1ra-372/2017 — art. 196 alin. 4 CP

1ra-372/2017 — art. 196 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-372/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

02 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Nicolae Gordilă,

judecătorii - Constantin Alerguș, Ion Guzun, Ala Cobăneanu, Sveatoslav

Moldovan,

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare, declarate de către

procurorul adjunct al Procuraturii de nivelul Curții de Apel Chișinău, Ciobanu

Sergiu și de către avocatul Pelin Valeriu în numele inculpatei Bocearova Elena,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 26 aprilie 2016, în cauza penală, în privința lui

Bocearova Elena

Termenul examinării cauzei:

instanța de fond: 20.09.2013 - 22.01.2015;

instanța de apel: 20.02.2015 - 27.03.2015,

18.01.2016 - 26.04.2016;

instanța de recurs: 22.09.2015 - 24.11.2015,

10.01.2017 - 02.05.2017.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

Bocearova E. a fost achitată de sub învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute

la art. 190 alin. (5) Cod penal, pe motiv că fapta nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii incriminate.

faptul că, cunoscând că Liutîi Gr. pretinde la o cotă parte din apartamentul nr. 93

din str. Calea Ieșilor, 19, mun. Chișinău, pe motiv că era soțul fiicei sale Socolova

L., care la 05.08.1996 a decedat, iar prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 09.10.2006, i s-a atribuit 1/ cotă-parte din apartament,

4

conștientizând caracterul acțiunilor sale și consecințele care puteau surveni,

având scopul dobândirii ilicite prin înșelăciune în întregime a apartamentului

dat, fiindu-i cunoscut faptul că hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

din 11.12.2006, prin care Bocearova E. i se transmitea în proprietate întreg

apartamentul nr. 93, din str. Calea Ieșilor, 19, mun. Chișinău, cu dispunerea

efectuării înscrierilor în RBI a OCT Chișinău și cu încasarea de la Bocearova E. în

beneficiul lui Liutîi Gr. a sumei de 110 000 lei, ce constituia ¼ cotă-parte din

1

apartament era casată prin Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ

al CSJ din 09.06.2009, la 10.04.2012 s-a prezentat la sediul notarului Mihailic O. și,

prezentând extrasul de la ÎS ”Cadastru” conform căruia apartamentul

nominalizat îi aparținea cu drept de proprietate în întregime, precum și

hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, din 11.12.2006, precum și alte

acte, a încheiat cu Pușcașu N. contractul de înstrăinare a apartamentului cu

condiția întreținerii pe viață. În consecință, dreptul de proprietate pe

apartamentul nr. 93 din str. Calea Ieșilor a trecut la cet. Pușcașu N., cauzându-i

astfel lui Liutîi Gr. un prejudiciu material în proporții deosebit de mari în sumă

totală de 400 000 lei.

Acțiunile inculpatei au fost calificate de către organul de urmărire penală

în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, ca escrocherie, adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune, săvârșită în proporții deosebit de mari

în sumă totală de 400 000 lei.

în numele părții vătămate Liutîi Gr., care au solicitat:

- procurorul, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit căreia inculpata să fie condamnată în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal, la 8 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea cerințelor sale, procurorul a indicat că prima instanță contrar

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, nu a dat apreciere fiecărei probe

prezentate de către partea acuzării din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității, veridicității și coroborării lor în ansamblu, însă a acordat

prioritate doar declarațiilor inculpatei, care și au constituit temei de a pronunța

sentința de achitare.

Infracțiunea săvârșită de Bocearova E. s-a manifestat prin înșelăciunea față

de Liutîi Gr., prin dezinformarea referitor la faptul că apartamentul în litigiu nu-i

aparține doar ei, precum și a ascuns aceste circumstanțe de partea vătămată și de

notarul la care a perfectat operațiuni cu acest bun.

Adițional, acuzatorul de stat a menționat, că în sentința pronunțată în

cauză prima instanță nu a efectuat o analiză amplă a circumstanțelor cauzei

coroborate cu probele administrate pe cauză, ci doar a reflectat declarațiile

părților, fără a examina fondul cauzei.

- avocatul Gașițoi V. în numele părții vătămate, casarea acesteia, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit căreia inculpata să fie

recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, cu

admiterea integrală a acțiunii civile, prin anularea contractului de înstrăinare cu

condiția întreținerii pe viață încheiat între inculpată și Pușcaș N., cu repunerea

părților în situația inițială și încasarea din contul inculpatei în beneficiul părții

vătămate a prejudiciul moral cauzat în mărime de 500 000 lei și a asistenței

juridice acordate în mărime de 14 000 lei.

2

În susținerea apelului, avocatul a notat că prima instanță eronat a constatat

că inculpata putea să nu înțeleagă esența deciziilor instanțelor superioare, ori

acestea sunt presupunerile instanței deoarece în cadrul ședințelor de judecată

Bocearov E. a declarat foarte explicit că părții vătămate îi aparține ¼ cotă parte

din imobil și că ea a înstrăinat și cota parte din imobilul părții vătămate.

Conform actelor din materialele dosarului reiese că inculpata este

responsabilă, astfel aceasta are capacitatea de a înțelege caracterul prejudiciabil al

faptei, recunoscând că a înstrăinat tot imobilul că a făcut-o chiar dacă cunoștea că

părții vătămate îi aparține cu drept pe proprietate ¼ cotă parte din imobil.

Instanța nu a dat nici o apreciere probelor anexate la materialele cauzei

care demonstrează că atât Boccearova E. cât și Pușcaș N. au indus în eroare

instanța, declarând că nu cunosc nimic despre procesele de partaj a averii

deoarece de aceste procese se ocupa avocatul acestora. La fel, prima instanță nu a

dat nici o apreciere recipiselor care demonstrează că Boccearova E. se întâlnea

lunar cu partea vătămată, pentru a încasa bani lunar chiar și după înstrăinarea

imobilului.

2015 apelurile declarate au fost respinse ca nefondate, cu menținerea sentinței

fără modificări.

audiind participanții la proces, raportând situația de fapt la cea de drept,

cercetând argumentele invocate de părți, în coraport cu materialele dosarului

penal, s-a ajuns la concluzia că apelurile declarate sunt nefondate și urmează a fi

respinse.

