1ra-2296/19 — art. 320 alin. 1 CP

1ra-2296/19 — art. 320 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-2296/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

18 decembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte: Diaconu Iurie

judecători: Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Dariev Boris în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 17 septembrie 2019, în cauza penală privindu-l

pe

URSU Ion XXXXX, născut la XXXXX, originar

și domiciliat XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 10.09.2018 – 31.05.2019;

Instanța de apel: 25.06.2019 – 17.09.2019;

Instanța de recurs: 18.11.2019 – 18.12.2019.

c o n s t a t ă:

fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod

penal și cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, fiindu-

i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 luni, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În condițiile art. 85 alin. (1) Cod penal, a fost adăugat lui Ursu Ion, parțiala la

pedeapsa aplicată prin prezenta sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite prin

sentința Judecătoriei Orhei din 29.04.2016, prin care i-a fost stabilită pedeapsă sub

formă de 5 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei la un termen de 3 ani,

stabilindu-i pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani și 1

lună cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

știind cu certitudine că prin sentința Judecătoriei Orhei din 29 aprilie 2016, în baza

căreia s-a emis titlul executoriu nr. 1-117 din 20 decembrie 2016, prin care s-a dispus

1

încasarea de la el în beneficiul lui Alina Obreja a prejudiciului material în mărime de

1099,18 lei, cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 1500 lei și prejudiciu moral

în mărime de 15.000 lei, intenționat nu a executat și s-a eschivat cu rea-voință,

începând cu ziua de 30 septembrie 2016, când sentința a devenit executorie, de la

plata mijloacelor debitoare în mărimea prevăzută prin hotărârea instanței de judecată,

în sumă totală de 17.599 lei și nici după aplicarea în privința lui prin hotărârea

Judecătoriei Orhei, Sediul Central nr. 4-127/2018 din 04 iunie 2018 a sancțiunii

contravenționale, în baza art. 318 alin. (1) Cod contravențional, sub formă de amendă

în mărime de 30 u.c., nu și-a îndeplinit această obligație în raport cu creditorul Alina

Obreja, prin aceasta neexecutând sentința Judecătoriei Orhei.

inculpat, care a solicitat casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei privative de

libertate, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei hotărâri noi de stabilire lui Ursu Ion

a unei pedepse non- privative de libertate - amenda sau munca neremunerată.

În argumentarea apelului declarat a invocat următoarele:

- pedeapsa aplicată este prea aspră;

- la stabilirea pedepsei inculpatului, nu au fost luate în considerație așa

circumstanțe importante cum ar fi: inculpatul a colaborat activ cu organul de urmărire

penală, contribuind la descoperirea infracțiunii, căința sinceră, recunoașterea

vinovăției și solicitarea examinării cauzei penale într-o procedură simplificată,

caracterizat pozitiv precum și lipsa a careva circumstanțe agravante, fac posibilă

aplicarea unei pedepse non privative de libertate pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, pe motiv că corectarea și reeducarea lui Ursu

Ion este posibilă fără izolarea acestuia de societate;

- inculpatul a declarat că mai necesită de o perioadă de timp pentru a putea

acoperi datoria fată de partea vătămată. Persoana, la care muncise, i-a promis că-i va

achita banii doar la finisarea volumului de lucru. Deși inculpatul a anunțat instanță că

va putea achita paguba în luna iulie - august 2019, nu i s-a acordat acest termen. În

luna august, când inculpatul a fost remunerat, dânsul imediat a achitat paguba părții

vătămate - Obreja Alina în sumă de 17 599 lei, astfel la momentul de față a executat

integral sentința Judecătoriei Orhei, în baza căruia s-a emis titlul executoriu nr. 1-117

din 20.12.2016, fapt ce poate fi confirmat prin certificatul eliberat de executorul

judecătoresc Daniela Mașnic la data de 11.09.2019;

- sancțiunea art. 320 alin. (1) Cod penal în afară de privațiune de libertate prevede

și pedeapsa cu amendă în mărime de la 550 la 650 de u.c. sau cu muncă neremunerată

în folosul comunității de la 150 la 200 de ore, în așa mod, reieșind din faptul că el nu

s-a eschivat intenționat de la executarea hotărârii judecătorești, la fel reeducarea sa

este posibilă fără privarea de libertate, fiind de acord să-i fie aplicată orice pedeapsă

2

ce nu tine de privarea libertății - muncă neremunerată sau aplicarea amenzii, ce

constituie o opțiune a sancțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal.

