1ra-1734/17 — art. 191 alin .5 CP

1ra-1734/17 — art. 191 alin .5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.1ra-1734/17

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 decembrie 2017 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco, Iurie Diaconu, Liliana Catan, Ion Guzun

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Ialoveni din 29 iunie 2015 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 20 iunie 2017, declarat de inculpatul

Cojocaru Tudor Xxx, născut la xxxxxx,

originar din s.Xxxxxx, r-nul Xxxxxxx,

domiciliat în mun.Xxxxxxxx,

str.Xxxxxxxxxxxxxxxxxx.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

vinovat și condamnat în baza art.186 alin.(5) Cod penal la 10 ani închisoare.

În temeiul art.85 Cod penal, prin cumul de sentințe, lui Cojocaru Tudor la pedeapsa aplicată

i-a fost adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei fixate prin decizia Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție din 27.11.2012, stabilindu-i pedeapsa definitivă de 12 ani închisoare, cu

ispășirea ei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita funcția de avocat pe

un termen de 3 ani.

Acțiunea civilă a fost admisă, dispunându-se încasarea de la Cojocaru Tudor în beneficiul

lui Dudnic Vasile a prejudiciului material în sumă de 286955 lei și a prejudiciului moral în mărime

de 30000 lei.

calitate de avocat lui Dudnic Vasile, în anul 2006 i-a propus să depoziteze utilajul de prelucrare

a lemnului de model C16-4A „Universal”, aflat la balanța SRL „Obelisc Dudnic”, în gospodăria

lui Ursu Gheorghe situată în s.Horești, r-nul Ialoveni.

La începutul lunii septembrie 2010, Cojocaru Tudor, prin intenție directă, urmărind scopul

sustragerii bunurilor altei persoane, prezentându-se lui Ursu Gheorghe ca proprietar al bunului, a

încărcat într-un camion utilajul de prelucrare a lemnului de model C16-4A „Universal”, aflat la

balanța SRL „Obelisc Dudnic”, transportându-l într-o direcție necunoscută, fără consimțământul

lui Dudnic Vasile și astfel l-a sustras pe ascuns de la locul de depozitare din s.Horești, r-nul

Ialoveni, cauzându-i părții vătămate o pagubă materială în proporții deosebit de mari, în valoare

de 286955,00 lei.

inculpat, care au solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care T.Cojocaru să fie achitat, invocând că acestuia i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil,

deoarece cauza a fost examinată în lipsa lui; - între inculpat și partea vătămată au avut loc doar

1

relații civile, în ședința de judecată nefiind constatată existența faptei infracțiunii; - inculpatul nu

a depozitat niciodată nici un utilaj ce i-ar fi aparținut persoanei juridice SRL „Obelisc Dudnic” sau

lui V.Dudnic în gospodăria lui Gh.Ursu; - utilajul nu a fost sustras de către inculpat, deoarece

dânsul nu cunoștea unde se afla gospodăria lui Gh.Ursu, iar toate neînțelegerile s-ar fi iscat doar

între executorul judiciar I.Stoianov si V.Dudnic; - cauza penală împotriva inculpatului a fost

pornită la comandă, iar recipisa eliberată de inculpat nu se referă la dosarul dat și nu a fost

confirmată de notar; - inculpatul a reprezentat persoana juridica SRL „Obelisc Dudnic” în bază de

procură.

admise parțial apelurile avocatului și inculpatului, casată sentința, inclusiv din oficiu și pronunțată

o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care T.Cojocaru a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art.191 alin.(5) Cod penal la 8 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art.84 alin.(4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, la pedeapsa aplicată, i-a fost

adăugată parțial, pedeapsa fixată prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din

27.11.2012, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă de 10 ani închisoare, cu ispășirea ei în

penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita funcția de avocat pe un termen de 3

ani.

