1ra-693/2019 — art. 179 alin. 2 CP

1ra-693/2019 — art. 179 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-693/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

20 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de inculpat,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 27

septembrie 2018, în cauza penală privindu-l pe

GROSSU Valerii XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 07.07.2017 – 25.05.2018;

Instanța de apel: 20.06.2018 – 27.09.2018;

Instanța de recurs: 18.02.2019 – 20.03.2019.

Asupra recursurilor ordinare declarate de inculpat, în baza actelor din dosar,

Colegiul Penal

c o n s t a t ă:

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 179 alin. (2) Cod penal la 2 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În baza art. 84 alin. (4) Cod penal, prin cumularea parțială a pedepselor aplicate

inculpatului și prin sentința Judecătoriei Criuleni din 17 noiembrie 2017, definitiv

acestuia i-a fost stabilită pedeapsa de 3 ani 1 lună închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis.

Prin aceiași sentință au fost condamnați și Alexandrov A. și Alexandrov T., în

privința cărora cauza nu se judecă în procedura recursului ordinar.

Totodată, instanța a respins cererea procurorului privitor la încasarea de la inculpați

în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în cuantum de 207 lei.

24 februarie 2017, aproximativ la orele 23:20, Grossu V. împreună și după o înțelegere

prealabilă cu Alexandrov A. și Alexandrov T., având scopul pătrunderii ilegale în

domiciliul cet. Cerneavscaia G. situat în satul XXXXX, intenționat, dându-și seama de

caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, contrar voinței proprietarului, ilegal au pătruns

1

în domiciliul acesteia, unde Alexandrov A. a îmbrâncit-o pe Cerneavscaia G., cauzându-i

leziuni corporale neînsemnate sub formă de echimoză pe brațul stâng, excoriații pe

degetul 3 al mâinii stângi și au intrat în domiciliul acesteia. După care, în timp ce se aflau

în domiciliu au aplicat violență fizică față de Cerneavschii Ig. și anume Alexandrov T. i-a

aplicat o lovitură cu o bârnă de lemn peste mâna stângă, Alexandrov A. i-a aplicat o

lovitură cu o șurubelniță la fel în regiunea mâinii stângi, iar Grossu V. i-a aplicat o

lovitură cu o oală în regiunea capului, cauzându-i părții leziuni corporale neînsemnate

sub formă de echimoză, excoriații pe brațul, antebrațul stâng.

Tot Alexandrov T., continuându-și acțiunile sale ilegale, i-a aplicat lui Cerneavschii

V., în timp ce se îmbrânceau, o lovitură cu o bârnă în regiunea mâinii drepte, cauzându-i

acestuia leziuni corporale neînsemnate sub formă de excoriații în regiunea claviculei

drepte și degetelor 2, 3, 4, 5 ale mâinii drepte.

Tot ei, continuându-și acțiunile ilegale, în timp ce se îmbrânceau cu cet.

Cerneavschii V. și Cerneavschii Ig., a intervenit în conflict și cet. Cerneavscaia G., care l-

a îmbrâncit pe Grossu V. și acesta a căzut jos de pe pragul casei, după care ultimul a

părăsit domiciliul acestora, iar cet. Alexandrov A. și Alexandrov T. au continuat acțiunile

lor ilegale și au început să deterioreze bunurile materiale din domiciliul lui Cerneavscaia

G., dând jos frigiderul și stricând vesela, părăsind domiciliul în momentul în care

Cerneavschii Ig. a telefonat pentru ajutor la poliție.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului Grossu V. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal – pătrunderea ilegală în domiciliul

unei persoane, fără consimțământul acesteia și refuzul de a-l părăsi la cerere, săvârșită

cu aplicarea violenței.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către inculpații

Grossu V și Alexandrov A., ambii solicitând casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei,

cu pronunțarea altei soluții, prin care să le fie aplicată o pedeapsă mai blândă.

