1ra-1849/2018 — art. 172 alin. 3 lit. a CP

1ra-1849/2018 — art. 172 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1849/2018

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

06 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Cobzac Elena

Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Boico Victor

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către avocatul

Druță Boris în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 mai 2018 și a sentinței

Judecătoriei Strășeni, sediul Central din 20 februarie 2018, în cauza penală

privindu-l pe

Botnari Iurie Xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat or. Xxxxx, str. Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă:

Botnari Iurie Xxxxx a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 172 alin.

(3) lit. a) Cod penal, la 12 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

închis.

Conform art. 85 Cod penal, la pedeapsa aplicată a fost adăugat parțial

partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Strășeni din

18.05.2017, stabilindu-i definitiv lui Botnari Iurie, pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 12 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip

închis.

Au fost încasate de la Botnari I. în beneficiul statului, cheltuielile de

judecată în sumă de 2.940 lei.

a anului 2017, aflându-se în ospeție la Baltaga Mihail, în or. Xxxxx, str. xxxxx,

acționând cu intenție, cu scopul satisfacerii poftei sexuale, dându-și seama de

acțiunile sale, conștientizând consecințele ce pot surveni și dorind producerea

acestora, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și exprima

voința, din cauza vârstei fragede, intenționat și-a satisfăcut pofta sexuală în

mod pervers cu minora Xxxxx, domiciliată în or. Xxxxx, str. Xxxxx, știind cu

certitudine că ultima nu a împlinit vârsta de 14 ani.

1

inculpatului Botnari Iurie, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei,

cu pronunțarea unei hotărâri noi potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Botnari I. să fie achitat de sub învinuirea adusă, în baza art.

172 alin. (3) lit. a) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

În motivarea apelului declarat, avocatul a indicat că sentința este

incorectă și urmează să fie anulată, deoarece instanța a apreciat incorect

prezența elementelor infracțiunii în acțiunile lui Botnari I., acesta urmând a fi

achitat.

2018, a fost respins ca nefondat apelul avocatului Stratan I. în numele

inculpatului și menținută sentința.

instanță a stabilit corect starea de fapt, acțiunile inculpatului Botnari I., just

încadrându-le în dispoziția art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal și nu a comis

careva erori de fapt, ce ar impune casarea sentinței adoptate în partea

recunoașterii vinovăției inculpatului de comiterea acțiunilor infracționale,

luând în considerație probele administrate legal de către organul de urmărire

penală și cercetate în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100

alin. (4) și art. 101 Cod de procedură penală.

În viziunea instanței de apel, vinovăția inculpatului este dovedită prin

probele cercetate și anume: declarațiile inculpatului, declarațiile

reprezentantului legal al părții vătămate Carliiciuc T., procesul-verbal de

audiere a părții vătămate Xxxxx, ordonanța de recunoaștere și de anexare a

mijloacelor de probă la cauza penală din 07.12.2017, procesul-verbal de

ridicare și examinare din 07.12.2017, concluziile raportului de expertiză

judiciară nr. 256 din 07.09.2017, concluziile raportului de expertiză judiciară

nr. 412 din 20.12.2017, concluziile raportului de expertiză judiciară nr. 395 din

23.11.2017.

Instanța de apel a respins ca nefondate argumentele apărării, precum că

inculpatul nu a recunoscut vinovăția nici la o etapă a procesului penal, motiv

pentru care urmează a fi achitat, or nerecunoașterea vinovăției este un drept al

inculpatului, însă nu o circumstanță ce determină soluția de achitare a

acestuia, iar versiunea inculpatului reprezintă doar o strategie de apărare și de

eschivare de la răspundere penală.

Referitor la argumentul apelantului, precum că au fost ignorate

prevederile art. 8 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel a

menționat, că au fost respectate toate rigorile prevăzute de legea procesual

penală, iar prima instanță, a pus corect la baza soluțiilor de condamnare a

inculpatului, cumulul de probe administrat și evaluat în instanța de apel,

acestea fiind verificate din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

2

utilității și veridicității lor, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere

al coroborării lor, astfel, nefiind admise încălcări în privința principiului

prezumției nevinovăției, prevăzut de art. 8 Codul de procedură penală.

