1ra-1549/2019 — art. 201/1 alin. 1 lit. b, 320/1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 201/1 alin. 1 lit. b, 320/1 CP
- Temei legal
- fără a invoca vreun temei prevăzut de art. 427 Cod de procedură penală
1ra-1549/2019 — art. 201/1 alin. 1 lit. b, 320/1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 1ra-1549/2019
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
D E C I Z I E
13 noiembrie 2019 mun. Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte – Iurie Diaconu,
Judecători – Ion Guzun, Liliana Catan,
examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin se care solicită
casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 06 martie 2019, declarat în
propria cauză penală de către inculpatul
Rusu Ion XXXXX, născut la XXXXX, originar și locuitor al
XXXXX.
Termenul de examinare a cauzei:
prima instanță: 17.10.2018 - 08.11.2018;
instanța de apel: 03.01.2019 - 06.03.2019;
instanța de recurs: 25.03.2019 - 13.11.2019.
a c o n s t a t a t :
Prin sentința Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei din 08 noiembrie 2018, Ion
Rusu a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 2011 alin.
(1) lit. b) și 3201 Cod penal și i-a fost numită pedeapsa în coroborare cu prevederile art.
3641 alin. (8) Cod de procedură penală, în baza art. 2011 alin. (1) lit. b) Cod penal, sub
formă de închisoare pe un termen de 2 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip
semiînchis, iar în baza art. 3201 Cod penal, sub formă de închisoare pe un termen de 2
ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
În temeiul art. 84 Cod penal, lui Ion Rusu i-a fost stabilită pentru concurs de
infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, pedeapsa definitivă de 3 ani
închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
S-a respins ca neîntemeiată cerința procurorului privind recuperarea cheltuielilor
de judecată în mărime de 1 910.90 din contul inculpatului.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea părții vătămate de a înceta
procesul penal în legătură cu împăcarea părților.
Pentru a pronunța sentința instanța de fond a constatat că, inculpatul Ion
Rusu în perioada lunilor iulie - august 2018, aflându-se în domiciliul din XXXXX în care
locuiește împreună cu mama sa Gheorghina Pocuș, fiind în stare de ebrietate alcoolică,
1
intenționat, conștientizând caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând
urmările lor și admițând în mod conștient survenirea acestora, sistematic aplica
violența în privința mamei sale, impunând-o să-i dea lui banii primiți ca pensie.
Astfel, la 11 iulie 2018 aproximativ la ora 01:00, intenționat, înțelegând caracterul
prejudiciabil al acțiunilor sale și aflându-se în domiciliul lor comun în care locuiește
împreună cu mama sa Gheorghina Pocuș, i-a aplicat mamei sale câteva lovituri cu
pumnii în regiunea capului, cauzându-i echimoze la ambele brațe care potrivit raportul
de constatare medico-legală nr.201828P0208 din 16.07.2018, se califică drept leziuni
corporale neînsemnate.
Astfel, prin acțiunile sale intenționați, Ion Rusu a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.
2011 alin. (1) lit. b) Cod penal - acțiunea sau inacțiunea intenționată comisă de un membru al
familiei în privința altui membru al familiei, manifestata prin maltratare, alte acțiuni violente,
intimidare în scop de impunere a voinței sau a controlului personal asupra victimei.
Tot el ulterior, contrar ordonanței judecătorului de instrucție din 17 iulie 2018 prin
care a fost obligat de a părăsi temporar locuința comună cu victima Gheorghina Pocuș
din XXXXX, stabilindu-se mai multe condiții printre care: de a nu se apropia de locuința
victimei la o distanță mai puțin de 200 metri, de a interzice de a vizita locul de trai a
victimei, de a limita în dispunerea unilaterală a bunurilor comune, restricții care de
către Ion Rusu nu au fost respectate, încălcând în mod flagrant ordonanța menționată,
continuând să locuiască la domiciliul victimei violenței în familie Gheorghina Pocuș,
motiv din care ultima fiind nevoită să părăsească domiciliul său, iar la data de 08 august
2018, când victima a revenit la domiciliul său, Ion Rusu a numit-o cu cuvinte
necenzurate, a amenințat-o cu moartea, motiv din care din nou a părăsit domiciliul său.