Instanța de apel a menționat că prima instanță a pronunțat o sentință

legală, cu indicarea motivelor prin care se resping probele aduse în sprijinul

acuzării, prin ansamblul de probe cercetate în ședința de judecată, la care au avut

acces toate părțile și care au fost cercetate prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală, just ajungând la concluzia că acestea nu dovedesc vinovăția inculpatei în

săvârșirea infracțiunii imputate.

Mai mult de atât, poziția acuzării referitor la prezența în acțiunile

inculpatei a dobândirii ilicite a bunurilor părții vătămate prin înșelăciune poartă

doar un caracter de presupunere, fiind lipsite de careva bază probantă intenția

inculpatei de a însuși prin înșelăciune bunul părții vătămate, în cazul în care este

pregătită financiar de a-i recupera lui Liutîi Gr. valoarea a 1/ cotă-parte din

4

imobil și asta în cazul în care ultimul a menționat în declarațiile sale că nu mai

poate locui în continuare în același imobil cu inculpata.

Instanța de apel a conchis că, formând contractul de înstrăinare cu condiția

întreținerii pe viață, Bocearova E. nu urmărea scopul sustragerii cotei-părți de

imobil ce aparținea cu drept de proprietate părții vătămate și nu avea intenția de

a nu-i achita compensația bănească lui Liutîi Gr., deci fapta inculpatei nu

întrunește elementele infracțiunii de escrocherie.

3

De asemenea, instanța de apel a remarcat că, între inculpată și partea

vătămată există relații litigioase de natură juridică civilă și faptul, că inculpata nu

recunoaște pretențiile civile înaintate de partea vătămată, aceasta nu poate servi

temei pentru a fi acuzată în dobândirea ilicită a bunurilor pretinse de partea

vătămată, prin înșelăciune și abuz de încredere, în proporții deosebit de mari.

Caracterul civil al acestor pretenții a fost stabilit în speță, dat fiind că între

inculpată și partea vătămată există procese civile, în care sânt pronunțate

hotărâri judecătorești, având obiect de judecată similar, de natură juridică civilă,

concomitent acuzarea nu a prezentat probe, ce ar confirma natura juridică penală

a relațiilor stabilite între inculpată și partea vătămată.

procurorul și avocatul Gașițoi V. în numele părții vătămate, care au solicitat:

- procurorul, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală, casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, procurorul a menționat că, instanța de

apel neîntemeiat a menținut sentința de achitare, fără a da apreciere probelor

prezentate din punct de vedere al pertinenței, utilității și veridicității, iar în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării acestora.

În contextul dat, procurorul a indicat că, intenția inculpatei în comiterea

infracțiunii de escrocherie se dovedește prin situația financiară extrem de

defavorabilă a persoanei, care-și asumă angajamentul, la momentul încheierii

tranzacției, lipsa unei activități aducătoare de beneficii, necesare onorării

angajamentului, prezentarea la încheierea tranzacției, a unor documente false.

Probele administrate și cercetate în instanță demonstrează cu certitudine că

Bocearova E. a cunoscut faptul că nu are dreptul să înstrăineze cota-parte din

imobil ce îi aparține cu drept de proprietate părții vătămate, aceste acțiuni

demonstrând cu certitudine că inculpata cunoștea despre litigiul în cauză, însă

ignorând aceste circumstanțe și acționând prin înșelăciune, știind că cauza

privind partajul averii comune nu s-a soluționat și se află pe rolul instanței de

judecată, la 10.04.2012 s-a prezentat la sediul notarului Mihailic O., prezentând

hotărârea judecății din 11.12.2006 (hotărâre anulată de instanțele ierarhic

superioare) și a încheiat contract de înstrăinare cu întreținerea pe viață cu Pușcaș

N.

Prin acțiunile ilegale i s-au cauzat prejudicii morale și materiale părții

vătămate în proporții deosebit de mari, acesta rămânând fără unica sa

proprietate, iar ulterior tot Bocearova E. fără a-l anunța pe Liutâi Gr. l-a radiat de

la viza de reședință.

Faptul că Bocearova E. a acționat cu rea-credință, prin înșelăciune, se mai

demonstrează că aceasta a declarat notarului împreună cu Pușcaș N. că nu

cunoaște locul aflării părții vătămate.

4

Respectiv, se conchide asupra faptului că instanțele de fond au examinat

unilateral cauza penală, în favoarea apărării, apreciind critic declarațiile părții

vătămate și cele a le martorilor acuzării, contrar prevederilor art. 24 alin. (2), 101

alin. (3) Cod de procedură penală, ajungându-se la concluzia că hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

avocatul Gașițoi V. în numele părții vătămate, fără a invoca vreun temei

pentru recurs din cele 16 prevăzute la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

solicită casarea hotărârilor judecătorești, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri potrivit căreia inculpata să fie recunoscută vinovată și condamnată

în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

Admiterea integrală a acțiunii civile, prin anularea contractului de

înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață încheiat între inculpată și Pușcaș N.,

cu repunerea părților în situația inițială. Încasarea din contul inculpatei în

beneficiul părții vătămate a prejudiciul moral cauzat în mărime de 500 000 lei și a

asistenței juridice acordate în mărime de 14 000 lei.

În susținerea cerințelor înaintate, recurenta a indicat faptul că vinovăția

inculpatei în comiterea infracțiunii de escrocherie se dovedește prin cumulul de

probe administrate și cercetate în instanțele de fond, mai mult de atât, acțiunile

ilegale ale inculpatei părții vătămate i s-au cauzat prejudicii morale și materiale

în proporții deosebit de mari, acesta rămânând fără unica sa proprietate, iar

ulterior tot Bocearova E. fără a-l anunța pe Liutîi Gr. l-a radiat de la viza de

reședință.

Faptul că Bocearova E. a acționat cu rea-credință prin înșelăciune se mai

demonstrează prin faptul că aceasta a declarat notarului împreună cu Pușcaș N.

că nu cunoaște locul aflării părții vătămate.

