CASE OF COTORA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF COTORA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2023)

Tradus și revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 30745/18)

HOTĂRÂRE

Art. 6 § 1 (latura civilă) • Proces echitabil • Sancțiune disciplinară aplicată

unui judecător, pronunțată în mod echitabil de Consiliul Superior al

Magistraturii (CSM) și supusă unui control suficient din partea Înaltei Curți

de Casație și Justiție (Înalta Curte) • Secția pentru judecători în materie

disciplinară a CSM, care constituie un „organ judiciar învestit cu competență

de fond”, imparțial și independent • Procedură însoțită de garanții procedurale

ș

i care i-

a permis reclamantei să prezinte probe în apărarea sa • Întinderea

suficientă a controlului efectuat de Înalta Curte, conform criteriilor stabilite

în hotărârea în cauza

Ramos Nunes de Carvalho e Sá împotriva Portugaliei

(MC)

STRASBOURG

17 ianuarie 2023

Hotărârea va rămâne definitivă în condițiile prevăzute la art.

44 § 2 din

Convenție. Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Cotora împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-

o cameră compusă di

n:

Gabriele Kucsko-Stadlmaye

r

, președinte

,

Tim Eicke,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Armen Harutyunyan

,

Anja Seibert-Fohr,

Ana Maria Guerra Martin

s

, judecători

,

ș

i Ilse Freiwirth,

grefier adjunct

de secție

,

având în vedere cererea (nr. 30745/18) îndreptată împotriva României, prin care un

resortisant al acestui stat, doamna Mihaela-

Elisabeta Cotora („reclamanta”) a sesizat Curtea la

21 iunie 2018, în temeiul art.

34 din Co

nvenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale („Convenția”)

,

având în vedere decizia de a aduce la cunoștința Guvernului român („Guvernul”) capătul de

cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenție și de a declara cererea inadmisibilă pentru celelalte

capete de cerere,

având în vedere observațiile părților,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 decembrie 2022,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCE

RE

obiect o acțiune disciplinară exercitată împotriva reclamantei, judecător în

cadrul unei curți de apel și președinte al aceleiași instituții, care s

-a finalizat cu aplicarea unei

sancțiuni disciplinare constând într

-o reducere a salariului. Aceasta are ca obiect întinderea

controlului jurisdicțional al sancțiunii disciplinare aplicate reclamantei în speță și caracterul

echitabil al procedurii disciplinare (art. 6 § 1 din Convenție).

ÎN FAPT

a născut în 1960 și locuiește în Craiova. Aceasta a fost reprezentată de

doamna Diculescu-

Șova, avocat

.

Ministerului Afacerilor Externe

.

I.

ACȚIUNEA DISCIPLINARĂ EXERCITATĂ ÎMPOTRIVA RECLAMANTEI ȘI

HOTĂRÂREA CONSILIULU

I SUPERIOR AL MAGIST

RATURII („CSM”

).

A.

Sesizarea CSM de către Direcția Națională Anticorupție („DNA”)

de informare, în care prezenta o serie de fapte care indicau implicarea reclamantei, președinte

al unei curți de apel, în procedura de selecție a doi vicepreședinți ai curții de apel în cadrul

căreia aceasta își exercita funcția. Această scrisoare a parvenit Inspecției Judiciare a CSM

(„Inspecția Judiciară”) la 14 octombrie 2015. Potrivit informațiilor furnizate de DNA,

reclamanta a luat cunoștință de componența comisiei de examinare constituite pentru un

concurs și a contactat, direct sau prin intermediul C.I. și C.P., – doi dintre colegii săi judecători

–

anumiți membri ai acestei comisii pentru favorizarea anumitor candidați. DNA, care o ancheta

1

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

pe reclamantă pentru utilizarea unor informații confidențiale, a sugerat CSM să examineze

faptele pretins s

ăvârșite de reclamantă și de judecătorii C.I. și C.P. în exercitarea funcțiilor lor.

Urmărirea penală față de reclamantă

s

-

a încheiat cu o ordonanță de clasare, pe motiv că faptele

care îi erau imputate nu intrau în sfera domeniului penal, ci mai degrabă a

domeniului

disciplinar.

B.

Cercetarea disciplinară efectuată de Inspecția Judiciară

5

. La 20 octombrie 2015, judecătorul M.P., din cadrul Inspecției Judiciare a CSM, a început

cercetarea disciplinară prealabilă față de reclamantă cu privire la următoarele fapte: atitudini

nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu [articolul 99 litera c) din Legea nr.

303/2004], imixtiunea în activitatea altui judecător [articolul 99 litera (l) din Legea nr. 303/2004

–

infra, pc

t. 25

)

și folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil [articolul 99

litera n) din Legea nr. 303/2004]. Această decizie

s

-a

bazat pe o analiză a probelor furnizate d

e

DNA (transcrieri ale unor convorbiri telefonice, înregistrări audio și declarații). Judecătorii C.I.

și C.P. au fost cercetați pentru aceleași fapte, în cadrul aceleiași proceduri.

6

. Cercetarea disciplinară prealabilă a avut loc în perioada 22

-

27 octombrie 2015. Inspecția

Judiciară a audiat reclamanta și 15 martori, a pus la dispoziția reclamantei dosarul de cercetare

disciplinară, a admis o cerere de administrare a unor probe cu înscrisuri, formulată de

reclamantă, și a solicitat DNA să obțină copii ale înregistrărilor telefonice și audio. Inspecția

Judiciară a respins trei cereri de administrare de probe, formulate de reclamantă, considerând

că acestea erau inutile. Aceste cereri se refereau, în special, la administrarea următoarelor probe:

– anumite decizii adoptate în anul 2010 de către

Colegiul de conducere

, menite să

demonstreze că astfel de decizii erau adoptate în unanimitate (potrivit Inspecției, aceste

documente nu pr

ezentau interes, având în vedere obiectul cercetării disciplinare desfășurate în

prezenta cauză);

– mărturiile judecătorilor C.B. și I.D., menite să permită stabilirea circumstanțelor prezenței

reclamantei în București, la sediul CSM, la 5 noiembrie 2013 (conform Inspecției Judiciare,

reclamanta își susținuse deja prin alte probe teza privind scopul deplasării sale);

– mărturiile judecătorilor B.A., A.S. și H.D., menite să permită stabilirea circumstanțelor

în

care fusese modificată ordinea de zi pentru ședința CSM (conform Inspecției Judiciare,

modalitatea de întocmire a ordinii de zi a CSM era prevăzută în mod expres de lege).

7

. La 4 noiembrie 2015, doi judecători din cadrul Inspecției Judiciare au solicitat CSM să

i

nițieze împotriva reclamantei o procedură disciplinară pentru imixtiune în activitatea altui

judecător [articolul 99 litera (l) din Legea nr. 303/2004 –

infra, pct.

2

5

]

; aceștia au

respins

acțiunea disciplinară cu privire la celelalte fapte. Potrivit concluziilor cercetării disciplinare, în

luna octombrie 2013, reclamanta a profitat de organizarea unui eveniment de către curtea de

apel al cărei președinte era pentru a contacta, direct sau prin intermediul colegilor săi C.I. și

C.P., anumiți membri sau membri supleanți (în special H.C. și E.R.) ai comisiei de examinare,

pentru a le sugera preferința sa pentru anumiți candidați la funcții vacante din cadrul curții de

apel al cărei preș

edinte era

.

Potrivit acelorași concluzii, o parte din fapte au avut loc la 5

noiembrie 2013, în timpul unei deplasări a reclamantei la București. De asemenea, Inspecția

Judiciară a constatat că, la sfârșitul lunii noiembrie 2013, reclamanta a încercat să obțină

invalidarea rezultatelor procedurii de selecție, prin intermediul lui D.S., unul dintre colegii săi,

vicepreședinte al unei asociații pentru protecția drepturilor magistraților. Secția pentru

judecători în materie disciplinară a CSM a fost însărcinată cu instrumentarea cauzei

.

