1ra-954/2019 — art. 264 alin. 2 CP

1ra-954/2019 — art. 264 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-954/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

8 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Negura Ion în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului Penal al

Curții de Apel Chișinău din 11 septembrie 2018, în cauza penală privindu-l pe

CIUR Ion XXXXX, născut la XXXXX, originar și

domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 27.02.2018 – 28.03.2018;

Instanța de apel: 27.04.2018 – 11.09.2018;

Instanța de recurs: 29.03.2019 – 08.05.2019.

c o n s t a t ă:

conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, Ciur I. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (2) Cod

penal la pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității în mărime de

160 ore, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

Cheltuielile judiciare în mărime de 640 lei pentru efectuarea raportului de expertiză nr.

2889/D din 03 ianuarie 2018 și raportului de expertiză nr. 2881/D din 03 ianuarie 2018 au

fost trecute în contul statului.

decembrie 2017, aproximativ la ora 350, ignorând cerințele pct. 14 lit. a) din Regulamentul

circulației rutiere, conform căruia „conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă

vehiculul în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate,

sub influența preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind bolnav,

traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de

conducere”, precum și cerințele pct. 45 subpunctul 1) din același Regulament, conform

căruia „conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: a) starea psihofiziologică ce

influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă

situațiile periculoase; c) starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii; d)

1

situația rutieră”, dar și pct. 2) al aceluiași punct, conform căruia „în cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza

sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului” s-a urcat la volanul

mijlocului de transport de model „Mercedes Sprinter”, cu n/î XXXXX deplasându-se

împreună cu pasagerul Balan C. pe bd. Dacia din direcția str. Valea Crucii în direcția

Băcioii Noi, mun. Chișinău, când pierzând controlul asupra volanului nu s-a isprăvit cu

ghidajul și a ieșit de pe carosabil, ajungând în șanțul de scurgere, provocând pasagerei,

conform raportului de expertiză nr. 2889/D din 3 ianuarie 2018, fractura colului chirurgical

humerusului stâng, fractura coastei VI pe stânga pe linia axilară medie cu deplasarea

fragmentelor, echimoză la nivelul feței, excoriații la nivelul toracelui posterior, care se

califică ca vătămare medie a integrității corporale.

După producerea accidentului rutier, conform rezultatului examinării analizei de sânge

la alcool etilic nr. 1615 din 15 decembrie 2017, s-a stabilit în sângele inculpatului Ciur I.

cantitatea de 2.64 g/1. Care potrivit art. 13412 alin. (3) Cod penal se califică ca stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Pe baza stării de fapt expuse supra, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (2) Cod penal, încălcarea regulilor de securitate a circulației și

de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de

transport, încălcare ce a cauzat din imprudență vătămarea medie a integrității corporale a

unei persoane, săvârșită în stare de ebrietate.

art. 401-402 Cod de procedură penală, fără a contesta vinovăția inculpatului, a fost atacată

cu apel de către avocatul Șevciuc A. în numele inculpatului.

Apărătorul Șevciuc A. a solicitat aplicarea prevederilor art. 55 Cod penal, cu liberarea

lui Ciur I. de răspunderea penală și tragerea la răspundere contravențională pe motiv că, atât

la faza urmăririi penale, cât și în instanța de judecată inculpatul și-a recunoscut vina

integral, sincer s-a căit de cele comise, a dat declarații și îi pare rău de gravitatea situației și

de faptul că în urma acțiunilor sale a mai suferit o persoană. Inculpatul a conștientizat

gravitatea infracțiunii, a restituit prejudiciul material și moral cauzat părții vătămate.

Referitor la personalitatea inculpatului, apelantul a indicat că inculpatul: se

caracterizează pozitiv la locul de trai, nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru,

este căsătorit, are la întreținere 2 copii minori. Conform certificatului de înregistrare a

gospodăriei țărănești, acesta este încadrat în câmpul muncii, se ocupă cu creșterea și

cultivarea produselor agricole. Activitatea cu care se îndeletnicește inculpatul, implică în

mod obligatoriu și folosirea mijlocului de transport, de care se folosește pentru cultivarea

culturilor agricole, iar ulterior comercializarea acestora. Privarea de dreptul de a conduce

mijlocul de transport îi va îngreuia și mai mult inculpatului posibilitatea de a-și întreține

copiii minori și familia.

apelul declarat a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței în vigoare, fără careva

modificări.

