1ra-729/2019 — art.190 alin.4 CP

1ra-729/2019 — art.190 alin.4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-729/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Ion Guzun, Victor Boico, Dumitru Mardari,

Maria Ghervas,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul ordinar

împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 29 mai 2018 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 05 decembrie 2018, declarat de avocata Angela

Popil în numele inculpatului

Rusu Ion.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 22 09.2018 – 29.05.2018,

instanța de apel: 21.06.2018 – 05.12.2018,

instanța de recurs: 22.02.2019 – 16.04.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 9 ani închisoare, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții și a exercita o anumită activitate legată de gestionarea

întreprinderilor comerciale pe un termen de 3 ani, cu excutare în penitenciar de tip

închis, începând cu 29.05.2018, deducându-se durata aflării în stare de arest pe

timpul extrădării din 25.07.2016 pînă la 07.07.2017, precum și durata deținerii în

arest preventiv de la 07.07.2017 până la 29.05.2017.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Cococenco Constantin prejudiciul

material în sumă de 1.094.460 lei, moral în mărime de 10.000 lei, și în folosul în

statului cheltuielile de judecată în mărime de 25.634 lei.

aprilie 2009 - octombrie 2009, aflându-se în diferite locuri în mun. Chișinău,

activând în calitate de administrator al SC „Asierto” SRL, acționând în scopul

dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, cu folosirea situației de serviciu, prin

1

înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul desfășurării unei afaceri comune

privind procurarea din R. Moldova și exportarea peste hotarele țării a pieilor de

bovine, în baza unor contracte de împrumut fără dobândă încheiate din numele SC

„Asierto” SRL, a cerut și a primit de la Cococenco Constantin, în mai multe rate,

mijloace bănești în sumă totală de 700.000 lei și 25.000 euro, ce la momentul

comiterii infracțiunii constituiau suma de 394.460 lei, bani pe care i-a însușit,

cauzând părții vătămate o daună materială considerabilă, în valoarea totală de

1.094.460 lei, ceea ce constituie proporții deosebit de mari.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina, declarând că în anul 2005

a devenit unicul asociat și administrator al SC „Asierto” SRL, cu genul de activitate

cumpărarea-vînzarea, importul și exportul produselor Agricole, în special al pieilor

de bovină. Cococenco Constantin i-a comunicat despre disponibilitatea lui de a

participa cu mijloace bănești în afacerea dată. În perioada octombrie-noiembrie 2009

au fost încheiate contrcate de împrumut, pe un termen scurt, cu Concocenco C. care

a împrumutat „Asierto” SRL 430.000, 50.000 și 60.000 lei. Banii împrumutați au

fost depuși pe contul bancar al SRL „ Asierto”, personal de către Cococenco C. la

filiala nr.12 din bd. Dacia. Din suma de 430.000 lei, au fost cupărați dolari cu care

s-a achitat marfa din Belarus, iar sumele de 50.000 și 60.000 lei au fost utilizate

pentru achiziționarea pieilor din R. Moldova. Potrivit înțelegerii prealabile, sumele

de bani împrumutate trebuiau întoarse, după efectuarea exportului de mărfuri,

primirea banilor plus beneficiul din aceste realizări. Banii au fost împrumutați pe un

termen scurt și cu condiția că, la necesitate, banii se dădeau din nou prin contract de

împrumut pentru procurarea mărfii. În urma realizării mărfii în perioada octombrie-

decembrie 2009, banii au fost restituiți lui Cococenco C., plus 50% din beneficiu.

Hotărârea de a întrerupe colaborarea cu Cococenco C. a fost luată din cauză că

ultimul avea intenția de a implica întreprinderea în scheme frauduloase și ilegale. A

scos de pe contul bancar a întreprinderii suma de 350.000 lei în prezența lui

Cococenco C. și imediat i le-a transmis. Suma de bani, inclusiv și rambursarea

împrumutului, conform contractelor de împrumut și a altor bani primiți de la

Cococenco C. constituia 72.000 – 82.000 de euro. Această sumă de bani Cococenco

C. a primit-o de la SC „Asierto” SRL, care au consituit banii împrumutați, alte

beneficii, cheltuieli personale. Un acord de colaborare între el, SC „Asierto” SRL și

Cococenco C. nu a fost semnat, a fost doar o înțelegere verbală. Nu s-a semnat un

contract în scris, așa cum Cococenco C. a vrut, ca el să fie asociatul întreprinderii

SC „Asierto” SRL de 50 la 50 %, la ce el s-a opus și a covenit cu acesta cu 60 la 40

%, rezervându-și dreptul la ultima decizie în tot ce privește activitatea întreprinderii.

Totodată, vina inculpatului este dovedită integral prin probele administrate.

Astfel, partea vătămată Cococenco Constantin, a relatat că în anul 2009 a găsit

un anunț pe www.999.md., plasat de către Rusu Ion, privitor la investirea unei sume

de bani într-o afacere. Rusu Ion i-a vorbit convingător și el a decis să investească

banii respectivi în afacerea propusă. La început a pus bani în sume mici 10.000-

20.000 dolari SUA, euro. Asupra condițiilor, ei au convenit că dânsul urma să fie

inclus în calitate de fondator al firmei SC „Asierto” SRL. De la început afacerea era

50 % la 50%. După ce au fost perfectate actele, Rusu I. i-a spus că 51 % le va avea

dânsul, iar de 49 % îi va reveni lui. Ei urmau să controleze total firma, respectiv,

repartizarea profitului. SRL „Asietro” a împrumutat 20.000 euro și 540.000 lei, dar

2

de fapt el a întrodus 32.000 euro și 40.000 dolari SUA. Rusu I. verbal a promis să-i

întoarcă toată suma în câteva zile, dar s-a eschivat. Poate că sunt careva cecuri pe

numele lui, dar el personal, fără Rusu I., niciodată nu a ridicat bani de la bancă.

Martorul Pascarenco Elena, a explicat că în anul 2014, SRL „Policontract„ a

înaintat o cerere privind insolvabilitatea SRL „Asietro”. Ea a fost numită ca

administrator provizoriu al insolvabilității. După ce s-a stabilit că SRL „Asietreo”

este în incapacitate de plată, în baza hotărârii Curții de Apel, a fost intentat procesul

de insolvabilitate și anume: de faliment simplificat, din motivul că întreprinderea nu

dispunea de masă debitoare. La momentul preluării întreprinderii, în anul 2014, nu

avea careva avere, a fost la locul unde arenda SRL „Asietro” și acel administrator

de la „Lincom” a spus că nu este nimic, nici un bun al SRL „Asietro”.

Martorul Megherea Ștefan, a lămurit că a fost administrator al firmei

„Lincom-101”. Dădea în chirie spațiu nelocativ firmei SRL „Asierto”, încheind

contracte cu președintele. În ultimul an, SRL „Asierto” avea datorie pe locațiune și

el s-a adresat în judecată, cu tot cu penalități instanța a încasat 53.000 lei.

Martorul Gurău Lilia, a declarat că a activat la SRL „Asierto” în calitate de

contabil – șef. SRL „Asierto” a avut investiții bănești de la Cococenco C. cu titlul

de împrumut. SRL ”Asierto” a avut doar transferuri efectuate în baza documentelor

primare. Sumele de bani de 110.000 lei, 335.000 lei și 95.000 lei din anul 2009, în

baza dispozițiilor de plată, au fost reflectate în evidența contabilă.

Informația parvenită de la Camera Înregistrării de Stat nr. 05/2874 din

08.11.2010, atestă că SRL „Asierto” a fost înregistrată la 12.03.2002 cu nr. de

înregistrare 102113282, Capital social 5400 lei. La 04.01.2005 au fost consemnate

date cu privire la desemnarea noului administrator – Rusu Ion, fiind unic asociat. La

29.05.2009 au fost înregistrate modificările operate în actele de constituire ale

întreprinderii privind modificarea componenței asociaților după cum urmează: Rusu

Ion – 60%, Cococenco Constantin – 40%.

Astfel, ansamblul de probe administrate, dovedesc vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii imputate, acțiunile lui urmând a fi încadrate în baza art. 190

alin. (5) Codul penal, ca dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune

și abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții deosebit de mari.

