1ra-767/2020 — art. 190 alin. 2 lit. d CP

1ra-767/2020 — art. 190 alin. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-767/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 septembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda,

examinând, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei,

admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către inculpatul

Rogozari Iurie, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți

din 30 octombrie 2019, în cauza penală în privința lui,

Rogozari Iurie XXXXX, născut la XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 10.05.2016 – 29.03.2018

instanța de apel: 27.04.2018 – 30.10.2019

instanța de recurs: 15.01.2020 – 23.09.2020

A C O N S T A T A T :

Rogozari Iurie a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art.190 alin.(2) lit. c), d) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsă sub formă

de amendă în mărime de 1100 (una mie una sută) unități convenționale,

echivalentul a sumei de 55 000 (cincizeci și cinci mii) lei, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

pe un termen de 2 (doi) ani.

A fost admisă integral acțiunea civilă înaintată de partea vătămată

Șmiler Ilia.

A fost încasat din contul inculpatului Rogozari Iurie în beneficiul părții

vătămate Șmiler Ilia – 1500 (una mie cinci sute) euro sau echivalentul

acestora în lei moldovenești, conform cursului oficial stabilit de Banca

Națională a Moldovei la data executării, cu titlu de compensare a prejudiciul

material cauzat prin infracțiune.

A fost soluționată soarta corpurilor delicte.

Iurie, activând în calitate de șef al sectorului nr.3 a Inspectoratului de politie

Fălești, folosindu-se de situația de serviciu, intenționat, la data de XXXXX,

a dobândit prin înșelăciune și abuz de încredere de la Șmiler Ilia, bani în

sumă de 1500 euro (la acel moment echivalentul a 32092,35 lei), sub pretextul

1

de a pune presiune asupra lui Friniuc Angela pentru ca ultima să-i restituie

lui Șmiler Ilia datoria.

care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei cu emiterea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care să fie

achitat, în temeiul art. 390 alin.(1) pct. 1 Cod de procedură penală.

3.1. În motivarea cererii de apel, inculpatul Rogozari Iurie a menționat

că:

- instanța nu a făcut o analiză obiectivă a probelor și nu le-a apreciat

din punct de vedere al pertinenței, concludentei, utilității și veridicității lor,

iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor;

- totalitatea probelor cercetate în instanța de judecată nu au dovedit că

el a săvârșit fapta prevăzută la art. 190 alin.(2) lit. c), d) Cod penal și

consideră că greșit a fost recunoscut vinovat;

- indică că o acuzație de săvârșire a infracțiunii prevăzute la art. 190

alin.(2) lit. c), d) Cod penal nu poate fi formulată pe bază de supoziții. Or, în

speța dată, nici înscris anexat la dosar, nici o „probă” de-a acuzării nu

confirmă săvârșirea ei prejudiciabile;

- instanța incorect a reținut că probele cercetate în cadrul cercetării

judecătorești confirmă vinovăția sa în comiterea infracțiunii prevăzute la art.

190 alin.(2) lit. c), d) Cod penal. Or, probele prezentate de partea acuzării nu

oferă date precise și convingătoare în probarea învinuirii;

- au fost ignorate prevederile pct.5 Hotărârea Plenului Curții Supreme

de Justiție privind sentința judecătorească din 19.06.2006, și anume instanța

de fond nu s-a bazat pe probe exacte, iar divergențele apărute nu au fost

înlăturate și apreciate în modul corespunzător;

- probele prezentate de către partea acuzării infirmă totalmente

învinuirea în săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 190 alin.(2) lit. c), d) Cod

penal;

- declarațiile lui Șmiler Ilia urmau a fi apreciate critic, deoarece la data

de XXXXX în perioada cuprinsă între orele 09.00-18.00 s-a aflat la

documentarea cazului de sustragere a păsărilor din gospodăria cet. Carabaș

Constantin din satul XXXXX, r-nul XXXXX, fapt ce rezultă din probele

prezentate de către partea apărării și anume declarațiile martorului Carabaș

Constantin, declarațiile martorului Tincu Dumitru, declarațiile suplimentare

ale martorului Gherman Oleg și certificatul cu nr.9638 din 17.10.2017,

eliberat de Șeful IP Fălești în persoana lui Oleg Gherman, probe care

confirmă cu certitudine că la data indicată în ordonanța de punere sub

învinuire se afla în altă parte decât la locul indicat de partea vătămată;

- în speță există multiple probe contradictorii declarațiilor părții

vătămate și nu s-a confirmat veridicitatea declarațiilor acestuia;

2

- de instanța de fond au fost apreciate critic declarațiile martorilor

Carabaș Constantin și Tincu Dumitru, pe motiv că „potrivit materialului

contravențional, singura acțiune procesuală efectuată cu participarea

inculpatului a fost cercetarea la fața locului care a durat doar 15 minute, de

la ora 10.05 și până la 10.20 (Vol. II, d. 137-153);

- instanța de fond nu a răspuns la întrebarea cum era posibil ca la

aceiași dată și aceiași oră să se afle în localități diferite;

- instanța de fond neîntemeiat a reținut că prin audierea lui Șmiler Ilia

pretinderea și transmiterea banilor a avut loc la data de 20 noiembrie 2015,

ziua în care se afla la serviciu, or, prin graficului de lucru al fochiștilor IMSP

OMF Ciolacu Nou pe luna noiembrie 2015 s-a confirmat că și partea

vătămată la data de 20.11.2015 pe parcursul zilei nu se putea afla în incinta

primăriei și la sora sa Lîsîi Svetlana;

