1ra-227/2019 — art.186 alin.5 CP

1ra-227/2019 — art.186 alin.5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-227/2019

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

26 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în următoarea componență:

președinte - Timofti Vladimir

judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Boico Victor

Mardari Dumitru

judecând, fără citarea părților la proces, recursurile ordinare declarate de inculpat,

prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Ialoveni din 29 iunie 2015 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 octombrie 2018, în cauza penală în

privința lui

Cojocaru Tudor XXXXX, născut la XXXXX,

originar din XXXXX, domiciliat XXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Rejudecare: 05.01.2018 – 08.10.2018;

2) 28.11.2018 – 26.02.2019.

C O N S T A T Ă:

recunoscut vinovat și condamnat în baza art.186 alin.(5) Cod penal la 10 ani închisoare.

În temeiul art. 85 Cod penal, prin cumul de sentințe, lui Cojocaru Tudor la pedeapsa

aplicată i-a fost adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei fixate prin decizia

Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 27.11.2012, stabilindu-i pedeapsa

definitivă de 12 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, cu privarea de

dreptul de a exercita funcția de avocat pe un termen de 3 ani.

Acțiunea civilă a fost admisă, dispunându-se încasarea de la Cojocaru Tudor în

beneficiul lui Dudnic Vasile a prejudiciului material în sumă de 286955 lei și a

prejudiciului moral în mărime de 30000 lei.

1

în calitate de avocat lui Dudnic Vasile, în anul 2006 i-a propus să depoziteze utilajul de

prelucrare a lemnului de model C16-4A „Universal”, aflat la balanța SRL „Obelisc Dudnic”,

în gospodăria lui Ursu Gheorghe situată în XXXXX.

La începutul lunii septembrie 2010, Cojocaru Tudor, prin intenție directă, urmărind

scopul sustragerii bunurilor altei persoane, prezentându-se lui Ursu Gheorghe ca

proprietar al bunului, a încărcat într-un camion utilajul de prelucrare a lemnului de model

C16-4A „Universal”, aflat la balanța SRL „Obelisc Dudnic”, transportându-l într-o direcție

necunoscută, fără consimțământul lui Dudnic Vasile și astfel l-a sustras pe ascuns de la

locul de depozitare din XXXXX, cauzându-i părții vătămate o pagubă materială în proporții

deosebit de mari, în valoare de 286955,00 lei.

și inculpat, care au solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care T.Cojocaru să fie achitat, invocând că acestuia i-a fost încălcat dreptul la

un proces echitabil, deoarece cauza a fost examinată în lipsa lui; - între inculpat și partea

vătămată au avut loc doar relații civile, în ședința de judecată nefiind constatată existența

faptei infracțiunii; - inculpatul nu a depozitat niciodată nici un utilaj ce i-ar fi aparținut

persoanei juridice SRL „Obelisc Dudnic” sau lui V.Dudnic în gospodăria lui Gh.Ursu; - utilajul

nu a fost sustras de către inculpat, deoarece dânsul nu cunoștea unde se afla gospodăria lui

Gh.Ursu, iar toate neînțelegerile s-ar fi iscat doar între executorul judiciar I.Stoianov si

V.Dudnic; - cauza penală împotriva inculpatului a fost pornită la comandă, iar recipisa

eliberată de inculpat nu se referă la dosarul dat și nu a fost confirmată de notar; - inculpatul

a reprezentat persoana juridica SRL „Obelisc Dudnic” în bază de procură.

admise parțial apelurile avocatului și inculpatului, casată sentința, inclusiv din oficiu și

pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

T.Cojocaru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.191 alin.(5) Cod penal la

8 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art.84 alin.(4) Cod penal, pentru concurs de

infracțiuni, la pedeapsa aplicată, i-a fost adăugată parțial, pedeapsa fixată prin decizia

Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 27.11.2012, fiindu-i stabilită pedeapsa

definitivă de 10 ani închisoare, cu ispășirea ei în penitenciar de tip închis, cu privarea de

dreptul de a exercita funcția de avocat pe un termen de 3 ani.

Acțiunea civilă a fost admisă, dispunându-se încasarea de la Cojocaru Tudor în

beneficiul lui Dudnic Vasile a prejudiciului material în sumă de 286955 lei și a

prejudiciului moral în mărime de 30000 lei.

prima instanță, conform materialelor din dosar, cercetând suplimentar probele materiale,

instanța de apel a constatat că:

Cojocaru Tudor, la începutul lunii septembrie 2010, prin intenție directă, urmărind

scopul de cupiditate vizând delapidarea averii străine, profitând de situația că Dudnic

Vasile i-a încredințat pentru păstrare utilajul de prelucrare a lemnului de model C16-4A

2

„Universal”, care l-a obținut în proprietate prin hotărâre de judecată și la insistența lui

Cojocaru Tudor a fost depozitat în gospodăria lui Ursu Gheorghe situată în XXXXX, având

atribuția de a administra acest bun, cu un camion a ridicat utilajul respectiv, fără

consimțământul lui Dudnic Vasile și l-a dus într-o direcție necunoscută, adică a însușit

ilegal bunul altei persoane, cauzându-i astfel părții vătămate Dudnic Vasile o pagubă

materială în proporții deosebit de mari în valoare de 286955 lei.