Inculpatul a declarat că a restituit sumele împrumutate lui Cococenco C. prin

dispozițiile de plată nr. 00047 din 02.11.2009, nr. 00042 din 20.10.2009 și nr. 00049

din 04.11.2009, însă partea vătămată neagă faptul rambursării, iar din raportul de

expertiză nr. 2381 din 30.11.2010 rezultă că semnăturile din aceste dispoziții de plată

sunt executate probabil nu de Cococenco C.

În ședința de judecată, inculpatul și apărătorul său au înaintat cereri privind

inadmisibilitatea și excluderea unui șir de probe, care sunt lovite de nulitate absolută

cum ar fi - ordonanța din 04.11.2010, prin care a fost stabilită competența, dar se

începe cu o altă încadrare a faptei și cu indicarea altei date de intentare a dosarului

penal; ordonanțele de ridicare din 17.11.2010 și 18.11.2010, deoarece nu sunt

motivate, nu se indică pe ce cauză penală se ridică actele; procesele-verbale de

audiere a victimei și martorilor, deoarece nu este în ele indicat numărul cauzei

penale, modul de întocmire a proceselor verbale; procesul verbal de confruntare,

deoarece nu a fost interpret; raportul de expertiză nr. 2381 din 31.11.2010, deoarece

lipsește preîntâmpinarea expertului de răspundere penală, acesta nu deținea licență;

3

convorbirea telefonică dintre pareta vătămată și soția inculpatului, pe motive că nu

a fost autorizată și altele.

Însă, acestea urmează a fi respinse prin prisma art. 251 Cod de procedură

penală, deoarece nu au fost întocmite cu încălcări flagrante a normelor procesuale

penale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

încheierii din 25.04.2018, prin care a fost respinsă cererea de numire a expertizei

complexe tehnice a documentelor și grafoscopice și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatul să fie achitat, iar acțiune civilă să fie respinsă.

Apelanta a invocat că instanța nu a emis o sentință motivată, nu a argumentat

din care considerente urmează a fi respinse probele apărării prezentate în instanța de

judecată, nu a justificat din care considerente au fost respinse cererile apărării și

inculpatului privind inadmisibilitatea probelor, în hotărâre fiind preluat textul

rechizitoriului și declarațiile martorilor audiați, inclusiv și ale inculpatului, fără a fi

făcută o analiză a acestora prin prisma inclusiv a criticilor invocate de apărare și prin

analiza circumstanțelor cauzei în raport cu probatoriul administrat atât de către

acuzare, cât și de partea apărării.

Învinuirea adusă inculpatului este una formală și abstractă, contrară cerințelor

art. 281 alin. (2), 296 alin.(2) Cod de procedură penală, deoarece din aceasta nu

rezultă modul de săvârșire a infracțiuni și caracterul vinei, prin ce consideră că

organul de urmărire penală și acuzatorul de stat au încălcat mai multe drepturi și

chiar principii generale, care au menirea să asigure dreptul la un proces echitabil în

sensul art.6 §1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

Pentru a fi calificată fapta în baza art.190 alin.(5) Cod penal este obligatoriu

stabilirea scopului special, care la caz nu a fost stabilit, deaorece nici acuzarea și nici

prima instanță nu a constatat cu certitudine că inculpatul în momentul în care partea

vătămată a transmis mijloace bănești către SRL „Asierto”, urmărea scopul de ale

sustrage pentru sine și nu urmărea intenția de a-și onora angajamentul asumat prin

contractele de împrumut în baza cărora partea vătămată a depus la contul bancar al

întreprinderii banii împrumutați ultimei.

Nu s-a luat în considerație nici faptul că acuazarea nu a stabilit imposibilitatea

apărării drepturilor subiective prin mijloacele justiției civile, având în vedere că

partea vătămată , în actul de sesizare a indicat că a transmis SRL „Asierto” mijloace

bănești cu titlu de împrumut în temeiul unor contracte de împrumut semnate cu

această întreprindere.

Prin actul de acuzare, se pretinde că inculpatul și-ar fi însușit personal

mijloacele bănești presupus împrumutate de către partea vătămată SRL „Asierto”,

pe când instanța nu a arătat în ce măsură patrimoniul victimei s-a diminuat și în care

măsură a crescut patrimoniul inculpatului, prin care probe se demonstrează însușirea

personală de către inculpat a surselor bănești invocate ca fiind sustrase.

Din învinuirea înaintată, reise că inculpatul a însușit suma de 25000 euro

presupus împrumutată de către partea vătămată SRL „Asierto”, pe când nici în

învinuire și nici în hotărâre, nu a fost demonstrat prin care mijloace materiale de

probă se confirmă transmiterea propriu-zisă a acestei sume la contul bancar al SRL

„Asierto” sau în casieria acesteia sau a inculpatului.

4

Imputarea sustragerii sumei în mărime de 25000 euro, se bazează pe

însumarea matematică a cifrelor conținute în contractele de împrumut nr.01/09 din

29.04.2009, 02/09 din 30.04.2009, chitanța la dispoziția de încasarea nr.07 din

06.05.2009 și chitanța la dispoziția de încasare nr.00007 din 19.05.2009, fără a ține

cont că chitanțile din urmă sunt emise în temeiul unui singur contract de împrumut

01/09 din 29.04.2009.

Veridicitatea probelor și autenticitatea acestor probe a fost pusă la îndoială de

partea apărării, deoarece martorul Gurău L., în ședința de judecată, a afirmat, că

asemenea documente contabile, adică dispoziții de încasare, nu a semnat, și

semnătura pe acestea nu-i aparține, iar inculpatul a declarat că aceste contracte nu

au fost semnate de el, deși, aparent, semnătura i-ar aparține, însă textul contractului

a fost printat pe coli de hârtie A4, semnate de inculpat în alb. Din acest motiv,

apărarea a solicitat efectuarea expertizei tehnice a documentleor și a expertizei

grafoscopice, care neîntemeiat a fost respinsă de instanță, prin încheierea din

25.04.2018.

Nici din învinuirea înaintată, nici din sentință, nu a fost demonstrat prin careva

probe pertinente și concludente, că prin acțiunile sale, inculpatul a recurs la abuzul

de încredere a părții vătămate, sau acțiunea adiacentă de înșelăciune la momentul

încheierii contractelor de împrumut nr.4 din 07.09.2009, nr.5 din 10.09.2009 și nr.6

din 30.10.2009, precum că a ascuns careva informații cu referire la contractele de

împrumut, la destinația sumelor împrumutate SRL „Asierto” , circumstanțe care

denotă lipsa acțiunilor adiacente obligatorii de înșelăciune și inducere în eroare a

părții vătămate, de rând ce însuși partea vătămată a confirmat că banii trasmiși

întreprinderii au fost folosiți de către inculpat pentru procurarea mărfii- pieilor brute

sărate.

Nu a fost demonstrată intenția sustragerii de la partea vătămată a sumelor de

bani pretinse de către acesta din urmă.

Înscrisurile care se pretinde că ar demonstra intenția, și anume, corespondența

electronică și Skype, precum și înregistrarea audio a convorbirii telefonice între

parte vătămată și fosta soție a inculpatului, anexate la materialele cauzei de către

acuzare și partea vătămată, urmau a fi apreciate critic, deoarece nu au fost obținute

de către organul de urmărire penală în condițiile Codului de procedură penală, cerere

care neîntemeiat a fost respinsă de instanță.

Nu a fost făcută nici o delimitare a escrocheriei de încălcarea normelor de

drept civile, delimitare care se impunea a fi făcută având în vedere faptul că

inculpatul și partea vătămată sunt asociații SRL „Asierto”, ce presupune

desfășurarea în comun și în interese comune a activității de antreprenoriat, că

întreprinderea dispunea de suficiente active din contul cărora să fie satisfăcute

eventualele pretenții ale părții vătămate în cazul în care întreprinderea nu-și executa

obligația de rambursare la termen a împrumuturilor contractate.

Instanța eronat a concluzionat că inculpatul ar fi sustras și și-ar fi însușit suma

în mărime de 160.000 lei, presupus împrumutată SRL „Asierto” de la SRL ”Constant

Imobil” în baza contractului de împrumut din 03.09.2009, pe când nici în învinuire,

nici în sentință nu a fost probat prin ce anume se confirmă că suma dată a fost

realmente transmisă/transferată de către SRL ”Constant Imobil” către SRL

5

„Asierto”, la contul de decontare al acesteia sau a fost altfel depusă în casieria

ultimei.

