1ra-812/2020 — art. 264-1 alin. 1, 324 alin. 2 lit. c CP

1ra-812/2020 — art. 264-1 alin. 1, 324 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-812/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

19 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Timofti Vladimir,

judecători – Cobzac Elena, Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Boico Victor,

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Harti Vladislav, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16

octombrie 2019, în cauza penală privindu-l pe

Cojocari Boris Xxxxx, născut la xxxxx,

originar din Xxxxx și domiciliat în Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit al

Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă :

încetată cauza penală de învinuire a lui Cojocari Boris de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.2641 alin.(1) Cod penal din motivul expirării termenului de

prescripție de tragere la răspundere penală.

A fost achitat Cojocari Boris pe faptul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.324

alin.(2) lit.c) Cod penal, din motiv că, nu s-a constatat faptul existenței infracțiunii.

aproximativ la ora 05:30, în urma consumului de băuturi alcoolice, fiind în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat, aflându-se în orașul Criuleni, intenționat,

încălcând cerințele art.14 lit.a) al Regulamentului circulației rutiere, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr.357 din 13 mai 2009, care prevede că conducătorului de

vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, conducea

automobilul de model „Xxxxx” cu numărul de înmatriculare XXXXX, având

concentrația de alcool în aerul expirat de 1,20 mg/l, a fost stopat de către

colaboratorii de poliție.

De asemenea, prima instanță a mai stabilit că, prin rechizitoriu, inculpatul

1

Cojocari Boris se învinuiește de faptul că deținând în baza ordinului șefului

Inspectoratului General de Supraveghere Fitosanitară și Control Semincer nr.110-p

din 02 februarie 2009, funcția de inspector de specialitate al Direcției raionale de

supraveghere fitosanitară și control semincer Criuleni, având calitatea de persoană

cu funcție publică în virtutea prevederilor art. 123 alin.(2) din Codul penal, în

perioada de timp a lunii decembrie a anului 2012, data exactă nu a fost stabilită,

acționând cu intenție directă, aflându-se într-un bar din apropierea barajului

amplasat în s. Ustia, r-nul Dubăsari, personal a extorcat pentru sine de la Jitari Ion

bani în sumă de 35 000 de lei care nu i se cuveneau în schimbul cărora, în

exercitarea atribuțiilor de funcție conform prevederilor Regulamentului privind

producerea, testarea, certificarea și comercializarea materialului de înmulțire,

săditor, pomicol și bacifer aprobat prin ordinul nr.198 din 22.08.2005 al

Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, a eliberat două certificate de

corespundere a materialului săditor bacifer și un act de aprobare a corespunderii

purității materialului săditor conform soiului pomologic în pepiniere pomicole,

documente obligatorii, fără prezentarea cărora, GȚ „Xxxxx” nu putea beneficia de

subvenții în sumă de 300 000 de lei din Fondul de subvenționare a producătorilor

agricoli pentru anul 2013 pentru înființarea plantației de căpșun. Tot atunci,

Cojocari Boris i-a comunicat lui Jitari Ion că în cazul refuzului de a-i da banii

extorcați, acesta va depista necorespunderea materialului săditor și că banii extorcați

îi vor fi dați din suma subvenționării primite de GȚ „Xxxxx”. Totodată, în scopul

camuflării acțiunilor sale criminale și eschivării de la eventuala răspundere penală

pasibilă pentru acțiunile sale, Cojocari Boris l-a obligat pe Jitari Ion să-i scrie o

recipisă, prin care confirma primirea de la acesta a unui împrumut în sumă de 35

000 de lei și a indicat în actele eliberate alte date decât data întocmirii de facto a

acestora.

Gheorghiștean Irina, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței

instanței de fond și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care a-l recunoaște culpabil pe Cojocari Boris de comiterea

infracțiunii prevăzute de art.324 alin.(2) lit.c) Cod penal și a-i stabili pedeapsa sub

formă de închisoare pe un termen de 7 ani în penitenciar de tip semiînchis, cu

amendă în mărime de 7 000 u.c. (140 000 de lei), cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții publice pe un termen de 7 ani; inculpatul Cojocari Boris să fie recunoscut

vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(1) Cod penal, cu

liberarea de păspunderea penală în temeiul art.60 Cod penal, pe motivul expirării

termenului de prescripție privind tragerea la răspundere penală. Să fie încasate de la

inculpat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de 7 166,44 de lei.