- divergențele dintre procesul-verbal de consemnare a plângerii

depuse de Șmiler Ilia și declarațiile date de ultimul din cadrul instanței de

judecată, și anume în ce privește locul de pretindere a banilor, vorbesc

despre faptul că declarațiile părții vătămate Șmiler Ilia nu sunt credibile și

nu au o valoare probantă;

- în prezenta cauză există multiple dovezi că la data și ora indicată în

ordonanța de învinuire se într-un alt loc și anume declarațiile martorului

Carabaș Constantin, Tincu Dumitru, Gherman Oleg, certificatul cu nr.9638

din 17.10.2017, eliberat de Șeful IP Fălești, procesul-verbal audiere a lui

Șmiler Ilia în calitate de victimă, în cadrul materialului cu nr.5764 (f.d.18 și

111), materialului contravențional nr.5825, în special procesul-verbal de

cercetare la fața locului (vol. II, f.d.137-153);

- fiind prezentate mai multe probe că la data și ora indicată în

ordonanța de învinuire și rechizitoriu (data și ora în care a fost săvârșită

infracțiunea) se afla în altă parte și în compania altor persoane, instanța nu

putea trece cu vederea, pur și simplu un asemenea argument, or, aceasta a

fost o manieră în care au procedat instanțele în cazurile Grădinar c.R.M. și

Vetrenco c.RM;

- neveridicitatea declarațiilor părții vătămate Șmiler Ilia se confirmă

prin divergențe între declarațiile acestuia și a martorilor;

- martorii nu au furnizat instanței suficientă informație, pentru a se

considera că declarațiile acestora pot fi apreciate drept probe pertinente,

concludente și utile, care ar demonstra vinovăția inculpatului;

- imputarea săvârșirii faptei de escrocherie la data de 20.11.2015 este

bazată pe presupunerea organului de urmărire penală, iar potrivit art. 8

alin.(3) Cod de procedură penală, concluziile despre vinovăția persoanei de

săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri.

3

2019, a fost admis apelul declarat de inculpatul Rogozari Iurie, casată

sentința parțial, din oficiu, în baza art.409 alin.(2) Cod de procedură penală,

cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit, pentru prima

instanță, prin care:

Rogozari Iurie a fost condamnat în baza art. 190 alin.(2) lit. d) Cod

penal, la pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 800 (opt sute) unități

convenționale, ce constituie 16 000 (șaisprezece mii) lei, cu privarea de

dreptul de cupa funcții publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pe

termen de 2 (doi) ani.

În rest dispozițiile sentinței au fost menținute.

4.1. În motivarea soluției, instanța de apel a menționat că, probele

cercetate și apreciate în coroborare dovedesc deplin vinovăția inculpatului

Rogozari Iurie în fapta stabilită de către instanța de fond.

Afirmațiile invocate de către inculpatul Rogozari Iurie, precum că nu

este vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, că de

fapt la data la care partea vătămată Șmiler Ilia pretinde că au fost transmiși

banii el de fapt se afla la documentarea cazului de furt de găini în gospodăria

lui Carabaș Constantin din satul Sărata Nouă, fapt care a fost confirmat prin

declarațiile martorilor Carabaș Constantin și Tincu Dumitru, iar instanța de

fond a apreciat critic declarațiile martorilor indicați, instanța de apel

considerând aceste afirmații cu caracter declarativ și ca un mod de apărare

a inculpatului în vederea eschivării de răspundere penală, declarațiile lui

fiind combătute prin totalitatea de probe administrate și puse just de către

instanța de fond la baza sentinței de condamnare.

Nerecunoașterea vinovăției de către inculpatul Rogozari Iurie în

săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lui de către instanța de fond nu

echivalează cu achitarea lui, după cum se solicită în apelul declarat, deoarece

probele prezentate sprijinul învinuirii dovedesc incontestabil vinovăția

inculpatului Rogozari Iurie în comiterea infracțiunii incriminate, aceasta

fiind o metodă de a denatura stabilirea adevărului și de a se eschiva de

răspundere penală.

Prima instanță just a apreciat că pe cauză sunt suficiente probe directe,

utile și veridice, care în ansamblu coroborează între ele și care confirmă pe

deplin vinovăția inculpatului în fapta infracțională reținută în sarcina lui.

Instanța de apel a considerat că probele administrate pe cauză în

acuzare, cercetate în ședința instanței de fond, precum și verificate

suplimentar în ședința instanței de apel, corespund cerințelor stipulate de

art. 101 Cod de procedură penală, adică sânt pertinente, concludente, utile

pentru a putea fi puse la baza unei sentințe de condamnare, ele fiind în

coroborare între ele și demonstrând deplin vinovăția inculpatului în

4

săvârșirea infracțiunii prevăzute art. 190 alin.(2) lit. c), d) Cod penal, după

cum a stabilit prima instanță, în deplină măsură.

Instanța de apel a reținut că, deși inculpatul Rogozari Iurie nu

recunoaște vinovăția sa în săvârșirea acțiunii incriminate lui, reieșind din

probele administrate de către instanța de fond și verificate suplimentar de

către instanța de apel, se demonstrează pe deplin săvârșirea de către inculpat

a infracțiunii reținute în sarcina lui, astfel instanța de fond corect a conchis

asupra vinovăției inculpatului.

Instanța de apel a constatat că nu pot fi reținute și afirmațiile invocate

în apel referitor la faptul că instanța de fond a ignorat în totalitate probele

apărării - declarațiile inculpatului și a martorilor Carabaș Constantin și

Tincu Dumitru, declarațiile suplimentare a martorului Gherman Oleg, care

demonstrează vinovăția lui Rogozari Iurie în comiterea infracțiunii

incriminate, deoarece aceste afirmații se combat prin ansamblul de probe

administrate și verificate.