Ce ține de pedeapsa stabilită, instanța de apel a constatat că, la stabilirea

categoriei și măsurii de pedeapsă aplicată, s-a ținut cont de toate

circumstanțele reale și personale privind individualizarea pedepsei, acestuia

aplicându-i-se o pedeapsă corectă, echitabilă și legală, fiind respectate

prevederile art. 96, 385 alin. (1) și art. 394 alin. (1) și (2) din Codul de

procedură penală, iar la numirea pedepsei penale, prima instanță, ținând cont

de gravitatea infracțiunii, prin prisma art. 16 Cod penal, corect a aplicat

prevederile legale stipulate în art. 7, 61, 75 Cod penal.

avocatul Druță Boris în numele inculpatului, care invocând prevederile art.

427 alin. (1) pct. 6), 9), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

În motivarea recursului invocă:

- instanțele ignorând principiul egalității armelor, au dat prioritate

exclusivă, doar declarațiilor lui Carliiciuc T., despre a căror fapte le-a aflat când

fiica Xxxxx, i-a relatat martorului Budu A., iar potrivit raportului de expertiză

nr. 256, la minoră nu s-au depistat pe corp nici o vătămare, himenul fiind

integru;

- mama minorei, cât și minora pot să inducă instanțele în eroare, deoarece

între Botnari I. și această familie există un conflict financiar, iar minora, potrivit

raportului de expertiză nr. 421, suferă de retard mintal ușor, ceea ce trezește

dubii în sinceritatea declarațiilor;

- instanțele nu au concretizat nici data când a avut loc fapta imputată

inculpatului, totodată nici un martor nu specifică acest lucru;

- instanțele de judecată nu au concretizat data exactă când a avut loc fapta,

limitându-se doar la declarațiile martorilor din cele auzite de la minora Xxxxx

și Carliiciuc T., totodată această familie dispune de un comportament moral

bănuitor;

- instanța de judecată trebuia să indice cu suficientă claritate motivele pe

care își întemeiază hotărârea și să precizeze faptele constatate;

- față de Botnari I., fără suficiente probe, eronat s-a aplicat o lege de

condamnare pentru faptele ce nu le-a comis, încălcându-se principiul

individualizării pedepsei și s-au ignorat drepturile prevăzute de art. 6§1 al

CEDO, totodată nu s-a respectat nici principiul egalității armelor.

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia asupra

recursului declarat, considerând că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil,

deoarece recurentul își motivează recursul prin dezacordul cu modalitatea de

3

apreciere a probelor, or motivele de reapreciere a probelor nu se conțin în

temeiurile prevăzute la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală. Toate

probele administrate au primit o apreciere la justa lor valoare, iar concluzia

privind vinovăția inculpatului, în comiterea infracțiunii incriminate, rezultă

din circumstanțele de fapt stabilite în cauză.

penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis, însă din alte motive

decât cele indicate de recurent, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept de al admite, cu casarea

parțială sau totală a hotărârilor atacate, să rejudece cauza și să pronunțe o

nouă hotărâre, dacă nu se agravează situația condamnatului.

Așadar, autorul își întemeiază recursul prin prisma pct. 6), 9), 10) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, și anume că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția; inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care

nu este prevăzută de legea penală; s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale. Totodată, reieșind din textul recursului se atestă că avocatul

Druță B. pledează asupra nevinovăției inculpatului, temei ce se raportează la

prevederile pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, unde este

stipulat că hotărârile instanței de apel poate fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel atunci când nu

au fost întrunite elementele infracțiunii.

Însă, în sprijinul poziției sale, instanța de recurs remarcă prevederile art.

414 alin. (1), (5) Cod de procedură penală, unde este prevăzut că instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Instanța de apel se pronunță

asupra tuturor motivelor invocate în apel.

