1ra-366/2020 — art. 151 alin. 1 CP

1ra-366/2020 — art. 151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-366/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

05 februarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Toma Nadejda, Boico Victor,

a examinat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, admisibilitatea

în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul Cojocar Rodica în

numele inculpatului, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți, sediul central din 07

martie 2019 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 10 iulie 2019,

în cauza penală în privința lui

Sanduleac Iurie XXXXX, născut la XXXXX.

Termenul de examinare:

prima instanță: 10.04.2017 – 07.03.2019

instanța de apel: 10.04.2019 – 10.07.2019

instanța de recurs: 17.10.2019 – 05.02.2020

a c o n s t a t a t :

Sanduleac Iurie a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (1)

Cod penal, la 6 (șase) ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip

semiînchis.

În temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de sentințe, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate, prin cumularea pedepselor stabilite prin sentința

respectivă și prin sentința Judecătoriei Bălți din 28 iulie 2016, s-a stabilit lui

Sanduleac Iurie pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de

7 (șapte) ani.

Solicitarea procurorului cu privire la încasarea din contul inculpatului

Sanduleac Iurie în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca

neîntemeiată.

cet. Sanduleac Iurie la data de XXXXX, aproximativ pe la orele 21:50, aflându-se pe

adresa XXXXX, XXXXXla centrul ,,XXXXX”, în urma unor relații ostile apărute

spontan cu Bedusenco Dmitri, i-a aplicat ultimului multiple lovituri cu pumnii în

regiunea abdomenului, burtei și rinichilor, în urma căruia i-a cauzat lui

Bedusenco Dmitri conform raportului de expertiză judiciară medico-legală nr.

108D din XXXXX leziuni corporale grave sub formă de traumă bontă închisă a

1

abdomenului manifestată prin echimoză în regiunea periombilicală și

hipocondrium drept, ruptură de splină complicată cu un hemoperitoneum, care

sunt periculoase pentru viața și sănătatea persoanei.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 151 alin. (1) Cod penal –

vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care este

periculoasă pentru viață.

numele inculpatului, solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care inculpatul să fie achitat.

În motivarea apelului a invocat că, fapta inculpatului nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii imputate, inculpatul nu a recunoscut

vinovăția, iar prima instanță a apreciat unilateral declarațiile martorilor audiați

pe marginea prezentei cauze penale, care vin să defavorizeze situația inculpatului,

fără a da o apreciere corectă declarațiilor părții vătămate Bedusenco Dmitri,

martorilor XXXXX Andrei, XXXXX Alexandru, Margină Serghei.

A remarcat, că martorii acuzării Lai Victor și XXXXX Dumitru au declarat că

Sanduleac Iurie era partea vătămată care se afla la punctul medical.

Totodată a relatat apărarea că, toate probele existente la dosar dovedesc

doar nevinovăția inculpatului, învinuirea fiind bazată pe presupuneri și anume că

el putea să-i cauzeze părții vătămate aceste leziuni, chiar în pofida faptului că

însuși partea vătămată a declarat în instanța de judecată că i-au extirpat splina în

urma loviturilor aplicate de către colaboratorii poliției, nu a luat în considerație

instanța declarațiile martorilor privind comportamentul agresiv al părții

vătămate și că era des agresat fizic pentru comportamentul său și în afara

Centrelor de Plasament, ceea ce trezește dubii că anume în urma loviturilor

inculpatului a suferit această intervenție.

Mai mult ca atât că, conform raportului parvenit de la punctul

traumatologie al SM Bălți abia la XXXXX ora 19:05, Bedusenco Dmitri a fost

internat cu traumă închisă a abdomenului, nefiind clar unde s-a aflat victima în

primele două zile după conflict. Or, conform raportului de expertiză judiciară nr.

108 D din XXXXX, la analiza documentelor medicale pe numele cet. Bedusenco

Dmitri s-a constatat traumă bontă închisă a abdomenului manifestată prin

echimoză în regiunea periombilicală și hipocondrium drept, ruptură de splină

complicată cu un hemoperitoneum, care sunt periculoase pentru viață și se

califică ca vătămări grave (f.d. 60-62). Traumă care impune dureri acute

insuportabile.

Apărarea a relatat, că nu au fost elucidate toate circumstanțele cauzei,

partea vătămată lipsind de la audierea martorilor, îndeosebi ai apărării, iar la

solicitarea de a fi audiată suplimentar partea vătămată, deoarece au apărut noi

circumstanțe importante pentru soluționarea legală a cauzei, a primit refuz din

cauza că se deține în alt penitenciar și este imposibilă etaparea.

apelul a fost respins cu menținerea sentinței primei instanțe.

