12

20

rambursări nu au fost trecute prin contabilitatea SRL „Asierto”, deși în acele

contracte data rambursării era la 31.12.2009.

Inculpatul a declarat că i-a restituit lui Cococenco Constantin sumele

împrumutate prin dispozițiile de plată nr. 00047 din 02.11.2009, nr. 00042 din

20.10.2009, nr. 00049 din 04.11.2009, dar partea vătămată a negat acest lucru, iar

conform raportului de expertiză nr.2381 din 30.11.2010 se confirmă că semnăturile

din aceste dispoziții de plată sunt executate probabil nu de partea vătămată

Cococenco Constantin.

La fel, din rulajele companiei rezultă că la acea perioadă pe contul SRL

„Asierto” erau mijloace financiare, care-i permiteau restituirea împrumuturilor, cu

atât mai mult că deja expiraseră și termenele de rambursare, dar administratorul

SRL „Asierto” – Rusu Ion, care gestiona mijloacele bănești ale SRL „Asierto”, nu a

rambursat împrumuturile.

În afară de aceasta, la expirarea termenului de rambursare, alte contracte de

împrumut nu au fost încheiate între partea vătămată și inculpat și nici termenul celor

deja semnate nu a fost prelungit;

- nu poate fi statuat că la 04.10.2010 inculpatul a plecat în deplasare peste

hotarele țării, or acesta nu a comunicat despre acest fapt nimănui și nu au fost

prezentate probe că ar fi făcut-o. Nimeni nu cunoștea unde a plecat inculpatul, fapt

confirmat în ședința de judecată chiar de către acesta.

Astfel, Rusu Ion deși cunoștea că are mai multe împrumuturi nerambursate față

de partea vătămată, a părăsit teritoriul țării și nu a m-ai revenit și nici măcar nu a

întreprins careva tentative de a restitui suma datoriei.

Asupra afirmației că inculpatul nu s-a întors deoarece se temea pentru

integritatea sa și a familiei sale, s-a remarcat că Rusu Ion a declarat că a plecat de

unul singur și nu a comunicat despre aceasta nici soției și copiilor unde se află,

ultimii rămânând în Moldova.

Mai mult, inculpatul a lăsat fără supraveghere și afacerea sa, care reieșind din

spusele inculpatului, era una profitabilă.

În afară de aceasta, inculpatul nu a depus nici o plângere la organele

competente referitor la amenințări care i-ar fi fost adresate lui sau familiei sale.

Astfel, aceste circumstanțe dovedesc cu certitudine că inculpatul a acționat în

scopul dobândirii ilicite a bunurilor părții vătămate Cococenco Constantin, fără a

avea intenția de a întoarce datoriile;

- cererile privind declararea nulității unor probe – ordonanța din 04.11.2010,

ordonanțele de ridicare din 17.11.2010 și din 18.11.2010, procesele-verbale de

audiere a victimei și martorilor, procesul-verbal de confruntare, raportul de

expertiză nr. 2381 din 31.11.2010, convorbirea telefonică dintre partea vătămată și

soția inculpatului – nu pot fi admise pe motiv că nu au fost stabilite încălcări ale

normelor procesuale penale ce nu pot fi înlăturate decât prin anularea actelor

respective, iar faptul că expertul nu ar fi fost preîntâmpinat de răspundere penală nu

a fost confirmat, la fel ca și alegația apărării precum că acesta că nu avea dreptul de

a efectua expertiza, deși expertul avea licență.

La fel, contrar celor invocate în apel, ordonanțele de ridicare sunt motivate și

semnate de partea vătămată fără obiecții;

21

- argumentul apelantului precum că învinuirea are caracter formal nu și-a găsit

confirmare, or în ordonanța de punere sub învinuire și rechizitoriu sunt indicate

circumstanțe concrete, inclusiv modul comiterii infracțiunii, iar sentința descrie

starea de fapt;

- s-a considerat neîntemeiat argumentul apelantului precum că nu a fost stabilit

scopul special de cupiditate în acțiunile inculpatului, or acestea se combat prin

probatoriul administrat, din care rezultă că inculpatul a însușit mijloacele bănești de

la partea vătămată și nu le-a reflectat în evidența contabilă;

- nu au fost constatate încălcări în vederea admiterii solicitării privind aplicarea

art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală.

