1ra-1108/2021 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP

1ra-1108/2021 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1108/2021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

07 aprilie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Cobzac Elena

Toma Nadejda

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de către

avocatul Voevuțkaia-Pîslariuc Svetlana în numele inculpatului, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 decembrie 2020 și

a sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 05 decembrie 2019, în cauza

penală privindu-l pe

Ionel Iurie Xxxxx, născut la xxxxx, originar din r-l Xxxxx

s. Xxxxx, domiciliat r-l Xxxxx s. Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

Ionel Iurie Xxxxx a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit.

c) și d) Cod penal, la 2 (doi) ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip semiînchis.

S-a încasat de la Ionel Iurie, în beneficiul statului suma de 2 100 (două mii o

sută) lei cu titlu de cheltuieli judiciare suportată pentru întocmirea raportului de

expertiză judiciară nr.34/12/1-R-1131 din 23.04.2019.

hamal al SRL „Olgus Grant”, urmărind scopul sustragerii bunurilor societății în

cauză, având acces periodic la cheia de la lacătul depozitului SRL „Olgus Grant”,

situat pe adresa mun.Xxxxx, str.Xxxxx, în perioada de până la 09 februarie 2019, fără

acordul proprietarului a comandat confecționarea unei chei duplicat, după care la 09

februarie 2019, aproximativ ora 07:00, cu ajutorul cheii respective a descuiat și a

pătruns în depozitul situat pe adresa mun.Xxxxx, str.Xxxxx, de unde a sustras pe

ascuns, din unul din sertare, bani în sumă de 23 017 lei, ce aparțineau SRL „Olgus

Grant”, cu cazarea societății nominalizate a unei daune în proporții considerabile.

Prin acțiunile sale intenționate Ionel I., a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.

186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, individualizată prin furt, adică sustragerea pe ascuns a

1

bunurilor altei persoane, săvârșit prin pătrundere în alt loc pentru depozitare, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile.

casarea parțială a acesteia, în partea stabilirii pedepsei cu rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi decizii, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă sub formă de

muncă neremunerată în folosul comunității.

În motivarea cererii de apel a invocat că, dânsul a recunoscut integral vina în

cele comise acceptând atât judecarea în procedură simplificată prevăzută de art. 3641

Cod de procedură penală, or anume conștientizarea celor săvârșite și corectarea

chiar și până la emiterea unei sentințe au determinat pe ultimul să accepte o astfel de

procedură. Menționează că are loc stabil de trai în s. Xxxxx, r-nul Xxxxx, are la

întreținere mama, dorește să achite prejudiciul cauzat, astfel că fiind în stare de

detenție nu poate achita prejudiciul, iar în consecință legea penală nu-și va atinge

scopul prin aplicarea unei pedepse privative de libertate. Consideră necesar de a fi

repus în termenul de depunere a cererii de apel, întrucât inculpatul ținând cont că

sentința i-a fost adusă la cunoștință la 09.03.2020, el nefiind anunțat despre data

pronunțării sentinței, astfel termenul de depunere a apelului curge de la data

aducerii la cunoștință și anume 09.03.2020, când a fost reținut.

2020, a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

fond a stabilit corect starea de fapt și de drept, ce corespund probelor din dosar, ce

au fost apreciate corect, încadrând just acțiunile inculpatului în baza dispozițiilor 186

alin. (2) lit. c) și d) Cod penal.

Reieșind din conținutul apelului formulat rezultă că, sentința primei instanțe

este contestată sub aspectul individualizării pedepsei penale, în acest sens,

inculpatul solicitând casarea sentinței în partea pedepsei aplicate cu emiterea unei

decizii prin care, să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de gravitatea infracțiunilor săvîrșite

de inculpat, că gravitatea infracțiunii săvârșite de Ionel Iurie face parte din categoria

infracțiunilor mai puțin grave. Totuși, infracțiunea comisă de către acesta face parte

din capitolul infracțiunilor contra patrimoniului, ce atentează la una din valorile

supreme - dreptul de proprietate, care este garantat atât prin Constituție, cât și prin

actele internaționale la care Republica Moldova este parte.