Corpurile delicte: actele și documentele, purtătorii electronici de informație (ce au

fost anexate anterior la materialele prezentei cauze penale) - să fie păstrate în

continuare la materialele dosarului penal pe toată durata păstrării cauzei.

2

În motivarea cererii declarate, apelantul a invocat următoarele argumente:

- înregistrările audio și cele video în coroborare cu declarațiile martorului Jitari

Ion, dovedesc extorcarea de către inculpat a mijloacelor bănești pentru eliberarea

actelor de corespundere a materialului săditor și caracterul fictiv al tranzacției de

împrumut;

- instanța a avut o atitudine părtinitoare la administrarea probelor de către

partea acuzării;

- deși proba cu înregistările video încă nu fusese cercetată, instanța în ședința

din 28.01.2019 s-a pronunțat printr-o încheiere protocolară asupra inadmisibilității

acestei probe;

- acuzarea pune la îndoială imparțialitatea judecătorului din instanța de fond la

examinarea cauzei penale în privința lui Cojocari Boris, fapt ce a și impus înaintarea

recuzării față de aceasta, iar la această etapă condiționează și declanșarea căii de

apel (inclusiv împotriva încheierii enunțate);

- declarațiile inculpatului au fost infirmate în ședința de judecată inclusiv prin

depozițiile martorului apărării Stavila A., iar divergențele urmau a fi apreciate de

către instanță drept o încercare de a induce în eroare asupra esenței lucrurilor

petrecute;

- concluzia instanței precum că nu s-a constatat faptul existenței infracțiunii, nu

corespund stării de fapt;

- instanța a concluzionat greșit de a aprecia critic probele administrate și a le

respinge (în parte), iar motivarea în acest sens fiind contrară probelor acumulate,

stării de fapt constatate și rigorilor legale;

- sentința este nefondată și sub aspectul încetării procesului penal, fără a fi

recunoscut inculpatul Cojocari Boris vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de

art.2641 alin.(1) Cod penal;

- sentința este nefondată și sub aspectul neexpunerii (în dispozitiv) și

respingerii (în partea motivată a sentinței) a chestiunii cu privire la cheltuielile

judiciare.

2019, a fost respinsă ca nefondată cererea de apel declarată de către procurorul în

Procuratura Anticorupție, Gheorghiștean Irina, și menținută sentința primei instanțe

fără modificări.

4.1. În motivarea soluției date instanța de apel a considerat că, prima instanță a

conchis corect că inculpatul Cojocari Boris este vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art.2641 alin.(1) Cod penal, după semnele calificative „conducerea

mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat”.

Fiind audiat în ședința instanței de apel, inculpatul Cojocari Boris și-a menținut

declarațiile date în instanța de fond, conform cărora, nu-și recunoaște vina în

privința comiterii infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(1) Cod penal.

3

Instanța de apel a menționat că prima instanță a conchis de a înceta cauza penală

de învinuire a lui Cojocari Boris de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2641

alin.(1) Cod penal, din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la

răspundere penală.

În acest context, instanța de apel a menționat că partea acuzării nu a contestat în

apel calificarea acțiunilor inculpatului în episodul cu infracțiunea prevăzută de

art.2641 alin.(1) Cod penal, dar își exprimă dezacordul cu faptul că prima instanță nu

a indicat în dispozitiv că inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute

de art.2641 alin.(1) Cod penal, menționând doar că încetează procesul penal.

Instanța de apel a menționat că conform art.395 pct.3) Cod de procedură penală,

în caz dacă instanța îl găsește pe inculpat vinovat, dar îl liberează de pedeapsă pe

baza prevederilor respective ale Codului penal, ea este datoare să menționeze

aceasta în dispozitivul sentinței.

Astfel, norma penală în cauză nu impune instanța să indice în dispozitiv

concomitent că instanța îl găsește pe inculpat vinovat de comiterea unei infracțiuni

și că îl liberează de pedeapsă, dacă este cazul.

