1ra-144/2022 — art. 264/1 al. 4 CP

1ra-144/2022 — art. 264/1 al. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-144/2022

1-20153968-01-1ra-28012022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Cobzac Elena,

Judecători – Țurcan Anatolie și Plămădeală Ghenadie,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Barcaru Marin în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2021, în cauza penală

în privința lui

Buzila Victor XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 07.12.2020 – 02.08.2021;

Instanța de apel: 06.09.2021 – 23.11.2021;

Instanța de recurs: 28.01.2022– 18.05.2022.

Asupra admisibilității în principiu a recursului ordinar în cauză, în baza actelor

din dosar, Colegiul penal

A C O N S T A T A T :

cauza fiind examinată pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

conform art.364¹ Cod de procedură penală, Buzila Victor a fost recunoscut vinovat

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(4) Cod penal, fiindu-i stabilită

pedeapsa prin aplicarea art.70 alin.(31) Cod penal - 4 luni închisoare, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

1.1 Pentru a pronunța sentință, prima instanță a constatat că, Buzila Victor, la

data de 13 octombrie 2020, aproximativ ora 22:34 min., nedeținând permis de

conducere, încălcând flagrant prevederile pct.14) lit. a) din Regulamentul Circulației

Rutieră aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.357 din

13.05.2009, potrivit căruia conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă

vehiculul în stare de ebrietate, conducând pe str. Maria Drăgan 38, din mun.

Chișinău, automobilul de model „VAZ 2107”, cu n/î XXXXX, fiind în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat, fapt confirmat prin rezultatul examinării

medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și

naturii ei, consemnat în procesul-verbal nr.9217 din 13 octombrie 2020, potrivit

1

căruia concentrația alcoolului în sânge constituia 1,77 g/l și concentrația vaporilor

de alcool în aerul expirat - 0,96 mg/1, concentrație care, conform prevederilor

art.13412 alin.(3) Cod penal, constituie stare de ebrietate cu grad avansat, s-a

tamponat în automobilul de model „Mercedes-Benz”, cu n/î XXXXX, aflat în stare

de parcare, ce aparține lui Guleac Victor.

Astfel, acțiunile lui Buzila Victor au fost încadrate în baza art.2641 alin.(4) Cod

penal - „conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat, de către o persoană care nu deține permis de conducere”.

Alexandru în numele inculpatului, solicitând casarea sentinței în partea stabilirii

pedepsei, pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță în această parte, prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă

de muncă neremunerată în folosul comunității, invocând că, infracțiunea imputată

face parte din categoria infracțiunilor ușoare, cauza a fost examinată în baza

prevederilor art. 3641 Codul de procedură penală, inculpatul a recunoscut pe deplin

faptele imputate și probele acumulate de urmărirea penală în susținerea acestor fapte,

este caracterizat pozitiv și s-a căit sincer, regretă cele întâmplate și a contribuit activ

la examinarea cauzei. Deși au fost constatate un șir de circumstanțe care-i atenuează

vina, instanța a trecut cu vederea acestea. Mai mult, instanța a reținut că, nu există

careva circumstanțe atenuante și i-a aplicat lui Buzila Victor pedeapsa cea mai dură

posibilă - cu închisoare, fără a motiva neaplicarea fată de inculpat a pedepsei

alternative cu muncă neremunerată în folosul comunității. La soluționarea cauzei nu

a fost motivată nici neaplicarea fată de inculpat a prevederilor art.art.79 și 90 Cod

penal, deși comiterea infracțiunii la o vârstă de până la 21 ani, constituie o

circumstanță excepțională, reieșind din prevederile art.79 Cod penal.

Soluția instanței, privind aplicarea pedepsei cu închisoarea, este bazată în

exclusivitate pe faptul că, inculpatul a mai comis două infracțiuni similare, fiind

condamnat prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 29 decembrie

2020 și sentința Judecătoriei Criuleni (sediul Dubăsari) din 27 ianuarie 2021, ambele

fiind soldate cu o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității.

Din aceste circumstanțe, instanța a dedus că - pedepsele aplicate anterior nu și-

au atins scopurile scontate de prevenire a săvârșirii unor noi infracțiuni și inculpatul

n-a făcut concluziile necesare.

