1ra-1258/2021 — art. 145 alin. 2 lit. e, e1, j CP

1ra-1258/2021 — art. 145 alin. 2 lit. e, e1, j CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1258/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Toma Nadejda

Judecători – Timofti Vladimir, Cobzac Elena

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Roșca Maxim în numele inculpatului, prin care solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2020, în cauza penală

privindu-l pe

Pavlișin Serghei XXXXX, născut la XXXXX, originar și

domiciliat în XXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra admisibilității în principiu a recursului ordinar în cauză, în baza actelor

din dosar, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

cauza fiind examinată pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

conform art. 364¹ Cod de procedură penală, Pavlișin Serghei a fost recunoscut

vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. e), e1), j) Cod

penal fiindu-i aplicată pedeapsa – închisoare pe un termen de 11 ani 6 luni, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

A fost dispusă încasarea din contul inculpatului în contul statului a cheltuielilor

judiciare în mărime de 7 130 lei.

1.1 Pentru a pronunța sentință, prima instanță a constatat că, Pavlișin Serghei,

la data de 17 decembrie 2019, în perioada de timp de la orele 20:00 – 23:30, aflându-

se la domiciliul său din XXXXX, unde locuiește împreună cu tatăl său Pavlișin

Victor, fiind în stare de ebrietate alcoolică, fără careva motiv, a inițiat un conflict cu

tatăl său, care era grav bolnav și țintuit la pat. Urmare conflictului, Pavlișin Serghei,

dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale – cauzarea suferințelor

fizice, prevăzându-le și admițând în mod conștient survenirea acestor urmări, cu o

deosebită cruzime, profitând de starea de neputință a lui Pavlișin Victor din cauza

vârstei înaintate și bolii, i-a aplicat tatălui său Pavlișin Victor multiple lovituri cu

pumnii în regiunile vitale ale corpului – în regiunea capului, gâtului, cutiei toracice,

1

după care l-a apucat cu mâinile de gât și l-a sugrumat, în rezultatul cărui fapt Pavlișin

Victor a decedat pe loc.

Conform Raportului de expertiză judiciară nr. 201903C2745 din 13.01.2020 la

Pavlișin Victor s-au depistat echimoze și excoriații pe suprafețele laterale ale gâtului,

fractura cornului mare stâng al osului hioid, lamei stângi cartilajului tiroid, cornului

superior stâng cartilajului tiroid, cu hemoragii în țesuturi moi adiacente și semnelor

general asfixice, care au fost produse prin compresie cu mâna a gâtului, cauzând

asfixie mecanică și moartea victimei, și conform pericolului pentru viață se califică

ca vătămare corporală gravă. Cadavrul lui Pavlișin Victor a fost depistat abia la data

de 18 decembrie 2019.

Astfel, acțiunile lui Pavlișin Serghei au fost încadrate în baza art. 145 alin.(2)

lit. e), e1) și j) Cod penal, după indicii calificativi – „omorul unei persoane, săvârșit

cu profitarea de starea de neputință cunoscută sau evidentă a victimei, care se

datorează vârstei înaintate, bolii, asupra unui membru al familiei, cu deosebită

cruzime”.

în numele inculpatului, solicitând casarea parțială a sentinței, rejudecarea cauzei cu

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care

inculpatului să-i fie stabilită pedeapsa definitivă de 10 ani, respingerea solicitării

acuzatorului de stat ce ține de încasarea cheltuielilor de judecată din contul

inculpatului, invocând că, inculpatul a recunoscut integral vina în comiterea

infracțiunii; prima instanță a ignorat și nu a motivat cerințele apărării privind

aplicarea unei pedepse la limita minimă posibilă; inculpatul a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii, se căiește de cele comise, nu are antecedente penale, a

depus cerere de autodenunțare, are la întreținere doi copii minori; prima instanță de

fond dispunând admiterea solicitării acuzatorului de stat cu privire la încasarea

cheltuielilor judiciare din contul inculpatului nu a ținut cont de faptul că acestea nu

cad sub incidența la nici un aliniat din art. 227 din Codul de procedură penală;

potrivit art. 75 alin. (3) din Legea nr. 68 din 14.04.2016 ,,Cu privire la expertiza

judiciară și statutul expertului judiciar”, urmează că, în cauzele penale, cheltuielile

pentru efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul expertizei judiciare

din bugetul alocat, în cazul din speță, ordonator al tuturor expertizelor judiciare a

fost organul de urmărire penală din cadrul Inspectoratului s. Râșcani mun. Chișinău,

respectiv cheltuielile pe care le solicită acuzatorul de stat urmează a fi trecute în

contul statului.

2020, s-a respins apelul declarat ca nefondat cu menținerea sentinței.

3.1 Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, prima instanță a

stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului care a fost dovedită cu

certitudine și fără echivoc, dând faptei săvârșite încadrarea juridică corespunzătoare

materialului probator administrat.

