CASE OF JOHN MURRAY AGAINST THE UNITED KINGDOM

Rezoluția INTERIM DH (2000) 26 PRIVIND HOTĂRÂREA CURTEI EUROPENE A DREPTURILOR OMĂRII DE 8 FEBRAIE 1996 ÎN CAUZA JOHN MURRAY ÎN CAZUL REGATUL UNIT (Adoptat de Comitetul de Miniștri la 14 februarie 2000 la a 695-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 54 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza John Murray pronunțată la 8 februarie 1996 și transmisă în aceeași zi Comitetului miniștrilor; Amintind că acest caz a apărut într-o cerere (nr. 18731/91) împotriva Regatului Unit, depusă la 16 august 1991 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului, în conformitate cu art. 25 din Convenția de către dl John Murray, un național britanic, și că Comisia a declarat admisibile plângerile că dispunerea Ordinei privind dovezile penale 1988, care permite să fie trase de un tribunal din nerespectarea acuzatului de a răspunde la întrebările poliției sau de a da dovezi și utilizarea acestora în determinarea vinovăției sale, constituie o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și a presunției de inocenție; că negarea accesului reclamant la un avocat în primele patruzeci și opt ore de custodie a poliției a constituit o încălcare a articolului 6 alineatul (3). Convenția; și, faptul că practica din Irlanda de Nord de a nu permite accesul la un avocat, spre deosebire de practica din Anglia și Wales, a fost discriminatorie; reamintind că cazul a fost prezentat în fața Curții la 9 septembrie 1994 de către Comisie și de Guvernul Statului pârât la 11 octombrie 1994; întrucât în hotărârea sa din 8 februarie 1996 Curtea: - deținută, cu 14 voturi împotrivă cu 5 voturi, că nu s-a încălcat art. 6, alin. (1) și (2) din Convenție, care rezultă din desenul de indicii adverse din cauza tăcerii reclamantului; - deținută, cu 12 voturi împotrivă cu 7 voturi, că a existat o încălcare a art. 6, alin. (1), coroborat cu art. 6, alin. (3). , din Convenția în ceea ce privește lipsa de acces al reclamantului la un avocat în primele patruzeci și opt ore de detenție a poliției; - deținută, în unanimitate, că nu a fost necesară examinarea plângerii reclamantului cu privire la o încălcare a articolului 14 în combinație cu art. 6; - deținută, în unanimitate, că, în ceea ce privește prejudiciu material și moral, constatarea unei încălcări a articolului 6, alineatul (1), coroborat cu alineatul (3), a constituit, în sine, o satisfacție suficientă în sensul articolului 50 din convenție; - deținută, în unanimitate, că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească, în termen de trei luni, pentru costuri și cheltuieli 15 000 de lire sterline mai puțin de 37 968.60 franci francezi care urmează să fie transformați în lire sterline la rata de schimb aplicabilă la data eliberării prezentei hotărâri și că dobânzile simple la o rată anuală de 8% ar trebui plătite de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; - respinse, în unanimitate, restul cererii pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 54 din Convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în consecință de hotărârea din 8 februarie 1996, având în vedere obligația Regatului Unit de a respecta aceasta în temeiul articolului 53 din Convenția; Având în vedere faptul că înălțimea părților contractante este obligată să ia măsurile necesare pentru a se conforma acesteia, în special prin prevenirea noilor încălcări ale Convenției similare celor constatate în hotărârile Curții; întrucât Guvernul Statului pârât a furnizat Comitetul de Miniștri informații cu privire la măsurile luate în acest scop (acești informații figurează în apendicele prezentei rezoluții); având în vedere că, la 30 aprilie 1996, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 8 februarie 1996, declara, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit, că aceasta și-a exercitat în mod provizoriu funcțiile în temeiul articolului 54 din Convenție în acest caz; Decide să relueze examinarea acestui caz, în ceea ce privește măsurile generale, atunci când intra în vigoare Actul privind „Justiția juvenilă și dovezile penale” sau, cel târziu, la una dintre reuniunile sale din septembrie 2000. Apendicele la Rezoluția interimar DH (2000) 26 Informații furnizate de Guvernul Regatului Unit în cursul examinării cazului John Murray. de către Comitetul de Miniștri Guvernul Regatului Unit își exprimă regretul în ceea ce privește timpul pe care l-a luat pentru a identifica măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acestui caz. Subliniază că problemele importante cauzate de evoluția situației din Irlanda de Nord de la adoptarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului au făcut dificilă găsirea unei soluții permanente ținând seama de toate elementele relevante (inclusiv protecția avocaților care au acces la persoane arestate în legătură cu activitățile teroriste). Cu toate acestea, guvernul a identificat și a luat o serie de măsuri importante pentru a preveni o repetare a circumstanțelor care au apărut în cazul lui John Murray. Hotărârea în acest caz se referă la interacțiunea dintre două acte legislative și a fost necesară o atenție atentă înainte de a determina modul cel mai adecvat de a răspunde hotărârii Curții. Guvernul a fost consultat cu privire la o serie de opțiuni de schimbare și, la 1 decembrie 1998, a anunțat o soluție administrativă intermediară până la introducerea și punerea în aplicare a legislației. Orientările au fost emise în decembrie 1998 procurorilor și poliției atât în Anglia, Țările de Gale și în Irlanda de Nord. Această îndrumare urmărește să se asigure că practica obișnuită va fi ca suspecții să aibă acces la consiliere juridică înainte de a fi intervievat la o secție de poliție. În cazul în care accesul la consiliere juridică este refuzat, poliția este încurajată să pună întrebări de la care ar putea fi luate din nou indicii, după ce suspectul a primit posibilitatea de a obține un astfel de consiliu. În plus, procurorii au fost sfătuiți să nu se bazeze pe indicii de la tăcere înainte de a fi acordat accesul la consiliere juridică. În cazul în care instanța, din proprie voință, indică intenția de a atrage aceste indicii, procurorii sunt sfătuiți să atragă atenția asupra hotărârii Curții Europene în acest caz. În decembrie 1998, guvernul a introdus legislație care includea o modificare a legii relevante, astfel încât să interzică tragerea de indicii de tăcere atunci când un suspect este interogat la o secție de poliție sau alt loc autorizat de detenție, atunci când a fost refuzat accesul la consiliere juridică. Înainte ca dispoziția relevantă a prezentei Acte (art. 58) să poată fi pusă în aplicare în Anglia și Țara Galilor, va fi necesar să se introducă anumite modificări ale Codului de practică care acoperă detenția, tratamentul și interogarea persoanelor de către ofițeri de poliție care este eliberat în temeiul Legii privind poliția și dovezile penale din 1984. În special, aceste amendamente se vor referi la termenii în care suspecții sunt avertizați sau avertizați în legătură cu consecințele unui eșec sau refuz de a răspunde la întrebări. Amendamentele Codului implică o consultare publică extinsă și modificările propuse trebuie dezbătut în ambele Camere ale Parlamentului. O revizuire a Codurilor de practică a început și obiectivul este de a introduce un cod C revizuit până în vara 2000, care va permite punerea în aplicare a articolului 58 din Legea privind justiția pentru tineret și dovezile penale 1999. Legislația similară pentru Irlanda de Nord (Ordinul privind dovezile penale (Irlanda de Nord) 1999) a fost adoptată în octombrie 1999. Înainte de punerea în aplicare a dispozițiilor relevante ale prezentului ordin (art. 36), va trebui modificate Codurile de practică în cadrul Ordinei de Poliție și Provințe Criminale (Irlanda de Nord) 1989. Mai multe informații privind modificările legislative necesare ar trebui să fie disponibile până la sfârșitul anului 2000. Guvernul sugerează, prin urmare, amânarea examinării cazului de către Comitetul de miniștri până în decembrie 2000.

