1ra-952/2020 — art. 311 alin. 2 lit. a, 312 alin. 2 lit. a CP

1ra-952/2020 — art. 311 alin. 2 lit. a, 312 alin. 2 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-952/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

18 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit în componența:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

inculpat, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel

Comrat din 02 decembrie 2019, în cauza penală privindu-l pe

TIMOȘENCO Fiodor XXXXX,

născut la XXXXX, domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 10.01.2017 – 06.08.2019;

Instanța de apel: 03.09.2019 – 02.12.2019;

Instanța de recurs: 06.02.2020 – 18.03.2020.

c o n s t a t ă:

Timoșenco Fiodor a fost condamnat în baza art. 312 alin. (2) lit. a) Cod penal la

2 ani închisoare, în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 90 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei

închisorii aplicată lui Timoșenco Fiodor, fixându-i un termen de probă de 2 ani,

obligându-l să nu-și schimbe domiciliul fără consimțământul organului de

probațiune.

Solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea cheltuielilor judiciare s-a

respins ca neîntemeiată.

Prin aceiași sentință Timoșenco Fiodor în baza art. 311 alin. (2) lit. a) Cod

penal a fost achitat.

Timoșenko Fiodor, la data de 28 ianuarie 2016, între orele 10.30 - 11.20, aflându-

se în incinta Procuraturii mun. Comrat, amplasat pe XXXXX, fiind audiat în

calitate de parte vătămată pe cauza penală și fiind avertizat de procuror privind

răspunderea penală pe art. 312 din Codul penal, pentru declarații mincinoase

prezentate cu bună-știință, acționând intenționat, a dat declarații false precum că

1

a fost bătut de către colaboratorul de poliție Petcoglo Serghei.

Totodată, pe parcursul urmăririi penale s-a constatat că leziunile corporale

lui Timoșenco Fiodor, sub formă de echimoze la ochiul stâng, în regiunea

articulației maxilare din partea stângă i-au fost cauzate de Creveț Leonid, care în

seara aceleași zile, a avut un conflict cu inculpatul, ca urmare i-a aplicat ultimului

câteva lovituri în regiunea feței.

Ca urmare, la data de 04 aprilie 2016 procurorul a încetat urmărirea penală

pe cauza penală pe fapta aplicării lui Timoșenco Fiodor a torturii din lipsa

elementelor infracțiunii în acțiunile lui Petcoglo Serghei și Pascal Alexandr, cu

scoaterea acestora de sub urmărirea penală.

de către avocatul Cazmalî Vladimir în numele inculpatului prin care a solicitat

casarea sentinței și achitarea inculpatului pe ambele infracțiuni din lipsa

elementelor de infracțiune

În argumentarea apelului a indicat, că toate declarațiile anexate la

materialele dosarului aduc îndoieli în temeinicia învinuirii lui Timoșenco Fiodor.

Acele îndoieli nu sunt înlăturate prin probele învinuirii cercetate în cadrul ședinței

de judecată. Conform principiului prezumpției nevinovăției, toate dubiile în

probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate sunt interpretate în favoarea

inculpatului.

Menționează că declarațiile martorilor apărării au fost respinse de instanță,

făcând alegații asupra faptului că ei nu au fost martori oculari ai incidentului, prin

urmare cunosc despre cele întâmplate din spusele inculpatului. De asemenea

instanța a adus circumstanțe precum că ordonanța procurorului din 04.04.2016 pe

cauza penală nr. 2016198002 privind încetarea procedurii penale în baza plângerii

inculpatului, nu a fost contestată de nimeni, inclusiv de inculpat. Lipsa

concludentei și pertinenței probelor învinuirii, este temei de a emite sentința de

achitare a inculpatului.

2019, apelul avocatului Cazmalî Vladimir a fost respins ca nefondat. Sentința a

fost menținută fără schimbări.

de fond întemeiat a ajuns la concluzia precum că vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal nu și-a găsit

confirmare și că urmare pe acest articol a fost achitat, întrucât această faptă nu

este prevăzută de legea penală.

Din cele constatate de instanța de fond și de apel, la 04.01.2016 inculpatul

s-a adresat la procuratură cu plângere privind cauzarea leziunilor corporale de

colaboratorii de poliție Petcoglo Serghei și Pascal Alexandr. În cele din urmă,

anume plângerea inculpatului a servit ca temei pentru pornirea urmăririi penale

2

pe temeiul art. 1661 alin. (4) lit. c) Cod penal. În opinia instanței de apel, instanța

a ajuns la concluzia precum că în acest caz organul de urmărire penală a fost

înștiințat nu prin denunțare, ci prin intermediul plângerii persoanei, căreia i-a fost

cauzat prejudiciul prin infracțiunea inculpatului.