8

. La 2 decembrie 2015, reclamanta a depus un memoriu în apărare în fața CSM, în care a

invocat următoarele aspecte:

2

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

– prescripția răspunderii disciplinare (reclamanta a susținut că cercetarea disciplinară s

-a

încheiat cu o ordonanță din 4 noiembrie 2015, în timp ce concursul de selecție în cauză se

desfășurase între 18 octombrie și 24 noiembrie 2013);

– nelegalitatea cercetării disciplinare (lipsa unui proces

-

verbal care să ateste finalizar

ea

verificărilor prealabile; punerea la dispoziție a dosarului de cercetare, care cuprindea 394 de

pagini, în ziua ședinței; respingerea de către inspectorii judiciari a cererilor de administrare de

probe, formulate de reclamantă; lipsa unor probe directe care să confirme existența unei abateri

disciplinare);

– nelegalitatea acuzației de abatere disciplinară care i s

-a adus (potrivit reclamantei,

încercarea de imixtiune în activitatea unui judecător nu constituia o abatere disciplinară și nu

putea conduce l

a impunerea unei sancțiuni disciplinare);

– faptul că, în opinia sa, nu era vorba despre o imixtiune în activitatea de judecată a unui

judecător;

– faptul că, potrivit reclamantei, discuțiile pe care le

-a purtat cu membrii comisiei de

examinare nu priveau

organizarea concursului în cauză și că, spre deosebire de judecătorii C.I.

și C.P., ea nu a fost prezentă la discuțiile din 5 noiembrie 201

3.

C.

Procedura disciplinară în fața CSM

9

. La 13 ianuarie 2016, a avut loc o ședință în fața Secției pentru judecători în materie

disciplinară a CSM. Reclamanta, prezentată și asistată de un avocat ales de ea, a dezvoltat

argumentele cuprinse în memoriul său în apărare (supra, pct.

8

).

Aceasta a ridicat o excepție de

neconstituționalitate privind lipsa unui termen de prescripție a răspunderii disciplinare a

judecătorilor [articolul 46 alineatul (7) din Legea nr. 317/2004 –

infra, pc

t. 24].

10

. Prin încheierea de ședință din 13 ianuarie 2016, CSM, reunită în complet de șapte

judecători, a respins mai întâi excepțiile ridicate de reclamantă, considerând că, în ceea ce

privește teza referitoare la prescripție, acțiunea disciplinară fusese inițiată la 4 noiembrie 2015,

adică în termenul de doi ani de la săvârșirea faptelor, prevăzut la articolul 46 alineatul 7 din

Legea nr. 317/2004 pentru e

xercitarea unei acțiuni disciplinare (infra, pct.

24),

termen care,

potrivit interpretării CSM, nu constituia un termen de prescripție a răspunderii disciplinare a

m

agistraților. Potrivit celor șapte membri ai CSM, cei doi ani marcau sfârșitul perioadei în care

putea fi exercitată o acțiune disciplinară, nu termenul în care trebuia să fie soluționată acțiunea

disciplinară. CSM a constatat în continuare că nu existase nicio neregulă în cursul cercetării

disciplinare, având în vedere că –

a precizat acesta

– reclamanta nu a formulat nicio critică

privind legalitatea cercetării înainte de încheierea acesteia, că aceasta a fost audiată personal,

că a avut acces la dosarul de cercetare, că nu a solicitat nicio amânare pentru a dispune de mai

mult timp pentru a-

și pregăti apărarea, că a obținut examinarea unei părți a probelor propuse de

ea, că au fost audiați douăzeci și unu de martori, că au fost analizate înscrisuri și că

persoana în

cauză a semnat procesul

-

verbal de încheiere a cercetării disciplinare, confirmând că nu avea

obiecții cu privire la modul în care se desfășurase cercetarea. CSM a decis să unească excepția

referitoare la existența unei sancțiuni pentru abaterea disciplinară în cauză cu fondul cauzei.

Prin aceeași încheiere de ședință, CSM a decis să suspende judecarea cauzei pe fond, pentru a

le permite părților să formuleze observații cu privire la oportunitatea sesizării Curții

Constituționale cu privire la excepția ridicată de reclamantă (supra, pc

t.

9

in fine

).

11

. În ședința din 26 ianuarie 2016, avocatul reclamantei a pledat în favoarea sesizării Curții

Constituționale cu privire la pretinsa absență a unui termen de prescripție a răspunderii

disciplinare a magistraților. CSM a audiat reclamanta personal, care a d

epus la dosar documente

justificative suplimentare, cu scopul de a stabili motivele deplasărilor sale la București, a

solicitat Secției pentru judecători în materie disciplinară [a CSM] să îi permită să depună la

dosar copii ale contractelor membrilor comi

siilor de examinare, pentru a clarifica obligațiile

3

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

care le reveneau și sancțiunile care le puteau fi aplicate, și a solicitat audierea a șase noi martori.

Ea a solicitat de asemenea o copie a procesului

-

verbal al ședinței din 13 ianuarie 2016, pe care

a primit-

o în cadrul ședinței din 26 ianuarie 2016. CSM a admis toate aceste cereri de

administrare de probe formulate de reclamantă

.

12

. CSM a examinat apoi admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale,

formulată de reclamantă. Acesta a apreciat că articolul 46 alineatul 7 din Legea nr. 317/2004

(infra, pc

t. 24

)

avea o legătură directă cu obiectul procedurii disciplinare, a constatat că excepția

fusese ridicată în fața CSM, care, conform Constituției și articolului 44 din Legea nr. 317/2004,

îndeplinea, de asemenea, rolul de instanță în materie de răspundere disciplinară a magistraților,

cu toate garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 § 1 din Convenție. Cu

majoritate de voturi, CSM a decis să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția formulată de

reclamantă.

13

. La 26 octombrie 2016, reclamanta, asistată de avocatul său, a depus la dosar concluziile

sale scrise. Aceasta a apreciat că din conținutul mărturiilor reieșea că nu săvârșise nicio abatere

disciplinară, întrucât nu încercase niciodată să intervină pe lângă comisia în cauză pentru a

influența rezultatele procedurii de selecție și că, în orice caz, membrii comisiei nu fuseseră

influențați în această privință. Ea a confirmat că îi informase pe doi dintre membrii comisiei de

examinare că se înțelegea bine cu candidații de sex masculin, cu care făcea echipă bună, dar a

afirmat că acest lucru se referea doar la programele de formare profesională la care participase

împreună cu aceștia, nu și la procedura de selecție. Potrivit reclamantei, era vorba mai degrabă

de presupuneri făcute de doi membri ai comisiei de examinare, care, în opinia sa, percepuseră

acțiunile sale ca fiind încercări de imixtiune în procedura de selecție. În plus, potrivit

reclamantei, în cazul unei abateri disciplinare precum cea în discuție, tentativa nu era pedepsită

de dreptul intern.

Reprezentantul Inspecției Judiciare a subliniat că ancheta disciplinară nu avea

ca obiect o tentativă, ci abaterea disciplinară prevăzută la articolul 99 litera l) din Legea nr.

303/2004 (infra, pc

t. 2

5

).

CSM a decis să suspende judecarea cauzei și a amânat ședința pentru

31 octombrie 2016.

o decizie din 27 octombrie 2016, Curtea Constituțională a declarat

inadmisibilă excepția de neconstituționalitate formulată de reclamantă. Aceasta a confirmat c

ă

CSM îndeplinea rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare [a

judecătorilor și procurorilor], dar a considerat că CSM era doar o instanță extrajudiciară, ale

cărei decizii puteau fi atacate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție („Înalta Curte”), și că

sesizarea sa [a Curții Constituționale] cu o excepție de neconstituționalitate nu poate totuși fi

făcută în mod legal [decât de una dintre instanțele judecătorești]

.

o hotărâre din 31 octombrie 2016, CSM, cu majoritate de voturi (patru voturi la

trei), a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva reclamantei, a

hotărât că reclamanta săvârșise abaterea disciplinară prevăzută la articolul 99 litera l) din Legea

nr. 303/2004 (infra, pc

t. 25

)

și a dispus diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute

cu

20% pe o perioadă de 3 luni. În ceea ce îi privește pe C.I. și C.P., ceilalți doi judecători pârâți,

CSM a respins acțiunea disciplinară ca nefondată.

