1ra-1519/19 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-1519/19 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul 1ra-1519/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

23 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în următoarea componență:

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Liliana Catan

Anatolie Țurcan

a examinat admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, partea vătămată

Liutîi Grigore și avocatul acestuia, Șoronga Gabriela, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2018 și sentinței

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 22 ianuarie 2015, în cauza penală privind-o

pe

Bocearova Elena Xxxxx, născută la

xx.xx.xxxx, originară și domiciliată Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 20.09.2013 - 22.01.2015;

Instanța de apel: 20.02.2015 - 27.03.2015;

18.01.2016 - 26.04.2016;

16.06.2017 - 15.06.2018;

Instanța de recurs: 22.09.2015 - 24.11.2015;

10.01.2017 - 02.05.2017;

20.06.2019 - 23.10.2019.

C O N S T A T Ă:

Bocearova Elena a fost achitată de sub învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute la

art. 190 alin. (5) Cod penal, pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii incriminate.

că, cunoscând că Liutîi Grigore pretinde la o cotă parte din apartamentul nr. xx din str.

Xxxxx, xx, mun. Xxxxx, pe motiv că era soțul fiicei sale Socolova L., care la

05.08.1996 a decedat, iar prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din

09.10.2006, i s-a atribuit 1/ cotă-parte din apartament, conștientizând caracterul

4

1

acțiunilor sale și consecințele care puteau surveni, având scopul dobândirii ilicite prin

înșelăciune în întregime a apartamentului dat, fiindu-i cunoscut faptul că hotărârea

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 11.12.2006, prin care Bocearova Elena i se

transmitea în proprietate întreg apartamentul nr. xx din str. Xxxxx, xx, mun. Xxxxx, cu

dispunerea efectuării înscrierilor în RBI a OCT Chișinău și cu încasarea de la Bocearova

Elena în beneficiul lui Liutîi Grigore a sumei de 110 000 lei, ce constituia ¼ cotă-parte

din apartament era casată prin Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al

CSJ din 09.06.2009, la 10.04.2012 s-a prezentat la sediul notarului Mihailic O. și,

prezentând extrasul de la ÎS „Cadastru” conform căruia apartamentul nominalizat îi

aparținea cu drept de proprietate în întregime, precum și hotărârea Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău, din 11.12.2006, precum și alte acte, a încheiat cu Pușcașu N.

contractul de înstrăinare a apartamentului cu condiția întreținerii pe viață. În consecință,

dreptul de proprietate pe apartamentul nr. xx din str. Xxxxx a trecut la cet. Pușcașu N.,

cauzându-i astfel lui Liutîi Grigore un prejudiciu material în proporții deosebit de mari

în sumă totală de 400 000 lei.

Acțiunile inculpatei au fost calificate de către organul de urmărire penală în baza

art. 190 alin. (5) Cod penal, ca escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune, săvârșită în proporții deosebit de mari în sumă totală de 400

000 lei.

numele părții vătămate Liutîi Grigore, care au solicitat:

- procurorul, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit căreia inculpata să fie condamnată în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, la 8 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea cerințelor sale, procurorul a indicat că prima instanță contrar

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, nu a dat apreciere fiecărei probe

prezentate de către partea acuzării din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității, veridicității și coroborării lor în ansamblu, însă a acordat prioritate doar

declarațiilor inculpatei, care și au constituit temei de a pronunța sentința de achitare.

Infracțiunea săvârșită de Bocearova Elena s-a manifestat prin înșelăciunea față de

Liutîi Grigore, prin dezinformarea referitor la faptul că apartamentul în litigiu nu-i

aparține doar ei, precum și a ascuns aceste circumstanțe de partea vătămată și de notarul

la care a perfectat operațiuni cu acest bun.

Adițional, acuzatorul de stat a menționat, că în sentința pronunțată în cauză prima

instanță nu a efectuat o analiză amplă a circumstanțelor cauzei coroborate cu probele

administrate pe cauză, ci doar a reflectat declarațiile părților, fără a examina fondul

cauzei.

- avocatul Gașițoi Violeta în numele părții vătămate, casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit căreia inculpata să fie

recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, cu admiterea

integrală a acțiunii civile, prin anularea contractului de înstrăinare cu condiția

2

întreținerii pe viață încheiat între inculpată și Pușcaș N., cu repunerea părților în situația

inițială și încasarea din contul inculpatei în beneficiul părții vătămate a prejudiciul

moral cauzat în mărime de 500 000 lei și a asistenței juridice acordate în mărime de

14 000 lei.

În susținerea apelului, avocatul a notat că prima instanță eronat a constatat că

inculpata putea să nu înțeleagă esența deciziilor instanțelor superioare, ori acestea sunt

presupunerile instanței deoarece în cadrul ședințelor de judecată Bocearova Elena a

declarat foarte explicit că părții vătămate îi aparține ¼ cotă parte din imobil și că ea a

înstrăinat și cota parte din imobilul părții vătămate.

Conform actelor din materialele dosarului reiese că inculpata este responsabilă,

astfel aceasta are capacitatea de a înțelege caracterul prejudiciabil al faptei, recunoscând

că a înstrăinat tot imobilul că a făcut-o chiar dacă cunoștea că părții vătămate îi aparține

cu drept pe proprietate ¼ cotă parte din imobil.