Acțiunea civilă a fost admisă, dispunându-se încasarea de la Cojocaru Tudor în beneficiul

lui Dudnic Vasile a prejudiciului material în sumă de 286955 lei și a prejudiciului moral în mărime

de 30000 lei.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței pe baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din dosar, cercetând suplimentar probele materiale, instanța de apel a

constatat că:

Cojocaru Tudor, la începutul lunii septembrie 2010, prin intenție directă, urmărind scopul

de cupiditate vizând delapidarea averii străine, profitând de situația că Dudnic Vasile i-a

încredințat pentru păstrare utilajul de prelucrare a lemnului de model C16-4A „Universal”, care

l-a obținut în proprietate prin hotărâre de judecată și la insistența lui Cojocaru Tudor a fost

depozitat în gospodăria lui Ursu Gheorghe situată în s.Horăști, r-nul Ialoveni, având atribuția de

a administra acest bun, cu un camion a ridicat utilajul respectiv, fără consimțământul lui Dudnic

Vasile și l-a dus într-o direcție necunoscută, adică a însușit ilegal bunul altei persoane, cauzându-

i astfel părții vătămate Dudnic Vasile o pagubă materială în proporții deosebit de mari în valoare

de 286955 lei.

Instanța de apel a indicat că, prima instanță eronat a calificat acțiunile inculpatului în baza

art.186 alin.(5) Cod penal, fiind contrar probelor administrate, astfel instanța a constatat că în

acțiunile inculpatului sunt prezente elementele componenței infracțiunii înaintate prin rechizitoriu

- prevăzute la art.191 alin.(5) Cod penal - delapidarea averii străine, adică însușirea ilegală a

bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea vinovatului, săvârșită în proporții deosebit

de mari.

La fel, instanța de apel a menționat că, deși T.Cojocaru nu și-a recunoscut vina de

comiterea infracțiunii imputate, aceasta este integral dovedită prin probele cercetate și verificate

în cadrul ședințelor de judecată și anume, prin declarațiile inculpatului T.Cojocaru, ale părții

vătămate V.Dudnic, a martorilor V.Ursu, Gh.Ursu și actele cauzei – cererea părții vătămate

V.Dudnic din 09.11.2010, rapoartele financiare din 01.04.2006 și listele bunurilor propuse pentru

gaj; de constatare tehnico-științifică din 24.05.2016, fișa persoanei juridice SRL „Obelisc

Dudnic”, recipisa eliberată de T.Cojocaru.

Reținând aceste probe, instanța a constatat că fapta incriminată inculpatului T.Cojocaru a

fost săvârșită de acesta, iar argumentele apărării, precum că vinovăția lui nu a fost dovedită, că

prima instanța și-ar fi bazat concluziile doar pe declarațiile părții vătămate, care sânt contradictorii

2

și nu coroborează cu alte probe, astfel că urmau a fi apreciate critic, le-a considerat neîntemeiate,

pe motiv că acestea sânt veridice, coroborând între ele și fiind susținute și confirmate prin probele

administrate, completându-se reciproc, declarații ce au fost date de partea vătămată sub jurământ,

fiind avertizat de răspundere penală pentru declarații false, iar temeiuri de a nu crede acestor

declarații nu sunt. La fel, potrivit recipisei din 10.01.2012, ridicată de la partea vătămată, scrisă

personal de inculpat, acesta s-a obligat să restituie lui V.Dudnic utilajul de prelucrare a lemnului,

mai mult, faptul comiterii delapidării a fost confirmat și prin alte probe concludente și pertinente

- declarațiile martorilor Gh.Ursu și V.Ursu, care au confirmat că anume inculpatul, fără acordul

proprietarului, a luat utilajul de la locul depozitării.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de apel a indicat că ține cont de prevederile

art.7, 61, 75 Cod penal, de faptul că inculpatul anterior a fost condamnat, a comis o infracțiune

deosebit de gravă, nu a recuperat prejudiciul cauzat și nu a recunoscut vina, considerând că

corijarea și reeducarea lui poate fi obținută doar prin aplicarea pedepsei închisorii.

