1ra-986/2019 — art. 349 alin. 2 lit. a CP

1ra-986/2019 — art. 349 alin. 2 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-986/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

a judecat fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către procurorul

în Procuratura de circumscripție Chișinău, Popov Oleg, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 ianuarie 2019, în cauza

penală în privința lui

Cojocaru Mihail xxxxx, născut la xxxxx, originar

xxxxx și domiciliat xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 02.05.2018 - 30.10.2018;

Instanța de apel: 19.11.2018 - 16.01.2019;

Instanța de recurs: 03.04.2019 - 12.11.2019.

A C O N S T A T A T:

30 octombrie 2018, pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală,

conform prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, Cojocaru Mihail a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 349 alin. (2) lit. a) Cod penal, la

3 (trei) ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, iar în

conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită i-a fost

suspendată condiționat pentru perioada de probațiune de 2 (doi) ani .

A fost admisă parțial acțiunea civilă, fiind dispusă încasarea de la inculpatul

Cojocaru Mihail în beneficiul lui Damian Dumitru a sumei de 10000 (zece mii) lei,

cu titlu de prejudiciu moral. În rest, acțiunea a fost respinsă.

A fost respinsă cerința acuzatorului de stat cu privire la încasarea

cheltuielilor de judecată din contul inculpatului.

Cojocaru Mihail, la 28 octombrie 2017, aproximativ la ora 01:11, i-a aplicat o

lovitură șefului de post a SSP a IP Hîncești, Damian Dumitru, care fiind potrivit

art. 123 alin. (1) Cod penal, persoană cu funcție de răspundere investită conform

1

Legii cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr. 320 din

27 decembrie 2012, având drepturi și obligații pentru exercitarea atribuțiilor

poliției și anume: de a apăra drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei

prin activități de menținere, asigurare și restabilire a ordinii și securității publice,

de prevenire, investigare și de descoperire a infracțiunilor și contravențiilor ș.a.,

aflându-se în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, în centrul xxxxx, în fața

monumentului memorial „Victoria”, a fost antrenat în aplanarea unei situații de

conflict dintre locuitori ai xxxxx și a xxxxx, printre care era și Cojocaru Mihail care

sărbătoreau Hramul xxxxx.

Drept urmare, Cojocaru Mihail, intenționat, aflându-se în stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat, având scopul de a împiedica exercitarea atribuțiilor de

serviciu ale polițistului și de a întrerupe acțiunile legale de menținere a ordinii

publice, i-a aplicat lui Damian Dumitru, din spate, o lovitură cu pumnul în regiunea

pavilionului urechii stângi, prin ce, potrivit concluziilor raportului de expertiză

medico-legală nr. 201822D0037 din 20 februarie 2018, i-a cauzat leziuni sub

formă de traumatism cranio-cerebral acut închis, cu comoție cerebrală, surditate

mixtă acută posttraumatică pe stânga, care duc la dereglarea sănătății de lungă

durată și în baza acestui criteriu se califică ca vătămare medie a sănătății.

Acțiunile lui Cojocaru Mihail au fost încadrate în baza art. 349 alin. (2) lit. a)

Cod penal, conform indicilor, aplicarea violenței periculoase pentru viață și

sănătate față de persoana cu funcție de răspundere, în scopul sistării activității ei de

serviciu.

acesteia, din motivul blândeții pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui

Cojocaru Mihail, în baza art. 349 alin. (2) lit. a) Codul penal, să-i fie aplicată

pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis, precum și încasarea cheltuielilor de judecată din

contul inculpatului în sumă de 320 lei pentru efectuarea expertizei.

În motivarea cererii de apel a invocat, că, instanța de fond greșit a

individualizat pedeapsa inculpatului, nu a reținut că acesta anterior a fost judecat,

chiar dacă antecedentele penale au fost stinse, iar circumstanța atenuantă -

prezența unui minor la întreținere, nu a fost probată de către apărare.

