1ra-550/22 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-550/22 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-550/22

1-16132127-01-1ra-08042022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

05 august 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecători –Boico Victor și Burduh Victor

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către inculpatul Plis Valeriu, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 07 octombrie 2021 și a sentinței

Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 07 iunie 2017, în cauza penală în

privința lui

Plis Valeriu xxxxxxx, născut la

xxxxxxx xxxxxxx, originar din

xxxxxxx și domiciliat în xxxxxxx

xxxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 06.01.2016 – 07.06.2017;

Instanța de apel: 18.08.2017 – 12.10.2018;

Instanța de recurs: 28.08.2019 – 12.11.2019;

Instanța de apel: 06.02.2020 – 07.10.2021;

Instanța de recurs: 08.04.2022 – 05.08.2022;

A C O N S T A T A T :

Plis Valeriu a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 4 (patru) ani, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 3 (trei) ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea executării

pedepsei cu închisoare, pe un termen de probă de 4 (patru) ani, dacă

condamnatul în termenul de probațiune nu va comite o nouă infracțiune și

prin purtare exemplară și muncă cinstită va îndreptăți încrederea acordată.

În temeiul art. 90 alin. (6) lit. a) Cod penal, Plis Valeriu a fost obligat să

nu-și schimbe domiciliul fără consimțământul organului competent, pe

perioada termenului de probațiune fixat.

Acțiunea civilă privind încasarea prejudiciului material și moral cauzat

prin infracțiune înaintată de Arnaut Igor a fost admisă parțial.

1

A fost dispusă încasarea din contul lui Plis Valeriu în beneficiul lui

Arnaut Igor suma de 50.000 (cincizeci mii) lei, cu titlu de prejudiciu moral.

A fost dispusă încasarea din contul lui Plis Valeriu în beneficiul Arnaut

Igor suma de 3000 (trei mii) lei, cu titlu de cheltuieli judiciare pentru

acordarea asistenței juridice.

Acțiunea civilă cu privire la prejudiciul material a fost admisă în

principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să

hotărască instanța de drept civil.

Plis Valeriu a săvârșit încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere, de

către o persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din

imprudență decesul unei persoane în următoarele circumstanțe și anume, la

21 noiembrie 2014, aproximativ la ora 07:00 min, fiind treaz, cu permis de

conducere în termen, se deplasa la volanul automobilului de model „Mercedes

Sprinter”, cu nr. de înmatriculare xxxxxxx xxxxxxx. pe str. Calea Orheiului,

mun. Chișinău din direcția str. Tudor Vladimirescu spre str. Studenților,

mun. Chișinău.

În timpul deplasării, ajungând în preajma imobilului nr. 90 B de pe

str. Calea Orheiului. mun. Chișinău, conducătorul auto Plis Valeriu nu a

manifestat prudență sporită la trafic, a ignorat cerințele pct. 45 alin. (1) și (2)

al Regulamentului Circulației Rutiere al Republicii Moldova care prevede, că

„Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând permanent seama de următorii factori, starea psihofiziologică

ce influențează atenția și redacția, dexteritatea în conducere care i-ar permite

să prevadă situațiile periculoase, starea tehnică a vehiculului și

particularitățile încărcăturii, situația rutieră, în cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să

reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța

traficului”, și ca rezultat a comis cu partea din față pe stângă a autoturismului,

tamponarea pietonului Arnaut Dumitru, care traversa partea carosabilului de

la stânga spre dreapta relativ deplasării automobilului sus indicat în afara

trecerii pietonale.

În rezultatul impactului, unitatea de transport s-a ales cu deteriorări

tehnice, iar pietonul Arnaut Dumitru, conform raportului de expertiză

medico-legală nr. 193D/2307 din 11 februarie 2015 a decedat în rezultatul

șocului spinal, cauzat de traumă asociată, fapt obiectiv confirmat relativ prin

datele necropsiei cadavrului și investigațiilor histopatologice. Cet. Arnaut

Dumitru era orientat cu fața posterioară a corpului relative mișcării unității de

transport. Toate leziunile corporale au fost produse intravital, prin acțiunea

traumatică cu un obiect contondent dur, sau la lovire de acesta, posibil în

timpul și circumstanțele indicate, au legătură cauzală directă cu survenirea

decesului și în comun se califică că vătămări grave, periculoase pentru viață.

Astfel, prin acțiunile sale, inculpatul Plis Valeriu a săvârșit infracțiunea

prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, conform indicilor calificativi -

încălcarea regulilor de securitate a circulației și de exploatare a mijloacelor de

2

transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a

cauzat din imprudență decesul unei persoane.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care acesta să fie achitat, cu respingerea

acțiunii civile.

În motivarea apelului a indicat că, prima instanță a adoptat o soluție

neîntemeiată, desfășurând argumentele că partea vătămată se afla în afara

trecerii pietonale și că nu există probe pertinente, concludente și veridice

pentru pronunțarea unei sentințe de condamnare în condițiile în care ancheta

a fost una inefectivă, astfel faptele incriminate acestuia nu pot să-l plaseze

într-o situație defavorabilă.

La fel a menționat că în prezenta cauză nu a fost respectat scopul

procesului penal și că prima instanță nu a apreciat corespunzător

circumstanțele cauzei și dubiilor apărute la administrarea probatoriului.

Arnaut Dumitru, Arnaut Igor a contestat sentința cu apel, solicitând casarea

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul Plis Valeriu să fie

recunoscut vinovat de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit.

b) Cod penal, cu stabilirea unei pedepse de 5 (cinci) ani închisoare, cu

executarea reală a pedepsei și încasarea din contul acestuia în beneficiul

succesorului părții vătămate Arnaut Dumitru, Arnaut Igor, a prejudiciului

material în mărime de 25 000 (douăzeci și cinci mii) lei, ce reprezintă

cheltuieli suportate pentru înmormântare și masa de pomenire.

În motivarea apelului a indicat că, prima instanță nu a ținut cont de

faptul că Plis Valeriu vina în comiterea infracțiunii nu a recunoscut-o, nu a

manifestat căință sinceră de cele întâmplate, la întrebarea avocatului dacă îi

pare rău de cele săvîrșite, a răspuns cu un cinism deosebit, că nu se căiește și

nu-i pare rău de cele întâmplate, ajutor material nu a propus rudelor

defunctului decât suma de 3000 lei, transmisă nepoatei defunctului Bulgari

Carolina, care de fapt a și suportat toate cheltuielile de înmormântare. Au

rămas fără îngrijirea părintească trei copii, toți studenți și o mama bolnavă

care la fel se afla la întreținerea defunctului Arnaut Dumitru.