La fel, potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după

caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

De asemenea, Colegiul menționează că, fiecare probă, cu respectarea

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, urmează a fi apreciată din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar

toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Pornind de la conținutul recursului declarat și argumentele specificate în

pct. 6 al prezentei decizii, Colegiul atestă că în principiu, acestea sunt similare

și majoritatea criticilor de fapt se referă la dezacordul cu modalitatea de

apreciere a probelor administrate în prezenta speță, de către instanțele de

fond, însă aprecierea probelor ține de examinarea cauzei în fapt și în drept, de

către instanțele de fond, iar dezacordul părților în acest sens nu constituie

4

temei pentru desființarea unei hotărâri judecătorești și temei pentru recurs,

deoarece nu este prevăzut în alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

La acest capitol, Colegiul penal lărgit specifică și jurisprudența CtEDO,

care evidențiază că, deși articolul 6§1 CEDO obligă instanțele judecătorești să-

și motiveze hotărârile, acest lucru nu impune un răspuns detaliat la fiecare

argument în parte (cauza Van de Hurk versus the Netherlands, și Burg versus

France). Modul în care se aplică obligația de a motiva hotărârile judecătorești

poate varia în funcție de natura acestora și trebuie apreciat în lumina

circumstanțelor cauzei (cauza Ruiz Torija v. Spain și Hiro Balani v. Spain).

Situație, ce în opinia Colegiului penal este prezentă în cazul dat, iar

argumentele invocate de autorul recursului privind dezacordul cu aprecierea

probelor de către instanțele de fond, nu sunt suficiente pentru a răsturna în

prezenta speță, hotărârea de condamnare adoptată în privința inculpatului,

prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Verificând lucrările dosarului, Colegiul penal lărgit reține că, instanța de

apel examinând apelul declarat în prezenta cauză, a cercetat suplimentar

probele administrate la dosar, după cum rezultă din procesul verbal al

ședinței de judecată (f.d. 199-203), a fost audiat inculpatul, totodată, au fost

verificate în ședința de judecată a instanței de apel și materialele cauzei, cu

consemnarea acestora în procesul-verbal, ținând cont de prevederile art. 100

alin. (4) Cod de procedură penală, apreciindu-le just în corespundere cu

cerințele art. 101 al aceluiași Cod, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce, astfel, corect

ajungând la concluzia că vina inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal, și-a găsit confirmarea, fiind menținută

hotărârea primei instanțe.

Având ca suport prevederile legale sus enunțate și analizând textul

deciziei instanței de apel, în raport cu argumentele invocate în apelul declarat,

în viziunea Colegiului lărgit, această instanță și-a motivat soluția adoptată în

sensul oferirii răspunsurilor la motivele apelului declarat, iar autorul

recursului, de fapt, nu aduce careva argumente noi, ce ar combate concluzia

instanțelor de judecată privind vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii imputate. În principiu, o bună parte ale argumentelor invocate în

recurs, sunt similare celor invocate în apel, iar instanța de apel a respectat

rigorile ce se regăsesc în dispozițiile art. 414, 417 Cod de procedură penală,

pronunțându-se motivat asupra argumentelor esențiale ale apelului, ceea ce

exclude prezența temeiurilor pentru recurs invocate și prevăzute de pct. 6)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Totodată, nu este fondată nici critica recurentului, în sensul pretinderii că

inculpatul nu a săvârșit infracțiunea imputată, iar reprezentantul părții

vătămate a avut cu el un conflict și l-a declarat la organele de drept, în scopul

5

răzbunării. Dimpotrivă, instanța de recurs atestă că faptul comiterii

infracțiunii anume de către inculpat, se confirmă prin probele cercetate și

verificate de instanța de apel, enunțate în punctul 5. al prezentei decizii, și

anume:

- declarațiile reprezentantului părții vătămate minore Carliiciuc T., care a

declarat că, în ziua producerii incidentului, după ce a finisat munca în curtea

lui Baltaga M., în timp ce se deplasau spre casă, a observat în comportamentul

fiicei sale minore careva schimbări, copilul devenind mai sensibil, noaptea

avea vise de groază, care o făcea să plângă, iar ulterior în luna septembrie a

fost informată de către reprezentanții instituției de învățământ că, fiica sa

minoră a fost agresată sexual;

- declarațiile martorului Budu Ana, care a declarat amănunțit, că partea

vătămată Xxxxx, i-a relatat în detalii ce s-a întâmplat în curtea lui Botnari I., în

timp ce a însoțit-o la muncă pe mama sa, că al doilea domn și-a satisfăcut

pofta sexuală în formă perversă;

- procesul-verbal de audiere a părții vătămate minore Xxxxx, în condiții

speciale, care la prezentarea pozelor a recunoscut cea de-a doua persoană ca

fiind Botnari I., fiind bărbatul care l-a văzut cu pielea goală, a pupat-o pe

buze, și-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă, despre cele întâmplate

nu i-a spus mamei sale, ca să nu o supere, a relatat doamnelor Claudia, Ana și

Valentina;

- raportul de expertiză judiciară nr. 412 din 20.12.2017, conform căruia

Xxxxx de careva maladii psihice cronice nu suferă, prezintă diagnosticul

retard mental ușor. După evenimentele menționate, examinata a dezvoltat

„Tulburare de stres post – traumatică”, manifestată prin somn dereglat, visuri

terifiante, frică, anxietate, dispoziție diminuantă, puțin comunică, preferă

singurătatea, care la moment nu a depăși-o complet, necesită ședințe la

psiholog. Conform stării psihice, nivelul de dezvoltare a funcțiilor intelectual

– mnestice, expertizata minoră, Xxxxx, dispune de capacitatea deplină de a

percepe, memora și reproduce adecvat circumstanțele importante pentru

cauza penală, precum și a face declarații despre sine. Conform stării psihice,

nivelul de dezvoltare a funcțiilor intelectual - mnestice, minora Xxxxx, putea

înțelege caracterul acțiunilor agresorului întreprinse asupra ei. Manifestările

clinice ale retardului mental ușor, se încadrează într-o insuficiență cognitivă,

care nu delimitează capacitatea analitico-sintetică a procesului de gândire și

permite conștientizarea circumstanțelor importante pentru cauza penală, dar

această insuficiență cognitivă nu poate fi raportată la criteriile normei de

vârstă. Ținând cont de particularitățile psihologice individuale ale

expertizantei Xxxxx, precum și de condițiile în care s-au desfășurat

evenimentele, numita este capabilă de a percepe corect circumstanțele

importante pentru cauza penală, fără a le supune modificărilor interpretative.

6

Instanța de recurs conchide că, instanța de apel just a concluzionat că

toate aceste probe coroborează între ele și indică la Botnari I. că a comis

infracțiunea prevăzută de art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal.

Ce ține de argumentul invocat de recurent, precum că mama minorei, cât

și minora pot să inducă instanțele în eroare, deoarece între Botnari I. și această

familie există un conflict financiar, iar minora, potrivit raportului de expertiză

nr. 412, suferă de retard mental ușor, ceea ce trezește dubii în sinceritatea

declarațiilor, Colegiul penal conchide, că aceasta este doar o interpretare

personală a recurentului și contravine constatărilor raportului de expertiză

judiciară nr. 421 din 20.12.2017, din care reiese că, conform stării psihice,

minora Xxxxx, putea înțelege caracterul acțiunilor agresorului întreprinse

asupra ei, este capabilă de a percepe corect circumstanțele importante pentru

cauza penală, fără a le supune modificărilor interpretative. Totodată,

conținutul raportului de expertiză menționat, coroborează cu declarațiile

părții vătămate, audiată în condiții speciale, a reprezentantului acesteia și cu

declarațiile martorului Budu A., aceasta fiind și persoana care a alertat

organele abilitate.