Privitor la numirea pedepsei penale, instanța de apel a conchis că prima instanță

2

la stabilirea categoriei pedepsei, corect a aplicat prevederile legale, și, în

conformitate cu prevederile art. 7, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, precum și scopul

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

În acest sens, instanța de apel a mai indicat că, la stabilirea și individualizarea

pedepsei în temeiul art. 75 alin. (1) Cod penal, prima instanță just a individualizat

pedeapsa în baza art. art. 7, 75 Cod penal, și totodată, corect a aplicat pedeapsa sub

formă de închisoare, care este una echitabilă și proporțională infracțiunii comise,

ținând cont de gradul de pericol al infracțiunii comise, care face parte din categoria

celor excepțional de grave, de personalitatea inculpatului care nu se află în evidența

medicului psihiatru dar se află la evidența medicului narcolog, se caracterizează

satisfăcător, anterior a fost judecat, nu este încadrat în câmpul muncii, a recunoscut

vinovăția și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, precum și de

influenta pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului, astfel

asigurând realizarea scopului pedepsei penale de restabilire a echității sociale și a

preveni săvârșirea de noi infracțiuni, atât de către inculpat, cât și din partea altor

persoane, care va constitui o garanție și o asigurare că drepturile și libertățile

consfințite în Constituția Republicii Moldova și alte legi ale Republicii Moldova

sunt apărate, iar violarea lor este contracarată și pedepsită.

În continuare, instanța de apel a susținut că, prima instanță întemeiat a dispus

încasarea de la Pavlișin Serghei în beneficul statului a sumei totale de 7 130 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare suportate pentru efectuarea a 4 expertize judiciare în

perioada 20.12.2019 – 13.01.2020.

Roșca Maxim în numele inculpatului, indicând temeiurile pentru recurs prevăzute

de art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 10), 12) Cod de procedură penală, prin care solicită

casarea deciziei, rejudecarea cauzei cu adoptarea unei decizii prin care inculpatului

să-i fie stabilită o pedeapsă minimă posibilă, invocând că:

- sentința primei instanțe și decizia instanței de apel în partea aplicării pedepsei

sunt nemotivate și nejustificative, excesiv de severe și ilegale;

- conform art. 75 alin. (3) din Legea nr. 68 din 14.04.2016 cu privire la expertiza

judiciară și statutul expertului judiciar, cheltuielile urmau a fi trecute în contul

statutului, or, ordonatorul tuturor expertizelor a fost OUP.

pct. 1¹) Cod de procedură penală, au depus referințe:

5.1 Procurorul în secția reprezentarea învinuirii în Curtea Supremă de Justiție,

care pledează pentru inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat, prin

soluția instanțelor ierarhic inferioare referitor la mărimea, categoria și modul de

executare a pedepsei, s-a ținut cont de prevederile art. 6, 7, 61, 75, 76, 77 Cod penal,

iar cauza a fost examinată în procedura simplificată prevăzută de art. 3641 Cod de

procedură penală.

3

Astfel, constată că instanța de judecată și-a argumentat suficient soluția, a ținut

cont pe deplin de principiile generale de aplicare a pedepsei, precum și de criteriile

generale de individualizare a pedepsei, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care atenuează

ori agravează răspunderea, influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia, iar în final a stabilit

o pedeapsă echitabilă.

5.2 Succesorul părții vătămate, Pavlișina Natalia, prin care a solicitat declararea

recursului ca inadmisibil fiind vădit neîntemeiat cu menținerea deciziei instanței de

apel motivând prin faptul că instanța de apel a apreciat corect toate circumstanțele

de fapt și de drept, și-a argumentat suficient soluția, inculpatul merită o pedeapsă

mult mai aspră.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat din următoarele considerente.

În speță se constată că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să

decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul declarat este

vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel

pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel la judecarea cauzei.

La caz, se reține că recurentul contestă decizia instanței de apel, indicând

temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 10), 12) Cod de procedură

penală, în sensul că: „instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus

neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței;

nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărîre de

condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub

învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei

legi mai blînde; s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale;

faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită”.

6.1 Cât privește temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, Colegiul penal atestă că este invocat de recurent declarativ, în

4

conținutul recursului nefiind specificat vreun argument în susținerea temeiului

invocat.

Mai mult, verificând conținutul deciziei instanței de apel (f.d. 241 – 246 v. I)

în coraport cu cererea de apel, Colegiul penal conchide că instanța de apel a examinat

minuțios toate chestiunile esențiale supuse atenției sale, fără a comite în acest sens

vreo eroare de drept ce ar afecta legalitatea deciziei atacate.

6.2 Cu referire la criticile recurentului, invocate prin prisma temeiului de

recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, Colegiul penal

atestă că sunt neîntemeiate aceste critici și acestea reprezintă opinia subiectivă a

recurentului față de aceleași circumstanțe apreciate în speță de instanțele de judecată,

or, instanța de apel în decizie (f.d. 243 – 244 v.I), și-a motivat corect soluția de

menținere a sentinței primei instanțe, prin care aceasta și-a argumentat detaliat

soluția în partea individualizării pedepsei.