Astfel, prin acțiunile sale intenționat, Ion Rusu a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.
3201 Cod penal - Neexecutarea intenționată sau eschivarea de la executarea măsurilor stabilite
de instanța de judecata în ordonanța de protecție a victimei violenței în familie.
Sentința primei instanțe a fost atacată cu apel de către procuror prin care a
solicitat casarea parțială a sentinței, în latura încasării cheltuielilor judiciare,
pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie încasate din contul inculpatului
cheltuielile judiciare suportate pe cauza penală în sumă 1 910.90 lei pentru efectuarea
acțiunilor de urmărire penală, în rest sentința să fie menținuta fără modificări.
În motivarea apelului declarat, procurorul a menționat că, eliberarea inculpatului
de la plata cheltuielilor judiciare este contrară principiului legalității și punerea
cheltuielilor pe seama inculpatului va contribui la corectarea lui.
3.1. Nefiind de acord cu sentința în latura stabilirii pedepsei a declarat apel
inculpatul prin care a solicitat casarea parțială a sentinței cu aplicarea unei pedepse mai
blânde în temeiul art. 79 și 90 Cod penal.
2
În susținerea celor solicitate a menționat că prin comportamentul său și-a
exteriorizat căința sinceră de comiterea faptei ce i s-a incriminat, regretă mult fapta
comisă și a recunoscut pe deplin vina.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 06 martie 2019, au
fost respinse apelurile declarate de către procuror și inculpat, ca fiind nefondate, cu
menținerea fără modificări a sentinței.
4.1. În motivarea deciziei instanța de apel a menționat că, instanța de fond în baza
probelor administrate la caz, corect a concluzionat ca fiind dovedită vinovăția
inculpatului Ion Rusu în infracțiunile imputate, fapt care nu a fost contestat de către
părți.
Astfel, instanța de apel a menționat că, instanța de fond constatând ca fiind
dovedită fapta penală comisă de către inculpat, ținând cont de prevederile legale a art.
2, 7, 61 și 75 Cod penal, i-a stabilit inculpatului pedeapsa în limitele sancțiunii de art.
2011 alin. (1) lit. b) și art. 3201 Cod penal, măsura de pedeapsă stabilită de instanță fiind
adecvată faptelor comise de el, fiind totodată respectate prevederile legale art. 3641 alin.
(8) Cod de procedură penală.
În acest sens, instanța de apel a stabilit că, instanța de fond a verificat complet,
sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și în baza art. 101 Cod de
procedură penală, a dat probelor administrate pe caz o apreciere legală din punct de
vedere a pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în
ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.
Motivele invocate de către inculpat în apel referitor la pedeapsa penală, instanța
de apel le-a respins ca fiind neîntemeiate, or, la pronuțarea sentinței de către instanța
de fond nu a fost comisă nicio eroare de fapt și de drept la individualizarea și stabilirea
pedepsei inculpatului.
Instanța de apel a menționat că, instanța de fond la stabilirea pedepsei
inculpatului a ținut cont pe deplin de criteriile generale de individualizare a pedepsei
penale și în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei și personalitatea inculpatului,
numindu-i acestuia o pedeapsă echitabilă, în strictă conformitate cu dispozițiile Părții
generale a Codului penal.
