1ra-217/2017 — art. 145 alin. 1 CP

1ra-217/2017 — art. 145 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-217/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

15 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte - Constantin Alerguș,

judecătorii - Ion Guzun, Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Arhiliuc Ion în numele inculpatului Prodan Cristin, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 septembrie 2016, în cauza

penală în privința lui

Prodan Cristin

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 07.07.2015-26.08.2015;

instanța de apel: 09.09.2015-25.11.2015,

16.05.2016-09.09.2016;

instanța de recurs: 15.02.2016-05.04.2016;

07.12.2016-15.03.2017

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

prevăzută la art. 3641 Cod de procedură penală, Prodan C. a fost condamnat în baza

art. 145 alin. (1) Cod penal, la 6 ani și 8 luni închisoare, cu executare în penitenciar de

tip închis.

Acțiunea civilă în partea încasării prejudiciului moral a fost admisă integral, cu

dispunerea încasării de la Prodan C. în beneficiul succesorului părții vătămate, Colac

V., a sumei de 20 000 lei și sumei de 3 000 lei cheltuieli de asistență juridică.

Acțiunea civilă în partea încasării prejudiciului material a fost admisă în

principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în

ordine civilă.

faptul că, la 01.05.2015, aproximativ la ora 0400, aflându-se la domiciliul lui Ermurache

S., situat în sat. Ciopleni, r-nul Criuleni, în urma unui conflict brusc apărut,

intenționat, i-a aplicat lui Godoroja Gh. o lovitură cu un cuțit de bucătărie în regiunea

1

pieptului, în rezultatul căreia, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 154D

din 18.06.2015, i-a provocat leziuni corporale, în urma cărui fapt a survenit decesul

ultimului.

solicitat casarea parțială a acesteia, în partea aplicării pedepsei și pronunțarea unei noi

hotărâri de condamnare a inculpatului în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, la 10 ani

închisoare.

Apelantul a invocat următoarele:

- prima instanță, la stabilirea pedepsei inculpatului, a luat în considerație doar

circumstanțele atenuante în privința acestuia, fără a reține starea de ebrietate a

inculpatului la momentul săvârșirii infracțiunii, care a fost recunoscută de el însuși în

ședință;

- stabilirea pedepsei inculpatului în cuantumul aplicat nu a fost echitabilă,

deoarece inculpatul nu a întreprins nici o acțiune care ar reflecta căință față de

succesorul părții vătămate sau față de rudele apropiate ale defunctului, precum și nu a

reparat prejudiciul cauzat prin acțiunile sale, atitudinea inculpatului față de

consecințele infracțiunii fiind una nesatisfăcătoare.

3.1. Aceeași sentință a fost atacată cu apel și de procuror care, invocând

blândețea pedepsei aplicate inculpatului, a solicitat casarea acesteia, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului în baza art. 145

alin. (1) Cod penal, la 10 ani închisoare.

Apelantul a invocat următoarele motive:

- inculpatul nu a restituit succesorului părții vătămate prejudiciul cauzat în urma

săvârșirii infracțiunii;

- prima instanță a încălcat criteriile generale de individualizare a pedepsei,

prevăzute de art. 75 Cod penal;

- au fost eronat indicate circumstanțe care nu au fost constatate în cadrul

examinării cauzei, iar circumstanțele cauzei au fost incorect apreciate;

- prin pedeapsa prea blândă aplicată inculpatului nu au fost realizate scopurile

legii penale.

2015, care a fost pronunțată integral la 23 decembrie 2015, au fost admise apelurile

declarate, casată sentința în partea stabilirii pedepsei inculpatului și pronunțată o

nouă hotărâre în această parte, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care Prodan C., a fost condamnat în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, la 10 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis. În rest sentința a fost menținută.

comis o eroare de drept în partea stabilirii pedepsei, nefiind acordată eficiență

2

prevederilor de la art. 394 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală, conform cărora

partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă indicații asupra

circumstanțelor care atenuează sau agravează răspunderea. În acest sens, instanța de apel a

considerat că prima instanță a ținut cont doar de circumstanțele atenuante și anume

de căința sinceră și recunoașterea vinovăției, neluând în considerație starea de

ebrietate a inculpatului la momentul săvârșirii infracțiunii, fapt recunoscut de însuși

inculpat.

