1ra-752/2020 — art. 264/1 alin.4 CP

Dosarul nr. 1ra-752/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

18 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte - Nadejda Toma,

Judecători - Anatolie Țurcan și Elena Cobzac,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Stănilă Elena în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

judiciar al Curții de Apel Cahul din 12 noiembrie 2019, în cauza penală în privința lui

Samoilă Dmitri xxxx, născut la xx xx xxxx,

originar și domiciliat xxxx xxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 27.06.2019 - 30.09.2019;

Instanță de apel: 17.10.2019 - 12.11.2019;

Instanță de recurs: 13.01.2020 - 18.03.2020.

Asupra admisibilității recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

al Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

Dmitri a fost condamnat în baza art.2641 alin.(4) Cod penal, la 6 luni închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul statului cheltuieli de judecată în mărime de

23,24 lei, suportate în cadrul urmăririi penale.

deține permis de conducere, ignorând prevederile art.19 alin.(2) al Legii privind siguranța

traficului rutier nr.131 din 07.06.2007, conform căruia pe drumurile publice pot conduce

autovehicule numai persoanele care posedă permis de conducere de categoria sau

subcategoria corespunzătoare autovehiculului ori dovada înlocuitoare, cu drept de

circulație, a permisului; ignorând prevederile art.33 alin.(3) lit. a) al Legii nr.131 din

07.06.2007, conform căreia era obligat să respecte Regulamentul circulației rutiere

(RCR); ignorând prevederile pct.10 subpct.2) lit. a) al RCR, aprobat prin HG nr.357 din

13.05.2009, conform cărora, trebuia să posede permisul de conducere perfectat pe

1

numele său, valabil pentru categoria (subcategoria) din care face parte autovehiculul

condus; ignorând prevederile pct.14 lit. a) al RCR, conform cărora, îi era interzis să

conducă vehiculul în stare de ebrietate; fiind în stare de ebrietate, intenționat a condus

mijlocul de transport de marca/model ”VAZ 2109”, cu n/î xxxx, pe drumul public din s.

Ursoaia, până la 10.04.2019 în jurul orei 2045, când a fost stopat de către angajații

Batalionului de Patrulare „Sud” al INP al IGP al MAI, și, fiind supus procedurii de

testare alcoolscopică cu aparatul „Drager 6810”, s-a stabilit concentrația vaporilor de

alcool în aerul expirat de acesta egală cu 0,67mg/l, concentrație care în conformitate cu

prevederile art.13412 alin.(3) Cod penal, corespunde stării de ebrietate alcoolice cu grad

avansat.

a solicitat casarea parțială a sentinței, și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care în

privința lui Samoilă Dmitri să fie aplicată pedeapsa non privativă de libertate.

Apelanta a invocat că, instanța de fond a aplicat o pedeapsă prea aspră, necătând la

faptul, că vinovăția a fost recunoscută integral, antecedentele penale sunt stinse, se

caracterizează pozitiv, se căiește sincer de cele comise. Instanța nu a luat în considerație

că există o alternativă de pedeapsă, nu a ținut cont de scopul pedepsei. Pedeapsa aplicată

va influența negativ asupra inculpatului, acesta declarând în ședința de judecată că

dorește să execute o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității,

care va fi de folos și societății.

respins și menținută sentința atacată.

Instanța de apel a statuat asupra corectitudinii individualizării pedepsei inculpatului

Samoilă Dmitri. La individualizarea și stabilirea categoriei și mărimii pedepsei în

privința inculpatului, prima instanță a acordat deplină eficientă prevederilor art.art.7, 61,

75, 76, 77 Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, ce se califică ca

infracțiune ușoară, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, care anterior a fost tras

la răspundere penală pentru infracțiune similară, fiind condamnat prin sentința

Judecătoriei Cahul, sediul Central din 19.04.2019 (f.d.39), se caracterizează pozitiv, nu

se află la evidenta medicului psihiatru sau narcolog, de comportamentul acestuia până și

după săvârșirea infracțiunii, de lipsa circumstanțelor agravante și atenuante, de faptul că

inculpatul nu a recunoscut vinovăția, a ținut cont de scopul pedepsei penale îndreptate

spre restabilirea echității sociale, corectarea inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni de către inculpat.

La caz nu s-a constatat temei pentru aplicarea în privința inculpatului a unei

pedepse mai blânde, neprivative de libertate. Instanța de apel a considerat că inculpatul

Samoilă D. prezintă pericol social în măsura în care ar urma să fie izolat de societate, or

comportamentul său recidivant atestă, că aplicarea pedepsei în formă de muncă

neremunerată în folosul comunității nu va avea efectul scontat.

Instanța de apel a considerat, că inculpatul nu și-a făcut concluziile necesare, nu și-a

corijat conduita și a continuat să încalce legea penală, prejudiciind interesele societății, și

în asemenea circumstanțe scopul pedepsei penale poate fi atins doar cu aplicarea unei

2

pedepse de o severitate sporită, cu închisoarea, care corespunde atât principiului

proporționalității, cât și scopului restabilire a echității sociale prevăzut de art.61 Cod

penal. Or pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa

fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și de excludere

în viitorul său comportament a săvârșirii unor noi fapte infracționale.

Instanța de apel a respins argumentul apelantului privind aplicarea unei pedepsei în

formă de amendă, or legea penală nu prevede o asemenea pedeapsă - sancțiunea art.2641

alin.(4) Cod penal prevede pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul comunității de la

200 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 1 an. Pedeapsa cu amendă nu era

prevăzută de legea penală nici la momentul săvârșirii infracțiunii de către Samoilă Dmitri,

nici la momentul pronunțării sentinței de către prima instanța. Nu poate fi reținut nici

argumentul recurentului, precum că pedeapsa aplicată depășește limita minimă prevăzută

de lege, or instanța de judecată nu are obligația de a stabili pedeapsa la limita minimă, ci

o individualizează în raport cu criteriile specificate la art.75 Cod de procedură penală.