2

de acord cu starea de fapt stabilită de instanța de fond, precum și cu încadrarea juridică a

acțiunilor reținute în sarcina inculpatului, criticând hotărârea primei instanțe referitor la

aplicarea pedepsei complementare, solicitând condamnarea lui Ciur I. în temeiul art. 264

alin. (2) Cod penal, prin prisma art. 55 Cod penal.

Verificând actele cauzei, instanța de apel a apreciat că prima instanță a ținut cont la

stabilirea categoriei și măsurii pedepsii inculpatului de toate circumstanțele reale și

personale privind individualizarea pedepsei, și anume de caracterul prejudiciabil al

infracțiunii, de personalitatea inculpatului, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării lui, de persoana celui vinovat, că este fără antecedente penale, de comportamentul

acestuia de până la comiterea infracțiunii și după aceea, inculpatul a recunoscut vina, iar

cauza în instanța de fond a fost examinată în baza art. 3641 Cod procedură penală, regretă

cele săvârșite și se căiește sincer.

Pe lângă acestea, instanța de apel a menționat că, instanța de fond a ținut cont și de

faptul că inculpatul a comis o infracțiune mai puțin gravă, conform art. 16 Cod penal.

Totodată, instanța de apel a consemnat că Ciur I. nu este la prima abatere, anterior a

comis o altă infracțiune fiind condamnat prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20

noiembrie 2012, în baza art. 349 alin. (l1) Codul penal (f. d. 54, 55), iar dispoziția art. 55

Cod penal prevede expres că liberarea de răspundere penală, cu tragerea la răspundere

contravențională, poate avea loc în privința persoanei care a săvârșit pentru prima dată o

infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, în cazurile în care și-a recunoscut vina, a reparat

prejudiciul cauzat prin infracțiune și s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi

supusă răspunderii penale.

La caz, infracțiunea a fost comisă de inculpat în stare de ebrietate, fapt care a

determinat instanța de apel să respingă solicitarea de a aplica prevederile art. 55 Cod penal.

Astfel, prevederile art. 55 Cod penal în speță nu sunt aplicabile, deoarece inculpatul a mai

comis anterior o infracțiune și nu este atras pentru prima oară la răspunderea penală,

infracțiunea a comis-o în stare de ebrietate, iar legea penală în cazul dat nu și-ar atinge

scopul și va fi ineficientă în prevenirea de noi infracțiuni, iar reeducarea și corijarea lui Ciur

I. este posibilă doar cu aplicarea unei pedepse penale.

Instanța de apel a considerat că, în așa împrejurări, prevederile art. 55 Cod penal nu

sunt aplicabile, iar circumstanțele atenuante sus-indicate, au fost corect apreciate de către

instanța de fond, numindu-i în privința inculpatului pedeapsa prevăzută de art. 264 alin. (2)

Cod penal, totodată ținând seama de prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Aici este de menționat și faptul că pedeapsa stabilită de instanța de judecată trebuie să

fie nu numai legală, în sensul de respectare a cadrului legal de individualizare judiciară, dar

în același timp, trebuie să fie și justă, adică să se respecte criteriul proporționalității, care

presupune stabilirea cuantumului pedepsei în funcție de gravitatea infracțiunii și vinovăția

autorului. În același timp, trebuie să fie respectată prevederea art. 61 Cod penal, care

stabilește că pedeapsa aplicată infractorului urmează să-și atingă scopul de restabilire a

echității sociale și de prevenire a săvârșirii noilor infracțiuni de către inculpat și alte

persoane.

acționând în numele inculpatului a declarat recurs ordinar solicitând casarea acesteia, cu

3

aplicarea față de Ciur I. a unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege, prin prisma

art. 79 alin. (1) Cod penal. În esență, recurentul solicită ca în privința inculpatului să nu fie

aplicată pedeapsa complementară de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de 3 ani.

În motivarea cererii se indică următoarele:

- instanța de apel a încălcat prevederile Convenției europene și dreptul inculpatului la

un proces echitabil;

- pedeapsa are drept scop influențarea inculpatului de a-și revizui atitudinea față de

valorile sociale și comportamentul față de membrii societății, dar să nu comporte un caracter

intimidator și vindicativ, cu titlu de „preț”, pe care trebuie să-l plătească persoana pentru

fapta săvârșită și urmările ei;

- pedeapsa stabilită inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată, aptă

să restabilească echitatea socială, să realizeze scopurile legii penale, în strictă conformitate

cu dispozițiile părții generale a Codului penal și cu în limitele pedepsei fixate în partea

specială;