De asemenea, a menționat că prima instanță nu a stabilit o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate de norma penală de săvîrșirea căreia a fost învinuit

inculpatul Plis Valeriu, or, la caz, prima instanță nu a respectat prevederile

legale privind individualizarea pedepsei.

din 12 octombrie 2018, au fost respinse ca nefondate apelul inculpatului Plis

Valeriu și apelul avocatului Pruteanu Dina în numele succesorului părții

vătămate Arnaut Dumitru, Arnaut Igor, declarate împotriva sentinței primei

instanțe și menținută această sentință fără modificări.

4.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat că,

întreaga sistemă de probe examinate și apreciate în ședință, prin prisma

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, coroborează între ele și

3

demonstrează, incontestabil, faptul că inculpatul Plis V. a comis fapta

prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, după indicii: încălcarea

regulilor de securitate a circulației de exploatare a mijloacelor de transport de

către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat dm

imprudență decesul unei persoane. Instanța a apreciat critic declarațiile

inculpatului Plis Valeriu, considerându-le făcute cu scopul de a se eschiva de la

răspunderea și pedeapsa penală, acestea fiind combătute prin probatoriul

administrat și cercetat.

Instanța de apel a reținut că, prin însuși declarațiile inculpatului se

confirmă că acesta: „aflându-se la volanul automobilului de model „Mercedes

Sprinter” se deplasa în legătură cu serviciul pe str. Calea Orheiului mun.

Chișinău, unde a simțit o lovitură. Nu a observat victima, iar în timpul

tamponării a întreprins măsuri de stopare a automobilului. Se deplasa pe banda

din mijloc a carosabilului. După tamponare a ieșit din automobil și a văzut

lângă roata din spate în partea stângă culcat pe șosea un bărbat, îmbrăcat în

costum negru din jens. S-a apropiat de acesta pentru a verifica pulsul … dar i s-a

părut că acel bărbat nu mai avea semne de viață, pulsul nu se simțea, iar careva

leziuni corporale sau urme de sânge nu a observat …. Lovitura a avut loc în

regiunea aripii stângi în față … A frânat după ce a avut loc tamponarea.”

La fel, în opinia instanței de apel vina inculpatului se mai dovedește prin:

procesul-verbal de cercetare a locului accidentului rutier (la care este anexată

schița accidentului rutier și tabelul fotografic) din 21.11.2014 și prin raportul

de expertiză medico-legală nr. 193/D/2307 din 11 februarie 2015.

Instanța de apel a respins argumentele părții apărării potrivit cărora

inculpatul nu a recunoscut vina în cele incriminate, or acesta este un drept al

inculpatului și prezintă o versiune ce reflectă tendința acestuia de a se apăra și

eschiva de la răspunderea de pedeapsa penală. Nerecunoașterea vinovăției,

instanța de apel a apreciat-o ca o metodă de apărare și un drept de a nu se

auto-incrimina garantat de art. 66 Cod de procedură penală și art. 6 CEDO, or

persoana care pe parcursul procesului penal are calitatea procesuală de

inculpat nu poate fi urmărit pentru depunerea declarațiilor false sau refuzul

de a face declarații și nu poate fi calificate ca circumstanță agravantă la

stabilirea pedepsei penale, astfel, poziția inculpatului Plis Valeriu, susținută în

prima instanță și în instanța de apel, potrivit căreia el nu este implicat în

comiterea infracțiunii, este una declarativă și formală, exprimată cu scopul de

a evita răspunderea penală.

Totodată, instanța de apel a respins argumentele avocatului potrivit

cărora instanța de fond în corespundere cu criteriile generale de

individualizare a pedepsei nu i-a stabilit inculpatului o pedeapsă echitabilă, or

la individualizarea și stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile

art. 7, 75 Cod penal și anume, de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, infracțiunea săvârșită de inculpat face parte din

categoria celor grave, comise din imprudență, de persoana celui vinovat, care

se caracterizează pozitiv în societate, este la prima abatere, de rolul acestuia la

săvârșirea infracțiunii, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

4

inculpatului.

De asemenea, instanța de apel a concluzionat că, prima instanță corect a

stabilit circumstanțele atenuante în privința inculpatului Plis Valeriu, și

anume lipsa antecedentelor penale, deși nu a recunoscut vina, în cadrul

cercetării judecătorești în instanța de fond a manifestat căință și a declarat că

îi pare rău de cele întâmplate. Conform art. 77 Cod penal, circumstanțe

agravante, nu au fost stabilite

Cu privire la aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, instanța de apel a

consemnat că și în această parte sentința urmează a fi menținută, întrucât

circumstanțele cauzei cad sub incidența și aplicabilitatea instituției

suspendării condiționate a pedepsei penale.

La stabilirea modului, măsurii, categoriei și termenului pedepsei,

instanța de fond la fel a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, care anterior nu a fost judecat, nu

a recunoscut vina, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a contestat decizia instanței de

apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării

cauzei în instanța de apel, pentru dispunerea expertizei auto-tehnice și

medico-legale suplimentare.

În argumentarea recursului recurentul a menționat că, instanțele de

fond la examinarea acestei cauze, nu au respectat prevederile legii, mai

concret art. 8, 19, 24 Cod de procedură penală. La fel, au fost ignorate

prevederile art. 101, 414 Cod de procedură penală, nefiind apreciate

corespunzător probele din punct de vedere al pertinenței, concludenței și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al

coroborării acestora.

A invocat că, din materialele cauzei rezultă că atât organul de urmărire

penală, cât și instanțele de fond nu au dispus o expertiză auto-tehnică, prin

care urmau să constate dacă șoferul ar fi putu evita accidentarea victimei.

Potrivit art. 143 Cod de procedură penală, expertiza auto-tehnică este

obligatorie.

Pentru elucidarea tuturor circumstanțelor de fapt care au importanță

majoră pentru examinarea obiectivă a cauzei în instanța de apel, având

contract de asistență juridică cu alt avocat, inculpatul a relevat că a înaintat

cerere privind dispunerea unei expertize auto-tehnice, însă instanța i-a

respins-o ca neîntemeiată, încălcându-i astfel dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, a invocat critici cu referire la probele care au fost luate la

baza adoptării sentinței de condamnare, care în opinia sa nu au demonstrat că

dânsul putea evita tamponarea pietonului.