Suplimentar, instanța de apel a reținut că prima instanță, la stabilirea pedepsei,

nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de urmările

infracțiunii, de faptul că inculpatul nu a reparat prejudiciul cauzat prin infracțiune și

nu a întreprins nici o acțiune pentru a-și cere iertare de la rudele apropiate ale

victimei, aplicând în privința inculpatului o pedeapsă prea blândă, care nu este

echitabilă în raport cu fapta prejudiciabilă comisă.

Reieșind din constatările expuse, conducându-se de prevederile art. 6, 7, 61 și 75

Cod penal, instanța de apel a conchis de a-i stabili inculpatului pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 10 ani, cu executare în penitenciar de tip închis,

considerând că această pedeapsă va fi suficientă pentru a-și atinge scopul instituit.

Arhiliuc I. și Josan D. în numele inculpatului, care, invocând temeiurile pentru recurs,

prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, au solicitat casarea

acesteia și menținerea sentinței, deoarece apelurile au fost greșit admise, cu reducerea

termenului de pedeapsă cu un an de zile, conform art. 385 alin. (4) Cod de procedură

penală.

În motivarea cerințelor sale recurenții au indicat următoarele:

- sentința nu conține descrierea faptei considerată a fi dovedită, deoarece prima

instanță a constatat că inculpatul “prin rechizitoriu se învinuiește (<)”;

- instanța de apel a constatat în privința inculpatului o altă situație decât cea

formulată în rechizitoriu, deoarece a reținut circumstanța agravantă – săvârșirea

infracțiunii în stare de ebrietate - care nu a fost imputată inculpatului prin rechizitoriu;

- instanța de apel eronat a reținut o altă situație de fapt și o altă încadrare juridică

decât cea reținută în rechizitoriu și de către prima instanță, deoarece cauza a fost

judecată în procedură simplificată;

- este greșită soluția instanței de apel de aplicare a unei pedepse mai grave,

deoarece n-a luat în considerație că în privința inculpatului au fost reținute

circumstanțe atenuante, astfel prima instanță corect aplicându-i pedeapsa minimă

prevăzută de lege sub formă de închisoare;

- concluziile instanței de apel privitoare la faptul că inculpatul “nu a întreprins

nici o acțiune pentru a-și cere iertare de la rudele apropiate ale victimei și nici nu a

3

reparat prejudiciul cauzat prin infracțiune” sunt greșite, deoarece: 1) inculpatul a

recunoscut integral fapta comisă și nu a atacat sentința de condamnare, astfel

confirmând existența unei sincere căințe față de rudele defunctului; 2) repararea

prejudiciului nu putea fi realizată, deoarece nu exista sentința cu privire la constatarea

și încasarea unor sume concrete însă, fiind pronunțată sentința, inculpatul nu a

contestat-o în latura civilă, fiind deacord cu sumele încasate, pe care nu le poate

recupera imediat, fiind în stare de arest de la 01.05.2015, are 22 de ani, este șomer și nu

are careva surse de existență, situația materială a acestuia fiind una grea;

- prin comiterea erorilor de către instanța de apel au fost încălcate principiile

fundamentale ale procesului penal – egalitatea armelor, contradictorialitatea și

motivarea deciziilor, fapt ce necesită examinarea posibilității de reducere pedepsei,

conform art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, fără dispunerea rejudecării cauzei

de către instanța de apel, deoarece încălcările legislației procesual-penale nu pot fi

imputate acuzatului și nu ar trebui să-l plaseze pe acesta într-o situație defavorabilă

(de rejudecare a cauzei).