- prin sentință inculpatului neîntemeiat ia fost aplicată sub formă de pedeapsă

complementară privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3

ani;

- urmează de luat în considerație circumstanțele cauzei, personalitatea inculpatului,

comportamentul lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de caracterizarea pozitivă a

acestuia în societate și la locul de muncă, de faptul că nu a cauzat prejudicii intereselor

publice și nici altor persoane fizice și juridice, a comis pentru prima dată o infracțiune

ușoară, a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, a recunoscut integral vinovăția în

comiterea infracțiunii și a depus cerere de examinare a cauzei într-o procedură simplificată

prevăzută de art. 3641 CPP;

- ca circumstanțe excepționale servește faptul că inculpatul Ciur I. deținând permisul

de conducere obține profit pentru întreținerea familiei, la moment fiind unica sursă de

existență a familiei, deoarece acesta este fondator la GȚ „Ciur Ion”, dar și faptul că mijlocul

de transport practic este o necesitate vitală a familiei inculpatului în viața de zi cu zi, astfel

apărarea consideră temeinic aplicarea în privința acestuia a unei pedepse mai blânde decât

cea prevăzută de sancțiunea normei penale;

- la nivel legislativ nu este dată noțiunea de „circumstanțe excepționale ale cauzei”.

însă, reieșind din textul normei prevăzute la alin. (1) art. 79 Cod penal, rezultă că la ele se

atribuie așa circumstanță sau un cumul de circumstanțe care micșorează esențial gravitatea

faptei și a consecințelor ei, gradul sau pericolul social al persoanei vinovatului;

- chiar dacă art. 79 Cod penal este o normă ce constituie o excepție de la regula

generală stabilită la alin. (1) al art. 75 Cod penal, totuși la baza aplicării pedepsei mai blânde

decât cea prevăzută de lege, sunt atât criteriile generale de individualizare, care au un

caracter special, cât și circumstanțele legate de aceste criterii, inclusiv circumstanțele

atenuante care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei;

- spre deosebire de criteriile prevăzute la alin. (1) al art. 75 Cod penal, lista factorilor

de care sunt legate circumstanțele cauzei care micșorează esențial gravitatea faptei și a

4

consecințelor ei și de care trebuie să țină cont instanța de judecată la aplicarea pedepsei mai

blânde decât cea prevăzută de lege, este una deschisă, aceasta având o interpretare

extensivă;

În drept, avocatul își întemeiază cererea de recurs pe temeiurile de casare stipulate de

art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) din Codul de procedură penală.

părților, în baza actelor din dosar, Colegiul Penal conchide asupra inadmisibilității acestuia,

pentru următoarele considerente.

Pornind de la dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, se relevă că

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Soluția instanței prin care se dispune inadmisibilitatea cererii de recurs, din motiv că este

vădit neîntemeiată, este precedată de efectuarea verificării temeiurilor de casare invocate de

parte, în raport cu actele dosarului, drept urmare constatându-se că actul recurat este

conform legii, fără a prezenta vreo lipsă de natură să-l afecteze și să genereze desființarea

acestuia.

Din conținutul cererii de recurs, se constată că recurentul face trimitere la temeiurile de

casare stipulate de art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) din Cod de procedură penală, menționând

că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și că, la

caz, au fost aplicate pedepse individualizate contrar prevederilor legale, de aceea apărătorul

intervine cu solicitarea de a fi casată decizia instanței de apel, cu aplicarea față de inculpat a

unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege, prin prisma art. 79 Cod penal, și

anume cu excluderea pedepsei complementare.

În esență, sistematizând alegațiile recurentului se poate de conchis că critica

primordială a acestuia vizează dezacordul cu aplicarea pedepsei complementare de privare

de dreptul de a conduce mijlocul de transport pe un termen de 3 ani, de către prima instanță

și menținută de Curtea de Apel. În ceea ce privește cuantumul pedepsei principale aplicate,

acest aspect nu face obiectul criticilor părții. De altfel, pedeapsa aplicată inculpatului pentru

infracțiunea comisă este în limitele speciale prevăzute de lege și nu s-au relevat împrejurări

care ar fi condus la reducerea acestor limite. Concomitent, instanța constată că avocatul

Negura I. este de acord cu starea de fapt stabilită de instanțele de fond, precum și cu

încadrarea juridică a acțiunilor reținute în sarcina lui Ciur I., respectiv în această parte

Colegiul Penal nu se va expune.