12 noiembrie 2019, recursul ordinar declarat de inculpatul Plis Valeriu a fost

admis, casată total decizia instanței de apel și dispusă rejudecarea cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

6.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de recurs ordinar a

5

indicat că, din analiza coroborată a motivelor expuse în recursul ordinar s-a

constatat că instanțele de fond nu au dat dovadă de obiectivitate și

echidistanță la examinarea acestei cauze, dând prioritate probatoriului deja

acumulat la urmărirea penală și pus la baza învinuirii lui Plis Valeriu în baza

art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, fără a admite și alte demersuri de acumulare

a altor probe, care în opinia inculpatului ar dovedi cu certitudine nevinovăția

lui de producerea accidentului rutier, soldat cu decesul părți vătămate.

Astfel, instanța de recurs a menționat că, partea apărării a solicitat

audierea expertului, care a efectuat expertiza medico-legală nr. 193D/2307

din 11 februarie 2015, pentru a constata cu certitudine momentul decesului

victimei, precum și efectuarea unei expertize auto-tehnice, în vederea

constatării faptului dacă accidentarea lui Arnaut Dumitru putea fi evitată de

inculpat, iar instanța de apel urma să analizeze pertinența acumulării acestor

probe în ședință și să-i ofere posibilitatea efectivă inculpatului de a se apăra

prin toate mijloacele prevăzute de lege

La fel, instanța de recurs a reținut că, acumularea acestor probe a fost

relevantă în raport cu obiectul probațiunii, din motiv că circumstanțele care

urmau a fi confirmate sau explicate de către expert au tangență directă cu

fapta incriminată lui Plis Valeriu, pe care acesta nu a recunoscut-o nici la o

etapă a procedurilor, afirmând constant că nu a avut posibilitatea reală de a

evita impactul și accidentarea victimei s-a produs din încălcarea de către

aceasta a prevederilor exhaustiv stipulate în pct. 116 din Regulamentul

Circulației Rutiere, potrivit cărora: pietonilor li se interzice să se angajeze în

traversarea drumului nemijlocit prin fața sau spatele unui vehicul de rută

oprit în stație ori a altor vehicule oprite sau staționate pe drum; pe sectoarele

de drum cu câmpul vizual limitat; prin spațiul intersecțiilor în afara trecerilor

pentru pietoni; în cazul în care se apropie un vehicul cu regim prioritar de

circulație, care emite semnale luminoase și sonore. Pietonilor li se interzice să

traverseze căile la trecerile la nivel cu calea ferată când semnalul luminos sau

poziția barierei interzice trecerea. Pietonii trebuie să aștepte vehiculele de

rută în stație, pe trotuar, acostament sau, după caz, pe refugiu.

Față de acestea, instanța de recurs a indicat că, este necesară o precizare

substanțială, și anume că după investirea instanței de apel cu soluționarea în

fond a cauzei, părților trebuie să le fie asigurate toate garanțiile unui proces

echitabil, prin urmare dacă apelul constituie o continuare a judecării fondului

cauzei, acestea sunt valabile și pentru instanța respectivă.

La fel, instanța de recurs a reținut că, problema de drept ridicată de

recurent în această cauză ține de demonstrarea faptului că între acțiunile

inculpatului și decesul pietonului Arnaut Dumitru nu există legătură cauzală.

Astfel evidențiind că, în atare situații, lipsa legăturii cauzale dintre fapta

prejudiciabilă și urmările prejudiciabile semnifică lipsa temeiului de aplicare a

răspunderii în baza art. 264 Cod penal.

În desfășurarea deciziei sale, instanța de recurs a menționat că, partea

apărării încercând să dovedească inexistența legăturii cauzale dintre acțiunile

din imprudență a inculpatului și decesul lui Arnaut Dumitru, i-a solicitat

6

instanței de apel, în repetate rânduri, să fie audiat expertul care a întocmit

raportul de expertiză medico-legală nr. 193/D/2307 din 11 februarie 2015,

însă instanța i-a refuzat demersul. În opinia inculpatului, expusă în cererea de

apel și cea de recurs, victima Arnaut Dumitru, a apărut pe neașteptate de după

un panou și s-a tamponat cu partea stângă față de automobilul pe care îl

conducea, dar nu automobilul pe care îl conducea l-a lovit. În așa fel, nici de

cum nu putea fi evitată tamponarea, deoarece pietonul s-a lovit de automobil,

dar nu automobilul la tamponat, reieșind din deteriorările depistate la

automobil, fixate și în procesul-verbal, pe când instanțele de judecată nu au

luat în considerație faptul că pietonul, fiind în stare de ebrietate, a încercat să

traverseze strada neregulamentar, prin aceasta încălcând prevederile

Regulamentului Circulației Rutiere și s-a tamponat în automobil.

În continuare, instanța de recurs a constatat că, pentru justa soluționare

a acestei cauze și pentru a-i asigura inculpatului dreptul la un proces echitabil,

satisfacerea demersului privind efectuarea expertizei tehnice era necesară. Or,

partea apărării, uzând de dreptul său procesual, i-a solicitat instanței de apel

să dispună efectuarea expertizei auto-tehnice pentru a clarifica dacă

conducătorul mijlocului de transport putea sau nu în condițiile nemijlocite ale

acestei cauze să evite producerea accidentului rutier și efectele acestuia.

Subsidiar, instanța de recurs a constatat că, respingerea unui atare

demers, în prezenta speță, a fost contrară normelor procesuale și prevederilor

din Convenția Europeană

Totodată, instanța de recurs a stabilit că, prin ordonanța procurorului

din 10 iunie 2015 de restituire a cauzei penale pentru completarea urmăririi

penale, s-a specificat faptul că, în scopul cercetării sub toate aspectele,

complet și obiectiv a circumstanțelor producerii accidentului, în cadrul

urmăririi penale, urmează a fi efectuate acțiuni procesuale indicate în această

ordonanță.

Astfel, instanța de recurs a conchis că, necesitatea efectuării unei

expertize tehnice a fost trasată de procuror încă la etapa urmăririi penale.

Totuși, nici atunci, nici la judecarea cauzei de către instanțele de fond, o atare

acțiune procesuală nu a fost realizată. Legislatorul nu în zădar a prevăzut în

art. 143 din Codul de procedură penală faptul că, expertiza se dispune în mod

obligatoriu când prin alte mijloace de probă nu poate fi stabilit adevărul.

În concluzie, instanța de recurs a statuat că, reieșind din specificul

infracțiunii examinate, efectuarea unei expertize tehnice ar fi contribuit

considerabil la clarificarea circumstanțelor în care s-a produs accidentarea

părții vătămate Arnaut Dumitru.

