1ra-2222/2019 — art. 264 alin.3 lit. b CP

1ra-2222/2019 — art. 264 alin.3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-2222/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de către

inculpatul Rusu Vasile și avocatul acestuia Iordachi Alexandru, de către avocatul Istratii Vasile

în numele inculpatului și de către succesorul părții vătămate Eftodi Aliona, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Edineț, sediul Central din 18 martie 2019 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 19 iunie 2019, în cauza penală în privința lui

Rusu Vasile xxxx, născut la xx xx xxxx,

originar și domiciliat în xxxx xxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 16.10.2018–18.03.2019;

Instanța de apel: 10.04.2019–19.06.2019;

Instanța de recurs:29.10.2019-27.11.2019;

Asupra admisibilității recursurilor ordinare declarate, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal al Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal, la 3 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

Acțiunea civilă a acuzatorului de stat privind încasarea cheltuielilor judiciare în sumă

de 2 741, 17 lei a fost respinsă.

la ora 2200, Rusu Vasile conducând automobilul de model „VAZ 21011” cu n/î xxxx xxxx pe

traseul M 15 km 67+300, deplasându-se cu o viteză de aproximativ 40 km/h, ignorând cerințele

pct.45 sub.1), lit. a), b), c) și pct.2) din Regulamentul Circulației Rutiere, a tamponat pietonul

S. Eftodi, care în urma impactului a decedat la fața locului.

parțială a acesteia în partea ce ține de încasarea cheltuielilor judiciare. Pronunțarea unei noi

1

hotărâri prin care să se încaseze din contul inculpatului în beneficiul statului cheltuielile suma

de 2 741,17 lei.

3.1 Nefiind de acord cu sentința cu apel a contestat-o avocatul V. Istratii în numele

inculpatului, care a solicitat casarea parțială a acesteia în partea stabilirii pedepsei, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună suspendarea executării pedepsei stabilite

pe un termen de probațiune de 3 ani, argumentând următoarele:

- în acțiunile lui V. Rusu lipsește latura subiectivă a infracțiunii – imprudența, deoarece

inculpatul a săvârșit fapta fără vinovăție (caz fortuit) și nu a prevăzut posibilitatea survenirii

urmărilor ei prejudiciabile , respectiv aflării victimei pe partea carosabilă, lovirii și decesului

acestuia în urma leziunilor corporale primite și, conform circumstanțelor cauzei nici nu trebuia

și nici nu putea să le prevadă. Conducătorul auto nu poate și nici nu este obligat să prevadă că

pe un sector de drum public, în centrul părții carosabile, fără trecere pentru pietoni, se poate

afla careva persoane;

- la stabilirea pedepsei instanța nu a ținut cont de prevederile art.art.4, 5, 7, 61, 75 Cod

penal;

- concluzia instanței precum că „sentința de condamnare va avea un efect preventiv

serios, atât pentru inculpat, cât și pentru alte persoane predispuse la săvârșirea unor astfel de

infracțiuni”, este eronată, deoarece persoanele care comit astfel de infracțiuni nu au înclinații

„înnăscute” sau intenția să săvârșească încălcarea RCR;

- argumentele instanței referitor la faptul că inculpatul nu se căiește de cele comise nu

corespunde realității, or acesta la ultimul cuvânt a declarat că se căiește de fapta comisă care a

dus la decesul lui V. Iftodi, însă nu a avut posibilitatea să prevadă și să evite tamponarea

acestuia pe calea frânării;

- la stabilirea pedepsei instanța nu a luat în considerație ca circumstanță atenuantă

prevăzută de art.77 alin.(1) lit. g) Cod penal – ilegalitatea acțiunilor victimei, care au provocat

infracțiunea, care s-a realizat prin încălcarea de către pătimit a regulilor circulației rutiere;

- este eronată concluzia instanței prin care s-a indicat că, V. Rusu poate fi corectat doar

prin stabilirea unei pedepse privative de libertate, or, inculpatul anterior nu a fost condamnat,

se caracterizează pozitiv, are loc permanent de trai, este angajat în câmpul muncii, iar

succesorul victimei nu are careva pretenții față de acesta și a solicitat să-i fie aplicată o

pedeapsă mai blândă.

de către avocatul V. Istratii în numele inculpatului a fost respins ca nefondat.