La fel, a indicat că nu poate fi reținut nici argumentul invocat în apel

referitor la faptul, că sentința contestată contravine prevederilor art.8, art.93,

art. 101, art.389 alin.(1) Cod procedură penal, că instanța de judecată nu a

făcut o analiză obiectivă a probelor și nu le-a apreciat din punct de vedere al

pertinenței, concludentei, utilității și veridicității lor, iar toate probele în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, iar ca urmare Rogozari

Iurie a fost greșit condamnat.

Prima instanță a ținut cont de legea procesual-penală, a apreciat

probele administrate în ansamblu din punct de vedere al coroborării, fiind

înlăturate toate dubiile privind nevinovăția inculpatului, iar pe cauză au fost

efectuate în deplină măsură acțiuni procesual-penale de investigare în

vederea stabilirii vinovăției inculpatului Rogozari Iurie, probele date fiind

administrate și cercetare în instanța de fond ulterior verificate și de către

instanța de apel, în urma cărora s-a stabilit cu certitudine vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii imputate.

Instanța de apel a indicat, că prima instanță corect și întemeiat a

apreciat critic declarațiile martorilor Carabaș Constantin și Tincu Dumitru,

care în ședința de judecată au declarat că inculpatul Rogozari Iurie la data

de XXXXX pe parcursul întregii zile între orele 09.00 și 18.00 în satul

XXXXX, raionul XXXXX unde a documentat un caz de furt a găinilor din

gospodăria cet. Carabaș Constantin, dat fiind că potrivit materialului

contravențional încheiere REI-2 al IP Fălești nr.5825 din 20.11.2015, singura

acțiune care a fost efectuată de către Rogozari Iurie în satul XXXXX la data

de XXXXX este procesul-verbal de cercetare la fața locului care a durat de la

ora 10.05 până la ora 10.20 (f.d.140, vol. II), alte acte acțiuni cu participarea

lui Rogozari Iurie pe cazul respectiv nu au avut loc, astfel că împrejurările

5

relatate de martori nu și-au găsit confirmare și prin materialele cauzei penale

verificate suplimentar în cadrul examinării cauzei în instanța de apel.

Instanța de apel a considerat declarativ argumentul invocat de

inculpatul Rogozari Iurie referitor la faptul, că probele prezentate de partea

acuzării infirmă în totalitate învinuirea de săvârșire a acțiunii incriminate

lui, pe cauză existând multiple probe contradictorii declarațiilor părții

vătămate veridicitatea cărora nu s-a demonstrat.

Instanța de apel a indicat că nu poate fi reținută solicitarea inculpatului

Rogozari Iurie privind aprecierea critică a declarațiilor date de către partea

vătămată Șmiler Ilia, dat fiind că acesta a dat declarații în ședință publică

sub jurământ, declarații care sunt confirmate și prin declarațiile altor martori

audiați sub jurământ, astfel careva temeiuri de a pune la îndoială aceste

declarații, instanța nu a constatat.

Nu pot fi luate în considerație nici afirmațiile aduse în apel privind

faptul că instanța la examinarea cauzei penale unilateral în sensul învinuirii

și neobiectiv a examinat cauza ajungând la concluzia greșită despre

vinovăția inculpatului, cu indicarea prevederilor art.8, art.389 Cod de

procedură penală, care sunt cu caracter de declarație, deoarece anume în

cadrul cercetării judecătorești vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art.190 alin.(2) lit. c), d) Cod penal fost confirmată

prin ansamblu de probe cercetate de instanța de judecată și sentința de fapt

nu este bazată pe presupuneri, ci pe cumulul de probe administrate pe caz,

la cercetarea cărora apărarea a avut acces deplin, nefiind în careva mod

îngrădită și nefiind stabilită careva derogări în sensul invocat afirmativ de

inculpat.

Instanța de apel nu a stabilit aprecierea greșită a probelor pe caz, din

contra anume că condamnarea inculpatului se bazează pe circumstanțele

stabilite pe caz în baza probelor evaluate, dobândite potrivit normelor legii

procesual penale, cu cercetarea probelor în cadrul unui proces judiciar

public, inculpatului fiindu-i asigurate toate garanțiile necesare apărării sale

prevăzute de lege, de fapt careva dubii în vinovăția inculpatului nu au fost

stabilite.

Instanța de apel a considerat că nu pot fi reținute nici afirmațiile

invocate în apel referitor la faptul că, instanța de fond neîntemeiat a reținut

că prin audierea lui Șmiler Ilia pretinderea și transmiterea banilor a avut loc

la data de 20 noiembrie 2015, ziua în care se afla la serviciu, or, prin graficului

de lucru al fochiștilor IMSP OMF Ciolacu Nou pe luna noiembrie 2015, s-a

confirmat că și partea vătămată la data de 20.11.2015 pe parcursul zilei nu se

putea afla în incinta primăriei și la sora sa Lîsîi Svetlana, iar divergențele

dintre procesul-verbal de consemnare a plângerii depuse de Șmiler Ilia și

declarațiile date de ultimul din cadrul instanței de judecată, și anume în ce

6

privește locul de pretindere a banilor, vorbesc despre faptul că declarațiile

părții vătămate Șmiler Ilia nu sunt credibile și nu au o valoare probanta.

Fiind audiat în instanța de fond partea vătămată Șmiler Ilia a declarat

ca transmiterea banilor a avut loc la data de 20.11.2015, în ziua când se afla

la serviciu (f.d.30-37, vol. II).

