1ra-785/2021 — art. 172 alin. 3 lit. a CP

1ra-785/2021 — art. 172 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-785/2021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

03 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Boico Victor

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocata

Mîrzîncu Aurelia în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2020 și a sentinței

Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 29 mai 2020, în cauza penală privindu-l pe

MOCANU Tudor XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 24.03.2020– 29.05.2020;

Instanța de apel: 27.07.2020 – 12.10.2020;

Instanța de recurs: 21.01.2021 – 03.03.2021.

c o n s t a t ă:

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Mocanu Tudor

a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 172 alin. (3), lit. a)

Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani,

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

S-a dispus încasarea din contul lui Mocanu Tudor în beneficiul statului a

cheltuielile de judecată în mărime de 736 lei.

sfârșitul lunii august 2019, aflându-se pe câmpul din apropierea stânei de oi din

extravilanul XXXXX, fiind acolo împreună cu minorul XXXXX, locuitor al XXXXX,

având intenția de a-și satisface pofta sexuală în formă perversă, cunoscând cu

certitudine că acest minor nu are împlinită vârsta de 14 ani, profitând de vârsta fragilă

a acestuia și de imposibilitatea de a opune rezistență și de a se apăra, prin constrângere

psihică și aplicarea violenței fizice, manifestată prin îmbrâncituri și doborârea la

pământ, cu forța la dezbrăcat de haine și apoi a întreținut un raport sexual în formă

perversă cu acesta.

avocatul Diaconov Valeriu în interesele inculpatului, care a solicitat casarea sentinței,

cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin

care inculpatului a-i stabili pedeapsa penală sub formă de închisoare pe un termen de

6 ani 8 luni închisoare.

1

În motivarea cerințelor sale s-au invocat următoarele aspecte:

- în conformitate cu prevederile art. 70 alin. (31) Cod penal și art. 3641 Cod

procedură penală, limitele de pedeapsă prevăzute de articolul 172 alin. (3), lit. a) Cod

penal, infracțiune de care a fost acuzat inculpatul, ar fi de la 6 ani și 8 luni până la 8 ani

și 9 luni;

- inculpatul și-a recunoscut pe deplin vina de cele comise, se căiește sincer, la

urmărirea penală a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, astfel aplicarea unei

pedepse de 8 ani de închisoare este prea aspră, mai mult ca atât că s-a constatat faptul

că Mocanu Tudor la momentul comiterii infracțiunii avea 19 ani, ceia ce conform legii

este o circumstanță excepțională.

apelul avocatul Diaconov Valeriu în interesele inculpatului a fost respins ca nefondat,

cu menținerea sentinței fără modificări.

fond, cercetând în cumul probele administrate în ședința de judecată prin prisma

admisibilității, pertinenței și concludentei, utilității și veridicității raportată la

declarațiile date în ședința de judecată și probele administrate, a stabilit o corectă

situație de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului încadrarea juridică

corespunzătoare, și anume art. 172 alin. (3), lit. a) Cod penal.

Cu referire la chestiunea individualizării pedepsei penale în privința inculpatului,

instanța de apel a constatat că instanța de fond a acordat deplină eficiență prevederilor

art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, respectiv, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele care atenuează ori

agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În susținerea poziției sale, instanța de apel a notat că după caracterul și gradul

prejudiciabil al faptei, infracțiunea prevăzută de art. 172 alin. (3), lit. a) Cod penal se

califică ca infracțiune „excepțional de gravă”, pentru care legea penală prevede

pedeapsa sub formă de închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață.

În conformitate cu alin. (8) art. 3641 Cod procedură penală, inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o

treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu

muncă neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o pătrime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

Potrivit art. 70 alin. (31) Cod penal, la aplicarea pedepsei persoanelor care au atins

vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care au săvârșit infracțiune la vârsta

de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime.

Din materialele cauzei penale rezultă că inculpatul a recunoscut vina în comiterea

infracțiunii incriminate, a solicitat examinarea cauzei penale în procedură simplificată,

sincer s-a căit de cele comise. La fel, instanța de apel a reținut că inculpatul la locul de

2

trai se caracterizează negativ, la evidența medicului psihiatru sau narcolog nu se află,

anterior nu a fost atras la răspundere penală. În conformitate cu art. 76 Cod Penal,

circumstanțe atenuante instanța de judecată nu a stabilit. Iar în acord cu prevederile art.

