1ra-778/18 — art.155 CP

1ra-778/18 — art.155 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-778/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 aprilie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12

decembrie 2017, declarat de către procurorul-șef interimar în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Vasile Bolduratu, în cauza penală în privința inculpatului

Maler Petru Vasile, născut la

11 iulie 1976, originar și

domiciliat în s.Jora de Jos, r-nul

Orhei.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.155 Cod penal,

pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

Petru i s-a incriminat că, în perioada mai-iunie 2012, în una din zile, la ora 00.00,

fiind în câmpurile din extravilanul s.Jora de Jos, r-nul Orhei, unde avea afacere

comună cu Rusu Alexandra, fiind în stare de ebrietate, a inițiat un conflict verbal

cu aceasta, în cadrul căruia, știind că ultima cunoaște că el are în posesie legală un

pistol, conștientizând că prin acțiunile sale creează victimei percepția survenirii

consecințelor nefaste referitor la viață, precum și la integritatea fizică, intenționat,

a amenințat-o pe aceasta că se va deplasa la domiciliu, de unde va lua arma și o va

împușca, amenințări care au fost percepute de victimă ca fiind reale și posibile

realizării în viitor, motiv pentru care Rusu Alexandra a părăsit imediat terenurile

nominalizate în scopul evitării consecințelor.

Tot el, continuându-și acțiunile sale criminale, în una din zilele lunii iulie

2013, ora 11.00, fiind în relații ostile cu Rusu Alexandra, s-a deplasat pe terenurile

din extravilanul s.Jora de Jos, r-nul Orhei, unde ultima efectua lucrări agricole și

folosind cuvinte injurioase, conștientizând că prin acțiunile sale creează victimei

percepția survenirii consecințelor nefaste referitor la viață, precum și la integritatea

fizică, intenționat, a amenințat-o pe aceasta că într-o seară o va împușca pe ea și pe

toți membrii familiei, amenințări care au fost percepute de victimă ca fiind reale și

posibile realizării în viitor, având în vedere comportamentul agresiv al inculpatului

1

manifestat nu doar față de Rusu Alexandra, ci și față de alți membri ai societății.

Tot el, acționând din aceleași motive, la 08 decembrie 2013, între orele

08.00-12.00, urmărind același scop infracțional, prin intermediul lui Pantaz Ion a

invitat-o pe Rusu Alexandra în câmpurile din extravilanul s.Jora de Jos, r-nul

Orhei, pe care anterior au avut afaceri comune, unde, impunându-și poziția privitor

la modul de soluționare a litigiului, folosind cuvinte injurioase, conștientizând că

prin acțiunile sale creează victimei percepția survenirii consecințelor nefaste

referitor la viață, precum și la integritatea fizică, intenționat, a amenințat-o cu

faptul că o va urmări într-o noapte și o va lovi cu picioarele până la moarte, după

care având intenția de a da de înțeles părții vătămate că cele spuse se pot realiza în

viitor, a apucat-o pe aceasta cu putere de guler, lansând în continuare amenințări,

circumstanțe care au fost percepute de victimă ca fiind reale și posibil de realizat în

viitor, acțiunile acestuia fiind întrerupte de Rusu Rodica și Rusu Mariana, care au

strigat la el să înceteze acțiunile sale, totodată, solicitând mamei lor de a părăsi de

urgență loturile nominalizate.

Tot el, urmărind scopul de a-și soluționa într-un mod mai preferențial litigiul

cu Rusu Alexandra, prin amenințare cu moartea, motiv pentru care depunea

eforturi serioase în vederea demonstrării pericolului real al realizării, la 24

decembrie 2013, ora 12.00, prin intermediul lui Pantaz Ion a chemat-o la poarta

gospodăriei ultimului, unde, în automobilul lui, impunându-și poziția privitor la

modul de soluționare a litigiului, conștientizând că prin acțiunile sale creează

victimei percepția survenirii consecințelor nefaste referitor la viață, precum și la

integritatea fizică, intenționat, a amenințat-o pe aceasta cu faptul că va face tot

posibilul să nu poată dormi noaptea, amenințări care au fost conștientizate de

victimă ca fiind reale și posibile realizării în viitor, având în vedere cazurile

anterioare de amenințare la care a fost supusă și frica reală care îi insufla

personalitatea lui Maler Petru.

acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care P.Maler să fie condamnat în baza art.155 Cod penal la 2 ani

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de

probațiune de 2 ani, invocând că instanța a apreciat arbitrar probele și

circumstanțele cauzei și eronat a conchis că P.Maler urmează a fi achitat de sub

învinuirea în comiterea infracțiunii imputate; - instanța nefondat a apreciat martorii