6.1. Pe cauză a fost depusă referință de către procuror, care s-a pronunțat pentru

inadmisibilitatea recursului declarat, deoarece motivele invocate de recurenți nu sunt

aplicabile din punct de vedere al prezenței unei erori de drept, prevăzute de art. 427

Cod de procedură penală, iar pedeapsa stabilită inculpatului de instanța de apel este

în dependență de circumstanțele atenuante și agravante prevăzute la art. 76-77 Cod

penal și de efectele acestora prescrise în art. 78 Cod penal și art. 3641 Cod de procedură

penală.

2016, a fost admis recursul ordinar declarat, casată total decizia instanței de apel și

dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

“inculpatul prin rechizitoriu se învinuiește în faptul<” din partea descriptivă a

sentinței, atestă că prima instanță nu a constatat fapta imputată inculpatului,

considerată ca fiind dovedită, contrar prevederilor de la art. 394 alin. (1) pct. 1) Cod de

procedură penală, care stabilesc că, partea descriptivă a sentinței de condamnare

trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se

locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și

consecințele infracțiunii.

În același timp, instanța de apel a omis corectarea erorii sus-menționate, în mod

greșit constatând că, pentru a se pronunța instanța de fond a reținut fapta imputată

inculpatului. În sensul dat, instanța de apel urma să caseze sentința din motivul

nerespectării de către instanța de fond a prevederilor art. 394 Cod de procedură

penală, privind întocmirea sentinței.

4

Astfel, instanța de recurs a constatat că, partea descriptivă a deciziei instanței de

apel, la fel ca și cea a sentinței, nu este corespunzătoare prevederilor de la art. 394 alin.

(1) pct. 1) Cod de procedură penală. Erorile respective nu pot fi corectate de către

instanța de recurs și urmează a fi înlăturate de către instanța de apel, la rejudecarea

cauzei.

Totodată, Colegiul penal a constatat că, în mod eronat a fost reținută de către

instanța de apel circumstanța agravantă – săvârșirea infracțiunii în stare de ebrietate,

deoarece aceasta nu a fost imputată inculpatului prin rechizitoriu, menționând în

acest sens că reținerea eronată a circumstanței agravante în cauză nu a dus la

constatarea unei alte stări de fapt decât cea stabilită prin rechizitoriu și constatată de

prima instanță, deoarece eroarea instanței de apel a fost comisă în cadrul operațiunii

de individualizare a pedepsei (f.d. 33, vol. II, pct. 16).

În același context, Colegiul penal lărgit a reținut că operațiunea de

individualizare a pedepsei, realizată de către instanța de apel, a fost viciată în măsura

în care a fost reținută în mod eronat circumstanța agravantă expusă anterior.

Colegiul penal lărgit a considerat că, dispunerea rejudecării cauzei de către

instanța de apel, cu formularea indicațiilor pertinente pentru ultima, nu semnifică sub

nici o formă plasarea inculpatului într-o situație defavorabilă, după cum indică

recurenții.

Jurisprudența CtEDO, invocată de recurenți, este irelevantă din motiv că soluția

de dispunere a rejudecării cauzei urmărește scopul legitim nu doar de corectare a

erorilor judiciare, ci și adoptare în privința inculpatului a unei hotărâri legale și

întemeiate. O astfel de soluție în mod evident nu afectează dreptul inculpatului la un

proces echitabil și la judecarea cauzei în termen rezonabil și, drept urmare, solicitarea

de reducere a pedepsei inculpatului conform art. 385 alin. (4) Cod de procedură

penală este neîntemeiată.

În același context, în virtutea soluției de dispunere a rejudecării cauzei de către

instanța de apel, Colegiul penal a reținut ca fiind imposibilă de jure satisfacerea

cerințelor recurenților privitor la reducerea pedepsei aplicate inculpatului, conform

art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală.

2016, au fost admise apelurile declarate, casată sentința, inclusiv din oficiu, în cauza

penală pornită în privința lui Prodan C. în baza art. 145 alin. (1) Cod penal și

pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului prevăzut pentru prima instanță, prin

care Prodan C. a fost condamnat în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, la 9 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

5

Acțiunea civilă înaintată a fost admisă parțial, fiind dispus încasarea de la

Prodan C. în beneficiul lui Colac V. a prejudiciului moral în sumă de 20 000 lei și

cheltuielile de judecată în sumă de 3 000 lei.