Totodată, prima instanță a reținut greșit existența circumstanței atenuante

prezenta unui minor la întreținere, ori asemenea circumstanță nu se prevede

printre cele enumerate la art. 76 alin. (1) Cod penal, iar careva argumente în

vederea atribuirii unei asemenea calități (art. 76 alin. (2) Cod penal), nu au fost

specificate în motivarea sentinței.

parțială a sentinței în partea stabilirii pedepsei inculpatului Cojocaru Mihail, din

motivul blândeții pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Cojocaru Mihail, în

baza art. 349 alin. (2) lit. a) Cod penal, să-i fie aplicată o pedeapsă sub formă de

închisoare pe un termen de 4 ani, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

2

De asemenea a solicitat admiterea integrală a acțiunii civile, cu dispunerea

încasării din contul lui Cojocaru Mihail în beneficiul său, a pagubei morale în

mărime de 600000 lei și a pagubei materiale în mărime de 5000 lei.

În motivarea cererii de apel a invocat că, instanța de judecată nu a reținut că,

inculpatul Cojocaru Mihail anterior a fost judecat, chiar dacă antecedentele penale

au fost stinse, iar circumstanța atenuantă - prezența unui minor la întreținere, nu

a fost probată de către apărare.

A remarcat apelantul, că instanța de fond nu a dat apreciere obiectivă

circumstanțelor, nu a luat în considerație persoana celui vinovat, modalitatea de

comitere a infracțiunii, comportamentul inculpatului. Toate aceste momente

determină necesitatea emiterii unei decizii de condamnare a inculpatului, cu

aplicarea unei pedepse cu închisoarea mai aspră și fără aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal, urmând a fi restabilită echitatea socială și în special prevenirea

săvârșirii unor noi infracțiuni din partea inculpatului.

Apelantul menționează că, în toată perioada de tratament a fost privat de

posibilitatea de a avea salariu, tot în această perioadă a suportat cheltuieli de

transport, medicamente, fapt care a condiționat survenirea prejudiciului material

în mărime de 5000 lei. Paguba morală cauzată în urma leziunilor corporale și a

incapacității de muncă de lungă durată este estimată la suma de 600000 lei,

motivele de fapt și de drept fiind expuse în cererea de înaintare a acțiunii civile.

Suma de 10000 lei dispusă spre încasarea de către instanța de fond este derizorie

în raport cu suferințele suferite, din acest motiv, solicită ca instanța de apel să

admită integral acțiunea civilă.

16 ianuarie 2019, au fost respinse apelurile ca fiind nefondate cu menținerea

sentinței.

5.1. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut că

instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și de drept, vinovăția

inculpatului Cojocaru Mihail fiind dovedită cu certitudine și fără echivoc,

încadrând corect acțiunile inculpatului Cojocaru Mihail în baza art. 349 alin. (2)

lit. a) Cod penal, după indicii calificativi - aplicarea violenței periculoase pentru

viață și sănătate față de persoana cu funcție de răspundere, în scopul sistării

activității ei de serviciu.

5.2. La capitolul individualizării pedepsei penale instanța de apel a stabilit

că, instanța de fond a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 61, 75 Cod

penal, ținând cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat; de circumstanțele atenuante și agravante, de influența

pedepsei aplicate.

Cu referire la argumentele apelurilor prin care a fost invocat dezacordul cu

blândețea pedepsei aplicate în coraport cu circumstanțele cauzei și personalitatea

inculpatului, instanța de apel a constatat că, acestea nu și-au găsit confirmarea,

lipsind temeiuri de implicare a instanței de apel în sensul dat.

Totodată, instanța de apel a notat că prima instanță a stabilit corect

pedeapsa inculpatului Cojocaru Mihail prin prisma art. 3641 alin. (8) Cod de

3

procedură penală, închisoarea pe termen de 3 ani, cu executarea în penitenciar de

tip semiînchis cu suspendarea condiționată pentru perioada de probațiune de 2

ani.