Astfel, instanța de recurs a indicat că, la rejudecarea cauzei, instanța de

apel urmează să se conducă de prevederile relevante din art. 436 Cod de

procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe corespunzător și în strictă conformitate cu

prevederile legii penale și procesual-penale asupra tuturor circumstanțelor de

fapt și de drept ale cauzei și să țină seama de cele invocate și de motivele

avansate în cererea de recurs, să înlăture omisiunile admise și să adopte o

7

hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de

procedură penală.

din 07 octombrie 2021, au fost respinse ca nefondate apelul inculpatului Plis

Valeriu și apelul avocatului Pruteanu Dina în numele succesorului părții

vătămate Arnaut Dumitru, Arnaut Igor, declarate împotriva sentinței primei

instanțe și menținută această sentință fără modificări.

7.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat că,

verificând probele acumulate și administrate în cadrul urmăririi penale, prin

prisma art. 101 din Codul de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenții, concludenței și utilității lor, le-a apreciat ca fiind dobândite cu

respectarea normelor de procedură penală, fiind pertinente, concludente și

utile, care coroborează între ele, dar și cu declarațiile inculpatului,

succesorului părții vătămate și a expertului, care fiind cumulate, indubitabil

indică că prin acțiunile sale, inculpatul Plis Valeriu a comis infracțiunea

prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b) din Codul penal, după indicii încălcarea

regulilor de securitate a circulației și de exploatare a mijloacelor de transport

de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din

imprudență decesul unei persoane.

În continuare, instanța de apel a statuat că, deși inculpatul, în ședința

primei instanțe, dar și în ședința instanței de apel nu a recunoscut vina în

comiterea infracțiunii incriminate, culpa acestuia a fost demonstrată prin

probele analizate și apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității lor, iar în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Astfel, instanța de apel a menționat că, vinovăția inculpatului Plis

Valeriu a fost demonstrată prin următoarele probe:

- declarațiile inculpatului Plis Valeriu audiat în instanța de judecată.

- declarațiile succesorul părții vătămate Araut Igor, care coroborează cu

sistemul de acte și documente acumulate și administrate în cadrul urmăririi

penale cum ar fi, proces-verbal de consemnarea a circumstanțelor constatate

din 21 noiembrie 2014, în care se indică, că cet. Plis Valeriu treaz, cu permis

de conducere valabil, conducea autoturismul de model „Mercedes Sprinter”,

cu nr. de înmatriculare xxxxxxx pe str. Calea Orheiului din direcția str. T.

Vladimirescu spre str. Studenților mun. Chișinău. În timpul deplasării

ajungând în preajma imobilului 90/B str. Calea Orheiului mun. Chișinău, a

comis tamponarea pietonului Arnaut Dumitru care traversa partea

carosabilului în afara trecerii pietonale. În rezultatul accidentului rutier

pietonul Arnaut Dumitru s-a ales cu diverse leziuni corporale, ca rezultat a

cărora a decedat la fața locului, (f.d.10).

- procesul- verbal de cercetare a locului accidentului rutier (la care este

anexată schița accidentului rutier și tabelul fotografic) din 21.11.2014.

efectuat pe str. Calea Orheiului mun. Chișinău, în care au fost fixate date

obiective ale accidentului rutier, cum ar fi locul comiterii accidentului, starea

traseului și lățimea acestuia, câmpul de vizibilitate din salonul automobilului

8

la lumina farurilor, urmele victimei pe carosabil, locul aflării cadavrului,

deteriorările mijlocului de transport, precum și alte date confirmate ulterior

prin declarațiile învinuitului și altor materiale ale cauzei penale (f.d. 12-21).

- actul de constatare din 21 noiembrie 2014, prin care automobilul de

model „Mercedes Sprinter” a fost dus la parcarea specială, motivul reținerii

fiind accident rutier -tamponarea unei pieton, (f.d.24)

- raportul de expertiză medico-legală nr. 193/D/2307 din

11 februarie 2015, prin care s-a constatat la examinarea medico-legală a

cadavrului cet. Arnaut Dumitru traumă asociată: traumă cranio-cerebrală

închisă, echimoză, excoriație. plagă stelată, hemoragii în țesuturile moi

pericraniene. hemoragii subarahnoidiene scunde, difuze, urme de sânge în

ventriculii cerebrali; traumă medulă-spinală închisă: mobilitatea patologică a

regiunii cervicale a colanei vertebrale, dehiscență intervertebrală 1 nivelul

vertebrelor cervicale C 1-2. C 5-6 și fractura tasată a vertebrelor lombare L2-

L4. cu hemoragii în țesuturile moi adiacente, hemoragii epi și subdurale,

ruptura medulei spinale, hemoragii intra-parenchimatoase difuze; traumă

închisă a toracelui și abdomenului: echimoze pe spate, fractura coastei 6 pe

stânga cu hemoragii în țesuturile moi adiacente, ruptura rinichiului stâng;

trauma închisă a bazinului: dehiscență totală a simfizei pubiene și dehiscență

parțială a articulațiilor sacro-iliace bilateral cu hemoragii masive în țesuturile

moi adiacente; hemoragii în țesuturile moi ale gambelor. Toate leziunile

corporale menționate, au fost produse intravital, prin acțiunea traumatică cu

un corp contondent sau la lovirea de acesta posibil în timpul și în

circumstanțele indicate, au legătură cauzală directă cu survenirea decesului și

în comun se califică ca vătămare gravă, periculoasă pentru viață. Moartea cet.

Arnaut Dumitru a survenit în rezultatul șocului spinal, cauzat de trauma

asociată sus-indicată. fapt obiectiv confirmat prin datele necropsiei cadavrului

și rezultatele investigațiilor histopatologice. Cet. Arnaut Dumitru era orientat

cu fața posterioară a corpului relativ mișcării unității de transport, (f.d.75-76).

- proces-verbal al experimentului în procedura de urmărire penală din

24 noiembrie 2015, prin care s-a stabilit câmpul de vizibilitate a șoferului din

salonul automobilului și viteza de deplasare a pietonului (97-98).

- raportul de expertiză nr. 2834 din 23 noiembrie 2020, prin care s-a

constatat că dacă conducătorul automobilului ”Mercedes Sprinter” n/î CPF

152 de la locul de lucru putea observa pietonul ca obstacol la circulația pe

banda sa de deplasare la distanța de 18.50 m la viteza de deplasare 50 km/h,

conducătorul automobilului nu dispunea de posibilitatea tehnică de a evita

tamponarea pietonului prin frînare.

În urma analizei și aprecierii probelor, instanța de apel a enunțat că,

argumentele invocate în apelul inculpatului, în partea în care s-a solicitat

achitarea sa de sub învinuirea înaintată, nu pot fi reținute, or acestea poartă

un caracter declarativ, reprezentând o tentativă de a induce instanța în eroare

în scop de a fi scutit de răspundere penală.