77 Cod penal, s-a reținut circumstanța agravantă - săvârșirea unei infracțiuni profitând

de starea de neputință cunoscută a victimei.

Instanța de judecată a ajuns la concluzia că corectarea și reeducarea inculpatului

este posibilă și rațională doar prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, izolarea

lui de societate fiind absolută necesară și va contribui în cel mai eficient mod la

conștientizarea de către acesta a faptei infracționale comise, constituind și o măsură

eficientă de profilaxie socială ce va contribui la diminuarea comiterii faptelor

infracționale de această categorie.

În situația dată, în condițiile și limitele de pedeapsă prevăzută de art. 172 alin. (3),

lit. a) Cod penal, aplicând prevederile art. 70 alin. (31) Cod penal și prevederile art.

3641 Cod procedură penală, instanța de fond a redus din maximul și minimul prevăzut

de sancțiune, stabilind o nouă limită cu care a operat la stabilirea pedepsei inculpatului

și anume pedeapsă sub formă de închisoare de la 6 ani și 8 luni până la 8 ani 9 luni și

a stabilit în privința inculpatului pedeapsa cu închisoare pe un termen de 8 ani, cu

ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Respectiv, instanța de apel a apreciat că circumstanțele invocate de partea apărării

precum că inculpatul vina și-a recunoscut-o pe deplin, de cele comise se căiește sincer,

la urmărirea penală a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, nu sunt temeinice în

vederea aplicării pedepsei la limita minimă, așa cum în speță a fost reținută

circumstanța agravantă - săvârșirea unei infracțiuni profitând de starea de neputință

cunoscută a victimei.

Cu referire la argumentele avocatului precum că în speță urma a fi reținută

circumstanța excepțională faptul că inculpatul săvârșirea unei infracțiuni profitând de

starea de neputință cunoscută a victimei, s-a notat că în sensul art. 79 alin. (1) Cod

penal, săvârșirea infracțiunii de către persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu

au atins vârsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanța de judecată drept

circumstanță excepțională.

În speță, instanța de apel a reiterat că circumstanța ce ține de săvârșirea infracțiunii

de către persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani,

nu poate fi reținută ca fiind „excepțională”, anume reieșind din caracterul și gradul

prejudicial al faptei comise de inculpat, care se califică ca fiind „excepțional de gravă”,

de victima infracțiunii care este un minor în vârstă de 8 ani, de impactul negativ al

acestei categorii de infracțiune resimțită atât de victima minoră, cât și de societate și în

vederea realizării scopului pedepsei penale, se concluzionează că vârsta inculpatului

(19 ani) nu poate fi reținută ca o circumstanță excepțională, în privința inculpatului

fiind aplicabile prevederile art. 70 alin. (31) Cod Penal.

Astfel, circumstanțele ce caracterizează personalitatea inculpatului raportate la

gradul prejudiciabil al faptei comise, au format convingerea instanței de apel despre

3

faptul că restabilirea echității sociale, corectarea și resocializarea inculpatului, precum

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni este posibilă doar cu aplicarea pedepsei sub

formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip

închis.

numele inculpatului a atacat-o cu recurs ordinar, invocând prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6 Cod de procedură penală, solicitând casarea deciziei, rejudecarea cauzei și

pronunțarea în această parte a unei noi decizii prin care inculpatului să-i fie aplicată o

pedeapsă minimă prevăzută la secțiunea art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal.

În motivare recurenta a indicat că, inculpatul nu este de acord cu soluția instanței

de fond și de apel din motivul că instanța de apel nu s-a expus motivat asupra

argumentelor apelului, și nu a respectat principiile generale ce reglementează

desfășurarea procesului penal la capitolul individualizarea pedepsei.

Recurenta consideră că instanța de apel nu au respectat în deplină măsură

prevederile art. 61, 75 Cod penal, iar pedeapsa aplicată este una prea aspră în raport cu

fapta comisa și consecințele acesteia, luând în considerație că inculpatul și-a recunoscut

vina.

