1ra-386/2019 — art. 264 alin. 4 CP, art. 264-1 alin. 4 CP, art. 266 CP

1ra-386/2019 — art. 264 alin. 4 CP, art. 264-1 alin. 4 CP, art. 266 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-386/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

23 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocata

Mihalachi Cristina în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2018, în cauza penală

privindu-l pe

CEBAN Ilie XXXXX, născut la XXXXX, originar

și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.07.2017 – 20.06.2018;

Instanța de apel: 09.07.2018 – 27.09.2018;

Instanța de recurs: 27.12.2018 – 23.01.2019.

C O N S T A T Ă:

în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, Ceban I. a fost recunoscut vinovat și condamnat în temeiul

următoarelor articole:

- 2641 alin. (4) Cod penal la 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip semiînchis;

- 264 alin. (4) Cod penal la 3 ani și 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip deschis;

- 266 Cod penal la 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

Conform art. 84 alin. (1) din Codul penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

total al pedepselor aplicate, lui Ceban I. i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 4 ani și 6

luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

pe o perioadă de probațiune de 5 ani.

1

Totodată, s-a dispus încasarea de la Ceban I. a cheltuielilor judiciare în sumă de

579,46 lei.

mai 2017, aproximativ la ora 17:30, fiind în stare de ebrietate cu grad avansat și

conducând motocicleta cu ataș de model „MT”, fără numere de înmatriculare, pe drumul

din s. Botnărești, r-nul Anenii Noi, încălcând prevederilor pct. 14) lit. a) din

Regulamentul Circulației Rutiere, conform căruia: „conducătorului de vehicul îi este

interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor

substanțe contraindicate, sub influența preparatelor medicamentoase care provoacă

reducerea reacției, fiind bolnav, traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de

natură să-i afecteze capacitatea de conducere”, prevederile art. 45 alin (1) a RCR,

conform căruia: „conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de

viteză stabilită, ținând permanent seama de starea psihofiziologică ce influențează

atenția și reacția precum și dexteritatea în conducere ce i-ar permite să prevadă

situațiile periculoase”, precum și art. 45 alin. (2) al RCR, care prevede că: „în cazul în

care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie

să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului”,

din propria vină și neatenție, a tamponat pietonul Ceban G., care mergea pe acostament

pe aceeași direcție de deplasare cu motocicleta. În urma accidentului rutier lui Ceban G.

i-a fost cauzat fractura ambelor oase ale gambei stângi cu deplasare fragmentelor, care

conform raportului de expertiză judiciară nr. 62/D din 25 mai 2017 au fost calificate ca

vătămări corporale grave.

În continuare, la 20 mai 2017, aproximativ la ora 17:35, după comiterea

accidentului rutier fiind la ghidonul motocicleta cu ataș de model „MT” , fără numere de

înmatriculare, deși stabilind faptul că pietonul în urma accidentului a suferit leziuni

corporale, ignorând prevederilor pct. 12) -1 a Regulamentului Circulației Rutiere

conform căruia: „conducătorul de vehicul implicat într-un accident în traficul rutier este

obligat să oprească imediat vehiculul semnalizându-l în conformitate cu punctul 37 din

regulament, să nu schimbe poziția vehiculului și a obiectelor de pe carosabil provenite

ca urmare a accidentului în traficul rutier, să acorde primul ajutor, să cheme ambulanța

în cazul în care în accident au fost cauzate traumatisme persoanelor, iar dacă aceasta nu

este posibil sau în cazurile de urgență - să asigure transportarea persoanei traumatizate

la cea mai apropiată unitate medicală cu un vehicul de ocazie ori cu propriul vehicul, să

declare la unitatea medicală identitatea sa, prezentând permisul de conducere sau alt

act, precum și certificatul de înmatriculare a vehiculului, ulterior să revină la locul

accidentului”, dorind eschivarea de la răspundere pentru fapta comisă, a părăsit locul

accidentului rutier.

Tot el, la 03 septembrie 2017, aproximativ la orele 04:20 nedeținând permis de

conducere, fiind în stare de ebrietate alcoolică, conducea motocicleta de model „MT-10”

cu n/î AN AD072, deplasându-se pe drumul public din s. Țînțăreni, r-nul Anenii Noi.