Afirmația apărării privind faptul, că instanța de fond urma să excludă

și să nu pună la baza sentinței de condamnare probele acumulate, dat fiind

că nu au valoare probantă, această afirmație nu poate fi reținută în favoarea

inculpatului.

Prima instanță a ținut cont de legea procesual-penală, a apreciat

probele administrate în ansamblu din punct de vedere al coroborării, fiind

înlăturate toate dubiile privind nevinovăția inculpatului, iar vinovăția

acestuia a fost dovedită incontestabil.

La fel, temei de a pune la îndoială declarațiile părții vătămate, cât și a

martorilor audiați și de a considera că inculpatul este incriminat pe nedrept

nu s-au stabilit, mai ales că au dat declarații fiind preîntâmpinați despre

răspunderea penală pe care poartă pentru darea de mărturii false, totodată

au dat declarații în instanța de judecată sub jurământ, astfel, la părerea

instanței de apel, probele cercetate în ansamblu constată cu certitudine

existența infracțiunii și vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate.

Faptul că inculpatul nu recunoaște vina în infracțiunea incriminată nu

poate fi reținut în favoarea lui, fiind apreciat ca un drept la apărare al

inculpatului, dar totodată nu generează achitarea inculpatului, în sensul dat

probele administrate dovedind că acțiunile inculpatului conțin elementele

infracțiunii de escrocherie prevăzut de art.190 Cod penal, probele fiind

cercetate în ședința instanței de apel și inculpatul nu a fost îngrădit în careva

mod.

Deși inculpatul nu a recunoscut vina sa, versiunea inculpatului

privind nerecunoașterea vinei nu poate fi luată în considerație, fiind

apreciată ca o tendință de atenuare a răspunderii penale, declarațiile

inculpatului fiind combătute prin cumulul de probe administrat pe caz,

cercetat atât în instanța de fond, cât și în ședința instanței de apel.

Instanța de apel a indicat faptul, că prin Legea nr. 179 din 26 die 2018,

în vigoare din 17 august 2018, au fost operate mai multe modificări la Codul

penal, inclusiv fiind vizată norma de incriminare din această cauză, art.190

Cod penal, potrivit cărora: „4. La articolul 190: în dispoziția alineatului (1),

textul înșelăciune sau abuz de încredere" se substituie cu textul „inducerea

în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a

unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința

naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care

7

identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic)

actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată

de comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile”.

A fost adoptată o nouă redacție a alin.(1) din art.190 Cod penal, expus

în felul următor: „Escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei

fapte adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului,

părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al

încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea

acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a

produs daune considerabile.

Din conținutul prevederilor legale nominalizate, reiese că legislatorul

a concretizat fapta și consecințele prejudiciabile prin care se poate comite

infracțiunea de escrocherie, adoptând un concept mai detaliat a metodelor

prin care se săvârșește dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune, - astfel, prin noua redacție a art.190 alin.(1) din Codul penal, a

fost detaliată latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie, legislatorul

urmărind scopul eliminării acestei interpretări extensive defavorabile.

Acțiunile inculpatului Rogozari Iurie au fost încadrate de către

instanța de fond în baza art.190 alin.(2) lit. c),d) Cod penal - escrocherie,

adică dobândirea ilicită bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de

încredere, săvârșită cu cauzarea de daune în proporții considerabile și cu

folosirea situației de serviciu.

Verificând încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului în baza

probelor administrate de către instanța de fond, Colegiul consideră că

reieșind din revederile art. 10 Cod penal, al Legii nr. 179 din 26.07.2018

pentru modificarea unor acte legislative, în vigoare din 17.08.2018, adoptată

după emiterea sentinței re condamnare de către instanța de fond, prin care

au survenit noile modificări la art.190 al.(2) Cod penal, și anume excluderea

lit. c) în dispoziția aliniatului (2), instanța de apel consideră necesar de a le

încadra în baza art.190 alin.(2) lit. d) Cod penal, fiind abrogat indiciile

calificativ prevăzut de art.190 alin.(2) lit. c) Cod penal - ..cu cauzarea de daune

în proporții considerabile".

Instanța de apel a reținut, că prin modificările legislative operate la

art.190 Cod penal, nu s-au de criminalizat acțiunile inculpatului Rogozari

Iurie, legislatorul nu a schimbat conceptul de escrocherie sau conținutul ei,

ci ținând cont de recomandările CEDO, recomandările naționale și

internaționale, precum și de Hotărârile Curții Constituționali a Republicii

Moldova privitor la claritatea și previzibilitatea normei penale, a înlocuit

sintagmele prea generale, cum erau „înșelăciunea sau abuzul de încredere",

8

cu fapte prejudiciabile, metode și mijloace de comitere a escrocheriei mai

concrete, mai clare.

Prin urmare, instanța de apel ajunge la concluzia că acțiunile

inculpatului Rogozari Iurie urmează a fi încadrate în baza art.190 al.(2) lit.

d) Cod penal în redacția Legii din 26.07.2018, în vigoare din 17.08.2018 cu

indicii calificativi dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, cu cauzarea

de daune în proporții considerabile, săvârșită cu folosirea situației de

serviciu.

La fel, potrivit art. 10 al.(l) Cod penal, legea penală care înlătură

caracterul infracțional al faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod,

ameliorează situația persoanei ce a comis infracțiunea are efect retroactiv,

adică se extinde asupra persoanelor care au săvârșit faptele respective până

la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor care execută

pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale.

Instanța de apel a indicat, că potrivit modificărilor operate prin Legea

Parlamentului RM nr.207 din 29.07.2016, publicate în Monitorul Oficial

nr.369-378 din 28.10.16, în vigoare din 07.11.16 la art.64 al.(2) Cod penal,

amenda se stabilește în unități convenționale. Unitatea convențională de

amendă este egală cu 50 de lei.