Instanța de apel a indicat că, prima instanță eronat a calificat acțiunile inculpatului în

baza art.186 alin.(5) Cod penal, fiind contrar probelor administrate, astfel instanța a

constatat că în acțiunile inculpatului sunt prezente elementele componenței infracțiunii

înaintate prin rechizitoriu - prevăzute la art.191 alin.(5) Cod penal - delapidarea averii

străine, adică însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea

vinovatului, săvârșită în proporții deosebit de mari.

La fel, instanța de apel a menționat că, deși T.Cojocaru nu și-a recunoscut vina de

comiterea infracțiunii imputate, aceasta este integral dovedită prin probele cercetate și

verificate în cadrul ședințelor de judecată și anume, prin declarațiile inculpatului

T.Cojocaru, ale părții vătămate V.Dudnic, a martorilor V.Ursu, Gh.Ursu și actele cauzei –

cererea părții vătămate V.Dudnic din 09.11.2010, rapoartele financiare din 01.04.2006 și

listele bunurilor propuse pentru gaj; de constatare tehnico-științifică din 24.05.2016, fișa

persoanei juridice SRL „Obelisc Dudnic”, recipisa eliberată de T.Cojocaru.

Reținând aceste probe, instanța a constatat că fapta incriminată inculpatului

T.Cojocaru a fost săvârșită de acesta, iar argumentele apărării, precum că vinovăția lui nu a

fost dovedită, că prima instanța și-ar fi bazat concluziile doar pe declarațiile părții

vătămate, care sânt contradictorii și nu coroborează cu alte probe, astfel că urmau a fi

apreciate critic, le-a considerat neîntemeiate, pe motiv că acestea sânt veridice,

coroborând între ele și fiind susținute și confirmate prin probele administrate,

completându-se reciproc, declarații ce au fost date de partea vătămată sub jurământ, fiind

avertizat de răspundere penală pentru declarații false, iar temeiuri de a nu crede acestor

declarații nu sunt. La fel, potrivit recipisei din 10.01.2012, ridicată de la partea vătămată,

scrisă personal de inculpat, acesta s-a obligat să restituie lui V.Dudnic utilajul de prelucrare

a lemnului, mai mult, faptul comiterii delapidării a fost confirmat și prin alte probe

concludente și pertinente - declarațiile martorilor Gh.Ursu și V.Ursu, care au confirmat că

anume inculpatul, fără acordul proprietarului, a luat utilajul de la locul depozitării.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de apel a indicat că ține cont de

prevederile art.7, 61, 75 Cod penal, de faptul că inculpatul anterior a fost condamnat, a

comis o infracțiune deosebit de gravă, nu a recuperat prejudiciul cauzat și nu a recunoscut

vina, considerând că corijarea și reeducarea lui poate fi obținută doar prin aplicarea

pedepsei închisorii.

Totodată, instanța de apel a conchis că pedeapsa definitivă urmează a fi stabilită

inculpatului conform prevederilor art. 84 alin.(4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni,

adăugându-i parțial, la pedeapsa aplicată pedeapsa fixată prin decizia Colegiului penal al

Curții Supreme de Justiție din 27.11.2012.

3

Instanța de apel a stabilit că inculpatul a acționat față de V.Dudnic în mod ilicit, cu

vinovăție și din aceste motive este obligat să repare prejudiciul material cauzat în sumă de

286955 lei. Referitor la prejudiciul moral cauzat, instanța de apel a indicat că la stabilirea

cuantumului acestuia ține cont de caracterul, gravitatea și durata suferințelor psihice

cauzate părții vătămate, dispunând încasarea de la inculpat în contul părții vătămate a

prejudiciului moral în sumă de 30000 lei.

inculpatul, care se vor examina ca un recurs unic, invocând temeiurile prevăzute de art.

427 alin.(1) pct.2), 3), 4), 6), 8), 10), 12), 14), 16) Cod de procedură penală, solicitând

casarea acestora și pronunțarea unei hotărâri de achitare, pe motiv că instanța de apel a

comis o eroare gravă de fapt ce constă în interpretarea incorectă și eronată a probelor

administrate în baza cărora și-a întemeiat soluția; - în acțiunile sale lipsesc semnele

calificative ale infracțiunii incriminate; - unele ședințe de judecată nu au fost publice; -

instanța de apel a examinat cauza în lipsa sa; - persoana juridica SRL „Obelist Dudnic” a

fost radiată din Registru persoanelor juridice, prin urmare nu există ca subiect, astfel

reprezentantul ei nu avea împuternicirile necesare în instanță; - instanța de apel

neîntemeiat a respins demersul apărării privind solicitarea prezentării rapoartelor

financiare ale SRL „Obelist Dudnic”; - instanța de apel eronat a încadrat acțiunile sale,

deoarece el nu a avut în administrare utilajul tehnic și el nu l-a sustras tainic astfel cum a

concluzionat prima instanță.

a fost admis recursul ordinar declarat de inculpatul Cojocaru Tudor, casată total hotărârea

atacată și dispusă rejudecarea cauzei în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

examinarea apelului declarat de partea apărării nu a respectat întru totul prevederile

art.410 alin.(1), 414 alin.(1), 417 alin.(1) pct.8), 419 Cod de procedură penală.