Cu referire la un alt motiv de critică din recursul avocatului, prin care

menționează că, instanțele de judecată nu au concretizat data exactă când a

avut loc fapta, limitându-se doar la declarațiile martorilor din cele auzite de la

minora Xxxxx și Carliiciuc T., instanța de recurs reține că probarea infracțiunii

de satisfacere a poftei sexuale în forme perverse prezintă anumite aspecte

particulare, datorită specificului și modului de desfășurare a acestei

infracțiuni, care se comite pe ascuns și nu în prezența martorilor, de aceea

declarațiile părții vătămate combat în afara oricărui dubiu versiunea

inculpatului, iar nerecunoașterea vinovăției acestuia se interpretează ca fiind o

eschivare de la răspunderea penală.

La fel, este nefondată și ultima critică din recurs precum că, instanțele

ignorând principiul egalității armelor, au dat prioritate exclusivă, doar

declarațiilor lui Carliiciuc T., despre a căror fapte le-a aflat când fiica Xxxxx, a

relatat martorului Budu A., iar potrivit raportului de expertiză nr. 256, la

minoră nu s-au depistat pe corp nici o vătămare, himenul fiind integru.

La acest aspect, Colegiul penal lărgit consideră că în prezenta speță, pe

parcursul urmăririi penale, cât și în cadrul cercetării judecătorești în ambele

instanțe au fost respectate normele de procedură penală, probele fiind

administrate, verificate și apreciate în condițiile legii.

Învederând prevederile art. 93 alin. (2) Cod de procedură penală, rezultă

că declarațiile inculpatului, ale părții vătămate, ale martorilor sânt probe

egale, nefiind stipulat că declarațiile inculpaților au prioritate față de cele ale

părților vătămate sau martorilor, iar instanța de judecată, ținând cont de

egalitatea părților în proces, este obligată să asigure cercetarea tuturor

7

circumstanțelor cauzei și probelor prezentate de părți, în egală măsură, ca

ulterior să le dea acestora o apreciere obiectivă și sub toate aspectele.

Așa cum reiese în mod evident din lucrările dosarului, prima instanță a

dat deplină eficiență probelor cercetate, evaluându-le în mod unitar și

evidențiind aspectele concordante ce confirmă vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii ce i-a fost imputată prin rechizitoriu. La fel, reieșind din

analiza textuală a deciziei instanței de apel, Colegiul lărgit constată că și

această instanță a respectat această obligație, apreciind în mod obiectiv atât

declarațiile părții vătămate și a reprezentantului acesteia, martorilor, cât și ale

inculpatului, iar declarațiile părții vătămate și-au găsit confirmarea și prin alte

probe cercetate și verificate în cadrul ședinței de judecată.

După cum rezultă din textul deciziei, instanța de apel a descris

conținutul acestor probe în modul în care dânșii au relatat informațiile

cunoscute de ei și care întemeiat au permis de a conchide vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 172 alin. (3) lit. a) Cod

penal, făcând o apreciere obiectivă și corectă a tuturor probelor, nefiind

încălcat principiul egalității armelor și dreptul la un proces echitabil.

Așadar, în contextul celor expuse, Colegiul penal conchide că concluziile

la care a ajuns instanța de apel privitor la calificarea acțiunilor și vinovăția

inculpatului sunt corecte și corespund materialului probator.

La capitolul incidenței temeiului invocat de recurent și prevăzut de pct.

9) alin. (1) art. 427 Codul de procedură penală, Colegiul penal relevă, că

condiția esențială pentru tragerea persoanei la răspundere penală constă în

aceea, că fapta imputată să fie prevăzută de legea penală ca infracțiune.

Totodată, acest motiv de casare poate fi aplicat și în cazul când la momentul

săvârșirii fapta a fost prevăzută de lege ca infracțiune, însă la momentul

examinării în recurs a încetat a mai fi considerată ca infracțiune, fiind exclusă

din Codul penal, fiindcă nu se poate dispune condamnarea pentru o faptă

neîncriminată de lege și nu poate exista pedeapsă fără infracțiune.