Astfel, ținând cont de circumstanțele cauzei, gravitatea infracțiunilor comise, care
potrivit art. 16 Cod penal sunt din categoria celor mai puțin grave, recunoașterea vinei,
conștientizarea pericolului faptei comise care la moment prezintă pericol social,
asigurarea că pe viitor inculpatul nu va mai admite încălcări de lege, căința sinceră,
prezența la întreținere a doi copii minori, caracteristica negativă de la locul de trai,
poziția părții vătămate, prezența anterioarelor condamnări penale și contravenționale,
instanța de apel a conchis că, instanța de fond justificat a ajuns la concluzia că corectarea
3
și reeducarea inculpatului este posibilă doar cu aplicarea unei pedepse cu închisoarea,
cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Cu referire la solicitarea inculpatului de ai fi stabilită pedeapsa penală ținând
cont de prevederile art. 79 sau 90 Cod penal, instanța de apel le-a respins ca fiind
nefondate, or, inculpatul anterior a fost condamnat prin sentința Judecătoriei Sîngerei
din 01.11.2013 în baza art. 2011 alin. (2) lit. a), b) Cod penal, sentința Judecătoriei
Sîngerei din 04.12.2015 în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal și sentința Judecătoriei Bălți,
sediul Sîngerei din 15.05.2017 în baza art. 3201 Cod de procedură penală, fapt ce indică
că acesta nu tras concluziile necesare, nu s-a corectat și reeducat, dar din nou a sfidat
legile statului și a comis infracțiuni similare.
Referitor la cererea înaintată de către partea vătămată prin care indică că s-a
împăcat cu inculpatul, solicitând încetarea procesului penal în privința acestuia,
instanța de apel a susținut poziția instanței de fond care a respins această cerință
indicând că, prevederile art. 109 Cod penal și art. 276, 275, 285, 332 Cod de procedură
penală, nu prevăd încetarea procesului penal pe motiv de împăcare pe aceste categorii
de infracțiuni, împăcarea inculpatului cu partea vătămată a fost luată în considerație la
individualizarea pedepsei, de rând cu celelalte circumstanțe.
Cerința inculpatului Ion Rusu de aplicare a art. 91 și 92 Cod penal, instanța de
apel a respins-o ca inadmisibilă, or, aceste chestiuni se soluționează la executarea
pedepsei.
Cu referire la apelul declarat de către procuror, instanța de apel a menționat că,
cheltuielile judiciare în mărime de 1 910.90 lei, necesită a fi trecute în contul statului, iar
alegațiile procurorului sunt nefondate. Din apel și materialele cauzei rezultă că
cheltuielile în sumă de 1 910.90 lei (f.d.36-37, 69-70, 147, 160-161) sunt cheltuieli
judiciare, ce țin de efectuarea expertizelor medico-legale, medico-legale psihiatrice,
lucrul ofițerului de urmărire penală și cheltuielile de birotică. Astfel, expertiza medico-
legală este o probă, care de rând cu celelalte probe acumulate pe parcursul urmăririi
penale de către partea acuzării, au menirea de a demonstra în instanță vinovăția
inculpatului în comiterea faptei prejudiciabile imputate acestuia.
Subsecvent, instanța de apel a stabilit că, este obligația pozitivă a statului de a
colecta probe necesare în vederea constatării faptei penale, identificării făptuitorului și
implicit asumarea cheltuielilor aferente procesului din contul statului - în cazul dat a
cheltuielilor în sumă de 1 910.90 lei.
Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar de către inculpat prin
care solicită casarea acestei, rejudecarea cauzei prin care să-i fie exclus art. 34 Cod penal
și să îi fie numită o pedeapsă mai blândă în conformitate cu prevederile art. 79, 90, 901,
91, 92 Cod penal.
4
În motivarea recursului declarat, recurentul susține aceleași argumente indicate și
în cererea de apel și anume: că regretă cele comise, are la întreținere 4 copii, a recunoscut
vina, partea vătămată solicită încetarea procesului penal în legătură cu faptul că s-a
împăcat cu el, are grad de invaliditate, iar executarea pedepsei sub formă de închisoare
îi agravează situația.