În cauza dată, SRL ”Constant Imobil” nu are nici o calitate procesuală în acest

proces, nici ca parte vătămată și nici parte civilă, așa precum o cere procedura în

temeiul art. 59 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, prin urmare, instanța eronat

a concluzionat că inculpatul ar fi însușit careva mijloace bănești de la întreprinderea

dată și, drept consecință a dispus încasarea în beneficiul lui Cococenco C. a sumei

în mărime de 160000 lei, obiect al contractului de împrumut din 03.09.2009, care nu

a fost acordat SRL „Asierto”.

În ședința preliminată, în temeiul art.251 Cod de procedură penală, apărarea a

formulat cerere de inadmsibilitate a probelor și nulitate a actelor procesuale, care a

fost respinsă de instanță prin încheierea din 01.12.2017, pe motiv de prematuritate.

La fel, pe durata cercetării judecătoreși, au fost formulate asemenea cereri,

care au fost considerate de instanță, ca fiind neîntemeiate și declarative.

Fosta soție a inculpatului, Rusu O. s-a folosit de dreptul prevăzut la art.105

alin.(7) Cod de procedură penală și a refuzat să facă careva declarații cu referire la

învinuirea adusă lui Rusu I., însă, oricât de riguroasă ar fi, examinarea efectuată de

către un judecător de fond constituie un instrument de control imperfect al

credibilității unei declarații, în măsura, în care nu permite să se dispună de

elementele care apar într-o confruntare din cadrul unei ședințe publice, între acuzat

și acuzatorul său.

Partea apărării a obiectat la urmărirea penală și în instanță asupra raportului

de expertiză nr.2381 din 30.11.2010, ca fiind viciat, deoarece expertului i s-au

prezenat mostre de semnătură colectate de la partea vătămată, de la martorul Gurău

L. și ale ștampilei SRL „Asierto” în cadrul altei cauze penale. Procesele verbale de

colectare a mostrelor pentru cercetare comparativă din 17.11.2010, contravin

cerințelor art.154-156 Cod de procedură penală, inclusiv și pentru faptul că s-a

efectuat expertiza aparenței ștampilei SRL „Asierto” de pe chitanța la dispoziția de

încasare nr.00034 din 30.10.2009, chitanța la dispoziția de încasare nr.00023 din

07.09.2009 și chitanța la dispoziția de încasare nr.00024 din 10.09.2009, în lipsa

actului procedural de ridicare a acestor înscrisuri și de recunoaștere a lor în calitate

de corp delict sau mijloace materiale de probă, ceea ce este contrar prevederilor art.

131 alin. (1), 158 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală.

Ridică dubii de veridicitate și sunt viciate toate actele procesuale întocmite cu

participarea părții vătămate, în lipsa trăducătorului, odată ce ultimul în ședința de

judecată a declarat că nu cunoaște limba română și că urmează ai fi asigurat

translator.

Instanța nu a apreciat întreg probatoriul administrat de către apărare în

susținerea poziției sale, ori, raportul finanicar al SRL „Asierto” pentru anul 2009,

comunicat Biroului Național de Statistică, potrivit căruia la 31.12.2009,

înreprinderea a înregistrat un profit nerepartizat în mărime de 804.198 lei,

înregistrând venituri în mărime totală de 2.837.096 lei, stocurile de mărfuri și

materiale în depozit la data bilanțului fiind în valoare de 1.116.840 lei, vorbește

despre faptul că inculpatul nu a creat o impresie eronată părții vătămate cu referire

la situația întreprinderii și că nu a dus partea vătămată în eroare prin înșelăciune.

6

Despre faptul că afacerea, în care partea vătămată a efectuat investiții

exorbitante și de care ar fi fost deposedat de către inculpat, era o afacere reală și care

înregistra beneficii, ne vorbesc și cifrele de afaceri - rulajul mijloacelor bănești la

conturile de decontare ale societății respective. Or, potrivit informației comunicate

de BC „Victoriabank” SA, pe parcursul perioadei 11.01.2010 -05.07.2010, prin

contul bancar valutar al SRL „Asierto” s-au efectuat operațiuni în valoare de

104.814,36 euro, iar prin conturile bancare valutare deschise la BC „Moldova

Agroindbank” SA, în perioada 01.01.2009 - 11.10.2010, s-au efectuat operațiuni în

valoare de 166.174 dolari SUA și aproximativ 270000 euro, volumul operațiunilor

de export - import înregistrat conform informației comunicate la dosar de către

Serviciul Vamal al R.Moldova în anul 2009 s-a cifrat la suma de 3.118.369 lei, iar

în anul 2010 în mărime de 2.590.335 lei.

Faptul că SRL „Asierto” nu era supraîndatorată și că își executa obligațile

comerciale și alte angajamente este confirmat și prin valoarea masei credale validată

în procesul de insolvabilitate intentat prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din

02.07.2014, fiind validate creanțe față de patrimoniul întreprinderii în mărime totală

de 118.101,83 lei.

Patrimoniul deținut în proprietate de inculpat (apartament, mașină, casă la țară

și terenuri Agricole) au fost dobândite mult înainte de a-1 cunoaște pe Cococenco

C., iar pe durata colaborării lor careva bunuri sau proprietăți nu au fost obținute,

dovadă a acestui fapt fiind extrasul din registrul bunurilor imobile.

Între SRL „Asierto” și Cococenco C. au fost semnate trei contracte de

împrumut, potrivit cărora ultimul a acordat SRL „Asierto” împrumuturi bănești în

sumă totală de 540.000 lei, cu termen de rambursare 31.12.2009. Împrumurile au

fost acordate de către parte vătămată în lei moldovenești, mijloacele bănești au fost

depuse de către Cococenco C. în persoană la contul de decontare al SRL „Asierto”

deschis la BC „Agroindbank” SA Filiala nr. 12 mun. Chișinău se confirmă prin

ordinele de încasare nr.08644 din 07.09.2009-60.000 lei, în baza contractului de

împrumut nr.4 din 07.09.2009, nr.07182 din 10.09.2009 – 50.000 lei, în baza

contractului de împrumut nr.5 din 10.09.2009, nr.14030 din 30.10.2009 – 430.000

lei, în baza contractului de împrumut nr.6 din 30.10.2009.

Probele nominalizate vin să răstoarne declarațiile părții vătămate, precum că

ar fi transmis banii împrumutați SRL „Asierto” lui Rusu I. și că nu cunoaște ce a

făcut ultimul cu sumele bănești.

Or, pe ordinele de încasare a numerarului este aplicată semnătura părții

vătămate care nu a fost de către Cococenco C. Faptul intrării mijloacelor bănești la

contul SRL „Asierto” e confirmat și prin declarațiile martorului Gurău L., care a

indicat că a reflectat în evidența contabilă aceste împrumuturi în baza extraselor

bancare comunicate de instituția financiară respectivă, confirmat și prin rulajul

bancar anexat la materialele cauzei și comunicat de BC „Moldova Agrondbank”

SA.

Deși instanța a făcut referire la rulajul bancar anexat la materialele cauzei,

însă nu a reținut că depunerile bănești efectuate de Cococenco C. confirmate prin

ordinele de încasare a numerarului indicate supra se regăsesc în aceste rulaje,

contrar expunerilor din procesul - verbal de examinare din 26.08.2017.

7

Nu s-au apreciat declarațiile inculpatului, referitor la pretinsele împrumuturi a

câte 5000 euro, care a declarat că nu a semnat contractele de împrumut nr. 01/09 din

29.04.2009 și nr.02/09 din 30.04.2009 și careva mijloace bănești în acest sens de la

Cococenco Constantin nu a primit.

Faptele date, fiind confirmate atât prin declarațiile inculpatului, cât și prin cele

ale martorului Gură L., care a indicat că în evidența contabilă a SRL „Asierto” nu

sunt reflectate careva operațiuni în valută străină cu excepția operațiunilor de import

și export, permise pentru reflectare și evidență contabilă în conformitate cu Legea

contabilității. Alte operațiuni în valută străină cu rezidenți ai Republicii Moldova

SRL „Asierto” nu a înregistrat și așa evidență nu a ținut. Referitor la contractele de

împrumut nr. 01/09 din 29.04.2009 și nr.02/09 din 30.04.2009, a menționat că nu le-

văzut și semnătura de pe chitanța la dispoziția de încasare nr.07 din 06.05.2009, prin

care se pretinde că în casieria SRL „Asierto” a intrat suma în mărime de 10.000 euro

de la Cococenco C. și de pe chitanța la dispoziția de încasare nr.00007 din

19.05.2009, prin care se pretinde că în casieria SRL „Asierto” a intrat suma în

mărime de 5000 euro de la Cococenco C., nu îi parține.