Potrivit rezultatelor probelor biologice colectate de la Ceban I., conform procesului-

verbal al examinării medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de

2

ebrietate și naturii ei nr. 174 din 03 septembrie 2017 în aerul expirat s-a stabilit alcool

0,92 mg./l și în sânge, conform buletinului de analize s-a depistat alcool etilic în volum

de 2,00 g/1, adică stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal, încălcarea regulilor de securitate

a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare gravă a

integrității corporale sau a sănătății, săvârșită in stare de ebrietate, art. 266 Cod penal,

părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care conducea mijlocul de

transport și care a încălcat regulile de securitate a circulației sau de exploatare a

mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art. 264 din Codul

penal, art. 2641 alin. (4) Cod penal, conducerea mijlocului de transport în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat, săvârșite de către o persoană care nu deține permis

de conducere.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către procuror, care a

solicitat casarea parțială a acesteia, pe motivul blândeții pedepsei, dispunând rejudecarea

cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care Ceban I. să fie condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641

alin. (4) Cod penal la 6 luni închisoare, de art. 264 alin. (4) Cod penal la 4 ani închisoare,

cu privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport pe o perioadă de 4 ani, de art.

266 Cod penal la l an închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. În

temeiul art.84 alin.(l) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul total al

pedepselor aplicate, lui Ceban I. să-i fie stabilită pedeapsa definitivă sub formă de

închisoare pe un termen de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni, cu ispășirea pedepsei într-un

penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe o perioadă de 4 (patru) ani.

În motivarea apelului, acuzatorul de stat a invocat că nu pot fi reținute ca plauzibile

concluziile primei instanțe precum că în cazul dat față de inculpat urmează a fi aplicată o

pedeapsă neprivativă de libertate, adică cu aplicarea art. 90 Cod penal. Infracțiunile

comise de Ceban I. se califică ca infracțiuni ușoare și grave, care atrag după sine urmări

negative, iar prima instanță la aplicarea pedepsei nu a ținut cont în volum deplin, că la

locul de trai inculpatul se caracterizează negativ, are un comportament antisocial,

conflictual, încalcă sistematic ordinea publică.

De asemenea, apelantul a indicat că instanța nu a ținut seama de faptul că inculpatul

nu este la prima sa încălcare a legii penale, iar drept circumstanțe agravante, conform art.

77 Cod penal, la caz, au fost reținute comiterea infracțiunii de către persoane care

anterior a mai comis infracțiuni. În privința lui Ceban I. a fost pronunțată decizia Curții

de Apel Chișinău din 27.10.2010, prin care ultimul a fost condamnat în baza art. 187 alin.

(2) lit. c) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă de 3 ani și 1 luni închisoare. Conform

art. 90 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată pe o perioadă de probațiune de 3

3

(trei) ani.

Mai mult, din întreaga conduită a inculpatului înainte de săvârșirea faptei, după

săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea

infractorului, instanța în cazul din speță aplicând o pedeapsă atât de blândă nu a ținut

cont, că aceasta nu va servi în volum deplin la atingerea scopului propus. Deci acuzarea

consideră, că la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată urma să

tină cont de gravitatea infracțiunilor săvârșite, persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În cazul dat, corectarea inculpatului, ca scop al pedepsei penale, presupune

conștientizarea de către infractor a celor săvârșite și reîntoarcerea, reîncadrarea lui în

activitatea societății. El trebuie convins că respectarea legii penale este o necesitate

obligatorie și că numai prin respectarea legii el va putea evita aplicarea și executarea altor

pedepse.

Prin aplicarea pedepsei se urmărește prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, în

primul rând - de către condamnat (prevenția specială), dar și de către alte persoane

(prevenția generală). Această concepție se deduce din scopul legii penale (art.2 Cod

penal).