Cât privește pedeapsa aplicată lui Rusu Ion instanța de apel a stabilit că această

a fost corect individualizată, categoria și mărimea acesteia rezultând din gravitatea

faptei, care se atribuie la categoria infracțiunilor deosebit de grave, de gradul

pericolului social al infracțiunii comise, personalitatea inculpatului, care anterior nu

a fost judecat, se caracterizează satisfăcător, are la întreținere 2 copii minori și nu a

reparat prejudiciul cauzat prin infracțiune și de circumstanțele cauzei care agravează

ori atenuează răspunderea.

Reieșind din cele menționate, pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen

de 9, în penitenciar de închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și a exercita

activități legate de gestionarea întreprinderilor comerciale pe un termen de 3 ani.

Asupra cerințelor apelantului privind constatarea încălcării dreptului la condiții

decente de detenție, garantat de art. 3 CoEDO, s-a reiterat că deja, prin încheierea

Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 27 mai 2021, menținută prin decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 18 octombrie 2021, a fost constatat

faptul încălcării acestui drept a lui Rusu Ion, reducându-i termenul pedepsei

principale stabilite prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 29 mai

2018, cu 461 zile și dispunându-se încasarea din bugetul de stat în folosul lui Rusu

Ion a 350 lei.

Angela, în numele inculpatului Rusu Ion care, invocând prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8) și 16) Cod de procedură penală, a solicitat casarea deciziei instanței de

apel, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

achitat, iar acțiunea civilă respinsă.

În motivarea recursului ordinar declarat, recurenta a menționat argumentele

apelului și a recursurilor ordinare declarate anterior (a se vedea pct. 3, 5 și 8 a

prezentei hotărâri), suplimentar arătând că instanța de apel:

- deși a admis cererea apărării de reclamare a probelor de la instituțiile

financiare BC „Victoriabank” SA și BC „Moldova Agroindbank” SA, a dispus

reclamarea probelor de la aceste instituții și a recepționat informația solicitată, nu a

dat nici о apreciere acestui probatoriu, cu atât mai mult că potrivit acestora la nici

unul dintre conturile bancare deschise în aceste instituții financiare pe numele SRL

„Asierto” nu a intrat suma de 160 000 lei de la „Constant Imobil” SRL, iar

Cococenco Constantin a ridicat de la contul de decontare al SRL „Asierto” deschis

la BC „Moldova Agroindbank” SA suma de 150 000 lei cu destinația – restituirea

împrumutului;

22

- a omis să se expună motivat aspra solicitării de a fi numită expertiză tehnică și

grafoscopică a documentelor și înscrisurilor, eronat reținând că înscrisurile, a căror

expertiză se cere, au fost deja expertizate;

- nu a reținut afirmațiile părții vătămate, conform cărora a primit de la Rusu Ion

10 000 euro, la soluționarea acțiunii civile.

Prin urmare, la examinarea cauzei penale, instanța de apel nu au făcut nimic

altceva decât să transcrie rechizitoriul, declarațiile inculpatului și ale martorilor, fără

a face о reală analiză a probatoriului, fără să justifice respingerea probelor

administrate de apărare și fără să motiveze în fapt și în drept soluția pronunțată

asupra acțiunii civile.

procedură penală, referință depune procurorul ca a pledat pentru inadmisibilitatea

recursului ordinar pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis, cu casarea totală a deciziei

și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Cu titlu preliminar, Colegiul menționează că titularul recursului ordinar s-a

conformat prevederilor art. 422 Cod de procedură penală și a depus cererea în

termen.