Grossu V. a menționat că prima instanță i-a aplicat o pedeapsă prea aspră și

neproporțională faptei comise, dânsul are la întreținere doi copii minori, care au nevoie

de îngrijiri.

apelurile declarate au fost admise, din alte motive decât cele menționate de apelanți

inclusiv din oficiu, în temeiul art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală, cu casarea

parțială a sentinței în partea cheltuielilor de judecată și rejudecarea cauzei în această

parte, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care s-a dispus că cheltuielile de judecată în

sumă de 207 lei suportate pentru efectuarea raportului de expertiză judiciară să fie trecute

în contul statului.

În rest, celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute, fără modificări.

apelurile înaintate de inculpații Grossu V. și Alexandrov A., se constată că aceștia solicită

aplicarea unei pedepse mai blânde, însă în baza art. 61 Cod penal pedeapsa penală este o

2

măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce

se aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit

infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor acestora. Prima instanță la

stabilirea pedepsei inculpaților Grossu V. și Alexandrov A. a ținut cont de prevederile art.

61 și art. 75 Cod penal, de caracterul și gravitatea infracțiunii săvârșite, de faptul că prin

acțiunile lor, inculpații Grossu V. și Alexandrov A. au comis o infracțiune care face parte

din categoria celor mai puțin grave, părțile vătămate nu au înaintat pretenții materiale sau

morale. Inculpatul Grossu V. este în relații de concubinaj, are 2 copii minori la

întreținere, la evidența medicului psihiatru și narcolog nu se află, la locul de trai se

caracterizează satisfăcător, anterior a fost judecat, având antecedente penale nestinse.

În conformitate cu art. 76 Cod penal, circumstanțe atenuante nu au fost stabilite, dar

a fost reținută ca circumstanță agravantă conform art. 77 Cod penal, săvârșirea

infracțiunii de persoane care anterior au fost condamnate pentru infracțiuni similare sau

pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză.

Instanța de fond a mai statuat că luând în considerație circumstanțele cauzei, modul

de comitere a faptei și consecințele acesteia, atitudinea inculpaților, gravitatea și pericolul

prezentat, corectarea și reeducarea lor este posibilă doar prin stabilirea unei pedepse sub

formă de închisoare.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a ales categoria corectă

de pedeapsă, a ținut cont de limitele acesteia prevăzute de legea penală și de toate

circumstanțele incidente acestei cauzei, drept rezultat stabilindu-le inculpaților o

pedeapsă echitabilă și proporțională faptei comise.

Totuși, instanța de apel a considerat necesar de a interveni din oficiu în sentință doar

în partea ce ține de cheltuielile de judecată, menționând că, conform art. 221 alin. (4) Cod

de procedură penală, procurorul poate intenta și susține acțiunea civilă intentată pentru

compensarea prejudiciului cauzat autorităților publice prin infracțiune, precum și pentru

anularea actelor care au cauzat prejudiciul, de la pornirea procesului penal până la

terminarea cercetării judecătorești. Cererea de chemare în judecată poate fi depusă

indiferent de acordul autorității publice.

La caz, Colegiul a notat că procurorul nu a formulat și înaintat o acțiune civilă în

cadrul procesului penal, formulând cerințele corespunzătoare, limitându-se la invocarea

circumstanțelor privind cheltuielile pentru efectuarea raportului de expertiză judiciară nr.

94 din 27.02.2017, privind constatarea gradului leziunilor corporale suportate de către

partea vătămată, Cerneavschi G., ca urmare a agresării fizice de către Alexandrov A.,

pentru efectuarea raportul de expertiză judiciară nr. 93 din 27.02.2017, privind

constatarea gradului leziunilor corporale suportate de către partea vătămată, Cerneavschi

Ig., ca urmare a agresării fizice a inculpaților și pentru efectuarea raportul de expertiză

judiciară nr. 95 din 27.02.2017, privind constatarea gradului leziunilor corporale

suportate de către partea vătămată, Cerneavschi V., ca urmare a agresării fizice lui

Alexandrov A.

3

În acest sens, instanța de apel a evidențiat că, conform art. 143 alin. (1) pct. 2) Cod

de procedură penală expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru

constatarea gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale.

Potrivit art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală cheltuielile judiciare se plătesc

din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate. Iar în conformitate cu

art. 144 alin. (1) Cod de procedură penală în cazul existenței temeiurilor, expertiza

judiciară se dispune de către organul de urmărire penală sau procuror, prin ordonanță,

precum și de către instanța de judecată, prin încheiere.