În această ordine de idei, instanța de recurs a indicat că, conform învinuirii înaintate,

acțiunile inculpatului au fost calificate în baza art.191 alin.(5) Cod penal, ca delapidarea

averii străine, adică însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în

administrarea vinovatului în proporții deosebit de mari, iar prima instanță a reîncadrat

acțiunile inculpatului în baza art.186 alin.(5) Cod penal, ca furt, adică sustragerea pe ascuns

a bunurilor altei persoane, săvârșită în proporții deosebit de mari.

Ulterior, la judecarea cauzei în ordine de apel, casând sentința, instanța de apel, prin

rejudecarea cauzei a pronunțat o nouă hotărâre, prin care a reîncadrat acțiunile

inculpatului Cojocaru Tudor în prevederile art.191 alin.(5) Cod penal, indicând că, potrivit

materialelor prezentate de partea acuzării, cu certitudine s-a constatat că partea vătămată

i-a încredințat inculpatului pentru păstrare utilajul de prelucrare a lemnului, pe care la

insistența acestuia l-a depozitat în gospodăria lui Gh. Ursu din XXXXX, având atribuția de a

administra acest bun, însă ulterior inculpatul a ridicat utilajul respectiv, fără

consimțământul lui V. Dudnic și l-a dus într-o direcție necunoscută, adică l-a însușit ilegal,

cauzându-i părții vătămate o pagubă materială în proporții deosebit de mari.

4

Instanța de recurs a reținut că, împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel

inculpatul și avocatul S. Bubuioc în numele inculpatului, care au solicitat achitarea

inculpatului, considerând că instanța i-a încălcat dreptul la apărare inculpatului

examinând cauza în lipsa acestuia, între partea vătămată și inculpat au avut loc doar relații

civile, iar în instanța de judecată nu s-a constatat existența faptei infracțiunii imputate

acestuia și în acțiunile inculpatului lipsesc elementele infracțiunii de care a fost

condamnat.

Reieșind din prevederile legislației în vigoare, instanța de apel are obligația de a

întreprinde măsuri pozitive la judecarea apelului, pentru a repara erorile de fapt și de

drept comise de prima instanță, doar atunci când aceste erori au influențat asupra

hotărârii în defavoarea inculpatului. În cazul în care instanța de apel ia în considerație

temeiurile de casare din oficiu, ea este obligată să le pună în discuție părților.

Astfel, rezultă că în calea de atac, hotărârea poate fi modificată numai în favoarea

celui care a exercitat-o, esența și importanța acestui principiu constând în faptul de a

asigura și a garanta libertatea folosirii căii de atac de către părți fără teama că o dată

exercitată calea de atac le poate înrăutăți situația. Prin urmare, acest principiu statuează

că, este imposibilă agravarea situației părții în cazul când există un singur apel al său ori

mai multe apeluri, dar între părți nu există interese contrarii.

Prin urmare, reieșind din analiza hotărârilor contestate, instanța de recurs a subliniat

că, instanța de apel, admițând inclusiv din oficiu apelul declarat de avocat și inculpat, și

casând sentința cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit, pentru prima

instanță, a încălcat prevederile art.410 Cod de procedură penală, creând o situație mai

gravă pentru persoana în privința căreia a fost declarat apel și care a declarat apel,

deoarece regula neagravării situației guvernează nu numai pedeapsa, dar și oricare alt

aspect al laturii penale, în care a intervenit instanța de apel și l-a recunoscut vinovat și l-a

condamnat pe T. Cojocaru în comiterea infracțiunii prevăzute de art.191 alin.(5) Cod penal.

În acest sens, s-a menționat, prima instanță l-a condamnat pe T.Cojocaru în baza

art.186 alin.(5) Cod penal, sancțiunea căruia prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 12 ani,

și care, în temeiul art.16 Cod penal, se califică ca o infracțiune gravă. Instanța de apel

casând sentința l-a condamnat pe T.Cojocaru în baza art.191 alin.(5) Cod penal, care

prevede pedeapsa închisorii de la 8 la 15 ani și, în temeiul art.16 Cod penal, infracțiunea

dată se califică ca una deosebit de gravă.

Mai mult, instanța de recurs a reținut că, potrivit art.14 alin.(1), 15, 113 alin.(1) Cod

penal, infracțiunea este o faptă (acțiune sau inacțiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea

penală, săvârșită cu vinovăție și pasibilă de pedeapsă penală. Gradul prejudiciabil al

infracțiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracțiunii:

obiectul, latura obiectivă, subiectul și latura subiectivă. Se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală.