2

În motivarea deciziei pronunțate, instanța de apel a constatat că, prima

instanță a verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele

cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar toate în ansamblu din

punct de vedere al coroborării lor, corect ajungând la concluzia privind vinovăția

inculpatului în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, totodată instanța de fond corect a

stabilit măsura de pedeapsă inculpatului, ținând cont de circumstanțele cauzei și

persoana vinovată.

Soluția instanței de fond se bazează pe elementele de fapt dobândite din

declarațiile părții vătămate Bedusenco Dmitri, a martorilor XXXXX Dumitru, Lai

Victor, XXXXX Andrei, XXXXX Ludmila, XXXXX Serghei, XXXXX Alexandr, precum și

din probele scrise ale cauzei penale, verificate în ședința instanței de apel

suplimentare, printre care: proces verbal de constatare a săvârșirii infracțiunii

din 13 martie 2017 (f.d. 3), raportul procurorului în Procuratura XXXXX V.

Cebotari din 28 februarie 2017 (f.d. 5-6), materialul de control înregistrat în

registrul nr. 2 cu nr. 148 pe faptul cauzării vătămărilor corporale cet. Bedusenco

Dmitri (f.d. 7-50), raportul de constatare nr. 47 D din 18 februarie 2017 (f.d. 47-

48), raportul de expertiză judiciară nr. 108D din XXXXX(f.d. 60-62), procesul-

verbal de verificare a declarațiilor bănuitului Sanduleac Iurie la locul infracțiunii

(f.d. 89-91), copia sentinței Judecătoriei Bălți din 28 iulie 2016 în baza art. 151

alin. (1), 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal (f.d. 99), declarațiile părții vătămate

Bedusenco Dmitri (f.d. 150), declarațiile martorilor XXXXX Serghei (f.d. 157),

XXXXX Ludmila (f.d. 158), XXXXX Andrei (f.d. 159), Lai Victor (f.d. 163), XXXXX

Dumitru (f.d. 167-168), XXXXX Alexandr (f.d. 184), declarațiile inculpatului

Sanduleac Iurie (f.d. 177-178).

Instanța de apel a apreciat că nerecunoașterea vinovăției reprezintă o

metodă de apărare a inculpatului, care se combate prin cumulul de probe cercetat

și care demonstrează vina inculpatului deplin.

Totodată, instanța de apel a reținut că, la capitolul individualizării pedepsei,

prima instanță a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, pedeapsa stabilită

fiind în corespundere cu împrejurările cauzei, normele legale și va atinge scopul

de corectare și reeducare a inculpatului.

Cu referire la apelul declarat de către avocatul Eftodi Elvira în numele

inculpatului Sanduleac Iurie, instanța de apel a menționat că acesta este nefondat,

iar argumentele aduse privind achitarea nu corespund cu împrejurările stabilite

de instanța de fond.

Astfel, instanța de apel a considerat că probele cercetate în cumul confirmă

deplin vina inculpatului în faptele stabilite de instanța de fond și temeiuri de

intervenire a instanței de apel în aspectul propus nu sunt, în același timp, apelul

declarat este contradictoriu circumstanțelor stabilite pe cauză, de fapt fiind o

relatare a celor întâmplate în versiunea autorului apelului, care se contrazice total

cu probele cercetate pe caz.

La fel, instanța de apel a respins ca declarative afirmațiile invocate în apel

precum că instanța a apreciat unilateral declarațiile martorilor audiați pe

3

marginea prezentei cauze penale, care vin să defavorizeze situația inculpatului,

fără a da o apreciere corectă declarațiilor părții vătămate Bedusenco Dmitri,

martorilor XXXXX Andrei și XXXXX Alexandru, XXXXX Serghei, că martorii Lai

Victor și XXXXX Dumitru se încurcă în declarații, declarând că Sanduleac Iurie era

partea vătămată care se afla la punctul medical, nu-și aduc aminte toate

circumstanțele, deoarece a trecut mai mult de un an de la cele întâmplate, nu era

nimeni agresiv și nu au aplicat forța fizică. Dureri acute partea vătămată nu acuza,

deoarece sunt contrazise cu declarațiile părții vătămate și martorilor audiați în

cadrul judecării cauzei în instanța de fond, cât și probele scrise cercetate.

Instanța de apel a respins și afirmațiile invocate în apel, precum că instanța

nu a luat în considerație declarațiile martorilor privind comportamentul agresiv

al părții vătămate, și că era des agresat fizic pentru comportamentul său și în

afara Centrelor de Plasament, ceea ce trezește dubii că anume în urma loviturilor

inculpatului a suferit această intervenție, că apare întrebarea, unde s-a aflat 4 zile

victima, neacuzând dureri acute primele două zile după conflict, deoarece sunt cu

caracter de afirmație.

Mai mult, din declarațiile părții vătămate și a martorilor rezultă că partea

vătămată anume după loviturile aplicate de Sanduleac Iurie a avut dureri și a fost

internat.

