1ra-1636/21 — art.art.264-1 al.4, 192-1 al.1 Cp

1ra-1636/21 — art.art.264-1 al.4, 192-1 al.1 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1636/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 octombrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecători – Țurcan Anatolie și Timofti Vladimir,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Boldesco Tatiana în numele inculpatului, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 25 mai 2021, în cauza penală

în privința inculpatului

Melnic Alexandru xxx, născut la xxx, originar

și domiciliat în xxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 08.09.2020 - 02.04.2021;

Instanță de apel: 23.04.2021 - 25.05.2021;

Instanță de recurs: 12.07.2021 - 13.10.2021.

A C O N S T A T A T :

baza probelor administrate la urmărirea penală, potrivit procedurii prevăzute la

art.3641 Cod de procedură penală, Melnic Alexandru a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza:

- art.2641 alin.(4) Cod penal, la 6 luni închisoare;

- art.1921 alin.(1) Cod penal, la 1 an închisoare.

În baza art.84 alin.(1) Cod penal, prin cumularea parțială a pedepselor, lui

Melnic Alexandru i s-a stabilit pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 1

an și 2 luni, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Alexandru, la 28 iunie 2020, aproximativ la ora 20:30, având scopul răpirii

mijlocului de transport, fără scop de însușire, a pătruns în automobilul de model

„Niva" cu n/î xxx, ce-i aparține cu drept de proprietate lui Burcovschii Mircea,

care era parcat cu ușile descuiate în preajma magazinului „Izvoraș", situat pe

traseul central din satul Sauca, raionul Ocnița, și a răpit automobilul în cauză,

conducându-l pe traseul menționat, în pantă, coborând în virtutea inerției, fără

pornirea motorului și acționarea dispozitivului mecanic de propulsie, din motiv că

cheile lipseau în lacătul de pornire, ulterior l-a abandonat pe traseu, în apropiere de

stația auto.

Tot el, la 28 iunie 2020, aproximativ la ora 20:30, fără a deține permis de

conducere, a condus pe traseul central din s. Sauca, raionul Ocnița, automobilul

1

răpit de model „Niva" cu n/î xxx, în urma consumului de băuturi alcoolice,

intenționat încălcând cerințele pct. 14 lit. a) al Regulamentului Circulației Rutiere

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.357 din 13 mai 2009, care prevede că

conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate.

Potrivit procesului-verbal al examinării medicale de constatare a faptului de

consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei, nr.175 din 28.06.2020,

concentrația alcoolului în aerul expirat de 0,84 mg/l, care în conformitate cu

prevederile art.13412 alin.(3) Cod penal, corespunde stării de ebrietate alcoolice cu

grad avansat.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

prima instanță a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.1921 alin.(1) Cod penal, după indicii

calificativi: răpirea mijlocului de transport fără scop de însușire; și ai infracțiunii

prevăzute de art.2641 alin.(4) Cod penal, după indicii calificativi: conducerea

mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat și care nu deține permis de conducere.

sentința, solicitând casarea parțială a acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea

unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

inculpatului Melnic Alexandru să-i fie stabilită o pedeapsă ne privativă de libertate.

În motivarea cerințelor sale apărarea a invocat că, concluziile acuzării la

capitolul individualizării pedepsei solicitate inculpatului sunt greșite și în

contradicție cu probatoriu administrat la etapa urmăririi penale și cercetării

judiciare, neconforme scopului legii penale și principiului individualizării

răspunderii penale și pedepsei penale.

A explicat că, ținând seama de circumstanțele atenuante prezente în cauză și

de personalitatea inculpatului, de faptul că a recunoscut vina integral, este posibilă

aplicarea față de Melnic Alexandru a prevederilor art.90 Cod penal.

În argumentarea solicitărilor invocate, a susținut că prima instanță, la

stabilirea pedepsei, nu a ținut cont și nici nu a luat în considerație faptul că Melnic

Alexandru a contribuit activ la etapa de urmărire penală, prejudiciul material a fost

reparat părții vătămate, iar infracțiunea comisă nu face parte din categoria

infracțiunilor periculoase pentru viața si sănătatea persoanelor și nu poartă un

caracter de pericol social sporit.

fost respins ca nefondat apelul avocatului Raducan Irina în numele inculpatului, cu

menținerea sentinței fără modificări.