Astfel, instanța de recurs a menționat că anume prin descrierea faptei considerate a fi

dovedită, se cere ca modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și

5

consecințele infracțiunii să coroboreze cu concluzia privind încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, chestiuni ce urmau a fi soluționate de instanță conform art.385 alin.(1) pct.3)

Cod de procedură penală, reieșind din limitele învinuirii formulate în rechizitoriu și din

probele administrate în cauză, să constate cert dacă bunurile părții vătămate au fost date

în încredințarea și administrarea inculpatului T. Cojocaru, după cum i-a fost înaintată

învinuirea, sau dacă acesta a sustras tainic aceste bunuri, precum a concluzionat prima

instanță.

fost admise apelurile inculpatului Cojocaru T. și avocatului S. Bubuioc în numele

inculpatului Cojocaru Tudor, casată sentința Judecătoriei Ialoveni din 29 iunie 2015, din

alte motive potrivit art. 409 alin. (2) CPP inclusiv din oficiu, și pronunțată o nouă hotărâre,

potrivit modului stabilit, pentru prima instanță, după cum urmează:

Cojocaru Tudor a fost recunoscut vinovat pe art.186 alin. (5) Cod penal și aplicată

pedeapsă sub formă de 8 (opt) ani închisoare.

În baza art. 84 alin. (1) și (4) Cod penal, prin concurs de infracțiuni, a fost adăugat

parțial la pedeapsa stabilită, pedeapsa aplicată prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții

Supreme de Justiție din 27.11.2012 în baza art. 190 alin. (5) Cod penal de 8 ani închisoare,

cu privarea de dreptul de a exercita activitatea de avocat pe un termen de 3 ani,

stabilindu-i lui Cojocaru Tudor pedeapsa definitivă sub formă de 10 (zece) ani închisoare

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita

activitatea de avocat pe un termen de 3 (trei) ani.

A fost admisă parțial acțiunea civilă, dispunându-se încasarea de la Cojocaru Tudor în

beneficiul lui Dudnic Vasile prejudiciul material 286 955 (două sute optzeci li șase mii

nouă sute cinzeci li cinci) lei. În rest acțiunea civilă a fost respinsă ca fiind nefondată.

436 Cod de procedură penală, la rejudecarea cauzei, a verificat legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate pe baza probelor, examinate de prima instanță, conform materialelor din

dosar, dându-le o nouă apreciere, și a constatat următoarea stare de fapt:

Cojocaru Tudor, la începutul lunii septembrie 2010, prin intenție directă, urmărind

scopul de cupiditate vizând sustragerea pe ascuns a averii altei persoane, dându-se drept

proprietar al utilajului de prelucrare a lemnului de model C16-4A „Universal”, care

aparținea cu drept de proprietate SRL „Obelisc Dudnic”, și care a fost depozitat de către

Dudnic Vasile în gospodăria lui Ursu Gheorghe din XXXXX, la propunerea lui Cojocaru

Tudor, a ridicat acest utilaj, încărcându-l într-un camion, pe care l-a transportat într-o

direcție necunoscută, fără consimțământul administratorului SRL „Obelisc Dudnic”, Dudnic

Vasile, cauzându-i părții vătămate o pagubă materială în proporții deosebit de mari în

valoare de 286 955 lei.

Astfel, prin acțiunile sale Cojocaru Tudor a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.186

alin.(5) Cod penal, adică sustragerea pe ascuns a averii alte persoane, în proporții deosebit

de mari.

Instanța de apel a menționat că, instanța de fond corect a ajuns la concluzia privind

6

condamnarea inculpatului Cojocaru Tudor în baza art. 186 alin. (5) Cod penal, fiind în

corespundere cu circumstanțele cauzei și probele administrate în ședința de judecată în

instanța de fond și în apel, însă starea de fapt care a fost constatată prin sentință a fost

afectată de anumite inexactități și neajunsuri, care și a impus intervenirea instanței de apel

pentru stabilirea unei noi stări de fapt, care să corespundă faptei inculpatului în raport cu

condamnarea acestuia în baza art. 186 alin. (5) Cod penal.

Totodată, instanța de apel a reținut că, instanța de fond corect a apreciat probele

administrate în cadrul ședinței de judecată din punct de vedere al pertinenței, concludenți,

utilității și veridicității lor, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor, adoptând sentința de condamnare în privința lui Cojocaru Tudor în

comiterea infracțiunii prevăzută de art.186 alin.(5) Cod penal, or, la caz s-a constatat cu

certitudine, că reprezentantul parții vătămate Dudnic Vasile nu i-a încredințat inculpatului

pentru păstrare utilajul de prelucrare a lemnului de model C16-4A „Universal”, care a fost

obținut în proprietate prin hotărâre de judecată, dar, la insistența lui Cojocaru Tudor, acest

utilaj a fost depozitat însăși de Dudnic Vasile în gospodăria lui Ursu Gheorghe situată în

XXXXX, inculpatul Cojocaru Tudor, fiind prezent și el la acest eveniment, or anume la

propunerea inculpatului, acest utilaj a fost depozitat în gospodăria lui Ursu Gheorghe.

Ulterior inculpatul Cojocaru Tudor, personal a ridicat acest bun ca fiind al său din

gospodăria lui Ursu Gheorghe, adică a sustras pe ascuns bunurile altei persoane, cauzându-

i astfel părții vătămate o pagubă materială în proporții deosebit de mari în valoare de 286

955 lei.

