1ra-2143/18 — art. 152 alin. 1 CP

1ra-2143/18 — art. 152 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-2143/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

12 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Covdii Anatolii în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 25 iulie 2018, în cauza penală privindu-l

pe

PRODAN Dmitrii Xxxxx, născut la xx

xxxxx xxxx, originar și domiciliat Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.04.2017 – 07.06.2018;

Instanța de apel: 05.07.2018 – 25.07.2018;

Instanța de recurs: 02.11.2018 – 12.12.2018.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală, Prodan D. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art. 152 alin. (1) Cod penal la 2 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip închis.

având scopul vătămării corporale, la 05 februarie 2017, aproximativ la orele 22:25

min, aflându-se în stradă în fața gospodăriei lui Coneșevschi Iu. situat în sat. Xxxxx,

r-nul Xxxxx, un urma unui conflict, l-a lovit pe Gorneac M. cu pumnii pe diferite

părți ale corpului și cu o bâtă din lemn în regiunea picioarelor, cauzându-i echimoze

ochiului stâng și a coapsei stângi, excoriați obrazului stâng, fractura mandibulei pe

stânga, care se califică ca vătămări corporale medii, ce au provocat dereglarea

sănătății pe un timp îndelungat.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

1

instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal - vătămare intenționată

medie a integrității corporale sau a sănătății, care nu este periculoasă pentru viață și

nu a provocat urmările prevăzute la art.151, dar care a fost urmată de dereglarea

îndelungată a sănătății.

prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către

avocatul Covdii A. în numele inculpatului, care a solicitat casarea parțială a acesteia,

cu aplicarea în privința lui Prodan D. a unei pedepse neprivative de libertate,

menționând că prima instanță în principiu corect a încadrat juridic acțiunile lui

Prodan D. în baza art. 152 alin. (1) Cod penal, însă i-a aplicat acestuia o pedeapsă

prea aspră și neproporțională faptei comise.

Totodată, apărătorul a indicat că instanța eronat a aplicat în speță prevederile

art.82 alin. (2) Cod penal. Or, anterior, Prodan D. a fost condamnat în baza art.151

alin. (4) Cod penal, însă odată cu modificările operate prin Legea nr.163 din

20.07.2017, în art. 82 alin. (2) Cod penal se exclude noțiunea de recidivă. Nici în

rechizitoriu, nici în sentință nu se regăsește că în privința lui Prodan D. au fost

constatate circumstanțe agravante, în cazul dat nu se stabilește pedeapsa pentru

recidivă.

Instanța nu a luat în considerație că în privința inculpatului sunt un șir de

circumstanțe atenuante și anume: recunoaștere integrală a vinovăției, ce se confirmă

prin cererea de examinare a cauzei în baza art. 3641 Cod de procedură penală.

Inculpatul a restituit prejudiciul material și moral părții vătămate Gorneac M., ce se

confirmă prin recipisa și cererea părții vătămate privind împăcarea cu inculpatul,

ultimul are la întreținere un copil minor, la locul de trai și muncă se caracterizează

pozitiv. Instanța luând în considerație circumstanțele date a fost în drept să aplice

prevederile art.79 Cod penal, cu numirea unei pedepse mai blânde cum ar fi munca

neremunerată în folosul comunității or, să aplice prevederile art.90 Cod penal.

La fel, instanța nu a respectat prevederile art. 75 alin. (2) Cod penal menționând

că Prodan D. a comis o infracțiune ce se atribuie la categoria celor mai puțin grave,

prin urmare nefiind stabilite circumstanțe ce ar duce la aplicarea pedepsei cu izolarea

de societate.

declarat de avocatul Covdii A. în numele inculpatului a fost admis, din alte motive

decât cele invocate, cu casarea parțială a sentinței, în partea stabilirii categoriei

penitenciarului și cu pronunțarea unei noi hotărâri în această parte: s-a dispus

executarea pedepsei închisorii stabilite lui Prodan D. în penitenciar de tip semiînchis.