În desfășurarea deciziei, acordând eficientă prevederilor art. 14, 51, 52,

113 Cod penal, instanța de apel a conchis că, din probele acumulate și

9

administrate se atestă că fapta inculpatului constituie infracțiunea în

săvârșirea căreia a fost învinuit.

Instanța de apel a reținut că, componența prevăzută de art. 264 Cod

penal este una materială, pentru calificare fiind necesară săvârșirea faptei

prejudiciabile, survenirea unor consecințe prejudiciabile și existența legăturii

cauzale dintre faptă și consecințe.

În sensul art. 264 Cod penal, securitatea circulației rutiere reprezintă

nivelul de protecție a participanților împotriva accidentelor rutiere și a

consecințelor acestora în procesul de deplasare a persoanelor și mărfurilor pe

drumuri, reglementat de norme juridice.

Astfel, instanța de apel a reținut că, obiectul material al infracțiunii

constituie corpul persoanei, iar latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de

art. 264 al.(3) lit. b) Cod penal, o constituie încălcarea regulilor de securitate a

circulației sau de exploatare a mijlocului de transport, care a cauzat din

imprudență decesul persoanei. Dispoziția normei date fiind de blanchetă.

Așadar, instanța de apel a indicat că, încălcarea regulilor circulației

rutiere și de exploatare a mijloacelor de transport este o acțiune sau inacțiune

a conducătorului mijlocului de transport, care conduce la încălcarea unei sau

câtorva prevederi ale Regulamentului circulației rutiere, ce reglementează

securitatea circulației rutiere.

Instanța de apel a menționat că, din probele acumulate, analizate și

apreciate de instanță, se atestă că inculpatul a încălcat prevederile pct. 45 alin.

(1) și (2) al Regulamentului Circulației Rutiere care stipulează, că

conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând permanent seama de următorii factori, starea psihofiziologică

ce influențează atenția și reacția, dexteritatea în conducere care i-ar permite

să prevadă situațiile periculoase, starea tehnică a vehiculului și

particularitățile încărcăturii, situația rutieră, în cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să

reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța

traficului.

La fel, a menționat că, la caz, drept urmare a încălcării regulilor de

securitate a circulației rutiere a fost tamponat Arnaut Dumitru, iar conform

raportului de expertiză medico-legală nr. 193D/2307 din 11.02.2015, s-a

stabilit, că decesul lui Arnaut Dumitru a survenit în rezultatul șocului spinal,

cauzat de traumă, (f.d.75-76).

Referitor la legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă și urmările

prejudiciabile, instanța de apel a indicat că anume încălcarea regulilor de

securitate a fost cauza producerii urmărilor prejudiciabile și anume

tamponarea pietonului, care în rezultatul leziunilor corporale primite a

decedat.

De asemenea, instanța de apel a relevat că, latura subiectivă a

infracțiunii se caracterizează prin vinovăție sub formă de imprudență, urmând

a fi luată în considerație nu doar obligația de a respecta regulile de securitate

a circulației rutiere, dar și posibilitatea persoanei de a respecta și a prevedea

10

consecințele prejudiciabile.

Astfel, instanța de apel a menționat că, că inculpatul Plis Valeriu care se

afla la volanul automobilului model „Mercedes Sprinter” cu număr de

înmatriculare C PF 152 ar fi putut evita tamponarea pietonului Arnaut

Dumitru în cazul respectării prevederilor pct. 45 alin. (1) și (2) al

Regulamentului circulației rutiere.

Instanța de apel a reținut drept relevant faptul că atât din declarațiile

inculpatului Plis Valeriu, cât și din materialele cauzei penale se constată, că

Plis Valeriu se deplasa de unul singur pe carosabil nefiind alte mijloace de

transport sau obstacole care i-ar fi limitat vizibilitatea.

Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că, tamponarea pietonului

a avut loc din cauza neatenției și reacției neadecvate situației rutiere din

partea conducătorului auto, Plis Valeriu.

Instanța de apel nu a reținut argumentele inculpatului în partea în care

s-a invocat că decesul victimei ar fi survenit pînă la impact, or materialele

cauzei denotă că între lovitura automobilului și decesul persoanei se atestă

legătură cauzală, astfel, potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului a

accidentului rutier, (f.d. 12-13) se reține că automobilul Mercedes Sprinter

este deteriorat în partea din față, și anume parbrizul în partea stângă, capota

în partea stângă, farul din față, partea stângă, la fel, din Raportul de expertiză

medico-legală nr. 193/D/2307 din 11 februarie 2015, s-a constatat la

examinarea medico- legală a cadavrului cet. Arnaut Dumitru traumă asociată:

traumă cranio-cerebrală închisă, echimoză, excoriație. plagă stelată, hemoragii

în țesuturile moi pericraniene. hemoragii subarahnoidiene scunde, difuze,

urme de sânge în ventriculii cerebrali; traumă medulă-spinală închisă:

mobilitatea patologică a regiunii cervicale a colanei vertebrale, dehiscență

intervertebrală 1 nivelul vertebrelor cervicale C 1-2. C 5-6 și fractura tasată a

vertebrelor lombare L2-L4. cu hemoragii în țesuturile moi adiacente,

hemoragii epi și subdurale, ruptura medulei spinale, hemoragii intra-

parenchimatoase difuze; traumă închisă a toracelui și abdomenului: echimoze

pe spate, fractura coastei 6 pe stânga cu hemoragii în țesuturile moi adiacente,

ruptura rinichiului stâng; trauma închisă a bazinului: dehiscență totală a

simfizei pubiene și dehiscență parțială a articulațiilor sacro-iliace bilateral cu

hemoragii masive în țesuturile moi adiacente; hemoragii în țesuturile moi ale

gambelor. Toate leziunile corporale menționate, au fost produse intravital,

prin acțiunea traumatică cu un corp contondent sau la lovirea de acesta

posibil în timpul și în circumstanțele indicate, au legătură cauzală directă cu

survenirea decesului și în comun se califică ca vătămare gravă, periculoasă

pentru viață. Moartea cet. Arnaut Dumitru a survenit în rezultatul șocului

spinal, cauzat de trauma asociată sus-indicată, fapt obiectiv confirmat prin

datele necropsiei cadavrului și rezultatele investigațiilor histopatologice. Cet.

Arnaut Dumitru era orientat cu fața posterioară a corpului relativ mișcării

unității de transport, (f.d.75-76), mai mult, însăși inculpatul a precizat că după

tamponare a ieșit din automobil și a văzut lângă roata din spate în partea

stângă culcat pe șosea un bărbat, îmbrăcat în costum negru din jens.