Relevant speței este situația că Cojocaru Tudor deși a ridicat utilajul care aparține

altei persoane, în prezența lui Gh. Ursu, ultimul nu era conștient de faptul că Cojocaru

Tudor nu este proprietarul adevărat al acestui bun, astfel încât martorul Gh. Ursu nu-și

putea da seama despre faptul că inculpatul de fapt comite sustragerea acestui utilaj. În

acest caz dacă martorul Gh. Ursu își dădea seama despre faptul că Cojocaru Tudor ridică

averea care nu-i aparține, acțiunile inculpatului urmau a fi calificate drept jaf, adică

sustragerea deschisă a averii altei persoane.

Totodată, instanța de apel a considerat că acțiunile inculpatului urmează a fi

deosebite de sustragere prin escrocherie a averii altei persoane, or inculpatului nu i-a fost

transmis în stăpânire de fapt de către proprietar ori o altă persoană care deținea această

stăpânire de fapt asupra acestui bun, martorul Ursu Gheorghe în cazul dat, fiind persoana

care avea închipuire că inculpatul Cojocaru Tudor este proprietarul acestui bun în virtutea

faptului că anume la rugămintea acestuia, martorul a acceptat în anul 2006 să lase în

gospodăria sa acest utilaj, iar intenția sustragerii averii altei persoane la inculpat a apărut

anume când martorul Ursu Gheorghe s-a adresat inculpatului cu privire la luarea acestui

utilaj din gospodărie. Astfel, anume în septembrie 2010 la cererea martorului Ursu

Gheorghe, inculpatul acționând față de Ursu Gheorghe ca proprietar al utilajului de

prelucrare a lemnului, dar care de fapt nu-i aparținerea lui, la ridicat din gospodăria

martorului Gh.Ursu și la dus într-o direcție necunoscută.

Astfel, instanța de apel a subliniat că, inculpatul prin crearea unei impresii care nu

7

corespunde realității, că este proprietar asupra utilajului de prelucrare a lemnului, a

sustras acest utilaj anume pe ascuns, taina sustragerii averii altei persoane constând nu în

exercitarea ascunsă și nemijlocită asupra bunului material al infracțiunii (utilajul de

prelucrare a lemnului), dar asupra calității de proprietar al bunului sustras pe ascuns, care

a fost folosită de către inculpat anume la sustragerea pe ascuns a bunului. Or, similar

situației de sustragere clasică a averii, când făptuitorul sustrage averea prin metoda să nu

fie văzut de către cineva, în cazul dat inculpatul îndreptându-și intenția de a sustrage pe

ascuns averea altei persoane, ascunde faptul că nu este proprietar dându-se drept

proprietar legal al bunului pentru a fi justificate acțiunile de intrare în posesia bunului care

nu-i aparține, astfel încât, prin ascunderea circumstanței date, comite sustragerea pe

ascuns al averii altei persoane (Similar situației date fiind fapta cu privire la depistarea

unui bun pierdut de către cel care-l găsește și se dă drept proprietar al acestui bun, care a

intrat de fapt în posesia acestui bun, astfel încât deși este văzut de alte persoane cum intră

în posesia bunului găsit, dar comite de fapt o sustragere pe ascuns al averii altei persoane,

prin faptul că nu-l declară autorităților competente că a găsit acel bun).

Reieșind din analiza probelor administrate și cercetate la judecarea cauzei atât în

instanța de fond, cât și în cea de apel, instanța de apel a ajuns la concluzia că, aceste probe

au fost obținute cu respectarea normelor de procedură penală, racordă între ele și pe

deplin dovedesc vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186

alin. (5) Cod penal.

10.1. Cu referire la argumentele inculpatului și apărătorului, instanța de apel le-a

considerat nefondate, fiind menționat că, faptul comiterii sustragerii pe ascuns a averii

altei persoanei de către inculpat, s-a confirmat prin probe concludente și pertinente,

precum sunt declarațiile martorilor Ursu Gheorghe și Ursu Valeriu, care au confirmat cu

certitudine, că anume inculpatul a luat utilajul de la locul depozitării, fără acordul

proprietarului Dudnic.

La fel, instanța de apel a reținut declarațiile părții vătămate Dudnic Vasile ca fiind

veridice, care nu au fost schimbate pe tot parcursul urmăririi penale și examinării cauzei,

fiind date sub jurământ, preîntâmpinat de răspundere penală pentru darea mărturiilor

false, declarații, care se confirmă prin cumulul de probe enunțate.

Mai mult ca atât, instanța de apel a subliniat că, potrivit recipisei din data de

10 ianuarie 2012, scrisă personal de inculpat, ridicată de la partea vătămată Dudnic Vasile,

Cojocaru Tudor se obligă să restituie lui Dudnic Vasile utilajul de prelucrare a lemnului, or

acest mijloc de probă reprezintă un înscris, care corespunde cerințelor de formă și

conținut, veridicitatea căruia nu a fost negată de către inculpat.