2019, apelul inculpatului a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței atacate

fără modificări.

fond a analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, care în

ansamblu, dovedesc fără echivoc vinovăția inculpatului Ursu Ion în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal.

Privitor la numirea pedepsei penale, instanța de apel a conchis că instanța de

fond la stabilirea categoriei pedepsei, corect a aplicat prevederile legale, și, în

conformitate cu prevederile art. 7, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, precum și scopul pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului.

În același timp, ținând cont de faptul că inculpatul a comis infracțiunea înainte de

executarea sentinței Judecătoriei Orhei din 29.04.2016, prin care a fost condamnat în

baza art. 27, 171 alin. (2) Cod penal, cu stabilirea pedepsei de 5 ani închisoare, cu

suspendarea executării pedepsei la un termen de 3 ani, pedeapsa definitivă i-a fost

aplicată inculpatului, ținând-se cont de prevederile art. 85 alin. (1) Cod penal.

S-a respins ca neîntemeiată solicitarea apelantului privind aplicarea unei pedepse

mai blânde, or, ținând cont de caracterul și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat,

motivul și scopul comiterii infracțiunii, personalitatea inculpatului, condițiile de viață

ale familiei acestuia, influenta pedepsei stabilite asupra corectării vinovatului, prima

instanță în mod corect a ajuns la concluzia că corectarea și reeducarea inculpatului

poate avea loc doar cu stabilirea unei pedepsei sub formă de închisoare.

Instanța de apel a reținut că, prima instanță a luat în considerație căința sinceră și

recunoașterea vinovăției de către inculpat reducând cu 1/3 termenul pedepsei cu

închisoarea conform art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

La fel, a considerat că inculpatul nu va putea fi reeducat și corectat aplicându-i-se

o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității, sau amendă,

deoarece inculpatul fără a fi pedepsit mai aspru nu va putea înțelege inadmisibilitatea

comportării sale în societate, iar aplicarea pedepsei penale sub formă de închisoare va

duce la reeducarea și corectarea inculpatului, la prevenirea săvârșirii de acesta și alte

persoane a acestui gen de infracțiuni.

Mai mult, faptul achitării prejudiciului cauzat precum și a cheltuielilor de asistență

juridică, după pronunțarea sentinței primei instanțe, confirmă tendința inculpatului de

3

a se eschiva de la răspunderea penală și pedeapsa penală mai aspră, or, aceste

cheltuieli urmau a fi executate până la pornirea prezentei cauze penale.

Curtea de Apel a concluzionat că, aplicarea pedepsei penale sub formă de

închisoare, este echitabilă și suficientă pentru a atinge scopul de corectare și reeducare

a inculpatului care va corespunde scopului și principiilor generale de aplicare a

pedepsei penale, ar duce la conștientizarea de către inculpat a celor comise, va revizui

atitudinea față de valorile sociale cu atragerea unor concluzii corecte ce țin de relațiile

sociale cu privire la prevenirea neexecutării sau eschivării de la executarea hotărârii

instanței de judecată.