Conform părții descriptive a sentinței, instanța de fond la aplicarea pedepsei

a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, care conform art. 16 alin. (3) Cod

penal, se califică ca infracțiune mai puțin gravă, de motivul acesteia, de persoana

celui vinovat care a recunoscut vina, s-a căit de cele comise, de comportamentul

inculpatului în timpul și după comiterea infracțiunii, nu se află la evidența

medicului narcolog și psihiatru, potrivit caracteristicii eliberate de Primăria

xxxxx, Cojocaru Mihail nu locuiește în sat ci vine în vizită la tatăl său, iar plângeri

în adresa sa la primărie nu au fost înregistrate, anterior a fost judecat.

În opinia instanței de apel, faptul că inculpatul Cojocaru Mihail anterior a

fost judecat, nu poate fi determinant la individualizarea pedepsei, decât în cumul

cu circumstanțele cauzei, comportamentul acestuia, până la comiterea infracțiunii,

în timpul și după, precum și personalitatea lui.

5.3. Cu referire la solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea

cheltuielilor judiciare în sumă de 320 lei, pentru efectuarea expertizei, instanța de

apel a stabilit, că prin prisma normelor de procedură penală art. art. 227-229 Cod

de procedură penală, sumele solicitate de acuzatorul de stat nu constituie

cheltuieli judiciare care pot fi puse în sarcina inculpatului Cojocaru Mihail.

Având în susținere prevederile art. art. 142 alin. (1)-(2), 143 alin. (1) Cod de

procedură penală, art. art. 2, 75 al Legii cu privire la expertiza judiciară și statutul

expertului judiciar nr. 68 din 14 aprilie 2016, instanța de apel a remarcat, că

ordonatorul raportului de expertiză judiciară nr. 201822D0037 din

20 februarie 2018 este organul de urmărire penală, iar cheltuielile suportate

pentru efectuarea expertizelor sunt trecute în contul statului, or, normele

procesual penale nu prevăd încasarea din contul condamnatului a cheltuielilor

judiciare care constituie cheltuieli de expertiză obligatorie necesare organului de

urmărire penală pentru acumularea probatoriului în dosar.

5.4. Cu referire la pretențiile părții vătămate, Damian Dumitru, prin care a

fost invocată necesitatea admiterii integrale a acțiunii civile, și anume repararea

prejudiciului material în sumă de 5000 lei și a sumei de 600000 lei, cu titlu de

prejudiciu moral, instanța de apel a reținut, că prima instanță ținând cont de

consecințele faptei infracționale, precum și de faptul că suma prejudiciului trebuie

să ducă la o satisfacție echitabilă în raport cu fapta comisă de Cojocaru Mihail, just

a statuat faptul că suma dispusă spre încasare corespunde suferințelor morale

suportate de partea vătămată.

penală, contestă decizia instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea

acesteia cu restituirea cauzei la o nouă rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată, din motiv că eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

6.1. Sub aspectul individualizării greșite a pedepsei penale, dar și a alegerii

modalității de executare a ei, acuzarea de stat consideră că cuantumul pedepsei

4

numite inculpatului Cojocaru Mihail dar și modalitatea de executare a pedepsei

închisorii aleasă de către instanța de fond și acceptată de către cea de apel nu este

în acord cu principiul proporționalității având în vedere fapta săvârșită, impactul

social al ei dar și ignorarea de către inculpat a onorării obligației de despăgubire a

părții vătămate.

Susține, că în cauza lui Cojocaru Mihail nu s-au constatat circumstanțe ce ar

justifica suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea, or,

personalitatea inculpatului nu prezintă garanțiile unei bune conduite, care ar fi

permis instanțelor de fond și apel de a da dovadă de clemență în privința

respectivului.

În acest sens, se reține că practica judiciară în cauzele despre infracțiunile

contra relațiilor sociale cu privire la autoritatea publică denotă ca regulă că o

pedeapsă condiționată nu poate asigura un echilibru cert între scopul de

reeducare al inculpatului recunoscut vinovat și așteptările societății față de actul

de justiție realizat, sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate.