Instanța de apel a reiterat că de fapt, normele indicate supra, prevăd clar și explicit

nemijlocit obligațiunea statului, în persoana organului de urmărire penală, de restituire a

cheltuielilor judiciare, suportate în legătură cu efectuarea expertizelor dispuse pe

marginea examinării cauzelor penale.

Cheltuielile pentru efectuarea expertizei judiciare privind constatarea leziunilor

corporale suportate de către părțile vătămate, nu pot fi dispuse spre încasare din contul

inculpaților de vreme ce investigarea și cercetarea faptelor infracționale, constituie

obligația și atribuția de bază a organului de urmărire penală, care în exercitarea

atribuțiilor funcționale, este asigurată financiar de către stat, or, impunerea acestor

cheltuieli inculpaților ar constitui încasarea dublă a aceleiași sume cheltuite în legătură cu

cauza penală, deoarece aceste sume sunt garantate din contul statului, în contextul

dispunerii expertizei de către ordonator, adică de către organul de urmărire penală.

Cheltuielile suportate de către organul de urmărire penală în cazul nemijlocit, nu

sunt unele de natură să impună cheltuieli neprogramate și neincluse în cheltuielile

evidente și suportate anume de către stat, motiv pentru care cerințele procurorului la acest

capitol sunt pasibile respingerii.

În sensul vizat, s-a menționat că cheltuielile judiciare solicitate spre încasare de

către procuror la caz sunt de natura și categoria celor inevitabile și obligatorii de drept,

urmare a comiterii unei fapte infracționale, însă chiar dacă inculpații au comis o

infracțiune, acesta nu poate fi supus și răspunderii materiale pentru intentarea și

desfășurarea urmăririi penale, în situația în care acesta este tras la răspundere penală

pentru fapta infracțională.

Mai mult ca atât, obligația de a suporta cheltuielile judiciare nu poate reveni în

principal inculpaților, având în vedere că nemijlocit statul prin intermediul organelor de

resort, organului de urmărire penală și a procurorului, exercită și apără cetățenii săi de

faptele infracționale și preîntâmpină comiterea infracțiunilor, precum și întreprinde

acțiuni în vederea investigării infracțiunilor deja comise, ca în cele din urmă să survină

după caz pedeapsa penală, sau achitarea persoanei.

Astfel, anume statului îi revine obligațiunea de drept de a asigura și acoperi

cheltuielile legate de investigarea și judecarea cauzelor penale, din care considerente,

trecerea cheltuielilor judiciare pentru efectuarea raporturilor de expertiză în mărime de

207 lei, urmează a fi suportat din contul statului.

V., declarând două cereri de recursuri ordinare, contestă decizia instanței de apel și

4

sentința solicitând casarea parțială a acestora, în partea stabilirii pedepsei cu pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care lui Grossu V. să-i fie aplicată o pedeapsă cu suspendarea

executării acesteia, prin prisma art. 90 sau art. 901 Cod penal.

În esență, în recursul declarat, inculpatul își exprimă dezacordul cu soluțiile

instanțelor de fond doar în partea individualizării pedepsei, fiind de acord cu starea de

fapt constatată de instanțe și cu încadrarea juridică a acțiunilor reținute în sarcina sa. În

opinia recurentului, instanțele de fond nu au ținut seama de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal și că Grossu V. are la întreținere doi copii minori, a recunoscut fapta și s-a căit

sincer de cele comise, părțile vătămate nu au pretenții față de acesta, ceea ce denotă că în

privința lui pot fi aplicate prevederile art. 90 sau 901 Cod penal. Totodată, recurentul

menționează că instanțele eronat au conchis asupra existenței stării de recidivă.

procurorul în referința depusă privind opinia sa asupra recursului depus de inculpat

menționează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

inculpat, în raport cu actele cauzei, Colegiul Penal conchide asupra inadmisibilității

acestora, pentru considerentele ce urmează.