La fel, se mai punctează faptul că, Bocearova E. a fost reprezentată în toate

procesele, inclusiv în procesul de partaj al averii, de avocatul său Pelin V., deci

argumentul că ea nu ar fi înțeles sensul hotărârii este apreciat de partea vătămată

critic, ori avocatul pledează în instanță nu din nume propriu, ci din numele

clientului său, respectiv argumentul instanței precum că inculpata nu-și dădea

seama sau nu a înțeles sensul hotărârii contravine cu probele din materialele

dosarului, fiind subiective și nefondate.

noiembrie 2015, au fost admise recursurile ordinare declarate, casată total decizia

contestată și dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

conținutul deciziei contestate nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază

soluția.

Or, în corespundere cu prevederile art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură

penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct

5

de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată este obligată să motiveze în

hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului deciziei instanței

de apel este enunțat că: „Probele prezentate în ședința de judecată și puse la baza

sentinței, fiind obținute legal, sânt admisibile și sânt apreciate conform prevederilor

articolului 101 Cod de procedură penală. Astfel, sânt pertinente, concludente, utile și

veridice probele puse la achitării inculpatei, relevate la punctele 8.1.- 8.5.

Fiecare probă este apreciată din punct de vedere al pertinenții, concludenții,

utilității veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării

lor, astfe1 concluziile instanței cu privire la achitarea inculpatei sunt formate în urma

cercetării și examinării probelor prezentate de părți, în cumul, sub toate aspectele,

complet și în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege.” (f.d. 79, vol. II).

Prin urmare, instanța de recurs a conchis că, concluziile instanței de apel

formulate mai sus poartă un caracter generic asupra operațiunii de cercetare și

verificare a probelor, deoarece acestea pur formal au fost transcrise din sentința

primei instanțe, fără a se face vreo mențiune sau analiză asupra unei probe

concrete. Iar așa cum examinarea probelor constituie elementul-cheie la

pronunțarea unei hotărâri corecte și legale, lăsarea fără apreciere a probelor

administrate pe cauză sau aprecierea abstractă a acestora duce la pronunțarea

unei hotărâri incomplete, neîntemeiate și cu o doză sporită de incertitudine

asupra calității efectuării actului de justiție.

Colegiul penal lărgit a constatat că tot în partea motivatorie, instanța de

apel nu face nici o referire la argumentele invocate în apelurile declarate, acestea

fiind ignorate cu desăvârșire, fiind omisă expunerea asupra versiunilor înaintate

de apelanți.

Totodată, instanța de recurs a considerat ca fiind pripită și eronată

concluzia instanței potrivit căreia se afirmă: ”Cu certitudine se constată, că între

inculpată și partea vătămată există relații litigioase de natură juridică civilă și faptul, că

inculpata nu recunoaște pretențiile civile ale părții vătămate nu poate servi temei pentru

a fi acuzată în dobândirea ilicită a bunurilor pretinse de partea vătămată, prin

înșelăciune și abuz de încredere, în proporții deosebit de mari. Caracterul civil al acestor

pretenții a fost stabilit în speță, dat fiind că între inculpată și partea vătămată există

procese civile, în care sânt pronunțate hotărâri judecătorești, având obiect de judecată

similar, de natură juridică civilă, concomitent învinuirea nu a prezentat probe, ce ar

confirma natura juridică penală a relațiilor stabilite între inculpată și partea vătămată.”

(f.d. 80, vol. II).

Contrar acestei constatări, în apelul acuzatorului de stat este indicat expres

că: „Deși conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, instanța de judecată

era obligată să aprecieze toate probele din punct de vedere al coroborării, instanța de

judecată nu a atras atenția cuvenită la declarațiile martorului Pușcașu Mihailic Olga,

precum și ale părții vătămate Liutîi Grigore, precum și la documentele anexate la

materialele cauzei, care prevăd diferite circumstanțe ale infracțiunii.

6

Or, escrocheria săvîrșită de Bocearova Elena s-a manifestat anume prin

înșelăciunea față de Liutîi Grigore, prin dezinformarea referitor la faptul că

apartamentului în litigiu nu-i aparține doar ei, precum și a ascuns aceste circumstanțe

de partea vătămată și de notarul la care a perfectat operațiuni cu acest bun.” (f.d. 46,

vol. II, verso).

La fel, și apărătorul părții vătămate în apelul său a susținut că:”Instanța nu

a dat nici o apreciere probelor prezentate de partea vătămată și confirmate de Boccearova

Elena și anume recipisele scrise de aceasta prin care se confirmă că Boccearova se întâlnea

cu partea vătămată până la înstrăinarea bunului și după înstrăinarea bunului lunar,

încasând din acesta serviciile comunale pentru 1/4 cotă parte din imobil. În cele din

urmă din aceste probe se vede că Boccearova E. prin declarațiile sale a avut scopul de a

duce în eroare cât notarul, când a înstrăinat imobilul declarând că nu cunoaște locul

aflării părții vătămate, atât și instanța spunându-i că nu a cunoscut la data înstrăinării

imobilului locul aflării părții vătămate, fapte combătute prin probele anexate la

materialele cazului.” (f.d. 51, vol. II).

Reieșind din cele enunțate mai sus, instanța de recurs a constatat că

instanța de apel doar a enumerat în textul deciziei adoptate argumentele

invocate de apelanți, însă nu s-a pronunțat asupra acestora, fără a expune o

argumentarea cuvenită.

Or, potrivit prescripțiilor art. 414 Cod de procedură penală, instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror

probe noi prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar probele

administrate de instanța de fond. Instanța de apel, este obligată să se pronunțe

asupra tuturor motivelor invocate în apel.

2016, au fost admise apelurile declarate, casată sentința și pronunțată o nouă

hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Bocearova E. a

fost condamnată în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, la 2 ani și 6 luni închisoare,

iar conform prevederilor art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost

suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani.