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Călărași din 23.09.2013, Ionel I. a fost

condamnat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.186 alin.(2) lit.b), c) și d)

Cod penal, și art.208 alin.(1) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsă prin prisma art.84

Cod penal, pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 3 (trei) ani,

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit sentinței Judecătoriei Călărași din 14.10.2013, Ionel I. a fost condamnat

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod penal, fiindu-i

stabilită pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 (trei) ani, cu executarea

2

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. În baza art. 84 alin.(4) Cod penal, pentru

concurs de infracțiuni la pedeapsa stabilită i-a fost adăugat parțial pedeapsa stabilită

prin sentința Judecătoriei Călărași din 14.10.2013, fiindu-i stabilită pedeapsă sub

formă de închisoare pe un termen de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Instanța de apel a constatat că, inculpatul Ionel I., fiind condamnat anterior

pentru trei infracțiuni intenționate, care sunt mai puțin grave, antecedentul penal

nefiind stins, a săvârșit din nou la data de 09.02.2019, cu intenție o nouă infracțiuni

intenționată, nefăcând concluziile necesare despre necesitatea corectării, instanța de

fond justificat a constatat că inculpatul Ionel Iurie Xxxxx a săvârșit infracțiunile în

speță în stare de recidivă.

Reieșind din cele menționate, instanța de apel a reținut că, inculpatul Ionel Iurie

în mod justificat a fost apreciat ca o persoană iresponsabilă și compromițătoare,

reieșind din comportamentul său în viața socială, fiind anterior condamnat pentru

comiterea mai multor infracțiuni, inclusiv contra patrimoniului.

Referitor la personalitatea inculpatului, instanța de apel a menționat că,

inculpatul s-a eschivat de a se prezenta în cadrul ședințelor de judecată, în acest sens

fiind dispusă anunțarea în căutarea a acestuia și aducerea silită a lui în ședință, și,

respectiv, în final a fost dispusă examinarea cauzei în lipsa acestuia. Astfel, instanța

de apel a apreciat că Ionel I. a manifestat un comportament iresponsabil și neglijent

față de procesul de înfăptuire a justiției.

Din cuprinsul sentinței, rezultă că instanța de fond a indicat circumstanțe care

ar constata cu certitudine că, corectarea inculpatului este posibilă doar cu izolarea lui

de societate, enumerând circumstanțele constatate: a ținut cont de gravitatea

infracțiunii, care se clasifică ca infracțiune gravă, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile, săvârșite cu intenție, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat.

Din materialele cauzei, instanța de apel a reiterat că, deși au fost îndeplinite

cerințele de iure ale instituției suspendării executării pedepsei, instanța de fond a

efectuat o analiză completă și minuțioasă a personalității infractorului, urmărind în

acest sens comportarea sa în viața socială, înainte și după săvârșirea infracțiunii.

Numai în măsura în care se dovedește că săvârșirea faptei se datorează unui concurs

accidental de împrejurări și că, pentru îndreptarea sa, nu este necesară executarea

efectivă a pedepsei, să decidă dacă este justificată aplicarea prevederilor art.90 Cod

penal, instanța de apel a concluzionat asupra respingerii argumentelor invocate de

către apelant ca fiind nefondate or, aplicarea unei sancțiuni mai blînde nu va fi în

concordanță cu scopul legal al pedepsei penale.

În speță, judecarea cauzei penale a avut loc în baza probelor administrate la

faza de urmărire penală, în conformitate și cu respectarea prevederilor art. 3641 Cod

de procedură penală, iar inculpatul potrivit alin. (8) al aceleiași norme a beneficiat de

reducere a limitelor de pedeapsă.

Instanța de apel a remarcat că, sancțiunea art. 186 alin. (2) Cod penal, în baza

căruia a fost condamnat inculpatul, se pedepsește cu amendă în mărime de la 650 la

3

1350 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la

180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, s-au

valorificat anume în această ordine, fiindu-i stabilit inculpatului termenul de

pedeapsă de 2 ani închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

Cât privește argumentul avocatului și inculpatului privind aplicarea unei

pedepse mai blânde sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității,

instanța de apel l-a respins ca fiind neîntemeiat din motivele sus menționate. Mai

mult ca atât, dânsul a fost anterior condamnat și din nou a comis fapte social

periculoase, neatingând scopul pedepsei stabilite, corectarea și reeducarea

inculpatului.