Raționamentele instanței privind inadmisibilitatea recursului declarat, se întemeiază

în drept pe dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, potrivit căreia

instanța examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Pentru a statua asupra netemeiniciei cererilor de recurs depuse de inculpatul Grossu

V. instanța a făcut verificările temeiurilor de casare invocate de parte, în raport cu actele

dosarului, constatând că hotărârile recurate sunt conforme legii, fără a prezenta vreo

lipsă, care să le afecteze, mai mult ca atât, nu există nici alte motive, neinvocate de

recurent, care ar putea fi luate în considerare din oficiu, de natură să răstoarne soluția

instanțelor de fond adoptate pe caz.

În corespundere cu dispoziția art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate

corespunzător de către recurent.

Din conținutul recursurilor ordinare declarate de inculpat se constată că acesta, nu

face referire expres la vreun temei de casare din cele prevăzute de art. 427 alin. (1) Cod

de procedură penală, intervenind cu solicitarea de a se dispune desființarea deciziei

instanței de apel, de altfel și a sentinței, în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care lui Grossu V., în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, să-i fie aplicată

pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

Mai întâi, instanța de recurs notează că criticele avansate în privința modalității de

individualizare a pedepsei, precum și cele ce țin de executarea acesteia, se subscriu erorii

de drept din pct. 10) al alin. (1) din art. 427 Cod de procedură penală. Concomitent,

analizând textul cererii de apel în paralel cu recursurile declarate, instanța constată că

5

Grossu V. critică aceleași chestiuni de drept – neaplicarea unei pedepse mai blânde în

privința sa, neprivative de libertate. Însă, raționamentul care poate condiționa aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal într-o cauză penală, întotdeauna are la origine persoana

inculpatului și comportamentul acestuia până la săvârșirea infracțiunii, atitudinea și

modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală și de judecare a cauzei

față de infracțiune, cum vinovatul își apreciază fapta social periculoasă, conduita bună;

stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau pentru a repara paguba

pricinuită, comportarea sinceră în cursul procesului și, pe de altă parte, executarea

pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice sau să înjosească demnitatea persoanei

condamnate.

La fel, se specifică că aplicarea prevederilor art. 90 sau 901 Cod penal, nu reprezintă

o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a se corecta. În

toate cazurile, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze dacă scopul pedepsei

poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia. În formarea acestei convingeri, instanța

de judecată urmează să țină cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, ceea

ce la caz anume în această consecutivitate și s-a realizat. De aceea, Colegiul apreciază că

recursul declarat de inculpatul Grossu V. se bazează în mod esențial pe argumente deja

examinate minuțios și respinse în cadrul procedurii precedente, iar în prezent nu există

circumstanțe cu caracter substanțial și convingător, care să justifice ingerința în hotărârea

instanței de apel sau în cea a primei instanțe, în latura stabilirii pedepsei.

Colegiul consideră că pedeapsa stabilită inculpatului pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal, de 2 ani închisoare, cu executarea acesteia în

penitenciar de tip semiînchis, este echitabilă, proporțională și va contribui la atingerea

scopului de corectare și reeducare a acestuia. De asemenea, corect prima instanță, în baza

art. 84 alin. (4) Cod penal, prin cumularea parțială a pedepselor aplicate inculpatului i-a

adăugat parțial pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Criuleni din 17 noiembrie

2017, definitiv stabilindu-i acestuia pedeapsa de 3 ani 1 lună închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis.

Totodată, se relevă că, corect instanța de apel a menținut sentința în partea

neaplicării în privința inculpatului a altei pedepse mai blânde având în acest sens în

vedere următoarele: „ ... prima instanță la stabilirea pedepsei inculpaților Grossu V. și

Alexandrov A. a ținut cont de prevederile art. 61 și art. 75 Cod penal, de caracterul și

gravitatea infracțiunii săvârșite, de faptul că prin acțiunile lor, inculpații Grossu V. și

Alexandrov A. au comis o infracțiune care face parte din categoria celor mai puțin

grave, părțile vătămate nu au înaintat pretenții materiale sau morale. Inculpatul Grossu

V. este în relații de concubinaj, are doi copii minori la întreținere, la evidența medicului

psihiatru și narcolog nu se află, la locul de trai se caracterizează satisfăcător, anterior a

fost judecat, având antecedente penale nestinse.