Instanța de apel a constatat, că prin sentința Judecătoriei Bălți, sediul

Fălești din 29.03.2018 în privința lui Rogozari Iurie a fost stabilită pedeapsa

sub formă de amendă în mărime de 1100 unități convenționale, echivalentul

a 55000 (cinci zeci și cinci mii) lei.

Astfel, prima instanță la aplicarea pedepsei cu amenda în privința

inculpatului a calculat unitatea convențională egală cu 50 lei pentru o unitate

când era în vigoare legea penală conform căreia în baza art.64 1.(2) Cod

penal, unitatea convențională era egală cu 20 lei.

Totodată, potrivit modificărilor operate prin Legea Parlamentului RM

nr.207 in 29.07.2016, în vigoare din 07.11.16, în sancțiunea al.(2) art.190 Cod

penal, textul „de la 500 la 1000” sa substituit cu textul „de la 850 la 1350”.

Având în vedere, că infracțiunea a fost săvârșită de către inculpatul

Rogozari Iurie la data de 20.11.2015, până la modificările operate prin lege,

ținând cont în deplină măsură de prevederile art.10 alin.(1) Cod penal,

instanța de apel a ajuns la concluzia, că urmează a calcula pedeapsa cu

amendă aplicată cu unitatea convențională fiind egală cu 20 lei și conform

sancțiunii în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii.

Totodată, instanța de apel a conchis că instanța de fond judecând cauza

penală prezentă nu a respectat normele procesuale ce țin de întocmirea

sentinței prevăzute de art.394 alin.(1) pct. 1) Cod de procedură penală,

potrivit căruia se reglementează, că partea descriptivă a sentinței de

condamnare trebuie să cuprindă: 1) descrierea faptei criminale, considerată

9

ca fiind dovedită, indicându-se locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și

gradul de vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii.

Astfel, prima instanță deși l-a recunoscut vinovat pe inculpatul

Rogozari Iurie în faptele incriminate, totodată în partea descriptivă a

sentinței a descris eronat fapta criminală, considerată ca fiind dovedită în

acțiunile inculpatului, fără ai reține fapta potrivit ordonanței de învinuire.

Prin acțiunile descrise mai sus, Rogozari Iurie a însușit ilicit mijloace

bănești în sumă de 32092,35 lei, cauzând în așa mod victimei Șmiler Ilia

daune în proporții considerabile.

Prin acțiunile sale intenționate, Rogozari Iurie a săvârșit infracțiunea

prevăzută de art. 190 alin.(2) lit. d) Cod penal - escrocheria, adică dobândirea

ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, cu cauzarea

de daune considerabile și folosirea situației de serviciu.

De asemenea, instanța de apel a indicat, că la stabilirea pedepsei

inculpatului va ține cont în deplină măsură de prevederile art. 75 Cod penal,

care stipulează că persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

specială a prezentului Cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a prezentului Cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

La fel, instanța de apel ținut cont că conform art.61 alin. (1), (2) Cod

penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de

corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată,

în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite

lipsuri și restricții drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

recurs ordinar de către inculpatul Rogozari Iurie, prin care invocând în

calitate de temeiuri pentru recurs ordinar prevederile art. 427 alin. (1) pct.

6), 8), 12) și 15) Cod de procedură penală, a solicitat casarea integrală a

deciziei și sentinței cu emiterea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță prin care, să fie achitat.

5.1. În motivarea recursului ordinar, inculpatul a menționat că:

- instanța de apel urma să țină cont de prevederile art. 409 alin.(2), art.

410 Cod de procedură penală, neagravarea situației în propriul apel, or, din

fapta constatată în partea descriptivă a sentinței nu rezultă că prin acțiunile

10

lui Rogozari Iurie care au fost reținute ca prejudiciabile de prima instanță ar

fi fost produse părții vătămate Șmiler Ilia daune considerabile și nici nu s-a

indicat locul săvârșirii infracțiunii;

- circumstanțele invocate de prima instanță nicidecum nu constituie

elemente ale infracțiunii de escrocherie, în varianta actuală, or, după cum a

fost menționat, acțiunile prevăzute la art. 190 Cod penal trebuie în mod

obligatoriu să cauzeze daune considerabile;

- instanța de apel a procedat contrar art. 409 alin. (2) și art. 410 Cod de

procedură, or, efectul neagravării situației părții în propria cale de atac se

mai justifică și prin ideea că agravarea situației acesteia ar însemna o

satisfacție pentru partea adversă, spre exemplu pentru procuror, de a obține

ce nu s-a cerut - „ultra petita" - întrucât deși nu s-a exercitat efectiv calea de

atac în defavoare, s-a reținut o altă faptă comparativ cu cea reținută de

instanța de fond;

- regula neagravării situației în propria calc de atac presupune că, chiar

dacă s-a constatat o eroare de fapt sau de drept, produsă în defavoarea părții

care a declarat calea de atac, nu se poate corecta această eroare în defavoarea

părții care a declarat apel, fiind astfel interzisă agravarea situației în propria

cale de atac. Ca urmare, legea de procedură penală are stipulat că procurorul

poate contesta hotărârea neîntemeiată, caz în care devaluarea se poate face

în defavoarea celeilalte părți. Instanța de apel, a agravat situația inculpatului

în propria sa cale de atac;

- instanța de apel a pus la baza deciziei doar declarațiile făcute de

partea vătămată în instanța de fond, ceia ce s-a declarat suplimentar în

instanța de apel nu numai că nu s-a luat în considerație aceste declarații, dar

nici nu au fost indicate în decizie;