În contextul circumstanțelor indicate supra, instanța de apel a conchis că, la

moment izolarea inculpatului de societate este necesară și rezonabilă.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că, la stabilirea pedepsei inculpatului

instanța de judecată a ținut cont de faptul că acesta anterior a fost condamnat pentru

fapte similare, a contribuit activ la stabilirea adevărului în cauzele din speță, se

căiește sincer de cele comise, de comportamentul inculpatului pe parcursul

examinării cauzei penale și anume că anterior a fost condamnat pentru comiterea a

trei infracțiuni intenționate, a ispășit pedeapsă sub formă de închisoare în

penitenciar, la moment având antecedente penale active, însă, indiferent de acest

fapt a mai săvârșit o nouă infracțiune intenționată în prezența a două circumstanțe

agravante prevăzute de alin.(2) al art.186 Cod penal, fiind în stare de recidivă, s-a

eschivat de a se prezenta în instanța de judecată, în acest sens fiind necesar de a

dispune anunțarea în căutare a acestuia, astfel că aplicarea unei pedepse sub formă

de muncă neremunerată în folosul comunității în privința inculpatului nu ar fi

capabilă și suficientă pentru atingerea scopurilor pedepsei.

către avocatul Voevuțkaia-Pîslariuc Svetlana în numele inculpatului, care solicită

casarea acestora și pronunțarea unei noi hotărâri, cu aplicarea față de inculpat a

pedepsei cu suspendare condiționată, conform art. 90 Cod penal.

În motivarea recursului invocă:

- prima instanță și instanța de apel la stabilirea pedepsei, au ignorat

circumstanțele cauzei și respectiv greșit au aplicat dispozițiile capitolului VIII al

Părții Generale a CP și prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, ce

reglementează criteriile de individualizare a pedepsei penale;

- necătînd la faptul că, conform art. 76 Cod penal, în speță sunt prezente

circumstanțe atenuante precum: contribuția activă la descoperirea infracțiunii,

recunoașterea săvârșirii faptelor indicate în rechizitoriu și insistența ca judecata să se

facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, manifestarea intenției

de restituirea părții-vătămate paguba materială, căința sinceră, prima instanța și

instanța de apel contrar art. 75, 76 Cod penal, au ignorat circumstanțele atenuante. E

de menționat că, de către apărător au fost invocate circumstanțele date, însă instanța

4

a evitat să se expună în această privință și să motiveze imposibilitatea reținerii

acestor circumstanțe atenuante la stabilirea pedepsei;

- în conținutul deciziei nu este clar indicat la care circumstanțe individualizării

pedepse se referă instanța de apel;

- instanța de apel nu a reținut careva circumstanțe și fapte concrete, prin care ar

justifica respingerea ca nefondată cererea de apel inaintată de inculpat Ionel Iurie și

ar indica în mod expres din care circumstanțe stabilite în urma examinării ar justifica

necesitate executării pedepsei;

- instanța de apel a ignorat faptul că partea-vătămata SRL ”Olgus Trans” în

cadrul ședinței la Curtea de Apel a solicitat admiterea apelului declarat de către

inculpat Ionel Iurie și aplicarea fața de ultimul pedeapsa non - privativă de libertate;

- instanța de apel nu a ținut cont nici de celelalte criterii obligatori de

individualizare a pedepsei prevăzute la art. 75 Cod penal, precum: motivul săvârșirii

infracțiunii, influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia;

- nici prima instanță, nici instanța de apel nu a luat în considerație

personalitatea inculpatului, care a recunoscut vinovăția, s-a implicat activ în

investigarea infracțiunii la faza de urmărire penală, a conștientizat greșeala sa și s-a

căit sincer de cele comise, comportamentul ireproșabil pe tot parcursul urmăririi

penale, aspectele social-psihologice, nivelul de instruire școlară, studiile,

comportamentul, mediul familial, intelectul, caracterul, temperamentul, vârsta,

factorii care influențează sau pot influența conduita lui generală;