Relevă procurorul, că condamnarea anterioară a inculpatului pentru

săvârșirea unei infracțiuni în stare de ebrietate produsă de consumul abuziv de

alcool (a se vedea sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din

22 octombrie 2013), urma în opinia acuzării de stat să prezinte o determinantă

categorică în vederea aplicării în privința lui Cojocaru Mihail a unei pedepse mai

aspre, care ar putea asigura corectarea lui, întrucât o pedeapsă neprivativă de

libertate nu a fost în stare să asigure disciplinarea inculpatului în spiritul

respectării ordinii de drept.

În acest caz instanța de apel era obligată să argumenteze motivat privind

circumstanțele cauzei considerate atenuante și în corelație cu care date despre

persoana vinovatului ele servesc temei pentru aplicarea art. 90 Cod penal.

Subsidiar, se opinează că instanțele de fond greșit au reținut ca fiind

atenuantă circumstanța că inculpatul nu se află la evidența medicului narcolog și

psihiatru, or, aceasta pare să nu reprezinte o virtute ci o situație absolut firească a

unei persoane.

Consideră procurorul, că nu poate rezista criticii nici constatarea instanțelor

de fond că inculpatul s-ar caracteriza pozitiv tocmai din motiv că nu locuiește în

sat și vine în vizită la tatăl său, iar plângeri în adresa sa la primărie nu au fost

înregistrate.

Așadar, instanța de fond nu a indicat circumstanțele care ar constata cu

certitudine că corectarea inculpatului Cojocaru Mihail este posibilă fără izolarea

lui de societate, limitându-se doar la enumerarea circumstanțelor constatate, fără

a aprecia la modul cuvenit pericolul social al infracțiunii comise, iar instanța de

apel, insuficient și-a motivat soluția în partea ce ține de respingerea argumentelor

din apelul procurorului și cel al părții vătămate în această parte și menținerea

pedepsei stabilite de către instanța de fond.

Mai mult, se pare că inculpatul Cojocaru Mihail și-a recunoscut în instanța

de fond vinovăția și a acceptat examinarea cauzei în procedură simplificată, doar

5

pentru a putea pretinde la stabilirea în privința sa a unei pedepse penale

condiționate, deși probe incontestabile dovedesc vinovăția lui.

Într-o altă ordine de idei, se reține că instanța de apel a ignorat argumentul

din cererile de apel ale procurorului și a părții vătămate Damian Dumitru potrivit

cărora instanța de fond, greșit a constatat existența unei circumstanțe atenuante a

vinovăției inculpatului Cojocaru Mihail - prezența unui minor la întreținere, care a

fost constatată doar din declarațiile inculpatului.

6.2. Într-o altă ordine de idei, acuzarea de stat consideră că instanța de apel

neargumentat a respins și capătul din cererea de apel privind punerea în sarcina

inculpatului Cojocari Mihail a cheltuielilor de judecată în sumă de 320 lei,

suportate de către organul de urmărire penală pentru efectuarea expertizei

judiciare în vederea stabilirii gradului vătămării integrității corporale și a sănătății

părții vătămate Damian Dumitru.

Acuzatorul consideră greșită concluzia instanței de apel, prin care se

menționează, că cheltuielile suportate de către organul de urmărire penală în

legătură cu investigarea unei fapte prejudiciabile sunt trecute în contul bugetului

de stat, iar învinuitul, beneficiind de prezumția de nevinovăție nu ar putea fi impus

la plata cheltuitelor suportate în legătură cu urmărirea faptei săvârșite.