Reieșind din conținutul cererii de apel, partea acuzării consideră că reeducarea și

corectarea lui Ceban I. nu va putea fi atinsă prin pedeapsa stabilită acestuia de prima

instanță, deoarece nu constituie o pedeapsă echitabilă și proporțională faptelor comise în

coraport cu personalitatea inculpatului. Mai mult, inculpatul Ceban I. anterior a fost

pedepsit cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, care în final nu și-a produs

efectul în vederea corijării acestuia, iar acuzatorul de stat la etapa propunerii pedepsei sub

formă de închisoare a examinat și analizat toate circumstanțele cazului și pentru

concursul a 3 infracțiuni a propus o pedeapsă rezonabilă și echitabilă raportat la faptele

comise.

a fost admis apelul procurorului, inclusiv din oficiu în baza art. 409 alin. (2) Cod de

procedură penală, cu casarea parțială a sentinței în partea stabilirii și a individualizării

pedepsei și în partea încasării cheltuielilor judiciare, cu pronunțarea în această parte a

unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Ceban I.,

recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal,

art. 2641 alin. (4) Cod penal și art. 266 Cod penal, urmează să execute pedeapsa stabilită

în baza acestor articole, și în temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, pedeapsa definitivă

stabilită pentru concurs de infracțiuni, prin cumul total al pedepselor aplicate, sub formă

de închisoare de 4 ani și 6 luni, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe o perioadă de 5 ani.

Cererea procurorului privind încasarea de la Ceban I. în contul statului a

cheltuielilor judiciare în mărime de 579,46 lei, a fost respinsă, ca fiind nefondată.

În rest, celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

4

acord cu starea de fapt stabilită de instanța de fond, precum și cu încadrarea juridică a

acțiunilor reținute în sarcina inculpatului, însă critică hotărârea primei instanțe referitor la

aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare, cu suspendarea executării acesteia în

baza art. 90 Cod penal, considerând că o asemenea pedeapsă este incompatibilă cu

personalitatea inculpatului, care a comis o infracțiune ce s-a soldat cu cauzarea

vătămărilor grave părții vătămate Ceban G., fiind în stare de ebrietate.

Analizând motivele invocate în apel, instanța a constatat că acestea își găsesc

confirmarea la judecarea apelului declarat, existând motive temeinice de implicare a

instanței de apel în sensul casării hotărârii contestate în partea individualizării și stabilirii

pedepsei. La stabilirea și individualizarea pedepsei aplicate lui Ceban I., instanța de fond

a menționat că ține cont de caracterul infracțiunilor săvârșite, că inculpatul a săvârșit o

infracțiune din imprudență, dar care face parte din categoria celor grave și două

infracțiuni ușoare, de motivul acestora, de persoana celui vinovat care s-a căit sincer de

cele comise, de faptul recunoașterii vinei, de circumstanțele cauzei care atenuează și

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

inculpatului, precum și de condițiile de viața ale familiei acestuia. Astfel, prima instanță

i-a aplicat inculpatului:

- în baza art. 264 alin. (4) Cod penal, pedeapsa sub formă de închisoare pe un

termen de 3 (trei) ani și 6 luni, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 (cinci) ani;

- în baza art. 266 Cod penal, pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 6

(șase) luni cu ispășirea acesteia în penitenciar de tip semiînchis;

- în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, pedeapsa sub formă de închisoare pe un

termen de 6 (șase) luni cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul total al

pedepselor aplicate, lui Ceban I. i-a fost stabilită definitiv pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 4 (patru) ani, 6 luni, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de

tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 5 (cinci) ani.

În baza art. 90 Cod penal, pedeapsa cu închisoarea aplicată inculpatului Ceban I. a

fost suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 5 (cinci) ani, cu obligația de a

nu-și schimba domiciliul fără consimțământul consilierului de probațiune. Totodată, s-a

dispus încasarea în contul statului de la Ceban I. a cheltuielilor judiciare în mărime de

579,46 lei.

Judecând apelul declarat, în raport cu materialele cauzei, instanța a conchis că prima

instanța greșit și nejustificat a stabilit și individualizat pedeapsa în privința inculpatului și

nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept, susținând o poziție eronată în ce

privește aplicarea față de inculpat a unei pedepse mai mici decât cea fixată de lege.