În viziunea Colegiului penal, în prezenta speță temeiul invocat de către

recurent nu este incident ca motiv de casare a hotărârilor judecătorești atacate,

deoarece fapta imputată inculpatului este prevăzută de legea penală ca

infracțiune și anume conform art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal, ca – satisfacerea

poftei sexuale în forme perverse, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau

de a-și exprima voința, săvârșite asupra unei persoane despre care se știa cu

certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani. De asemenea, instanța de recurs

menționează, că fapta săvârșită de către inculpat nu a fost dezincriminată,

neîncetând a mai fi infracțiune și nu a fost exclusă din Codul penal. Prin

urmare, Colegiul penal lărgit constată că inculpatul Botnari I. a fost

condamnat pentru o faptă care este prevăzută de legea penală a Republicii

Moldova.

8

Cu referire la temeiul pentru recurs, invocat de către avocatul Druță B. și

prevăzut la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal

reține că, acesta critică faptul că, a fost încălcat principiul individualizării

pedepsei.

Verificând și analizând materialele cauzei, în opinia Colegiului nu și-a

găsit confirmarea nici acest temei de casare invocat de către recurent în

prezenta speță, iar instanțele de judecată și-au motivat just soluțiile adoptate,

acordând deplină eficiență prevederilor art. 61 și 75, 85 Cod penal, la

soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința

inculpatului, stabilită conform sancțiunii articolului imputat acestuia.

Colegiul penal lărgit reține, că inculpatul a fost condamnat în baza art.

172 alin. (3) lit. a) Cod penal, sancțiunea căruia prevede pedeapsa închisorii de

la 10 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață, iar conform art. 16 alin. (6) Cod

penal, aceasta se clasifică ca infracțiune excepțional de gravă.

Reieșind din textul hotărârilor instanțelor de fond, se reține că aceste

instanțe au ținut cont de personalitatea inculpatului care anterior a mai fost

judecat, de lipsa circumstanțelor atenuante și agravante, de faptul că la

evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, la locul de trai se

caracterizează negativ, stabilindu-i pedeapsă de 12 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip închis, pedeapsă ce se încadrează în limitele

sancțiunii normei penale date.

Totodată, reieșind din textul hotărârii instanței de apel, se reține că la

stabilirea pedepsei s-a luat în considerație faptul, că inculpatul a fost

condamnat anterior prin sentința Judecătoriei Strășeni (sediul Central) din 18

mai 2017, în baza art. 186 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 1 ani închisoare, iar

potrivit dispozițiilor art. 90 Cod penal, i-a fost suspendată condiționat

executarea pedepsei stabilite, pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit consideră, că instanța de apel justificat

a ținut cont în speța dată și de stipulările legale specificate la alin. (10) art. 90

Cod penal, unde este prevăzut, că în cazul în care cel condamnat cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei săvârșește în perioada de

probațiune o nouă infracțiune intenționată, instanța de judecată îi stabilește o

pedeapsă în condițiile art. 85, dacă, după caz nu sunt aplicabile prevederile

alin. (11) din prezentul articol.

În continuare, în prezenta speță fiind constatat prezența cumulului de

sentințe, instanța de apel just a aplicat și prevederile art. 85 alin. (1) Cod penal,

stabilindu-i inculpatului pedeapsă definitivă de 12 ani 6 luni închisoare, cu

executare în penitenciar de tip închis. Colegiul penal lărgit relevă, că și acest

termen stabilit inculpatului ca pedeapsă definitivă este întemeiat, fiind

adăugat parțial din pedeapsa stabilită anterior prin sentința Judecătoriei

Strășeni (sediul Central) din 18 mai 2017, mai mult simbolic, deoarece potrivit

9

alin. (3) al aceleiași norme penale, pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de

sentințe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârșirea

unei noi infracțiuni și decât partea neexecutată a pedepsei pronunțate prin

sentința anterioară a instanței de judecată.