Având în susținere prevederile art. art. 227 alin. (1), (3), 229 alin. (1), (3)

Cod de procedură penală, acuzarea remarcă că efectuarea cheltuielilor de judecată

într-o cauză penală este provocată de săvârșirea infracțiunii, care evident impune

desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a

comis-o, ca urmare cheltuielile judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic fiind fapta sa infracțională, deoarece

fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată

și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de

apel, inclusiv și să o caseze, atunci când se constată comiterea erorilor de drept,

care au dus la adoptarea unei hotărâri ilegale, totodată, verificându-se dacă s-a

aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte

au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

După cum rezultă din materialele cauzei, recurentul invocă drept temei

pentru declararea recursului prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de

procedură penală, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel,

în cazurile când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel ori când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

În sensul prevederilor art. 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

6

penală și a jurisprudenței naționale, instanța de apel, judecând apelul, verifică

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

Din conținutul acelorași norme este de înțeles, că instanța de apel, urma să

soluționeze paralel cu starea de fapt și chestiunile de drept, inclusiv: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual

penal, au fost corect aplicate. În cazul în care s-ar fi constatat încălcări ale

prevederilor legale referitor la ele, hotărârea primei instanțe urma a fi desființată

cu rejudecarea cauzei.

Potrivit recursului declarat se atestă că, partea acuzării este de acord cu

starea de fapt stabilită de instanțele de fond, precum și cu încadrarea juridică a

acțiunilor inculpatului, însă critică decizia instanței de apel în partea

individualizării pedepsei penale și în partea soluționării cerinței procurorului

privind încasarea cheltuielilor de judecată din contul inculpatului.

Colegiul penal lărgit, verificând legalitatea deciziei instanței de apel sub

aceste aspecte, constată că această instanță, la examinarea apelului, nu a respectat

întru totul prevederile art. 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, astfel că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

Prin urmare, temeiurile invocate de procuror și-au găsit confirmare în cauza

dată, ceea ce duce la casarea parțială a deciziei instanței de apel, în latura penală,

în partea stabilirii pedepsei și în partea soluționării cerinței procurorului privind

încasarea cheltuielilor de judecată din contul inculpatului, deoarece eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Așadar, după cum s-a constatat din materialele cauzei, prin sentința primei

instanțe, cu aplicarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală,

Cojocaru Mihail a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 349 alin. (2)

lit. a) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis,

iar în conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită i-a fost

suspendată condiționat pentru perioada de probațiune de 2 ani .

Cerința acuzatorului de stat cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată

din contul inculpatului a fost respinsă.

Fiind învestită cu judecarea apelurilor declarate de către procuror și de către

partea vătămată Damian Dumitru, instanța de apel, fără a pătrunde în esența

argumentelor invocate în apeluri, le-a respins prin câteva fraze de ordin general,

considerând că soluția primei instanțe este legală și întemeiată.

Analizând motivele care au fundamentat soluția nominalizată, Colegiul

penal conchide, că instanța de apel a preluat în mod automat concluziile primei

instanțe referitor la individualizarea pedepsei penale, și anume că instanța de fond

la aplicarea pedepsei a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, care conform

art. 16 alin. (3) Cod penal, se califică ca infracțiune mai puțin gravă, de motivul

7

acesteia, de persoana celui vinovat care a recunoscut vina, s-a căit de cele comise, de

comportamentul inculpatului în timpul și după comiterea infracțiunii, nu se află la

evidența medicului narcolog și psihiatru, potrivit caracteristicii eliberate de xxxxx,

Cojocaru Mihail nu locuiește în sat ci vine în vizită la tatăl său, iar plângeri în adresa

sa la primărie nu au fost înregistrate, anterior a fost judecat.

Având în vedere considerentele evidențiate, instanța de recurs este de

opinia că argumentele invocate în apelurile declarate nu au fost evaluate de către

instanța de apel printr-o motivare corespunzătoare, conform prevederilor

art. art. 61, 75 Cod penal.

Or, deși instanța de apel cu referire la faptul că inculpatul Cojocaru Mihail

anterior a fost judecat, a reținut că această circumstanță nu poate fi determinantă

la individualizarea pedepsei, totuși această instanță urma să dea apreciere faptului

că anterior inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni în stare

de ebrietate produsă de consumul abuziv de alcool, iar infracțiunea de săvârșirea

căreia a fost recunoscut vinovat în cazul dedus judecății, de asemenea a fost comisă

de ultimul în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat și la aplicarea pedepsei

urma să țină cont că o pedeapsă neprivativă de libertate nu a fost în stare să

asigure disciplinarea inculpatului în spiritul respectării ordinii de drept.