inculpatului a atacat-o cu recurs ordinar, solicitând casarea deciziei și rejudecarea

cauzei cu adoptarea unei hotărâri noi stabilindu-i pedeapsă non-privată de libertate

față de inculpat. În motivarea cererii a indicat că, instanța de judecată la stabilirea

pedepsei nu a fost luat în considerație așa circumstanțe importante cum ar fi că fapta

indicată în rechizitoriu nu cuprinde o perioadă concretă, diferită de împrejurările

constatate în procesul contravențional. Prin urmare, potrivit practicii judiciare

constante, în speță a putut fi urmărite penal doar acțiunile inculpatului comise după

data rămânerii definitive a hotărârii Judecătoriei Orhei din 04.06.2018, adică după

aplicarea sancțiunii contravenționale. La fel, instanța nu a luat în considerație că pe

parcursul examinării cauzei penale inculpatul a colaborat cu organul de urmărire

penală, la descoperirea infracțiunii, căința sinceră, recunoașterea vinovăției și

solicitarea examinării cauzei penale într-o procedură simplificată, caracterizat pozitiv

precum și lipsa a careva circumstanțe agravante, ce fac posibilă aplicarea unei

pedepse non privative de libertate pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.

320 alin. (1) Cod penal, pe motiv că corectarea și reeducarea lui Ursu Ion este posibilă

fără izolarea acestuia de societate.

Mai mult ca atât, instanța de apel a ignorat faptul că în cadrul ședinței inculpatul

a declarat necesitatea de o perioadă de timp pentru a putea acoperi datoria față de

partea vătămată. Au fost invocate motive ce au fost prezentate în cererea de apel având

ca reper prevederea art. 427 alin. (1) pct. 6, 10, 12 Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului avocatului,

menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat și

lipsit de temeiuri legale.

citarea părților, în baza motivelor invocate în recurs și în raport cu actele cauzei,

Colegiul Penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, pentru următoarele

considerente.

4

Pentru a statua asupra netemeiniciei cererilor de recurs depuse, instanța a făcut

verificările temeiurilor de casare invocate, în raport cu actele dosarului, constatând că

hotărârea recurată este conformă legii, fără a prezenta deficiențe, care să o afecteze,

mai mult ca atât, nu există nici alte motive, neinvocate de recurenți, care ar putea fi

luate în considerare din oficiu, de natură să răstoarne soluția instanțelor de fond

adoptate pe caz.

Verificând materialele cauzei, se constată că, temeiurile invocate de recurent,

prevăzute în art. 427 alin. (1) pct. 6), 10), 12) Cod de procedură penală, nu și-au găsit

confirmare la examinarea recursurilor declarate, dat fiind faptul că, instanța de apel la

examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de

procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apelurile declarate, aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază

soluția pronunțată, inclusiv s-au înlăturat omisiunile reținute în Decizia instanței

supreme la examinarea anterioară a recursului ordinar după cum prevede art. 436 Cod

de procedură penală.

Conform art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârea instanței

de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta

este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, însă recurentul, indicând această eroare de drept, nu au concretizat care din

aceste temeiuri le pun la baza cererilor de recurs și prin urmare, prevederile art.427

alin. (1) pct.6) Cod de procedură penală, nu-și găsesc confirmare la examinarea cauzei

în recurs ordinar.

Instanța de apel, la judecarea apelului și adoptarea deciziei a respectat

prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (1) pct. 8) și 436 Cod de procedură penală,

s-a expus detaliat și argumentat asupra motivelor relevante invocate în apelurile

declarate, fiind reflectate clar concluziile pe care se întemeiază soluția instanței de

apel în partea menținerii soluției primei instanțe în latura penală, întemeiată pe

cumulul de probe, cercetate, verificate și apreciate de ambele instanțe ierarhic

inferioare just prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punct

de vedere al pertinenței, concludentei, utilității și veridicității lor, iar toate probele în

ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, fără a manifesta o atitudine selectivă

față de probele administrate în prezenta cauză după cum indică recurentul, ce denotă

că instanțele de judecată nu au admis vreo eroare de fapt sau de drept ce ar afecta

legalitatea hotărârilor adoptate, fapt ce determină lipsa unor temeiuri justificative de

a interveni în decizia instanței de apel sub aspectele contestate.