În rest, celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute fără modificări.

cauză a fost judecată de către prima instanță, în temeiul art.3641 Cod procedură

2

penală, adică în baza probelor administrate la faza urmăririi penale, acceptate de către

inculpat în corespundere cu alin. (3) a normei vizate, prin cererea depusă până la

începerea cercetării judecătorești, potrivit căreia el a recunoscut în totalitate faptele

indicate în rechizitoriu.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei penale în privința inculpatului

instanța a acordat deplină eficiență dispozițiilor art. 75, 76, 77, 34 și 82 Cod penal, a

ținut cont de scopul pedepsei penale de restabilire a echității sociale, de corectarea

condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, de criteriile generale de

individualizare a pedepsei penale, de personalitatea inculpatului care se

caracterizează pozitiv la locul de trai, fiind anterior condamnat prin sentința

Judecătoriei Drochia din 07.11.2006, în baza art.151 alin.(4) Cod penal, prin decizia

Curții de Apel Bălți din 13.12.2006, a fost casată sentința în latura pedepsei, Prodan

D. fiind recunoscut vinovat cu aplicarea prevederilor art.79 Cod penal, la 7 ani

închisoare, iar prin încheierea Judecătoriei Orhei din 11.06.2009 a fost eliberat

condiționat de pedeapsa rămasă de 2 ani 2 luni și 26 zile.

Ulterior, prin sentința Judecătoriei Criuleni din 28.05.2015, tot Prodan D. a fost

condamnat în baza art.152 alin.(1) Cod penal la 2 ani închisoare, iar prin decizia

Curții de Apel Chișinău din 02.10.2015 sentința a fost casată cu pronunțarea unei noi

hotărârii, prin care procesul penal a fost încetat în legătură cu împăcarea părților.

În urma celor enunțate, instanța de apel a constatat că inculpatul nu a mers pe

calea corijării și a comis din nou o infracțiune similară, totodată instanța a ținut cont

de faptul că Prodan D. are la întreținere un copil minor. Toate aceste împrejurări, just

au determinat prima instanță să-i stabilească inculpatului pedeapsa sub formă de

închisoare în limita sancțiunii normei penale incriminate acestuia, ținându-se cont și

de faptul, că acțiunile lui formează stare de recidivă simplă.

Referitor la argumentul apelantului precum că, la caz, lipsesc circumstanțe

agravante, care ar determina instanța să-i aplice inculpatului o pedeapsă mai aspră,

Curtea l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, deoarece potrivit materialelor cauzei Prodan

D. anterior a fost condamnat pentru infracțiuni similare, infracțiuni care conform

art.16 Cod penal, face parte din categoria celor deosebit de grave, la pedeapsa sub

formă de închisoare pe un termen de 7 ani, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis, fiind eliberat înainte de termen, prin încheierea Judecătoriei Orhei din

11.06.2009, astfel, ultimul nu a stat pe calea corijări dar își continuă acțiunile

infracționale, după care în anul 2015 din nou a fost condamnat pentru o infracțiune

similară.

Prin urmare corectarea și reeducarea lui Prodan D. este posibilă doar prin

aplicarea unei pedepse, cu izolarea acestuia de societate. Argumentele apărării

precum că inculpatul a recunoscut vina și se caracterizează pozitiv, a recuperat

prejudiciul material și moral cât și fapt că are la întreținere un copil minor a fost luat

3

în considerație de instanța de fond la aplicarea pedepsei, nefiindu-i aplicată pedeapsă

la limita maximă.

Circumstanțele invocate în cererea de apel și susținute în ședința de judecată de

inculpat nu constituie temei de aplicare a unei pedepse neprivative de libertate în

raport cu actele cauzei și personalitatea inculpatului, care de mai multe ori s-a aflat în

conflict cu legea penală și după executarea reală a pedepsei închisorii nu mai poate fi

corectat prin aplicarea unei sancțiuni neprivative de libertate, chiar și în situația în

care lipsesc pretenții din partea părții vătămate.

În concluzie, instanța de apel a menționat că starea de fapt și de drept stabilită în

sentință coroborează cu circumstanțele constatate și probele administrate de prima

instanță, astfel hotărârea primei instanțe corespunde cerințelor legii în această parte.