Luând ca bază aceste prevederi și soluționând chestiunea cu privire la vinovăția

inculpatului, de jure și de facto, instanța de judecată urmează să constate dacă s-au

confirmat sau nu temeiurile prevăzute de legea penală pentru a-1 supune pe inculpat

răspunderii penale și de a decide asupra cuantumului pedepsei care urmează a i se stabili.

5

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată

corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și

pedepsei penale, prevăzute de art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile

părții generale a Codului penal și în limitele fixate în partea specială a acestuia.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică

a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

După cum se constată la caz, partea acuzării contestă aplicarea de către instanța de

apel în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal, considerând că pedeapsa

aplicată a fost incorect individualizată.

Potrivit doctrinei de specialitate, suspendarea condiționată este o măsură de

individualizare a executării pedepsei numită de către instanța de judecată prin hotărâre de

condamnare de a se suspenda pe o anumită perioadă de timp executarea pedepsei

aplicate, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Deși la o primă vedere, în circumstanțele cauzei sunt întrunite condițiile necesare

pentru a fi aplicată instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, totuși prima

instanță urma să efectueze o analiză mult mai complexă și minuțioasă a personalității

infractorului urmărind în acest sens comportamentul său în viața socială, înainte și după

săvârșirea infracțiunii, să i-a în considerație urmările grave produse și numai în măsura în

care s-ar fi dovedit că comiterea faptei se datorează unui concurs accidental de

împrejurări din viața sa și că, pentru îndreptarea lui, nu este necesară executarea efectivă

a pedepsei, or doar în aceste cazuri este incidență instituția suspendării condiționate a

executării pedepsei.

În același context, s-a subliniat că anterior Ceban I. a fost condamnat prin: - sentința

Judecătoriei Anenii Noi din 27.01.2010 și decizia Curții de Apel Bender din 30.03.2010

în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal; - prin decizia Curții de apel Chișinău din

05.10.2010 în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal - la 3 ani închisoare fără

amendă, în baza art. 84 alin. (4) Cod penal stabilindu-i definitiv 3 ani și 1 lună în baza

art. 90 Cod penal a fost suspendat pe un termen de probă de 3 ani - antecedentul penal

stins; de două ori încetat procesul penal pe art. 186 alin. (2) Cod penal - împăcarea

părților.

Astfel, inculpatul nu a conștientizat pe deplin faptele comise de el, comportamentul

inculpatului după pronunțarea deciziei indicate demonstrând elocvent incorectitudinea

aplicării pedepsei non-privative de libertate în privința lui Ceban I., care a comis

infracțiuni ce prejudiciază securitatea traficului rutier, fiind în stare de ebrietate, dar care

de această dată s-a soldat cu consecințe grave - cauzarea vătămărilor corporale grave

părții vătămate.

Mai mult decât atât, nu numai comportamentul inculpatului până la comiterea

infracțiunii, ci și cel de după - or, Ceban I. după ce a comis accidentul rutier în stare de

6

ebrietate a părăsit locul accidentului rutier. Mai mult, Ceban I. după ce a comis accidentul

rutier fiind în stare de ebrietate a părăsit locul accidentului rutier, iar peste trei luni la

03.09.2017, a comis infracțiunea prevăzută de art. 2641 alin. (4) Cod penal, după indicii

calificativi: conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat, săvârșite de către o persoană care nu deține permis de conducere.

Astfel, circumstanțele expuse au determinat Colegiul penal să conchidă asupra

incorectitudinii aplicării instituției suspendării condiționate a executării pedepsei față de

Ceban I., ținând cont de faptul că inculpatul a mai comis anterior infracțiuni, a fost

condamnat cu pedeapsă non-privativă de libertate, însă a comis repetat o infracțiune,

aflându-se în stare de ebrietate, după care a părăsit locul accidentului rutier.