În continuare, se menționează că instanța de recurs verifică doar dacă s-a

aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au

fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

La caz, recurentul subscrie prezența erorilor de drept prevăzute de art. 427 alin.

(1) pct. 6), 8) și 16) Cod de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt,

care a afectat soluția instanței; nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau

instanța a pronunțat o hotărîre de condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru

care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării

juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blînde și norma de drept aplicată în

hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a aceleiași norme date

anterior de către Curtea Supremă de Justiție

.

Verificând și analizând decizia instanței de apel, raportat la motivele invocate

de recurent, Colegiul penal lărgit constată că instanța de apel a judecat cauza cu

abateri de la normele procesual-penale.

La caz, Colegiul penal reține că instanța de apel nu și-a exercitat în deplină

măsură atribuțiile prevăzute de lege și anume:

a) instanța de apel, rejudecând apelul, nu a ținut cont de prevederile art.

436 alin. (2) Cod de procedură penală potrivit cărora indicațiile instanței de recurs

sânt obligatorii în măsura în care situația de fapt rămâne cea care a existat la

soluționarea recursului și nu s-a expus motivat asupra chestiunilor rămase fără

soluționare și indicate ca necesare a fi elucidate de instanța de apel.

23

Astfel, prin deciziile anterioare ale instanței de recurs (a se vedea pct. 6 și 9 a

prezentei hotărâri) s-a indicat că instanța de apel urmează a verifica și a se expune

asupra faptelor dacă:

- prima instanță a judecat cauza în raport cu circumstanțele concrete de

fapt și de drept invocate în rechizitoriu, în special că inculpatul „în perioada de

timp aprilie 2009–octombrie 2009, a cerut și a primit de la Cococenco Constantin,

în mai multe rate, mijloace bănești în sumă totală de 700000 lei și 25000 euro, bani

pe care i-a însușit, cauzând părții vătămate o daună materială în valoarea totală de

1094460 lei”, or nu este descris și constatat, în fapta considerată ca fiind

dovedită, când, unde, în ce condiții și cum a primit, dar și însușit ulterior de la

partea vătămată anume „în perioada de timp aprilie 2009–octombrie 2009” și

doar sumele de „700000 lei și 25000 euro”;

- poate fi considerată trecerea în revistă a probelor administrate o

apreciere a probelor în sensul art. 101 Cod de procedură penală, or prima

instanță a enumerat în calitate de dovezi care demonstrează vinovăția inculpatului,

pe 3 pagini, diverse probe scrise – facturi, contracte, chitanțe, bonuri, etc., care

cuprind date privind activitatea financiară a SRL „Asierto” și SRL „Constant

Imobil”, a inculpatului și părții vătămate, în perioada anilor 2009–2012, adică ce

depășește limitele indicate în rechizitoriu „aprilie 2009–octombrie 2009”, fără a

concretiza care din acestea dovedesc că în perioada aprilie 2009–octombrie

2009 inculpatul ar fi primit și ulterior însușit 700000 lei și 25000 euro, și care

din acestea confirmă sau infirmă versiunea apărării că în speță sunt prezente

relații civile, în cadrul căror SRL „Asierto” doar a împrumutat de la partea

vătămată sumele indicate în rechizitoriu, în scopul activității SRL „Asierto” pe

care ambii o gestionau, apoi le-a restituit achitând ultimului dobânzi și

venituri, în corespundere cu clauzele contractuale prescrise;

- estimarea unor probe prin prisma prevederilor art. 251 Cod de

procedură penală, corespunde criteriilor de apreciere prescrise în art. 101 Cod

de procedură penală.

Lecturând textul deciziei recurate, Colegiul constată că instanța de apel nu s-a

expus în deplină măsură asupra indicațiilor instanței ierarhic-superioară, motivarea

fiind făcută prin fraze generale, argumente neconcrete și nefiind întemeiate legal,

ceea ce duce la imposibilitatea instanței superioare de a verifica corespunderea

hotărârii pronunțate cu legea.