Acțiunea civilă în privința încasării daunei morale și încasării cheltuielilor

judiciare, a fost admisă parțial, fiind dispus încasarea de la inculpată în

beneficiul părții vătămate a daunei morale în sumă de 5 000 lei și cheltuielile

judiciare în mărime de 14 000 lei.

Acțiunea civilă cu privire la repararea daunelor materiale a fost admisă în

principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se expună instanța

în procedură contencioasă.

Bocearova E., a comis infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (4) Cod penal,

cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari prin înșelăciune, dacă

fapta nu constituie o însușire.

7

Astfel, necătând la faptul că inculpata nu și-a recunoscut vina, aceasta este

dovedită prin următoarea sistemă de probe veridice, concludente, pertinente și

utile, care coroborează între ele, cum ar fi: declarațiile - părții vătămate Liutîii Gr.

(f.d. 19, 20, vol. II); - martorilor: Mihailic O. (f.d. 17, 18, vol. II); Pușcaș N. (f.d. 21,

22, vol. II); Balan V. (f.d. 23, 24, vol. II).

Instanța de apel a mai conchis că vina inculpatei în comiterea infracțiunii

prevăzute de art.196 alin.(4) Cod penal, se confirmă integral și prin materialele și

probele scrise, anexate la dosarul penal, care coroborează cu declarațiile părții

vătămate și a martorilor sus-indicați, cum ar fi: - acțiunea civilă înaintată de partea

vătămată Liutîi Gr. (f.d. 132-137, vol. I); - contractul de înstrăinare a apartamentului cu

condiția întreținerii pe viață încheiat între Bocearova E. și Pușcaș N. din 10.04.2012 (f.d.

153-154); - hotărârea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 11.12.2006 (f.d.

157, vol. I); - hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 09.10.2006 (f.d. 164-

165, vol. I); - decizia Colegiului civil al Curții de Apel Chișinău din 06.02.2007 (f.d. 166-

167); - decizia Curții Supreme de Justiție din 21.11.2007 (f.d. 168-171); - decizia

Colegiului civil și de contencios administrativ din 18.09.2014 (f.d. 186, vol. I).

Instanța de apel a considerat că de facto, inculpata și-a recunoscut vina în

comiterea infracțiunii incriminate, însă instanța a apreciat critic afirmațiile ei

potrivit cărora, a încheiat contractul de înstrăinare a apartamentului nr. 93 din

str. Calea Ieșilor, 19, mun. Chișinău, cu condiția întreținerii pe viață cu Pușcaș N.

deoarece în continuare consideră că apartamentul îi aparține în întregime ei, deși

cunoștea că părții vătămate îi aparținea ¼ din acest apartament. Nu a știut că

hotărârea pe caz din 2006 a fost anulată, deoarece ea nu a participat la ședințele

de judecată din instanța de judecată ierarhic superioară, deoarece ele nu

corespund adevărului și sunt date de către inculpată în scopul de a se eschiva de

la răspunderea penală, or acestea sunt combătute de celelalte probe analizate mai

sus și apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală și care

demonstrează cu certitudine vinovăția ei în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 196 alin.(4) Cod penal.

Instanța de apel a menționat că, deși latura obiectivă a infracțiunilor

prevăzute de art. 190 și art. 196 Cod penal conține elemente comune ca

înșelăciunea și abuzul de încredere și urmările acestor acțiuni sunt în legătură cu

cauzarea prejudiciului material proprietarului, totuși acestea se deosebesc una de

alta.

Printre criteriile de delimitare a infracțiunilor nominalizate, se

consemnează că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal făptuitorul

nu obține în posesie careva bunuri concrete ale victimei, ci se eschivează în mod

fraudulos să-i transmită acesteia bunuri care i se cuvin ori se folosește de ele în

detrimentul victimei.

Altfel spus, sub aspectul laturii obiective, distincția principală dintre

infracțiunile specificate constă în mecanismul de cauzare a daunelor materiale, în

cazul infracțiunii prevăzute de art. 190 Cod penal, masa patrimonială a victimei

8

este diminuată în aceiași proporție în care se sporește masa patrimonială a

făptuitorului, pe cînd în cazul infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, masa

patrimonială a victimei nu sporește în proporția pe care o exprimă eschivarea

făptuitorului de a-și executa obligațiile pecuniare față de victimă, sau masa

patrimonială a victimei este diminuată, fără însă a spori masa patrimonială a

făptuitorului.

Noțiunea de „dobândire ilicită” este echivalentă cu cea de „sustragere”. În

sensul legii, se consideră sustragere - luarea ilegală și gratuită a bunurilor din

posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvârșită

în scop acaparator.

Raportând cele statuate mai sus, la argumentele aduse în textul sentinței în

cauză, precum că dobândirea ilicită intenționată a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune sau abuz de încredere lipsește în acțiunile inculpatei, instanța de apel

a conchis că învinuirea adusă de procuror inculpatei, în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal, în această parte este eronată și nu coroborează cu probele acumulate

la dosar.

De asemenea, instanța de apel a reiterat că, în cazul infracțiunii prevăzute

de art. 196 Cod penal, făptuitorul folosește bunurile proprietarului și îi cauzează

acestuia daună materială în modalitatea prescrisă de dispoziție - prin înșelăciune

sau abuz de încredere, însă bunul material rămâne a fi în continuare ca

proprietatea aceleiași persoane, ceea ce, la caz, și a fost realizat, pentru că

inculpata Bocearova E. nu a însușit în scopuri personale acea cotă parte care

aparținea cu drept de proprietate părții vătămate Liutîi Gr., ci a fost trecută în

proprietate cet. Pușcașu N. conform contractului de înstrăinare a apartamentului

cu condiția întreținerii pe viață.

Or, probele menționate supra demonstrează cu certitudine că Bocearova E.

a cunoscut faptul că nu are dreptul să înstrăineze cota parte din imobil ce îi

aparține cu drept de proprietate părții vătămate, aceste acțiuni demonstrează că

inculpata cunoștea despre litigiul în cauză cu toate acestea, dânsa a acționat prin

înșelăciune, a știut că cauza civilă privind partajul averii comune nu s-a

soluționat și se află pe rolul instanței, iar la 10.04.2012, s-a prezentat la sediul

notarului Mihailic O., prezentând hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 11.12.2006 (hotărâre anulată de instanțele ierarhic superioare) și a

încheiat contract de înstrăinare cu întreținerea pe viață cu Pușcaș N.