16

. După analizarea probelor (în special declarațiile reclamantei, cele ale C.I. și C.P., mai

multe mărturii și documente, transcrieri ale înregistrărilor telefonice), CSM a constatat mai întâi

că, în perioada 13 septembrie

-

4 decembrie 2013, a avut loc un concurs pentru funcții de

conducere în cadrul a diferite instan

țe (inclusiv două posturi de vicepreședinte la Curtea de Apel

Craiova). Ulterior, CSM a considerat că, la 23 și la 24 octombrie 2013, în cadrul unei convorbiri

telefonice între reclamantă și V.C., membru al comisiei de examinare, cu privire la un proiect

d

e formare profesională, reclamanta a informat

-

o pe interlocutoarea sa că prefera să lucreze cu

bărbați și că, la sfârșitul lunii octombrie 2013, avusese loc o discuție similară între reclamantă

și C.H., membru și președinte al comisiei respective. Potrivit

CSM, era vorba despre primele

4

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

demersuri întreprinse de reclamantă pentru a intra în contact cu membri ai comisiei de

examinare, însă exercitarea acțiunii disciplinare pentru aceste fapte era prescrisă în raport cu

termenul de doi ani prevăzut la articolul

46 alineatul (7) din Legea nr. 317/2004 (infra, pct.

24).

După ce a luat cunoștință de componența comisiei de examinare, reclamanta a mers la București

(5 noiembrie

2013), însoțită de judecătorii C.I. și C.P., pentru a se întâlni cu judecătorii C.H. și

E.R., membri ai comisiei de examinare, și pentru a le solicita să favorizeze candidații de sex

masculin a căror numire în funcția de vicepreședinte dorea să o obțină. În opinia CSM, C.I. și

C.P. aveau misiunea de a facilita obținerea de către reclamantă a unei întrevederi cu acești doi

judecători sau, în cazul în care întâlnirea nu era posibilă, de a le transmite acestora din urmă

preferințele reclamantei, ceea ce au și făcut. Potrivit CSM, C.H. și E.R. refuzaseră să se

întâlnească personal cu reclamanta deoarece știau că aceasta dorea să favorizeze anumiți

candidați, dar acest aspect nu schimba în niciun fel concluzia privind actele de imixtiune în

activitatea altui jud

ecător, abatere disciplinară prevăzută la articolul 99 litera (l) din Legea nr.

303/2004 (infra, pc

t. 25

).

CSM a apreciat că imixtiunea în activitatea celor doi judecători care

erau membri ai comisiei de examinare s-a produs atunci când reclamanta le-

a împărtășit dorința

sa de se întâlni cu aceștia, cu scopul de a

-

i determina să îi favorizeze pe candidații de sex

masculin, iar această situație a fost confirmată, de altfel, și de mărt

uriile E.R., L.S., C.H., C.P.

ș

i C.I.

17

. Potrivit CSM, activitatea profesională a unui judecător nu se limita la exercitarea unor

atribuții judiciare, ci includea și participarea la comisii de examinare pentru postur

i de

conducere în cadrul a diverse instanțe, ceea ce, contrar celor susținute de reclamantă, impu

nea

aplicarea în speță a dispoziției de la articolul 99 litera (l) din Legea nr. 303/2004 (infra, pct.

25),

referitoare la abaterea disciplinară.

18

. Trei judecători din completul de judecată al Secției pentru judecători în materie

disciplinară au semnat o opinie separată în care se punea accentul p

e

lipsa unor indicii suficiente

pentru a confirma intenția reclamantei de a influența activitatea membrilor comisiei de

examinare.

II.

RECURSUL ÎN FAȚA ÎNALTEI CURȚI

riva acestei hotărâri. Aceasta s

-a

întemeiat pe motivul de casare prevăzut la articolul 488 alineatul (1) punctul 8 din Codul de

procedură civilă (infra, pc

t.

2

3

),

a susținut teza prescripției acțiunii disciplinare și faptul că CSM

a interpretat greșit dispozițiile articolului 99 litera l) din Legea nr. 303/2004 (infra, pc

t.

25

),

și

a pretins că hotărârea instanței de disciplină în cauză era nelegală și neîntemeiată. Reclamanta

a apreciat că pretinsa imixtiune în activitatea judecătorilor C.H. și E.R. privea activitatea

acestora din urmă în calitate de membri ai unei comisii de examinare, și nu în calitate de

judecători. În plus, reclamanta a explicat că, deși componența comisiei de examinare nu era o

informație confidențială, ea nu avusese cunoștință de aceasta înainte de concursul în cauză, că,

în cursul conversației sale telefonice cu V.C., nu știa că aceasta din urmă făcea parte din com

isia

de examinare și că discuțiile sale cu H.C. nu avuseseră legătură cu respectivul concurs. Ea a

adăugat că, deși judecătorii C.H. și E.R., contactați de colegii săi C.I. și C.P., declaraseră că

suspectau că aceasta dorea să îi întâlnească pentru a discuta despre concurs, acest element nu

era de natură să justifice hotărârea CSM. În fața Înaltei Curți, reclamanta, care a fost

reprezentată de un avocat ales de ea, a depus de asemenea la dosar c

o

ncluziile sale scrise.

20

. Prin decizia din 23 octombrie 2017, Înalta Curte a confirmat legalitatea și temeinicia

hotărârii CSM și a respins ca nefondat recursul reclamantei. Înalta Curte a hotărât mai întâi că

termen

ul de doi ani prevăzut la articolul 46 alineatul (7) din Legea nr. 317/2004 (infra, pc

t.

24)

corespundea termenului pentru exercitarea acțiunii disciplinare, iar nu t

ermenului pentr

u

soluționarea acțiunii disciplinare prin pronunțarea unei hotărâri în materie disciplinară. Aceasta

5

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

a arătat că, în speță, ultima faptă reținută în sarcina reclamantei a fost săvârșită la data de 5

noiembrie 2013, iar Secția pentru judecători a CSM a fost sesizată la 5 noiembrie 2015, cu

respectarea termenului legal prevăzut de articolul 46 alineatul (7) din Legea nr. 317/2004

[pentru exercitarea acțiunii disciplinare]. Aceasta a adăugat că, în ceea ce privește faptele

anterioare datei de 5

noiembrie 2013, CSM nu a omis să aplice termenul de prescripție de doi

ani, întrucât a reținut că, în ceea ce privește faptele din datele de 23 și 24 octombrie 2013,

dreptul de exercitare a acțiunii disciplinare s

-a prescris (supra, pc

t. 16).

În continuare, Înalta

Curte a hotărât că, contrar celor susținute de reclamantă, actul de imixtiune în activitatea unui

judecător constituia o abatere disciplinară chiar dacă autorul imixtiunii nu a atins scopul urmărit

și că activitatea desfășurată în calitate de membru al unei comisii de examinare, chiar dacă nu

reprezenta o activitate de judecată propriu

-

zisă, nu era exclusă din sfera de aplicare a abaterii

disciplinare prevăzu

te la articolul 99 litera (l) din Legea nr. 303/2004 (infra, pct.

25).

21

. În ceea ce privește abaterea disciplinară reținută de CSM, Înalta Curte a constatat că din

probele examinate în speță reieșea că reclamanta încercase să îi determine pe anumiți membri

ai comisiei de examinare să favorizeze anumiți candidați la concursul pentru numirea în funcția

de vicepreședinte al curții de apel a

l

cărei președint

e

era. Înalta Curte a precizat că preferința

reclamantei pentru anumiți candidați a fost confirmată de patru convorbiri telefonice ulterioare

datei de 5 noiembrie 2013 și că demersurile efectuate de reclamantă în cursul deplasării sale

la

Bucure

ști prin intermediul judecătorilor C.I. și C.P., pentru a avea o întrevedere cu anumiți

membri ai comisiei de examinare sau pentru a le transmite acestora, prin intermediul C.I. și

C.P., preferința sa față de anumiți candidați, au fost coroborate prin convorbiri telefonice și

declarații ale martorilor. Potrivit înaltei instanțe, actul de imixtiune a fost perceput ca atare de

către membrii comisiei de examinare C.H. și E.R., contactați de reclamantă, situație a cărei

veridicitate nu poate fi înlăturată nici de lipsa confirmării sale de către intermediarii C.I. și C.P

și nici de scopul oficial al deplasării la București, declarat de reclamantă. În opinia Înaltei Curți,

în mod corect, CSM a stabilit situația de fapt și a hotărât că reclamanta a realizat demers

u

ri pe

lângă anumiți membri ai comisiei de examinare pentru favorizarea anumitor candidați la

concurs. Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte a confirmat că CSM în mod corect a

apreciat că probatoriul administrat conferea consistență tezei potrivit căreia reclamanta a

acceptat faptul că, prin demersurile sale, a intervenit în activitatea altui judecător. Conform

Înaltei Curți, un element important al acestei analize a fost faptul că judecătorii vizați de actele

de imixtiune ale reclamantei au resimțit ingerința în activitatea lor [în calitate de membri ai

comisiei de examinare]. Această decizie a fost comunicată reclamantei la 25 ianuarie 2018.