Potrivit procesului - verbal de ridicare din 17.11.2010, organul de urmărire

penală a ridicat de la Cococenco C. contractele de împrumut nr. 4 din 07.09.2009, nr.

5 din 10.09.2009 și nr.6 din 30.10.2009, precum și dispozițiile de plată nr. 00042 din

20.10.2009, nr. 00047 din 02.11.2009 și nr. 00049 din 17.11.2009, însă contractele de

împrumut nr. 01/09 din 29.04.2009 și nr.02/09 din 30.04.2009, chitanța la dispoziția

de încasare nr. 07 din 06.05.2009 prin care se pretinde că în casieria SRL „Asierto” a

intrat suma în mărime de 10.000 euro de la Cococenco C. și chitanța la dispoziția de

încasare nr. 00007 din 19.05.2009, prin care se pretinde că în casieria SRL „Asierto”

a intrat suma în mărime de 5000 euro de la Cococenco C., au fost ridicate de la partea

vătămată abia la 11.07.2017, conform procesului - verbal de ridicare din 11.07.2017

si ordonanței din 11.07.2017. Această circumstanță, în cumul cu faptul

nerecunoașterii de către martorul – Gurău L. a semnăturii de pe chitanțele la

dispozițiile de încasare numite, a permis apărării să considere că aceste înscrisuri nu

sunt autentice, iar întru a verifica autenticitatea acestor pobe, apărarea a formulat

cerere de efectuare a expertizei, care, însă a fost respinsă de instanță, ca fiind

considerată tendențioasă.

La caz era necesară dispunerea expertizei tehnice a documentelor și a

expertizei grafoscopice, din motiv că chitanțele la dispoziția de încasare ridică dubii

și în ambele înscrisuri la temeiul juridc în care s-a încasat pretinsul împrumut este

contactul de împrumut 01.09 din 29.04.2009, sumele pretins încasate sunt diferite -

în chitanța nr.07 din 06.05.2009 este indicată suma în mărime de 10.000 euro, iar în

chitanța nr. 00007 din 19.05.2009 este indicată suma în mărime de 5000 euro. La

materialele cauzei fiind anexată încă o chitanță la dispoziția de încasare cu nr. 00006

din 29.04.2009 în conformitate cu care se presupune că în casieria SRL „Asierto” a

intrat suma în mărime de 5000 euro conform aceluiași contract nr. 01.09. din

29.04.2009, chitanță care a fost anexată în lipsa actului procedural de ridicare a

acestui înscris și de recunoaștere în calitate de corp delict sau mijloc material de

probă.

Instanța nu s-a expus asupra agrumentului apărării, care dintre cele trei

chitanțe la dispoziția de încasare confirmă transmiterea propriu - zisă de către

8

Cococenco C. a împrumuturilor în euro către SRL „Asierto”, doar a preluat

expunerea acuzării din rechizitoriu fără să facă o analiză a probelor respective în

raport cu circumstanțele și observațiile invocate de apărare.

La baza condamnării lui Rusu Ion, instanța și-a bazat soluția pe probe dubioase

a căror sursă nu a fost verificată în ședința de judecată, precum a căror veridicitate

și autenticitate nu a fost stabilită în corespundere cu prevederile art. 101 alin. (1)

Cod de procedură penală.

Nu s-a luat în considerare că, Contractul de împrumut din 03.09.2009, nu a

produs efecte juridice și un asemenea împrumut nu a fost acordat. Or, în

conformitate cu prevederile alin. (1) din Legea contabilității nr. 113 din 27.04.2007,

deținerea de către entitate a activelor cu înregistrarea surselor de proveniență a

acestora și a faptelor economice fără documentarea și refelctarea acestora în

contabilitate se interzic, iar potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) și alin. (2) din același

act legislativ, prevede că faptele economice se contabilizează în baza documentelor

primare și centralizatoare. Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării

operațiunii, iar dacă aceasta este imposibil, nemijlocit după efectuarea operațiunii

sau după producerea evenimentului.

Astfel, în lipsa documentelor primare care să confirme transmiterea efectivă

de către „Constant Imobil” SRL a împrumutului la contul de decontare al SRL

„Asierto” sau în casieria acesteia, nu se pote invoca existența cărorva obligații de

rambursare a unui împrumut care nu a fost efectiv acordat.

Potrivit art. 867 alin.(1) Cod civil, prin contractul de împrumut o parte

(împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părți (împrumutatul) bani

sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă sa restituie banii în aceeași sumă sau

bunuri de același gen, calitate și cantitate la expirarea termenului pentru care i-au

fost date, de unde rezultă că SRL „Constant Imobil” nu a executat obligația de

acordare a împrumutului, nici partea vătămată și nici acuzatorul de stat nu au adus

nici o probă care să confirme executarea obligației de a da cu împrumut conform

contractului de împumut din 03.09.2009, lui SRL „Asierto”, și respectiv ultima nu

poate restitui ceea ce nu a primit.

Concluzia instanței că Rusu I. ar fi însușit suma în mărime de 160.000 lei, nu

are suport probant.

Din circumstanțele de fapt și probele anexate la materialele cauzei, rezultă cu

certitudine că, contractul de împrumut din 03.09.2009 nu a produs careva efecte

juridice. Or, neacordarea împrumutului reprezintă o dovadă clară că, SRL „Constant

Imobil” nu a urmărit învestirea acestui contract cu efecte juridice. Însăși partea

vătămată, în cadrul examinării cauzei, nu a putut indica prin careva probă anexată la

materialele cauzei care să confirme transmiterea de către „Constant Imobil” SRL a

împumutului în mărime de 160.000 lei către SRL „Asierto”.

Faptul că SRL „Constant Imobil” nu a transmis cu împrumut SRL „Asierto”

suma de 160.000 lei, se confirm[ și prin informația din conturile bancare ale SRL

„Asierto”, anexată la materialele cauzei, conform căreia pe parcursul perioadei

16.09.2009 - 02.04.2010, SRL „Constant Imobil” a transferat la contul de decontare

al SRL „Asierto” suma totală în mărime de 207.249 lei la diferite date și diverse

cuantumuri, fiecare dintre acestea având destinație de plată: servicii de depozitare,

servicii de transport etc.

9

Că între aceste două întreprinderi, au existat alte raporturi juridice decât cele

de împrumut este confirmat și prin informația comunicată de Serviciul Fiscal de Stat,

potrivit căreia SRL „Constant Imobil” a emis pe numele SRL „Asierto” factura

fiscală nr. RU nr. 2142447 din 01.06.2009 în valoare de 55.208,33 lei, iar conform

extraselor bancare comunicate de BC „Moldova Agroindbank” SA, SRL „Asierto”

a transferat SRL „Constant Imobil” suma în mărime de 19.000 lei la data de

01.10.2009 și suma în mărime de 35.000,02 lei la data de 16.12.2009.

Însă, SRL „Constant Imobil” nu a fost recunoscută în calitate de parte

vătămată si nici parte civilă în acest proces, iar argumentele apărării si probatoriul

invocat în contradictoriu cu acuzarea la acest capitol, au fost lăsate de către instanța

de fond fără nici o apreciere.

Instanța a constatat că însușirea de către Rusu I. a sumelor acordate de către

partea vătămată cu titlu de împrumut SRL „Asierto” în sumă de 540.000 lei,

pretinsul împrumut acordat de către SRL „Constant Imobil” în mărimde 160.000 lei

și pretinsele împrumuturi valutare în mărime totală de 25.000 euro se confirmă prin

prin raportul de expertiză grafoscopică nr. 2381 din 30.11.2010, potrivit căruia

semnătura părții vătămate de pe dispozițiile de plată nr. 00042 din 20.10.2009, nr.

00047 din 02.11.2009 și nr. 00049 din 17.11.2009 nu este executată de aceasta, dar

de către o altă persoană, pe când raportul dat de expertiză nu a indicat că semnătura

părții vătămate pe aceste documente este falsificată anume de către Rusu I.

Concluziile expertului expuse în raportul de expertiză grafoscopică nr. 2381 din

30.11.2010 cu referire la clișeul ștampilelor aplicate pe dispozițiile de plată nr.