Apelul declarat de către acuzatorul de stat a fost admis, casată parțial sentința în latura

cheltuielilor de judecată, cu pronunțarea unei noi hotărâri în această parte prin care s-a dispus

încasarea de la V. Rusu în beneficiul statului cheltuielile de judecată pentru efectuarea

expertizelor judiciare în sumă totală de 2 708 lei.

cumulul de probe prin prisma art.101 Cod procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării lor, care în ansamblu, dovedesc vinovăția inculpatului

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal. Astfel, Colegiul a

menționat, că chiar și dacă S. Eftodi era în stare de ebrietate și se afla pe carosabil, obligația

2

lui V. Rusu ca conducător a mijlocului de transport era de a se deplasa în așa mod încât să evite

ciocnirea cu obstacolele apărute, fapt care nu a fost respectat de către acesta.

Verificând argumentele invocate în apelul apărării referitor la pedeapsa stabilită,

Colegiul penal a ajuns la concluzia că, acestea sunt nefondate și a menționat că la stabilirea

pedepsei prima instanță a ținut cont de prevederile art.art.7, 61, 75 Cod penal, de persoana

inculpatului, de opinia succesorului părții vătămate, numindu-i lui V. Rusu o pedeapsă

echitabilă și proporțională gravității faptei comise și consecințelor survenite.

Tot aici, instanța de apel a reținut că corect instanța de fond la stabilirea pedepsei nu a

aplicat prevederile art.90 Cod penal, deoarece circumstanțele individuale ale inculpatului nu

pot prevala asupra gravității infracțiunii și consecințelor survenite – decesul victimei,

consecințe care nu mai pot fi reparate, în acest sens nefiind determinantă nici poziția

succesorului părții vătămate.

În continuare instanța de apel făcând referire la prevederile art.227 alin.(1), (2) pct.5) și

art.229 Cod de procedură penală, a conchis că, inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunii

incriminate, prin urmare cheltuielile judiciare efectuate pentru expertizele judiciare în sumă de

2 708 lei urmează a fi încasate de la V. Rusu în beneficiul statului.

Solicitarea procurorului privind încasarea cheltuielilor în sumă de 33,17 lei pentru

utilizarea foilor A-4 Colegiul penal a respins-o, dat fiind faptul că acestea nu se atribuie la

cheltuielile prevăzute la art.art.227, 229 Cod de procedură penală și urmează a fi trecute în

contul statului.

inferioare, cu recurs ordinar le-a contestat avocatul V. Istrati în numele inculpatului, care

invocând prevederile art.427 alin.(1) pct.8), 10) Cod de procedură penală, a solicitat casarea

acestora cu dispunerea achitării lui V. Rusu deoarece fapta nu întrunește elementele infracțiunii

incriminate, invocând următoarele argumente:

- în acțiunile lui V. Rusu lipsește latura subiectivă a infracțiunii – vinovăția sub formă

de imprudență, deoarece inculpatul a săvârșit fapta fără vinovăție (caz fortuit) și nu a prevăzut

posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, respectiv aflării victimei pe partea

carosabilă, lovirii și decesului acestuia în urma leziunilor corporale primite și, conform

circumstanțelor cauzei nici nu trebuia și nici nu putea să le prevadă. Conducătorul auto nu

poate și nici nu este obligat să prevadă că pe un sector de drum public, în centrul părții

carosabile, fără trecere pentru pietoni, se poate afla careva persoane, în situația în care

circulația pietonilor la fel este reglementată de RCR;

- chiar și în cazul în care instanțele de fond au ajuns la concluzia că inculpatul este

vinovat de săvârșirea infracțiunii incriminate, acestea reieșind din circumstanțele producerii

accidentului urmau să aplice în privința lui V. Rusu prevederile art.90 Cod penal, iar

condiționarea aplicării normei date - de recunoașterea vinovăției este ilegală, or, recunoașterea

vinovăției constituie temei de reducere a pedepsei, dar nu și pentru individualizarea modului

de executare a acesteia.