5

De asemenea, Colegiul, analizând temeiul invocat de către avocatul părții

vătămate prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, consideră

că, în speță acesta nu și-a găsit confirmarea, instanța de apel la soluționarea chestiunii

cu privire la individualizarea pedepsei în privința lui Ursu Ion și-a motivat just soluția

adoptată, ținând cont de prevederile art. 61,75, 76, 77 Cod penal. Instanța inferioare

corect au stabilit în privința inculpatului pedeapsa sub formă de închisoare, care este

echitabilă, legală, bine individualizată și suficientă pentru a atinge scopul de corectare

și reeducare a inculpatului care va corespunde scopului și principiilor generale de

aplicare a pedepsei penale, ar duce la conștientizarea de către inculpat a celor comise,

aplicată în limitele fixate în partea specială a Codului penal și în strictă conformitate

cu dispozițiile părții generale ale aceluiași Cod, ținându-se cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acesteia.

Concluzia instanțelor inferioare corespunde circumstanțelor cauzei și criteriilor

de stabilire a pedepsei, aceasta fiind echitabilă, proporțională faptelor săvârșite și

individualizată conform prevederilor legale. Totodată, Colegiul penal reține că în

cazul săvârșirii unei infracțiuni, instanța de judecată este singură în măsură să

înfăptuiască nemijlocit opera de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a

comis infracțiunea, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării acestei

operațiuni. Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de judecată,

într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu

periculozitatea infractorului, care au fost valorificate în prezenta cauză.

În privința temeiului de casare prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de

procedură penală Colegiul evidențiază că temeiul dat se invocă numai în cazul când

faptei săvârșite i s-a dat o altă încadrare juridică greșită, pe când în cazul supus

judecării avocatul își exprimă dezacordul cu neîntrunirea elementelor infracțiunilor

imputate inculpatului, solicitând casarea deciziei și rejudecarea cauzei cu adoptarea

unei hotărâri noi non-private de libertate față de inculpat.

După cum s-a menținut supra, în speță se atestă caracterul proporțional al

pedepsei numite în raport cu fapta comisă și personalitatea inculpatului, fapt pentru

care în respingerea solicitării atenuării pedepsei penale se reține, că recunoașterea

vinovăției prin acceptarea probatoriului administrat pe caz și manifestarea unei căințe

sincere prin contribuirea activă la descoperirea infracțiunii cu cheltuieli minime de

timp suportate de către organul ce a instrumentat cauza, au constituit temei pentru

aplicarea dispozițiilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, asigurând deja

reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei penale.

6

Cât privește argumentul recurentului referitor la necesitatea aplicării prescripției

prevăzute la art. 60 Cod penal, Colegiul de asemenea î-l consideră neîntemeiat, or

infracțiunea prevăzută la art. 320 alin. (1) Cod penal, se consideră consumată, dacă

această a fost comisă după aplicarea sancțiunii contravenționale, or în speță Ursu Ion

a fost sancționat conform art. 318 alin. (1) Cod contravențional la 04.06.2018 (dosar

4-127/2018), astfel încât la data examinării cauzei în instanța de apel prescripția nu

putea fi aplicată.

Reieșind din cele enunțate, Colegiul penal apreciază criticile recurentului ca

fiind vădit neîntemeiate, dat fiind că instanța de apel a respectat exigențele prevăzute

de art. 414 Cod de procedură penală și a judecat conform legii cauza penală în privința

lui Ursu Ion, în fapt și în drept.

În acest context, Colegiul concluzionează că argumentele invocate în recurs sunt

neîntemeiate, fapt ce impune incontestabil concluzia de respingere a recursului

ordinar declarat, ca inadmisibil ca fiind vădit neîntemeiat, cu menținerea deciziei

instanței de apel.

Penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Dariev Boris în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Chișinău din 17

septembrie 2019, în cauza penală privindu-l pe Ursu Ion XXXXX, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 17 ianuarie 2020.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

7