- acordarea unei șanse condamnatului de a se reintegra în societate și a dovedi

prin comportare exemplară și muncă cinstită, încrederea acordată, în cazul din speță

îndreptățește întru totul scopul pedepsei penale. Or, Ionel Iurie pe perioada

termenului v-a avea un stimul de a se corecta și reintegra în viața normală a

societății și a îndreptăți încrederea acordată;

- prima instanța și instanța de apel la individualizarea pedepsei inculpatului,

neargumentat au decis abrogarea prevederilor art. 90 Cod penal, menționând că nu

există temei pentru aplicarea normei date. Consideră că instanța de apel și-a motivat

soluția cu fraze de ordin general, ce nu corespund cu circumstanțele reale ale cauzei

și nu au fost nici într-un fel probate;

- o asemenea motivare a soluției primei instanței și instanței de apel nu

corespunde criteriilor de stabilire a pedepsei, or în speță nu este nici un impediment

pentru aplicarea acestei norme de drept.

penală, procurorul a depus referință privind opinia asupra recursului declarat,

solicitând a decide inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece

instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

aplicarea pedepsei inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile art. 61, 75 Cod

penal, art. 3641 Cod de procedură penală. Instanța și-a argumentat suficient soluția în

partea pedepsei, ținând cont în deplină măsură de principiile generale de aplicare a

pedepsei, precum și de criteriile generale de individualizare a acesteia, de gravitatea

5

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei ce atenuează sau agravează răspunderea, influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, stabilindu-i o pedeapsă

echitabilă.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să

decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

Așadar, în prezenta speță, în recursul declarat, avocatul Voevuțkaia-Pîslariuc

Svetlana în numele inculpatului, invocă temeiurile de casare a hotărârii instanței de

apel, art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, care prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, în cazul în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția și s-au aplicat pedepse individualizate, contrar prevederilor legale,

nefiind de acord cu aplicarea pedepsei reale cu închisoare, în privința inculpatului,

solicitând aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

În același timp, Colegiul penal constată că recurentul este de acord cu starea de

fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, din care considerente nu se va expune referitor la aceste aspecte.

Analizând temeiurile invocate pentru recurs, în raport cu circumstanțele și

materialele cauzei, Colegiul penal consideră, că în prezenta speța nu și-au găsit

confirmarea la examinarea recursului declarat, iar instanța de apel și-a motivat just

soluția adoptată, acordând deplină eficiență prevederilor art. 61 și 75 Cod penal, la

soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința

inculpatului, stabilită conform sancțiunii art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, ținând

cont și de dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Așadar, Colegiul penal reține, că inculpatul a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea unei infracțiuni contra patrimoniului, prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. c),

d) Cod penal, cauza fiind examinată în procedura judecării pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod

de procedură penală, în acest caz, trebuie luate în vedere, în egală măsură persoana

inculpatului și respectiv, reeducarea și reintegrarea sa socială, cât și dimensiunea

fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției penale,

pentru a realiza o proporționalitate reală între aceste aspecte.

Potrivit alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul care a recunoscut

săvârșirea faptelor imputate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei pe baza

probelor administrate în faza urmăririi penale, solicitare care a fost admisă de către

instanță prin încheiere protocolară (f.d. 113 verso), beneficiază de reducerea cu o

treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare ori

6

cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducere cu o pătrime a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

Sancțiunea art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, prevede pedeapsă cu amendă în

mărime de la 650 la 1350 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în

folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 4 ani,

calificându-se conform art. 16 Cod penal, ca infracțiune mai puțin gravă.