4.1. În motivarea soluției sale, instanța de apel a indicat că, făcând o

apreciere obiectivă a aspectelor de fapt și de drept ale cauzei prin prisma bazei

probante administrate de către organul de urmărire penală, a ajuns la concluzia

privind legalitatea sentinței adoptate în partea încadrării juridice a acțiunilor

inculpatului Melnic Alexandru în baza art.1921 alin.(1) Cod penal, după indicii

calificativi: răpirea mijlocului de transport fără scop de însușire; cât și în baza

art.2641 alin.(4) Cod penal, după indicii calificativi: conducerea mijlocului de

transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat și care nu deține permis de conducere.

Instanța de apel a evidențiat că, prima instanță a verificat complet, sub toate

2

aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și în baza art.101 Cod de

procedură penală a dat probelor administrate pe caz o apreciere legală din punct de

vedere a pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

4.2. Astfel, instanța de apel a menționat că, prima instanță constatând ca

fiind dovedite faptele penale comise de către inculpat, ținând cont de prevederile

legale a art.art.61, 75 Cod penal, i-a stabilit inculpatului Melnic Alexandru pentru

fiecare infracțiune în parte pedepse în limitele sancțiunilor prevăzute de art. 1921

alin.(1) si art.2641 alin.(4) Cod penal, aplicate în mod corespunzător. În baza art.84

alin.(1) Cod penal, măsura pedepsei stabilite definitiv este adecvată faptelor

săvârșite, fiind totodată respectate prevederile legale a art.3641 alin.(8) Cod de

procedură penală.

Instanța de apel a mai reținut că, motivele invocate de apelant sunt nefondate,

or, la emiterea sentinței de către prima instanță nu a fost comisă nici-o eroare de

fapt și de drept la individualizarea și stabilirea pedepsei inculpatului Melnic

Alexandru. Așa cum se reține în doctrina penală, în cazul săvârșirii unei infracțiuni,

instanța de judecată este singură în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând

seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului,

duratei ori a cuantumului pedepsei.

Instanța de apel a menționat că, prima instanță la stabilirea pedepsei

inculpatului Melnic Alexandru a ținut cont pe deplin de criteriile generale de

individualizare a pedepsei penale și în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei

date, și personalitatea inculpatului, corect a ajuns la concluzia de a-i stabili acesteia

o pedeapsă sub formă de închisoare, cu executare în penitenciar, pedeapsa fiind

echitabilă si în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a Codului penal.

Astfel, ținând cont de circumstanțele cauzei deduse judecății, de gravitatea

infracțiunilor comise, care potrivit art.16 Cod penal fac parte din categoria

infracțiunilor ușoare și mai puțin grave, recunoașterea vinei prin conștientizarea

pericolului faptei comise, căința sinceră, conduita inculpatului după consumarea

infracțiunii, condamnarea anterioară a acestuia, existența antecedentului penal,

instanța de apel a conchis că, prima instanță justificat a ajuns la concluzia că,

corectarea și reeducarea inculpatului, precum și restabilirea echității sociale este

posibilă doar cu izolarea acestuia de societate, stabilind o pedeapsă cu închisoare

pe un termen de 1an și 2 luni.

Instanța de apel a subliniat că, executarea sancțiunii în regim de detenție este

necesară pentru realizarea scopului pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni și conștientizarea de către inculpat a consecințelor faptei comise.

Cu referire la cerințele invocate de apelant, instanța de apel a evidențiat o

condiție prevăzută expres în art.90 alin.(1) Cod penal, concluzia instanței că nu

este rațional ca inculpatul să execute pedeapsa stabilită. Astfel, este prerogativa

instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără

executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de judecată ține

cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege. Deși legea nu îngrădește

libertatea instanței de judecată de a-și forma convingerea cu privire la posibilitatea

făptuitorului de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei, ea obligă instanța

3

să-și motiveze hotărârea de suspendare condiționată a executării pedepsei, indicând

precis acele motive pe care s-a întemeiat convingerea ei.

În speță, instanța de apel a constatat că, conform revendicării eliberate pe

numele lui Melnic Alexandru, acesta nu este la prima încălcare a legii penale. La

fel, cazierul contravențional denotă existența unui precedent vast de săvârșire a

încălcărilor administrative.