E.Vîlea, S.Vîlea, S.Rusu, M.Rusu și R.Rusu drept persoane interesate, bazându-și

sentința de achitare, în principal, pe declarațiile inculpatului, care de altfel,

contravin stării lucrurilor de fapt și a probelor administrate în cauza penală; -

neîntemeiat instanța a conchis că fapta imputată inculpatului nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii, acuzatorul probând prezența în acțiunile

inculpatului atât a laturii obiective, cât și subiective a infracțiunii imputate; -

instanța neîntemeiat a apreciat că partea vătămată s-a adresat cu întârziere

organului de urmărire penală și a ținut cont de acest fapt la caracterizarea

declarațiilor părții vătămate; - instanța nu a dat nicio apreciere declarațiilor părții

vătămate, potrivit cărora amenințarea i-a provocat temere, neliniște și panică; -

instanța nu a verificat pericolul realizării amenințării, personalitatea

amenințătorului, daca acesta a mai fost în vizorul organelor de urmărire penală și

2

că acesta deține armă de foc.

2017, apelul declarat de către procuror a fost respins ca nefondat.

În acest sens, instanța a indicat că la pronunțarea sentinței, prima instanță,

examinând probele administrate de organul de urmărire penală prin prisma

prevederilor art.101 Cod de procedură penală, corect a stabilit circumstanțele de

fapt și de drept și just a conchis că inculpatul urmează a fi achitat de sub învinuirea

în comiterea infracțiunii imputate, pe motiv că fapta imputată nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii. Or, probele administrate și puse la baza

învinuirii nu probează vinovăția lui P.Maler în comiterea infracțiunii prevăzute de

art.155 Cod penal.

Complementar, instanța a precizat că, în apel, acuzarea nu a prezentat probe

noi, iar persoanele audiate în instanța de apel au reiterat declarațiile date în prima

instanță și în astfel de circumstanțe nu putea fi pronunțată decât o hotărâre de

achitare a inculpatului.

De asemenea, instanța a reținut că, deși inculpatului i se impută că acesta

avea în posesie legală arme, cu care acesta și-ar fi putut realiza intenția, acuzatorul

nu a prezentat probe directe, care ar atesta prezența armelor, îndreptarea armelor,

amenințarea cu armă sau cu alte obiecte.

Totodată, deși partea vătămată înregistrase plângerea împotriva inculpatului,

oricum a mers conștient să se întâlnească cu persoana care invocă că o amenința cu

moartea. Astfel că, dacă partea vătămată avea inspirată teama amenințării cu

moartea, această întâlnire nu ar fi avut loc.

Mai mult, instanța a reținut că partea vătămată, după cum dânsa afirmă, fiind

amenințată cu moartea de către inculpat, oricum continua să se vadă cu el și să

discute în privința afacerilor comune.

În context, afirmațiile acuzatorului de stat, precum că instanța neîntemeiat a

apreciat că partea vătămată s-a adresat cu întârziere organului de urmărire penală,

au fost apreciate de către instanța de apel drept declarative, or, așa cum reiese din

materialele dosarului, presupusa faptă infracțională a fost comisă cu peste 20 de

luni înainte de depunerea plângerii împotriva lui P.Maler, fapt ce demonstrează

lipsa vreunui pericol asupra vieții și integrității presupusei părți vătămate.

În aceiași ordine de idei, instanța de apel a indicat că din materialele

dosarului rezultă că partea vătămată a depus plângere împotriva inculpatului, fiind

în relații ostile cu acesta legate de un litigiu civil apărut, obiect al căruia sunt niște

datorii reciproce, rezultate din activitatea comună.

Cu referire la martorii E.Vîlea, S.Vîlea, I.Rusu, M.Rusu și R.Rusu prima

instanță corect i-a apreciat drept persoane cointeresate, or, M.Rusu și R.Rusu sunt

fiicele părții vătămate, S.Rusu - soțul acesteia, iar martorii E.Vîlea și S.Vîlea sunt

rude cu partea vătămată.

Complementar, contrar celor declarate de martorii sus-indicați, martorul

ocular I.Pantaz, care deține funcția de Primar al localității și care încerca să

aplaneze conflictul dintre inculpat și partea vătămată, a indicat că inculpatul

niciodată nu a amenințat-o pe A.Rusu cu moartea sau cu vreo altă formă de

răfuială, iar din declarațiile martorului Ș.Brunchi nu se poate deduce prezența

acțiunilor violente, legate de amenințarea cu moartea. La fel, la materialele

3

dosarului nu a fost prezentată vreo expertiză medico-legală care să demonstreze

gradul leziunilor sau vătămărilor cauzate părții vătămate.