Din conținutul deciziei recurate rezultă că instanța de apel nu s-a pronunțat

pe marginea argumentului apelanților prin care s-a invocat că prima instanță a

reținut greșit existența circumstanței atenuante - prezența unui minor la

întreținere, ori asemenea circumstanță nu se regăsește în art. 76 alin. (1) Cod

penal, iar careva argumente în vederea atribuirii unei asemenea calități (art. 76

alin. (2) Cod penal), nu au fost specificate în motivarea sentinței.

Totodată, în opinia Colegiului penal, instanța de apel a reținut în mod

necondiționat și circumstanța atenuantă stabilită de către prima instanță -

inculpatul nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, fără a realiza, că de

fapt, aceasta reprezintă o situație firească a unei persoane.

În același context, instanța de apel a reținut în mod contradictoriu că

inculpatul este caracterizat pozitiv, deoarece nu locuiește în sat și vine în vizită la

tatăl său, iar plângeri în adresa sa la primărie nu au fost înregistrate, fără a evalua

în ansamblu personalitatea inculpatului până la săvârșirea infracțiunii, în timpul

și după comiterea acesteia.

Reieșind din prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, în cazul în care instanța

de judecată ajunge la concluzia condamnării cu suspendare condiționată a

executării pedepsei, aceasta urmează să indice numaidecât în hotărâre motivele

care au stat la baza unei asemenea concluzii. La fel, necesitatea motivării unei

hotărâri judecătorești, rezidă și din conținutul art. 384 alin. (3) Cod de procedură

penală.

În cazul dat, Colegiul lărgit consideră că, soluția instanței de apel este una

pripită și nejustificată, deoarece pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie

echitabilă, legală și individualizată corect, capabilă să restabilească echitatea

socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale, în strictă

conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și în limitele fixate în

8

partea specială.

Una din prerogativele instanței de judecată este să aprecieze că scopul

pedepsei penale poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia și în baza

art. 90 Cod penal poate suspenda condiționat executarea pedepsei stabilite.

La formarea convingerii, instanța de judecată ține cont de totalitatea

condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv are în vedere întreaga conduită a

condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea acesteia, în timpul

judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea infractorului,

bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul cercetării judecătorești.

Deși legea nu îngrădește libertatea instanței de judecată de a-și forma

convingerea cu privire la posibilitatea făptuitorului de a se corecta fără executarea

efectivă a pedepsei, ea obligă instanța să-și motiveze hotărârea de suspendare

condiționată a executării pedepsei, indicând precis acele motive pe care s-a

întemeiat soluția respectivă, lucru neefectuat de către instanța de apel.

În concluzie, instanța de recurs este de opinia, că instanța de apel nu a

apreciat pe deplin argumentele apelanților cu referire la circumstanțele comiterii

infracțiunii și comportamentul inculpatului, gravitatea faptelor comise și pericolul

social al acestora.

Or, stabilind pedeapsa cu suspendarea condiționată a executării ei, pentru

comiterea unei infracțiuni cu un grad prejudiciabil sporit, îndreptată împotriva

autorităților publice și a securității de stat, urma a fi apreciat faptul dacă va fi atins

scopul principal și anume prevenirea de comiterea unor noi infracțiuni de către

inculpat, cât și de alte persoane, precum și restabilirea echității sociale.

Având în vedere circumstanțele enumerate, Colegiul penal consideră

concluziile instanței de apel în partea individualizării pedepsei stabilite

inculpatului Cojocaru Mihail, pripite și neconforme scopului legii penale și

principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei penale.