00042 din 20.10.2009, nr. 00047 din 02.11.2009 și nr. 00049 din 17.11.2009 în

raport cu clișeul ștampilelor aplicate pe alte înscrisuri, care de altfel nu au fost nici

întrun fel recunoscute la materialele cauzei penale, nu au nici o relevanță.

Mai mult că, raportul dat de expertiză a fost efectuat având drept mostre de

semntărui colectate într-o altă cauză penală, ceea ce este contrar procedurii penale.

A fost lăsat fără apreciere declarațiile inculpatului, care a afirmat că dânsul

transmitea părții vătămate mijloace bănești din contul numerarului ridicat la

instituția financiară. Or, rulajul bancar comunicat de BC „Moldova Agroindbank”

SRL arată expres că la data de 20.10.2009, lui Rusu Ion i-a fost eliberată suma în

numerar în mărime de 110.000 lei, ce corespunde sumei indicate în dispoziția de

plată nr. 00042 din 20.10.2009, iar la data de 17.11.2009 i s-a eliberat de la contul

bancar al întreprinderii suma în mărime de 130.000 lei, suficientă pentru restituirea

către Cococenco Constantin a sumei în mărime de 95.000 lei conform dispoziției de

plată nr. 00049 din 17.11.2009.

La fel, nu s-a dat apreciere informației comunicate de BC „Moldova

Agroindbank” SA la data de 19.12.2009, că de la contul de decontare al SRL

„Asierto” lui Cococenco C. i-a fost eliberată suma în mărime de 150.000 lei, fapt

care nu a fost negat de către acuzare și partea vătămată, sumă care, urma cel puțin a

fi dedusă de către instanță din suma prejudiciului dispusă spre încasare din contul

inculpatului în beneficiul părții vătămate.

Actul de revizie din 15.10.2010, care este mijloc material de probă este viciat

prin lipsa actului de ridicare și care nu se regăsește în lista probelor acuzării anexată

la rechizitoriu. Contrar afirmațiilor acuzării acest înscris nu a fost supus examinării

de către organul de urmărire penală. Or, în conținutul procesului - verbal de

10

examinare a documentelor din 03.12.2010 nu se indică despre examinarea acestui

înscris, și acesta nici nu a fost ridicat de la partea vătămată. Mai mult, cu referire la

acest înscris, martorul Gurău Lilia a indicat că în depozitele firmei nu a fost și

constatarea faptică a stocurilor de marfă în depozit nu a făcut.

De asemenea, instanța a dedus că însușirea de către Rusu I. a împrumuturilor

acordate de către Cococenco C. se confirmă prin presupusa corespondență

electronică și corespondență Skype anexată la materialele cauzei, însă acestea nu au

fost recunoscute în calitate de mijloace materiale de probă, ce se deduce din procesul

verbal de examinare a obiectului din 20.07.2017 și ordonanța de recunoaștere și

anexare a corpurilor delicte la cauza penală din 20.07.2017. Mai mult, partea

vătămată a declarat în instanța de judecată că această discuție prin intermediul

aplicației Skype, anexată la materialele cauzei, de fapt a fost făcută de către dânsul

prin folosirea contului Skype al inculpatului.

În concluzie, din analiza materialului probator nu a fost probat elementul

însușirii de către Rusu I. a sumelor real împrumutate de către Cococenco C. lui SRL

„Asierto”, iar atât timp cât transmiterea efectivă către SRL „Asierto” sau a

împrumuturilor în sumă totală de 25.000euro nu a fost probată, nu-i poate fi

incriminat inculpatului faptul însușirii acestor mijloace financiare de către Rusu I.

Nu a fost demonstrat, prin probe veridice, pertinente și concludente, nici faptul

înstrăinării de către Rusu Ion a activelor societății gestionate de acesta și însușirea,

în consecință, a mijloacelor bănești obținute.

Aceste acuzații au fost pe deplin răsturnate prin declarațiile martorului

Megherea Ștefan audiat în cadrul cerctării judecătorești, care a declarat că după ce

Rusu Ion a plecat din țară, aceleași spații de depozit și oficii au fost transmise în

chirie lui Cococenco C. prin intermediul SRL „Constant Imobil” și că la încheierea

contractului de locațiune SRL „Constant Imobil” în persoana lui Cococenco C. lui

Cococenco C. nu i-au fost transmise cheile de la depozitele și oficiile închiriate,

deoarece acesta deja le deținea fiind preluate de la SRL „Asierto”.

În contradictoriu cu declarațiile părții vătămate făcute atât la urmărirea penală,

cât și în instanța de fond, bunurile SRL „Asierto” rămase pe teritoriul depozitelor și

oficiilor închiriate de SRL „Asierto” nu au fost preluate imediat de către „Lincom

101” SA. Or, componența și starea acestora a fost stabilită doar la data de 07.03.2012

de către executorul judecătoresc, Vînaga Corneliu în cadrul procedurii de executare

pornită pentru executarea documentului executoriu nr. 2e-259/12 din 02.02.2012

emis în beneficiul „Lincon 101” SA, fapt care se atestă prin comunicatul expediat

instanței de judecată la data de 29.02.2018 de către executorul judecătoresc Vînaga

Corneliu, care la fel, de către instanță au rămas fără apreciere și analiză.

În răsturnarea declarațiilor părții vătămate și faptelor invocate de acuzare vin

și declarațiile martorului Borta M., care, în cadrul audierilor în ședință de judecată,

a indicat că după plecarea lui Rusu I. depozitele și oficiile SRL „Asierto” au fost

preluate de către Cococenco C., care a continuat să desfășoare în aceste încăperi

activități economice, iar din declarațiile lui Megherea Ștefan rezultă că SRL

„Constant Imobil”, cât a avut în chirie spațiile de depozitare si oficiile folosite

anterior de către SRL „Asierto” a desfășurat activitate similară celei desfășurată de

SRL „Asierto”.

11

Din comunicatul expediat instanței de judecată la 29.02.2018, de către

executorul judecătoresc Vînaga Corneliu, o parte din bunurile SRL „Asierto” au fost

valorificate în cadrul procedurii de executare aflată în procedura sa, iar soarta altor

bunuri și stocuri de marfă rămase la depozitele SRL „Asierto” după plecarea lui

Rusu I., rămâne a fi incertă. La 07.03.2012, în depozitele închiriate de SRL „Asierto”

de ultima, se afla doar 1000 mp de material termoizolant evaluat la suma de 25 lei /

mp. Autovehiculele aflate în proprietatea SRL „Asierto” au fost înstrăinate în cadrul

aceleiași proceduri de executare de către executorul judecătoresc Vînaga C.,

rămânând neclară situația carului, cântarului de mare capacitate și a altor bunuri

mobile ale întreprindeiri date.

Din declarațiile martorului Pascarenco E., rezultă că, după intentarea, prin

Hotărârea Curții de Apel Chișinău din 02.07.2014, a procesului de insolvabilitate al

SRL „Asierto” prin faliment simplificat, în cadrul procedurilor de inventarie a

activului și pasivului debitorului insolvabil, careva active, cu excepția unor sume

nesemnificative aflate la contul de decontare și o supraplată la impozitul pe venit, la

SRL „Asierto” nu au fost constatate.

Nu și-au găsit confirmare nici afirmațiile părții vătămate, susținute de către

acuzare și preluate de către instanță, potrivit cărora Rusu I. se face vinovat de

nefinalizarea procedurii de restituire din Bugetul Public Național a TVA aferentă

procurărilor înregistrate de SRL „Asierto”, inculpatul având intenția de a însuși

aceste mijloace în detrimentul părții vătămate.

Or, prin actele cauzei, la 15.10.2010 s-a întocmit Actul de control nr. 5-644855

conform căruia a fost supusă controlului prin verificare totală activitatea SRL

„Asierto” în perioada 01.01.2007 - 31.12.2009, pentru impozitul pe venit și perioada

01.03.2007 - 31.08.2010 pentru TVA și alte impozite, iar la 26.10.2010 a fost

întocmit Actul nr. 3-479548, prin care s-a propus în refuzarea restituirii din bugetul

public național a sumelor TVA în mărime de 317.000 lei din motivul neprezentării

documentelor contabile. Prin actul de primire - predare din 20.10.2010 și declarațiile

părții vătămate toată documentația contabilă primară a fost transmisă de către Gurău

L. lui Cococenco C., ultimul fiind la momentul respectiv cea mai interesată persoană

în punerea la dispoziția funcționarilor fiscali a tuturor actelor necesare pentru

finalizarea verificărilor fiscale și dispunerea restituirii TVA din bugetul public

național.