La momentul consumării faptei ce a servit obiect al prezentei cauze penale,

inculpatul Buzila Victor, nu numai că nu avea careva condamnări, dar nici nu avea

careva cauze penale pornite în privința sa. Pentru fapta comisă ulterior, inculpatul a

fost sancționat cu o pedeapsă cu sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității, adică cu o pedeapsă mai blândă. Adică, contrar concluziilor instanței,

inculpatul Buzila Victor totuși a făcut concluziile corespunzătoare și după sentințele

pronunțate nu a mai comis careva infracțiuni. Dimpotrivă, executând integral

pedepsele stabilite, Buzila Victor a manifestat un comportament adecvat și corect,

acesta a făcut concluziile necesare și nu va comite pe viitor careva infracțiuni.

2

2021, s-a respins ca nefondat apelul declarat cu menținerea sentinței.

3.1 Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, prima instanță, corect

a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, just a concluzionat că inculpatul Buzila

Victor a comis infracțiunea imputată. Aceste împrejurări au fost constatate din

totalitatea de probe, fiind apreciate cu respectarea prevederilor art.101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității, iar în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

La stabilirea pedepsei, prima instanță a ținut cont că, Buzila Victor a comis o

infracțiune care face parte din categoria celor ușoare, a recunoscut vinovăția integral

în faptele incriminate, sincer se căiește în cele săvârșite, înaintând o cerere de

examinare a cauzei penale în temeiul art.3641 Cod de procedură penală, anterior a

fost tras la răspundere penală pentru infracțiuni similare (f.d.110-112, 115-120),

potrivit certificatelor eliberate de către Biroul de Probațiune Soroca - a executat orele

de muncă neremunerată în folosul comunității (f.d.121, 128), la evidența medicului

narcolog și psihiatru nu se află, nu s-au reținut circumstanțe atenuante în privința

inculpatului, or, recunoașterea vinovăției de către inculpat și examinarea cauzei în

procedură simplificată prevăzută de art.3641 Cod de procedură penală, nu poate fi

reținută în calitate de circumstanță atenuantă, deoarece unei și aceleiași circumstanțe

i s-ar acorda o dublă valență juridică, recunoașterea vinovăției fiind ca o condiție la

aplicarea prevederilor art.3641 Cod de procedură penală, respectiv fiindu-i redusă cu

1/3 pedeapsa, iar circumstanțe agravante nu au fost stabilite.

Instanța de apel a reținut ca fiind întemeiate aprecierile primei instanțe, cu

referire la aplicarea dispozițiilor art.70, alin.(31) Cod penal, ținând cont și de faptul

că, inculpatul Buzila Victor la data săvârșirii infracțiunii imputate avea vârsta de 20

de ani, de circumstanțele în care au fost comise, de comportamentul și rolul acestuia,

considerând că, Buzila Victor va putea fi corectat și reeducat stabilindu-i o pedeapsă

sub formă de închisoare conform sancțiunii prevăzute de art.2641 alin.(4) Cod penal,

cu aplicarea art.70 alin.(31) Cod penal pe un termen de 4 luni, cu executarea pedepsei

în penitenciar de tip semiînchis, iar termenul stabilit va asigura atingerea scopului

pedepsei, care va duce la corijarea și reeducarea acestuia.

Instanța de apel a respins ca neîntemeiate și lipsite de suport criticile invocate

de avocat în interesele inculpatului împotriva concluziilor primei instanțe referitor

la individualizarea pedepsei stabilite, or, din materialele cauzei, instanța de apel a

stabilit contrariul celor invocate de apărare.

Solicitarea apărătorului de a aplica inculpatului pedeapsă sub formă de muncă

neremunerată, instanța de apel a considerat-o neîntemeiată, or, potrivit sentinței

Judecătoriei Criuleni (sediul Dubăsari) din 27 ianuarie 2021, Buzila Victor a fost

condamnat în baza art.2641 alin.(4) Cod penal la 140 ore de muncă neremunerată în

folosul comunității, iar prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 29

decembrie 2020, Buzila Victor a fost condamnat în baza art.2641 alin.(4) Cod penal

la 145 ore de muncă neremunerată în folosul comunității și prin urmare, instanța de

3

apel a reținut că, infracțiunea respectivă este comisă într-un termen foarte scurt de

la comiterea unor infracțiuni omogene.