Astfel, instanța de apel nu a considerat o greșeală faptul că instanța a constatat în

motivarea sentinței (f.d.232 - verso, vol.II) faptul că inculpatul Cojocari Boris este

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(1) Cod penal, iar în

dispozitiv a indicat că încetează cauza penală din motivul expirării termenului de

prescripție de tragere la răspundere penală.

Cu referire la învinuirea înaintată lui Cojocari Boris privind comiterea

infracțiunii prevăzute de art.324 alin.(2) lit.c) Cod penal, instanța de apel a verificat

următoarele probe cercetate de către instanța de fond:

- înregistrarea audio „006_110101_0011A0.mp3” și înregistrarea video

„SUNP0015.avi” înscrise pe un purtător de informații de tip CD-R, de model

„Omega”, cu capacitatea memoriei de 700 Mb și procesul-verbal de examinare a

obiectului din 08 iunie 2017, în cadrul căreia a fost examinat fișierul – audio „006_l

10101_0011A0.mp3” și înregistrarea video „SUNP0015.avi”, de pe purtătorul

material de informație de tip CD-R, de model „Omega”, fiind întocmită stenograma

convorbirilor, prin care acuzatorul motivează că Jitari Ion la cererea lui Cojocari

Boris urma să retragă cererea de chemare în judecată, pe motiv că nu a avut loc nici

un împrumut, ci banii s-au solicitat pentru aprobarea actelor de corespundere a

materialului săditor, iar Cojocari Boris nu a infirmat inexistența împrumutului, însă

a refuzat să retragă cererea din motiv că în viziunea lui nu s-a procedat normal,

confirmând totodată că Jitari Ion niciodată nu i-a fost dator și că nu-i trebuie banii

lui;

- procesul-verbal de examinare a obiectelor și documentelor din 09.09.2016,

prin care a fost consemnat faptul examinării unui purtător de informații de tip CD-R,

de model „Freestyle”, cu capacitatea memoriei de 700 Mb, pe care a fost înscris

dosarul de subvenționare nr.3P/1305DB1206, depus de către „Xxxxx” GȚ pentru a

4

beneficia de subvenții din fondul de subvenționare a producătorilor agricoli pentru

anul 2013 în format electronic și copia autentificată a actului nr.096 din 21.06.2013

de inspecție și control în teren, ridicate la data de 08.09.2016 de la Agenția de

Intervenție și Plăți pentru Agricultură (f.d.122-125, vol.I);

- copiile autentificate ale materialelor dosarului nr.2p/o-770/2015 la examinarea

cererii de eliberare a ordonanței judecătorești depusă de către Cojocari Boris

împotriva lui Jitari Ion privind încasarea datoriei, din care rezultă că, Cojocari Boris

s-a adresat în instanța de judecată pentru încasarea așa numitei datorii, din motivul

netransmiterii mijloacelor băneștii de către Jitari Ion, care au fost extorcate de către

Cojocari Boris, obținând ordonanța judecătorească (f.d.64 - 68, vol.I);

- copiile autentificate ale cererii de chemare în judecată depusă de către Cojocari

Boris împotriva lui Jitari Ion cu privire la încasarea sumei și materialelor anexate,

din care rezultă că Cojocari Boris, la anularea ordonanței judecătorești s-a adresat în

instanța de judecată în procedura de examinare a acțiunii civile pentru încasarea așa

numitei datorii, din motivul netransmiterii mijloacelor bănești de către Jitari Ion,

care au fost extorcate de către Cojocari Boris, dosarul aflîndu-se pe rol la

Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (f.d.93 - 102, vol.I);

- documentele electronice „59d843b81.jpeg”, „59d843b82.jpeg”,

„59d843b83.jpeg” și „jitri.pdf” înscrise pe un purtător de informații de tip CD-R de

model „Freestyle” cu capacitatea memoriei de 700 Mb și copia autentificată a

actului nr.096 din 21.06.2013 de inspecție și control în teren, din care rezultă că GȚ

„Xxxxx” a obținut subvenții în mărime de 300 000 de lei pentru plantația de căpșuni

(f.d.109-110, vol.I);

- ordinul șefului Inspectoratului General de Supraveghere Fitosanitară și Control

Semincer nr.110-p din 02 februarie 2009, prin care Cojocari Boris a fost numit în

funcția de inspector de specialitate al Direcției raionale de supraveghere fitosanitară