Prin urmare, învederând prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

care sânt valabile în cazul dat pentru inculpatul, Ionel Iurie, prin sentință,

inculpatului i-a fost aplicată o pedespsă sub formă de închisoare, cu executarea reală

a acesteia, soluție menținută de instanța de apel. Respectiv limitele acestei pedepse

fiind reduse cu o treime, constituind astfel de la 3 luni până la 2 ani și 8 luni. În

prezenta speță, inculpatului pentru comiterea infracțiunii imputate, prin prisma alin.

(8) art. 3641 Cod de procedură penală, i-a fost stabilită pedeapsă cu închisoare pe un

termen de 2 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată de

săvârșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea Specială a prezentului Cod și în conformitate cu dispozițiile Părții

Generale a Codului penal, aplicate prin prisma prevederilor alin. (8) art. 3641 Cod de

procedură penală. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată va ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale acestuia.

Raportând cele menționate la cazul supus judecării, instanța de recurs consideră

că, în mod just, prima instanță a pronunțat o hotărâre prin care Ionel I. a fost

considerat condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, la 2 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, soluție menținută de

instanța de apel, motivând corespunzător temeiurile neaplicării pedepsei cu

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, pe o perioadă de

probațiune.

Astfel, în viziunea Colegiului penal, în prezenta cauză penală, instanțele de

fond just au ținut cont de faptul că, inculpatul a comis o infracțiune mai puțin gravă,

acesta anterior a fost condamnat pentru fapte similare, a contribuit activ la stabilirea

adevărului în cauza din speță, se căiește sincer de cele comise, de comportamentul

inculpatului pe parcursul examinării cauzei penale și anume că, anterior a fost

condamnat pentru comiterea a trei infracțiuni intenționate, a ispășit pedeapsa sub

formă de închisoare în penitenciar, la moment având antecedente penale active, însă,

indiferent de acest fapt a mai săvârșit o nouă infracțiune intenționată în prezența a

două circumstanțe agravante prevăzute de alin.(2) al art.186 Cod penal, fiind în stare

de recidivă, s-a eschivat de a se prezenta în instanța de judecată, în acest sens fiind

necesar de a dispune anunțarea în căutare a acestuia. În urma celor expuse, Colegiul

7

penal respinge critica recurentului, precum că prima instanța și instanța de apel

contrar art. 75, 76 Cod penal, au ignorat circumstanțele atenuante, stabilite în cauză.

Totodată, instanța de recurs reține, că instanța de apel corect a stabilit, că în

cadrul cercetării judecătorești nu au fost stabilite careva motive ce ar concluziona că,

nu este rațional ca inculpatul Ionel I. să nu execute pedeapsa cu închisoare,

prevăzută de lege, astfel pedeapsa cu închisoare stabilită lui Ionel I., cu suspendarea

condiționată a executării acesteia, pentru infracțiunea prevăzută de art. 186 alin. (2)

lit. c), d) Cod penal, care este o infracțiune din categoria celor mai puțin grave, nu-și

va atinge scopul de corectare a inculpatului.

La fel, Colegiul penal relevă, că conform art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la

stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite

cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de

judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la

concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în

hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și perioada

de probațiune sau, după caz, termenul de probă. În acest caz, instanța de judecată dispune

neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de probațiune sau, după caz, termenul de

probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune și, prin comportare

exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

Deci, o condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 Cod penal, constituie

concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi

atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de

judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv are în

vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după

săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea

infractorului, bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul cercetării

judecătorești.

În contextul dat, instanța de recurs, totuși precizează, că prin îndeplinirea

condițiilor prevăzute de lege pentru aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, nu se

creează un drept pentru condamnat, ci doar o vocație a acestuia la această măsură de

individualizare judiciară a pedepsei.