Instanțele inferioare au ignorat prevederile art. 70 alin. (31) Cod penal și art. 3641

Cod de procedură penală, ce menționează că limitele de pedeapsă prevăzute la

sancțiunea art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal incriminată inculpatului ar fi de la 6 ani 8

luni închisoare până la 8 ani 8 luni. Inculpatului fiindu-i aplicata pedeapsa de 8 ani

închisoare, care este pedeapsa maximă din limitele indicate.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului avocatului,

menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

materialului din dosar și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta

urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Raționamentele instanței privind inadmisibilitatea recursului declarat, se

întemeiază în drept pe dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

potrivit căreia instanța, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

În corespundere cu dispoziția art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate

corespunzător de către titularul cererii de recurs.

Astfel, Colegiul menționează că invocarea unor pretinse erori admise de instanța

de apel urmează a fi precedate de o motivare corespunzătoare privind esența acestora

și indicarea expresă a circumstanțelor cauzei cărora se circumscriu. În speță, recurenta,

4

invocând temeiul de casare prevăzut de pct. 6), menționează despre faptul că instanța

de apel nu s-a expus argumentat asupra tuturor motivelor din cererea de apel, totodată

nespecificând expres asupra căror anume motive nu s-a pronunțat instanța. De

asemenea, avocata Mîrzîncu Aurelia pretinde că hotărârea atacată este insuficient de

motivată.

Analizând textul cererii de apel în paralel cu cel din recurs, instanța constată că

ambele cereri critică aceleași chestiuni de drept – neaplicarea față de inculpat a art. 70

alin. (31) Cod penal și art. 3641 Cod de procedură penală.

În toate cazurile, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze dacă scopul

pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia. În formarea acestei

convingeri, instanța de judecată urmează să țină cont de totalitatea condițiilor expres

prevăzute de lege, ceea ce la caz anume în această consecutivitate și s-a realizat. De

aceea, Colegiul apreciază că recursul declarat de avocata Mîrzîncu Aurelia este mai

degrabă un „apel deghizat”, decât un „efort conștiincios de a corecta o eroare

judiciară”, care se bazează în mod esențial pe argumente deja examinate minuțios și

respinse în cadrul procedurii precedente, iar în prezent nu există „circumstanțe cu

caracter substanțial și convingător”, care să justifice ingerința în hotărârea instanței de

apel în latura stabilirii pedepsei.

Conform materialelor dosarului inculpatul a recunoscut vina în comiterea

infracțiunii și prin cerere a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată conform

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală.

Infracțiunea comisă de Mocanu Tudor, prevăzută de art. 172 alin. (3) lit. a) Cod

penal, se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață.

Din cele menționate, instanța de apel a ținut cont de cerințele atât ale acuzatorului

de stat cât și ale apărătorului, a caracteristicei inculpatului și impactul infracțiunii

asupra societății și a menținut pedeapsa stabilită de instanța de fond.

Prin urmare, Colegiul conchide că concluzia instanțelor inferioare pe deplin

corespunde circumstanțelor cauzei și criteriilor de stabilire a pedepsei, aceasta fiind

aplicată în limitele legii. Totodată, la numirea pedepsei inculpatului instanțele au ținut

cont de prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, care stipulează că în

caz de aplicare a pedepsei închisorii inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 din

maximul și din minimul prevăzut de sancțiune, fiind stabilite noi limite cu care trebuie

să opereze instanța de judecată la stabilirea pedepsei. Iar faptul că articolul 70 alin. (31)

Cod penal prevede posibilitatea micșorării termenului pedepsei, nu obligă instanța să

aplice acea prevedere, ci impune să studieze și să aplice cea mai corectă și favorabilă

pedeapsă față de inculpat.

Conform art. 75 alin. (1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării

și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale acestuia.