Astfel, potrivit legii și a practicii judiciare naționale și internaționale constante,

hotărârile pronunțate de instanțele de fond trebuie să conțină motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile (argumentele) părților (hotărârea CtEDO Perez versus Franța), or numai o

hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal

(hotărârea CtEDO Suominen versus Finlanda).

De asemenea, rejudecarea apelului, în prezenta cauză penală, a fost viciată, or

prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stipulează că instanța de apel,

judecând apelul, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în

apel, ele constituind fondul apelului și acestea trebuie examinate printr-o analiză

obiectivă, completă și sub toate aspectele de fapt și de drept, fiind confruntate cu

întreg materialul probator al cauzei.

24

Relevant este de specificat în acest context și că, hotărârea instanței de apel,

potrivit art. 417 Cod de procedură penală, trebuie să cuprindă, printre altele, și

temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea

apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

În acest sens, se menționează că, erorile de drept statuate de instanțele de

recurs ordinar (a se vedea pct. 6-6.1. și 9-9.1. a prezentei hotărâri) au fost invocate

de către partea apărării în calitate de apelant și recurent, ele constituind motive ale

cererilor de apel și recurs ordinar (a se vedea pct. 3, 5, 8 și 11 a prezentei hotărâri).

Așadar, instanța de apel, prin prisma prevederilor art. 414 alin. (5), 417 și 436

Cod de procedură penală, era obligată să se expună motivat, cu referire la probe și

norme juridice, dacă ele se confirmă sau se infirmă.

La caz, o motivare în acest sens nu există, de vreme ce instanța de apel vis-a-

vis de argumentul dacă „prima instanță a judecat cauza în raport cu

circumstanțele concrete de fapt și de drept invocate în rechizitoriu” a indicat

doar printr-o frază generală și vagă că „argumentul apelantului precum că

învinuirea are caracter formal, Colegiul îl apreciază critic, or în ordonanța de

punere sub învinuire și rechizitoriu sunt indicate circumstanțe concrete, inclusiv

modul comiterii infracțiunii, iar sentința descrie starea de fapt...”.

În același mod s-a procedat și referitor la argumentarea constatării instanței de

recurs ordinar dacă „estimarea unor probe prin prisma prevederilor art. 251

Cod de procedură penală, corespunde criteriilor de apreciere prescrise în art.

101 Cod de procedură penală”, instanța de apel invocând doar că „..nu au fost

stabilite încălcări ale normelor procesuale penale ce nu pot fi înlăturate decât prin

anularea actelor respective...”, fără a face trimitere la normele juridice concrete ce

permit o asemenea concluzionare.

Tot aici, se reține și că instanța de apel a omis să se expună asupra statuării

instanței de recurs dacă „poate fi considerată trecerea în revistă a probelor

administrate o apreciere a probelor în sensul art. 101 Cod de procedură

penală” și dacă prin probele scrise enumerate (facturi, contracte, chitanțe, bonuri,

etc., care cuprind date privind activitatea financiară a SRL „Asierto” și SRL

„Constant Imobil”, a inculpatului și părții vătămate, în perioada anilor 2009–2012”

nu a fost depășită limita învinuirii indicate în rechizitoriu „aprilie 2009–

octombrie 2009”, fără a concretiza care din acestea dovedesc că în perioada

aprilie 2009–octombrie 2009 inculpatul ar fi primit și ulterior însușit 700000 lei și

25000 euro, și care din acestea confirmă sau infirmă versiunea apărării că în

speță sunt prezente relații civile de împrumut.”

Prin urmare, motivarea insuficientă efectuată de instanța de apel, se apreciază

ca o eroare de drept, or, necesită a se avea în vedere că nu numai nemotivarea

hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau motivarea în termeni generali, vagi,

reprezintă eroare de drept și temei de casare a hotărârii.

b) instanța de apel nu a soluționat fondul apelului, or nu există o

coroborare între probele aduse în confirmarea învinuirii și cele prezentate în

favoarea achitării inculpatului.