În atare împrejurări Colegiului penal lărgit consideră, că instanța de apel

a aplicat inculpatului, Botnari I., o pedeapsă echitabilă și conformă

prevederilor legale, luând în considerație toate criteriile generale de

individualizare a pedepsei, iar modalitatea de executare a acesteia stabilită în

sarcina ultimului, precum și a termenului pedepsei stabilite, cu executare în

închisoare a fost individualizată corect și în așa fel, încât acesta să se convingă

de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor

fapte similare.

Astfel, Colegiul statuează, că pedeapsa individualizată de instanțele de

fond, răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut la

art. 61 alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Totodată, Colegiul penal lărgit menționează că, potrivit dispozițiilor art.

424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs este în drept să

judece cauza și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților.

În urma verificării corectitudinii încasării de către instanțele de fond a

cheltuielilor judiciare în sumă de 2.940 lei de la inculpat, Colegiul penal lărgit

a constatat eroare, astfel va admite din alte motive recursul declarat de către

apărătorul inculpatului, intervenind în sensul casării parțiale a hotărârilor

adoptate de către instanțele de fond, fără a agrava situația condamnatului.

Așadar, Colegiul penal lărgit constată că prima instanță, prin sentința

adoptată a dispus încasarea de la Botnari I. în beneficiul statului, cheltuielile

de judecată în sumă de 2.940 lei, soluție care a fost menținută și de către

instanța de apel.

Prima instanță în acest context a constatat, că având în vedere faptul că

potrivit art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

suportate de condamnat, iar alte cheltuieli de a trece aceste cheltuieli în contul

statului nu există, consideră oportun de a le încasa de la condamnat.

În contextul celor expuse, Colegiul penal lărgit relevă, că suma de 2.940

lei, este compusă din costul pentru efectuarea rapoartelor de expertiză

judiciară nr. 412 din 20.12.2017 și nr. 395 din 23.11.2017, în cauza dată și

constituie cheltuieli ce urmează a fi achitate, conform prevederilor art. 143

alin. (2) Cod de procedură penală (red. 05.04.2012), din contul mijloacelor

bugetului de stat, care conform art. 10 Cod penal, sunt mai favorabile pentru

10

inculpat, decât modificările efectuate în acest articol, în vigoare din 09

februarie 2018, prin care acest aliniat a fost abrogat.

Astfel, Colegiul penal consideră că aceste cheltuieli urmează a fi puse pe

seama statului, prin intermediul bugetelor organelor de drept care pornesc

urmărirea penală și se compun din cheltuieli evidente și necesare în vederea

constatării faptei infracționale.

Generalizând considerentele punctate mai sus, Colegiul penal lărgit,

conchide de a admite recursul declarat de către avocatul Druță B. în numele

inculpatului, din alte motive decât cele invocate, corectând eroarea admisă de

instanțele de fond, fără a agrava situația condamnatului, rejudecând cauza în

partea încasării cheltuielilor judiciare, cu pronunțarea unei noi hotărâri în

această parte.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul ordinar declarat de către avocatul Druță Boris în

numele inculpatului, din alte motive, se casează parțial decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 29 mai 2018 și sentința Judecătoriei

Strășeni, sediul Central din 20 februarie 2018, în cauza penală privindu-l pe

Botnari Iurie Xxxxx, în partea încasării cheltuielilor judiciare, rejudecă cauza

în această parte și pronunță o nouă hotărâre prin care, se respinge solicitarea

procurorului, privind încasarea de la inculpat a cheltuielilor judiciare pentru

efectuarea rapoartelor de expertiză judiciară, în sumă de 2.940 lei.

În rest, celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate se mențin.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 06 decembrie 2018.

Președinte Timofti Vladimir

Judecător Cobzac Elena

Judecător Toma Nadejda

Judecător Țurcan Anatolie

Judecător Boico Victor

11