Instanța de apel a considerat că, prima instanță, prin prisma ansamblului de

împrejurări ale speței, a ajuns la concluzia corectă precum că corectarea și

reeducarea lui Buzila Victor este posibilă prin aplicarea pedepsei închisorii, cu

izolarea lui de societate, stabilind întemeiat că pedeapsa sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității, în privința inculpatului nu poate fi aplicată,

deoarece nu-și va atinge scopul deplin.

Barcaru Marin în numele inculpatului, indicând temeiurile pentru recurs prevăzute

de art.427 alin.(1) pct. 6), 10) și 13) Cod de procedură penală, prin care solicită

casarea parțială a deciziei și a sentinței în partea individualizării pedepsei,

rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatului să-i fie

stabilită o pedeapsă neprivativă de libertate și constatarea ca executată a pedepsei

din motiv că recurentul s-a aflat în arest preventiv, invocând următoarele:

- instanța de apel nu a dat răspuns la toate motivele importante invocate în apel,

nu a motivat neaplicarea față de recurent a prevederilor art.art.79 și 90 Cod de

procedură penală;

- decizia instanței de apel nu conține timpul aflării în arest al inculpatului, or,

conform art.417 alin.(2) Cod de procedură penală: „în cazul când inculpatul se află

în stare de arest, în decizie se indică timpul care se include în termenul pedepsei”;

- la pronunțarea deciziei, pedeapsa aplicată de prima instanță sub formă de 4

luni de închisoare a expirat, iar recurentul a executat pedeapsa prin aplicarea măsurii

preventive de arest;

- la momentul consumării faptei în prezenta cauză penală, inculpatul nu avea

condamnări, el nici nu avea careva cauze penale intentate în privința sa, astfel, nu

este relevant argumentul instanței că inculpatul nu s-a corectat în urma aplicării

pedepselor neprivative de libertate, or, în urma aplicării pedepsei sub formă de

muncă neremunerată în folosul comunității prin sentința din 29.12.2020, inculpatul

nu a mai săvârșit alte infracțiuni;

- urmează a fi aplicată Legea nr.243 din 24.12.2021 privind amnistia.

pct. 1¹) Cod de procedură penală, a depus referință procurorul, prin care a manifestat

dezacordul cu recursul declarat, a solicitat declararea recursului ca inadmisibil cu

menținerea deciziei instanței de apel, motivând că, prin soluția instanțelor ierarhic

inferioare referitor la mărimea, categoria și modul de executare a pedepsei, s-a ținut

cont de prevederile art.art.6, 7, 61, 75, 76, 77, 79 Cod penal, cauza a fiind examinată

în procedura simplificată prevăzută de art.3641 Cod de procedură penală.

Instanța de judecată și-a argumentat suficient soluția, a ținut cont pe deplin de

principiile generale de aplicare a pedepsei, precum și de criteriile generale de

individualizare a pedepsei, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia,

de persoana celui vinovat, de circumstanțele care atenuează ori agravează

4

răspunderea, influența pedepsei asupra corectării și reeducării vinovatului, condițiile

de viață ale familiei acestuia, iar în final a stabilit o pedeapsă echitabilă.

Referitor la argumentele recurentului privind aplicarea amnistiei în privința lui

Buzila Victor, procurorul a indicat că, acesta urmează a aborda problema dată în

instanța de judecată în conformitate cu prevederile art.469 alin.(1) pct. 15) Cod de

procedură penală.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că, acesta este inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat, reieșind din următoarele considerente.

Recurentul s-a conformat prevederilor art.422 Cod de procedură penală și a

declarat recursul ordinar în termen.

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate

expres de art.427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie

invocate de recurent, hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel.

Colegiul penal reține că, recurentul indică temeiuri pentru declararea recursului

ordinar, prevederile art.427 alin.(1) pct. 6), 10) și 13) Cod de procedură penală.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal reține

că, motivele-temeiurile de recurs invocate de recurent, nu s-au confirmat în urma

cercetării materialelor cauzei.