- declarațiile părții vătămate Șmiler Ilia nu au fost verificate și

analizate, or, aceste declarații nu se conțin în decizia emisă de instanța de

apel;

- instanța de apel doar a copiat toate declarațiile martorilor sentința

emisă de instanța de fond și a omis să includă și să analizeze declarațiile

părții vătămate Șmiler Ilia audiat nemijlocit în instanța de apel;

- la adoptarea deciziei din 30.10.2019, instanța de apel a omis să se

pronunțe asupra motivelor invocate în apelul declarat și astfel a admis erori

grave de fapt;

- instanța de apel nu s-a pronunțat deloc asupra motivelor apelului,

ignorând astfel niște circumstanțe relevante, esențiale pentru aprecierea

justă și obiectivă a unor declarații care au stat la baza respingerii cererii de

apel;

- instanța de apel nu s-a expus în nici un fel nici asupra argumentului

că, divergențele dintre procesul-verbal de consemnare a plângerii depuse de

11

Șmiler Ilia și declarațiile date de ultimul din cadrul instanței de judecată, și

anume în ce privește locul de pretindere a banilor, vorbesc despre faptul că

declarațiile părții vătămate Șmiler Ilia nu sunt credibile și nu au o valoare

probantă;

- instanța de apel, examinând cauza a încălcat prevederile legale

stipulate la alin. (4), art. 100 Cod de procedură penală;

- instanța de apel nu a făcut o analiză obiectivă a acestor probe și nu

le-a apreciat din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor;

- probele acumulate pe cauza penală infirmă totalmente învinuirea

adusă lui Rogozari Iurie. Martorii intervievați în cauza penală, oricare ar fi

ei, nu au furnizat suficientă informație, pentru a se considera că declarațiile

acestora pot fi apreciate drept probe pertinente, concludente și utile, care ar

confirma săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (2) lit. c), d) Cod

penal. Mai mult, declarațiile martorilor urmează a fi apreciate în favoarea lui

Rogozari Iurie deoarece acestea sunt bazate pe presupuneri;

- învinuirea este una abstractă, ceea ce înseamnă că s-a încălcat mai

multe drepturi se chiar principii generale, care au menirea să asigure dreptul

la un proces echitabil în sensul art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale;

- fiind acuzat de săvârșirea unei infracțiuni a prezentat instanței de

judecată un alibi și în permanentă a susținut că la data și ora la care a fost

inclusă în ordonanța de învinuire, se afla în altă parte și în compania altor

persoane, însă instanța a trecut cu vederea, pur și simplu, un astfel de

argument. Anume aceasta a fost maniera în care au procedat instanțele în

cazurile Grădinar c. Republicii Moldova și Vetrenco c. Republicii Moldova.

Curtea a considerat că un astfel de argument, daca s-ar fi dovedit a fi veridic,

ar fi putut influența în mod determinant soluția dată de instanță. Pentru

acest motiv, instanța nu-l poate trece cu vederea pur și simplu, fără a afecta

caracterul echitabil al procesului per ansamblu.

prin care a solicitat dispunerea inadmisibilității recursului declarat, ca fiind

vădit neîntemeiat și lipsit de temeiuri legale.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează

inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente:

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în

12

drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că

argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

Potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427 din

Codul de procedură penală.

Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal atestă, că

titularul acestuia invocă în calitate de temei pentru casarea deciziei instanței

de apel pct. 6), 8), 12) și 15) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, potrivit

cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul când instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; nu au

fost întrunite elementele infracțiunii; faptei săvârșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită, precum și instanța de judecată internațională, prin hotărâre

pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel național a drepturilor și

libertăților omului care poate fi reparată și în această cauză.

Cu referire la temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, Colegiul penal, analizând conținutul recursului

declarat în raport cu decizia atacată, conchide că temeiul invocat, nu și-a

găsit confirmare dat fiind faptul că instanța de apel la examinarea cauzei a

respectat prevederile art. art. 414 alin.(1) și 417 alin. (8) Cod de procedură

penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat atât asupra tuturor motivelor

invocate în apelul declarat, cât și a argumentelor primei instanțe ce a

concluzionat aplicarea unei pedepsei sub formă de amendă, decizia atacată

cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția.

În această ordine de idei, Colegiul penal notează că potrivit art. 414

alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele

adoptării soluției date.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept

prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal

constată că recurentul, de fapt, își exprimă dezacordul cu aprecierea

probelor înfăptuită de către instanța de apel, însă motivele de reapreciere a

probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca motiv sub aspectul casării

ca fiind ilegală a hotărârii contestate, deoarece instanța de recurs nu

13

analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere

materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea

constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a

instanțelor respective.

Din aceste considerente, Colegiul penal nu examinează criticele

referitoare la presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în

cauză, a anumitor elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de

fapt stabilită de instanța de apel, corectitudinea dispunerii condamnării

inculpatului conform infracțiunii incriminate, astfel că reaprecierea

probelor, în modul propus de către autorii recursurilor, nu se încadrează în

prevederile art. 427 Cod de procedură penală, iar o altă opinie asupra

probelor, care au fost puse la baza deciziei de condamnare a instanței de

apel, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că, nu este întemeiată critica din

recursul declarat de inculpat, ce ține de aprecierea și interpretarea eronată,

în opinia acestuia, a probelor ce a dus la stabilirea vinovăției acestuia,

deoarece instanța de apel, a cercetat sub toate aspectele probele prezentate

de părți, verificându-le și apreciindu-le just prin prisma pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu – din punctul de

vedere al coroborării lor și ca urmare corect a stabilit starea de fapt,

încadrarea în drept și vinovăția inculpatului Rogozari Iurie, bazându-se

inclusiv și pe declarațiile părții vătămate și martorilor și apreciindu-le, din

punct de vedere al coroborării lor cu celelalte probe, instanța de apel a

constatat că ele demonstrează cu certitudine vina inculpatului, or, a fost

stabilit cert că Rogozari Iurie, activând în calitate de șef al sectorului nr.3 a