Verificând actele cauzei raportate la criticele avansate de recurent, instanța de recurs le

consideră vădit nefondate, menținând ad integrum atât statuările din sentință, cât și cele din

decizia instanței de apel, în partea ce ține de chestiunea individualizării pedepsei realizate în

privința inculpatului pentru comiterea de către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 264

alin. (2) Cod penal.

Raționamentele pe care se fundamentează soluția de inadmisibilitate a prezentului

recurs, mai întâi se bazează pe aceea că, este inacceptabil faptul că avocatul Negura I., pe

calea recursului ordinar, dorește să se ajungă practic la o nouă analiză a circumstanțelor de

5

fapt din sentința primei instanțe și din decizia instanței de apel nu pentru a fi corectată vreo

eroare judiciară, ci doar în vederea stabilirii unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de

lege sub pretextul că, la caz, există circumstanțe excepționale ce ar permite excluderea

privării de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani, aplicată lui

Ciur I., în acest sens instanța de recurs ordinar transformându-se într-o veritabilă instanță de

apel, ceea ce excede scopul pentru care aceasta a fost creată.

La caz, pentru a reține eroarea de drept stipulată în pct. 10) și pentru a statua că s-au

aplicat pedepse individualizate contrar exigențelor legale, instanțele de fond urmau să facă

abstracție de prevederile art. 75 Cod penal, care reglementează criteriile generale de

individualizare a pedepselor, dintre care unele se referă la respectarea prevederilor părții

generale a Codului penal, în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor de drept penal – limitele

fiecărei pedepse, limitele în raport de concurs de infracțiuni, recidivă, circumstanțe

agravante și atenuante etc., dar și de limitele stabilite în partea specială a Codului, criteriile

de fapt pentru individualizarea pedepsei se referă la gradul de pericol al faptei săvârșite, la

persoana făptuitorului, la împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În

general, cerința textuală a acestui caz de casare presupune că, s-a încălcat legea penală sau

cea procesual-penală la aplicarea pedepsei și la stabilirea limitelor acesteia, sau modului de

executare.

Indubitabil că, greșita individualizare a pedepsei se poate produce și atunci când s-a

dispus neaplicarea art. 79 din Codul penal, deși împrejurările cauzei produceau convingerea

fermă că în speță sunt prezente circumstanțe excepționale de natură să-i atenueze

considerabil pedeapsa inculpatului.

Supunând analizei subsidiare actele cauzei, Colegiul constată că eroarea de drept

semnalată de recurent și stipulată în pct. 10) din alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

în speță, cu certitudine nu a fost admisă de instanțele ierarhic inferioare. La trasarea acestei

concluzii, instanța de recurs a avut ca bază mai multe argumente temeinice și pertinente,

care cad sub incidența nemijlocită a circumstanțelor de fapt din dosar și se mențin în vigoare

până în prezent.

Potrivit celor conținute în sentința și decizia instanței de apel, Colegiul Penal constată

că, la determinarea cuantumului pedepsei principale și celei complimentare, instanțele au

ținut seama de următoarele împrejurări: inculpatul a recunoscut fapta incriminată prin

rechizitoriu și vinovăția sa de comiterea acesteia, s-a căit sincer, este fără antecedente

penale, a comis o infracțiune mai puțin gravă, conform art. 16 Cod penal, anterior a comis

infracțiunea prevăzută de art. 349 alin. (l1) Codul penal (f. d. 54, 55), antecedent stins,

infracțiunea a comis-o în stare de ebrietate, se caracterizează pozitiv, are loc permanent de

muncă, la evidența medicilor narcolog și psihiatru nu se află.

În cererea de recurs, avocatul Negura I. enumeră în mare parte aceleași împrejurări

evidențiate mai sus și în hotărârile judecătorești contestate, care în opinia lui ar urma să

contribuie la soluția de excludere a pedepsei complementare aplicate inculpatului, or venitul

familiei acestuia este legat nemijlocit de profesarea șofatului, iar privarea pe 3 ani de

permisul de conducere ar duce la îngreunarea stării economice a familiei lui Ciur I., care are

la întreținere și doi copii.

6

Instanța de recurs nu poate ralia la argumentele apărătorului, considerând că toate

circumstanțele expuse de acesta, care îl caracterizează într-o lumină pozitivă pe inculpat, au

fost deja luate în considerare de instanțele de fond la individualizarea pedepsei. Mai mult,

analizând circumstanțele atenuante expuse de apărător Colegiul nu identifică vreunul de

natură excepțională, ce ar determina indubitabil instanța de recurs să intervină în soluțiile

instanțelor de fond, prin casarea acestora.