Instanța de apel a respins invocarea că partea vătămată a primit leziuni în

alt loc, menționând că aceasta a fost indicată cu scopul eschivării inculpatului de

la răspundere penală, totodată aceasta se contrazice total cu declarațiile

martorilor oculari ai conflictului dintre inculpat și partea vătămată, precum și cu

declarațiile însuși a părții vătămate, care a declarat că și-au aplicat cu

Sanduleac Iurie lovituri reciproce.

Faptul că partea vătămată a spus ulterior că a fost lovită de polițiști a apărut

ca versiune ulterior, nefiind de fapt probată, fiind cu scopul de a atenua situația

inculpatului, astfel fiind respinse afirmațiile apărării în sensul invocat.

Deși inculpatul Sanduleac Iurie nu a recunoscut vina, instanța de apel a

reținut că acțiunile inculpatului din XXXXX, indică la vinovăția acestuia, ultimul de

fapt solicitând o pedeapsă fără privare de libertate.

Astfel, din declarațiile părții vătămate, rezultă că aceasta a fost lovită de

către inculpat în urma unui conflict iscat după ce au servit băuturi alcoolice.

În același timp, din declarațiile martorului XXXXX Dumitru rezultă, că a

primit chemare pe strada XXXXX la Centrul de plasament, la fața locului din

discuțiile cu angajații Serviciului Pază de Stat a înțeles, că a avut loc un conflict

între Bedusenco Dmitri și o persoană care a fugit, în rezultatul căruia și-au aplicat

lovituri reciproce, Bedusenco Dmitri spunea că are dureri și avea ceva la ochi.

La fel, din declarațiile martorului XXXXX Andrei reiese, că la XXXXX se afla la

Centrul de Plasament „XXXXX”, se afla în aceeași cameră cu Sanduleac Iurie,

Bedusenco Dmitri și o persoană necunoscută, unde au servit băuturi alcoolice, s-a

iscat un conflict, Sanduleac Iurie și Bedusenco Dmitri și-au aplicat lovituri

reciproce, partea vătămată a căzut peste pat, a venit paza și poliția, iar Sanduleac

4

Iurie a plecat de la Centru. Când a venit poliția nu a văzut să-l fi bătut cineva pe

Bedusenco Dmitri.

Instanța de apel a notat, că nu poate fi reținută nici solicitarea privind

achitarea inculpatului, deoarece nerecunoașterea vinei de către inculpat și

dezacordul cu sentința nu poate fi echivalată cu achitarea inculpatului, fiind

constatată complet vina inculpatului în faptele descrise prin dovezile cercetate

care se coroborează reciproc, temeiuri de intervenire a instanței de apel și

achitare a inculpatului nefiind stabilite.

către avocatul Cojocar Rodica în numele inculpatului Sanduleac Iurie, solicitând

casarea hotărârilor instanțelor de fond cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță prin care să fie dispusă achitarea

inculpatului.

În motivarea recursului avocatul a menționat că, prima instanță a apreciat

formal probele, ignorând faptele evidente și ca rezultat a pronunțat neîntemeiat o

sentințe de condamnare.

Apărarea invocă dezacordul cu argumentul de bază al instanței pentru

pronunțarea unei sentințe aspre de condamnare în privința lui Sanduleac Iurii,

bazată pe faptul că el nu a recunoscut vina. Or, în acest fel instanța îl învinuiește

pe inculpat de faptul că nu dorește să recunoască ceea ce nu a comis, despre ce el

a comunicat în primele declarații la poliție, contrar principiului prezumției

nevinovăției și dreptului omului la un proces echitabil și înfăptuirea actului de

justiție.

Consideră apărarea că prin decizia instanței de apel, lui Sanduleac Iurii

i-a fost aplicată ilegal pedeapsă cu închisoare pe un termen de 7 ani.

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Procurorul menționează că motivele invocate în recurs au constituit

obiect de examinare în instanța de apel, iar o altă opinie asupra probelor acare

au fost puse la baza hotărârii de condamnare, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei.

cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele

considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu,

este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că

recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de

art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate

de recurent, or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

5

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de drept

formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța de recurs

verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și

dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și

material.

Din conținutul recursului declarat, Colegiul penal atestă, că apărarea

pledează pentru nevinovăția inculpatului, invocând în calitate de temeiuri pentru

casarea deciziei instanței de apel art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, care stabilesc, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazurile, când: 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus

neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței;

precum și când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept prevăzute

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal constată, că

astfel de erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului

declarat, dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art. art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în

hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

părții apărării, aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția

pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc, că instanța

de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Colegiul penal respinge ca fiind declarative afirmațiile apărării prin care se

susține că instanța de apel nu a luat în considerare argumentele susținute de

apărare în cererea de apel. Aceasta deoarece, verificând minuțios decizia recurată

în raport cu argumentele invocate în apel, Colegiul penal ajunge la concluzia că

apărarea a primit răspuns la argumentele înaintate, iar simplul dezacord al

titularului cererii de recurs cu soluția pronunțată în speță nu constituie temei de

admitere a recursului în sensul formulat.

