1ra-1067/2018 — art. 201-1 alin. 3 lit. c CP

Prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 17 iunie 2016, Goncear Stanislav Xxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal, la 6 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

Potrivit sentinței s-a constatat, că Goncear S., în noaptea de 23.05.2015 spre 24.05.2015, aflându-se la domiciliul acestuia de pe str. xxxxx, nr. xx, ap. x, mun. Xxxxx, fiind în stare de ebrietate alcoolică și aflându-se în conflict cu concubina sa Focșa Elena, în rezultatul altercației dintre cei doi, acesta i-a aplicat ultimei lovituri în regiunea taraco-abdominală, cauzându-i potrivit raportului de expertiză medico- legală nr. 102D/1186 din 17.06.2015 vătămări corporale grave, care în consecință au determinat moartea victimei. Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta inculpatului, Goncear S., a fost calificată de drept în baza art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal și anume – violența în familie, adică acțiunea intenționată, manifestată fizic, comisă de un membru al familie asupra unui alt membru al familiei, care a provocat suferință fizică, soldată cu provocarea decesului victimei.

Sentința a fost atacată cu apel de către: 3.1 Inculpat, prin care a solicitat casarea acesteia, invocând că nu este vinovat, dar vina o poartă o altă persoană. 1 3.2 Avocatul, Rotaru Vitalie, în numele inculpatului, care a solicitat casarea acesteia, cu rejudecarea cauzei și dispunerea unei noi expertize medico-legale. În motivarea apelului a invocat: - instanța de judecată a ținut cont doar de expertiza medico-legală pe care apărarea o consideră neîntemeiată și ilegală, fără a lua în considerație declarațiile martorilor prezenți la fața locului, cât și faptele descrise de către inculpat; - prima instanță la stabilirea pedepsei nu a luat în considerație circumstanțele excepționale a faptei, cât și cele atenuante.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 decembrie 2016 au fost respinse ca nefondate apelurile declarate și menținută sentința.

În motivarea soluției adoptate instanța de apel a menționat, că criticile invocate în apeluri cu privire la aprecierea probelor administrate în cauză efectuată de instanța de judecată, reprezintă opinia subiectivă a părții apărării. Argumentele, precum că inculpatul nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii imputate, instanța de apel le-a apreciat ca nefondate, deoarece probele prezentate în sprijinul învinuirii, administrate și apreciate de prima instanță ce au fost relevate în cuprinsul sentinței, verificate în ședința instanței de apel, dovedesc cu certitudine săvârșirea infracțiunii respective de către inculpat. Nerecunoașterea vinovăției nu echivalează cu achitarea inculpatului, dar fiind că probatoriul cauzei constată cu certitudine existența infracțiunii, identificarea și vinovăția inculpatului, precum și împrejurările în care s-au desfășurat acțiunile criminale, considerate ca fiind demonstrate. Versiunea inculpatului nu are acoperire probatorie și se combate complet prin împrejurările stabilite și probele administrate în cauză, astfel fiind apreciată ca o tentativă de a evita răspunderea penală pentru fapta săvârșită. Din concluziile expertului, Grinceșen E., audiat în ședința de judecată în instanța de apel, rezultă că este exclusă posibilitatea producerii leziunilor corporale care au dus la decesul victimei, prin acțiunea unui corp contondent dur, cum ar fi țeava metalică, astfel fiind combătută versiunea inculpatului, precum că victima a decedat în rezultatul acțiunilor vecinului, Safaler A. Concluziile expertului sunt clare și nu există îndoieli în privința lor, iar în ansamblu coroborează cu cumulul de probe administrate în cauză, astfel încât este confirmată vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate. În atare situație, instanța de apel a considerat ca fiind corectă concluzia primei instanțe privind determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componenței de infracțiune prevăzute la art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal. Totodată, instanța de apel a menționat, că prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 7, 61 și 75 Cod penal, în sentință fiind cuprinse datele privind persoana inculpatului, Goncear S., gravitatea infracțiunii săvârșite și circumstanțele care influențează asupra pedepsei. Astfel, prima instanță motivat a stabilit categoria și măsura de pedeapsă și în așa mod, corect a concluzionat că 2 atingerea scopului pedepsei se va obține prin aplicarea pedepsei cu închisoare în penitenciar de tip închis. Prin urmare, instanța de apel nu a constatat temeiuri pentru aplicarea unei pedepse mai ușoare decât cea prevăzută de lege, precum și pentru suspendarea condiționată a pedepsei aplicate inculpatului. În cele din urmă, față de lucrul judecat de primă instanță, instanța de apel a constatat motivarea amplă și temeinică a sentinței pronunțate cu privire la procesul de evaluare și apreciere a probelor prezentate de părți, în raport cu fapta reținută în sarcina inculpatului, Goncear S., astfel fiind în corespundere cu exigențele art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Hotărârile judecătorești adoptate la caz sânt atacate cu recurs ordinar de către inculpat, prin care solicită casarea acestora, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie stabilit adevărul, deoarece nu este vinovat. În motivarea recursului declarat invocă: - la data de 24.05.2015, vecinul Safaler A. a lovit concubina cu o țeavă metalică în regiunea inimii, după care a chemat salvarea, însă ultima a decedat la spital; - expertiza medico-legală confirmă faptul că moartea concubinei sale a survenit în urma loviturii cu o țeavă metalică aplicată de către vecinul, Safaler A., ce a fost confirmat și prin declarațiile vecinei Colișova E.; - vecinul, Safaler A., adesea îl bătea pe el și concubina sa, deoarece nu îi plăcea când se certau.