CADRUL JURIDIC RELEVANT

I.

CONSTITUȚI

A

22

. Dispozițiile relevante din Constituție prevăd următoarele:

[CSM

]

Articolul 133

Rolul și structur

a

„(1) [CSM] este garantul independenței justiț

iei.

(2) [CSM] este alcătuit din 19 membri, din ca

re:

a) 14 sunt aleși în adunările generale ale magistraților și validați de Senat; aceștia fac parte din două secții,

una pentru judecători și una pentru procurori; prima secție este compusă din 9 j

udecători, iar cea de

-a doua

din 5 procurori;

6

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

b) 2 reprezentanți ai societății civile, specialiști în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputație

profesională și morală, aleși de Senat; aceștia participă numai la lucrările în

plen;

c) ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiți

e.

(3)

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi

reînnoit, dintre magistrații prevăzuți la alineatul (2) liter

a a).

(4) Durata mandatului membrilor [CSM] este de 6 a

ni.

(5) Hotărârile [CSM] se iau p

rin

vot secret.

(6) Președintele României prezidează lucrările [CSM], la care participă.

(7) Hotărârile [CSM] sunt definitive și irevocabile, cu excepția celor prevăzute la articolul 134 alineatul

(2).

”

Articolul 134

Atribuții

„(1) [CSM] propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția

celor stagiari, în condițiile legii.

(2) [CSM] îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disc

iplinare

a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situații, ministrul

justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție nu au drept de

vot.

(3)

Hotărârile [CSM] în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție

[...]

(4) [CSM] îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de ga

rant al

independenței justiției.

”

II. CODUL

DE PRO

C

EDURĂ CIVILĂ

23

. Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală, astfel cum era în vigoare la

momentul faptelor din prezenta cauză, prevăd următoarele:

Articolul 488

Motivele de casare

„(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de neleg

alitate:

[...]

(8) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept

material.

Articolul 492

Probe noi în recu

rs

„(1) În instanța de recurs nu se pot produce noi probe, cu excepția înscrisurilo

r noi [...]

(2) În cazul în care recursul urmează să fie soluționat în ședință publică, pot fi depuse și alte înscrisuri noi

până la primul termen de judecată

. ”

Articolul 497

Soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și

Justiție

„(1) Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instan

ței de apel

care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și [...] primei instanțe, a cărei hotărâre este, de

7

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

asemenea,

casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei

alte instanțe de același grad [...] sau altui organ cu activitate jurisdicțională [...] ”

III. LEGEA NR. 317/2004

24.

Dispozițiile relevante din Legea nr. 317/2004 privind CSM, astfel cum erau în vigoare

la momentul faptelor din prezenta cauză, prevăd următoarele:

Atribuțiile [CSM] în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților

Articolul 44

„(1) [CSM] îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare

a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modifi

cările

și completările ulterioare.

(2) Secția pentru judecători are rolul de instanță disciplinară și pentru magistrații

-

asistenți ai Înaltei Curți

de Casație și Justiție. [..

.]

(3) Acțiunea disciplinară în cazul abaterilor săvârșite de un judecător se exercită de Inspecția Judiciară, prin

inspectorul judiciar [...]

(6

) În vederea exercitării acțiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare prealabile

de către Inspecția Judiciară. [...] ”

Articolul 45

„(1) În cazurile în care ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, după caz,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt titulari ai acțiunii

disciplinare, aceștia pot sesiza Inspecția Judiciară în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de

judecători

ș

i procurori.

(2)

În cazul în care Inspecția Judiciară este titulară a acțiunii disciplinare, aceasta se poate

sesiza din oficiu

sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de [CSM], în legătură cu abaterile

disciplinare săvârșite de judecători și procurori.

(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) și (2) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii

judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei

abateri

disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data solicitării

formulate

de titularul acțiunii disciplinare potrivit alin. (1) sau de la data sesizării Inspecției Judiciare potrivit alin. (2).

Inspectorul

-

șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de

zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei aba

teri

disciplinare:

a) inspectorul judiciar transmite, în termen de cel mult 10 zile de la finalizarea acestora, ministrului

justiției, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, după caz, procurorului general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o propunere de clasare, dacă Inspecția Judiciară a fost sesizată

în condițiile alin. (1

);

b) sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizare

a și persoanei

vizate de sesizare, dacă Inspecția Judiciară a fost sesizată în condițiile alin. (2).

(6) În cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectoru

l judiciar:

a) transmite autorului sesizării, în termen de 7 zile de la finalizarea verificării p

realabile, propunerea de

începere a cercetării disciplinare prealabile, dacă Inspecția Judiciară a fost sesizată în condițiile alin. (1);

b) dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare prealabile, dacă Inspecția Judiciară a fost

sesizată în condițiile alin. (2) [...] ”

8

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNI

EI

Articolul 46

„(1) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost

săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existențe

i sau inexistenței

vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt

obligatorii. [...]

[...]

(7) Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare

,

dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită

. ”

Articolul 47

„(1) În cazul în care sesizarea s

-

a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin

rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a [CSM];

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului

sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt [...

] ;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt

îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. ”

Articolul 49

„(1) În procedura disciplinară în fața secțiilor [CSM], citarea judecătoru

lui sau a procurorului împotriva

căruia se exercită acțiunea disciplinară [...] este obligatorie. Judecătorul sau procurorul poate fi reprezentat

de un alt judecător ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat. Neprezentarea judecătorulu

i

sau a procurorului cercetat la judecarea acțiunii nu împiedică desfășurarea în continuare a

judecății.

(2) Acțiunea disciplinară este susținută în fața secțiilor de către inspectorul judiciar care a exercitat

-

o și,

numai în caz de imposibilitate a ace

stu

ia, de către un inspector judiciar desemnat de inspectorul

-

șef.

(4) Părțile au dreptul să ia cunoștință de toate actele dosarului și pot solicita administrarea d

e probe; [...]

(6) Secțiile [CSM], în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancțiunile

disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de judecător sau procuror

și cu circumstanțele personale ale acestui

a.

(7) Dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se

completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă. ”

Articolul 50

„(1) Secțiile [CSM] soluționează acțiunea disciplinară printr

-

o hotărâre care cuprinde, în principal,

următoarele:

a) descrierea faptei care consti

tuie abatere disciplinară și încadrarea juridică a acesteia;

b) temeiul de drept al aplicării sancți

unii;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător sau p

rocuror;

d) sancțiunea aplicată și motivele care au stat la baza aplicării acesteia;

e) calea de atac și termenul în care hotărârea poate fi atac

ată;

f) instanța competentă să judece calea de atac. ”

Articolul 51

„(1) Hotărârile secțiilor [CSM] prin care s

-

a soluționat acțiunea disciplinară se redactează, obligatoriu, în

te

rmen de cel mult 20 de zile de la pronunțare și se comunică, de îndată, în scris, judecătorului sau

9

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

procurorului vizat, precum și Inspecției Judiciare ori, după caz, titularului acțiunii disciplinare care a

exercitat-

o. Comunicarea hotărârilor este asigurată de Secretariatul general al [CSM].

(2) Membrul [CSM] față de care se exercită acțiunea disciplinară nu participă la lucrările secției în care se

judecă această acțiune.

(3) Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen

de 15 zile de la comunicare

de către judecătorul sau procurorul sancționat ori, după caz, de Inspecția Judiciară sau de către ceilalți titulari

ai acțiunii disciplinare care au exercitat

-

o. Competența soluționării recursului aparține Completului de 5

jude

c

ători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu

drept de vot ai [CSM] sau judecătorul sancționat disci

plinar.