De asemenea, Colegiul penal atestă, că respectând prevederile art. 101

alin. (3) Cod de procedură penală, unde este stipulat că nici o probă din dosar nu

6

are o valoare prestabilită pentru instanță, instanța de apel a examinat toate

probele din dosar și nu a dat prioritate celor în favoarea condamnării

inculpatului, ci coroborându-le, le-a analizat în ansamblu lor, apreciind just că ele

sunt suficiente pentru a fundamenta o acuzație penală și a-i incrimina lui

Sanduleac Iurie săvârșirea infracțiunii incriminate.

Cu referire la argumentele apărării prin care se invocă dezacordul cu

aprecierea de către instanța de apel a versiunii prezentate de apărare, precum că

inculpatul nu a săvârșit fapta incriminată, Colegiul penal menționează că acestea

nu pot fi reținute în contextul în care apărarea solicită achitarea inculpatului, iar

în același timp critică decizia instanței de apel și la capitolul individualizării

pedepsei.

Totodată, instanța de recurs reiterează că la etapa judecării recursului nu

analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului

probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele

de fond, aceasta fiind sarcina primordială a acestor instanțe.

Din atare considerente, Colegiul penal nu examinează criticele referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de

instanțele de fond, corectitudinea dispunerii condamnării inculpatului conform

infracțiunilor incriminate.

În acest sens Colegiul atestă, că la soluționarea cauzei instanța de apel a

ținut cont de prevederile art. art. 99-101, 414 Cod de procedură penală, a cercetat

probele sub toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin prisma

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu din punct de

vedere al coroborării lor, astfel întemeiat ajungând la concluzia menținerii

sentinței.

Drept urmare, Colegiul penal reiterează, că nu a fost comisă nici o eroare de

drept, așa precum se susține de către apărare, or, pentru a constitui caz de casare,

eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra

soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către

instanța de recurs.

Cu referire la temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de

procedură penală, Colegiul penal menționează, că potrivit art. 75 Cod penal,

persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a Codului penal în strictă

conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele atenuante și agravante, de influența pedepsei aplicate

7

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată.

Totodată, instanța de recurs reamintește, că categoriile pedepselor aplicate

persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal într-o anumită consecutivitate: de la

cea mai blândă - amendă, până la cea mai aspră - detențiune pe viață.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, o

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască acțiunea

de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o infracțiune,

având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective,

ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea

felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Astfel, instanțele de fond corect au reținut că inculpatul nu și-a recunoscut

vinovăția, anterior a fost condamnat de mai multe ori, inclusiv pentru comiterea

unor infracțiuni similare, în acest sens fiind reținută circumstanța agravantă

prevăzută de art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal, în termenul de probațiune stabilit

prin sentința Judecătoriei Bălți din 28 iulie 2016, inculpatul a comis infracțiunea

vizată, respectiv nu a tras concluziile necesare, nu s-a corijat și din nou a săvârșit

o infracțiune din categoria celor grave.

Prin urmare, nu poate fi reținut argumentul recurentului precum că

inculpatului i-a fost stabilită neîntemeiat o pedeapsă de 7 ani închisoare, or, la

individualizarea pedepsei penale instanța de apel a ținut cont de principiul

individualizării pedepsei (art. 7 Cod penal) în coroborare cu criteriile generale de

individualizare a pedepsei inserate la art. 75 alin. (1) Cod penal și de art. 85

alin. (1) Cod penal, și întemeiat a concluzionat că atingerea scopului pedepsei se

va asigura doar prin stabilirea față de inculpat a pedepsei închisorii în limitele

prevăzute de sancțiunea nomei incriminate.

Față de cele descrise mai sus, Colegiul penal conchide că, instanța de apel la

compartimentul individualizării pedepsei, a acordat deplină eficiență

prevederilor art. art. 7, 61, 75, 77, 85 Cod penal.

Prin urmare, Colegiul penal constată că, concluzia instanței de apel

corespunde circumstanțelor cauzei și criteriilor de stabilire a pedepsei, aceasta

fiind motivată și aplicată în limitele legii, motiv din care se impune soluția

inadmisibilității recursului ordinar declarat de către avocatul Cojocar Rodica în

numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

8

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul

Cojocar Rodica în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 10 iulie 2019, în cauza penală în privința lui

Sanduleac Iurie XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 05 martie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Toma Nadejda

Boico Victor

9