Referitor la pedeapsa aleasă în privința lui Prodan D., Colegiul a considerat-o

legală și întemeiată, deoarece instanța de fond a dat deplină eficiență dispozițiilor

art.75 Cod penal, ținând cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia,

de personalitatea celui vinovat care nu este la prima abatere și anterior a fost

condamnat.

Cu toate că instanța de fond corect a calificat acțiunile inculpatului și i-a stabilit

acestuia corect categoria de pedeapsă precum și termenul de pedeapsă, sentința în

cauză urmează a fi casată în latura categoriei penitenciarului, fiind neîntemeiat

indicat de către prima instanță tipul penitenciarului în care urmează să execute

pedeapsa inculpatul – de tip închis.

Or, potrivit art. 72 alin. (3) Cod penal, în penitenciare de tip semiînchis execută

pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracțiuni ușoare, mai puțin

grave și grave, săvârșite cu intenție, în alin. (4) se prevede că, în penitenciare de tip

închis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracțiuni

deosebit de grave și excepțional de grave.

După cum se atestă, infracțiunea prevăzută de art. 152 alin.(1) Cod penal, face

parte din categoria celor mai puțin grave, pentru care legea penală prevede pedeapsa

maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani.

Conform modificărilor operate la art. 72 Cod penal, prin Legea nr.163 din

20.07.2017, în vigoare din 20.12.2017, la alin. (4) al articolului menționat au survenit

modificări: în penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la

închisoare pentru infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave.

Din aceste considerente, s-a considerat greșită soluția primei instanțe privind

executarea pedepsei sub formă de închisoare în penitenciar de tip închis în

conformitate cu prevederile art.72 alin. (4) Cod penal, după cum s-a menționat în

sentință, deoarece la stabilirea categoriei penitenciarului unde urmează să execute

pedeapsa închisorii aleasă lui Prodan D., prima instanță urma să se conducă de

prevederile art.72 alin. (3) Cod penal și să stabilească categoria penitenciarului de tip

semiînchis.

4

A. acționând în numele inculpatului, contestă cu recurs ordinar decizia instanței de

apel și sentința solicitând casarea acestora, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

lui Prodan D. să-i fie aplicată o pedeapsă neprivativă de libertate.

În esență, în recursul declarat, apărătorul menționează aceleași argumente ca și

în cererea de apel precum că instanța eronat a aplicat în speță prevederile art.82 alin.

(2) Cod penal; anterior, Prodan D. a fost condamnat în baza art.151 alin. (4) Cod

penal, însă odată cu modificările operate prin Legea nr.163 din 20.07.2017, în art. 82

alin. (2) Cod penal s-a exclus sintagma de recidivă, prin urmare este inechitabilă

pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită inculpatului; nici în rechizitoriu, nici în sentință

nu se regăsește că, la caz, au fost constatate careva circumstanțe agravante; cauza a

fost examinată în baza art.3641 Cod de procedură penală; inculpatul a restituit

prejudiciul material și moral cauzat părții vătămate Gorneac M., ce se confirmă prin

recipisa și cererea părții vătămate privind împăcarea cu inculpatul, însă instanțele nu

au dispus încetarea procesului penal; ultimul are la întreținere un copil minor; la locul

de trai și muncă se caracterizează pozitiv. Prin urmare, toate circumstanțele

enumerate supra, în opinia recurentului, i-ar fi permis instanței să aplice prevederile

art.79 Cod penal și să-i stabilească inculpatului o pedeapsă mai blândă, chiar de 3

luni închisoare.

În drept, recurentul își întemeiază cererea pe prevederile art. 427 alin. (1) pct.

10) Cod de procedură penală.

penală, procurorul în referința depusă privind opinia sa asupra recursului declarat de

avocatul Covdii D. menționează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind

vădit neîntemeiat.

cu actele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, pentru

considerentele ce urmează.

Raționamentele instanței privind inadmisibilitatea recursului declarat, se

întemeiază în drept pe dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

potrivit căreia instanța examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este

în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este

vădit neîntemeiat.