Ținând cont de art. 262-263 Cod de procedură penală, instanța de apel a

căzut de acord cu concluzia primei instanțe precum că acțiunile inculpatului sub

formă de denunțare falsă nu sunt demonstrate și că el întemeiat a fost achitat pe

acest capăt de învinuire.

Discutând motivele apelului în partea solicitării achitării pe infracțiunea

prevăzută de art. 312 alin. (2) lit. a) Cod penal, instanța de apel le-a considerat ca

nefondate.

Concluzia instanței de apel sunt luate în urma cercetării probelor în ședința

de judecată care coroborează între ele în timp și spațiu. Concluziile instanței

privitor la probarea și calificarea celor înfăptuire de inculpat, inclusiv ora, locul,

motivele și alte circumstanțe ce urmează a fi stabilite, prevăzute de art. 96 Cod

de procedură penală, sunt corespunzător argumentate și motivate în sentință prin

probele cercetate în instanța de judecată.

Aceste concluzii au fost admise de către instanța de apel întru evitarea

repetării lor, fapt ce corespunde jurisprudenței și practicii CEDO, care în pct. 37

a hotărârii sale pe cauza Albert vs România din 16 februarie 2010 constată că,

deși art. 6 § 1 CEDO și le obligă instanțele de judecată să motiveze hotărârile.

Instanța de apel este de acord cu concluzia precum că niciunul din martorii

audiați nu este martor ocular al circumstanțelor care au avut loc la 30.12.2015 în

domiciliul inculpatului. Informația expusă de martori privind aceste circumstanțe

vine nemijlocit de la inculpat, care este o persoană interesată în constatarea

circumstanțelor factologice care au avut loc la 30.12.2015 în modul în care

prezintă pentru el un avantaj.

Referitor la leziunile corporale depistate la inculpat, instanța de apel nu a

putut lua în calcul versiunea inculpatului, întrucât prin declarațiile martorului

Craveț L. a fost constatat cu certitudine c el i-a aplicat lui Timoșenco Fiodor

loviturile.

Faptul nerecunoașterii vinovăției de către inculpat a comiterii infracțiunii de

declarații mincinoase în opinia instanței de apel reprezintă o formă de apărare

aleasă de el cu intenția de a se eschiva de la urmărirea penală, întrucît probele sus

menționate, prezentate de partea acuzării, confirmă vinovăția lui în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 312 alin. (2) lit. a) Cod penal.

Pe lângă aceasta instanța de apel a conchis că apelul înaintat nu a conținut

nici un argument concret care ar fi permis instanței de apel să conteste legalitatea

senineței emise. Din conținutul apelului rezultă că acesteia sunt doar aprecieri ale

circumstanțelor cauzei expuse de apelant.

3

recurs ordinar, invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură

penală, solicitând casarea deciziei, rejudecarea cauzei și emiterea unei noi

hotărâri, cu achitarea acestuia, deoarece nu există fapta infracțiunilor.

În motivare recurentul a invocat toate argumentele din apel în care, toate

declarațiile anexate la materialele cauzei aduc îndoieli în temeinicia învinuirii lui.

Acele îndoieli în opinia lui nu sunt înlăturate prin probele învinuirii cercetate în

cadrul ședinței de judecată. Conform principiului prezumpției nevinovăției, toate

dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate sunt interpretate în favoarea

inculpatului.

Recurentul menționează că declarațiile martorilor apărării au fost respinse

de instanțe, făcând alegații asupra faptului că ei nu au fost martori oculari ai

incidentului, prin urmare cunosc despre cele întâmplate din spusele inculpatului.

De asemenea instanța a adus circumstanțe precum că ordonanța procurorului din

04.04.2016 pe cauza penală nr. 2016198002 privind încetarea procedurii penale

în baza plângerii inculpatului, nu a fost contestată de nimeni, inclusiv de inculpat.

Lipsa concludenții și pertinenței probelor învinuirii, este temei de a emite sentința

de achitare a inculpatului.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului

inculpatului, menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind

vădit neîntemeiat și lipsit de temeiuri legale.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea

acestuia, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură

penală, instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel.

Astfel, erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de

drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect

legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, atunci când se constată comiterea unei erori de drept, dar

4

va ține seama de starea de fapt deja constatată prin hotărârea judecătorească

definitivă.

Colegiul penal apreciază ca nefondată critica inculpatului sub aspectul

pct.8), în sensul că la caz nu au fost întrunite elementele infracțiunii incriminate

inculpatului, or eroarea gravă de fapt trebuie înțeleasă în sensul atribuit de

legislator în art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală și anume stabilirea eronată

a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor

care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de

fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor. Eroarea gravă de fapt trebuie să

rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de fapt.