Astfel, partea vătămată a fost deposedat ilegal de proprietatea sa și anume

de ¼ din cotă parte din imobilul situat str. Calea Ieșilor, 19, ap. 93 mun. Chișinău

care i-a trecut în moștenire după decesul soției sale.

În așa mod inculpata i-a cauzat părții vătămate, prin înșelăciune daune

materiale în proporții deosebit de mari, însă în cazul dat valoarea acestei cote

părți dânsa n-a însușit-o în scopuri personale, de aceea instanța de apel a

constatat că în acțiunile ei sunt prezente anume elementele infracțiunii prevăzute

9

de art. 196 alin. (4) Cod penal și nu a infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(5)

Cod penal precum i-a fost înaintată învinuirea de către procuror.

Instanța de apel a conchis că prejudiciul material cauzat părții vătămate v-

a constitui ¼ din prețul mediu al valorii totale a apartamentului în cauză, estimat

de Bursa Imobiliară „LARA”, adică suma de 110 000 lei.

Astfel, potrivit rechizitoriului în privința inculpatei (f.d. 105-109, vol.I),

ultima se învinuiește precum că i-a cauzat prin înșelăciune lui Liutîi Gr. un

prejudiciu material în proporții deosebit de mari, în sumă totală de 400 000 lei,

însă nu este clar în cazul dat prin ce se exprimă această sumă, or potrivit

certificatului eliberat de Bursa Imobiliară „LARA” din 31.05.2013, valoarea medie

pe piață a unui apartament cu o odaie, amplasat în mun. Chișinău, str. Calea

Ieșilor, 19, ap. 93, cu nr. cadastral 0100507.105.01.093, constituie: 400 000 - 460 000

lei, iar 1/ din valoarea totală a apartamentului în litigiu va constitui aproximativ

4

110 000 lei.

La stabilirea pedepsei inculpatei, instanța de apel a ținut cont de caracterul

și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria celor

mai puțin grave, de persoana celui vinovat, de rolul ei la săvârșirea infracțiunii,

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, concluzionând că

reeducarea și corectarea inculpatei poate avea loc fără privarea reală a ei de

libertate.

Cu referire la acțiunea civilă înaintată de partea vătămată, instanța de apel

ținând cont de practica CtEDO privitor la modul de încasare a prejudiciului

moral, cât și de prevederile art. 1423 Cod civil, a conchis că, în speță, dauna

morală se exprimă prin faptul că partea vătămată a suportat suferințe morale, în

urma cauzării prejudiciului lui de către inculpată, dispunând admiterea parțială

a acțiunii înaintate, considerând ca fiind exagerată suma de 500 000 lei pretinsă

de partea vătămată, cu titlu de prejudiciu moral.

De asemenea, instanța de apel a considerat necesar de a admite acțiunea

civilă în partea încasării din contul inculpatei în contul părții vătămat a sumei de

14 000 lei ca cheltuieli judiciare, deoarece conform bonurilor de plată (f.d. 141,

142, vol. I), s-a constat că partea vătămată a suportat cheltuieli în mărime de

14 000 lei, în urma încheierii contractului de asistență juridică cu avocatul.

Privitor la încasarea daunei materiale, instanța de apel reținând

prevederile art. 225 alin. (3) Cod de procedură penală, a constatat că de către

partea vătămată și reprezentantul său nu au fost prezentate careva probe

incontestabile pentru stabilirea cuantumului concret a prejudiciului material, în

ce mărime anume, și aceasta nu este posibil de constatat fără a amâna judecarea

cauzei, or, dânsul solicită nu doar încasarea daunei materiale ci anularea

contractului de înstrăinare a apartamentului susindicat cu întreținerea pe viață,

cheltuielilor plătite de către dânsul inculpatei pentru întreținerea apartamentului

etc., fapt ce este imposibil de rezolvat în procesul unei proceduri penale.

10

procurorul și avocatul Pelin V. în numele inculpatei, care solicită:

- procurorul, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6),

12) Cod de procedură penală, casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei

în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, procurorul menționează următoarele

argumente:

- instanțele de judecată nu au apreciat la justa valoare probele prezentate

de către acuzare;

- concluzia instanței de apel este una greșită, deoarece, aceasta indicând că

”Bocearova Elena nu a însușit în scopuri personale acea cotă parte care aparținea cu

drept de proprietate părții vătămate Liutîi Grigore, ci a fost trecută în proprietate cet.

Pușcașii Nadejda conform contractului de înstrăinare a apartamentului cu condiția

întreținerii pe viață”, conchide ea însăși că scopul inculpatei este cel de a fi

întreținută pe viață de către Pușcașu N., iar pentru transmiterea apartamentul în

posesia acesteia, mai întîi era necesar ca să intre în posesie, ceea ce a și făcut,

astfel deposedându-l de 1/ parte din acest imobil pe Liutîi Gr.;

4

- în apelul declarat partea acuzării a indicat motivele pentru care consideră

că, vina inculpatei în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal s-a dovedit prin declarațiile părții vătămate, martorilor și probele materiale

anexate la materialele cauzei;

- probele aduse de către partea acuzării confirmă incontestabil vina

inculpatei în comiterea infracțiunii de înșelăciune, iar poziția instanței de fond

despre achitarea inculpatei și a instanței de apel de recalificare a acțiunilor

acesteia sânte neîntemeiate;

- în cauza dată, nu au fost îndeplinite cu strictețe prevederile art. 414 alin.

(5) Cod de procedură penală, precum și explicațiile date de către Plenul Curții

Supreme de Justiție la pct. 14 al Hotărârii nr. 22 din 12.12.2005 „Cu privire la

practica judecării cauzelor penale în ordine de apel", iar nepronunțarea instanței

de apel asupra tuturor motivelor invocate echivalează cu nerezolvarea fondului

apelului, astfel decizia urmează a fi casată cu rejudecarea cauzei în apel cum cere

art. 435 Cod de procedură penală, întrucât asemenea eroare judiciară nu poate fi

corectată în instanța de recurs.