Inspectoratului de poliție Fălești, folosindu-se de situația de serviciu,

intenționat, la data de XXXXX, a dobândit prin înșelăciune și abuz de

încredere de la Șmiler Ilia, bani în sumă de 1500 euro (la acel moment

echivalentul a 32092,35 lei, sub pretextul de a pune presiune asupra lui

Friniuc Angela pentru ca ultima să-i restituie lui Șmiler Ilia datoria.

Tot aici, instanța de recurs remarcă faptul că, deși recurentul a invocat

temeiul de casare prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, în partea motivată a recursului nu au desfășurat pretinsele încălcări,

motivarea reducându-se mai mult la o simplă enumerare a unor probe, care

în opinia apărării au fost apreciate eronat.

În consecință, Colegiul penal nu a constatat prezența erorilor de drept

invocate de recurent prin prisma temeiului de casare prevăzut la art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, deoarece soluția adoptată de către

instanța de apel este legală, întemeiată și motivată.

Cu referire la incidența în speță a temeiului prevăzut la art. 427 alin.

(1) pct. 8) Cod de procedură penală, invocată de recurent, Colegiul penal

14

lecturând lucrările cauzei nu a constatat careva erori comise de către instanța

de apel prin prisma respectivului temei.

De remarcat este, că acest temei pentru recurs este aplicabil atunci când

nu a fost stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale

infracțiunii, nici mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat

elementele infracțiunii, ori când nu au fost stabilite faptele care invocă

circumstanțele atenuante și agravante ale infracțiunii.

Astfel, din textul recursului rezultă, că în viziunea recurentului

probele administrate nu confirmă vina lui Rogozari Iurie în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. d) Cod penal, astfel instanța de

apel la condamnat pe baza presupunerilor.

Reieșind din materialele dosarului se constată, că inculpatul a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. d) Cod penal

după semnele calificative: escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor

altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, cu cauzarea de daune

considerabile și folosirea situației de serviciu.

În prezenta speță, instanța de recurs consideră, că instanța de apel

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv

cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, astfel just

ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatului, Rogozari Iurie în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. d) Cod penal.

Conform art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a

infracțiunii determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între

semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii,

prevăzute de norma penală.

Dat fiind faptul, că în prezenta speță autorul recursului își exprimă

dezacordul cu prezența în acțiunile inculpatului Rogozari Iurie a

elementelor infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. d) Cod penal,

Colegiul penal va purcede la analiza acestor elemente în prezenta speță, în

coraport cu circumstanțele constatate și probele administrate.

Opozant criticilor invocate de recurent la acest capitol, precum că în

acțiunile inculpatului nu se regăsesc elementele constitutive ale infracțiunii

imputate, Colegiul penal menționează, că instanța de apel a descris clar

constatarea vinovăției inculpatului, care a fost probată integral prin

mijloacele de probă prezentate de către procuror care au fost apreciate de

instanță ca fiind pertinente, concludente, utile și veridice, coroborează între

ele, acestea fiind cercetate în ședința judiciară a instanței de apel, consemnate

în procesul verbal și analizate de către instanța de apel în motivarea soluției

adoptate.

Față de lucrul judecat, Colegiul penal constată motivarea amplă și

temeinică a soluției emise prin prisma procesului de evaluare și apreciere a

15

probelor prezentate de părți în raport cu faptele reținute în sarcina

inculpatului Rogozari Iurie, astfel Colegiul penal conchide asupra faptului

că hotărârea atacată este în corespundere cu exigențele art. 6 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

De asemenea instanța de recurs remarcă, că criticile formulate de

recurent, au format obiect de examinare la judecarea cauzei în instanța de

apel, cărora instanța le-a dat o motivare argumentată, așa cum este indicat

în pct. 4.1 din prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs și-a însușit-

o și a cărei reluare nu se mai impune.

Mai mult ca atât, Colegiul penal conchide că temeiuri de a pune la

îndoială veridicitatea argumentelor instanței de apel în motivarea soluției

sale nu se identifică, pe care în virtutea corectitudinii lor și pentru a evita

repetări inutile, le acceptă și le însușește, fapt ce vine în corespundere cu

jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza Albert vs.

România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși obligă

instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând

un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19

aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca

o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță

inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse

atenției sale.

Instanța de recurs rezumă că, totalitatea argumentelor invocate de

recurent nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului ordinar și ca

urmare acestea nu sunt suficiente pentru a constitui erori procesuale ce ar

putea influența autenticitatea concluziilor instanței de apel.

Se mai reține că, recurentul invocă în prezenta speță incidența cazului

de casare prevăzut la pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Respectiv instanța de recurs reține că, din argumentele recursului declarat

se constată, că în opinia inculpatului, nu a fost confirmată vina în comiterea

infracțiunii de escrocherie imputate.

Lecturând materialele cauzei și cercetând fapta incriminată

inculpatului, Colegiul penal apreciază ca fiind eronată invocarea temeiului

pentru recurs stipulat la pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

precum că faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, întrucât din

materialele cauzei se atestă că atât la etapa urmăririi penale cât și judecarea

cauzei în primă instanță și în apel, inculpatul nu a invocat careva erori cu

privire la încadrarea greșită a faptei inculpatului.