Acțiunea civilă înaintată de către Colac V. în partea încasării prejudiciului

material a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor

cuvenite să hotărască instanța civilă.

fond a adoptat o sentință de condamnare în privința lui Prodan C., nu a constatat

fapta imputată inculpatului, considerată ca fiind dovedită, or, în speță, instanța de

fond a reținut că, inculpatul Prodan C. ”(<) prin rechizitoriu se învinuiește în faptul

că (<)”.

Această stare de lucruri contravine prevederilor art. 394 alin. (1) pct. 1) Cod de

procedură penală, care stabilesc că partea descriptivă a sentinței de condamnare

trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită,

indicându-se locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele

și consecințele infracțiunii.

Procedând în asemenea mod, instanța de fond a admis o eroare procedurală la

întocmirea sentinței, eroare care va fi înlăturată de către instanța de apel la rejudecarea

cauzei, prin casarea sentinței, din oficiu, în baza art. 409 alin. (2) Cod de procedură

penală și pronunțarea unei noi hotărâri.

Totodată, ținând cont de faptul că, prima instanță, a judecat cauza în ordinea art.

3641 Cod de procedură penală și opțiunea primei instanțe privind judecarea cauzei

potrivit procedurii respective nu a fost viciată, fiind admisă eroarea procedurală la

întocmirea sentinței, instanța de apel a conchis asupra rejudecării cauzei la fel în

procedură simplificată.

Astfel, examinând în ședința de judecată pe baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, instanța de apel a constatat fapta infracțională incriminată

inculpatului prin rechizitoriu.

Analizând declarațiile inculpatului, depuse în ședința de judecată, în raport cu

cele depuse în cursul urmăririi penale, instanța le-a reținut ca fiind în concordanță cu

circumstanțele de fapt ale cauzei, considerându- le veridice și convingătoare.

Totodată, vina inculpatului a fost dovedită și prin probele administrate în faza

de urmărire penală: - procesul-verbal de cercetare la fața locului din 01.05.2015 (f.d. 10-16,

vol. I); - procesul-verbal de examinare obiectului din 09 mai 2015 (f.d. 64, vol. I); - raportul de

expertiză medico-legală nr. 154 D din 18.06.2015 (f.d. vol. 69-70); - raportul de expertiză

medico-legală nr. 359 din 22.05.2015 (f. d. 73-74 vol. I); - raportul de expertiză medico-legală

nr. 92 din 29.05.2015 (f.d. 80-82); - raportul nr. 434 a-015 din 02.06.2015 (f.d. 116-118 vol.

I); - declarațiile martorilor: Prodan D. Nicolai, Eșanu Al-dru (f.p. 110-111), Roibu V. (f.d.

6

109), Ermurachi S. (f.d. 104), care la urmărirea penale au dat declarații similare cu cele date de

inculpatul Prodan C. în ședința de judecată (f.d. 107-108 vol. I).

Cât privește numirea pedepsei inculpatului Prodan C., în conformitate cu

prevederile art. 7, 61, 75, 76 și 77 Cod penal, instanța de apel a ținut cont de gradul

prejudiciabil și pericolul social al infracțiunii, de persoana inculpatului, de

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea penală și de lipsa celor agravante,

precum și de influența pedepsei aplicate asupra vinovatului.

Prin urmare, ținând cont de circumstanțele cauzei enunțate, instanța de apel a

conchis că scopul pedepsei, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse privative de

libertate, sub formă de închisoare în noile limite a sancțiunii articolului incriminat,

ținând cont de prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Cu referire la acțiunea civilă înaintată de către succesorul părții vătămate,

instanța de apel a constatat că, în ședința de judecată succesorul părții vătămate Colac

V. solicită încasarea prejudiciului material în sumă de 18 000 lei, prejudiciului moral în

sumă de 20 000 lei și cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 3 000 lei.