- avocatul Pelin V. în numele inculpatei, invocând temei de drept prevederile

art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, casarea deciziei instanței de

apel și menținerea în vigoare a sentinței.

În motivarea recursului declarat, avocatul menționează următoarele

argumente:

- instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor argumentelor invocate în

apel, eronat apreciind probele acumulate în dosar;

- inculpata este gata să-i achite părții vătămate bani pentru cota lui parte

din apartament, cu banii pe care îi acordă în acest scop familia Pușcașu;

11

- pentru partea vătămată, inculpata de fapt este o persoană străină și dânsa

nu poate locui într-un apartament cu fostul ginere, cu care este în conflict de mai

mulți ani;

- instanța de judecată a stabilit, că inculpata niciodată nu a negat faptul că

partea vătămată are drept asupra 1/ cotă-parte din imobil, indisponibilitatea

4

acesteia de a-i compensa în formă bănească valoarea acestei părți nu a fost negată

în ședința de judecată nici de însuși partea-vătămată;

- instanța de judecată a stabilit că Liutîi Gr. nu și-a perfectat până în

prezent dreptul de proprietate asupra cotei sale părți din imobilul dat;

- la notar inculpata s-a prezentat de una singură, doar cu Pușcaș N., la acel

moment Liutîi Gr. nu locuia în apartamentul litigios, iar inculpata nu cunoștea

unde locuiește acesta pentru a-i comunica despre perfectarea contractului;

- în ședința de judecată inculpata a menționat, că avocatul i-a spus despre

hotărârea instanței, că totul e în regulă, iar la examinarea cauzei în instanța

superioară ea nu a fost prezentă;

- în virtutea vârstei înaintate a inculpatei, instanța corect a admis faptul că

ultima putea să nu înțeleagă esența deciziilor instanțelor superioare;

- instanța corect a apreciat critic declarațiile martorului Bălan V., deoarece

ele poartă un caracter interesat în denaturarea unor fapte și împrejurări ale

cauzei reieșind și din faptul, că partea-vătămată locuiește în imobilul acesteia;

- instanța corect a susținut concluzia privind netemeinicia acuzării referitor

la prezența in acțiunile inculpatei a dobândirii ilicite a bunurilor părții vătămate;

- instanța de fond și cea de apel corect au stabilit, că perfectând contractul

de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață, inculpata nu urmarea scopul

sustragerii cotei-părți de imobil ce aparținea cu drept de proprietate părții

vătămare si nu avea intenția de a nu-i achita compensația bănească lui Liutîi Gr.;

- între inculpată și partea vătămată există relații litigioase de natură

juridică civilă și faptul, că inculpata nu recunoaște pretențiile civile ale părții

vătămate nu poate servi temei pentru a fi acuzată dobândirea ilicită a bunurilor

pretinse de partea vătămată, prin înșelăciune și abuz încredere, în proporții

deosebit de mari;

- în sensul art. 6 CoEDO, noțiunea de ”acuzație în materie penală” este

distinctă de noțiunea ”drepturi și obligații cu caracter civil”, astfel, în cauza

Perez v. Franța din 12.02.2004, CtEDO a arătat că „... în ciuda existenței unei

autonomii a noțiunii de drepturi și obligații cu caracter civil, este necesară

analiza legislației interne a statului, atât sub aspectul calificării juridice, cât și în

privința conținutului material și a efectelor pe care dreptul intern al statului le

conferă pentru ca un drept să poată fi considerat ca având un caracter civil”;

- prima instanța corect s-a expus asupra acțiunii civile;

- recursurile declarate sunt ilegale, deoarece persoana a fost achitată printr-

o sentință definitivă, astfel, au fost încălcate art. 2 și art. 4 ale Protocolului nr. 7 al

CoEDO;

12

- decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar

instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței de

fond;

- inculpata a fost condamnată după o sentință de achitare, soluție bazată

exclusiv pe lucrările primei instanțe, viciu fundamental în sensul violării art. 6 §1

din CoEDO, soluția instanței de apel ne fiind motivată;

- Curtea în cauza ”Ballu v. Albania, nr. 74727/01” a reiterat, că

”...admisibilitatea probelor este în primul rând reglementată de normele de drept

intern și că, de regulă, este de competența instanțelor naționale să aprecieze

mijloacele de probă administrate în fața lor”;

- instanța de apel, a refuzat în mod clasic, prin tăcere, să se pronunțe

asupra motivelor esențiale invocate de partea apărării precum și cele constatate

în sentință, astfel adoptând o decizie nemotivată ceea ce constituie la fel un viciu

fundamental, decizia dată fiind contrară, unui proces echitabil în sensul art. 6

CoEDO;

- în speța sunt aplicabile hotărârile CtEDO: Flueraș c. României din

09.07.2013; Suominen v. Finlanda; Bulut v. Austria, paragraful 47; Niderost-

EIuber v. Elveția, paragraful 23; Kress v. Franța, paragraful 72; Ștefan v. România

din 06.04.2010; Cravcenco v. Moldova, paragraf 50, din 15.01.2008;

- potrivit pct. 10 a Recomandării nr. 53 ”Cu privire la procedura de

examinare a apelului” conform modificărilor si completărilor din Codul de

procedură penală introduse prin Legea nr, 66 din 05.04.2012, în vigoare din

27.10.2012, care este obligatorie pentru instanțele de judecată, ca o garanție a

unificării practicii judiciare, se recomandă instanțelor de judecată în procedura

de examinare a apelului după o hotărâre de achitare pronunțată de prima

înstărită să țină cont de dispozițiile art. 6 din CoEDO așa cum acestea au fost

interpretate si aplicate, instanța de apel nu este in drept să pronunțe o hotărâre

de condamnare, bazându-se exclusiv pe lucrările primei instanțe, care conțin

declarațiile martorilor și ale inculpatei din același dosar, în temeiul cărora a fost

achitată de prima instanța;

- în speță, prima instanță a constatat în sentința de achitare că, declarațiile

părții vătămate și a martorilor acuzării, care figurau în dosar, nu erau suficiente

pentru a stabili vinovăția inculpatei;

- instanța de apel, pentru a înlocui achitarea cu o condamnare, nu

dispunea de nici o informație nouă și s-a bazat exclusiv pe materialele din dosar

cercetate în prima instanță, în principal pe cele respinse de prima instanță, clar

le-a denaturat esența, deoarece acestea o dezvinovățesc pe inculpată;

- nerespectarea jurisprudenței CoEDO și încălcarea prevederilor art. 24 și

art. 26 Cod de procedură penală, urmează să fie apreciată ca nesusținere a

acuzării în privința inculpatului în cadrul examinării apelului declarat împotriva

sentinței de achitare.