În susținerea celor expuse supra, Colegiul menționează că apelul este o cale de

atac sub aspect de fapt și de drept și declanșează o continuare a judecării cauzei în

25

fond, producând un efect devolutiv complet, în sensul că provoacă un control

integral atât în fapt, cât și în drept, în privința persoanelor ce a fost declarat.

Din dispozițiile art. 414 Cod de procedură penală, rezultă că instanța de apel,

judecând apelul, este obligată să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și

oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau să cerceteze suplimentar probele

administrate de prima instanță, putând da o nouă apreciere probelor și fiind obligată

să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel, fiindcă dreptul la un proces

echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile parților sunt examinate

de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al

mijloacelor, argumentelor și elementelor de proba sau cel puțin de a le aprecia

(hotărârea CtEDO Achina versus Romania).

Reținând prevederile art. art. 100 alin. (4), 101 alin. (1)-(4) Cod de procedură

penală, Colegiul evidențiază că, verificarea probelor este o activitate a instanței

privind constatarea veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe

care le conține proba cu realitatea obiectivă. Verificarea constă în analiza probelor

administrate, coroborarea lor cu alte probe, verificarea sursei de proveniență a

probelor și ea poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor probatorii prevăzute de

normele de procedură penală și se efectuează la toate fazele procesului penal.

Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cât și mijloacele de probă din care au

fost obținute. Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute

de Codul de procedură penală, cât și printr-o analiză logică a conținutului probei, a

coroborării lor. Într-o hotărâre este necesar nu numai de a enumera probele, dar și de

a expune esența acestora și legătura lor cu conținutul altor probe care în ansamblu

confirmă sau infirmă o circumstanță pe cauză, de a argumenta de ce unele probe

sunt admise, iar altele respinse.

Astfel, instanța de recurs menționează că aprecierea probelor este unul din cele

mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de muncă

depus de către organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, cât și de

părțile din proces, se finalizează prin soluția ce va fi dată în urma acestei activități.

Mai mult, justa apreciere contribuie la elucidarea adevărului și la echitatea

procedurii desfășurate pentru toate părțile la proces.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate din punct de vedere al

coroborării lor, după veridicitate, pertinența, concludența și utilitatea acestora. Doar

simpla enumerare a probelor, fără coroborarea lor, nu reprezintă efectuarea

procesului de apreciere a probelor, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de

procedură penală, iar hotărârea este bazată pe presupuneri, fără a se face o analiză

multilaterală și coerentă a tuturor probelor, a legăturii dintre ele.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 414 Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

pe baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și

oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar probele

administrate de prima instanță.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii,

nu au fost respectate pe deplin la judecarea cauzei în apel.

26

Pentru a concluziona astfel, instanța de recurs reține că atât prima instanță cât

și cea de apel nu au făcut o analiză și o coroborare între probele administrate.

La caz, prima instanță a doar a enumerat probele și le-a descris conținutul lor,

iar instanța de apel le-a transcris pe cele indicate în sentința.

În continuare, instanța de apel a făcut o încercare de apreciere și coroborare a

probelor acuzării, reținând selectiv doar unele din ele (a se vedea f.d. 99-103, vol. X)

și chiar dacă a indicat că de către apărare au fost administrate probe (contractele

făcute anti datate (f.d. 75-84, vol. II), declarațiile învinuitului din 25.07.2017 (f.d.