Instanța de apel a considerat că instanța de fond greșit și-a motivat soluția de

individualizare a executării pedepsei în privința inculpatului și nu a pătruns în esența

problemei de fapt și de drept, susținând o poziție eronată în ce privește aplicarea față de

inculpat a dispoziției art. 90 Cod penal. Discordanța între cele reținute de instanță și

conținutul real al circumstanțelor cauzei, precum și ignorarea unor aspecte evidente, au

avut drept consecință pronunțarea unei concluzii premature și greșit motivate în privința

aplicării pedepsei cu suspendarea condiționată a executării ei.

În speță, reieșind din soluția adoptată de instanța de fond, se constată că la stabilirea

și aplicarea pedepsei în privința inculpatului, aceasta nu a ținut cont de scopul și criteriile

de individualizare a acesteia, prevăzute de art. 61 și 75 Cod penal, nu au ținut seama de

circumstanțele reale ale cauzei, circumstanțe care fiind analizate, per ansamblu, nu

permit instanței stabilirea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării ei.

Astfel, instanța de apel apreciază că modalitatea de executare a pedepsei aleasă în

privința inculpatului, nu este în acord cu principiul proporționalității având în vedere

faptele comise, inculpatul fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmările prejudiciabile

produse - cauzarea vătămărilor corporale grave părții vătămate, de faptul că anterior

inculpatul a fost condamnat.

Colegiul a considerat că inculpatul poate fi corectat, reeducat numai prin executarea

reală a pedepsei cu închisoarea, și anume această pedeapsă are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Totodată, instanța a mai evidențiat că, în cadrul procesului penal, acuzatorul de stat

a înaintat o cerere cu privire la încasarea de la Ceban I. în folosul statului a cheltuielilor

judiciare cauzate în urma efectuării acțiunilor de urmărire penală, în sumă totală de

569,46 lei, cheltuieli formate din efectuarea expertizei judiciare și anume:

- raportul de expertiză judiciară din 25 mai 2017 și certificatul nr. 11397 din

21.09.2017;

- examinarea medico-legală de constatare a faptului de consumare a alcoolului, a

stării de ebrietate și naturii ei a lui Ceban I. din 03 septembrie 2017.

Instanța de apel constată că, prin ordonanța organului de urmărire penală s-a dispus

efectuarea expertizei medico-legale în conformitate cu art. 143 CPP, care au fost

efectuate de către Centrul de Medicină Legală. În temeiul prevederilor art. 229 CPP,

7

instanța de fond eronat a concluzionat că urmează a fi dispusă încasarea din contul

inculpatului Ceban I. în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea

raportului de expertiză judiciară în cauză și examinarea medico-legală de constatare a

faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei în mărime totală de

569,46 lei.

Potrivit art. 227 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

Cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă

modalitate.

Instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare,

cu excepția sumelor plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul

asigurării inculpatului cu avocat, care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci

când aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele necesare.

Achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată și de condamnatul care a fost eliberat

de pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată pedeapsă, precum și de persoana în privința căreia

urmărirea penală a fost încetată pe temeiuri de nereabilitare.

Instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul

sau persoana care trebuie să suporte cheltuielile judiciare, în caz de insolvabilitate a

acestora sau dacă plata cheltuielilor judiciare poate influența substanțial asupra situației

materiale a persoanelor care se află la întreținerea lor.

Prin urmare, în cazurile când expertiza a fost dispusă de către organul de urmărire

penală sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare

pentru efectuarea expertizei în mod obligatoriu, pentru constatarea: cauzei morții,

gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale, altor cazuri

când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză vor fi achitate din contul

mijloacelor bănești a bugetului de stat prin prisma prevederilor art. 143 Cod de procedură

penală.

Conform art. 34 alin. (3) Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările

tehnico-științifice și medico-legale nr. 1086-XIV din 23 iunie 2000, cheltuielile pentru

efectuarea expertizei sunt achitate din bugetul de stat, cu excepția cazurilor când aceasta

se solicită de către părțile la caz.