13

motivele invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a fi

admise din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de

procedură penală, judecând recursul, instanța este în drept să-l admită cu casarea

hotărârii atacate și cu trimiterea cauzei la rejudecare, atunci când eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de

apel, inclusiv și să o caseze, atunci când se constată comiterea unei erori de drept,

care a dus la adoptarea unei hotărâri ilegale, totodată verificând dacă s-a aplicat

corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Colegiul penal lărgit a statuat asupra admiterii recursurilor declarate și

casării totale a deciziei instanței de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare,

reieșind din următoarele considerente de fapt și de drept prezente în cauza dată.

În esență, potrivit argumentelor invocate de recurenți se constată că aceștia

formulează critici împotriva deciziei instanței de apel, în particular referindu-se

la erorile prescrise la art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 12) și 15) Cod de procedură

penală. Or, partea acuzării invocă că instanța de apel eronat a reîncadrat

acțiunile inculpatei din prevederile art. 190 alin. (5) Cod penal, în cele ale art. 196

alin. (4) Cod penal, iar partea apărării menționează că, în general instanțele greșit

au dispus condamnarea inculpatei în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, deoarece

acțiunile acestea nu poartă un caracter penal și nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii imputate.

Colegiul penal lărgit având în vedere esența erorilor invocate de recurenți

și constatând că instanța de apel a interpretat eronat prevederile legale și cele

jurisprudențiale cu privire la delimitarea infracțiunii de escrocherie în proporții

deosebit de mari, de cea a cauzării daunelor materiale prin înșelăciune și abuz de

încredere, se va expune în contextul ce urmează asupra delimitării nominalizate și

erorilor admise la etapa judecării apelurilor.

Așadar, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucât

odată exercitat produce un efect devolutiv complet în sensul că provoacă un

control integral atât în fapt, cât și în drept în privința persoanelor care l-au

declarat.

În susținerea celor menționatei, relevantă este și practica judiciară, potrivit

cărei, în sensul cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt

asupra cărora s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care, prin

apel, se transmit instanței de apel sunt următoarele: dacă fapta reținută ori

numai imputată a fost săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și,

dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, în ce constă participația, contribuția

materială a fiecărui participant, dacă există circumstanțe atenuante și agravante,

dacă probele corect au fost apreciate, dacă toate în ansamblu au fost apreciate de

14

prima instanță prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în conformitate

cu art. 101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de

apel, acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea

a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă

normele de drept procesual sau penal, au fost corect aplicate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la

chestiunile menționate, hotărârea instanței de fond urmează a fi desființată, cu

trimiterea cauzei la rejudecare, dacă eroarea constatată nu poate fi corectată de

instanța de recurs.

Deci, statuând asupra principiului respectării normelor de drept

menționate, Colegiul penal lărgit constată că instanța de apel la adoptarea

soluției expuse pe larg în pct. 10. al prezentei decizii, nu a respectat întocmai

prevederile legale enunțate supra, interpretând eronat prevederile legii penale.

Instanța de recurs consideră că soluția instanțelor inferioare privind

recalificării faptelor comise de inculpată din prevederile art. 190 alin. (5) Cod

penal în cele ale art. 196 alin. (4) Cod penal, adică de la infracțiunea de escrocherie

în proporții deosebit de mari la infracțiunea de cauzare de daune materiale prin

înșelăciune sau abuz de încredere, este afectată de erori de drept prescrise de pct. 6)

și 12) din art. 427 Cod de procedură penală, or, greșit s-au apreciat și încadrat

juridic faptele constatate în urma administrării materialului probatoriu.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 113 Cod penal, atât prima

instanță, cât și cea de apel, era obligată să deducă din actele cauzei

„(<) determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele

faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de

norma penală”.

Față de cele menționate, Colegiul penal lărgit amintește că, potrivit

dispoziției art. 190 Cod penal, ca escrocherie se consideră faptele de dobândire

ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Prin dobândire ilicită a bunurilor se prezumă un act opus celui licit, efectuat

cu rea-credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru altul)

transmiterea voită în proprietate, posesiune, a bunului mobil sau imobil, a altor

valori străine sau dreptului asupra acestora.

Prin înșelăciune se înțeleg acțiunile făptuitorului de a duce în eroare, de a

amăgi proprietarul prin prezentarea ca adevărate a unor fapte, evenimente sau

prezentarea ca mincinoase a unor fapte, evenimente, dar care corespund

adevărului sau prin tăinuirea (necomunicarea) unor împrejurări care făptuitorul

era obligat să le comunice.

Prin însușirea ilegală a bunurilor se prezumă, folosirea sau transmiterea de

către făptuitor, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri

încredințate pentru a le gestiona sau a le administra.

15

Prin abuz de încredere făptuitorul folosește, în scop de a obține un bun

material (bani), relațiile de încredere, de bunăvoință, de sinceritate, de siguranță

a proprietarului ori a altei persoane cu drept de a dispune de bunuri.