Verificând argumentele invocate de recurent în raport cu materialele cauzei
și ținând cont de opinia procurorului expusă în referință, Colegiul penal
concluzionează inadmisibilitatea recursului ordinar, reieșind din următoarele
considerente.
În conformitate cu prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,
hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept
comise de instanțele de fond și de apel, doar în cauzele stipulate în acest articol.
Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, instanța de
recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat de către inculpatul
Gruia Mogorici, împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept
să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că, recursul este
declarat peste termen.
Potrivit art. 421 Cod de procedură penală, coraportat la art. 401 alin. (2) Cod de
procedură penală, inculpatul este în drept să declare recurs ordinar în numele său atât
în latura penală, cât și în cea civilă.
Termenul de declarare a recursului ordinar împotriva hotărârilor instanței de
apel, potrivit prevederilor art. 422 Cod de procedură penală, este de 30 zile de la data
pronunțării deciziei.
Potrivit art. 230 alin. (3) Cod de procedură penală, la calcularea termenelor pe ore
sau pe zile nu se ia în calcul ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora
sau ziua în care acesta se împlinește.
Potrivit materialelor cauzei, dispozitivul deciziei Colegiului penal al Curții de
Apel Bălți a fost pronunțat la 06 martie 2019, în prezența inculpatului și al avocatului
acestuia Adriana Tărîță, fapt confirmat prin procesul-verbal al ședinței de judecată,
aceștia fiind înștiințați despre data pronunțării deciziei motivate (f.d. 231-232, vol. I).
Mai mult, din materialele dosarului rezultă că, decizia motivată a fost pronunțată
la 03 aprilie 2019, inculpatul și avocatul acestuia fiind prezență la ședință (f.d. 232, vol.
I), decizia a fost publicată pe pagina web a Curții de Apel Bălți în aceeași zi.
Astfel, inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel la 08 mai
2019 aprilie 2019 (f.d. 7, vol. II, plicul de expediere), astfel, reieșind din prevederile art.
422 Cod de procedură penală, Colegiul penal constată că, termenul de 30 zile pentru
depunerea recursului ordinar s-a epuizat la 06 mai 2019, inclusiv. Astfel, termenul de
5
atac cu recurs ordinar a deciziei instanței de apel, nu a fost respectat de către recurent,
el fiind declarat peste termenul de 30 zile.
Mai mult, recurentul nu aduce careva argumente întemeiate în justificarea
motivelor întârzierii declarării recursului.
Totodată, Colegiul penal reține, că termenul de declararea al recursului ordinar
este absolut și are un caracter imperativ, iar depășirea lui atrage la decăderea din
dreptul de a exercita această cale de atac.
De asemenea, Colegiul penal ține să sublinieze în această situație jurisprudența
Curții de la Strasbourg, cauza Vieru v. Republica Moldova, nr. 25763/10 din 18.06.2019,
prin care a reiterat că, securitatea raporturilor juridice presupune respectarea
principiului ,,res judicata”, care indică caracterul irevocabil al hotărârilor judecătorești.
Referitor la argumentele recurentului, expuse în pct. 5.1 din prezenta decizie,
instanța de recurs nu se va expune asupra lor, odată ce recursul este declarat peste
termenul stabilit de art. 422 Cod de procedură penală.
În astfel de circumstanțe, raportând speța dată la prevederile art. 432 alin. (2) pct.
2) Cod de procedură penală, Colegiul penal conchide că, termenul de 30 zile pentru
depunerea recursului ordinar, este depășit, prin urmare, recursul ordinar este
inadmisibil, ca fiind declarat peste termen.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, Colegiul
penal al Curții Supreme de Justiție,
d e c i d e :
inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat împotriva deciziei Colegiului penal
al Curții de Apel Bălți din 06 martie 2019, în propria cauză penală de către inculpatul
Rusu Ion XXXXX, ca fiind declarat peste termen.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 12 decembrie 2019.
Președinte: Iurie Diaconu
Judecători: Ion Guzun
Liliana Catan
6