CASE OF MOORE AND GORDON AGAINST THE UNITED KINGDOM

Rezoluția DH (2000) 46 PRIVIND ÎN CAUZUL CURTEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI DE 29 SEPTEMBRE 1999 (FINAL LA 29 DE DICEMBRE 1999) ÎN CAZUL MOORE ȘI AL GORDONULUI ÎN CAZUL REGATUL UNIT (Adoptat de Comitetul de Miniștri la 10 aprilie 2000 la a 704-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Moore și Gordon pronunțată la 29 septembrie 1999 și transmisă Comitetului de Miniștri după ce a devenit finală în temeiul articolului 44 din Convenție; Amintind că acest caz a apărut în două cereri (nr. 36529/97 și nr. 37393/97) împotriva Regatului Unit, depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 10 iunie și, respectiv, 7 august 1997, în conformitate cu art. 25 din Convenția nemodificată de dl Jonathan Moore și dl Garrick Gordon, resortisanții britanici și că Comisia a declarat admisibilă plângerea că au fost refuzate o audiere echitabilă și publică de către un tribunal independent și imparțial, deoarece au fost condamnați de instanțe de districte marțiale convocate în conformitate cu Legea forței aeriene din 1955; reamintind că,

după intrarea în vigoare a Protocolului nr. 11 din Convenție la 1 Noiembrie 1998, cererile au fost examinate de Curte; întrucât în hotărârea sa din 29 septembrie 1999 Curtea, în unanimitate: a considerat că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție; a considerat că nu este obligat să aplice art. 41 din Convenția în acest caz; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 54 din Convenție, care sunt, deocamdată, aplicabile prin analogie la cazurile prevăzute la art. 46 alin. (2) din Convenție, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11; având în vedere obligația Regatului Unit în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât, în cadrul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a reamintit că deja s-au luat măsuri pentru a evita noi încălcări ale aceleiași ca cele constatate în acest caz, în special prin intrarea în vigoare la 1 aprilie 1997 din Legea privind forțele armate din 1996, care a modificat dispozițiile relevante ale Actului de armată din 1955 și din Legea privind forțele aeriene din 1955 (a se vedea Rezoluția DH (98) 11 din Hotărârea Findlay împotriva Regatului Unit și Rezoluția DH (98) 12 în cazul Coyne împotriva Regatului Unit), și a indicat că hotărârea Curții a fost trimisă autorităților în mod direct în cauză, Declară,

după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

resolution DH (2000) 46

CONCERNING THE JUDGMENT OF THE EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS

OF 29 SEPTEMBER 1999 (FINAL ON 29 DECEMBER 1999)

IN THE CASE OF MOORE AND GORDON AGAINST THE UNITED KINGDOM

(Adopted by the Committee of Ministers on 10 April 2000 at the 704th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Moore and Gordon case delivered on 29 September 1999 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Article 44 of the Convention; Recalling that the case originated in two applications (Nos.

36529/97 and 37393/97) against the United Kingdom, lodged with the European Commission of Human Rights on 10 June and 7 August 1997 respectively under Article 25 of the unamended Convention by Mr Jonathan Moore and Mr Garrick Gordon, British nationals, and that the Commission declared admissible the complaint that they had been denied a fair and public hearing by an independent and impartial tribunal as they were convicted by districts courts martial convened pursuant to the Air Force Act 1955; Recalling that, following the entry into force of Protocol No. 11 of the Convention on 1 November 1998, the applications fell to be examined by the Court; Whereas in its judgment of 29 September 1999 the Court, unanimously: - held that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention; - held that it was not required to apply Article 41 of the Convention in this case; Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 54 of the Convention which are, for the time being, applicable by analogy to cases under Article 46, paragraph 2, of the Convention as amended by Protocol No. 11; Having invited the Government of the respondent State to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 29 September 1999, having regard to the United Kingdom’s obligation under Article 46, paragraph 1,

of the Convention to abide by it; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the Government of the respondent State recalled that measures had already been taken to avoid new violations of the same kind as those found in this case, notably through the entry into force on 1 April 1997 of the Armed Forces Act 1996 which amended the relevant provisions of the Army Act 1955 and the Air Force Act 1955 (see Resolution DH (98) 11 in the Findlay case against the United Kingdom and Resolution DH (98) 12 in the Coyne case against the United Kingdom), and indicated that the Court's judgment had been sent out to the authorities directly concerned, Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of the United Kingdom, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.