6.2 Recurs împotriva hotărârilor judecătorești a declarat inculpatul și avocatul acestuia

A. Iordachi, care solicită casarea parțială a hotărârilor judecătorești cu pronunțarea unei noi

hotărâri prin care pedeapsa stabilită să fie suspendată condiționat pe un termen de probațiune

de 2 ani.

3

În argumentarea recursului s-au invocat următoarele argumente:

- în speță sunt aplicabile prevederile art.90 Cod penal, iar instanțele de fond neîntemeiat

și nemotivat nu le-au aplicat;

- circumstanțele care îl caracterizează pe inculpat permit de a concluziona că nu este

rațional ca V. Rusu să execute real pedeapsa stabilită;

- la stabilirea pedepsei nu s-a ținut cont de faptul că inculpatul a recuperat integral

prejudiciul cauzat și succesorul legal al părții vătămate nu are pretenții în privința acestuia;

- V. Rusu este încadrat în câmpul muncii, astfel că privându-l de libertate acesta nu va

avea posibilitatea de a munci și de a-și întreține părinții împreună cu care locuiește, precum și

nu va avea posibilitatea de a-și onora obligațiile asumate față de succesorul părții vătămate A.

Eftodi de a susține material cei 2 copii minori;

- concluzia instanțelor de fond precum că inculpatul nu se căiește de fapta comisă este

eronată și contravine materialelor cauzei;

- pedeapsa stabilită și modul de executare a acesteia contravine principiului

umanismului legii penale precum și practicii judiciare, or prin deciziile nr.1ra-699/19; 1ra-

400/19 și 1ra-1023/19 instanța de recurs în cauze similare a considerat rațională suspendarea

executării pedepsei stabilite, chiar dacă consecințele erau mai grave – moartea a două persoane

(decizia nr.1ra-699/19 D. Paladi), iar în ce privește personalitatea făptuitorului acesta nu se

afla la prima abatere fiind anterior judecat. Mai mult, în aceste spețe nici prejudiciul nu era

recuperat.

6.2 Hotărârile judecătorești au fost contestate cu recurs ordinar și de către succesorul

părții vătămate A. Eftodi, care a solicitat casarea parțială a acestora cu pronunțarea unei noi

hotărâri prin care pedeapsa stabilită lui V. Rusu să fie suspendată condiționat pe un termen de

probațiune, menționând în acest sens că nu are careva pretenții față de inculpat, l-a iertat, iar

privarea acestuia de libertate îl va lipsi de posibilitatea de a-și executa angajamentul asumat

față de ea și anume de a achita copiilor minori suma de 1 000 lei lunar până la atingerea vârstei

de 18 ani.

materialele cauzei și motivele invocate, ținând cont de opinia acuzatorului de stat expusă în

referință, Colegiul penal dispune inadmisibilitatea acestora, din următoarele considerente.

Cu referire la recursul ordinar declarat de către succesorul părții vătămate, Colegiul

constată că din conținutul acestuia rezultă că A. Iordachi, nu este de acord cu hotărârile

contestate în latura penală, și anume în partea stabilirii inculpatului pedepsei închisorii.

La acest capitol Colegiul penal ține să menționeze că potrivit art.420 alin.(4) Cod de

procedură penală, nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele indicate în

art.401 nu au folosit calea apelului ori au retras apelul, dacă legea prevede această cale de atac.

Potrivit acestei norme, rezultă că pentru ca o parte să poată ataca cu recurs ordinar o

hotărâre judecătorească, aceasta urma să o conteste anterior prin căile ordinare de atac.

Din materialele cauzei rezultă că, sentința instanței de fond, prin care V. Rusu a fost

condamnat în baza art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal, nu a fost contestată cu apel de către

succesorul părții vătămate A. Iordachi.