(4) Recursul suspendă executarea hotărârii secției [CSM] de aplicare a sancțiunii discip

linare.

(5) Hotărârea prin care se soluționează recursul prevăzut la alin. (3) este irevoc

abilă. ”

Statutul membrilor [CSM]

Articolul 54

„(1) Durata mandatului membrilor aleși ai [CSM] este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii. Judecă

torii și

procurorii, membri ai [CSM], au calitatea de dem

nitar.

(2) Calitatea de reprezentant al societății civile ales membru al [CSM] este incompatibilă cu calitatea de

parlamentar, ales local, funcționar public, judecător sau procuror în activitate, notar public, avoca

t, consilier

juridic sau executor judecătoresc în exerci

țiu.

[...]

(4) Calitatea de membru al [CSM] încetează, după caz, la expirarea mandatului, prin demi

sie, revocare din

funcție, nerezolvarea stării de incompatibilitate în termen de 15 zile

de la data a

legerii ca membru al [CSM]

,

nerespectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioar

e

1

, imposibilitatea exercitării atribuțiilor pe o perioadă mai mare de 3 luni, precum și prin d

eces.

(5) Calitatea

de membru al [CSM] se suspendă de drept pentru motivele prevăzute de art. 62 din

Legea nr.

303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. ”

Articolul 55

„(1) Revocarea din funcția de membru ales al [CSM] se propune de președintele sau vicepreședintele [CSM]

ori de o treime din membri, în situația în care persoana în cauză nu mai îndeplinește condițiile legale pentru

a fi membru ales al [CSM], în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor în cadrul

[CSM] sau

î

n cazul aplicării oricărei sancțiuni disciplinare.

(2) Plenul [CSM], la sesizarea formulată potrivit alin. (1), poate dispune revocarea din funcția de membru

ales al [CSM]

.

(3) Revocarea din funcția de președinte sau vicepreședinte se propune de o treime din numărul membrilor

[CSM].

[...]

(7) Procedura de revocare poate fi declanșată de orice adunare generală de la nivelul instanțelor sau

parchetelor pe care le reprezintă membrul [CSM] a cărui revocare se cere, precum și de organizațiile

profesionale ale ju

decătorilor și procurorilor.

(8) Centralizarea rezultatelor votului se realizează de adunarea generală care a inițiat procedura sau de

prima adunare generală sesizată de organizațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor. ”

1

Acest articol a instituit

interdicția potrivit căreia judecătorii, procurorii și magistrații

-

asistenți nu pot fi agenți ai

serviciilor de informații în timpul exercitării funcțiilor lor.

10

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Articolul 56

„(1) Membrii [CSM] care au calitatea de judecător sau procuror răspund civil, disciplinar și penal, în

condițiile legii.

(2) Prevederile art. 45-

49 se aplică în mod corespunzător.

(3) Membrul [CSM] față de care se exercită acțiunea disciplinară nu partici

pă în cali

tate de membru ales

la

lucrările secției în care se judecă acțiunea disciplinară. ”

Articolul 57

„(1) În cazul încetării calității de membru al [CSM] înainte de expirarea mandatului, pentru locul rămas

vacant se organizează noi alegeri, potrivit procedurii prevăzute de lege.

(2) Până la alegerea unui nou membru, interimatul va fi asigurat de judecătorul sau procurorul care a obținut

numărul următor de voturi în cadrul alegerilor desfășurate potrivit art. 8 alin. (3) sau art. 13 ori, după caz, art.

19.

”

Articolul 58

Din [CSM] nu pot face parte, în timpul aceluiași mandat, soți sau rude ori afini până la gradul IV inclusiv. ”

IV. LEGEA NR. 303/2004

25

. Dispozițiile relevante din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor au următorul cuprin

s:

Articolul 99

„Constituie abateri disciplinare:

[...]

l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror; [...] ”

V.

PRACTICA INTERNĂ RELEVAN

TĂ

ie din 3 mai 2018, Curtea Constituțională, sesizată cu o excepție de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 (supra, pc

t.

24),

a

decis că dispozițiile acestui articol sunt constituționale doar în măsura în care recursul formulat

constituie o cale devolutivă de atac împotriva unei hotărâri pronunțate de CSM în materie

disciplinară, care garantează astfel dreptul de acces la o instanță competentă prin luarea în

considerare a tuturor aspectelor cauzei și prin verificarea legalității și temeiniciei hotărârii

atacate.

VI. STUDIU DE DREPT COMPARAT

și practicii interne a treizeci și cinci

de state părți la Convenție (Albania, Andorra, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bosnia și

Herțegovina, Croația, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein,

Lituania, Luxemburg, Macedonia de Nord, Malta, Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia,

Portugalia, Republica Cehă, Regatul Unit, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania,

Suedia, Turcia, Țările de Jos, Ungaria) cu privire la chestiunea întinderii controlului efectuat cu

privire l

a o sancțiune disciplinară aplicată unui magistrat.

28

. Potrivit concluziilor acestui studiu, douăzeci și cinci de țări dispun de un drept intern

care prevede o cale de atac ce permite instanțelor sesizate să se pronunțe din nou în fapt și în

11

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

drept cu privire la toate aspectele criticate în hotărârea (în materie) disciplinară contestată

(Albania, Andorra, Austria, Belgia, Croația, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Islanda,

Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Polonia, Portugalia, San

Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia și Ungaria). În celelalte state membre studiate,

dreptul intern nu prevede nicio cale de atac sau permite introducerea unei căi de atac doar în

cazul revocării din funcție (Bosnia și Herțegovina, Luxemburg, Republica Cehă, Slovacia și

Țările de Jos) sau prevede o cale de atac care se limitează la controlul legalității deciziei

disciplinare contestate (Azerbaidjan, Italia, Macedonia de Nord, Norvegia și Regatul Unit).

ÎN DREPT

CU PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART. 6 § 1 DIN CONVENȚIE

29

. Reclamanta susține că Înalta Curte nu a efectuat un „control suficient” pentru a remedia

deficiențele procedurii disciplinare în cadrul căreia s

-

a pronunțat Secția pentru judecători în

materie disciplinară a CSM, la 31 octombrie 2016. În plus, Secția pentru judecători în materie

disciplinară a CSM a refuzat să examineze o parte dintre probele propuse de aceasta

.

Ea invocă art. 6 § 1 din Convenție, ale cărui părți relevante sunt redactate după cum urmea

ză:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către o instanță independentă

și imparțială, instituită de lege, care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter

civil [...]

”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

30

. Curtea reamintește că a apreciat deja că această dispoziție se aplică sub aspect civil

procedurilor disciplinare privind magistrații, în cazul în care sunt în joc sancțiuni precum

revocarea din funcție, retrogradarea sau reducerea salariului [

Ramos Nunes de Carvalho e Sá

împotriva Portugaliei

(MC), nr.

55391/13

și alte 2 cereri, pct. 120, 6 noiembrie 2018,

Di Giovanni împotriva

Italiei

, nr. 51160/06, pct. 36-

38, 9 iulie 2013, și

Čivinskaitė

împotriva Lituanie

i

, nr. 21218/12, pct. 95, 15 septembrie 2020]. Curtea consideră că nu există

niciun motiv să se îndepărteze de această abordare în speță.

31.

Constatând că cererea nu este în mod vădit nefondată și că nu prezintă niciun alt motiv

de inadmisibilitate în sensul art.

35 din Convenție, Curtea o declară admisibilă.

B. Cu

privire la fon

d

1.

Argumentele părților

a) Reclamanta

nta susține că Înalta Curte nu a reexaminat probele analizate de Inspecția

Judiciară sau de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM, ci s

-

a limitat să

confirme legalitatea hotărârii în materie disciplinară, departe de concluziile formulate î

n decizia

Curții Constituționale din 3 mai 2018 (supra, pct.

26).

Potrivit reclamantei, Înalta Curte a

considerat în mod greșit că aceasta nu a contestat situația de fapt și, în mod similar, a confirmat

legalitatea cercetării disciplinare fără să efectueze o analiză a împrejurărilor de fapt ale cauzei.