11

Astfel, instanța de apel a menționat că, probele în speță denotă

incontestabil că conducătorul auto Plis Valeriu Vasile nu a manifestat

prudență sporită la trafic, a ignorat cerințele pct. 45 alin.(1) și (2) al

Regulamentului Circulației Rutiere al Republicii Moldova ca prevede, că

„Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând permanent seama de următorii factori, starea psihofiziologică

ce influențează atenția și reacția, dexteritatea în conducere care i-ar permite

să prevadă situațiile periculoase, starea tehnică a vehiculului și

particularitățile încărcăturii, situația rutieră, în cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să

reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța

traficului”, și ca rezultat a comis cu partea din față pe stângă a autoturismului,

tamponarea pietonului Araut Dumitru, care traversa partea carosabilului de la

stânga spre dreapta relativ deplasării automobilului, toate leziunile corporale

au fost produse intravital, prin acțiunea traumatică cu un obiect contondent

dur, sau la lovire de acesta, posibil în timpul și circumstanțele indicate, au

legătură cauzală directă cu survenirea decesului și în comun se califică că

vătămări grave, periculoase pentru viață

Avînd în vedere cele relatate, instanța de apel a indicat că, vina

inculpatului a fost dovedită pe deplin, acțiunile lui Plis Valeriu fiind întemeiate

calificate în baza art. 264 alin.(3) lit. b) Cod penal, după indicii încălcarea

regulilor de securitate a circulației și de exploatare a mijloacelor de transport

de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din

imprudență decesul unei persoane.

În continuare, instanța de apel a reiterat că, prima instanță a apreciat

probele corespunzător și a pronunțat o soluție întemeiată și motivată,

temeiuri de achitare a inculpatului nefiind identificate.

În altă ordine de idei, instanța de apel a considerat că și argumentele

invocate în apelul succesorului părții vătămate poartă un caracter declarativ și

nu pot fi reținute.

Astfel, instanța de apel acordând eficiență prevederilor art. 7, 16, 61, 75,

76, 77 Cod penal, a concluzionat că prima instanță corect și întemeiat i-a

stabilit inculpatului Plis Valeriu pedeapsă sub formă de închisoare pe un

termen de 3 ani, iar conform art. 90 Cod penal, pedeapsa cu închisoarea a fost

suspendată, cu stabilirea unui termen de probațiune de 4 ani, instanța de apel

statuând că anume această pedeapsă este proporțională faptei săvârșite, va

asigura un comportament pozitiv din partea inculpatului în societate, care se

va afla sub incidența unor restricții pe perioadele enunțate.

În continuare, instanța de apel a considerat că, prima instanță

soluționînd acțiunea civilă a conchis întemeiat de a o admite parțial, motiv din

care, pretențiile succesorului părții vătămate și la acest capitol au fost

respinse.

Astfel, acordând eficiență prevederilor art. 219-221 Cod de procedură

penală, art. 1398, 1422-1423 Cod civil (în redacția de pînă la 01.03.2019),

precum și jurisprudenței CtEDO relevante acestei chestiuni (cauza Nikolova vs

12

Bulgaria din 25.03.1999) a concluzionat că, prima instanță a ținut cont de

consecințele decesului lui Arnaut Dumitru pentru Arnaut Igor și familia sa, în

urma accidentului rutier produs din culpa inculpatului, în așa circumstanțe,

partea civilă a fost impusă la enorme suferințe psihice, și corespunzător

caracterului și suferințelor psihice suportate de Araut Igor și familia sa, se

impune a fi compensată prin acordarea unei sume care nu poate fi derizorie și

pe care instanța a apreciat-o justă și echitabilă la cuantumul de 50.000 lei.

Referitor la daunele materiale, instanța de apel a reținut faptul că

inculpatul nu recunoaște acțiunea civilă, reprezentantul părții vătămate nu a

prezentat probe în vederea confirmării prejudiciului material în mărime de

25000 lei.

Astfel, instanța de apel, reiterând prevederile art. 1398 Cod civil (în

redacția de pînă la 01.03.2019), a concluzionat că, prima instanță întemeiat a

admis în principiu acțiunea cu privire la prejudiciul material, urmând ca

asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța de drept

civil, care urmează să verifice dacă sunt sau nu astfel de pretenții, prin ce se

probează și, care eventual ar fi cuantumul acestora.

Având în vedere cele relatate, instanța de apel a constatat că pe

parcursul examinării cauzei în prima instanță, careva abateri sau încălcări de

ordin procedural, nu au fost stabilite, motiv pentru care, apelurile depuse

împotriva sentinței au fost respinse ca nefondate.

procedură penală, contestă hotărârea instanței de apel cu recurs ordinar,

solicitând casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

07 octombrie 2021 și a sentinței Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 07

iunie 2017, și emiterea unei decizii prin care să fie achitat în baza art. 390 alin.

(3) Cod de procedură penală, pe motiv că fapta nu întrunește elementele

infracțiunii incriminate acestuia.

În argumentarea recursului recurentul menționează că, instanțele de

fond, examinând fondul cauzei, nu au respectat prevederile art. 8, 19 și 24 Cod

de procedură penală și au adoptat hotărâri neîntemeiate, încălcând dreptul

său la un proces echitabil deoarece au respins ca fiind neîntemeiat demersul

său privind dispunerea unei expertize suplimentare medico-legale pentru

stabilirea legăturii cauzale între leziunile corporale aplicate victimei cu 30

min. pînă la deces și după accident.

La fel, recurentul indică că, la examinarea cauzei penale, instanțele de

fond au ignorat prevederile art. 101 și 414 Cod de procedură penală și nu au

dat o apreciere cuvenită fiecărei probe din punct de vedere al pertinenții,

concludenței și veridicității lor, iar în ansamblu din punct de vedere al

coroborării lor.

Recurentul susține că, prin raportul de expertiză judiciară nr. 2834 din

23.11.2020 în concluzia expertului s-a costatat: „Dacă Conducătorul

Automobilului de model Mercedes Sprinter cu n/î xxxxxxx de la locul de lucru

putea observa pietonul ca obstacol de circulație pe banda s-a de deplasare la

distanța de 18,5 metri la viteza de deplasare de 50 km/h conducătorul

13

automobilului nu dispunea de posibilitatea tehnică de a evita tamponarea

pietonului prin frânare”.

Astfel, susține că, instanța de apel nu a examinat pe deplin raportul de

expertiză din 23.11.2020 și nu s-a expus în decizie referitor la cele relatate în

expertiză descrisă precum că conducătorul mijlocului de transport Plis Valeriu

era în imposibilitate de a evita impactul prin frânare a pietonului.

Consideră că instanța de apel s-a expus pe marginea acestei expertize

doar formal, prin simpla menționare că a fost dispusă efectuarea expertizei, pe

când această expertiză are o valoare probantă referitor la existența sau nu a

vinovăției la comiterea infracțiunii menționate.