INTERIM resolution DH

(2000) 26

CONCERNING THE JUDGMENT OF THE EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS

OF 8 FEBRUARY 1996

IN THE CASE OF JOHN MURRAY AGAINST THE UNITED KINGDOM

(Adopted by the Committee of Ministers on 14 February 2000

at the 695th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 54 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the John Murray case delivered on 8 February 1996 and transmitted the same day to the Committee of Ministers;

Recalling that the case originated in an application (No. 18731/91) against the United Kingdom, lodged with the European Commission of Human Rights on 16 August 1991 under Article 25 of the Convention by Mr

John Murray, a British national, and that the Commission declared admissible the complaints that the provision of the Criminal Evidence Order 1988 which permits inferences to be drawn by a tribunal from the failure of the accused to answer police questions or to give evidence and their use in determining his guilt had constituted a violation of his right to a fair trial and of the presumption of innocence; that denying the applicant access to a solicitor during the first forty-eight hours of police custody amounted to a violation of Article 6, paragraph 3.

c,

of the Convention; and, that the practice in Northern Ireland not to allow access to a lawyer, unlike the practice in England and Wales, was discriminatory;

Recalling that the case was brought before the Court by the Commission on 9 September 1994 and by the Government of the respondent State on 11 October 1994;

Whereas in its judgment of 8 February 1996 the Court:

- held, by fourteen votes to five, that there had been no violation of Article 6, paragraphs 1 and 2, of the Convention arising out of the drawing of adverse inferences on account of the applicant's silence;