Instanța nu a făcut nici o analiză și nici o verificare în coroborare a probelor,

ci doar s-a rezumat în a transpune în sentință conținutul rechizitoriului și transcrierea

declarațiilor martorilor audiați în ședința de judecată, inclusiv a declarațiilor părții

vătămate și a inculpatului, fără să motiveze concluziile puse la baza condamnării lui

Rusu I.

Pe când, conform art. 371 alin. (2) Cod de procedură penală, nu se admite

reproducerea în ședința de judecată a înregistrării audio sau video fără a se da citire

în prealabil declarațiilor consemnate a procesului verbal respectiv.

Dar, instanța la baza condamnării lui Rusu I., a pus înregistrarea convorbirii

între partea vătămată și fosta soție a inculpatului făcută cu încălcarea prevederilor

de procedură penală. Potrivit art. 164 Cod de procedură penală, înregistrările audio

sau video, fotografiile, mijloacele de control tehnic, electronic, magnetic, optic și

alți purtători de informație ectronică, dobândite în condițiile prezentului cod,

12

constituie mijloace de probă dacă ele conțin date sau indici temeinici privind

pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și dacă conținutul lor contribuie la aflarea

adevărului în cauza respectivă.

Sancțiunea de inadmisibilitate a probelor obținute de la o persoană care nu

poate recunoaște documentul sau obiectul respectiv, nu poate confirma veridicitatea,

proveniența lui sau circumstanțele primirii acestuia are drept scop protejarea

acuzatului de eventualele declarații fabricate și garantează respectarea principiului,

ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Condamnarea

persoanei în baza declarațiilor obținute de la o persoană care nu recunoaște

documentul respectiv, ar contraveni garanției de proces echitabil - invocarea în

susținerea condamnării lui Rusu I. a Actului de revizie din 15.10.2010, în privința

căruia lipsește procesul - verbal de ridicare, de cercetare / examinare si care nu a fost

recunoscut de către martorul audiat Gurău Lilia, precum și a chitanțelor la

dispozițiile de încasare nr. 07 din 06.05.2009 si nr. 00007 din 19.05.2009, reprezintă

încălcarea dreptului inculpatului la un proces echitabil.

Având în vedere argumentele și criticile invocate în raport cu probele

adminsitrate de acuzare și partea vătămată în susținerea învinuirii, în special criticile

aduse contractelor de împrumut nr.01/09 din 29.04.2009 și nr. 02/09 din 30.04.2009,

chitanței la dispoziția de încasare nr. 07 din 06.09.2009, chitanței la dispoziția de

încasare nr. 00007 din 19.05.2009 și contractului de împrumut din 03.09.2009

semnat între SRL „Constant Imobil” și SRL „Asierto”, conisideră că partea vătămată

nu a făcut nici într-un fel proba transmiterii efective a împrumuturilor în cauză

inculpatului sau „Asierto”, iar lipsa probelor concludente, veridice și pertinente,

instanța nu urma să admită acțiunea civilă.

Instanța, pronunțând sentința de condamnare, în privința inculpatului urma să

aplice prevederile art. 385 alin. (4) și alin. (5) Cod de procedură penală, atât timp cât

apărarea în cadrul cercetării judecătorești și în dezbateri a atras atenția instanței

asupra încălcării drepturilor inculpatului ce derivă din calitatea lui procesuală ce

derivă din condițiile de detenție inumane și degradante, în corpoart cu art.3 din

Convenție.

Din parcatica CEDO rezultă, că statul a fost condamnat pentru încălcarea art.

3 din Convenție, fiind constatat cu certitudine că Penitenciarul nr. 13, mun. Chișinău,

unde se deține și inculpatul, nu satisfice exigențele Convenției (cauza Botnari vs.

Moldova din 05.06.2018), astfel că instanța urma a aplica norma prevăzută de

art.385 alin.(5) Cod de procedură penală.

Dispozitivul sentinței a avut loc cu încălcarea cerințelor art. 25 alin. (2), 338

și 339 Cod de procedură penală, deoarece instanța l-a pronunțat fără a se retrage în

deliberare, fapt confirmat prin înregistrarea din ședința de judecată din 29.05.2018,

ora. 16. Încălcarea procesului deliberării și adoptarea unei hotărâri judecătorești în

afara procesului, atrage vicierea actului judecătoresc pronunțat fiind pasibil casării,

reprezentând în sine încălcarea dreptului inculpatului la un proces echitabil.

decembrie 2018, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că prima instanță corect a stabilit circumstanțele de

fapt și de drept, și just a concluzionat că inculpatul Rusu Ion este vinovat de

comiterea infracțiuni incriminate, or, împrejurările ce dovedesc în afara oricăror

13

dubii vinovăția acestuia în comiterea faptelor penale încriminate, care au fost

elucidate și constatate din totalitatea de probe acumulate la dosarul respectiv, fiind

corect apreciate, cu respectarea prevederilor art. 101 Cod procedură penală.

Prin urmare, întru a evita repetări inutile, instanța de apel a însușit argumentele

expuse de prima instanță și motivele din sentință referitor la vinovăția inculpatului

în comiterea faptei imputate.

Totodată, ținând cont de faptul că prin Legea nr.179 din 26.07.2018 pentru

modificarea a unor acte legislative în vigoare din 17.08.2018, adoptată după

pronunțarea sentinței, au fost introduse modificări la dispozițiile art. 190 Cod penal,

care sunt mai favorabile inculpatului, precum aplicând și prevederile art. 10 Cod

penal, acțiunile lui urmează a fi încadrate după noile modificări, deoarece

legislatorul a concretizat acțiunile și consecințele prejudiciabile prin care se comite

infracțiunea de escrocherie.

Astfel, acțiunile inculpatului urmează a fi reîncadrate în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal (redacția din 26.07.2018), după indicii calificativi „escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei

persoane, cu încheierea actului juridic anulabil determinată de comportamentul

viclean, comisă cu cauzarea de daune în proporții deosebit de mari”, constatând că

inculpatul Rusu Ion, în perioada de timp aprilie 2009 - octombrie 2009, aflându-se

în diferite locuri în mun. Chișinău, activând în calitate de administrator al SC

„Asierto” SRL, acționând în scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, cu

folosirea situației de serviciu, prin inducerea în eroare a unei persoane, sub

pretextul desfășurării unui afaceri în comun privind procurarea din R. Moldova și

exportarea peste hotarele țării a pieilor de bovine, în baza unor contracte de

împrumut fără dobândă, încheiate din numele SC „Asierto” SRL, a cerut și a primit

de la Cococenco Constantin, în mai multe rate, mijloace bănești în sumă totală de

700.000 lei și 25.000 euro, echivalentul a 394.460 lei, bani pe care i-a însușit,

cauzând părții vătămate o daună materială considerabilă. Valoarea totală a

mijloacelor bănești însușite ilegal de către Rusu Ion de la Cococenco Constantin

contituind 1.094.460 lei, adică proporții deosebit de mari.

Vinovăția inculpatului în comiterea infracțiuni imputate este confirmată prin

cumulul de probe cercetate, ce coroborează între ele și careva divergențe între

declarațiile părții vătămate, a martorilor și probele scrise care ar trezi dubii nu au

fost reținute.

și deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri, prin care

inculpatul să fie achitat, iar acțiunea civilă respinsă.

Recurenta a invocat că atât acuzarea, cât și instanțele de fond nu au constatat

care sunt circumstanțele care demostrează scopul de cupiditate, care este unul

obligatoriu la calificare faptei incirminate inculpatului.

Instanțele nu a au dat apreciere faptului că acuzarea nu a stabilit

imposibilitatea apărării drepturilor subiective prin mijloacele justiției civile, având

în vedere că partea vătămată, în actul de sesizare a indicat că a transmis SRL

„Asierto”, mijloace bănești cu titlu de împrumut în temeiul unor contracte de

împrumut semnate cu această întreprindere.

14

Imputarea sustragerii sumei în mărime de 25.000 euro, se bazează pe

însumarea matematică a cifrelor conținute în contractele de împrumut nr.01/09 din

29.04.2009, nr.02/09 din 30.04.2009, chitanța la dispoziția de încasare nr.07 din

06.05.2009 și chitanța la dispoziția de încasare nr.00007 din 19.05.2009, fără a fi

verificat acest calcul, care ar fi trezit dubii rezonabile atât acuzării, cât și instanțelor

judecătorești cu referire la autenticitatea înscrisurilor invocate.