La fel, contrar celor afirmate de către acuzator, din înregistrarea audio

prezentată la materialele cauzei, potrivit căreia s-ar demonstra existența faptei

infracționale - amenințarea cu moartea, de fapt din aceasta nu reiese decât faptul că

părțile au încercat de comun acord să determine mărimea obligațiilor reciproce și

să soluționeze amiabil litigiile civile avute. Consecvent, expresia inculpatului ce

ține de „dormirea bine noaptea” s-a referit exclusiv la soluționarea amiabilă a

litigiilor civile și de a nu mai avea neliniști în legătură cu aceste datorii.

care, indicând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală,

solicită casarea acestora și dispunerea rejudecării cauzei penale în aceiași instanță

de apel, pe motiv că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel, în motivarea temeiului reiterând motivele invocate în apel.

către procuror în raport cu materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul

penal decide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de

fond ori de apel.

Recurentul în recurs a invocat ca temei de casare a deciziei instanței de apel

art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

Analizând temeiul respectiv în raport cu motivele invocate în recursul

declarat, Colegiul penal constată că acesta nu și-a găsit confirmare la examinarea

recursului.

În context, Colegiul penal sesizează că recurentul, solicitând casarea

hotărârilor judecătorești cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel a

invocat că instanța a apreciat arbitrar probele și circumstanțele cauzei. De fapt,

recursul este bazat anume pe modalitatea de apreciere a probelor, argumentele

invocate în acest sens fiind invocate și în apel.

Astfel, examinând criticile recursului declarat prin prisma materialelor

cauzei și a legislației procesuale pertinente, Colegiul penal sesizează că cercetarea

judecătorească efectuată de instanța de apel a identificat că, la adoptarea sentinței,

s-a dat apreciere corectă probelor administrate și circumstanțelor cauzei, prima

instanță examinându-le conform art.101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor și corect a ajuns la concluzia

privind nevinovăția inculpatului, pe motiv că fapta nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii.

Astfel, Colegiul penal conchide că instanța de apel corect a menționat că

acuzarea nu a prezentat probe pertinente și concludente, care ar proba vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate, învinuirea fiind bazată în mare

parte pe declarațiile părții vătămate, ale martorilor M.Rusu și R.Rusu, care sunt

4

fiicele părții vătămate, I.Rusu este soțul acesteia și E.Vîlea și S.Vîlea, care sunt

rude cu partea vătămată, corect fiind apreciate drept persoane cointeresate, precum

și pe înregistrarea audio prezentată la materialele cauzei, potrivit căreia s-ar

demonstra existența faptei infracționale - amenințarea cu moartea, dar din care nu

rezultă decât faptul că părțile au încercat de comun acord să determine mărimea

obligațiilor reciproce și să soluționeze amiabil litigiile civile avute, iar expresia

inculpatului „…și o să vedem care și cine mai bine o să doarmă…” nu probează în

nici un fel faptul că inculpatul ar fi amenințat partea vătămată cu moartea.

De asemenea, Colegiul penal corect a stabilit că din declarațiile martorilor

I.Pantaz și Ș.Brunchi nu se poate deduce prezența acțiunilor violente, legate de

amenințarea cu moartea. Or, martorul I.Pantaz, care deține funcția de Primar al

localității și care a fost prezent la situația din 08.12.2013, fiind chemat anume de

către A.Rusu să o ajute la soluționarea problemei apărute între ea și inculpat, a

indicat că între partea vătămată și inculpat deseori apăreau neînțelegeri, însă

amenințări din partea ultimului nu a auzit. Mai mult, după ce au discutat, la

08.12.2013, P.Maler a condus partea vătămată cu automobilul acasă.

Cu referire la declarațiile date de către Ș.Brunchi, medic în or.Orhei, chiar

dacă acesta a confirmat prezența la partea vătămată a leziunilor corporale în

regiunea gâtului și că aceasta era foarte stresată, bănuind că este rezultatul aplicării

forței fizice, instanța corect a conchis că aceste declarații nu demonstrează

săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de amenințare cu omor.

Mai mult, deși Ș.Brunchi a îndemnat partea vătămată să se adreseze unui

medic legist pentru stabilirea vătămărilor corporale, aceasta nu a ținut cont de

sfatul medicului, or, la materialele cauzei nu a fost anexată vreo expertiză medico-

legală în acest sens.

Totodată, vinovăția inculpatului nu poate fi stabilită nici prin procesele-

verbale de confruntare dintre partea vătămată și martorul I.Pantaz, martorul

M.Rusu și inculpat, partea vătămată și inculpat (f.d.54-59, 64-73 v.1).

Astfel, materialul probator administrat de partea acuzării, indicat supra și

înaintat instanței de judecată pentru stabilirea vinovăției inculpatului, nu poate fi

pus la baza unei hotărâri de condamnare, având în vedere că acesta nu indică în

nici un fel că inculpatul s-ar face vinovat de comiterea infracțiunii imputate.