Colegiului penal reține că, în recursul declarat inculpatul critică în

bună parte hotărârea instanței de apel, prin prisma faptului că nu au fost

apreciate la justa valoare probele prezentate de către acesta, în opinia cărora

acestea dovedesc nevinovăția în cele incriminate lui. Însă, verificând

16

temeinicia deciziei adoptate de către instanța de apel, Colegiul penal

consideră că criticile menționate nu și-au găsit confirmarea la caz, deoarece

în urma analizei hotărârii contestate, atât cumulul de probe prezentate de

către partea acuzării, cât și cele prezentate de către partea apărării și

inculpat, toate au fost apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală.

Totodată, raportat la criticile recurentului, Colegiul penal reiterează că

acesta se referă în principiu la chestiunea de apreciere a probelor. Prin

urmare, reieșind din analiza textuală a recursului ordinar declarat, se

constată că autorul acestuia expune conținutul unor probe cercetate de

instanțele de fond, după care în cele din urmă conchide că acestea constituie

un ansamblu probator indubitabil prin care se confirmă nevinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii imputate.

Elocvent în acest sens, se impune precizarea că aprecierea probelor este

unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece

întregul volum de muncă depus de către organele de urmărire penală,

instanțele judecătorești, cât și de părțile în proces, se concentrează pe soluția

ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după intima

convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe prevederile legale, iar

convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în

ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv. Legea stabilește că

probele admisibile sunt apreciate după pertinența, concludența,

veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblu lor sunt

apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

La etapa judecării recursului, instanța de recurs nu analizează

conținutul mijloacelor de probă, nu dă apreciere materialului probator și nu

stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele ierarhic

inferioare, aceasta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Colegiul penal nu a constatat discrepanța între cele reținute de instanța

de apel în vederea încadrării faptei inculpatului și conținutul real al probelor

sau ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea

altei soluții decât cea pe care materialul probator o redă.

În acest context, instanța de recurs reține dispozițiile art. 8 alin. (3) Cod

de procedură penală, potrivit cărora, concluziile despre vinovăția persoanei

de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate

dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile

prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului,

inculpatului.

Astfel, Colegiul penal a stabilit că cumulul de probe cercetat și analizat

în cauza deferită judecării, circumstanțele stabilite în prezenta speță, au fost

deplin cercetate de instanța de apel ce i-a permis de a ajunge la concluzia că,

17

prin acțiunile sale inculpatul Rogozari Iurie, a săvârșit infracțiunea

prevăzută de art. 190 alin.(2) lit. d) Cod penal – escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de

încredere, cu cauzarea de daune considerabile și folosirea situației de

serviciu, iar soluția este una corectă, respectiv decizia atacată corespunde

tuturor prevederilor legii de procedură penală, este legală și motivată, fiind

apreciat just probatoriul administrat, indicând motive clare pe care și-a

întemeiat hotărârea emisă, criticile din recursul declarat fiind neîntemeiate.

Cu referire la critica deciziei instanței de apel sub aspectul temeiului

de casare prevăzut la art. 427 alin. 1) pct. 15) Cod de procedură penală,

considerând că instanța de judecată internațională, prin hotărâre pe un alt

caz, a constatat o încălcare la nivel național a drepturilor și libertăților

omului care poate fi reparată și în această cauză.

Colegiul penal apreciază că decizia instanței de apel cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța de

apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare

conformă rigorilor și exigențelor din art. 6 CtEDO.

În același context, Colegiul penal menționează că, deși art. 6 § 1 al

Convenției obligă instanțele judecătorești să-și motiveze hotărârile, însă

Curtea a clarificat că acest lucru nu impune un răspuns detaliat la fiecare

argument invocat de parte (Van de Hurk vs. Olanda, din 19.04.1994), or, modul

în care se aplică obligația de a motiva hotărârile judecătorești poate varia în

funcție de natura acestora și trebuie apreciat în lumina circumstanțelor

cauzei (Hiro Balani vs. Spania, din 09.12.1994).

Astfel, verificând procesele-verbale ale ședințelor de judecată a

instanței de apel și lecturând textul deciziei, rezultă că instanța ierarhic

inferioară a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, și-a motivat

soluția adoptată punând la baza acesteia probele administrate și verificate în

cadrul ședinței instanței de apel, fapt care se confirmă prin procesul-verbal

al ședințelor de judecată.

Ținând cont de cele menționate, Colegiul penal conchide că conținutul

deciziei corespunde prevederilor legale sus menționate fiind oferite

răspunsuri la toate motivele relevante invocate în apel în raport cu

motivarea soluției primei instanțe.

Sub acest aspect, Colegiul penal atestă că instanța de apel la judecarea

cauzei în ordine de apel nu a comis erori de drept, care ar impune casarea

deciziei adoptate.

Generalizând cele expuse, Colegiul penal statuează că, în cauza dată

nu au fost admise erorile de drept la care face referire recurentul și nu sunt

temeiuri de a interveni în sensul casării soluției adoptate de către instanța de

apel, fiindcă această instanță just a stabilit vinovăția inculpatului Rogozari

18

Iurie în comiterea faptelor imputate și corect a casat parțial sentința primei

instanțe, adoptând o hotărâre motivată și întemeiată legal, astfel

concluzionându-se asupra inadmisibilității recursului ordinar declarat în

prezenta cauză, deoarece este vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către inculpatul

Rogozari Iurie, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți

din 30 octombrie 2019, în cauza penală în privința lui Rogozari Iurie

XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 25 noiembrie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Toma Nadejda

19