și control semincer Criuleni, ceea ce dovedește că are calitatea de subiect special al

infracțiunii incriminate, prevăzut la art.123 alin.(2) Cod penal - persoană publică

(f.d. 157, vol.I);

- actul de aprobare a corespunderii purității materialului săditor conform soiului

pomologic în pepiniera pomicolă din 20.06.2012, certificatul de corespundere a

materialului săditor bacifer nr.1 din 20.06.2012 și certificatul de corespundere a

materialului săditor bacifer nr.2 din 23.10.2012, care au fost eliberate de către

Cojocari Boris pentru GȚ „Xxxxx” pentru a putea beneficia de subvenții în sumă de

300 000 lei din fondul de subvenționare a producătorilor agricoli pentru anul 2013

pentru înființarea plantației de căpșun și pentru eliberarea cărora Cojocari Boris a

extorcat de la Jitari Ion suma de 35 000 de lei, obligîndu-1 ca până la transmiterea

banilor să îi scrie o recipisa fictivă prin care confirma primirea de la acesta a unui

împrumut în sumă de 35 000 de lei (f.d.131-133, vol.I);

- recipisa din 20.12.2012, eliberată de către Jitari Ion lui Cojocari Boris pentru

un împrumut în sumă de 35 000 de lei eliberată de către Jitari Ion la cererea lui

5

Cojocari Boris pentru suma extorcată de 35 000 de lei, care urma a fi transmisă la

primirea subvențiilor f.d.151, vol.I).

Astfel, reieșind din probele cercetate supra prin prisma veridicității, pertinenței,

utilității și concludenței lor, instanța de apel a considerat că, prima instanță a conchis

corect că învinuirea înaintată lui Cojocari Boris privind săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.324 alin.(2) lit.c) Cod penal, și anume că în calitatea sa de persoană

cu funcție publică, personal a estorcat pentru sine bunuri care nu i se cuvin pentru a

îndeplini o acțiune în exercitarea funcției sale - nu și-a găsit confirmare în instanța

de judecată și în privința inculpatului Cojocari Boris urmează a fi emisă o sentință

de achitare pe acest capăt de învinuire, din motiv că nu s-a constatat faptul existenței

infracțiunii.

Instanța de apel a reținut că, în rechizitoriu, acuzarea a inclus și declarațiile

martorului Jitari Ion, dar acestea nu au fost cercetate de către instanța de fond și nici

de instanța de apel, deoarece nu a fost asigurată prezența martorului în cauză în

ședințele de judecată, iar declarațiile acestuia date în cadrul urmăririi penale nu pot

fi administrate în prezenta cauză, or la urmărirea penală procurorul nu a efectuat

confruntarea dintre martor și inculpat, iar martorul nu a fost audiat în conformitate

cu prevederile art.art.109, 110 Cod de procedură penală.

Cu referire la celelalte probe, iar în particular - în ceea ce privește argumentul

apelantului precum că înregistrările audio și video în coroborare cu declarațiile

martorului Jitari Ion, dovedesc extorcarea de către inculpat a banilor și caracterul

fictiv al tranzacției de împrumut, instanța de apel l-a apreciat critic, or această probă

a fost respinsă de către instanța de fond, din motivul inadmisibilității acesteia, dat

fiind că înregistrarea audio „006_110101_0011A0.mp3” și înregistrarea video

„SUNP0015.avi” au fost efectuate de către Jitari Ion, care are calitatea procesuală de

martor în prezenta cauză și nu era autorizat să efectueze acțiuni de urmărire penală

și mai mult, declarațiile acestuia nu au fost cercetate direct în ședința de judecată din

motivul imposibilității prezentării acestuia la ședința de judecată, totodată lipsind și

confruntarea dintre martorul dat și inculpat.