Astfel, instanța de apel reținând prevederile art. 219 Cod de procedură penală și

art. 1398 Cod civil, a constatat că, succesorul părții vătămate nu a prezentat probe

pertinente și concludente ce ar dovedi cuantumul cheltuielilor suportate pentru

înmormântare a victimei Godoroja Gh., iar pentru a stabili exact suma despăgubirilor

cuvenite părții civile în partea prejudiciului material produs prin infracțiune, este

nevoie de a fi amânată judecarea cauzei, motiv pentru care, în partea încasării

prejudiciului material, instanța de apel a dispus admiterea în principiu a acțiunii

civile, potrivit art. 387 alin. (3) Cod de procedură penală, partea civilă având

posibilitatea în ordinea procedurii civile să-și probeze cuantumul despăgubirilor

materiale solicitate, nefiindu-i încălcate drepturile procedurale ale părții civile.

Cu referire la încasarea prejudiciului moral produs prin infracțiune în sumă de

20 000 lei, instanța de apel a considerat ca fiind fondate pretențiile succesorului părții

vătămate.

La fel, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea civilă cu privire la

încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 3 000 lei, urmând a fi admisă.

I. în numele inculpatului, care, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia și menținerea în vigoare

a sentinței, deoarece apelurile părții acuzării au fost greșit admise, iar conform

prevederilor art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, reducerea pedepsei

inculpatului cu un an.

7

În motivarea recursului declarat, avocatul invocă următoarele argumente:

- decizia instanței de apel, nu cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus

după caz la admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date;

- la pct. 15, 16 al deciziei, instanța de apel transcrie textele art. 61, 75 Cod penal,

indicând ulterior la final, argumente pozitive la persoana inculpatului ”(...) de

personalitatea inculpatului care la locul de trai este caracterizat satisfăcător, la evidența

medicului narcolog și psihiatru nu se află, anterior nu a fost judecat, de prezența

circumstanțelor atenuante ca recunoașterea vinei și căința sinceră, de lipsa circumstanțelor

agravante.”

- la pct. 17 din decizie, instanța de apel mai reține că, - ”la stabilirea cuantumului

pedepsei instanța de apel va ține cont și faptul că până la moment prejudiciul cauzat prin

infracțiune nu a fost recuperat, dar potrivit declarațiilor inculpatului, acesta este dispus să

achite suma indicată de succesorul părții vătămate în acțiunea civilă”.

- la pct. 18 - 20 a deciziei contestate, instanța de apel se pronunță concret, doar

asupra motivelor invocate în apelul succesorului părții vătămate;

- procedural conținutul deciziei instanței de apel este afectat de o eroare gravă de

drept, deoarece este contrară prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 7), 8) Cod de procedură

penală. Or, aceste prevederi legale influențează esențial la claritatea și motivarea unei

hotărâri judecătorești în sensul art. 6 CEDO, fiind încălcat dreptul inculpatului la apărare

prin formularea unui recurs efectiv;

- apelul procurorului a fost admis greșit, iar repararea acestei erori de drept nu

poate fi exercitată în defavoarea inculpatului prin dispunerea rejudecării cauzei în

sensul art. 424 CPP, în cazul în care procurorul n-a contestat cu recurs ordinar decizia

instanței de apel;

- în hotărârea CtEDO din 06.04.2010, în cauza Ștefan vs. România, este clar

specificat că procurorul are obligația de a reflecta pretinsele erori înainte de

pronunțarea unei hotărâri definitive, iar statul este cel care trebuie să-și asume erorile

comise de procuror și instanțele judecătorești și aceste erori nu trebuie reparate în

detrimentul persoanei vizate în procedura în cauză;