Ținând cont însă, de prevederile legale enunțate mai sus, Colegiul penal

consideră întemeiate considerentele instanței de apel că, în prezenta cauză, nu s-au

constatat circumstanțe ce ar justifica suspendarea condiționată a executării pedepsei

cu închisoare în privința inculpatului, deoarece personalitatea inculpatului nu

prezintă garanțiile unei conduite, ce ar permite instanței de judecată de a da dovadă

de clemență. Astfel, instanța de recurs nu poate neglija faptul că, potrivit sentinței

Judecătoriei Călărași din 23.09.2013, Ionel I. a fost condamnat pentru comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 186 alin.(2) lit. b), c) și d) Cod penal, și art. 208 alin.(1)

Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsă prin prisma art. 84 Cod penal, sub formă de

închisoare pe un termen de 3 (trei) ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

8

semiînchis; potrivit sentinței Judecătoriei Călărași din 14.10.2013, Ionel I. a fost

condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin.(1) Cod penal, la

3 (trei) ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. În baza art. 84

alin.(4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, la pedeapsa stabilită i-a fost

adăugat parțial pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Călărași din 14.10.2013,

fiindu-i stabilită pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 (patru) ani și 8

(opt) luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Astfel, Colegiul penal constată că, instanța de apel întemeiat a stabilit că,

inculpatul Ionel I., fiind condamnat anterior pentru trei infracțiuni intenționate, care

sunt mai puțin grave, antecedentul penal nefiind stins, a săvârșit din nou la data de

09.02.2019, cu intenție o nouă infracțiuni intenționată, nefăcând concluziile necesare

despre necesitatea corectării, instanța de fond justificat a constatat că, inculpatul

Ionel I. a săvârșit infracțiunile în speță în stare de recidivă. Reieșind din cele expuse,

se atestă faptul că, comiterea infracțiunilor, pentru inculpatul Ionel I. a devenit o

deprindere, iar aplicarea pedepsei neprivative de libertate nu-și va produce efectul,

pentru ca inculpatul să-și facă concluziile necesare de a nu comite în continuare

abateri de la prevederile legii penale.

Mai mult ca atât, referitor la personalitatea inculpatului, instanțele de fond

întemeiat au ținut cont și de faptul că, inculpatul s-a eschivat de a se prezenta în

cadrul ședințelor de judecată, în acest sens fiind dispusă anunțarea în căutarea a

acestuia și aducerea silită a lui în ședință, și, respectiv, în final a fost dispusă

examinarea cauzei în lipsa acestuia. Astfel, Ionel I. a manifestat un comportament

iresponsabil și neglijent față de procesul de înfăptuire a justiției.

Reieșind din circumstanțele expuse, Colegiul penal constată că, instanța de

apel a argumentat pe deplin motivele pentru care a menținut sentința, prin care

inculpatului i-a fost aplicată pedeapsă de 2 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis. Din care considerent, instanța de recurs respinge ca

neîntemeiate afirmațiile, precum că instanța de apel nu a reținut careva circumstanțe

și fapte concrete, prin care ar justifica respingerea ca nefondată, cererea de apel

inaintată de inculpat și ar indica în mod expres din care circumstanțe stabilite în

urma examinării ar justifica necesitate executării pedepsei.

În atare împrejurări, Colegiul penal consideră, că instanța de apel a ținut cont

de toate circumstanțele cauzei și a aplicat inculpatului o pedeapsă echitabilă și

conformă prevederilor legale, luând în considerație toate criteriile generale de

individualizare a pedepsei, iar modalitatea de executare a acesteia stabilită în sarcina

inculpatului, a fost individualizată corect și în așa fel, încât acesta să se convingă de

necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Astfel, Colegiul statuează, că pedeapsa individualizată de instanțele de fond,

răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut la art. 61 alin.

(2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane.

9

Din acest punct de vedere se conchide, că de fapt, în cauză nu s-au comis erorile

de drept prevăzute în pct. 6), 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, deci, nu

persistă temei de casare a soluției adoptate de instanța de apel, iar pedeapsa stabilită

inculpatului Ionel I., de către instanțele de fond, a fost aplicată în limitele legii, din

care considerente se dispune inadmisibilitatea recursului declarat către avocatul

Voevuțkaia-Pîslariuc Svetlana în numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiat.

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Voevuțkaia-

Pîslariuc Svetlana în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 22 decembrie 2020, în cauza penală privindu-l pe Ionel

Iurie Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 07 aprilie 2021.

Președinte Timofti Vadimir

Judecător Cobzac Elena

Judecător Toma Nadejda

10