Instanța de apel a menționat că potrivit art.94 alin.(1) pct.2), 4), 6) - 12) Cod de

procedură penală, în procesul penal nu pot fi admise ca probe și, prin urmare, se

exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanța de judecată și nu pot fi puse la baza

sentinței sau a altor hotărâri judecătorești datele care au fost obținute: prin

încălcarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului, părții

vătămate, martorului; de o persoană care nu are dreptul să efectueze acțiuni

procesuale în cauza penală, cu excepția organelor de control și altor părți în proces

prevăzute la art.93 alin.(3) Cod de procedură penală; dintr-o sursă care este

imposibil de a o verifica în ședința de judecată; prin utilizarea metodelor ce

contravin prevederilor științifice; cu încălcări esențiale de către organul de urmărire

penală a legii procesual penale; fără a fi cercetate, în modul stabilit, în ședința de

judecată; de la o persoană care nu poate recunoaște documentul sau obiectul

6

respectiv, nu poate confirma veridicitatea, proveniența lui sau circumstanțele

primirii acestuia; prin provocarea, facilitarea sau încurajarea persoanei la savîrșirea

infracțiunii; prin promisiunea sau acordarea unui avantaj nepermis de lege.

În acest context și cu referire la cele stabilite supra, prima instanță a conchis

corect că inculpatul nu a avut posibilitatea de apărare împotriva declarațiilor

martorului Jitari Ion, declarațiile căruia nu au fost cercetate în instanța de judecată,

iar interceptările audio și video făcute de către acesta au avut loc cu încălcări ale

legii procesual - penale, această acțiune, constituind atribuția exclusivă a organului

de urmărire penală.

Astfel, instanța de apel a reamintit regulile generale de administrare a probelor:

nemijlocirea, menținerea contradictorialității și faptul că administrarea probelor are

loc la sediul instanței.

În afară de aceasta, având în vedere că inculpatul pe tot parcursul examinării

cauzei, la fel ca și la urmărirea penală - a negat că ar fi comis infracțiunea de

corupere pasivă, și raportând acest fapt la absența martorului Jitari Ion de la

examinarea cauzei penale și lipsa audierii lui în instanța de judecată - generează

dubiul rezonabil că acțiunile martorului ar putea constitui o provocare sau încurajare

a inculpatului la săvârșirea infracțiunii, sau că această probă a fost obținută prin

promisiunea sau acordarea unui avantaj nepermis de lege.

Subsecvent celor stabilite și din aceleași considerente, prima instanță a conchis

corect de a aprecia ca nepertinente și celelalte probe prezentate de partea acuzării și

care susțin învinuirea - procesul-verbal de examinare a obiectelor și documentelor

din 09.09.2016, copiile autentificate ale materialelor dosarului nr.2p/o-770/2015,

copiile autentificate ale cererii de chemare în judecată depusă de către Cojocari

Boris împotriva lui Jitari Ion cu privire la încasarea sumei și materialelor anexate,

documentele în format electronic „59d843b81.jpeg”, „59d843b82.jpeg”,

„59d843b83.jpeg” și „jitari.pdf”, ordinul șefului Inspectoratului General de

Supraveghere Fitosanitară și Control Semincer nr.110-p din 02.02.2009, actul de

aprobare a corespunderii purității materialului săditor conform soiului pomologic în

pepiniera pomicolă din 20.06.2012, certificatul de corespundere a materialului

săditor bacifer nr.1 din 20.06.2012 și certificatul de corespundere a materialului

săditor bacifer nr.2 din 23.10.2012, recipisa din 20.12.2012 eliberată de către Jitari

Ion lui Cojocari Boris pentru un împrumut de 35 000 de lei.

Instanța de apel a menționat că conform art.390 alin.(1), pct.1) Cod de procedură

penală, sentința de achitare se adoptă dacă nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

Astfel, dat fiind că la materialele cauzei penale nu există nici o probă pertinentă

și concludentă care ar demonstra incontestabil faptul că Cojocari Boris a comis

infracțiunea de corupere pasivă prevăzută de art.324 alin.(2) lit.c) Cod penal, prima

instanță a conchis corect că nu s-a demonstrat existența faptei infracțiunii.

Cu referire la argumentul apelantului precum că instanța de fond a conchis

7

eronat de a respinge cererea procurorului de încasare de la inculpat în beneficiul

statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 7 166,44 de lei, instanța de apel a

menționat că potrivit art.227 alin.(1) și (2) pct.5) și art.229 alin.(1) Cod de

procedură penală, cheltuielile judiciare sînt cheltuielile suportate potrivit legii pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care cuprind sumele cheltuite în

legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală. Cheltuielile judiciare

sînt suportate de condamnat sau sînt trecute în contul statului.