Reclamanta consideră că Înalta Curte a validat o situație de fapt stabilită în mod greșit de Secția

pentru judecători în materie disciplinară a CSM, care, în opinia sa, nu era o „instanță” în sensul

art. 6 § 1 din Convenție, ci doar o instanță extrajudiciară. Potrivit acesteia, nici Inspecția

12

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Judiciară, nici Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM și nici Î

nalta Curte nu au

examinat alte probe decât cele prezentate de DNA. În aceste condiții, reclamanta consideră că

un simplu control al legalității este insuficient din perspectiva art. 6 § 1 din Convenție.

b) Guvernul

33.

Guvernul reamintește că dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut și că

statele dispun de o anumită marjă de apreciere în materie. Acesta afirmă că CSM îndeplinește

rolul de instanță de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor

(a se vedea supra, pc

t. 22

),

fără a fi o instanță [de judecată] în sensul Legii nr. 304/2004 privind

organizarea judiciară, ci mai degrabă un org

an administrativ-

jurisdicțional. Acesta precizează

că un recurs declarat în fața Înaltei Curți împotriva unei hotărâri a CSM trebuie să ia forma unei

căi de atac devolutive, în cadrul căreia sunt examinate legalitatea și temeinicia hotărârii în

cauză, așa cum a fost cazul în speță (acesta menționează

,

a contrario

,

Ramos Nunes de Carvalho

e Sá

, citată anterior, pct. 204

-

206). Guvernul consideră că Înalta Curte a examinat în detaliu

criticile formulate de reclamantă cu privire la hotărârea CSM și că, după exa

minarea probelor

de la dosar, acesta a confirmat existența abaterii disciplinare imputate persoanei în cauză.

Acesta adaugă că, deși, în cadrul aceluiași control, Înalta Curte avea posibilitatea să

reexamineze probele și să pronunțe o nouă decizie în privința reclamantei, aceasta a ales să

verifice dacă temeiul faptic prezentat de CSM era suficient și destul de solid pentru a putea să

justifice constatarea privind existența unei abateri disciplinare. Guvernul consideră că au fost

respectate toate garanțiile procedurale oferite de art. 6 § 1 din Convenție, atât în cursul

procedurii disciplinare desfășurate în fața CSM, cât și în cadrul controlului efectuat de Înalta

Curte.

2.

Motivarea Curții

a)

Cu privire la chestiunea de a stabili dacă procedura în fața Secției pentru judecători în materie

disciplinară a CSM era conformă cu art.

6 §

1 din Convenți

e

34

. Curtea constată, în primul rând, că prezenta cauză se deosebește de cauzele în care a

criticat lipsa unui control efectuat de

către un organ independent cu privire la legalitatea

măsurilor disciplinare sau a măsurilor care au o consecință directă asupra mandatului, adoptate

împotriva judecătorilor sau procurorilor [a se vedea, cu titlu de exemplu,

Kövesi împotriva

României

(nr. 3594/19, pct. 18-

54, 67 și 148

-

157, 5 mai 2020), în care persoana în cauză a fost

revocată din funcția sa de procuror șef, ca urmare a unei propuneri formulate de ministrul

justiției, validată de Curtea Constituțională și urmată de un decret prezidențial, ș

i

Baka

împotriva Ungariei

(MC), nr. 20261/12, pct. 24-

37 și 121, 23 iunie 2016], în care persoana în

cauză, fost președinte al Curții Supreme, nu a avut posibilitatea de a contesta încetarea înainte

de termen a mandatului său din cauza unui text de lege]. În fapt, reclamantei din prezenta cauză

i-

a fost aplicată o sancțiune disciplinară în urma unei proceduri care s

-

a desfășurat în fața Secție

i

pentru judecători în materie disciplinară a CSM, organ care avea competența de a se pronunța

cu privire la abaterile disciplinare săvârșite de judecă

tori (supra, pc

t. 22

)

și care avea obligația

de a respecta o procedură specifică (supra, pc

t.

24).

35

. Prin urmare, Curtea consideră necesar să stabilească în primul rând dacă procedura în

fața Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM a fost conformă cu cerințele

art. 6 § 1

din Convenție. În cadrul acestei analize, Curtea nu va ține seama de concluziile

hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”), sesizată să se pronunțe cu privire la

compatibilitatea cu dreptul Uniunii Europene („UE”) a aplicării Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 77/2018 de modificare a Legii nr. 317/2004 privind CSM (hotărârea Marii

Camere din 18 mai 2021, cauze conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-

355/19 și

13

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

C-397/19, pct. 186-

207), întrucât această ordonanță a intrat în vigoar

e la 5 septembrie 2018,

adică ulterior faptelor din prezenta cauză.

i.

Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM era o „instanță” în sensul art.

6 § 1?

36

. Curtea reamintește că, în jurisprudența sa, termenul „instanță” nu face trimitere în mod

necesar la o instanță de tip clasic, integrată în structurile judiciare ordinare ale țării (

Campbell

ș

i Fell împotriva Regatului Unit

, 28 iunie 1984, pct. 76, seria A nr. 80). În sensul Convenției, o

autoritate poate f

i considerată „instanță”, în sensul material al termenului, atunci când acesteia

îi revine sarcina de a se pronunța, pe baza unor norme de drept, cu o competență de plină

jurisdicție și la finalul unei proceduri organizate, asupra oricărei chestiuni care ț

ine de

competența sa (

Argyrou și alții împotriva Greciei

, nr. 10468/04, pct. 24, 15 ianuarie 2009, și

Di Giovanni

, citată anterior, pct. 52; a se vedea, de asemenea,

mutatis mutandis

,

Kamenos

împotriva Ciprului

, nr. 147/07, pct. 85-87, 31 octombrie 2017).

În plus, a încredința unor

instanțe ordinare sarcina de a se pronunța cu privire la existența unor eventuale abateri

disciplinare nu încalcă în sine Convenția

(

Di Giovann

i

, citată anterior, pct. 52).

d, Curtea subliniază că CSM este un organ instituit de lege, și anume prin

Constituție și prin Legea nr. 317/2004 privind CSM (supra, pct.

22

și

24).

De asemenea, aceasta

constată că, în urma lecturii textelor de lege în cauză, reiese că CSM are deplină competență de

a efectua o cercetare disciplinară prealabilă, prin intermediul Inspecției Judiciare [articolul 44

alineatele (3) și (6) din Legea nr. 317/2004, citat supra, pc

t.

2

4

]

și, ulterior, de a se pronunța c

u

privi

re la acțiunea disciplinară exercitată împotriva unui judecător și de a pronunța o hotărâre

în materie disciplinară [articolul 47 alineatul (1) litera a) și articolele 49

-51 din Legea nr.

317/2004]. În cadrul acestei proceduri,

Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM

stabilește și apreciază faptele și consecințele juridice care rezultă din acestea, după examinarea

probelor [articolul 49 alineatul (4) și articolul 50 din Legea nr. 317/2004]. În plus, magistratul

cercetat, care poate fi reprezentat sau asistat de un magistrat sau de un avocat ales de acesta, are

posibilitatea de a depune un memoriu în apărare, este ascultat și are dreptul de a lua cunoștință

de toate actele dosarului și de a solicita administrarea de probe în apărare [articolul

46 alineatul

(1) și articolul 49 alineatele (1) și (4) din Legea nr. 317/2004]. În plus, dispozițiile legale

referitoare la procedura disciplinară desfășurată în fața Secției pentru judecători în materie

disciplinară a CSM

sunt completate de normele genera

le de procedură prevăzute de Codul de

procedură civilă [articolul 49 alineatul (7) din Legea nr. 317/2004]. În aceste condiții, Curtea

apreciază, contrar celor susținute de reclamantă (a se vedea supra, pct.

32

),

că Secția pentru

judecători în materie disciplinară a CSM

este într-

adevăr un „organ judiciar învestit cu

competență de fond”, căruia i se aplică garanțiile prevăzute la art. 6 (a se vedea,

a contrario

,

Donev

, citată anterior, pct. 85, și,

mutatis-mutandis

,

Olujić împotriva Croației

, nr. 22330/05,

pct. 41-

43, 5 februarie 2009, și

Di Giovanni,

citată anterior, pct.

53).

ii.

Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM era „independentă” și „imparțială”?