Pentru considerentele enunțate, instanța de apel a conchis că urmează să se implice

și în această parte în soluția dată de prima instanță, dispunând respingerea cererii

procurorului cu privire la încasarea din contul inculpatului Ceban I. în beneficiul statului

a sumei de 569,46 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, ca fiind neîntemeiată.

acționând în numele inculpatului, a declarat recurs ordinar, prin care solicită casarea

deciziei, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care în privința inculpatului să se aplice

dispozițiile art. 90 Cod penal, adică suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În cererea de recurs, recurenta menționează că, în conformitate cu principiul

individualizării pedepsei penale, instituit la art. 7 alin.(l) Cod penal, la aplicarea legii

penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

8

persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează

răspunderea penală.

La caz, infracțiunile comise de inculpatul Ceban I. se califică potrivit art. 16 din

Codul penal, după cum urmează: art. 264 alin. (4) Cod penal - infracțiune gravă, art. 266

Cod penal - infracțiune ușoară, art. 2641 alin. (4) Cod penal - infracțiune ușoară.

Inculpatul la locul de trai se caracterizează pozitiv, la evidența medicului psihiatru

și narcolog nu se află, are la întreținere 3 copii minori. Circumstanțe ce atenuează

răspunderea penală a inculpatului, în baza art. 76 Cod penal sunt: căință sinceră și

recunoașterea vinovăției. Circumstanțe ce agravează răspunderea penală a inculpatului -

nu s-au stabilit.

Or, deși instanța de apel a făcut trimitere la faptul că inculpatul anterior a fost

condamnat, infracțiunile pentru care acesta a fost judecat nu sunt similare cu infracțiunile

incriminate în speță, din care considerent acest argument nu ar trebui să stea la baza

condamnării persoanei fără aplicarea art. 90 Cod penal.

Potrivit hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la unele chestiuni ce

vizează individualizarea pedepsei penale din 11.11.2013, în conformitate cu art.77 Cod

penal, enumerarea circumstanțelor agravante are caracter exhaustiv. Pot fi recunoscute

drept circumstanțe agravante numai acele împrejurări, care sunt strict prevăzute de lege,

stabilite de organele de urmărire penală și incluse în conținutul rechizitoriului. În cazul în

care vreuna din circumstanțele agravante enumerate în art.77 Cod penal imputată

inculpatului, fiind cercetată în ședință judiciară, nu și-a găsit confirmarea, aceasta

urmează a fi exclusă din învinuire, din oficiu, de către instanța de judecată, cu indicarea

motivelor în partea descriptivă a hotărârii.

În drept, recurenta își întemeiază cererea pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10)

Cod de procedură penală.

procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat de partea apărării

menționând că acestea urmează a fi declarat inadmisibil, ca vădit neîntemeiat, cu

menținerea deciziei instanței de apel.

părților, în baza actelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

acestuia, pentru următoarele considerente.

Pornind de la dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, se relevă

că instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este

vădit neîntemeiat. Soluția instanței prin care se dispune inadmisibilitatea cererii de recurs,

din motiv că este vădit neîntemeiată, este precedată de efectuarea verificării temeiurilor

de casare invocate de parte, în raport cu actele dosarului, drept urmare constatându-se că

actul recurat este conform legii, fără a prezenta vreo lipsă de natură să-l afecteze și să

genereze desființarea acestuia.

În baza celor expuse în art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

9

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și motivate corespunzător de

titularul cererii de recurs.

Din conținutul cererii de recurs, se constată că recurenta face trimitere la temeiul de

casare stipulat de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, potrivit căruia sunt

pasibile contestării cu recurs ordinar hotărârile adoptate de instanța de apel în cazul în

care s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale. În esență,

sistematizând alegațiile recurentei, se poate de conchis că, critica primordială a acesteia

vizează excluderea aplicării art. 90 Cod penal. În ceea ce privește cuantumul pedepselor

aplicate, acest aspect nu face obiectul criticilor apărării. De altfel, pedepsele aplicate

inculpatului pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa sunt

în limitele speciale prevăzute de lege și nu s-au relevat împrejurări care ar fi condus la

reducerea acestor limite de pedeapsă prevăzute în textele incriminatoare. În același timp,

partea apărării este de acord cu starea de fapt stabilită de instanțele de fond, precum și cu

încadrarea juridică a acțiunilor reținute în sarcina inculpatului, respectiv în această parte

Colegiul penal nu se va expune.