Iar argumentele apărării, precum că „..între Cojocaru Tudor și Dudnic Vasile există

doar relații civile avocat-client, numai ei doi știu ce înțelegere a fost între ei privitor la

utilajul de prelucrarea lemnului, fapt ce duce la achitarea inculpatului, pe motiv, că nu s-a

constatat existența faptei infracțiunii” au fost respinse, or, la caz nu s-a constatat careva

relații civile între părți, ci s-a confirmat cu certitudine că inculpatul a sustras pe ascuns

utilajul, acțiunile inculpatului, fiind corect încadrate în baza art. 186 alin.(5) Cod penal.

8

La fel, instanța a respins argumentele inculpatului și apărării cu referire la faptul că

au fost încălcate prevederile ce se referă la faptul că inculpatul s-a aflat mai mult de 3 luni

și respectiv 6 luni în calitate de bănuit, or cauza penală a fost pornită la data de

13.12.2010, iar calitatea de bănuit a fost atribuită inculpatului la data de 12.01.2012 prin

ordonanța respectivă de recunoaștere în această calitate, procesul-verbal de audiere în

calitate de bănuit, prin care inculpatul a făcut declarații (f.d. 125, 127, Vol. I, 151, Vol. II),

iar începând cu data de 18.01.2012 inculpatului i-a fost înaintată învinuire, ultimul având

deja calitatea de învinuit (f.d. 161, Vol. I, f.d. 132, Vol. II).

Astfel că, poziția inculpatului privind nerecunoașterea vinovăției și comportamentul

acestuia în cadrul examinării cauzei în prima instanță și în apel, instanța de apel au fost

considerate ca tendința acestuia de a se eschiva de răspundere penală, deoarece vinovăția

acestuia se confirmă cu certitudine prin cumulul de probe enunțate, careva temei de a

pune la îndoială declarațiile părții vătămate și a martorilor, care se confirmă și prin probe

scrise, lipsesc.

10.2. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de apel a ținut cont

de prevederile art. 7, 61, 75, 78 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face

parte din categoria celor deosebit de grave, de persoana celui vinovat care nu a recunoscut

vina, nu a recuperat prejudiciul material, anterior a mai comis infracțiuni contra

proprietății, de comportamentul inculpatului în procesul judecării cauzei în prima instanță

și apel, care a refuzat de nenumărate ori să se prezinte în ședințele de judecată, de lipsa

circumstanțelor atenuante și agravante.

Totodată, instanța de apel a menționat că, în speța dată, urmează a fi aplicate și

prevederile art. 84 Cod penal, or, Cojocaru Tudor anterior a fost condamnat prin sentința

Judecătoriei sectorului Rîșcani mun. Chișinău din 13.08.2010, care prin decizia Colegiului

penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 27.11.2012 a fost casată parțial în partea

stabilirii pedepsei și încasării prejudiciului moral, cu rejudecarea cauzei și în aceste părți,

pronunțată o nouă hotărâre, prin care lui Cojocaru Tudor, condamnat în baza art.190

alin.(5) Cod penal i-a fost stabilită pedeapsa de 8 ani închisoare în penitenciar de tip închis

cu privarea de dreptul de a exercita funcția de avocat pe un termen de 3 ani.

Astfel, instanța de apel a considerat că, la caz, concluzia primei instanțe privind

aplicarea prevederilor art.85 Cod penal este una neîntemeiată, deoarece infracțiunea în

prezenta cauză este comisă până la data adoptării Deciziei Colegiului lărgit al CSJ din

27.11.2012, iar, la caz, sunt aplicabile prevederile art.84 alin. (4) Cod penal, care stipulează

că conform prevederilor alin.(1)-(3) se stabilește pedeapsa și în cazul în care, după

pronunțarea sentinței, se constată că persoana condamnată este vinovată și de comiterea

unei alte infracțiunii săvârșite înainte de pronunțarea sentinței în prima cauză. În acest

caz, în termenul pedepsei se include durata pedepsei executate, complet sau parțial, în

baza primei sentințe.

10.3. Referitor la acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Dudnic Vasile,

instanța de apel a ajuns la concluzia, că aceasta urmează a fi admisă parțial, doar în partea

încasării de la Cojocaru Tudor în beneficiul lui Dudnic Vasile suma de 286955 lei, care

9

reprezintă costul utilajului sustras de către inculpat, pentru repararea prejudiciului

material prin infracțiune.

Iar solicitarea părții vătămate privind încasarea de la inculpat și a sumei de 30 000 lei

pentru repararea prejudiciului moral, instanța de apel a considerat că este neîntemeiată,

or, la caz Dudnic Vasile a fost recunoscut parte vătămată datorită faptului că era la

momentul comiterii infracțiunii administratorul SRL „Obelisc Dudnic”, patrimoniul sustras

prin fapta comisă de către inculpat, aparținând anume acesteia, dar nu lui Dudnic Vasile.