Fără nici o justificare, au fost respinse cererile prin care s-a solicitat efectuarea

expertizei grafoscopice și tehnice a documentelor pentru a fi constatat cu certitudine

autenticitatea probelor administrate.

Nu a fost făcută nici o delimitare a escrocheriei de încălcarea normelor de

drept civile, delimitare care se impunea a fi făcută având în vedere faptul că

inculpatul și partea vătămată sunt asociații SRL „Asierto”, ce presupune

desfășurarea în comun și în interese comune a activității de antreprenoriat, că

întreprinderea dispunea de suficiente active din contul cărora să fie satisfăcute

eventualele pretenții ale părții vătămate în cazul în care întreprinderea nu-și executa

obligația de rambursare la termen a împrumuturilor contractate.

Eronat s-a concluzionat că inculpatul ar fi sustras și și-ar fi însușit suma în

mărime de 160.000 lei, presupus împrumutată SRL „Asierto” de la SRL ”Constant

Imobil” în baza contractului de împrumut din 03.09.2009, pe când nu a fost probat

cum suma dată a fost realmente transmisă/transferată de către SRL ”Constant

Imobil” către SRL „Asierto”, la contul de decontare al acesteia.

Nu s-a dat apreciere că SRL „Constant Imobil” nu are nici o calitate

procesuală în acest proces, nici ca parte vătămată și nici ca parte civilă, iar

Cococenco C. nu a fost recunoscut în calitate de reprezentat al SRL „Constant

Imobil” .

Ordonanțele emise la 04.11.2010 și 17.11.2010, 18.11.2010 sunt viciate, pe

motiv că se face referire la o altă încadrare a faptei și o altă dată de pornire a urmăririi

penale, ce nu corespunde cu prevederile art.126 alin.(1) Cod de procedură penală.

Ordonanțele de ridicare din 17.11.2010 și 18.11.2010 nu sunt motivate și nu

indică în cadrul cărei cauze penale s-a efectuat ridicarea documentelor respective,

urmând a fi respinse ca inadmisibile.

Cu toate că corespondența Skype și corespondența din poșta electronică de la

partea vătămată, au fost ridicate prin ordonanța din 11.07.2017, acestea potrivit

procesului-verbal de examinare a obiectului din 20.07.2017, nu au fost supuse

examinării și nu au fost recunoscute în calitate de corpuri delicte sau mijloace

materiale de probă.

Înregistrarea prezentată de partea vătămată în ședința din 17.05.2018 (CD-R

Maxell) este o probă inadmisibilă, deoarece este contrară prevederilor art.164 Cod

de procedură penală.

Raportul de expertiză nr.2381 din 30.11.2010 este viciat, apărarea a formulat

obiecții, însă instanțele au omis să se expusă asupra acestora, deși au o importanță

primordială.

Nu au luat în considerație instanțele delcarațiile părții vătămate, care a

recunoscut și confirmat că inculpatul a restituit în parte împrumutul.

Între presupusa parte vătămată și SRL „Asierto”, condusă de Rusu I. au

existat relații contractuale, iar contractele nu au fost anulate, astfel că partea

15

vătămată având toate mecanismele juridico-civile de a recupera sumele transferate

la contul SRL „Asierto” în valoare totală de 540.000 lei, dacă s-a considerat

vătămată într-un drept al său.

Contractul de împrumut din 03.09.2019 semnat între SRL „Constant Imobil”

în calitate de împrumutător și SRL „Asierto” în calitate de împrumutat, nu a produs

niciodată efecte juridice, deoarece un asemenea împrumut nu a fost acordat.

Instanța nu a cercetat efectiv probele și nu le-a verificat în corespundere cu

cerințele prevăzute de art. 414 alin. (2) Cod de procedură penală, deoarece după cu

rezultă din procesul-verbal și din înregistrarea audio a acesteia, în ședința de judecată

au fost cercetate doar procesele verbale de consemnare a acțiunilor procesuale, fără

însă, a fi cercetate însuși probele, ceea ce nu satisface exigențile unui proces echitabil

public, inculpatul fiind lipsit de posibilitatea de a fi cercetată proba în prezența lui.

În cazul, în care instanța chiar și dacă a concluzionat respingerea probelor

apărării, urma totuși să rețină că încălcările admise în cadrul urmăririi penale sesizate

de apărare, chiar dacă duc la nulitatea probatoriului criticat, urmau a fi tratate în

favoarea inculpatului, prin reducerea pedepsei cu închisoarea drept recompensă

pentru încălcările admise, în temeiul art. 385 alin. (4), (5) Cod de procedură penală.

Astfel, hotărârile instanțelor de fond nu sunt motivate.

În drept, recursul este bazat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 16) Cod de

procedură penală.

motivelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta este pasibil

admiterii din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel, inclusiv când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect se atestă că instanța de fond și cea de apel au comis

următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 101

alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată

este obligată să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor

probelor administrate. În corespundere cu art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală,

judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.

Potrivit art. 394 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a

sentinței de condamnare trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată

ca fiind dovedită, indicându-se locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de

vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii, probele pe care se întemeiază

concluziile instanței de judecată și motivele pentru care instanța a respins alte probe.

16

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală. Sentința

se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și

să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte

(Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului sentinței (pct. 2. din

decizie), instanța de fond:

a) nu a judecat cauza în raport cu circumstanțele concrete de fapt și de drept

invocate în rechizitoriu, în special că inculpatul: „în perioada de timp aprilie 2009

- octombrie 2009…, a cerut și a primit de la Cococenco Constantin, în mai multe

rate, mijloace bănești în sumă totală de 700.000 lei și 25.000 euro…, bani pe care

i-a însușit, cauzând părții vătămate o daună materială în valoarea totală de

1.094.460 lei”.

În aspectul vizat, nu a descris, deci nici constatat, în fapta considerată ca fiind

dovedită, când, unde, sub ce condiții și cum a primit, dar și însușit ulterior de la

partea vătămată anume „în perioada de timp aprilie 2009 - octombrie 2009” și doar

sumele de „700.000 lei și 25.000 euro”;

b) doar a trecut în revistă probele administrate pe caz, însă nu a apreciat

fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor,

inclusiv cu circumstanțele concrete de fapt și de drept invocate în rechizitoriu,

neindicînd motivele pentru care a respins versiunile și probele apărării.

Mai mult, a enumărat în calitate de dovezi care demonstrează vinovăția

inculpatului, pe 3 pagini, diverse probe scrise – facturi, contracte, chitanțe, bonuri,

etc., care cuprind date privind activitatea financiară a SRL „Asierto” și SRL

„Constant Imobil”, a inculpatului și părții vătămate, în perioada anilor 2009 – 2012,

adică ce depășește limitele indicate în rechizitoriu - aprilie 2009 - octombrie 2009,

fără a concretiza care din acestea dovedesc că în perioda aprilie 2009 - octombrie

2009 inculpatul ar fi primit și ulterior însușit 700.000 lei și 25.000 euro, și care din

acestea confirmă sau infirmă versiunea apărării că în speță sunt prezente relații

civile, în cadrul căror SRL „Asierto” doar a împrumutat de la partea vătămată sumele

indicate în rechizitoriu, în scopul activității SRL „Asierto” pe care ambii o gestionau,

apoi le-a restituit achitând ultimului dobânzi și venituri, în corespundere cu clauzele

contractuale prescrise.

Pe lângă aceasta, estimarea unor dovezi prin prisma prevederilor art. 251

Cod de procedură penală, nu corespunde criteriilor de apreciere a probelor

administrate în speța penală, prescrise în art. 101 Cod de procedură penală.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția.

În al doilea rând, potrivit art. 414 alin. (1), (2(, (5) și (6) Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel și se pronunță asupra

tuturor motivelor invocate în apel. Instanța de apel verifică declarațiile și probele

materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, cu

17

consemnarea în procesul-verbal. Instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze

concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în

ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal.

Potrivit art. 419 Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de

apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă

instanță. Conform art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea cauzei se

efectuează în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Modificarea învinuirii în

instanța de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează situația inculpatului

și nu se lezează dreptul lui la apărare. În corespundere cu art. 66 alin. (1), (2) pct.