În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat, considerând că recursul este inadmisibil, vădit neîntemeiat, deoarece recursul este motivat prin prisma dezacordului cu modalitatea de apreciere a probelor, ceea ce nu este temei pentru recurs prevăzut la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, iar instanța de apel a apreciat corect normele de drept material potrivit art. 100, 101 Cod de procedură penală.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente: Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este declarat peste termen. Reieșind din prevederile art. 422 Cod de procedură penală, termenul de declarare a recursului ordinar este de 30 zile de la data pronunțării deciziei. Din actele dosarului rezultă, că decizia instanței de apel adoptată la data de 26 decembrie 2016, în prezenta cauză, a fost pronunțată integral la data de 26 ianuarie 3 2017, iar potrivit recipisei anexate la materialele cauzei inculpatului la aceiași dată, i- a fost înmânată copia motivată a hotărârii judecătorești (f.d. 35 v. 2). Ulterior, reieșind din lucrările dosarului din numele inculpatului în adresa Curții Supreme de Justiție la data de 14.02.2017 a parvenit recurs (f.d. 45 v. 2), însă care a fost restituit ultimului, prin încheierea vicepreședintelui Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 16 februarie 2016, deoarece cererea de recurs nu era depusă în corespundere cu pct. 3), 4), 5), 6), 7) ale art. 430 Cod de procedură penală, fiindu-i oferit termen de 30 zile pentru înlăturarea neajunsurilor indicate și semnarea recursului. Încheierea Curții Supreme de Justiție din 16.02.2017, potrivit avizului de recepție (f.d. 45b v. 2) , a fost recepționată de către inculpatul, Goncear S., la data de 22.02.2017. În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, după primirea cererii, instanța de recurs verifică dacă cererea îndeplinește cerințele prevăzute la art. 430. În cazul în care cererea nu îndeplinește aceste cerințe, prin o încheiere semnată de președintele sau vicepreședintele Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție, o restituie recurentului, oferindu-i un termen de 30 de zile pentru înlăturarea neajunsurilor și depunerea unei noi cereri de recurs. Dacă recurentul nu înlătură neajunsurile, cererea de recurs se consideră nedepusă. Prin urmare, Colegiul penal atestă că inculpatul, a declarat recurs ordinar împotriva deciziei instanței de apel la data de 18 aprilie 2018, fapt confirmat prin amprenta ștampilei de intrare a oficiului poștal aplicată pe plic (f.d. 49 v. 2). Colegiul penal menționează, că termenul de 30 de zile pentru înlăturarea neajunsurilor menționate în încheierea Curții Supreme de Justiție din 16.02.2017, pentru ca recursul să fie considerat a fi depus în termen, urmează a fi calculat începând cu data de 23 februarie 2017, și s-a epuizat la data de 24 martie 2017, pe când inculpatul a depus recurs ordinar, abia la data de 18 aprilie 2018, adică după expirarea termenului de 30 zile acordat pentru înlăturarea neajunsurilor la depunerea cererii de recurs ordinar, adică aproximativ peste 1 an și 1 lună. Astfel, Colegiul statuează, că inculpatul nu a înlăturat în termenul acordat, neajunsurile menționate în încheierea vicepreședintelui Curții Supreme de Justiție din 16.02.2017, la depunerea cererii de recurs, respectiv acest recurs este considerat ca nedepus, iar recursul depus la data de 18 aprilie 2018, se consideră un alt recurs ordinar depus de inculpat, care este unul vădit tardiv. În conformitate cu prevederile alin. (2) art. 230 Cod de procedură penală, în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen. Termenul de recurs este absolut și are caracter imperativ, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar recursul declarat după expirarea termenului se va respinge ca tardiv, deoarece legea procesual-penală ce reglementează procedura examinării recursului ordinar, nu prevede posibilitatea de repunere în termen a recursului. 4 Având ca reper cele menționate, Colegiul penal conchide, că termenul de 30 zile pentru depunerea recursului ordinar de către inculpat a fost depășit, impunându-se în consecință inadmisibilitatea recursului, ca fiind declarat peste termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1)-(2) pct. 2) Cod de procedură penală, Colegiul penal, D E C I D E: Inadmisibilitatea recursului ordinar împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 decembrie 2016, declarat de către inculpatul Goncear Stanislav Xxxxx, în cauza penală în privința acestuia, ca fiind peste termen. Decizia este irevocabilă. Decizia pronunțată integral la data de 04 iulie 2018. Președinte Gordilă Nicolae Judecător Covalenco Elena Judecător Diaconu Iurie 5