1ra-654/2020 — art. 186 alin 2 lit. b CP

Dosarul nr.1ra-654/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

04 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

inculpatul Finica Fiodor, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 28 octombrie 2019, în cauza penală privindu-l pe

Finica Fiodor xxxx, născut la xx xx xxxx, originar și

domiciliat în xxxx xxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 12.02.2018 – 27.06.2019;

Instanța de apel: 19.07.2019 – 28.10.2019;

Instanța de recurs: 20.12.2019 – 04.03.2020.

Asupra admisibilității recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al

Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

Fiodor a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal, la

6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

de 22 spre 23.02.2014, aflându-se în apartamentul nr.xx de pe xxxx xxxx, urmărind

scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, folosindu-se de faptul că Baciu

Stela doarme, tainic a sustras telefonul mobil de model „Lenovo” cu IMEI xxxx, în care

era inserată cartela SIM cu nr.xxxx, evaluat de către partea vătămată cu valoarea de 2 300

de lei, cauzându-i astfel părții vătămate un prejudiciu material considerabil.

inculpatul și avocatul acestuia, Danciuc Ghenadie, care au solicitat casarea sentinței, cu

pronunțarea unei noi hotărâri prin care F. Finica să fie achitat de sub învinuirea înaintată.

În motivarea apelului, au indicat că, instanța nu putea pune la baza sentinței

1

declarațiile martorului Chirilciuc Ghenadie, deoarece acesta nu a fost audiat în ședința de

judecată, iar la urmărirea penală nu a fost efectuată confruntarea, instanța a încălcat

prezumpția de nevinovăție a inculpatului.

fost respinse apelurile declarate, ca nefondate, cu menținerea sentinței atacate.

corect, a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a concluzionat că inculpatul a

săvârșit anume infracțiunea imputată. Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea

de probe acumulate la cauza penală, fiind corect apreciate, respectându-se prevederile

art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității

și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Instanța de apel a considerat că prima instanță just și-a întemeiat sentința în baza

declarațiilor martorului și probelor scrise, iar prin analiza lor cu certitudine s-a dovedit

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, iar acuzațiile sunt bine

justificate standardului de dovadă „în afara dubiilor rezonabile”, la această concluzie a

ajuns instanța de apel din analiza probelor pertinente și concludente, utile administrate în

ședința de judecată care nu au fost combătute de către partea apărării, astfel de dovadă

rezultă din existența deducerilor suficient de puternice, clare și concordante sau a similar

lor, prezumției de fapt necombătute, care poate fi luat în considerație de comportamentul

părților, când sunt obținute dovezile respective.

Astfel, la individualizarea și stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului,

instanța de apel a ținut cont de prevederile art.art.7, 61, 75 Cod penal și anume de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de condițiile de viață ale

familiei acestuia precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

inculpatului.

vreun temei pentru recurs din cele prevăzute la art.427 alin.(1) Cod de procedură penală,

solicită casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie achitat.

În motivarea recursului declarat a menționat că, instanțele inferioare nu au elucidat pe

deplin circumstanțele cauzei și nu au dat o apreciere corectă probelor, acestea fiind bazate

doar pe presupuneri, atât la etapa urmăririi penale cât și în cadrul examinării cauzei în

instanța de fond și apel nu au fost acumulate probe pertinente și directe care ar demonstra

vinovăția acestuia în săvârșira infracțiunii imputate.

În context, recursul este axat pe aceleași afirmații, care au fost invocate în apel.

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

2

Din conținutul recursului declarat se constată că recurentul nu invocă nici un temei de

drept, exprimând convingerea că, instanța de apel greșit a ajuns la concluzia în ce privește

condamnarea în baza art.186 alin.(2) lit. b) Cod penal, considerând că lipsesc probe certe

ce ar confirma vinovăția sa în comiterea infracțiuni incriminate, astfel se întrevede

temeiul pentru recurs prevăzut de art.427 pct.8) Cod de procedură penală, însă Colegiul

penal consideră că acest temei nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului, nefiind

stabilită presupusa eroare de drept invocată de recurent, deoarece acest temei este prezent

atunci când instanța ce a judecat cauza a comis în această parte o eroare de drept, cum ar

fi situația prin care în hotărârea judecătorească s-a făcut referire la săvârșirea infracțiunii,

dar nu au fost stabilite faptele sau împrejurările de fapt care corespund elementelor

constitutive ale infracțiunii respective, însă, reieșind din alegațiile recurentului, acesta nu

este de acord cu încadrarea acțiunilor în baza art.186 alin.(2) lit. b) Cod penal,

considerând că lipsesc probe ce ar confirma vinovăția sa.

Colegiul penal analizând argumentele recurenului, în coraport cu materialele cauzei

și decizia recurată, ajunge la concluzia că probele acumulate și examinate de instanța de

apel au fost apreciate potrivit prevederilor art.101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, just ajungând la concluzia că

inculpatul F. Finica a comis infracțiunea prevăzută de art.186 alin.(2) lit. b) Cod penal.

Astfel, Colegiul penal menționează că, judecând apelurile, respectând prevederile

art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

dosar, fiind cercetate suplimentar probele administrate de instanța de fond. Astfel,

instanța de apel corect a ajuns la concluzia enunțată la pct.5 din prezenta decizie,

stabilind totodată, că vinovăția inculpatului a fost dovedită pe deplin în baza probelor

prezentate la cauza penală, care demonstrează vinovăția inculpatului în afara oricărui

dubiu rezonabil, iar careva încălcări de procedură, sau încălcări a drepturilor și intereselor

inculpatului, nu au fost depistate.

De asemenea, instanța de recurs consideră necesar a menționa că, potrivit

prevederilor art.art.27, 414 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală, judecătorul apreciază

probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor

probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel și poate da o nouă

apreciere probelor din dosar. Astfel, că aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei

așa cum propune recurentul este o competentă și prerogativă legală a instanțelor de fond

și aceasta nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art.427 Cod

de procedură penală, astfel invocarea acestei chestiuni drept temei de casare în recursul

ordinar este lipsită de suport legal.

Mai mult, Colegiul penal conchide că temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea

argumentelor instanței de apel în motivarea soluției sale nu se identifică, pe care în

virtutea corectitudinii lor și pentru a evita repetări inutile, le acceptă și le însușește, fapt

3

ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza

Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art.6 §1 din CEDO, deși obligă

instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns

detaliat pentru fiecare argument (Van de 9 Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu

toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea

motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile

esențiale supuse atenției sale.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la examinarea recursului în

speță, nu și-a găsit confirmare prezența erorii de drept prevăzută de art.427 alin.(1) pct. 8)

Cod de procedură penală.

Prin urmare, reieșind din circumstanțele indicate, instanța de recurs nu constată

prezența unor erori de drept ce ar genera casarea deciziei instanței de apel sub aspectul

invocat, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate de instanța de apel,

impunându-se în consecință declararea inadmisibilității recursului, ca fiind vădit

neîntemeiat.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către inculpatul Finica Fiodor,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 octombrie 2019, în

cauza penală privindu-l pe Finica Fiodor xxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 mai 2020.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

4