Pentru a statua asupra netemeiniciei cererii de recurs depuse de apărătorul

Covdii A., instanța a făcut verificările temeiurilor de casare invocate de parte, în

raport cu actele dosarului, constatând că hotărârile recurate sunt conforme legii, fără a

prezenta vreo lipsă, care să le afecteze, mai mult ca atât, nu există nici alte motive,

neinvocate de recurent, care ar putea fi luate în considerare din oficiu, de natură să

răstoarne soluția instanțelor de fond adoptate pe caz.

5

În corespundere cu dispoziția art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate

corespunzător de către recurent.

Din conținutul recursului ordinar declarat de apărătorul inculpatului se constată

că acesta, face referire la temeiul de casare din art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de

procedură penală, intervenind cu solicitarea de a se dispune desființarea deciziei

instanței de apel, de altfel și a sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care lui

Prodan D. să-i fie stabilită o pedeapsă neprivativă de libertate.

Exceptând solicitarea de mai sus, pe care Colegiul o consideră irațională,

întrucât casarea integrală a hotărârilor adoptate de instanțele de fond, mai întâi ar

genera judecarea cauzei în fapt și în drept, competență improprie instanței supreme,

după care ar genera și casarea procedurii simplificate de judecare a acestei cauze, în

baza căreia a fost posibil de a-i stabili inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare,

ținând seama în acest aspect de circumstanțele concrete ale spețe și de personalitatea

celui vinovat, toate celelalte pretenții avansate de avocat privitor la stabilirea unei

pedepse neprivative de libertate, sunt nefondate.

De altfel, Colegiul apreciază că recursul declarat de avocatul Covdii A., în

general, este mai degrabă un „apel deghizat”, decât un „efort conștiincios de a

corecta o eroare judiciară”, care se bazează în mod esențial pe argumente deja

examinate minuțios și respinse în cadrul procedurii precedente, iar în prezent nu

există „circumstanțe cu caracter substanțial și convingător”, care să justifice

ingerința în hotărârea instanței de apel sau în cea a primei instanțe, în latura stabilirii

pedepsei.

Colegiul consideră că pedeapsa stabilită inculpatului pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal de 2 ani închisoare, cu

executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis, este echitabilă, proporțională și

va contribui la atingerea scopului de corectare și reeducare a acestuia.

Totodată, se relevă că, corect instanța de apel a intervenit în sentință, din alte

motive decât cele invocate de avocatul Covdii A., cu casarea parțială a acesteia, în

partea stabilirii categoriei penitenciarului și cu pronunțarea unei noi hotărâri în

această parte, prin care s-a dispus executarea pedepsei închisorii în penitenciar de tip

semiînchis, menținând celelalte dispoziții ale sentinței fără modificări.

Instanța de recurs se raliază statuărilor instanței de apel și consideră că aceasta

justificat a modificat categoria penitenciarului, din tip închis, în semiînchis, având în

vedere că, potrivit Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.

163 din 20.07.2017, publicată în Monitorul Oficial nr.364-370/616 din 20.10.2017,

care a intrat în vigoare la 20.12.2017, printre altele au fost efectuate modificări în art.

34 și 72 Cod penal, fiind revizuit cadrul legal ce ține de instituția recidivei.

6

Respectiv, în art. 72 alin. (4) Cod penal, după modificări, textul „ , precum și

pentru persoanele care au săvârșit infracțiuni ce constituie recidivă” s-a exclus.

Opinând în această direcție, legislatorul și-a propus de a modifica cadrul legal în

vederea excluderii situațiilor când condamnările anterioare sunt folosite automat

împotriva inculpatului, întrucât o asemenea abordare, este inacceptabilă din punct de

vedere al principiului umanismului aplicabil, inclusiv, în privința condamnaților.

În redacția veche a art. 72 alin. (4) Cod penal, era stipulat că persoanele care se

aflau în stare de recidivă, chiar și pentru infracțiuni minore, erau trimise să-și

ispășească pedeapsa în penitenciare de tip închis.