Astfel, ce ține de temeiul de recurs indicat de recurent, prevăzut la art.427

alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală, în sensul că „instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor indicate în apel”, Colegiul penal constată că,

acesta nu și-a găsit confirmarea, dat fiind faptul că, la examinarea cauzei, instanța

de apel a respectat prevederile art.art.414 alin.(1) și 417 alin.(1) pct. 8) Cod de

procedură penală, prin hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apelul declarat, întemeind corect soluția de menținere a sentinței. Decizia

instanței de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, inclusiv și în partea

contestată de avocat în prezentul recurs, din care considerente instanța de recurs nu

identifică motive justificative de a interveni în decizia contestată.

Cu referire la criticile recurentului, invocate prin prisma temeiului de recurs

prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, Colegiul penal atestă

că sunt neîntemeiate și reprezintă opinia subiectivă a acestuia față de aceleași

circumstanțe apreciate în speță de instanțele de judecată, or instanța de apel în

decizie (f.d.176–180), și-a motivat corect soluția de menținere a sentinței primei

instanțe, prin care aceasta și-a argumentat detaliat soluția în partea individualizării

pedepsei, stabilind inculpatului pedeapsa de 4 luni închisoare, cu executarea

pedepsei în penitenciar semiînchis.

5

Astfel, din textul sentinței primei instanțe(f.d.153-156) și a deciziei(f.d.176-

180) instanței de apel, se reține că instanțele de judecată au luat în considerare

circumstanțele invocate supra de recurent, pedeapsa fiind aplicată cu respectarea

cerințelor art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, precum și au ținut cont în

deplină măsură de criteriile generale de individualizare a pedepsei penale, prevăzute

de art.art.7, 75 Cod penal, de cerințele prevăzute de art.61 alin.(2) Cod penal, în

vederea realizării scopului legii penale, de restabilire a echității sociale, corectare și

reeducare a inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din

partea acestuia, cât și a altor persoane, la fel, Colegiul penal constată că instanțele

inferioare au luat în considerare și prevederile art.art.79, 70 alin.(31) Cod penal.

În acest sens, se reține că aceste prevederi legale au fost raportate just la

circumstanțele cauzei penale, gravitatea infracțiunii săvârșită, urmările produse,

precum și la personalitatea inculpatului, astfel doar aplicarea unei pedepse de 4 luni

închisoare, va duce la reeducarea și corectarea inculpatului, precum și la restabilirea

echității sociale, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

acestuia, cât și a altor persoane.

Colegiul penal respinge ca declarative alegațiile recurentului precum că,

instanța de apel nu a motivat neaplicarea față de recurent a prevederilor art.art.79 și

90 Cod de procedură penală, or, instanța de apel în decizia sa (f.d.178-180), a

argumentat necesitatea ca inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă cu executare.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza

căruia a fost condamnat inculpatul. Doar instanța de judecată este în măsură să

înfăptuiască acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit

o infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii

respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la

stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Mai mult, Colegiul penal statuează că, o pedeapsă prea blândă va fi apreciată

ca o atitudine tolerantă din partea statului a comportamentului prejudiciabil și va

diminua încrederea societății în eficacitatea și echitatea sistemului de justiție, or,

practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea blândă generează dispreț față de

ea și nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

Din aceste considerente, analizând materialele cauzei, Colegiul penal nu

identifică temeiuri justificative de a interveni în hotărârile judecătorești a instanțelor

ierarhic inferioare, care sunt legale și întemeiate, or, asupra acelorași motive

invocate în recurs, s-a expus suficient de argumentat și detaliat instanța de apel în

decizia adoptată.

Temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea argumentelor instanței de apel în

motivarea soluției sale pe aspectele contestate nu se identifică, pe care în virtutea

corectitudinii lor și pentru a evita repetări inutile, le acceptă și le însușește, fapt ce

6

vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza

Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși obligă

instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un

răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994,

pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă,

fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi

examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

invocate de recurent ce ar fi afectat hotărârea atacată sub aspectele contestate,

deoarece soluția adoptată de instanța de apel este legală și întemeiată, iar recursul

ordinar declarat este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Barcaru Marin în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 23 noiembrie 2021, în cauza penală în privința lui Buzila Victor XXXXX, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 07 iulie 2022.

Președinte Cobzac Elena

Judecători Țurcan Anatolie

Plămădeală Ghenadie

7