La fel, instanța de apel a considerat necesar de a respinge ca fiind nefondată și

solicitarea părții vătămate privind încasarea sumei de 20 000 lei cu titlu de cheltuieli

suportate pentru prejudiciul cauzat sănătății, or, aceste pretenții nu sunt justificate prin

lipsa efectului de cauzalitate între fapta comisă de inculpat și daunele pretinse a fi cauzate

lui Dudnic Vasile.

este atacată, la 30 octombrie 2018 și la 20 decembrie 2018 cu recursuri ordinare de către

inculpatul Cojocaru Tudor, care solicită casarea acesteia, precum și hotărârea primei

instanțe, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare, invocând temeiul

de drept prevăzut în art.427 alin. (1) pct.6) Cod de procedură penală - instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În motivare își exprimă dezacordul său cu hotărârile de condamnare a sa,

considerând că sunt ilegale, deoarece cauza a fost judecată cu încălcări flagrante, care cad

sub incidența art. 251 Cod de procedură penală, și în acest sens a menționat ilegalitatea

încheierilor Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17.01.2018 și Judecătoriei

Ialoveni din 14.02.2018, care au fost emise cu încălcarea art.297 alin. (4) Cod de procedură

penală, iar recursul depus asupra încheierii din 17.01.2018 nu a fost expediat de către

instanța de apel la Curtea Supremă de Justiție pentru examinare, doar a fost anexat la

încheiere.

La fel, a indicat că, instanța de apel a încălcat și prevederile art. 410 Cod de procedură

penală, examinând cauza când inculpatul se afla în IP-13, care conform art.187 pct.10) Cod

de procedură penală și art. 298 alin. (2) Cod de executare nu avea dreptul să se afle în

IP-13, în așa mod încălcându-se drepturile la apărare a inculpatului, circumstanțe, care în

opinia recurentului, atrag nulitatea actelor procedurale.

În recursul declarat la 20 decembrie 2018, de asemenea a invocat ilegalitatea

încheierii Judecătoriei Ialoveni din 14.02.2018 și deciziei instanței de apel din 08.10.2018,

care în opinia recurentului, conținutul acesteia este copiat din decizia instanței de apel din

20.06.2017.

Recurentul atrage atenția la faptul că, la stabilirea pedepsei, incorect i-au fost aplicate

prevederile art.84 alin. (1)-(4) Cod penal, deoarece termenul de pedeapsă de 8 ani la care a

fost condamnat prin sentința Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 13.08.2010 și decizia

Colegiului penal al CSJ din 27.11.2012 a expirat, fiind executat pe deplin la 13.08.2018. Or,

aceasta a fost menționat în instanțele de judecată, care nu au ținut cont despre faptul dat.

10

declarate de inculpatul Cojocaru Tudor, solicitând inadmisibilitatea acestora, ca fiind vădit

neîntemeiate.

concluzionează, că acestea urmează a fi respinse ca inadmisibile, din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

doar în cazurile stipulate în acest articol.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct.1) Cod de procedură penală, judecând recursul instanța

este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

13.1. Colegiul lărgit consideră că, alegațiile inculpatului recurent sunt nefondate,

deoarece, analizând decizia atacată, conchide că temeiul invocat de recurent prevăzut în

pct. 6) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, nu și-a găsit confirmare la examinarea

recursurilor declarate, și în acest sens, se menționează că, potrivit normelor art. 414

alin.(1) Cod de procedură penală instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel,

iar prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc că instanța de apel se

pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit art. 417 alin.(8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să

conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea

apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Prin urmare, analizând decizia atacată în raport cu argumentele invocate de către

inculpat în cererea de apel, Colegiul penal conchide că prevederile menționate supra au

fost respectate de către instanța de apel.

13.2. Referitor la alegațiile invocate de către recurent, precum că în acțiunile sale

nu sunt întrunite elementele infracțiunii prevăzută de art. 186 alin. (5) Cod penal, temeiul

prescris la pct. 8) alin. (1) din art. 427 Cod de procedură penală - nu au fost întrunite

elementele infracțiunii, Colegiul penal menționează că, potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal,

se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea juridică a corespunderii

exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii

prevăzute de norma penală.

Colegiul penal reține, că acest temei include cazurile când nu a fost stabilită fapta care

corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin

intermediul cărora s-au constatat elementele constitutive, ori când nu au fost stabilite

faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale infracțiunii.

În conformitate cu materialele cauzei inculpatul Cojocaru Tudor a fost recunoscut

vinovat și condamnat de prima instanță în baza art.186 alin.(5) Cod penal, conform

indicilor calificativi: furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvârșită

în proporții deosebit de mari, concluzia căreia a fost considerată corectă de către instanța

de apel, fiind în corespundere cu circumstanțele cauzei și probele administrate în ședința

11

de judecată în instanța de fond și în apel, apreciate prin рrisma art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor.

Însă, instanța de apel a reținut că, starea de fapt care a fost constatată prin sentință a

fost afectată de anumite inexactități și neajunsuri, care și a impus intervenirea instanței de

apel pentru stabilirea unei noi stări de fapt, care să corespundă faptei inculpatului în

raport cu condamnarea acestuia în baza art. 186 alin. (5) Cod penal. Astfel că, prin

hotărârea adoptată a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, ajungând la concluzia

privind vinovăția inculpatului Cojocaru Tudor în săvârșirea infracțiunii de furt.