Totodată, instanța de apel a conchis că pedeapsa definitivă urmează a fi stabilită

inculpatului conform prevederilor art.84 alin.(4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni,

adăugându-i parțial, la pedeapsa aplicată pedeapsa fixată prin decizia Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție din 27.11.2012.

Instanța de apel a stabilit că inculpatul a acționat față de V.Dudnic în mod ilicit, cu

vinovăție și din aceste motive este obligat să repare prejudiciul material cauzat în sumă de 286955

lei. Referitor la prejudiciul moral cauzat, instanța de apel a indicat că la stabilirea cuntumului

acestuia ține cont de caracterul, gravitatea și durata suferințelor psihice cauzate părții vătămate,

dispunând încasarea de la inculpat în contul părții vătămate a prejudiciului moral în sumă de

30000 lei.

care se vor examina ca un recurs unic, invocând temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.2),

3), 4), 6), 8), 10), 12), 14), 16) Cod de procedură penală, solicitând casarea acestora și pronunțarea

unei hotărâri de achitare, pe motiv că instanța de apel a comis o eroare gravă de fapt ce constă în

interpretarea incorectă și eronată a probelor administrate în baza cărora și-a întemeiat soluția; - în

acțiunile sale lipsesc semnele calificative ale infracțiunii incriminate; - unele ședințe de judecată

nu au fost publice; - instanța de apel a examinat cauza în lipsa sa; - persoana juridica SRL „Obelist

Dudnic” a fost radiată din Registru persoanelor juridice, prin urmare nu există ca subiect, astfel

reprezentantul ei nu avea împuternicirile necesare în instanță; - instanța de apel neîntemeiat a

respins demersul apărării privind solicitarea prezentării rapoartelor financiare ale SRL „Obelist

Dudnic”; - instanța de apel eronat a încadrat acțiunile sale, deoarece el nu a avut în administrare

utilajul tehnic și el nu l-a sustras tainic astfel cum a concluzionat prima instanță.

motivele invocate, ținând cont de opinia procurorului expusă în referință, prin care a solicitat

respingerea recursului ca inadmisibil, Colegiul penal consideră că recursul urmează a fi admis din

următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel.

Potrivit art.414 Cod de procedură penală, la judecarea apelului, instanța de apel are

obligația de a verifica hotărîrea atacată din punct de vedere al temeiniciei și legalității acesteia,

avînd în vedere circumstanțele faptice ale cauzei bazate pe probele examinate de prima instanță,

pe materialele dosarului și, în dependență de aceste date, să aprecieze legalitatea concluziilor de

vinovăție ori nevinovăție trase de prima instanță, fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

3

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și

care prin apel se transmit instanței de apel sînt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvîrșit

ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au

fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art.101 Cod de

procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de faptul: dacă fapta întrunește elementele

infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și

aplicată just; dacă normele de drept procesual penal sau administrativ au fost corect aplicate și

hotărîrea adoptată să conțină răspuns la toate motivele invocate.

Colegiul conchide că, la examinarea cauzei, instanța de apel nu a îndeplinit aceste stricte

prevederi ale legii, din sensul cărora rezultă că, nerespectarea acestor cerințe echivalează cu

nerezolvarea fondului apelului, fapt ce atrage după sine casarea deciziei instanței de apel în latura

aprecierii juridice a faptei constatate de care a fost recunoscut vinovat T.Cojocaru, corectitudinii

calificării acțiunilor incriminate.

În acest sens se reține că, drept temei pentru declararea recursului, recurentul a indicat mai

multe temeiuri, inclusiv și cele prevăzute de pct.6), 8), 12) alin.(1) art.427 Cod de procedură

penală, care stipulează că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazurile în care instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, lipsesc elementele infracțiunii imputate și faptei

săvîrșite і s-a dat o încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs menționează că aceste temeiuri pentru declararea recursului ordinar și-

au găsit confirmarea în speța dată, deoarece instanța de apel nu a respectat prevederile sus-

menționate și, în special, în latura aprecierii juridice a faptei imputate inculpatului T.Cojocaru în

baza art.191 alin.(5) Cod penal și condamnării acestuia de către prima instanță în baza art.186

alin.(5) Cod penal.