Astfel, instanța de apel a stabilit că inculpatul Melnic Alexandru are o

personalitate delicventă, predispusă spre încălcarea normelor de ocrotire a relațiilor

sociale. Atare circumstanțe denotă oportunitatea executării pedepsei penale în

penitenciar, după cum s-a dispus prin sentința adoptată de prima instanță în

prezenta cauză.

În pofida alegațiilor apărării precum că partea vătămată a recuperat

prejudiciul, neavând pretenții față de inculpat, instanța de apel a remarcat că

materialele cauzei nu denotă existența unui înscris care ar confirma recuperarea de

către inculpat a unor cheltuieli în interesele părții vătămate Burcovschii Mircea.

Lipsa pretențiilor părții vătămate nu scutește inculpatul de coerciția pedepsei

penale. Mai cu seamă că, în cauza judecată, prin infracțiunea imputată în baza

art.1921 alin.(1) Cod penal, în condițiile acuzației faptice, Melnic Alexandru a

perturbat posesia lui Burovschii Mircea asupra automobilului pentru o perioadă de

timp relativ scurtă.

În acest context, instanța de apel a conchis că, lipsa unor pretenții față de

inculpat, din adresa părții vătămate, nu determină oportunitatea unei coerciții mai

blânde față de inculpatul Melnic Alexandru.

alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, contestă cu recurs ordinar hotărârile

adoptate și solicită casarea parțială a acestora, rejudecarea cauzei cu pronunțarea

unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

inculpatului Melnic Alexandru să-i fie stabilită o pedeapsă ne privativă de libertate.

În motivarea cerințelor sale apărarea invocă că, atât prima instanță cât și

instanța de apel nu a dat deplină apreciere a circumstanțelor atenuante pe caz, fapt

ce a dus la aplicarea unei pedepse prea aspre față de Melnic Alexandru, nefiind

aplicat la justa valoare principiul individualizării răspunderii și pedepsei penale.

Evidențiază că, inculpatul Melnic Alexandru a recunoscut integral vinovăția

în comitea infracțiunilor de la etapa urmăririi penale, s-a căit de cele comise, a

reparat integral prejudiciul părții vătămate. La fel, în cadrul judecării cauzei

inculpatul a înaintat cerere în baza art.3641 Cod de procedură penală, solicitând

examinarea cauzei în procedură simplificată.

Reiterează jurisprudența CEDO, potrivit căreia: "... soluția cea mai potrivită

pentru problema supra-aglomerării ar fi reducerea numărului de deținuți prin

utilizarea mai frecventă a măsurilor punitive ne privative de libertate și

minimizarea recurgerii la detenția preventivă".

În concluzie, indică faptul că, luând în considerație cumulul de circumstanțe

atenuante, personalitatea inculpatului, consideră că pentru corectarea și reeducarea

lui Melnic Alexandru nu este necesară executarea efectivă a pedepsei.

inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat și lipsit de temeiuri legale,

deoarece instanța de apel și-a argumentat suficient soluția în sensul pedepsei

4

penale aplicate.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta urmează a fi declarat

inadmisibil, din următoarele considerente.

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

este în drept să decidă asupra inadmisibilității recursului în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu prevederile art.424 alin.(2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres

de art.427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate

de recurent, or, art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit practicii judiciare constante, erorile de drept pot fi erori de drept

formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Din conținutul recursului declarat, se reține că, recurentul invocă temeiul de

casare prevăzute la art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală, potrivit căruia

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Colegiul penal reține că, în esență, criticele părții apărării se axează pe ideea

că instanțele ierarhic inferioare au individualizat pedeapsa contrar prevederilor

legale, la caz fiind indispensabilă aplicarea prevederilor art.90 Cod penal.

Analizând acest temei în raport cu motivele invocate, Colegiul penal

constată că acesta nu și-a găsit confirmare, iar instanța de apel la soluționarea

chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului Melnic

Alexandru și-a motivat just soluția adoptată, ținând cont de prevederile art.art.61,

75 Cod penal și art.3641 Cod de procedură penală. Pedeapsa stabilită este

echitabilă, legală și bine individualizată, aplicată în limitele fixate în partea

specială a Codului penal și în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale ale

aceluiași Cod, ținându-se cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de

evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate

stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul

penal, în baza căruia a fost condamnat inculpatul.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere

principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârșite, care se măsoară

după cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator, urmând ca celelalte

două criterii alăturate și distincte - persoana infractorului și împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce

instanța și-a format opinia cu privire la gradul de pericol social concret al

5

activității infracționale săvârșite.