38

. În continuare, în ceea ce privește problema stabilirii dacă Secția pentru judecători în

materie disciplinară a CSM era „independentă” și „imparțială” în sensul art.

6 § 1

din

Convenție, Curtea face trimitere la principiile jurisprudențiale în materie, care au fost enunț

ate

în hotărârea

Denisov împotriva Ucrainei

[(MC), nr. 76639/11, pct. 68-71, 25 septembrie 2018].

Aceasta nu identifică niciun element care ar putea să demonstreze lipsa de imparțialitate a

membrilor Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM, sau să permită punerea la

îndoială a imparțialității subiective a acestora. Așadar, analiza Curții se va întemeia pe

imparțialitatea obiectivă a acestora. În plus, întrucât noțiunile de independență și imparțialitate

obiectivă sunt strâns legate, Curtea le va examina împreună în prezenta cauză [

Grieves

împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 57067/00, pct. 69, CEDO 2003-XII (extrase)].

14

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

39

. Curtea constată că membrii Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM

erau

judecători aleși în adunările generale ale magistraților și făceau parte din corpul magistraților

[articolul 133 alineatul (2) litera a) din Constituție, citat supra, la pc

t.

22]

, ceea ce, în sine, nu

aduce atingere principiului independenței judiciare, că durata mandatului lor era de 6 ani, fără

posibilitatea reînvestirii [articolul 133 alineatul (4) din Constituție și articolul 54 alineatul (1)

din Legea nr. 317/2004, citat supra, la pc

t. 24

]

, că aceștia nu puteau fi revocați din funcție decât

în anumite condiții, definite în mod expres de lege [articolul 54 alineatul (4) ș

i articolul 55 din

Legea nr. 317/2004] și că aceștia erau independenți ierarhic (a se vedea dispozițiile relevante

din Constituție și din Legea nr. 317/2004, citate supra, la pc

t.

22

și

24).

Curtea nu a identifica

t

niciun element de natură să dovedească lipsa de imparțialitate a membrilor CSM în cauză sau

să pună la îndoială independența acest

ora (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Di Giovanni

, citată

anterior, pct. 56-59; a se vedea, de asemenea,

a contrario

ș

i

mutatis mutandis

,

Luka împotriva

României

, nr. 34197/02, pct. 46-

48, 21 iulie 2009 și,

a contrario

,

Denisov

, citată anterior, pct.

68-72).

În plus, consideră că nu există niciun motiv să se îndoiască de imparțialitatea lor

obiectivă în speță.

iii.

Procedura în fața Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM a fost ech

itabilă?

40

. În ceea ce privește caracterul echitabil al procedurii desfășurate în fața Secției pentru

judecători în materie disciplinară a CSM, Curtea reamintește că legea prevedea garanții

procedurale precise (supra, pc

t. 37

)

și că hotărârile luate de CSM puteau să facă obiectul unui

control efectuat de Înalta Curte [articolul 51 alineatul (3) din Legea nr. 317/2004, citat supra,

pc

t. 24

]

. În aceste condiții, Curtea este dispusă să admită că procedura desfășurată în fața Secției

pentru judecători în materie disciplinară a CSM i

-

a permis reclamantei să prezinte probe în

apărarea sa.

41

. Astfel, Inspecția Judiciară a CSM a pus la dispoziția reclamantei toate elementele din

dosarul de cercetare disciplinară, reclamanta a fost audiată personal, cincisprezece martori au

fost, de asemenea, audiați, iar persoana în cauză a

avut posibilitatea de a depune la dosar probe

cu înscrisuri pentru apărarea sa (supra, pc

t.

6

).

Respingerea unei părți a cererilor de administrare

de probe a fost motivată în detaliu

de inspectorii judiciari (supra, pct.

6),

care, ulterior, au

procedat la stabilirea faptelor pe baza probelor depuse la dosar (supra, pc

t. 7).

42

. În urma sesizării Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM de către

Inspecția Judiciară, reclamantei i s

-

a oferit posibilitatea de a participa, asistată de un avocat

ales

de ea, la toate ședințele organizate de această secție, de a

-

și prezenta oral apărarea (supra, pct.

9

și

1

1

),

de a obține audierea unor martori (supra, pc

t.

11;

a se vedea

,

a contrario

,

Ramos Nunes

de Carvalho e Sá

,

citată anterior, pct. 198, și

Oluji

ć

, citată anterior, pct. 83

-84), de a depune la

dosar memoriul său în apărare (supra, pct.

8-

9

),

de a obține examinarea tuturor excepțiilor

ridicate de aceasta (supra, pc

t. 10

și

12),

de a depune la dosar probe suplimentare (supra, pct.

1

1

) și

de a depune concluziile sale scrise (supra, pct.

13).

43

. După ce a examinat toate probele de la dosar și a răspuns la principalele argumente

ridicate de reclamantă, precum și la cererile acesteia de prezentare de probe, Secția pentru

judecători în materie disciplinară a CSM a constatat că persoana în cauză săvârșise abaterea

disciplinară de imixtiune în activitatea altor judecători, cu scopul de a favoriza anumiți candidați

pentru concursul de ocupare a funcției de vicepreședinte al curții de apel al cărei președinte era

(supra, pct.

16

și 25). Reamintind că art. 6 nu reglementează admisibilitatea probelor sau

aprecierea lor, materie care ține în primul rând de dreptul intern și instanțele naționale [a se

vedea, printre altele,

Bochan împotriva Ucrainei (nr. 2)

(MC), nr. 22251/08, pct. 61,

CEDO

2015], Curtea constată că aprecierea efectuată în speță de Secția pentru judecători în

materie disciplinară a CSM nu pare nici arbitrară, nici vădit nerezonabilă și că procedura

disciplinară nu poate fi considerată „inechitabilă” în sensul art.

6 § 1.

15

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

iv. Concluzie

44

. Având în vedere considerațiile precedente, Curtea apreciază că procedura în fața Secției

pentru judecători în materie disciplinară a CSM a îndeplinit cerințele art. 6 § 1 din Convenție.

b)

Cu privire la chestiunea dacă „controlul ulterior” efectuat de Înalta Curte a prezentat garanțiile

impuse la art. 6 § 1 din Convenți

e

45

. Curtea reamintește că art. 6 din Convenție nu obligă statele contractante să înființeze

instanțe de recurs în materie de proceduri civile, inclusiv proceduri disciplinare, precum cea din

prezenta cauză, dar că, în cazul în care există astfel de instanțe, garanțiile prevăzute la art. 6

trebuie să fie respectate în fața unei astfel de instanțe [a se vedea,

Zubac

împotriva Croației

(MC), nr.

40160/12, pct. 80, 5 aprilie 2018].

De asemenea, Curtea observă că, în speță,

reclamanta a beneficiat de o procedură conformă cu cerințele art. 6 § 1 din Convenție în fața

Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM

(supra, pct.

44).

În aceste condiții,

întrucât reclamanta critică controlul ulterior efectuat de Înalta Curte și o astfel de cale de atac

este prevăzută de dreptul intern (a se vedea supra, pct.

24

și

4

0

),

Curtea consideră că este necesar

să examineze și această garanție suplimentară care

i

-

a fost oferită reclamantei.

46

. În această privință, Curtea reamintește că o astfel de posibilitate ar putea constitui o

garanție suficientă chiar și în cazurile în care, spre deosebire de prezenta cauză, autoritatea

însărcinată cu soluționarea contestațiilor privind „drepturi și obligații cu caracter civil” nu a

îndeplinit t

oate cerințele de la art.

6 §

1 din Convenție. În fapt, Curtea a avut ocazia să precizeze

că nu are loc o încălcare a Convenției în cazul în care procedura în fața acestui organ poate face

obiectul „controlului ulterior al unui organ judiciar învestit cu competență de fond care respectă

garanțiile acestui articol”, adică dacă deficiențele structurale sau de natură procedurală

identificate în cadrul procedurii sunt corectate în contextul controlului ulterior efectuat de un

organ judiciar învestit cu competen

ță de fond (

Ramos Nunes de Carvalho e Sá

,

citată anterior

,

pct. 132, și cauzele citate, și

Donev împotriva Bulgariei

, nr. 72437/11, pct. 86, 26 octombrie

2021).