Într-o altă ordine de idei, instanța de recurs atestă că referitor la cerințele

procurorului de încasare a cheltuielilor judiciare din contul inculpatului, instanța

de apel a indicat în motivarea soluției adoptate, că „…ordonatorul raportului de

expertiză judiciară nr. 201822D0037 din 20 februarie 2018 este organul de urmărire

penală, iar cheltuielile suportate pentru efectuarea expertizelor sunt trecute în

contul statului, or, normele procesual penale nu prevăd încasarea din contul

condamnatului a cheltuielilor judiciare care constituie cheltuieli de expertiză

obligatorie necesare organului de urmărire penală pentru acumularea

probatoriului în dosar…”, astfel considerând necesară respingerea apelului

procurorului sub acest aspect.

Analizând soluția instanței de apel prin prisma prevederilor legale aplicabile

speței, Colegiul penal lărgit atestă, că instanța ierarhic inferioară nu a pătruns pe

deplin în esența problemei dedusă judecății, or, la soluționarea chestiunii cu

privire la încasarea sau neîncasarea din contul inculpatului a cheltuielilor

judiciare, instanța de apel urma în primul rând să verifice dacă procurorul a

înaintat o acțiune civilă în cadrul procesului penal, așa cum prevăd cerințele

art. 221 alin. (4) Cod de procedură penală, din conținutul cărora rezultă, că

9

procurorul poate intenta și susține acțiunea civilă intentată pentru compensarea

prejudiciului cauzat autorităților publice prin infracțiune, precum și pentru

anularea actelor care au cauzat prejudiciul, de la pornirea procesului penal până

la terminarea cercetării judecătorești. Cererea de chemare în judecată poate fi

depusă indiferent de acordul autorității publice.

Totodată, deși instanța de apel la soluționarea apelului procurorului a făcut

trimitere la prevederile art. art. 227 alin. (1) și (3), 229 alin. (1), 142 alin. (2), 143

Cod de procedură penală, art. art. 2, 75 alin. (3) din Legea nr. 68 din 14 aprilie 2016

,,Cu privire la expertiza judiciară”, totuși instanța a omis faptul că prin Legea

nr. 316 din 22 decembrie 2017, în vigoare din 09 februarie 2018 (publicată în

Monitorul Oficial cu nr. 40-47 art. 108 din 09 februarie 2018), a fost abrogat

alin. (2) art. 143 Cod de procedură penală, care prevedea că, plata expertizelor

judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor

bugetului de stat, iar raportul de expertiză nr. 201822D0037 din

20 februarie 2018 a fost efectuat după intrarea în vigoare a acestor prevederi

legale.

În această ordine de idei Colegiul lărgit constată că, dispunând menținerea

sentinței prin care a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea procurorului privind

încasarea cheltuielilor de judecată, instanța de apel nu a ținut cont în deplină

măsură de prevederile legislației procesual-penale, adoptând o soluție pripită.

Reieșind din cele sus menționate, Colegiul conchide că erorile de drept

constatate supra se încadrează în cele prescrise de pct. 6), 10) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, deoarece instanța de apel, nu a respectat prevederile art. 414

Cod de procedură penală, și, ținând cont de faptul, că erorile comise de către

instanța de apel, nu pot fi reparate în instanța de recurs, decizia atacată urmează a

fi casată parțial, în latura penală, în partea stabilirii pedepsei și în partea

soluționării cerinței procurorului privind încasarea cheltuielilor de judecată din

contul inculpatului, cu remiterea cauzei în această parte pentru rejudecare în

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, în rest, celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate urmând a fi menținute.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să înlăture erorile constatate mai sus, ținând cont de motivele casării

deciziei atacate și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu

prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Se admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Popov Oleg, se casează parțial decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 16 ianuarie 2019, în cauza penală în privința lui

Cojocaru Mihail xxxxx, în latura penală, în partea stabilirii pedepsei și în partea

10

soluționării cerinței procurorului privind încasarea cheltuielilor de judecată din

contul inculpatului și se dispune rejudecarea cauzei în această parte de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la 12 decembrie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

11