Colegiul lărgit, analizând decizia recurată, consideră că instanța de apel, la

rejudecarea cauzei a ținut cont de prevederile art. 436 alin.(2), (3) Cod de procedură

penală și respectând cerințele art. 414 alin. (1), (5) și 417 alin. (8) Cod de procedură

penală, a adoptat o hotărâre legală și întemeiată, casând hotărârea primei instanțe, din alte

motive potrivit art. 409 alin. (2) CPP inclusiv din oficiu, și pronunțată o nouă hotărâre, în

care s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile declarate, aceasta

cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, așa cum este indicat în pct.

10, 10.1. din prezenta decizie soluție pe care instanța de recurs și-o însușește și reiterarea

căreia nu o consideră necesară.

Mai mult ca atât, instanța de recurs menționează, că temeiurile invocate de către

recurent, precum și argumentele acestuia au constituit obiect de examinare la rejudecarea

cauzei în instanța de apel, și asupra acestora instanța judecătorească s-a expus argumentat

în hotărârea pronunțată.

Subsidiar, Colegiul penal subliniază că, potrivit jurisprudenței CtEDO nu se mai

impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu

prisosință soluția dată de instanțele inferioare. Or, în cazul în care acestea și-au motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

acestor instanțe (hotărîrea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.Finlandei).

13.3. În ce privește dezacordul recurentului cu soluția instanței de apel privind

aplicarea art. 84 alin. (1)-(4) Cod de procedură penală la stabilirea pedepsei în speța dată,

indicând că, la 13.08.2018 a executat pe deplin pedeapsa de 8 ani închisoare, la care a fost

condamnat prin sentința Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 13.08.2010 și decizia

Colegiului penal al CSJ din 27.11.2012, Colegiul lărgit consideră nefondat acest argument și

în acest sens menționează că, instanța de apel corect a aplicat prevederile art.84 alin. (4)

Cod penal, care stipulează că conform prevederilor alin.(1)-(3) se stabilește pedeapsa și în

cazul în care, după pronunțarea sentinței, se constată că persoana condamnată este

vinovată și de comiterea unei alte infracțiuni săvârșite înainte de pronunțarea sentinței în

prima cauză. În acest caz, în termenul pedepsei se include durata pedepsei executate,

complet sau parțial, în baza primei sentințe.

Astfel că, instanța de apel a considerat necesar de a aplica inculpatului pedeapsa

12

definitivă, pentru concurs de infracțiuni, adăugându-i parțial, la pedeapsa aplicată în

prezenta cauză pentru infracțiunea prevăzută de art. 186 alin. (5) Cod penal, pedeapsa

stabilită prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 27.11.2012 în

baza art.190 alin. (5) Cod penal.

13.4. Referitor la alegațiile inculpatului privind ilegalitatea încheierilor Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 17.01.2018 și Judecătoriei Ialoveni din 14.02.2018,

care au fost emise cu încălcarea art.297 alin. (4) Cod de procedură penală, iar recursul

depus asupra încheierii din 17.01.2018 nu a fost expediat de către instanța de apel la

Curtea Supremă de Justiție pentru examinare, doar a fost anexat la încheiere, Colegiul

lărgit reține că, potrivit deciziei Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din

28 noiembrie 2018 s-a dispus inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de

petiționarul Cojocaru Tudor împotriva încheierii protocolare a Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 17 ianuarie 2018, pe motiv că nu îndeplinește cerințele de conținut.

(f.d.13-15, nr.1re-138/2018)

La fel, se menționează și faptul că, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 02 aprilie 2018 s-a dispus remiterea recursului inculpatului Cojocaru Tudor

împotriva încheierii Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni din 14.02.2018, completului de

judecată, care judecă apelul în cauza penală în privința lui Cojocaru Tudor, pentru

examinare conform competenței, în conformitate cu prevederile art. 297 alin. (4) Cod de

procedură penală. (f.d.39-41, nr.21r-229/2018)

13.5. În ce privește indicarea recurentului, precum că, instanța de apel a încălcat și

prevederile art.410 Cod de procedură penală, prin prisma art.187 pct.10) Cod de

procedură penală și art.298 alin. (2) Cod de executare, Colegiul lărgit, lecturând recursul

declarat constată că, motivarea în sensul dat nu este expusă.

Mai mult ca atât, se menționează că, art.298 alin. (2) Cod de executare face parte din

Titlul VI Executarea măsurilor preventive, care prevede ridicarea provizorie a permisului

de conducere a mijloacelor de transport, ceia ce în opinia Colegiului lărgit nu are tangență

la cauza dedusă judecății. Prin urmare, Colegiul este în imposibilitate de a se expune

asupra celor indicate supra de către inculpatul recurent.

13.6. Din considerentele expuse, Colegiul lărgit conchide că, la judecarea cauzei în

ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419

Cod de procedură penală, de aceea recursurile ordinare declarate de inculpatul Cojocaru

Tudor urmează a fi respinse ca inadmisibile.

lărgit,

D E C I D E:

Se resping ca inadmisibile recursurile ordinare declarate de inculpatul Cojocaru

Tudor Ion, cu menținerea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

08 octombrie 2018, în cauza penală în privința lui Cojocaru Tudor XXXXX.

13

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 28 martie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecător Toma Nadejda

Judecător Țurcan Anatolie

Judecător Boico Victor

Judecător Mardari Dumitru

14