Astfel, după cum rezultă din actele cauzei, conform învinuirii înaintate, acțiunile

inculpatului au fost calificate în baza art.191 alin.(5) Cod penal, ca delapidarea averii străine,

adică însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea vinovatului în

proporții deosebit de mari.

Prima instanță, cercetând cumulul de probe administrate și prezentate de procuror, a ajuns

la concluzia că acțiunile inculpatului corect urmează a fi încadrate în baza art.186 alin.(5) Cod

penal, ca furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvârșită în proporții deosebit

de mari.

Casând sentința, instanța de apel, prin rejudecarea cauzei a pronunțat o nouă hotărâre, prin

care a reîncadrat acțiunile lui T.Cojocaru în prevederile art.191 alin.(5) Cod penal.

În motivarea soluției date instanța de apel a menționat că, potrivit materialelor prezentate

de partea acuzării, cu certitudine s-a constatat că partea vătămată i-a încredințat inculpatului

pentru păstrare utilajul de prelucrare a lemnului, pe care la insistența acestuia l-a depozitat în

gospodăria lui Gh.Ursu din s.Horăști, r-nul Ialoveni, având atribuția de a administra acest bun,

însă ulterior inculpatul a ridicat utilajul respectiv, fără consimțământul lui V.Dudnic și l-a dus

într-o direcție necunoscută, adică l-a însușit ilegal, cauzându-i părții vătămate o pagubă materială

în proporții deosebit de mari.

Colegiul penal, verificând legalitatea deciziei instanței de apel sub acest aspect, constată

că instanța la examinarea apelului declarat de partea apărării nu a respectat întru totul prevederile

art.410 alin.(1), 414 alin.(1), 417 alin.(1) pct.8), 419 Cod de procedură penală.

Astfel, s-a constatat că, împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel inculpatul și

avocatul S.Bubuioc în numele inculpatului. Din textul apelurilor declarate rezultă că aceștia au

atacat sentința solicitând achitarea lui T.Cojocaru, considerând că instanța i-a încălcat dreptul la

4

apărare inculpatului examinând cauza în lipsa acestuia, între partea vătămată și inculpat au avut

loc doar relații civile, iar în instanța de judecată nu s-a constatat existența faptei infracțiunii

imputate acestuia și în acțiunile inculpatului lipsesc elementele infracțiunii de care a fost

condamnat.

Reieșind din prevederile legislației în vigoare, instanța de apel are obligația de a întreprinde

măsuri pozitive la judecarea apelului, pentru a repara erorile de fapt și de drept comise de prima

instanță, doar atunci când aceste erori au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. În

cazul în care instanța de apel ia în considerație temeiurile de casare din oficiu, ea este obligată să

le pună în discuție părților.

Conform art.409 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de apel este obligată ca, în

afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt și de

drept ale cauzei, însă fără a înrăutăți situația apelantului.

Potrivit art.410 Cod de procedură penală, instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea

o situație mai gravă pentru persoana care a declarat apel. Se consideră agravarea situației dacă se

schimbă încadrarea juridică a faptei într-o infracțiune mai gravă în urma apelului declarat de

inculpat și apărătorul acestuia, chiar dacă durata pedepsei nu se va majora.

Reținând aceste prevederi legale, rezultă că în calea de atac, hotărârea poate fi modificată

numai în favoarea celui care a exercitat-o, esența și importanța acestui principiu constând în faptul

de a asigura și a garanta libertatea folosirii căii de atac de către părți fără teama că o dată exercitată

calea de atac le poate înrăutăți situația. Prin urmare, acest principiu statuează că, este imposibilă

agravarea situației părții în cazul când există un singur apel al său ori mai multe apeluri, dar între

părți nu există interese contrarii.