47

. În această privință, Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței sale, pentru a evalua

dacă, într

-

un caz dat, instanțele interne au efectuat un control de o întindere suficientă, Curtea

a hotărât că trebuie să ia în considerare competențele atribuite instanței în cauză și factori cum

ar fi: a) obiectul d

eciziei atacate, în special, dacă aceasta se referă la un domeniu specific care

necesită cunoștințe specializate sau dacă, și în ce măsură, implică exercitarea puterii

discreționare a administrației; b) metodologia urmată pentru a ajunge la o astfel de decizie și,

în special, garanțiile procedurale existente în cadrul procedurii în fața autorității administrative;

și c) conținutul litigiului, inclusiv mijloacele de recurs, atât cele dorite, cât și cele folosite în

mod real (

Ramos Nunes de Carvalho e Sá

, cit

ată anterior, pct. 177

-179,

Tsanova-Gecheva

împotriva Bulgariei

, nr.

43800/12, pct. 98, 15 septembrie 2015, și

Sigma Radio Television Ltd

împotriva Ciprului

, nr. 32181/04 și 35122/05, pct. 154, 21 iulie 2011). Întrebarea dacă a fost

efectuat un control jur

isdicțional de o întindere suficientă va depinde așadar de circumstanțele

fiecărei cauze: în consecință, Curtea trebuie să se limiteze, pe cât posibil, la a examina

întrebarea adresată și la a verifica dacă, în circumstanțele cauzei, controlul operat a fos

t adecvat

(

Ramos Nunes de Carvalho e S

á

, citată anterior, pct. 181).

48

. În ceea ce privește, în primul rând, obiectul deciziei atacate, și anume chestiunea stabilirii

dacă reclamanta nu și

-

a îndeplinit obligațiile profesionale, având în vedere competențele

conferite CSM de legislația națională [administrarea autonomă a magistraturii, cu scopul mai

general de a garanta independența justiției –

a se vedea în acest sens articolul 133 alineatul (1)

din Constituție, citat

supra, pct.

2

2

]

, este evident că, pentru a răspunde la această întrebare,

CSM trebuia să își exercite puterea discreționară.

Cu toate acestea, nu a fost vorba despre un

16

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

exercițiu clasic de putere discreționară administrativă într

-un domeniu specializat al dreptului

(a se vedea,

mutatis mutandis

,

Ramos Nunes de Carvalho e Sá

,

citată anterior, pct. 195).

49

. În ceea ce privește metodologia urmată de CSM și garanțiile procedurale oferite de

procedura disciplinară, Curtea face trimitere la analiza efectuată la punctele

37-

43

de mai sus

și reamintește că hotărârea în materie disciplinară a fost luată în urma unei proceduri care

prezenta garanții procedurale ce îndeplineau cerințele art. 6 § 1 din Convenție (supra,

pc

t. 44:

a se vedea,

a contrario

,

Ramos Nunes de Carvalho e Sá

,

citată anterior, pct. 198).

ește conținutul litigiului și căile de atac, trebuie reamintit că sarcina Curții

constă numai în a verifica dacă a fost efectuat un control jurisdicțional de o întindere suficientă

și că nu are competența de a cerceta dacă hotărârea CSM de sancționare a reclamantei era legală

în dreptul intern (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Tsanova-Gecheva

, citată anterior, pct. 91).

51

. Având în vedere legislația în vigoare la momentul faptelor, Curtea subliniază că

recursurile în fața Înaltei Curți erau, în principiu, limitate la motivele de nelegalitate prevăzute

în mod expres în Codul de procedură civilă (supr

a, pc

t.

2

3

).

Această constatare a fost confirmată

de Curtea Constituțională, care a hotărât că recursurile formulate în temeiul articolului 51

alineatul (3) din Legea nr. 317/2004 (supra, pc

t. 24

)

erau conforme cu Constituția doar dacă

aveau un efect devolutiv, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor cauzei și verificarea

legalității și temeiniciei hotărârii atacate (supra, pc

t.

26).

52

. Or, din conținutul deciziei din 23 octombrie 2017 reiese că, contrar celor susținute de

reclamantă (supra, pc

t.

32),

Înalta

Curte a analizat atât legalitatea, cât și temeinicia hotărârii în

materie disciplinară (supra, pc

t.

20-

2

1

),

în spiritul deciziei Curții Constituționale (supra, pct.

2

6

)

și al majorității sistemelor juridice ale statelor membre (supra, pc

t.

27-

28).

Înalta Curte a

răspuns argumentelor invocate de reclamantă în susținerea motivelor sale de recurs: mai întâi,

aceasta a hotărât că CSM a respins în mod întemeiat excepția referitoare la termenul de

prescripție de doi ani, prevăzut la articolul 46 alineatul (7) din Legea nr. 317/2004, pe motiv că

acesta corespundea termenului pentru exercitarea acțiunii disciplinare; în continuare, Înalta

Curte a

răspuns criticilor formulate de reclamantă cu privire la interpretarea noțiunii de

imixtiune în activitatea altui judecător, explicând că aceasta nu implica în mod necesar atingerea

scopului urmărit și nu presupunea o activitate de judecată propriu

-

zisă din partea judecătorilor

C.H. și E.R. (supra, pc

t.

20).

53

. La fel ca Guvernul, Curtea observă, de asemenea, că Înalta Curte a efectuat o nouă

analiză a faptelor imputate reclamantei, raportându

-

se la probele depuse la dosar (mărturii și

transcrieri ale unor convorbiri telefonice), înainte de a concluziona că persoana în cauză

intenționase să le transmită C.H. și E.R., membri ai comisiei de examinare, dorința sa de a

obține numirea anumitor candidați în funcția de vicepreședinte al curții de apel al cărei

președinte era. Înalta instanță a acordat importanță declarațiilor lui C.H. și E.R., care au afirmat

că și

-

au dat seama că, prin demersurile sale, reclamanta dorea să le influențeze decizia priv

ind

rezultatul concursului și a hotărât că CSM stabilise în mod corect situația de fapt, concluzionând

că persoana în cauză săvârșise abaterea disciplinară prevăzută la articolul 99 litera (l) din Legea

nr. 303/2004 (supra, pct.

21

și

25).

tă că, în speță, Înalta Curte a demonstrat că era competentă

să examineze chestiunile de fapt pe care le considera relevante, precum și încadrarea juridică

de abatere disciplinară, dată faptelor imputate reclamantei. Din dispozițiile legale reiese că,

dacă ar fi considerat că motivele expuse de persoana în cauză erau întemeiate, Înalta Curte ar fi

avut competența de a casa hotărârea CSM și de a trimite cauza aceluiași organ spre o nouă

judecată [a se vedea articolul 497 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, citat supra, pct.

23].

55

. Desigur, Înalta Curte nu era competentă să stabilească sancțiunea adecvată, aspect care,

de

și nu poate fi considerat ca necesitând cunoștințe de specialitate, implică, fără îndoială,

17

HOTĂRÂREA COTORA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

exercitarea puterii discreționare acordate CSM în materie disciplinară. În opinia Curții, o astfel

de competență se justifică din perspectiva rolului specific și foarte important pe care Constituția

îl conferă acestei autorități, și anume acela de a asigura administrarea autonomă a sistemului

judiciar, cu scopul de a garanta independența justiției (a se vedea dispozițiile interne relevante,

citate supra, pc

t. 22

și

24;

a se vedea, de asemenea,

mutatis mutandis

,

Tsanova-Gechev

a

, citată

anterior, pct. 100).

56

. Prin urmare, rezultă că, în lumina principiilor rezumate la punc

tul

44

de mai sus și având

în vedere circumstanțele prezentei cauze, Înalta

Curte a efectuat un control de o întindere

suficientă în prezenta speță (a se vedea

mutatis-mutandis

,

Donev

, citată anterior, 8

8

-90).

c) Concluzie

57

. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea concluzionează că, în speță, nu a fost

încălcat art. 6 § 1 din Convenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

declară

cererea admisibilă;

2.

hotărăște

că nu a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 17 ianuarie

2023, în temeiul

art. 77 §

2 și art. 77

Ilse Freiwirt

h

Gabriele Kucsko-Stadlmaye

r

Grefier adjunc

t

Președinte

18