- held, by twelve votes to seven, that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, in conjunction with Article 6, paragraph 3.

c

, of the Convention as regards the applicant's lack of access to a lawyer during the first forty-eight hours of his police detention;

- held, unanimously, that it was not necessary to examine the applicant's complaint of a violation of Article 14 in conjunction with Article 6;

- held, unanimously, that, as regards pecuniary and non-pecuniary damage, the finding of a violation of Article 6, paragraph 1, in conjunction with paragraph 3.

c

, constituted, in itself, sufficient just satisfaction for the purposes of Article 50 of the Convention;

- held, unanimously, that the Government of the respondent State was to pay, within three months, for costs and expenses 15

000 pounds sterling less 37

968.60 French francs to be converted into pounds sterling at the rate of exchange applicable on the date of delivery of the present judgment and that simple interest at an annual rate of 8% should be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

- dismissed, unanimously, the remainder of the claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article

54 of the Convention;

Having invited the Government of the respondent State to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 8 February 1996, having regard to the United Kingdom’s obligation under Article

53 of the Convention to abide by it;

Considering that High Contracting Parties are required to take the necessary measures to conform herewith, notably by preventing new violations of the Convention similar to those found in the Court's judgments;

Whereas the Government of the respondent State provided the Committee of Ministers with information about the measures taken so far to this effect (this information appears in the Appendix to this resolution);

Having satisfied itself that on 30 April 1996, within the time-limit set, the Government of the respondent State paid the applicant the sum provided for in the judgment of 8 February 1996,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of the United Kingdom, that it has provisionally exercised its functions under Article 54 of the Convention in this case;

Decides to resume consideration of this case, as far as general measures are concerned, when the Act on "Youth Justice and Criminal Evidence" enters into force or, at the latest, at one of its meetings in September 2000.

Appendix to Interim Resolution DH (2000) 26

Information provided by the Government of the United Kingdom

during the examination of the John Murray case

by the Committee of Ministers

The Government of the United Kingdom expresses its regret concerning the time it has taken to identify the necessary measures to implement this case.

It points out that the important problems caused by the developments of the situation in Northern Ireland since the adoption of the judgment of the European Court of Human Rights have made it difficult to find a permanent solution taking into account all the pertinent elements (including the protection of lawyers having access to persons arrested in connection with terrorist activities).

The government has, nonetheless, identified and taken a number of important steps to prevent a repetition of the circumstances that arose in the case of John Murray.

The judgment in this case concerned the interaction of two pieces of legislation and careful consideration was necessary before determining the most appropriate way to respond to the Court's ruling.

The Government consulted on a number of options for change and, on 1 December 1998, announced an interim administrative solution pending the introduction and implementation of legislation.

Guidance was issued in December 1998 to prosecutors and the police both in England and Wales and in Northern Ireland.

This guidance seeks to ensure that the usual practice will be for suspects to have access to legal advice before being interviewed at a police station.

Where access to legal advice is denied, the police are encouraged to put questions from which inferences might be drawn again, after the suspect has been given the opportunity to obtain such advice.

Additionally, prosecutors have been advised not to seek reliance on inferences drawn from silence before access to legal advice was granted.

Where the court, of its own volition, indicates an intention to draw such inferences, prosecutors are advised to draw its attention to the judgment of the European Court in this case.

In December 1998, the government introduced legislation which included an amendment to the relevant law so as to prohibit the drawing of inferences from silence when a suspect is being questioned at a police station or other authorised place of detention, when he or she has been denied access to legal advice.

The Youth Justice and Criminal Evidence Act 1999 received royal assent in July 1999.

Before the relevant provision of this Act (Section 58) can be implemented in England and Wales, it will be necessary to make certain amendments to the Code of Practice Covering the detention, treatment and questioning of persons by police officers which is issued under the Police and Criminal Evidence Act 1984.

In particular, these amendments will relate to the terms in which suspects are cautioned or warned about the consequences of a failure or refusal to answer questions.

Amendments to the Code involve extensive public consultation and the changes proposed must be debated in both

Houses of Parliament.

A review of the Codes of Practice has begun and the aim is to bring in a revised Code C by summer 2000, which will enable the implementation of Section 58 of the Youth Justice and Criminal Evidence Act 1999.

Similar legislation for Northern Ireland (the Criminal Evidence (Northern Ireland) Order 1999) was made in October 1999.

Before the relevant provision of this Order (Article 36) can be implemented, the Codes of Practice under the Police and Criminal Evidence (Northern Ireland) Order 1989 will need to be amended.

The further information about the necessary legislative changes should be available towards the end of the year 2000. The Government therefore suggests the postponement of the Committee of Ministers' examination of the case until December 2000.