- instanța de apel, pronunțându-se asupra motivelor invocate în apelul declarat

în latura pedepsei de succesorul părții vătămate, de-jure toate motivele invocate de către

aceasta în apel (la pct .3.2 supra), le-a respins categoric, soluția respectivă fiind expusă la

pct. 17 - 19 din decizia adoptată, însă potrivit dispozitivului deciziei adoptate instanța

de apel a admis acest apel cu casarea sentinței primei instanțe în latura pedepsei, agravând

pedeapsa de la 6 ani și 8 luni închisoare, la 9 ani închisoare;

- deși, instanța de apel, constată că, potrivit raportului de expertiză medico-

legală nr. 154 D din 18.06.2015, la cercetarea toxico-narcologică, în sângele cadavrului

lui Godoroja Gh. s-a depistat 2,63 % alcool etilic, ceea ce la persoanele vii de obicei

8

corespunde stării de ebrietate gravă, fapt ce denotă că victima l-a provocat pe inculpat la

săvârșirea infracțiunii incriminate (f.d. 69-70), instanța de apel n-a luat în considerație

această circumstanță atenuantă la individualizarea pedepsei inculpatului;

- în lipsa circumstanțelor agravante, fapt constatat de ambele instanțe de fond și

apel, și prezența a mai multor circumstanțe atenuante, în procedura recunoașterii

probelor de la urmărirea penală, - instanța de apel practic îi stabilește inculpatului o

pedeapsă maximă cu închisoarea ceea ce este inadmisibil, prin urmare, a fost admis greșit și

apelul succesorului părții vătămate ;

- instanța de recurs, în sensul art. 385 alin. (4) CPP, a constatat încălcări ale

drepturilor inculpatului, precum și s-a stabilit din vina cui, a instanțe de apel, au fost

comise aceste încălcări;

- conform art. 6 § 1, § 3 lit. a) din CoEDO, orice persoană are dreptul la judecarea

în mod echitabil (...) de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege,

care va hotărî asupra (...) temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate

împotriva sa. Orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai

scurt, (...) în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa;

- casând total sentința, rejudecând cauza potrivit modului prevăzut pentru

prima instanță și pronunțând o nouă hotărâre, potrivit modului prevăzut pentru prima

instanță, instanța de apel urma să respecte în total procedura prevăzută de art. 3641

CPP;

- fapta constatată de instanța de apel nu corespunde elementelor infracțiunii de

omor intenționat, or, această condiție procesuală este obligatorie și în procedura de

examinare a cauzelor penale prevăzută de art. 3641 CPP, astfel spus lipsește scopul

urmărit de inculpat la aplicarea loviturii cu cuțitul, iar din declarațiile inculpatului rezultă

că dânsul niciodată n-a declarat că, ar fi aplicat victimei: lovitura cu cuțitul cu scop de al

lipsi de viață, or un astfel de capăt de acuzare nici nu i-a fost incriminat, deci rezultă

inculpatul a avut un singur scopul de a-i cauza leziuni corporale, dar nicidecum cu

scopul de a-i cauza moartea acestuia;

- instanța de apel n-a constatat în fapt că, inculpatul i-a cauzat victimei leziuni

corporale grave periculoase pentru viață, dar a constatat că „... i-a provocat leziuni

corporale", or decesul persoanei survenit prin acte de violență, poate fi în legătură de

cauzalitate, doar în raport cu cauzarea unor leziuni corporale grave periculoase pentru viață.

11.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin.(1) pct.11) Cod de procedură

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului ordinar

declarat, solicitând inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat,

invocând că soluția instanței de apel, referitor la categoria și mărimea pedepsei, a

fost reținută în strictă conformitate cu prevederile art. 6, 7, 61, 75, 76, 77 Cod penal,

conform cărora, persoanei recunoscute vinovate de săvârșire unor infracțiuni, i se

9

aplică o pedeapsă echitabilă, în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile

legii.

raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal dispune

inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel.

Astfel, erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv

și să o caseze, atunci când se constată comiterea unei erori de drept, dar va ține seama

de starea de fapt deja constatată prin hotărârea judecătorească definitivă.

În speță, precum a fost menționat supra, recurentul își întemeiază recursul său în

baza pct. 6) și 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, totodată semnalând și pct.