Astfel, din textul sentinței primei instanțe(f.d. 221 v.I) și a deciziei(f.d. 243 –

244 v.I) instanței de apel, se reține că instanțele de judecată au luat în considerare

circumstanțele invocate supra de recurent, pedeapsa fiind aplicată cu respectarea

cerințelor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, precum și au ținut cont în

deplină măsură de criteriile generale de individualizare a pedepsei penale, prevăzute

de art. 7, 75 Cod penal, de cerințele prevăzute de art. 61 alin. (2) Cod penal, în

vederea realizării scopului legii penale, de restabilire a echității sociale, corectare și

reeducare a inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din

partea acestuia, cât și a altor persoane.

În acest sens, se reține că aceste prevederi legale au fost raportate just la

circumstanțele cauzei penale, gravitatea infracțiunii săvârșită (excepțional de gravă)

comisă cu intenție asupra unui membru a familiei cu deosebită cruzime, precum și

la personalitatea inculpatului, care deși și-a recunoscut vinovăția, acesta anterior

fiind condamnat, iarăși a mai comis o infracțiune excepțional de gravă, astfel doar

aplicarea unei pedepse cu închisoarea pe un termen de 11 ani 6 luni, va duce la

reeducarea și corectarea inculpatului, precum și la restabilirea echității sociale,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a

altor persoane.

Mai mult, Colegiul penal statuează că, o pedeapsă prea blândă va fi apreciată

ca o atitudine tolerantă din partea statului a comportamentului prejudiciabil și va

diminua încrederea societății în eficacitatea și echitatea sistemului de justiție, or,

practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea blândă generează dispreț față de

ea și nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

Din aceste considerente, Colegiul penal analizând materialele cauzei, consideră

că nu identifică temeiuri justificative de a interveni în hotărârile judecătorești a

instanțelor ierarhic inferioare, ce sunt legale și întemeiate, or asupra acelorași motive

invocate în recurs, s-a expus suficient de argumentat și detaliat instanța de apel în

decizia atacată.

5

6.3 Referitor la temeiurile de recurs prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 8), 12)

Cod de procedură penală, instanța de recurs conchide că nu pot fi acceptate, fiindcă

recurentul nu a specificat în ce constă problemele de drept, neargumentând

ilegalitățile hotărârii contestate în acest sens, fără a aduce careva argumente în

susținerea acestor temeiuri, formal și declarativ a invocat prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 8) și 12) Cod de procedură penală.

6.4 Cât ține de alegațiile recurentului referitor la cheltuielile judiciare, Colegiul

penal conchide că nu pot fi acceptate, or, prin Legea nr. 316 din 22.12.2017, în

vigoare din 09.02.2018, prevederile art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, prin

care se indica imperativ că plata pentru efectuarea expertizelor prevăzute la alin. (1)

a aceluiași articol se face din contul mijloacelor bugetului de stat au fost abrogate.

Totodată Colegiul penal ține să specifice faptul că legiuitorul la art. art. 227-

229 Cod de procedură penală, a stabilit clar semnificația cheltuielilor judiciare, care

sunt acestea și din contul cui sunt suportate.

În speța dată, Colegiul penal invocă că cheltuielile judecătorești suportate de

stat la etapa urmăririi penale, pentru efectuarea expertizelor sunt sub imperiul

prezumției nevinovăției, fapt indicat și în art. 75 alin. (3) al Legii cu privire la

expertiza judiciară și statutul expertului, nr. 68 din 14.04.2016, dar în art. 385 alin.

(1) pct. 14) Cod de procedură penală, mai sunt indicate chestiunile pentru soluționare

la adoptarea sentinței cum este: „cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească

cheltuielile judiciare”. Apoi, conform art. 229 Cod de procedură penală, este

reglementată plata cheltuielilor judiciare, alin. (3) al acestui articol reglementează

cazurile când instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial

inculpatul.

Reieșind din aceste prevederi ale Codului de procedură penală, Colegiul penal

nu găsește motive legale pentru a-l elibera pe inculpat de la plata a 7 130 lei ca

cheltuieli judiciare în speța dată, căci cheltuielile judiciare au rezultat în urma

infracțiunii comise de el, inculpatul fiind apt de muncă, poate munci și recupera

aceste cheltuieli judiciare.

argumentelor instanțelor ierarhic inferioare în motivarea soluției în partea pedepsei

stabilite, și în virtutea corectitudinii acestora și pentru a evita repetări inutile, că le

acceptă și le însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în

pct. 37 a hotărârii sale în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art.

6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate

fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs

Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil

necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță

inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

invocate de recurent ce ar fi afectat hotărârea atacată sub aspectele contestate,

deoarece soluția adoptată de instanța de apel este legală și întemeiată, iar recursul

6

ordinar declarat este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Roșca Maxim în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 06 octombrie 2020, în cauza penală privindu-l pe Pavlișin Serghei XXXXX, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 12 august 2021.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Timofti Vladimir

Cobzac Elena

7