După cum s-a menționat mai sus, prima instanță l-a condamnat pe T.Cojocaru în baza

art.186 alin.(5) Cod penal, sancțiunea căruia prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 12 ani, și care,

în temeiul art.16 Cod penal, se califică ca o infracțiune gravă. Instanța de apel casând sentința l-a

condamnat pe T.Cojocaru în baza art.191 alin.(5) Cod penal, care prevede pedeapsa închisorii de

la 8 la 15 ani și, în temeiul art.16 Cod penal, infracțiunea dată se califică ca una deosebit de gravă.

Astfel, instanța de apel, admițând inclusiv din oficiu apelul declarat de avocat și inculpat,

și casând sentința cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

a încălcat prevederile art.410 Cod de procedură penală, creând o situație mai gravă pentru

persoana în privința căreia a fost declarat apel și care a declarat apel, deoarece regula neagravării

situației guvernează nu numai pedeapsa, dar și oricare alt aspect al laturii penale, în care a

intervenit instanța de apel și l-a recunoscut vinovat și l-a condamnat pe T.Cojocaru în comiterea

infracțiunii prevăzute de art.191 alin.(5) Cod penal.

Mai mult, Colegiul penal reține că, potrivit art.14 alin.(1), 15, 113 alin.(1) Cod penal,

infracțiunea este o faptă (acțiune sau inacțiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală,

săvârșită cu vinovăție și pasibilă de pedeapsă penală. Gradul prejudiciabil al infracțiunii se

determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracțiunii: obiectul, latura obiectivă,

subiectul și latura subiectivă. Se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea

juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele

componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală.

Astfel, Colegiul menționează că anume prin descrierea faptei considerate a fi dovedită, se

cere ca modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii să

coroboreze cu concluzia privind încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului, chestiuni ce urmau

a fi soluționate de instanță conform art.385 alin.(1) pct.3) Cod de procedură penală, reieșind din

limitele învinuirii formulate în rechizitoriu și din probele administrate în cauză, să constate cert

dacă bunurile părții vătămate au fost date în încredințarea și administrarea inculpatului

5

T.Cojocaru, după cum i-a fost înaintată învinuirea, sau dacă acesta a sustras tainic aceste bunuri,

precum a concluzionat prima instanță.

Luând în considerație cele expuse, Colegiul conchide că instanța de apel la judecarea

apelurilor a comis erori de drept, prevăzute de art.427 alin. (1) pct.6) Cod de procedură penală,

deoarece se referă la procedura de motivare a soluției instanței de apel și se consideră temei de

recurs.

Potrivit art.435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de procedură penală, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs, ea casează hotărîrea atacată și dispune

rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

La noua rejudecare a cauzei instanța de apel are obligația să înlăture erorile menționate, să

țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a soluției adoptate și, cu

respectarea prevederilor art.414 Cod de procedură penală, să verifice legalitatea și temeinicia

sentinței atacate, să dea o apreciere obiectivă probelor administrate în cauză, avînd în vedere

prevederile art.93, 95, 101 Cod de procedură penală, să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apeluri, concomitent să verifice și motivele invocate în recursul ordinar în limita

competenței, precum să analizeze la modul cuvenit acțiunile inculpatului, să cerceteze amănunțit

aspectele învinuirii înaintate și, ca urmare, să constate prezența sau lipsa acțiunilor incriminate,

să-și argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată, și, în dependență de datele obținute,

să pronunțe o hotărîre legală, întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor art.417 Cod

de procedură penală.

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de către inculpatul Cojocaru Tudor, casează total decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017, în propria lui cauză penală și

dispune rejudecarea cauzei în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Decizia motivată pronunțată integral la 27 decembrie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

Liliana Catan

Ion Guzun

6