5

Referindu-se la solicitarea apărării cu privire la aplicarea în privința inculpatului

a prevederilor art. 70 alin. (31) Cod penal, instanța de apel a relatat că, deși la data

comiterii infracțiunii inculpatul nu avea vârsta de 21 ani, împlinindu-i la data aplicării

pedepsei, la caz nu poate fi apreciate circumstanțe excepționale ce ar reduce maximul

pedepsei infracțiunii săvârșite cu 1/3, având în vedere personalitatea lui Mocanu Tudor,

fără antecedente penale, la locul de trai se caracterizează negativ, la evidența medicului

psihiatru sau narcolog nu se află, circumstanțe atenuante nu a fost stabilite dar s-a

reținut circumstanța agravantă - săvârșirea unei infracțiuni profitând de starea de

neputință cunoscută a victimei. Astfel, instanțele de judecată au ajuns la concluzia că

doar prin aplicarea inculpatului a pedepsei în limite generale se va atinge scopul

pedepsei penale.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă

scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de

individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor

circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele

prevăzute de lege.

Anume reieșind din aceste prevederi legale, la stabilirea pedepsei inculpatului

instanțele au aplicat pedeapsa, ținând cont pe deplin de principiile de aplicare,

prevăzute de art. 7, 61 Cod penal și de criteriile generale de individualizare, de

caracterul și gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, criterii stipulate în art. 75

Cod penal, de toate circumstanțele cauzei, de gravitatea infracțiunii, care face parte din

categoria celor excepțional de gravă, de motivul acesteia, de persoana inculpatului, de

condițiile de viață, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea,

că și-a recunoscut vina și s-a căit sincer pentru fapta comisă, solicitând examinarea

cauzei în procedură simplificată, precum și de influența pedepsei aplicate asupra

corijării și reeducării dânsului, cu atât mai mult că nu este la prima abatere legală,

anterior fiind condamnat.

În subsidiar, Colegiul mai evidențiază că stabilirea sancțiunilor de drept penal

este, pe de o parte, o sarcină care îi revine legislatorului, care stabilește pedepsele și

celelalte sancțiuni de drept penal prin fixarea unor limite minime și maxime ale

acestora, în conformitate cu importanța abstractă a valorii sociale protejate, iar pe de

altă parte, o sarcină pe care instanța o realizează în limitele stabilite de lege. Stabilirea

noilor limite conform prevederilor art. 70 alin. (31) Cod penal și art. 3641 Cod de

procedură penală, permite judecătorului să stabilească pedeapsa, după părerea sa, ce va

permite corectarea și reeducarea inculpatului de comiterea noilor infracțiuni, dar să

argumenteze motivele aplicării acestui cuantum de pedeapsă. Mai mult, nu obligă

judecătorul să stabilească pedeapsa cu limita minimă nou stabilită.

6

Colegiul consideră oportun de a se referi și la jurisprudența constantă a Curții

Europene, prin care s-a statuat cu titlul de principiu că instanțele judecătorești trebuie

să-și motiveze deciziile în temeiul art. 6§1 al Convenției (a se vedea în acest sens cauza

Ruiz Torija vs. Spain, 9 decembrie 1994, §29). Totuși, instanțele nu sunt obligate să

ofere un răspuns detaliat la fiecare argument al părților, mai cu seamă dacă el este

invocat în mod repetat, iar extinderea la care se aplică această obligație de a prezenta

motive poate să varieze în dependență de caracterul deciziei și circumstanțele cauzei.

Or, în opinia Curții, în cazul în care instanța supremă refuză să admită o cauză din

motivul că nu sunt întrunite temeiurile legale pentru această cauză, o motivare foarte

succintă poate satisface cerințele art. 6 din Convenție. (a se vedea în acest sens cauza

Bachowski v. Polonia din 02.11.2010).

Având în vedere considerentele menționate în partea descriptivă a prezentei

decizii și raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de

procedură penală, Colegiul penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de

apel, instanța a respectat prevederile legale pertinente și relevante, prescrise de art. 414-

419 Cod de procedură penală, iar argumentele din recursul ordinar sunt vădit

neîntemeiate.

Penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Mîrzîncu Aurelia în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

12 octombrie 2020 și a sentinței Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 29 mai 2020,

în cauza penală privindu-l pe MOCANU Tudor XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 aprilie 2021.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Boico Victor

7