15) a aceleiași norme procesual penale, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel în cazul în care instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, sau aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale

și prin hotărâre pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel național a drepturilor și libertăților

omului care poate fi reparată și în această cauză.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul

penal constată că acestea nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat,

lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate.

Potrivit conținutului recursului, recurentul critică decizia instanței de apel în

partea stabilirii pedepsei, invocând că, inculpatului i-a fost stabilită pedeapsa fără a se

ține cont de prezența în speță a circumstanțelor atenuante (starea de ebrietate a părții

vătămate) și, instanța nu s-a expus asupra posibilității reducerii pedepsei inculpatului

conform prevederilor art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, drept recompensă

pentru eroarea admisă în decizia anterioară, fiindu-i încălcate astfel drepturile

prevăzute la art. 6§1 și 6§3 al CoEDO - dreptul la un proces echitabil și anume prin

10

faptul că: instanța de apel în decizia adoptată a reținut o altfel de situație decât cea

stabilită prin rechizitoriu, constatând din oficiu o circumstanță agravantă.

Motivul recurentului, precum că instanța de apel incorect a individualizat

pedeapsa aplicată inculpatului, Colegiul penal îl consideră neîntemeiat.

La acest capitol, Colegiul penal atestă că, potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa

penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care

au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor, având

drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor

persoane.

Totodată, conform art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă, iar la stabilirea categoriei

și termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină seama de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Colegiul penal menționează că, la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de

apel, conducându-se de prevederile art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală, a ținut

cont de indicațiile date de către instanța de recurs prin decizia din 05 aprilie 2016

(expuse în pct. 7. al prezentei decizii), a ținut seama pe deplin de principiile de aplicare a

pedepsei prevăzute de art. 61 Cod penal, de criteriile generale de individualizare a ei,

stipulate în art. 75 Cod penal, de toate circumstanțele cauzei care agravează ori

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corijării și reeducării

acestuia și corect au conchis că inculpatul a comis o infracțiune deosebit de gravă din

intenție, prin urmare corectarea și reeducarea lui este posibilă doar prin aplicarea unei

pedepse cu închisoare.

Colegiul reiterează faptul că, în speță, judecarea cauzei penale a avut loc în baza

probelor administrate la faza de urmărire penală, în conformitate și cu respectarea

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală și potrivit alin. (8) al acestui articol,

inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca

judecata să se facă în baza probelor administrate la faza de urmărire penală

beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu închisoare.

Colegiul penal atestă că, sancțiunea art. 145 alin. (1) Cod penal, în baza căruia a

fost condamnat Prodan C., prevede pedeapsă cu închisoare de la 10 la 15 ani.

11

Însă, în cauză deferită judecății, se constată că, potrivit sentinței adoptate în

ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Prodan C. a fost condamnat

în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, la 6 ani și 8 luni închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip închis. După care, legalitatea sentinței a fost verificată de către

instanța de apel, care a casat sentința, inclusiv din oficiu, pronunțând o nouă hotărâre,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Prodan C. pentru

infracțiunea comisă a fost condamnat la 9 ani închisoare.

La baza acestei concluzii, instanța de apel a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 61, 75 Cod penal, a ținut cont de circumstanțele cauzei, legate de

scopul și motivele faptei, gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria

celor deosebit grave, de faptul că inculpatul și-a recunoscut vina (cauza fiind

examinată în procedura prevăzută de art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală),

precum și de persoana inculpatului, care anterior nu a fost condamnat, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de prevenirea

de a săvârși infracțiuni noi.

Astfel, se relevă că, respectând prevederile art. 414 Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelurile declarate, a verificat legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor

din cauza penală, fiind cercetate suplimentar probele administrate de instanța de

fond, ajungând astfel la concluzia corectă enunțată în pct. 9. al prezentei decizii.