Prin urmare, se constată că A. Iordachi nu a utilizat calea ordinară de atac – apelul și nu

are temei legal de a depune recurs ordinar.

4

În asemenea condiții, recursul ordinar declarat este inadmisibil, deoarece nu

îndeplinește cerințele de conținut prevăzute de art.430 Cod de procedură penală, pe motiv că

partea vătămată nu a utilizat calea ordinară de atac - apelul.

Cu referire la recursul ordinar declarat de către avocatul V. Istrati în numele

inculpatului.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel doar

în cazurile stipulate în acest articol.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este

vădit neîntemeiat.

Potrivit textului recursurilor, inculpatul și avocatul acestuia invocă în calitate de temei

de casare a hotărârilor contestate pct.8) și 10) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, care

stipulează că hotărârea instanței de apel conține o eroare de drept atunci când nu au fost

întrunite elementele infracțiunii și s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Analizând conținutul recursului declarat în raport cu hotărârile atacate, Colegiul penal

conchide că alegațiile inculpatului și apărătorului său sunt neîntemeiate și nesusceptibile de a

determina necesitatea de a casa decizia atacată, dat fiind faptul că, instanța de apel la

examinarea cauzei a respectat prevederile art.art.414 alin.(1) și 417 alin.(8) Cod de procedură

penală, în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat,

aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

De asemenea, în raport cu argumentele recurentului, Colegiul notează că instanța de

apel sa expus complet asupra tuturor motivelor invocate în apelul părții apărării, corect a

menținut constatările primei instanțe cu privire la vinovăția inculpatului și stabilirea pedepsei

fără aplicarea prevederilor art.90 Cod penal.

În continuare, Colegiul penal consideră că este neîntemeiat argumentul recurenților,

precum că infracțiunea a fost comisă fără vinovăție, invocând cazul fortuit și indicând în acest

sens incidența aplicării în speță a prevederilor art.427 alin.(1) pct. 8) Cod de procedură penală,

or prin probele prezentate de acuzare s-a demonstrat vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate. Astfel, Colegiul penal apreciază că solicitarea dispunerii achitării în

ordine de recurs, prin prisma prevederilor art.427 alin.(1) pct. 8) Cod de procedură penală, este

una neîntemeiată, iar afirmațiile că fapta este săvârșită fără vinovăție, pe motiv că inculpatul

în timpul deplasării nu a prevăzut, nici nu trebuia și nu putea să prevadă faptul aflării victimei

pe partea carosabilă, apreciind această situație ca un caz fortuit, este neîntemeiată și nu poate

duce la achitarea lui V. Rusu, întrucât în afară de prevederile legale, pe care ultimul nu le-a

respectat, a fost constatat cu certitudine că nu este prezența unui caz fortuit sau forță majoră.

Astfel, potrivit doctrinei penale în cazul fortuit sau forței majore, este vorba despre un

eveniment absolut imprevizibil și absolut insurmontabil, precum un eveniment natural (sau de

altă natură), cum ar fi o catastrofă naturală, un cutremur, o inundație, o ploaie torențială, un

incendiu catastrofal, o conflagrație, fulger, trăsnet etc.: prin forță majoră se înțelege orice

împrejurare extraordinară și invincibilă, iar cazul fortuit desemnează o împrejurare

5

extraordinară și imprevizibilă. Forța majoră este un eveniment extern, imprevizibil, absolut

invincibil și inevitabil care înlătură răspunderea persoanei care a săvârșit fapta prejudiciabilă:

evenimentul invocat ca forță majoră trebuie să fie cu totul străin, extern de persoana care

săvârșește fapta prejudiciabilă, să nu fie sub nici o formă sub controlul acesteia; evenimentul

în discuție trebuie să fie surprinzător, neașteptat, să nu poată fi prevăzut de nici o persoană,

oricât ar fi fost de prudentă în acțiunile sale; este necesar, așa dar, din acest punct de vedere,

ca împrejurarea respectivă să fie absolut insurmontabilă.