De asemenea, recurentul raportul de expertiză medico-legală din

11.02.2015 nu relevă legătura cauzală între leziunile stabilite la victimă în

rezultatul accidentului rutier și cele aplicate în timpul vieții. Recurentul invocă

că, partea vătămată a decedat din cauza altor leziuni primite până la

momentul impactului.

Prin urmare, recurentul consideră că, în acțiunile sale lipsesc elementele

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, din acest motiv

urmând a fi achitat de sub învinuirea înaintată.

în baza materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra

inadmisibilității acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în

drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că este

vădit neîntemeiat

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute

de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie

invocate de recurent.

Reieșind din conținutul recursului declarat se atestă că recurentul

invocă temeiurile pentru declararea recursului prevăzute la art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală, care stabilește, că hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept admise de instanțele

de fond și de apel în cazurile, când: 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței.

Totodată, deși recurentul nu invocă expres, din conținutul recursului,

Colegiul penal constată că, recurentul pe lângă temeiul prevăzut de art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, invocă critici sub aspectul lipsei

elementelor constitutive ale infracțiunii, motiv care se subscrie temeiului de

casare prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, potrivit

căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

14

erorile de drept admise de instanțele de fond și de apel în cazul când nu au

fost întrunite elementele infracțiunii.

La fel, Colegiul penal atestă că recurentul, drept temei pentru declararea

recursului invocă faptul că probele administrate la cauza penală nu au fost

verificate de instanța de apel prin prisma art. 101 Cod de procedură penală și

că aceasta nu a motivat respingerea demersului său privind efectuarea

expertizei medico-legale suplimentare în vederea stabilirii legăturii de

cauzalitate între leziunile părții vătămate în timpul vieții și leziunile stabilite

la partea vătămată în rezultatul accidentului rutier.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal

constată că, astfel de erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea

recursului declarat, dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a

respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură

penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apelul părții apărării, aceasta cuprinzând motivele pe care se

întemeiază soluția pronunțată, iar motivarea soluției fiind în corespundere cu

dispozitivul hotărârii, acesta fiind expus clar.

Așadar, potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor

din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc, că

instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Cu referire la criticile invocate de recurent precum că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, Colegiul penal le

apreciază ca fiind neîntemeiate, aceasta deoarece, verificând minuțios decizia

recurată în raport cu argumentele invocate în apelul inculpatului, se atestă că

acesta a primit răspuns la argumentele înaintate, iar simplul dezacord al

titularului cererii de recurs cu soluția pronunțată în speță, nu constituie temei

de admitere a recursului în sensul formulat. Mai mult, în conținutul recursului

nu au fost descrise care anume din motivele apelului nu au fost luate în

considerație la judecarea cauzei.

Colegiul penal menționează, că motivarea hotărârii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod

necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp cât sunt

valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt

menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa

cum s-a procedat în speță.

De asemenea, reieșind din esența criticilor invocate de către autorul

recursului, Colegiul penal reține că acestea se referă la faptul încălcării de

15

către instanța de apel a dreptului său la un proces echitabil prin respingerea

neîntemeiată a solicitării sale privind efectuarea expertizei medico-legale

suplimentare în vederea stabilirii legăturii cauzale între leziunile părții

vătămate în timpul vieții și leziunile stabilite la partea vătămată în rezultatul

accidentului rutier.

La acest capitol, Colegiul penal evidențiază că potrivit art. 427 alin. (2)

Cod de procedură penală, temeiurile menționate la alin. (1) pot fi invocate în

recurs doar în cazul în care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în

instanța de apel.

Astfel, analizând materialele cauzei, Colegiul penal constată că, prin

decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din

12 noiembrie 2019, a fost dispusă casarea deciziei instanței de apel cu

trimiterea la rejudecare a cauzei în aceeași instanță, în alt complet de

judecată.

Colegiul penal constată că, prin decizia menționată, instanța de recurs

ordinar a indicat că la rejudecarea cauzei de către instanța de apel urmează a

se ține cont că necesitatea efectuării unei expertize tehnice a fost trasată de

procuror încă la etapa urmăririi penale. Totuși, nici atunci, nici la judecarea

cauzei de către instanțele de fond, o atare acțiune procesuală nu a fost realizată.

Astfel, instanța de recurs, în prima rundă a procedurilor, a statuat că,

reieșind din specificul infracțiunii examinate, efectuarea unei expertize

tehnice ar fi contribuit considerabil la clarificarea circumstanțelor în care s-a

produs accidentarea părții vătămate Arnaut Dumitru.

În continuare, instanța de apel, judecând apelul, prin încheierea din

15 iunie 2020, instanța de apel a admis cererea repetată a inculpatului Plis

Valeriu privind efectuarea expertizei auto-tehnice și a dispus efectuarea

expertizei auto-tehnice cu adresarea întrebărilor soluționarea cărora a fost

solicitată de inculpat (f.d. 177-178,182-187, vol. II).

Potrivit materialelor cauzei, expertiza solicitată de inculpat a fost

efectuată de către Centrul Național de Expertize Judiciare care a întocmit

raportul de expertiză judiciară nr. 2834 din 23 noiembrie 2020 asupra

circumstanțelor accidentului rutier formulând concluzii care ulterior au fost

obiect de examinare în instanța de apel (f.d. 199-201, 222, 234 pct. 45, vol. II).

Totodată, analizând argumentele recursului, Colegiul penal constată că

recurentul pledează pentru faptul că instanța de apel a respins neîntemeiat

demersul său privind efectuarea expertizei medico-legale suplimentare, însă

din materialele cauzei nu se atestă înaintarea față de instanțele de fond a

solicitării privind efectuarea unei expertize medico-legale suplimentare.

Astfel, cu referire la alegațiile recurentului privind încălcarea dreptului

la un proces echitabil prin nesatisfacerea solicitării de numire a expertizei

medico-legale suplimentare, Colegiul penal le consideră vădit neîntemeiate.

Or, în speță, nici în primul set de proceduri, o astfel de solicitare nu a fost

înaintată de către inculpatul Plis Valeriu și apărătorii acestuia, respectiv

instanța de apel nu a admis încălcarea invocată de recurent.

De asemenea, reieșind din esența criticilor invocate în recursul ordinar,

16

Colegiul penal reține că acestea se referă în mare parte doar la chestiunea de

apreciere a probelor. Or, autorul recursului face o proprie evaluare a

materialului probator, prezentând versiunea potrivit căreia probele

administrate de către instanțele de fond sunt insuficiente și nu confirmă

vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal.