Prin urmare, dat fiind că inculpatul a fost achitat de învinuirea de corupere

pasivă, pentru care acuzatorul a solicitat încasarea cheltuielilor de judecată, precum

și dat fiind că procuratura este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat,

prima instanță a conchis just de a respinge ca neîntemeiată cererea procurorului

privind încasarea de la Cojocari Boris în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare

pentru salariul procurorului în sumă de 6 665,8 lei, salariul consultantului

procurorului în sumă de 441,74 lei și a costului hârtiei în sumă de 58,9 lei.

Procuratura de circumscripție Chișinău, Harti Vladislav, în termen la data de 02

ianuarie 2020, prin care indicînd temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, a solicitat casarea integrală a deciziei instanței de apel, cu

dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, de către un alt complet de judecată.

În motivarea cererii de recurs recurentul a indicat motive similare ca și în

cererea de apel (f.d. 1-11, vol. III), suplimentar invocînd că :

- potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel în cazurile cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, toate fiind valabile în prezenta cauză penală;

- instanța de judecată a dat o apreciere incorectă probelor prezentate de acuzare

și nu a apreciat multilateral și obiectiv probele administrate, care în cumul dovedesc

cu certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art.324

alin.(2) lit.c) Cod penal, ori nu s-a expus asupra tuturor motivelor indicate în apelul

procurorului;

- prima instanța a omis în partea dispozitivă a sentinței de a recunoaște vinovat

cet. Cojocari Boris de comiterea infracțiunii prevăzute de art.2641 alin. (1) Cod

penal și instanța de apel a menținut această eroare;

- atît sentința primei instanțe cît și decizia instanței de apel sunt nemotivate și

sub aspectul neexpunerii (în dispozitiv) și respingerii (în partea motivată) a

chestiunii cu privire la cheltuielile judiciare.

inculpatului Cojocari Boris a depus referință, prin care a solicitat respingerea

acestuia, ca fiind inadmisibil.

8

lărgit consideră că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil, cu menținerea deciziei

atacate din următoarele motive.

În conformitate cu art.422 Cod de procedură penală, recursul se declară în

termen de 30 de zile de la data pronunțării deciziei.

În speță se constată, că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recurs ordinar în termen.

Conform prevederilor art.435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, judecînd

recursul, instanța de recurs este în drept să-l respingă ca inadmisibil, cu menținerea

hotărîrii atacate.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

Drept temei pentru recursul declarat au fost invocate prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, adică cazurile cînd instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția - temei care nu și-a găsit confirmare la

examinarea recursului ordinar declarat, specificînd în acest sens următoarele.

Colegiul penal lărgit conchide că instanța de apel a stabilit cu certitudine toate

circumstanțele de fapt și aspectele de drept, a tras concluzia corectă și întemeiat a

respins ca nefondată cererea de apel declarată de către procurorul Gheorghiștean

Irina, fiind menținută sentința primei instanțe fără modificări.

Colegiul penal lărgit, analizând conținutul recursului declarat și decizia atacată,

consideră că alegațiile recurentului sunt nefondate, or, instanța de apel la judecarea

apelului declarat de procurorul Gheorghiștean Irina, a verificat legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală, respectând prevederile art.414 alin.(1), (5) și 417 alin.

(8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul declarat, aceasta cuprinzând motivele pe care se

întemeiază soluția pronunțată, așa cum este indicat în pct. 4.1 din prezenta decizie,

soluție pe care instanța de recurs și-o însușește și reiterarea căreia nu o consideră

necesară.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit raportînd temeiurile invocate de recurent în

recurs cu textul deciziei instanței de apel consideră că în speța examinată de către

instanța de apel n-au fost admise erorile de drept sub aspectele invocate de recurent,

care ar servi drept temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei

în partea criticată de procurorul Harti Vladislav, deoarece argumentele expuse în

recursul depus sunt nefondate, decizia instanței de apel conținînd toate motivele pe

care se bazează soluția. În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor

prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și întemeiată, fără a fi

identificate neclaritățile specificate de recurent, în legătură cu ce nu se constată

prezența temeiului prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală.