De altfel, conducându-se de prevederile legale menționate supra, judecând cauza

în apel, instanța corect a admis apelul avocatului, cu casarea parțială a sentinței și cu

pronunțarea unei noi hotărâri în partea stabilirii categoriei penitenciarului, potrivit

căreia Prodan D. urmează să-și execute pedeapsa în penitenciar de tip semiînchis

având în vedere că, potrivit art. 72 alin. (3) Cod penal, în penitenciare de tip

semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracțiuni

ușoare, mai puțin grave și grave, săvârșite cu intenție, art. 152 alin. (1) Cod penal

atribuindu-se la infracțiunile mai puțin grave. Soluția instanței de apel, în această

parte, se menține integral de către Colegiul penal.

Pe de altă parte, în cuprinsul deciziei instanței de apel au fost expuse deja

raționamentele care au stat la baza respingerii solicitării părții apărării de a-i stabili o

pedeapsă mai blândă inculpatului.

În acest context, urmează de conchis că, în privința inculpatului nu sunt pasibile

aplicării nici prevederile art. 79, nici cele ale art. 90 Cod penal, întrucât în speța dată

nu au fost constatate careva circumstanțe excepționale de natură să-i atenueze

pedeapsa aplicată inculpatului, până la limita minimă prevăzută de lege, de 3 luni

închisoare, sau să-i fie aplicată instituția suspendării condiționate a executării

pedepsei.

Din contra, instanțele corect au reținut că, Prodan D., anterior, a fost condamnat

prin sentința Judecătoriei Drochia din 07.11.2006, în baza art.151 alin.(4) Cod penal,

iar prin decizia Curții de Apel Bălți din 13.12.2006, a fost casată sentința în latura

pedepsei, fiind aplicate prevederile art.79 Cod penal și inculpatul fiind condamnat la

7 ani închisoare, după care prin încheierea Judecătoriei Orhei din 11.06.2009 a fost

eliberat condiționat de pedeapsa rămasă spre executare de 2 ani, 2 luni și 26 zile.

Ulterior, prin sentința Judecătoriei Criuleni din 28.05.2015, tot Prodan D. a fost

condamnat în baza art. 152 alin. (1) Cod penal la 2 ani închisoare, iar prin decizia

Curții de Apel Chișinău din 02.10.2015 sentința a fost casată cu pronunțarea unei noi

hotărârii, prin care procesul penal a fost încetat în legătură cu împăcarea părților.

Reieșind din cele enunțate, corect instanțele de fond au constatat că inculpatul

nu a mers pe calea corijării și a comis din nou o infracțiune similară, aceste

împrejurări, just determinând prima instanță să-i stabilească lui Prodan D. pedeapsa

7

sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, adică în limita sancțiunii normei de

incriminare.

Față de lucrul judecat de către instanțele de fond, Colegiul consideră că o atare

modalitate de individualizare a pedepsei corespunde exigenților legii penale, iar

pedeapsa aplicată infractorului este echitabilă raportat la scopul urmărit de legislator

în art. 61 Cod penal, care îl va descuraja pe inculpat de a comite pe viitor alte fapte

infracționale de același gen.

În această ordine de idei, instanța de control judiciar apreciază ca fiind

declarative afirmațiile apărătorului precum că, reieșind din partea motivantă a

hotărârilor adoptate în privința lui Prodan D., la stabilirea pedepsei nu s-a luat în

considerare că nu au fost constatate careva circumstanțe agravante, cauza a fost

examinată în baza art.3641 Cod de procedură penală, inculpatul a restituit prejudiciul

material și moral cauzat părții vătămate Gorneac M., care a scris cerere de împăcare

cu inculpatul, ultimul are la întreținere un copil minor, la locul de trai și muncă se

caracterizează pozitiv.