La caz, accidentul rutier a avut loc pe timp de noapte când vizibilitatea este mai redusă,

iar din declarațiile martorului L. Pleșca rezultă că se circula greu din cauza că timpul era ploios

(bureza) (f.d.130 vol. I). Astfel, odată ce vizibilitatea era mai redusă din cauza timpului ploios,

iar deplasarea avea loc pe timp de noapte, inculpatul era obligat conform pct.45 din

Regulamentul Circulației Rutiere să conducă mijlocul de transport cu o prudență sporită ținând

cont de condițiile climaterice, dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile

periculoase.

Reieșind din cele menționate, Colegiul penal conchide că în speță infracțiunea săvârșită

de către inculpat este una comisă cu vinovăție (imprudență), deoarece dacă inculpatul ar fi

manifestat prudență sporită și ar fi redus viteza din motiv că vizibilitatea era redusă, impactul

ar fi putut fi evitat. Prin urmare, din circumstanțele expusese se dovedește indubitabil vinovăția

lui V. Rusu în săvârșirea infracțiunii de care a fost recunoscut vinovat, astfel este corectă

situația de fapt stabilită de către instanțele de fond, precum și calificarea infracțiunii.

Referitor la eroarea de drept prevăzută de art.427 alin.(1) pct. 10) Cod de procedură

penală, invocată în recursul declarat, potrivit căreia hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel dacă s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, Colegiul penal constată că o astfel

de eroare nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursului declarat în acest sens, lipsind

temeiuri de implicare a instanței de recurs.

Așa dar, analizând solicitarea apărării referitor la suspendarea executării pedepsei

stabilite în conformitate cu prevederile art.90 Cod penal, Colegiul constată că instanțele de

fond și apel și-au argumentat soluția la acest capitol și au motivat hotărârea pronunțată

invocând motive clare din care considerent au ajuns la concluzia că în privința inculpatului,

urmează a fi stabilită pedeapsa închisorii la limita minimă prevăzută de norma penală în baza

căreia a fost declarat vinovat și anume - 3 ani închisoare și din care considerente dispunerea

suspendării executării pedepsei nu va asigura atingerea scopului prevăzut la art.61 Cod penal.

La acest capitol, instanța de recurs remarcă faptul că, persoanei recunoscute vinovate

de săvârșirea unei infracțiuni, urmează a-i fi aplicată o pedeapsă echitabilă, în limitele

sancțiunii legii în baza căreia persoana se declară vinovată. Totodată, pedeapsa se aplică în

strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a Codului Penal.

Conform principiului individualizării pedepsei, prevăzut de art.7 Cod penal, în

coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, reflectate la art.75 alin.(1) Cod

penal, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

6

Pedeapsa aplicată vinovatului, trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii și pedepsei penale,

prevăzute la art.61 Cod penal.

Instanța de recurs respinge ca neîntemeiat argumentul invocat de recurenți referitor la

faptul că, instanțele ierarhic inferioare la stabilirea pedepsei, nu a ținut cont în deplină măsură

de circumstanțele cauzei, personalitatea inculpatului, care pentru prima dată a comis o

infracțiune, a recuperat integral prejudiciul cauzat, iar succesorul părții vătămate nu are

pretenții, neluând în considerație că corectarea ultimului poate avea loc și fără privarea de

libertate, fiind posibil de aplicat prevederile art.90 Cod penal.

În fundamentarea acestei concluzii Colegiul penal ține să menționeze că apărarea în

argumentarea solicitării sale privind necesitatea stabilirii unei pedepse mai blânde non

privative de libertate pune accentul doar pe personalitatea inculpatului, însă a omis faptul că

la stabilirea pedepsei instanțele sunt obligate să ia în considerație și alte criterii de

individualizare a pedepsei penale, cum ar fi gravitatea infracțiunii săvârșite, motivul acesteia

și urmările survenite. Așadar, instanța de recurs consideră că, instanțele de fond întemeiat au

conchis că împrejurările prezentei cauze penale, îndeosebi cele reținute ce vizează

personalitatea inculpatului nu sunt suficiente pentru a aplica prevederile art.90 alin.(1) Cod

penal, or acestea au fost luate în considerație la stabilirea termenului de pedeapsă, iar potrivit

practicii judiciare constante în cazul în care instanța de judecată a constatat circumstanțe

atenuante și a redus pedeapsa, după caz până la minim, aceste circumstanțe nu mai pot servi

temei de aplicarea prevederilor art.90 Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași situații de

drept i se acordă o dublă valență juridică.