9

În această ordine de idei, Colegiul penal lărgit conchide că instanța de apel în

decizia sa (f. d. 55, vol. III) just a reținut că argumentul procurorului precum că

prima instanță nu a indicat în dispozitiv că inculpatul este vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(1) Cod penal, menționând doar că încetează

procesul penal, or, prima instanță a constatat în motivarea sentinței (f.d.232 - verso,

vol.II) faptul că inculpatul Cojocari Boris este vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.2641 alin.(1) Cod penal, iar în dispozitiv a indicat că încetează

cauza penală din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere

penală, argumente ce sunt acceptate și însușite de către instanța de recurs, fapt ce

vine în corespundere cu jurisprudența CEDO, care în pct. 37 a hotărîrii sale în

cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6§1 din CEDO, obligă

instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunînd un

răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994,

pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță

internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt

mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Totodată, Colegiul penal lărgit reține că instanțele judecătorești inferioare

întemeiat au concluzionat că partea acuzării nu a prezentat probe pertinente și

concludente ce ar proba vinovăția lui Cojocari Boris în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, or, în rechizitoriu, acuzarea a inclus

și declarațiile martorului Jitari Ion, dar acestea nu au fost cercetate de către instanța

de fond și nici de instanța de apel, deoarece nu a fost asigurată prezența martorului

în cauză în ședințele de judecată, iar declarațiile acestuia date în cadrul urmăririi

penale nu pot fi administrate în prezenta cauză, or la urmărirea penală procurorul nu

a efectuat confruntarea dintre martor și inculpat, iar martorul nu a fost audiat în

conformitate cu prevederile art.art.109, 110 Cod de procedură penală.

În acest sens, Colegiul reiterează că potrivit art. 26 alin. (3) Cod de

procedură penală, judecătorul nu trebuie să fie predispus să accepte concluziile

date de organul de urmărire penală în defavoarea inculpatului sau să înceapă o

judecată de la ideea preconcepută că acesta a comis o infracțiune ce constituie

obiectul învinuirii, iar vinovăția persoanei se stabilește în cadrul unui proces, cu

respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și

stabilirea vinovăției. Hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe

de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să

se pronunțe o soluție de achitare. Toate aceste cerințe sunt argumente pentru

transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă,

garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane,

de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală

definitivă.

Standardul „dincolo de orice îndoială rezonabilă” consacrat în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, presupune că, pentru a putea fi pronunțată

10

o soluție de condamnare, acuzația trebuie dovedită dincolo de orice îndoială

rezonabilă. Existența unor probe dincolo de orice îndoială rezonabilă constituie o

componentă esențială a dreptului la un proces echitabil și instituie în sarcina

acuzării obligația de a proba toate elementele vinovăției într-o manieră aptă să

înlăture dubiul.

Potrivit art. 100 alin. (1) Cod de procedură penală, sarcina administrării

probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală sau instanței de

judecată, or, în speță, în urma administrării tuturor mijloacelor de probă de către

aceste organe judiciare, nu s-a reușit să se facă dovada certă a faptului că

inculpatul Cojocari Boris a comis infracțiunea prevăzută de art. 324 alin. (2) lit. c)

Cod penal. După cum s-a relatat mai sus, ansamblul materialului probator

administrat în cauză nu conduce la o concluzie certă privind vinovăția

inculpatului.

În consecința celor remarcate, rezultă că procurorul de fapt expune propria

presupunere care este lipsită de suport probator și respectiv, nu are valoare

juridică.

În virtutea atribuțiilor sale funcționale stipulate în art. 5, 6 ale Legii cu

privire la Procuratură nr. 3 din 25.02.2016, precum și a celor expres prevăzute în

Codul de procedură penală la art. 53, procurorul, reprezentând învinuirea în

instanța de judecată, are un rol activ de a contribui la aflarea adevărului în cadrul

procesului penal. În calitatea sa de titular al acțiunii penale, trebuie să dovedească

dincolo de orice îndoială rezonabilă acuzarea, fapta și vinovăția la care face

referire prin actul de sesizare. În acest sens, Colegiul reiterează că conform art.