Instanța de recurs reține, că solicitarea recurentului privind aplicarea

suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art.90 Cod penal în privința

inculpatului este neîntemeiată, or, doar faptul că ultimul nu este de acord cu

pedeapsa stabilită de către instanța de apel, considerând-o prea aspră, nu poate

servi ca temei pentru aplicarea în privința sa a unei pedepse cu suspendarea

executării. Instanța de apel a argumentat detaliat soluția sa referitor menținerea

sentinței și necesitatea executării pedepsei sub formă de închisoare, iar recurentul

nu a prezentat careva argumente plauzibile ce ar necesita modificarea deciziei

contestate.

Subsidiar, Colegiul Penal relevă că, textul art.90 alin.(1) Cod penal prin

sintagma „poate", oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a

aplica prevederile acestei norme. Acest fapt rezultă și din prevederile legale, care

stipulează că: „ Dacă ... instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei

și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei ... indicând numaidecât în hotărâre motivele...".

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal concluzionează că instanța de apel

a pronunțat o decizie întemeiată și motivată, iar pedeapsa stabilită inculpatului,

răspunde scopului de corectare și reeducare prevăzut de art.61 Cod penal, care va

duce la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de drept, regulile

de conviețuire socială și principiile morale, iar argumentul invocat de recurent

privind aplicarea pedepsei ne privative de libertate, urmând a fi declarat ca

neîntemeiat.

Totodată, Colegiul penal respinge ca neîntemeiate argumentele avocatului

precum că, instanța de apel nu a luat în considerație la aplicare pedepsei

inculpatului că, el a recunoscut vina pe deplin, regretă cele săvârșite, a promis să

fie mai precaut pe viitor, astfel de acțiuni ilicite să nu mai comită, cât și de

comportamentul vinovatului în timpul și după comiterea infracțiunii, or, anume

aceste circumstanțe luate în considerație, au permis stabilirea pedepsei inculpatului

la limita minimă prevăzută de sancțiunea normei în baza căreia acesta a fost

condamnat.

Mai mult, Colegiul reține și faptul că conform revendicării eliberate pe

numele lui Melnic Alexandru (f.d.35), acesta nu este la prima încălcare a legii

penale. La fel, cazierul contravențional denotă existența unui precedent vast de

săvârșire a încălcărilor administrative (f.d.36-37), motiv pentru care Colegiul

apreciază că inculpatul Melnic Alexandru are o personalitate delicventă,

predispusă spre încălcarea normelor de ocrotire a relațiilor sociale.

Pe de altă parte, se reține că motivele invocate în recursul de pe rol, au

constituit deja obiect de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri

argumentate în acest sens (pct.4. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și

circumstanțelor pricinii nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Suplimentar, analizând textul deciziei atacate (f.d.108-114) în coraport cu

motivele invocate de recurent, Colegiul penal atestă că, instanța de apel s-a expus

argumentat și motivat, bazându-și just soluția din decizie, iar instanța de recurs

ordinar, în virtutea corectitudinii acestei motivări, pentru a evita repetări inutile, o

acceptă și o însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care

6

în pct.37 a hotărârii sale în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că

art.6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu

poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de

Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct.61), cu toate acestea noțiunea de proces

echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o

instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse

atenției sale.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că, instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția.

În consecință, raportând situația reținută în cauză la prevederile art.432

alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de recurs nu constată prezența erorilor

de drept ce ar genera casarea hotărârii atacate, și, prin urmare, se impune soluția

inadmisibilității recursului ordinar declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Boldesco Tatiana în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din

25 mai 2021, în cauza penală în privința inculpatului Melnic Alexandru xxx,

deoarece este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată motivat la 18 noiembrie 2021.

Președinte: /semnătura/ Toma Nadejda

Judecători: /semnătura/ Țurcan Anatolie

/semnătura/ Timofti Vladimir

7