În același sens, se notează că, însăși scopul pedepsei penale stipulat în art. 61 Cod

penal de legislator, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere statală și un mijloc

de corectare și reeducare aplicată în privința condamnaților, care are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea infractorilor, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,

atât din partea acestora, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe

lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate

în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în

viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un

proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca

finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului incriminat

prin rechizitoriu inculpatului, la caz, fiind incident art. 264 alin. (2) Cod penal, în baza

căruia a fost condamnat Ciur I., cu aplicarea art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, la

pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității în mărime de 160 ore, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

Față de lucrul judecat de instanțele de fond, Colegiul consideră că o atare modalitate

de individualizare a pedepsei corespunde exigenților legii penale, iar pedeapsa aplicată

infractorului este echitabilă raportat la scopul urmărit de legislator în art. 61 Cod penal, care

îl va descuraja pe inculpat de a comite pe viitor alte fapte infracționale. Pentru că, după cum

întemeiat a menționat prima instanță: „ ... sancțiunea art. 264 alin. (2) Cod penal prevede

aplicarea sau neaplicarea pedepsei complementare – privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani. Având în vedere persoana inculpatului,

influența pedepsei asupra corectării și reeducării dânsului, necesitatea utilizării mijlocului

de transport în activitatea sa de muncă ... consideră necesar de a aplica în privința acestuia

și pedeapsa complementară pe termen minimal.”

În acest context, urmează de evidențiat că stabilirea sancțiunilor de drept penal este, pe

de o parte, o sarcină care îi revine legislatorului, care stabilește pedepsele și celelalte

sancțiuni de drept penal prin fixarea unor limite minime și maxime ale acestora, în

conformitate cu importanța abstractă a valorii sociale protejate, iar pe de altă parte, o sarcină

pe care instanța o realizează în limitele stabilite de lege.

În speță, se conchide că în privința inculpatului nu sunt pasibile aplicării prevederile

art. 79 Cod penal, întrucât în speța dată nu au fost constatate careva circumstanțe

excepționale de natură să determine instanța să-i aplice acestuia o pedeapsă mai blândă

decât cea prevăzută de lege, mai concret să nu-i aplice inculpatului pedeapsa complementară

de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport.

7

La fel, se specifică că, recurentul invocând eroarea de drept prevăzută de pct. 6),

menționează despre faptul că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, cu toate acestea dânsul nu relevă expres ce omisiuni în acest aspect a

admis instanța de apel.

Din atare considerente, Colegiul Penal respinge, ca nefondate, alegațiile titularului

dreptului de recurs și reiterează că invocarea unor pretinse erori admise la etapa judecării

cauzei de instanța de apel, urmează a fi precedate de o motivare corespunzătoare privind

esența acestora și indicarea expresă a circumstanțelor cauzei cărora se circumscriu. Pe lângă

aceasta, Colegiul notează că decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța de apel le-a expus în partea

descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conformă rigorilor și exigențelor din art.6

CEDO.

Mai mult ca atât, deși art. 6 § 1 al Convenției obligă instanțele judecătorești să-și

motiveze hotărârile, Curtea a clarificat că acest lucru nu impune un răspuns detaliat la

fiecare argument invocat de parte (Van de Hurk v. the Netherlands). Modul în care se aplică

obligația de motivare a hotărârilor judecătorești poate varia în funcție de natura acestora și

trebuie apreciat în lumina circumstanțelor fiecărei cauze în parte (Hiro Balani v. Spain).

În subsidiar, Colegiul Penal făcând trimitere la aceiași jurisprudență constantă a Curții

Europene relevă că în cazul în care instanța supremă refuză să admită o cauză din motivul

că nu sunt întrunite temeiurile legale pentru această cauză, o motivare foarte succintă poate

satisface cerințele art. 6 din Convenție. (a se vedea în acest sens cauza Bachowski v.

Polonia din 02.11.2010).

Având în vedere considerentele menționate în partea descriptivă a prezentei decizii și

raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală,

Colegiul Penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța de apel a

respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419 Cod de procedură penală, iar

argumentele din recursul ordinar declarat de avocatul Negura I. în numele inculpatului, sunt

vădit neîntemeiate.

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Negura Ion în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 11

septembrie 2018, în cauza penală privindu-l pe Ciur Ion XXXXX, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 29 mai 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

8