Totodată, instanță de recurs consideră că, în speță, instanță de apel a respectat cerințele

de motivare referitor la procedura executării pedepsei de către inculpat, or nu pot fi neglijate

consecințele irecuperabile care au survenit - decesul unei persoane tinere – 33 ani, tată a doi

copii minori.

Tot aici, Colegiul penal ține să menționeze că, inculpatul a comis o infracțiune, care

atentează la valoarea primordială protejată de legea penală – viață și sănătatea persoanei, or,

dreptul la viață al oricărei persoane prevăzut de art.2 CEDO prevalează asupra altor drepturi,

iar Curtea Europeană acordă dreptului la viață o semnificație cu totul aparte situându-l printre

articolele primordiale ale Convenției.

În asemenea situație, pentru a fi atins scopul legii penale de restabilire a echității sociale,

urmează a se interveni prompt, cu aplicarea unor pedepse reale cu executare, pentru ca

inculpatul, precum și alte persoane să-și facă concluziile de rigoare, pentru a nu fi admise pe

viitor săvârșirea unor astfel de fapte prejudiciabile, calificate ca infracțiuni.

În acest context Colegiul penal remarcă și faptul că, instituția suspendării condiționate

a executării pedepsei cu închisoare nu trebuie privită ca un avantaj acordat de lege infractorilor,

ci trebuie apreciată ca un mijloc preventiv de apărare socială care derivă din organizarea unei

politici penale adaptate la realitatea socială concretă.

Raționamentul de aplicare a prevederilor art.90 Cod penal, are la origine persoana și

comportamentul acesteia până la săvârșirea infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a

infractorului la faza de urmărire penală și de judecare a cauzei, atitudinea față de infracțiunea

comisă, față de victimă ori de partea vătămată, de compasiunea ce o manifestă în privința

7

ultimilor, cărora intenționat li s-au produs daune materiale și în special - morale, care, după

caz, nu mai pot fi recuperate.

Conform textului alin.(1) art.90 Cod penal, instanță numai motivat poate dispune

suspendarea condiționată parțială sau totală a executării pedepsei aplicate vinovatului cu

concluzia că acesta se poate corija fără executarea reală a pedepsei închisorii, motive care

trebuie indicate în sentință

În acest context, instanța de recurs mai notează, că chiar și în cazul îndeplinirii

condițiilor prevăzute de prevederile art.90 alin.(1) Cod penal, nu se creează un drept pentru

condamnat, ci doar o vocație a acestuia la măsură de individualizare a executării pedepsei.

Acestea fiind constatate, Colegiul penal conchide că infracțiunea comisă a provocat

consecințele irecuperabile – decesul unei persoane, care nu pot fi neglijate la stabilirea modului

de executare a pedepsei.

Generalizând cele menționate, Colegiul penal conchide că, temeiurile de recurs la care

au făcut referire recurenții și-au găsit confirmarea, nefiind stabilite motive de a interveni în

soluția adoptată de către instanța de apel, deoarece la judecarea cauzei în ordine de apel, au

fost respectate prevederile art.art.414-418 Cod de procedură penală, fiind emisă o hotărâre

legală și întemeiată, iar recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate în cauza penală în privința lui Rusu

Vasile, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 19 iunie 2019, de către

inculpatul Rusu Vasile și avocatul acestuia Iordachi Alexandru, de către avocatul Istratii Vasile

în numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiate, iar cel declarat de către succesorul părții

vătămate Eftodi Aliona deoarece nu îndeplinește cerințele de conținut prevăzute de art.430

Cod de procedură penală.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 27 decembrie 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

8