Verificând actele cauzei raportat la criticele avansate de recurentă, instanța de

recurs se raliază opiniei formulate de instanța de apel despre neaplicarea art. 90 Cod

penal față de inculpat, cu aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum de 4 ani și 6

luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Raționamentele pe care se fundamentează soluția de inadmisibilitate a prezentului

recurs, mai întâi se bazează pe aceea că, este inacceptabil faptul că apărătorul

inculpatului, pe calea recursului ordinar, dorește să se ajungă practic la o nouă analiză a

circumstanțelor de fapt din sentința primei instanțe și din decizia instanței de apel nu

pentru a fi corectată vreo eroare judiciară, ci doar în vederea stabilirii unei pedepse cu

suspendarea executării reale a acesteia pe o perioadă de probațiune, în acest sens instanța

de recurs ordinar transformându-se într-o veritabilă instanță de apel, ceea ce excede

scopul pentru care aceasta a fost creată.

La caz, pentru a reține eroarea de drept stipulată în pct. 10) și pentru a statua că s-au

aplicat pedepse individualizate contrar exigențelor legale, instanțele de fond urmau să

facă abstracție de prevederile art. 75 Cod penal, care reglementează criteriile generale de

individualizare a pedepselor, dintre care unele se referă la respectarea prevederilor părții

generale a Codului penal, în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor de drept penal –

limitele fiecărei pedepse, limitele în raport de concurs de infracțiuni, recidivă,

circumstanțe agravante și atenuante etc., dar și de limitele stabilite în partea specială a

Codului, criteriile de fapt pentru individualizarea pedepsei se referă la gradul de pericol

al faptei săvârșite, la persoana făptuitorului, la împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Indubitabil că, greșita individualizare a pedepsei se poate produce și atunci când s-a

dispus suspendarea executării pedepsei condiționat, deși împrejurările cauzei nu

produceau convingerea fermă că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.

În general, cerința textuală a acestui caz de casare presupune că, s-a încălcat legea

10

penală sau cea procesual-penală la aplicarea pedepsei și la stabilirea limitelor acesteia,

sau modului de executare.

Drept urmare, Colegiul ține să remarce că, chestiunea aplicabilității instituției

suspendării condiționate a executării pedepsei a fost disputată la etapa precedentă de

judecare a cauzei, Curtea de Apel fiind sesizată în acest sens de către procuror, și făcând

trimitere la normele penale și procesual-penale pertinente cauzei, a formulat un răspuns

detaliat vizavi de neaplicabilitatea art. 90 Cod penal în speța dată.

În acest sens, instanța de apel justificat a apreciat că, prin sentință, lui Ceban I. i-a

fost aplicată o pedeapsă echitabilă și proporțională faptelor comise de acesta, în limitele

speciale prevăzute de lege, iar trasarea acestei concluzii a avut la bază mai multe

argumente temeinice și pertinente, care cad sub incidența nemijlocită a circumstanțelor

de fapt din dosar și se mențin în vigoare până în prezent.

Pe de altă , corect instanța de apel a intervenit în sentință, doar în partea aplicării art.

90 Cod penal, cu excluderea acestuia, statuând că corectarea și reeducarea inculpatului va

fi posibilă doar prin aplicarea față de acesta a unei pedepse sub formă de închisoare cu

executare reală. Apreciind că, aplicarea pedepsei cu redozarea acesteia cu 1/3 din limitele

maxime și minime ale sancțiunilor prevăzute de lege la articolele incriminate lui Ceban

I., este deja o favoare acordată inculpatului, care și-a recunoscut vina și s-a căit de cele

comise.

Or, în privința inculpatului nu se vor aplica prevederile art. 90 Cod penal, întrucât

institutul suspendării executării pedepsei este o facultate a instanței, dar nicidecum o

obligație, care se aplică reieșind din circumstanțele concrete a fiecărui dosar în parte,

totodată ținându-se cont de comportamentul inculpatului și de gravitatea faptelor comise

de acesta. Aplicarea art. 90 Cod penal, ține de discreția instanței, iar în cazul dat trebuie

să rezultăm din faptul că inculpatul nu a acordat ajutorul cuvenit victimei accidentului

rutier, a părăsit locul accidentului, era în stare de ebrietate, anterior a mai fost condamnat,

toate acestea denotă că aplicarea unei pedepse cu închisoarea este proporțională faptelor

comise de acesta.