În context, potrivit textului recursului se evidențiază că recurentul critică

aprecierea probelor, însă, nu argumentează ilegalitatea hotărârii judecătorești din

punct de vedere al erorii de drept admise la judecarea cauzei, astfel, instanța de

recurs constată că, la soluționarea cauzei, instanța de apel a ținut cont în deplină

măsură de prevederile art.99-101 Cod de procedură penală, a cercetat probele sub

toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le just prin prisma pertinenței și

concludenței, și întemeiat a conchis asupra nevinovăției lui P.Maler, respingând ca

nefondat apelul procurorului și menținând sentința de achitare a acestuia de sub

învinuirea în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.155 Cod penal, pe motiv că

fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

La fel, instanța de apel corect a indicat că acuzarea nu a prezentat probe

incontestabile, care în coroborare cu circumstanțele cauzei ar dovedi vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate. Potrivit prevederilor art.394 alin.(3)

Cod de procedură penală, instanța de apel a făcut o analiză amplă probelor

5

administrate în cauză, aduse în sprijinul acuzării inculpatului, argumentând detaliat

respingerea lor. Astfel, toate probele prezentate au primit o apreciere corectă,

concluziile făcute de instanța de apel rezultă din materialul factologic acumulat la

prezenta cauză.

În același context, în vederea respingerii argumentelor invocate referitor la

chestiunea de apreciere a probelor, Colegiul penal atestă că, la etapa judecării

recursului, nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere

materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de

instanțele de fond, acestea fiind atributul exclusiv al acestor instanțe.

Colegiul reține că, în conformitate cu principiul contradictorialității în

procesul penal, reglementat de art.24 Cod de procedură penală, urmărirea penală,

apărarea și judecarea cauzei sunt separate și se efectuează de diferite organe și

persoane. Instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă

în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Funcția acuzării este pusă pe seama procurorului care intentează cauza penală,

înaintează învinuirea, susține acuzarea în instanțele de judecată.

În pofida acestor cerințe, procurorul nu a prezentat probe, din care cu

certitudine s-ar deduce vinovăția inculpatului.

Respectiv, argumentele invocate, precum că instanța de apel a apreciat

arbitrar probele și circumstanțele cauzei, vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii imputate fiind dovedită și că probele administrate dovedesc prezența în

acțiunile inculpatului a tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv

latura obiectivă și subiectivă, contravin materialelor cauzei, or, Colegiul penal

reiterează că, instanța de apel corect și în deplină măsură a dat apreciere probelor și

circumstanțelor cauzei și corect a constatat că învinuirea adusă lui P.Maler nu este

bazată pe probe directe, certe, pertinente și concludente ce ar confirma vinovăția

acestuia, toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în virtutea

art.8 Cod de procedură penală, urmând a fi interpretate în favoarea inculpatului.

Prin urmare, instanța de recurs conchide că instanța de apel și-a motivat

soluția privind nevinovăția inculpatului, care a fost expusă la pct.4 din prezenta

decizie.

Instanța de recurs, examinând argumentele recursului declarat de către

procuror prin prisma materialelor cauzei ajunge la concluzia privind legalitatea

deciziei instanței de apel și reiterează că, în scopul evitării repetării inutile a

alegațiilor instanței, își însușește argumentele enumerate în decizia instanței de

apel, fapt ce este în deplină concordanță cu jurisprudența și practica Curții

Europene pentru Drepturile Omului, care în cauza Albert vs România din

16.02.2010, a statuat în pct.37 că „art.6§1 CtEDO, deși obligă instanțele să-și

motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat

pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19.04.1994, pct.61). Cu toate

acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin

însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi

examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale”.

Argumentele procurorului, precum că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel este neîntemeiat. Colegiul remarcă că,

recursul repetă textul apelului, argumentele expuse de recurent fiind anterior

6

invocate în apel, iar instanța de apel care, examinându-le în ansamblu și dându-le o

apreciere corespunzătoare, conform art.414 Cod de procedură penală, s-a pronunțat

argumentat și detaliat asupra lor în decizie (f.d.141-144 v.2).

Prin urmare, argumentele procurorului sunt neîntemeiate, decizia instanței de

apel fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art.394 Cod

de procedură penală.

Analizând materialele cauzei și hotărârea judecătorească atacată, Colegiul

penal nu constată vreo eroare de drept ce ar afecta legalitatea acesteia.

Potrivit dispoziției art.435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța respinge recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

Prin urmare, reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul penal conchide că

nu există temei legal pentru admiterea recursului ordinar declarat de către procuror,

care urmează a fi respins ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul-șef interimar

în Procuratura de circumscripție Chișinău, Vasile Bolduratu, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2017, în cauza penală

în privința lui Maler Petru, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 mai 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

7