1) Cod de procedură penală, inculpatul are dreptul la apărare și dreptul să știe pentru

ce faptă este învinuit. Potrivit art. 8 Cod penal, caracterul infracțional al faptei și

pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvîrșirii

faptei. Conform art. 10 Cod penal, legea penală care înlătură caracterul infracțional

al faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei ce a

comis infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au

săvârșit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi. Legea penală care

înrăutățește situația persoanei vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni nu are efect

retroactiv. Potrivit art. 118 alin. (2) Cod penal, calificarea infracțiunilor în cazul

concurenței dintre o parte și un întreg se efectuează în baza normei care cuprinde în

întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvîrșite. În corespundere cu art. 417

alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă

temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea apelului, precum și motivele

adoptării soluției date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări, Chestiunile

de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă normele de

drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări

ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate, hotărârea instanței de

fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei (Hotărârea Plenului CSJ a RM din

12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, conform descriptivului și dispozitivului deciziei atacate (pct. 4. din decizie):

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond și, repetându-le întocmai, nu a desființat hotărârea contestată, cu

rejudecarea pricinei potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă

instanță, menținând o sentință nemotivată și neîntemeiată legal;

b) nu a rejudecat cauza în raport cu circumstanțele concrete de fapt și de drept

invocate în rechizitoriu, în special că inculpatul: „în perioada de timp aprilie 2009

- octombrie 2009…, a cerut și a primit de la Cococenco Constantin, în mai multe

rate, mijloace bănești în sumă totală de 700.000 lei și 25.000 euro…, bani pe care

i-a însușit, cauzând părții vătămate o daună materială în valoarea totală de

1.094.460 lei”.

În aspectul vizat, nu a descris, deci nici constatat, în fapta considerată ca fiind

18

dovedită, când, unde, sub ce condiții și cum a primit, dar și însușit ulterior, de la

partea vătămată anume „în perioada de timp aprilie 2009 - octombrie 2009” și doar

sumele de „700.000 lei și 25.000 euro”.

Pe lângă aceasta, a indicat ințial în descriptiv că sentința este legală și

întemeiată, apoi a constatat și descris divergent că inculpatul a comis altă faptă și

conform altor elemente infracționale decât cele invocate în rechizitoriu, iar în

dispozitiv s-a contrazis dispunând menținerea unei sentințe pe care a criticat-o

anterior;

c) doar a trecut în revistă probele administrate pe caz, însă nu a apreciat

fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor,

inclusiv cu circumstanțele concrete de fapt și de drept invocate în rechizitoriu,

neindicînd motivele pentru care a respins versiunile și probele apărării.

Mai mult, în calitate de dovezi care demonstrează vinovăția inculpatului, s-a

referit la diverse probe scrise – facturi, contracte, chitanțe, bonuri, etc., care cuprind

date privind activitatea financiară a SRL „Asierto” și SRL „Constant Imobil”, a

inculpatului și părții vătămate, în perioada anilor 2009 – 2012, adică ce depășește

limitele indicate în rechizitoriu - aprilie 2009 - octombrie 2009, fără a concretiza

care din acestea dovedesc că în perioda aprilie 2009 - octombrie 2009, inculpatul

ar fi primit și ulterior însușit 700.000 lei și 25.000 euro, și care din acestea confirmă

sau infirmă versiunea apărării că în speță sunt prezente relații civile, în cadrul căror

SRL „Asierto” doar a împrumutat de la partea vătămată sumele indicate în

rechizitoriu, în scopul activității SRL „Asierto” pe care ambii o gestionau, apoi le-a

restituit achitând ultimului dobânzi și venituri, în corespundere cu clauzele

contractuale prescrise;

d) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal.

Or, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, instanța de apel a dat

citirii doar actelor procesuale privind ridicarea probelor scrise, dar nu a citit și

verificat probele propriu-zise;

e) nu s-a pronunțat asupra motivelor și probelor indicate în apelul apărării,

inclusiv asupra celor reproduse la pct. 3. din decizie, și repetate în recursul ordinar,

în consecutivitatea și esența probatorie invocată (pct. 3., 5. din decizie);

f) reîncadrând acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (5), în redacția nouă,

în vigoare din 17.08.2018, conform indicelor: „...prin inducerea în eroare…, cu

încheierea actului juridic anulabil determinată de comportamentul viclean”, a

depășit limitele învinuirii formulate inculpatului, or, asemenea împrejurări de fapt și

drept nu se regăsesc în rechizitoriu.

Mai mult, calificativul imputat de către instanță inculpatului: „cu încheierea

actului juridic anulabil” este unul incomplet, deci absolut neclar, deoarece

reprezintă doar o parte din cel prevăzut în dispoziția normei vizate, cum ar fi: „în

privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care

identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului

juridic nul sau anulabil”, iar în fapta criminală constatată ca fiind dovedită nu a

descris nicio circumstanță legată de vre-un act juridic, cât și esența inducerii în

19

eroare…, cu încheierea actului juridic anulabil determinată de comportamentul

viclean;

g) nu a ținut cont de prevederile art. 8, 10 și 118 alin. (2) Cod penal, or, în

cazul în care infracțiunea de escrocherie nu a fost decriminalizată după modificările

operate în art. 190 Cod penal prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare din

17.08.2018, iar redacția nouă a normei în cauză nu înlătură caracterul infracțional al

faptei, nu ușurează pedeapsa și nu ameliorează în alt mod situația persoanei ce a

comis infracțiunea, adică nu are efect retroactiv, acțiunile făptuitorului urmează a fi

încadrate conform legii penale în vigoare la momentul săvârșirii faptei, fiind o normă

care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvîrșite;

h) soluția de condamnare a inculpatului în baza unei noi învinuiri, dar fără a

o pune în discuția părților în cadrul ședinței de judecată, contravine jurisprudenței

naținonle și CtEDO, fiind încălcat dreptul inculpatului la apărare și dreptul să știe

pentru ce faptă este învinuit.

Astfel, potrivit art. 409 Cod de procedură penală, prin efectul devolutiv al căii

de atac se înțelege examinarea tuturor aspectelor de fapt și de drept, inclusiv în afara

motivelor invocate în apel, daca acestea sunt în favoarea inculpatului. În cazul în

care instanța de apel i-a în considerare temeiurile de casare din oficiu, ea este

obligată să le pună în discuția părților (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22

Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel, pc. 12.2.). În cazul în care

apare necesitatea de a reîncadra juridic fapta, pentru săvîrșirea căreia inculpatul nu

a fost pus sub învinuire, instanța trebuie să țină cont că o astfel de modificare a

încadrării juridice este posibilă numai când acțiunile inculpatului, ce urmează a fi

încadrate în baza altei legi, i-au fost imputate, modificarea învinuirii nu înrăutățește

situația inculpatului și nu afectează dreptul lui la apărare. În astfel de cazuri,

instanțele vor ține cont de faptul că învinuirea se consideră mai gravă în cazul când

se introduc fapte și episoade adăugătoare, care majorează volumul învinuirii. Drept

învinuire care esențial, după circumstanțele reale, diferă de cea de la început urmează

de considerat orice altă modificare a învinuirii (imputarea altor acțiuni în locul celor

imputate anterior, imputarea infracțiunii care diferă de cea imputată după obiectul

atentat, caracterul faptei și acțiunii), care afectează dreptul inculpatului la apărare

(Hotărîrea Plenului CSJ a RM din 19.06.2006, nr.5 - Privind sentința judecătorească, pct. 23).

Or, instanța de apel nu a pus în discuția părților noua învinuire și nu a informat

inculpatul în mod detaliat cu privire la natura și cauza acuzației aduse împotriva sa,

precum și dreptul de a dispune de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării

sale, încălcând, astfel, și prescripțiile art. 6 §1, §3 lit. a) și b) CEDO - dreptului la un

proces echitabil (Hotărârea CțEDO din 12.04.2011, Adrian Constantin vs. România).

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că ambele instanțe nu au judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind motive

legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul

hotărârii, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel, și că recursul ordinar este întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

20

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs,

se impune soluția admiterii recursului declarat, casării totale a deciziei, și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

admite recursul ordinar declarat de avocata Angela Popil, casează total

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 decembrie 2018, în

privința inculpatului Rusu Ion x, și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 08 mai 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Ion Guzun

Victor Boico

Dumitru Mardari

Maria Ghervas

21