26, alin. (3) Cod de procedură penală, „Sarcina prezentării probelor învinuirii îi

revine procurorului”.

Potrivit rațiunilor invocate supra, procurorul la judecarea cauzei în ordine de

apel, urma să întreprindă acțiuni active, în vederea probării învinuirii aduse

inculpatului, însă rezultând din lucrările dosarului, Colegiul penal lărgit atestă că

procurorul a manifestat un rol pasiv, fără a prezenta spre audiere martorul

principal Jitari Ion, în conformitate cu art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală,

care ar fi clarificat chestiuni importante pentru justa soluționare a cauzei.

Totodată, instanța de apel întemeiat a reținut că acest martor n-a fost prezent atît

la urmărirea penală cît și în prima instanță, inculpatul nu a avut posibilitate să-i

pună întrebări. La fel, se reține că la urmărirea penală n-a fost efectuată

confruntarea între aceștia. Or, Jitari Ion este martorul principal, declarațiile căruia

au fost puse de procuror la baza învinuirii, conform rechizitoriului, iar celelalte

probe sunt insuficiente pentru a-l condamna pe Cojocari Boris, și nu pot răsturna

soluția primei instanțe. Versiunea apărării n-a fost combătută de acuzare,

întemeiat fiind dispusă achitarea inculpatului pe acest capăt de acuzare.

La caz, nu poate fi reținut nici argumentul procurorului precum că vina lui

este dovedită prin declarațiile martorului Stavila A. și înregistrările audio, or,

11

martorul Stavila A. la fel n-a fost prezentat de acuzare pentru a fi audiat în

instanța de apel, iar privind înregistrarea audio, instanța de apel s-a expus motivat

la pct. 20 din decizie, soluție care nu este criticată prin prisma normelor de drept

relevante de acuzare, fiind în conformitate cu normele procesual penale naționale

cît și conform practicii CEDO.

În acest sens, Colegiul penal lărgit relevă că potrivit articolului 8 din Codul

de procedură penală, concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea

infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate dubiile în probarea

învinuirii, care nu pot fi înlăturate, se interpretează în favoarea inculpatului.

Potrivit art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice

persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa

va fi legal stabilită.

În cauza John Murray vs. Regatul Unit (cererea nr. 18731/91 din 8 februarie

1996 par. 51) Curtea a indicat că anumite deducții logice pot fi reținute de către

organul de urmărire penală sau de instanțele de judecată. Cu toate acestea a fost

menționat că acestea pot avea loc doar în situația în care acuzarea a acumulat

împotriva acuzatului cel puțin un „început de probă” (prima facie case), adică

anumite indici care derivă din probe directe, care examinate în mod logic și în

coraport cu alte circumstanțe, pot să convingă un juriu independent (judecător)

despre existența elementelor infracțiunii.

Prin prisma criticilor formulate, Colegiul conclude că, în cauză nu există

dovezi convingătoare de vinovăție a inculpatului Cojocari Boris în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, că probele, nu au forța

necesară pentru a răsturna prezumția de nevinovăție ce operează - potrivit legii -

în favoarea inculpatului.

La fel, este neîntemeiat și argumentul cu privire la încasarea de la inculpatul

Cojocari Boris în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare, din motiv că

inculpatul a fost achitat de învinuirea de corupere pasivă, pentru care procurorul

solicită încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit atestă că eroarea de drept invocată de

recurent prin prisma prevederilor art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

nu și-a găsit confirmare în cadrul examinării cauzei în ordine de recurs.

În concluzie, Colegiul penal lărgit conchide că temeiurile indicate de către

procurorul Harti Vladislav, nu sunt întemeiate din punct de vedere al prezenței

erorilor de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării

deciziei adoptate pe caz.

În baza celor expuse, Colegiul penal lărgit conchide că recursul ordinar

declarat de către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Harti

Vladislav, urmează a fi respins ca inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat, cu

menținerea deciziei atacate, deoarece temeiul invocat de recurent nu s-a confirmat în

instanța de recurs ordinar.

12

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Harti Vladislav, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 octombrie 2019, în cauza penală

privindu-l pe Cojocari Boris Xxxxx, cu menținerea deciziei atacate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 06 iulie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Cobzac Elena

Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Boico Victor

13