În sensul prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea

apelurilor declarate de către procuror și succesorul părții vătămate, ceea ce se

încadrează în prevederile art. 417 - 418 Cod de procedură penală, iar temei pentru

casarea acesteia lipsesc.

Ținând seama de aceste prevederi, Colegiul penal constată că instanța de apel a

fost în drept și, de fapt, întemeiat a dispus inclusiv din oficiu, casarea sentinței,

expunându-se argumentat din motivul cărei erori de drept urmează a fi casată soluția

primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, motivându-și detaliat și clar soluția adoptată.

Colegiul penal conchide că temeiul invocat de către recurent și prevăzut la pct. 6)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu și-a găsit confirmarea la examinarea

recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a

respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală și în

hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

cuprinzând și motivele pe care se întemeiază soluția adoptată.

12

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că n-au fost constatate careva erori

de drept în speța examinată, ce ar servi drept temei de implicare a instanței de recurs

în sensul casării deciziei contestate.

Argumentele recurentului cu referire la necesitatea aplicării în speță a

prevederilor art. 385 Cod de procedură penală, nu prezintă relevanță în legătură cu

faptul că situația inculpatului a fost ameliorată în urma rejudecării cauzei de către

instanța de apel, care conducându-se de prevederile art. 436 alin. (2) Cod de

procedură penală a respectat indicațiile instanței de recurs, în decizia căreia problema

aplicării prevederilor art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, prin prisma CoEDO a

fost deja discutată, iar precedentele CtEDO la care face referire recurentul, au avut ca

obiect de discuție alte circumstanțe decât cele existente în prezenta cauză. Astfel,

prevederile art. 6 § 1 și § 3 CoEDO, în speță nu sunt aplicabile.

Prin urmare, circumstanța agravantă ”săvârșirea infracțiunii în stare de ebrietate”,

care nu a fost imputată inculpatului prin rechizitoriu, a fost exclusă, nefiind reținută

de către instanța de apel la individualizarea pedepsei în decizia din 09 septembrie

2016.

În același context, instanța de recurs constată că, recurentul în recursul declarat

face trimitere la mai multe puncte și sintagme din deciziile instanței de apel din

25 noiembrie 2015 și 09 septembrie 2016, precum și la mai multe precedente CtEDO,

însă nu le raliază la propriile solicitări și pretenții în raport cu decizia atacată, în

particular fiind omise desfășurarea acestor raportări prin prisma unui temei de recurs

valabil, ceea ce impune Colegiului penal de a fi în imposibilitate să le rețină ca fiind

relevante.

Astfel, Colegiul penal apreciază că, decizia instanței de apel cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța de apel le-a

expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conformă rigorilor și

exigențelor din art. 6 CoEDO. În același context, Colegiul penal menționează că, deși

art. 6 § 1 al CoEDO obligă instanțele judecătorești să-și motiveze hotărârile, însă

Curtea a clarificat că acest lucru nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument

invocat de parte (Van de Hurk vs. Olanda, din 19.04.1994).

Or, modul în care se aplică obligația de a motiva hotărârile judecătorești poate

varia în funcție de natura acestora și trebuie apreciat în lumina circumstanțelor cauzei

(Hiro Balani vs. Spania, din 09.12.1994).

Sub acest aspect, Colegiul penal atestă că, instanța de apel la judecarea cauzei în

ordine de apel nu a comis erori de drept, care ar impune casarea deciziei adoptate.

Rezumând cele menționate mai sus, Colegiul relevă că, în prezenta speță

instanțele de fond nu au comis careva erori de drept prevăzute ca temeiuri pentru

recurs la pct. 6), 10), 15) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

13

Prezența circumstanțelor nominalizate permit instanței de recurs să

concluzioneze asupra inadmisibilității recursului declarat pe motiv că acesta este vădit

neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Arhiliuc Ion în

numele inculpatului Prodan Cristin, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 09 septembrie 2016, în cauza penală în privința lui Prodan

Cristin, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 aprilie 2017.

Președinte Constantin Alerguș

Judecătorii Ion Guzun

Iurie Diaconu

14