De remarcat este, că acest temei pentru recurs este aplicabil atunci când nu

a fost stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici

mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele infracțiunii,

ori când nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele atenuante și

agravante ale infracțiunii.

Colegiul menționează că din pretențiile inculpatului rezultă că el solicită să

fie achitat pe ambele infracțiuni, pe când prin sentință el deja a fost achitat pe art.

311 alin. (2) lit. a) Cod penal din lipsa elementelor infracțiunii, deci recursul

ordinar critică a doua infracțiune pentru care a fost condamnat pe art. 312 alin.

(2) lit. a) Cod penal

În viziunea recurentului probele administrate pe dosar nu confirmă vina lui

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 312 alin. (2) lit. a) Cod penal, astfel

instanțele de judecată l-au condamnat în baza presupunerilor. Deci, în esență

recurentul afirmă, că prima instanță a pronunțat o sentință de condamnare bazată

pe presupuneri, aceasta fiind menținută și de instanța de apel.

Reieșind din materialele dosarului se constată, că inculpatul a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 312 alin. (2) lit. a) Cod penal și

anume - Prezentarea, cu bună-știință, a declarației mincinoase de partea

vătămată dacă această acțiune a fost săvârșită în cadrul procesului penal, legate

de învinuirea de săvârșire a unei infracțiuni grave, deosebit de grave sau

excepțional de grave.

Instanța de recurs consideră, că prima instanță și cea de apel corect au stabilit

circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de probe prin

prisma art. 101 Cod de procedură penală, astfel just ajungând la concluzia privind

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Conform art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiuni

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma

penală.

5

În urma cercetării recursului ordinar s-a depistat că inculpatul a invocat toate

argumentele invocate de avocatul său în cererea de apel la care instanța de apel a

răspuns argumentat. În același context, se reiterează că, în jurisprudența constantă

a Curții Europene pentru Drepturile Omului, cu fiecare ocazie posibilă se

reamintește că echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu ansamblul

acesteia, iar o hotărâre motivată, în sensul legislației naționale pertinente, precum

și a jurisprudenței CtEDO, trebuie să conțină motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței la adoptarea soluției, precum și cele pentru care s-

au înlăturat cererile părților în raport cu actele cauzei.

Respectiv, Colegiul nu poate să achieseze la argumentele recurentului

precum că instanța de apel nu a respectat cerințele art. 414 Cod de procedură

penală, care obligă instanța să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în

apel. Or, aici urmează a se reține că motivarea hotărârii este un proces de analiză

și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor amănunțit, atâta timp cât sunt valorificate toate

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate

componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, adică așa cum s-a

procedat în cauza de față.

Sunt neîntemeiate argumentele recurentului, deoarece analizând decizia

atacată, se constată că instanța de apel și-a motivat soluția în ce privește prezenta

infracțiunii, stabilirea categoriei și măsurii de pedeapsă în privința inculpatului și

reieșind din cele expuse supra, din materialele cauzei, instanța de recurs conchide

că, concluzia instanța de apel referitor la stabilirea pedepsei este legală și

întemeiată.

În acest context, Colegiul consideră oportun de a se referi și la jurisprudența

constantă a Curții Europene, prin care s-a statuat cu titlul de principiu că instanțele

judecătorești trebuie să-și motiveze deciziile în temeiul art. 6§1 al Convenției (a

se vedea în acest sens cauza Ruiz Torija vs. Spain, 9 decembrie 1994, §29).

Totuși, instanțele nu sunt obligate să ofere un răspuns detaliat la fiecare argument

al părților, mai cu seamă dacă el este invocat în mod repetat, iar extinderea la care

se aplică această obligație de a prezenta motive poate să varieze în dependență de

caracterul deciziei și circumstanțele cauzei. Or, în opinia Curții, în cazul în care

instanța supremă refuză să admită o cauză din motivul că nu sunt întrunite

temeiurile legale pentru această cauză, o motivare foarte succintă poate satisface

cerințele art. 6 din Convenție. (a se vedea în acest sens cauza Bachowski v.

Polonia din 02.11.2010).

În urma celor expuse, Colegiul penal constată că hotărârea recurată

corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, este legală și

întemeiată, iar temeiurile invocate nu persistă în cauză și prin urmare,

argumentele invocate de avocat nu au suport probatoriu și contravin probelor

6

administrate. Prezenta circumstanțelor nominalizate permit instanței de recurs să

concluzioneze asupra inadmisibilității recursului declarat, pe motiv că acesta este

vădit neîntemeiat.

Penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpat, împotriva deciziei

Colegiului judiciar al Curții de Apel Comrat din 02 decembrie 2019, în cauza

penală privindu-l pe Timoșenco Fiodor XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 06 mai 2020.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

7