8) Cod de procedură penală, a declarat recurs ordinar în numele inculpatului Samoilă

Dmitri, solicitând casarea parțială a sentinței și deciziei instanței de apel, cu pronunțarea

unei noi hotărâri prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă non privativă de

libertate.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente similare celor

menționate în apel și descrise în pct.3. a prezentei decizii, suplimentar indicând că,

ambele instanțe nu au dat apreciere circumstanțelor legate de starea sănătății inculpatului,

fiind prezentate acte doveditoare a fătului că este orb de un ochi și necesită tratamente

spitalicești.

Totodată, pedeapsa minimă prevăzută de lege este 3 luni închisoare, or, instanțele

nu au motivat soluția aplicând o pedeapsă mai mare decât minimul, nefiind luat în

considerația că pedeapsa anterioară a fost executată integral, Samoilă Dmitri se

caracterizează pozitiv, infracțiunea de care este acuzat și condamnat nu a fost comisă în

termen de probă.

Cod de procedură penală, a depus referință procurorul, care a pledat pentru

inadmisibilitatea recursului ca fiind vădit neîntemeiat.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul declarat este vădit

neîntemeiat.

Conform prevederilor art.424 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art.427 Cod de

3

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art.427

alin.(1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu

recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la

judecarea cauzei.

La caz, Colegiul penal reține că, recurentul a indicat ca temeiuri pentru declararea

recursului ordinar, prevederile art.427 alin.(1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, care

prevăd următoarele temeiuri de drept pentru recursul ordinar - hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt,

care a afectat soluția instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii, instanța a

pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care

condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a

acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal reține că

temeiurile și motivele invocate de recurent nu s-au confirmat în urma cercetării

materialelor, or, la judecarea apelului declarat, instanța de recurs a constatat că, instanța

de apel a examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție

corectă în partea individualizării pedepsei în privința lui Samoilă D. în limitele sancțiunii

prevăzute de art.2641 alin.(4) Cod penal.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar,

se atestă că instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de

fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului Samoilă Dmitri, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, just și argumentat a ținut cont de prevederile art.art.61, 75 Cod penal, conform

cărora persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a

altor persoane. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat,

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influenta pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Colegiul penal consideră neîntemeiat argumentul recurentului precum că „ambele

instanțe nu au dat apreciere circumstanțelor legate de starea sănătății inculpatului, fiind

prezentate acte doveditoare a fătului că este orb de un ochi și necesită tratamente

spitalicești” în această ordine de idei este de menționat faptul că Samoilă Dmitri prin

sentința Judecătoriei Cahul, sediul Central din 19.04.2019 a fost condamnat la muncă

neremunerată în folosul comunității în mărime de 150 de ore (f.d.39).

Astfel, având în vedere faptul că inculpatul Samoilă Dmitri anterior a fost

condamnat pentru aceeași infracțiune și nu a ales calea corijării comițând din nou o

infracțiune similară, Colegiul penal consideră corectă și întemeiată concluzia instanțelor

4

de fond cu privire la neaplicarea art.90 Cod penal, or suspendarea condiționată a

executării pedepsei în speța dată nu va asigura atingerea scopului pedepsei penale.

Colegiul penal ține să menționeze faptul că în jurisprudența sa, CtEDO a afirmat că,

atunci când o acuzație penală împotriva inculpatului este stabilită printr-o formă

prescurtată de examinare judiciară, aceasta duce, în esență, la renunțarea la o serie de

drepturi procedurale. Acest lucru nu poate fi o problemă în sine, deoarece nici litera, nici

spiritul art.6 din CtEDO nu împiedică o persoană să renunțe la aceste garanții din propria

sa voință. (cauza Scoppola vs Italia nr. 2, 17.09.2009)

Analizând materialele cauzei, se remarcă faptul că, la examinarea cauzei atât prima

instanță cât și instanța de apel au constatat că din probele administrate rezultă că faptele

inculpatului sunt stabilite și că sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a

permite stabilirea unei pedepse, Colegiul penal nu identifică încălcarea art.6 CtEDO așa

după cum a invocat recurentul, cauza fiind examinată cu respectarea tuturor principiilor.

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în care instanța de

apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art.art.27, 414 alin.(1) și (2) a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor

cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea este o

competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept

separat din numărul celor incluse în art.427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea

acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, Colegiul penal conchide că temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea

argumentelor instanței de apel în motivarea soluției sale nu se identifică, pe care în

virtutea corectitudinii lor și pentru a evita repetări inutile, le acceptă și le însușește, fapt

ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza

Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art.6 §1 din CEDO, deși obligă

instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns

detaliat pentru fiecare argument (Van de 9 Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu

toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea

motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile

esențiale supuse atenției sale.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că n-a fost constatată prezența în speță

a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a instanței de recurs în sensul

casării deciziei contestate.

Din considerentele nominalizate, Colegiul penal conchide că temeiurile invocate de

recurent nu și-au găsit confirmare, impunându-se dispunerea inadmisibilității recursului

5

ordinar declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Stănilă Elena în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 12

noiembrie 2019, în cauza penală în privința lui Samoilă Dmitri xxxx, deoarece este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 14 mai 2020.

Președinte /semnătura/ Nadejda Toma

Judecători /semnătura/ Anatolie Țurcan

/semnătura/ Elena Cobzac

6