17-20, vol. II), hotărârea Curții de Apel Chișinău din 02.07.2014 (f.d. 101, vol. II),

informația ridicată de la administratorul insolvabilității, procesul-verbal de

confruntare din 11.08.2017 (f.d. 133-137, vol. II), extrasele conturilor bancare de la

BC „Moldova Agroindbank” (f.d. 177-202, vol. II), mijloacele bănești depuse de

Cococenco Constantin (f.d. 199-196, 197 – verso, vol. II), informația parvenită la

solicitarea apărării extrasele bancare de la BC „VictoriaBank” SA (f.d. 55-136,

vol. III), informația parvenită de la Inspectoratul Fiscal (f.d. 99-107, vol. IV),

scrisoarea Curții de Apel Chișinău (f.d. 144-145, vol. IV), informația parvenită de

la executorul judecătoresc (f.d. 238-240, vol. IV), informația comunicată de către

administratorul insolvabilității (f.d. 67-69, vol. V), actul de control fiscal (f.d. 105-

111) și scrisoarea nr. S438/E004 din 17.01.2022 parvenită de la BC „Moldova

Agroindbank”) nu le-a dat nici o apreciere acestora și nu le-a coroborat cu probele

acuzării.

Prin urmare, la rejudecarea apelului, nu a fost efectuată o analiză amplă, din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității fiecărei probe în

particular, precum și în ansamblu, prin coroborare, efectuând o analiză și motivare

neconvingătoare a concluziilor sale, deviind astfel de la cerințele prevăzute de art.

384-397 Cod de procedură penală.

Totodată, omisiunea instanței de apel de a face o analiză a probatoriului

administrat și de a se expune argumentat asupra fiecărei probe în parte, este cu

certitudine o lacună care nu poate fi corectată de către instanța de recurs la această

etapă a procedurilor urmând a fi înlăturată de instanța de apel, prin rejudecarea

cauzei.

c) instanța de apel nu a motivat în fapt și în drept soluția pronunțată asupra

acțiunii civile, ea neexpunându-se asupra afirmațiilor părții vătămate, conform

cărora a primit de la Rusu Ion 10 000 euro, derogând de la prevederile art. 385 alin.

(1) pct. 10) Cod de procedură penală potrivit cărora la adoptarea hotărâri de

condamnare, instanța urmează să soluționeze chestiunea dacă trebuie admisă

acțiunea civilă, în folosul cui și în ce sumă.

d) instanța de apel nu a motivat hotărârea sub aspectul

confirmării/infirmării învinuirii aduse lui Rusu Ion, or din lecturarea părții

descriptive a hotărârii se constată că aceasta a transcris din doctrina juridică

descrierea componenței de infracțiune prevăzută de art. 190 Cod penal, însă aceasta

nu echivalează cu o motivare în sensul art. 6 CoEDO.

Împrejurările expuse atestă că instanța de apel nu a judecat cauza penală în

condițiile legii și că recursul ordinar este întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

27

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Din raportarea jurisprudenței naționale la cea a CtEDO, rezultă că atunci când

se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile ce urmează să

le soluționeze instanța de apel, hotărârea acesteia urmează a fi desființată, cu

trimiterea cauzei la rejudecare, or eroarea de drept admisă în cadrul unei proceduri

precedente, afectează echitatea procedurii și instanțele de recurs sunt obligate de a

rectifica eroarea de procedură admisă de instanțele ierarhic-inferioare, în caz

contrar, art. 6 CoEDO este încălcat (hotărârea CtEDO Leoni versus Italia).

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, admise de către

instanța de apel, constituie erori de drept și care nu pot fi corectate de către instanța

de recurs, se impune soluția admiterii recursului ordinar declarat, casării totale a

deciziei contestate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel,

în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța urmează să se conducă de prevederile art. 436

Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale

asupra tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei și să țină seama de cele invocate în

prezenta decizie și de motivele casării, să înlăture erorile de drept admise și să

pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod

de procedură penală.

penală, Colegiul Penal lărgit

d e c i d e:

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Popil Angela, în numele

inculpatului Rusu Ion, casează total decizia Colegiului Penal al Curții de Apel

Chișinău din 27 ianuarie 2022 în cauza penală privindu-l pe Rusu Ion XXXXX și

dispune rejudecarea cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată și pronunțată integral la 10 februarie

2023.

Președinte CATAN Liliana

Judecători PLĂMĂDEALĂ Ghenadie

MIRON Aliona

STRATULAT Galina

BEJENARU Iurie

28