În speță, se constată că instanța de apel a conchis asupra reîncadrării

acțiunilor săvârșite de inculpata Bocearova E. în baza art. 196 alin. (4) Cod penal,

deoarece învinuirea adusă în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, nu cuprinde latura

obiectivă a infracțiunii imputate și probele acumulate la materialele cauzei nu

confirmă că masa patrimonială a inculpatei Bocearova E. a fost mărită din contul

înstrăinării cotei părți din apartamentul vizat, care îi aparține lui Liutîi Gr.

Potrivit art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală la judecarea apelului,

instanța de apel trebuie să se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel,

iar conform art. 417 pct. 8) Cod de procedură penală în conținutul deciziei

instanța, de rând cu alte cerințe, trebuie să descrie temeiurile de fapt și de drept

care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelurilor, precum și

motivele adoptării soluției date. Instanța de apel a ignorat aceste prevederi

legale, adoptând o hotărâre ilegală și neîntemeiată.

Colegiul lărgit menționează, că deși latura obiectivă a infracțiunilor

prevăzute de art.190 și art. 196 Cod penal conține elemente comune ca

înșelăciunea și abuzul de încredere și urmările acestor acțiuni sunt în legătură cu

cauzarea prejudiciului material proprietarului, totuși acestea se deosebesc una de

alta.

Printre criteriile de delimitare a infracțiunilor nominalizate, se reține că, în

cazul infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal făptuitorul nu obține în

posesie careva bunuri concrete ale victimei, ci se eschivează în mod fraudulos să-

i transmită acesteia bunuri care i se cuvin ori se folosește de ele în detrimentul

victimei.

Infracțiunea prevăzută de art. 196 Cod penal, nu presupune luarea din

posesia victimei a bunurilor, deoarece în caz contrar aceasta ar cade sub

incidența art. 190 Cod penal.

Astfel, conform practicii judiciare și doctrinare, noțiunea de ”dobândire

ilicită” este echivalentă cu cea de ”sustragere”. În sensul legii, se consideră

sustragere - luarea ilegală și gratuită a bunurilor din posesia altuia, care a cauzat

un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvârșită în scop acaparator.

În cazul infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, făptuitorul folosește

bunurile proprietarului și îi cauzează acestuia daună materială în modalitatea

prescrisă de dispoziție - prin înșelăciune sau abuz de încredere, însă bunul

material rămâne a fi în continuare ca proprietatea aceleiași persoane, ceea ce, la

caz, nu a fost realizat, pentru că, dreptul de proprietate asupra apartamentului

nr. 93 din str. Calea Ieșilor, 19, mun. Chișinău, a trecut la cet. Pușcașu N., iar

potrivit rechizitoriului, inculpata a fost învinuită de faptul că, ar fi trecut în

proprietatea sa întregul apartament.

16

Adițional, Colegiul lărgit ține să enunțe că, instanța de apel, examinând

cauza urma să verifice acțiunile inculpatei și sub aspectul laturii subiective, dacă

Bocearova E. ar fi pretins asupra cotei lui Liutîi Gr., or, aceasta de la bun început

a recunoscut dreptul de proprietate a părții vătămate asupra a 1/ din

4

apartamentul nr. 93 din str. Calea Ieșilor, 19, mun. Chișinău, iar potrivit

declarațiilor inculpatei relatate în cadrul ședințelor de judecată în instanța de

fond și de apel ”(...) nu a știut că hotărârea pe caz din 2006 a fost anulată, deoarece ea

nu a participat la ședințele de judecată din instanța de judecată ierarhic superioară.

Avocatul Pelin V. s-a ocupat de proces” (f.d. 25, 26, 63 vol. II).

De asemenea, prezintă relevanță faptul că potrivit învinuirii formulate în

rechizitoriu, Bocearova E. a fost învinuită de faptul dobândirii ilicite a bunurilor

altei persoane prin înșelăciune, în proporții deosebit de mari în sumă totală de

400 000 lei (f.d. 109, vol. I). Aceeași sumă de bani - 400 000 lei - a fost determinată

de către instanța de apel, la constatarea valorii medii pe piață a unui apartament

cu o odaie, amplasat în mun. Chișinău, str. Calea Ieșilor, 19 (f.d. 205, vol. II).

Astfel, instanța de apel a conchis că prejudiciul material cauzat părții

vătămate v-a constitui ¼ din prețul mediu al valorii totale a apartamentului în

cauză, estimat de Bursa Imobiliară ”LARA”, adică suma de 110 000 lei.

În legătură cu constatarea dată, Colegiul penal consideră că instanța de

apel nu a dat o apreciere cuvenită valorii cadastrale a imobilului în întregul său

(f.d. 35, vol.I), valoare care nu depășește substanțial valoare unei cote părți

conform evaluării efectuate de către Bursa Imobiliară ”LARA” (f.d. 90, vol.I). În

acest sens, Colegiul penal apreciază că instanța de apel a omis de aprecia aceste

probe, reieșind din faptul că, informațiile pe care le poartă au caracter vădit

contrastant.

Reieșind din aceste motive, recursurile declarate de către procuror și

avocatul Pelin V. în numele inculpatei Bocearova E. urmează a fi admise, casată

decizia instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel,

deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat pe motivele invocate în apel și faptei

săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de

rejudecare și limitele acesteia, să se pronunțe argumentat și în strictă

conformitate cu prevederile legii penale și procesual-penale asupra tuturor

circumstanțelor de fapt ale cauzei și să țină seama de cele invocate în prezenta

decizie, să verifice și să aprecieze probele administrate și examinate în instanța

de fond, să le dea o apreciere corespunzătoare, ținând cont de motivele casării

deciziei atacate, să înlăture omisiunile admise și să pronunțe o hotărâre legală și

întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

17

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de către procurorul adjunct al

Procuraturii de nivelul Curții de Apel Chișinău, Ciobanu Sergiu și de către

avocatul Pelin Valeriu în numele inculpatei Bocearova Elena, casează total

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 aprilie 2016, în cauza

penală în privința lui Bocearova Elena și dispune rejudecarea cauzei în ordine

de apel în aceiași instanță, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac, pronunțată integral la 02 iunie

2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecătorii Constantin Alerguș

Ion Guzun

Ala Cobăneanu

Sveatoslav Moldovan

18