Anume datorită circumstanțelor de mai sus, instanța care a judecat fondul cauzei

a statuat asupra aplicării pedepsei de 2 ani închisoare în privința lui Prodan D., dar nu

de 3 ani și 4 luni, care este limita maximă specială prevăzută de sancțiunea art. 152

alin. (1) Cod penal, coroborat cu art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Nu în ultimul rând, urmează de consemnat că, apărătorul vădit eronat

menționează în recurs precum că, partea vătămată ar fi solicitat împăcarea cu

inculpatul, întrucât din actele dosarului, mai precis din declarațiile lui Gorneac M.

date la etapa judecării cauzei în prima instanță, se învederează că acesta careva

pretenții față de inculpat nu are, solicitând aplicarea unei pedepse mai blânde, dar nu

încetarea procesului penal, în legătură cu împăcarea părților. (f.d. 140) De asemenea,

în instanța de apel, partea vătămată și-a menținut poziția împărtășind aceiași opinie în

ședința din 25 iulie 2018. (f.d. 161)

Or, poziția părții vătămate, Gorneac M., expusă supra, nu urmează și nici nu

trebuie să fie asimilată de către partea apărării cu o declarație unilaterală de împăcare

cu inculpatul, ci mai degrabă această poziție este un manifest al părții de a contribui

la aplicarea față de Prodan D. a unei pedepsei mai blânde. De altfel, prima instanță în

deplină măsura a ținut seama de cele consemnate de partea vătămată, în cadrul

audierii acesteia, precum și de celelalte circumstanțe atenuante specifice cauzei,

aplicându-i corect inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.

În continuare, vizavi de inadmisibilitatea celorlalte critici ale recurentului, se

notează că, argumentele din cererea de recurs prezintă elemente de similitudine cu

cele din cererea de apel, declarată de aceiași parte. Adică, avocatul Covdii A. la etapa

judecării cauzei în instanța de apel a înaintat critici similare celor disputate în

procedura de recurs, ceea ce presupune că asupra problemelor ridicate de acesta în

cererea de recurs, există deja o hotărâre judecătorească ce cuprinde răspunsurile

8

detaliate cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului în raport cu fapta prejudiciabilă

comisă de acesta și echitatea, în general, a procesului penal desfășurat în privința lui.

Față de cele expuse, se mai precizează că, deși art. 6 § 1 obligă instanțele de a

prezenta motive în susținerea hotărârilor sale, norma nu poate fi înțeleasă întru a

obliga să fie adus un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de

Hurk v. the Netherlands, 19 April 1994, §§ 59 și 61, Series A no. 288, și Burg and

Others v. France (dec.), ECHR 2003-II), extinderea obligației de a motiva poate

depinde în special de natura deciziei și urmează a fi apreciată în lumina

circumstanțelor fiecărei spețe în parte (a se vedea Ruiz Torija v. Spain and Hiro

Balani v. Spain, hotărîri din 9 decembrie 1994, § 29 și § 27, respectiv, Series A nos.

303-A și 303-B, respectiv, și Helle vs. Finland, 19 decembrie 1997, Reports

1997-VIII, § 55). Prin alte cuvinte, instanțele nu sunt obligate să ofere un răspuns

detaliat la fiecare argument avansat de părți, mai cu seamă dacă el este invocat în

mod repetat, iar extinderea la care se aplică această obligație de a prezenta motive

poate să varieze în dependență de caracterul deciziei și circumstanțele cauzei.

Tot în opinia Curții, în cazul în care instanța supremă refuză să admită o cauză

din motivul că nu sunt întrunite temeiurile legale pentru această cauză, o motivare

foarte succintă poate satisface cerințele art. 6 din Convenție. (a se vedea în acest sens

cauza Bachowski v. Polonia din 02.11.2010).

Din partea descriptivă a deciziei instanței de apel, se constată că instanța a

dezbătut prin mai multe argumente criticele apelantului ce vizau pedeapsa aplicată

inculpatului, circumstanțele atenuante sau agravante ce au influențat asupra

operațiunii de individualizare a pedepsei, totodată decizia cuprinde și temeiurile de

respingere a solicitării părții privind stabilirea unei pedepsei neprivative de libertate.

Prin urmare, având în vedere considerentele menționate supra și raportând

situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală,

Colegiul penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a

respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură

penală, iar criticele din cererea de recurs înaintată de avocatul Covdii A. nu și-au

găsit confirmarea.

prevederile din art. 432 alin. (1) – (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Covdii Anatolii în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din

25 iulie 2018, în cauza penală privindu-l pe Prodan Dmitrii Xxxxx, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 ianuarie 2019.

9

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

10