Sub acest aspect, însă, se impune precizarea că aprecierea probelor este

unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul

volum de muncă depus de către organele de urmărire penală, instanțele

judecătorești, cât și de părțile în proces, se concentrează pe soluția ce va fi

dată în urma acestei activități.

Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să

se bazeze pe prevederile legale, precum și pe examinarea tuturor probelor în

ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența,

concludența, veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblul

lor sunt apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate

fi invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează, că

motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca

motiv sub aspectul casării ca fiind ilegală a hotărârii contestate, deoarece

instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât

cea constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a

instanțelor respective.

Din aceste considerente, Colegiul penal nu examinează criticile

referitoare la presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în

cauză, a anumitor elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de

fapt stabilită de instanțele de fond, corectitudinea dispunerii condamnării

inculpatului conform învinuirii incriminate, astfel că reaprecierea probelor, în

modul propus de către recurent, nu se încadrează în prevederile art. 427 Cod

de procedură penală, iar o altă opinie asupra probelor, care au fost puse la

baza hotărârii primei instanțe, apoi verificate de instanța de apel, prin

continuarea judecării cauzei în fond, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei.

În acest sens, Colegiul penal atestă că la soluționarea cauzei instanța de

apel a ținut cont de prevederile art. 99-101, 414 Cod de procedură penală, a

cercetat probele sub toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin

prisma pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu

din punct de vedere al coroborării lor, astfel întemeiat ajungând la concluzia

privind respingere apelurilor declarate.

Totodată, autorul recursului consideră că instanța de apel, a adoptat o

soluție insuficient motivată, însă Colegiul penal relevă că nu s-a stabilit

presupusa eroare de drept invocată de către recurent, or, din conținutul

17

deciziei recurate rezultă în mod clar raționamentele care au fundamentat

soluția instanței de apel prin care au fost respinse ca nefondate apelul

inculpatului Plis Valeriu și apelul avocatului Pruteanu Dina în numele

succesorului părții vătămate Arnaut Igor și menținută sentința fără modificări.

La fel, Colegiul penal stabilește, că în speță, nu a fost comisă nici o

eroare de drept, așa precum se susține de către autorul recursului, or, pentru

a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o

parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită,

neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, dar

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către

instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs consideră că dispozitivul deciziei

instanței de apel a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 415 alin. (1)

pct. 1) lit. c) Cod de procedură penală, acesta fiind expus clar.

Astfel, instanța de recurs nu a stabilit în speță existența erorilor de

drept prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Cu referire la argumentele recurentului cu privire la existența în cauza

examinată a erorii de drept prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, instanța de recurs menționează, că potrivit art. 113 alin. (1)

Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea

juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și

semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma penală.

Colegiul penal reține, că acest temei include cazurile când nu a fost

stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici

mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele

constitutive, ori când nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele

atenuante și agravante ale infracțiunii.

Potrivit materialelor cauzei, de către prima instanță, inculpatul Plis

Valeriu a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

264 alin. (3) lit. b) Cod penal, încălcarea regulilor de securitate a circulației și

de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce

mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei

persoane.

La examinarea cauzei, instanța de apel a conchis că, prima instanță

corect a stabilit situația de fapt și a încadrat acțiunile reținute în privința

inculpatului Plis Valeriu în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, or, prima

instanță a dat o apreciere corectă probatoriului administrat în conformitate cu

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, prin prisma admisibilității,

pertinenței și concludenței, utilității și veridicității.

Colegiul penal, analizând materialele cauzei în raport cu argumentele

invocate de către recurent, conchide că instanța de apel, menținând soluția

18

primei instanțe în partea încadrării faptei inculpatului, la judecarea apelurilor

a respectat prevederile art. 414 Cod de procedură penală, în mod întemeiat a

ajuns la concluzia corectitudinii încadrării juridice a acțiunilor inculpatului

Plis Valeriu, astfel corect concluzionând că în acțiunile inculpatului sunt

prezente toate elementele infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal, reținând că probatoriul administrat indică asupra faptului că anume

inculpatul Plis Valeriu nu a manifestat prudență sporită la trafic, a ignorat

cerințele pct. 45 alin.(1) și (2) al Regulamentului Circulației Rutiere al

Republicii Moldova ca prevede, că „Conducătorul trebuie să conducă vehiculul

în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de

următorii factori, starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția,

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase,

starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii, situația rutieră, în

cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de

conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu

pune în pericol siguranța traficului”, și ca rezultat a comis cu partea din față pe

stângă a autoturismului, tamponarea pietonului Araut Dumitru, care traversa

partea carosabilului de la stânga spre dreapta relativ deplasării automobilului,

toate leziunile corporale au fost produse intravital, prin acțiunea traumatică

cu un obiect contondent dur, sau la lovire de acesta, posibil în timpul și

circumstanțele indicate, au legătură cauzală directă cu survenirea decesului și

în comun se califică că vătămări grave, periculoase pentru viață.

Prin urmare, Colegiul penal constată că instanța de apel și-a motivat

temeinic soluția în acest sens, așa cum este indicat în pct. 8 - 8.1. al prezentei

decizii, soluție pe care instanța de recurs o însușește și reiterarea căreia nu o

consideră necesară, deoarece soluția instanței de apel este pe deplin conformă

circumstanțelor de fapt și de drept stabilite, precum și practicii judiciare

constante.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în cazul în care instanțele de fond și-au

motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă

sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient

orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se

mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor instanțe (a se vedea, în

special, cauzele Garcia Ruiz v. Spania, hotărârea din 21 ianuarie 1999; Helle v.

Finlanda, hotărârea din 19 decembrie 1997).

Totodată, în concepția Curții Europene, art. 6 § 1 nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții

legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes” (cauza

Van de Hurk v. Olanda, nr. 16034/90 din 19 aprilie 1994, Immeubles Groupe

Kosser v. Franța, nr. 38748/97 din 9 martie 1999).

Așadar, Colegiul penal conchide că în speță nu a fost constatată

existența erorii de drept prevăzută la art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, deoarece asemenea eroare în speță nu a fost comisă.

Față de cele ce preced, Colegiul penal atestă că instanța de apel la

judecarea cauzei în ordine de apel, nu a comis erori de drept, care ar genera

19

casarea deciziei adoptate, urmând a fi dispusă inadmisibilitatea recursului

declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către inculpatul Plis

Valeriu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

07 octombrie 2021, în cauza penală în privința lui Plis Valeriu xxxxxxx, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 26 august 2022.

Președinte Toma Nadejda

Judecătorii Boico Victor

Burduh Victor

20