În conformitate cu art. 76 Cod penal, circumstanțe atenuante nu au fost stabilite,

dar a fost reținută ca circumstanță agravantă, conform art. 77 Cod penal, săvârșirea

infracțiunii de persoane care anterior au fost condamnate pentru infracțiuni similare sau

pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză.

6

Instanța de fond a mai statuat că luând în considerație circumstanțele cauzei,

modul de comitere a faptei și consecințele acesteia, atitudinea inculpaților, gravitatea și

pericolul prezentat, corectarea și reeducarea lor este posibilă doar prin stabilirea unei

pedepse sub formă de închisoare.

Instanța de fond a ales categoria corectă de pedeapsă, a ținut cont de limitele

acesteia prevăzute de legea penală și de toate circumstanțele incidente acestei cauzei,

drept rezultat stabilindu-le inculpaților o pedeapsă echitabilă prevăzută de lege.”

Anume datorită circumstanțelor de mai sus, instanțele au statuat asupra aplicării

pedepsei închisorii în privința lui Grossu V., la limita prevăzută de sancțiunea art. 179

alin. (2) Cod penal.

Pe de altă parte, în cuprinsul deciziei instanței de apel au fost expuse deja

raționamentele care au stat la baza respingerii solicitării inculpatului de a-i stabili o

pedeapsă mai blândă. Or, din partea descriptivă a deciziei instanței de apel, se constată că

instanța a dezbătut prin mai multe argumente criticele apelantului ce vizau pedeapsa

aplicată, circumstanțele atenuante sau agravante ce au influențat asupra operațiunii de

individualizare a pedepsei, totodată decizia cuprinde și temeiurile de respingere a

solicitării părții privind stabilirea unei pedepsei neprivative de libertate.

La caz, pentru a reține eroarea de drept stipulată în pct. 10) și pentru a statua că s-au

aplicat pedepse individualizate contrar exigențelor legale, instanțele de fond urmau să

facă abstracție de prevederile art. 75 Cod penal, care reglementează criteriile generale de

individualizare a pedepselor, dintre care unele se referă la respectarea prevederilor părții

generale a Codului penal, în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor de drept penal –

limitele fiecărei pedepse, limitele în raport de concurs de infracțiuni, recidivă,

circumstanțe agravante și atenuante etc., dar și de limitele stabilite în partea specială a

Codului, criteriile de fapt pentru individualizarea pedepsei se referă la gradul de pericol

al faptei săvârșite, la persoana făptuitorului, la împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Indubitabil că, greșita individualizare a pedepsei se poate produce și atunci când s-a

dispus suspendarea executării pedepsei condiționat, deși împrejurările cauzei nu

produceau convingerea fermă că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.

În general, cerința textuală a acestui caz de casare presupune că, s-a încălcat legea

penală sau cea procesual-penală la aplicarea pedepsei și la stabilirea limitelor acesteia,

sau modului de executare.

Față de lucrul judecat de către instanțele de fond, Colegiul consideră că o atare

modalitate de individualizare a pedepsei corespunde exigenților legii penale, iar pedeapsa

aplicată infractorului este echitabilă raportat la scopul urmărit de legislator în art. 61 Cod

penal, care îl va descuraja pe inculpat de a comite pe viitor alte fapte infracționale de

același gen.

În acest punct de analiză, Colegiul consideră necesar de a face trimitere și la

jurisprudența constantă a Curții Europene, prin care s-a statuat cu titlul de principiu că, în

cazul în care instanța supremă refuză să admită o cauză din motivul că nu sunt întrunite

7

temeiurile legale pentru această cauză, o motivare foarte succintă poate satisface cerințele

art. 6 din Convenție. (cauza Bachowski v. Polonia din 02.11.2010).

Prin urmare, având în vedere considerentele menționate supra și raportând situația

reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, Colegiul Penal

concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a respectat prevederile

legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, iar criticele din

cererile de recurs înaintate de inculpat nu și-au găsit confirmarea.

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de inculpatul Grossu Valerii

XXXXX, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 27

septembrie 2018, în propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 17 aprilie 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

8