În același sens, se notează că, însăși scopul pedepsei penale stipulat în art. 61 Cod

penal de legislator, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere statală și un

mijloc de corectare și reeducare aplicată în privința condamnaților, care are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea infractorilor, precum și prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni, atât din partea acestora, cât și a altor persoane. Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în

ce privește comportamentul făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolelor incriminate prin rechizitoriu

inculpatului, la caz, fiind incidente art. 264 alin. (4), art. 2641 alin. (4) și art. 266 Cod

11

penal, în baza cărora a fost condamnat Ceban I., cu aplicarea art. 84 alin. (1) Cod penal și

art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, la 4 ani și 6 luni închisoare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei

în penitenciar de tip semiînchis.

Față de lucrul judecat de către instanța de apel, Colegiul consideră că o atare

modalitate de individualizare a pedepsei corespunde exigenților legii penale, iar pedeapsa

aplicată infractorului este echitabilă raportat la scopul urmărit de legislator în art. 61 Cod

penal, care îl va descuraja pe inculpat de a comite pe viitor alte fapte infracționale. Pentru

că, după cum întemeiat a menționat instanța de apel, sancțiunile penale anterioare aplicate

asupra inculpatului nu au dus la corijarea acestuia: „Ceban I. a fost condamnat prin: -

sentința Judecătoriei Anenii Noi din 27.01.2010 și decizia Curții de Apel Bender din

30.03.2010 în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal; - prin decizia Curții de apel

Chișinău din 05.10.2010 în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal - la 3 ani

închisoare fără amendă, în baza art. 84 alin. (4) Cod penal stabilindu-i definitiv 3 ani și

1 lună în baza art. 90 Cod penal a fost suspendat pe un termen de probă de 3 ani -

antecedentul penal stins; de două ori încetat procesul penal pe art. 186 alin. (2) Cod

penal - împăcarea părților.

Astfel, inculpatul nu a conștientizat pe deplin faptele comise de el, comportamentul

inculpatului după pronunțarea deciziei indicate demonstrând elocvent incorectitudinea

aplicării pedepsei non-privative de libertate în privința lui Ceban I., care a comis

infracțiuni ce prejudiciază securitatea traficului rutier, fiind în stare de ebrietate, dar

care de această dată s-a soldat cu consecințe grave - cauzarea vătămărilor corporale

grave părții vătămate.”

În acest punct de analiză, Colegiul consideră necesar de a face trimitere și la

jurisprudența constantă a Curții Europene, prin care s-a statuat cu titlul de principiu că

instanțele judecătorești trebuie să-și motiveze deciziile în temeiul art. 6§1 al Convenției

(a se vedea în acest sens cauza Ruiz Torija vs. Spain, 9 decembrie 1994, §29). Totuși,

instanțele nu sunt obligate să ofere un răspuns detaliat la fiecare argument al părților, mai

cu seamă dacă el este invocat în mod repetat, iar extinderea la care se aplică această

obligație de a prezenta motive poate să varieze în dependență de caracterul deciziei și

circumstanțele cauzei. Or, în opinia Curții, în cazul în care instanța supremă refuză să

admită o cauză din motivul că nu sunt întrunite temeiurile legale pentru această cauză, o

motivare foarte succintă poate satisface cerințele art. 6 din Convenție. (a se vedea în

acest sens cauza Bachowski v. Polonia din 02.11.2010).

Având în vedere considerentele menționate în partea descriptivă a prezentei decizii

și raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură

penală, Colegiul penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța

de apel a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419 Cod de

procedură penală, iar argumentele din recursul ordinar declarat de apărătorul inculpatului,

sunt vădit neîntemeiate.

12

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Mihalachi Cristina în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

27 septembrie 2018, în cauza penală privindu-l pe Ceban Ilie XXXXX, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 20 februarie 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

13