Instanța nu a dat nici o apreciere probelor anexate la materialele cauzei care

demonstrează că atât Bocearova Elena cât și Pușcaș N. au indus în eroare instanța,

declarând că nu cunosc nimic despre procesele de partaj a averii deoarece de aceste

procese se ocupa avocatul acestora. La fel, prima instanță nu a dat nici o apreciere

recipiselor care demonstrează că Bocearova Elena se întâlnea lunar cu partea vătămată,

pentru a încasa bani lunar chiar și după înstrăinarea imobilului.

apelurile declarate au fost respinse ca nefondate, cu menținerea sentinței fără

modificări.

4.1. În partea descriptivă a deciziei adoptate, instanța de apel a menționat că,

audiind participanții la proces, raportând situația de fapt la cea de drept, cercetând

argumentele invocate de părți, în coraport cu materialele dosarului penal, s-a ajuns la

concluzia că apelurile declarate sunt nefondate și urmează a fi respinse.

Instanța de apel a menționat că prima instanță a pronunțat o sentință legală, cu

indicarea motivelor prin care se resping probele aduse în sprijinul acuzării, prin

ansamblul de probe cercetate în ședința de judecată, la care au avut acces toate părțile

și care au fost cercetate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, just ajungând la

concluzia că acestea nu dovedesc vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii

imputate.

Mai mult de atât, poziția acuzării referitor la prezența în acțiunile inculpatei a

dobândirii ilicite a bunurilor părții vătămate prin înșelăciune poartă doar un caracter de

presupunere, fiind lipsite de careva bază probantă intenția inculpatei de a însuși prin

înșelăciune bunul părții vătămate, în cazul în care este pregătită financiar de a-i recupera

lui Liutîi Grigore valoarea a 1/ cotă-parte din imobil și asta în cazul în care ultimul a

4

menționat în declarațiile sale că nu mai poate locui în continuare în același imobil cu

inculpata.

Instanța de apel a conchis că, formând contractul de înstrăinare cu condiția

întreținerii pe viață, Bocearova Elena nu urmărea scopul sustragerii cotei-părți de

3

imobil ce aparținea cu drept de proprietate părții vătămate și nu avea intenția de a nu-i

achita compensația bănească lui Liutîi Grigore, deci fapta inculpatei nu întrunește

elementele infracțiunii de escrocherie.

De asemenea, instanța de apel a remarcat că, între inculpată și partea vătămată

există relații litigioase de natură juridică civilă și faptul, că inculpata nu recunoaște

pretențiile civile înaintate de partea vătămată, aceasta nu poate servi temei pentru a fi

acuzată în dobândirea ilicită a bunurilor pretinse de partea vătămată, prin înșelăciune și

abuz de încredere, în proporții deosebit de mari.

Caracterul civil al acestor pretenții a fost stabilit în speță, dat fiind că între

inculpată și partea vătămată există procese civile, în care sânt pronunțate hotărâri

judecătorești, având obiect de judecată similar, de natură juridică civilă, concomitent

acuzarea nu a prezentat probe, ce ar confirma natura juridică penală a relațiilor stabilite

între inculpată și partea vătămată.

avocatul Gașițoi Violeta în numele părții vătămate, care au solicitat:

- procurorul, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, procurorul a menționat că, instanța de apel

neîntemeiat a menținut sentința de achitare, fără a da apreciere probelor prezentate din

punct de vedere al pertinenței, utilității și veridicității, iar în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării acestora.

În contextul dat, procurorul a indicat că, intenția inculpatei în comiterea

infracțiunii de escrocherie se dovedește prin situația financiară extrem de defavorabilă

a persoanei, care-și asumă angajamentul, la momentul încheierii tranzacției, lipsa unei

activități aducătoare de beneficii, necesare onorării angajamentului, prezentarea la

încheierea tranzacției, a unor documente false.

Probele administrate și cercetate în instanță demonstrează cu certitudine că

Bocearova Elena a cunoscut faptul că nu are dreptul să înstrăineze cota-parte din imobil

ce îi aparține cu drept de proprietate părții vătămate, aceste acțiuni demonstrând cu

certitudine că inculpata cunoștea despre litigiul în cauză, însă ignorând aceste

circumstanțe și acționând prin înșelăciune, știind că cauza privind partajul averii

comune nu s-a soluționat și se află pe rolul instanței de judecată, la 10.04.2012 s-a

prezentat la sediul notarului Mihailic O., prezentând hotărârea judecății din 11.12.2006

(hotărâre anulată de instanțele ierarhic superioare) și a încheiat contract de înstrăinare

cu întreținerea pe viață cu Pușcaș N.

Prin acțiunile ilegale i s-au cauzat prejudicii morale și materiale părții vătămate în

proporții deosebit de mari, acesta rămânând fără unica sa proprietate, iar ulterior tot

Bocearova Elena fără a-l anunța pe Liutâi Grigore l-a radiat de la viza de reședință.

Faptul că Bocearova Elena a acționat cu rea-credință, prin înșelăciune, se mai

4

demonstrează că aceasta a declarat notarului împreună cu Pușcaș N. că nu cunoaște

locul aflării părții vătămate.

Respectiv, se conchide asupra faptului că instanțele de fond au examinat unilateral

cauza penală, în favoarea apărării, apreciind critic declarațiile părții vătămate și cele a

le martorilor acuzării, contrar prevederilor art. 24 alin. (2), 101 alin. (3) Cod de

procedură penală, ajungându-se la concluzia că hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția.

- avocatul Gașițoi Violeta în numele părții vătămate, fără a invoca vreun temei

pentru recurs din cele 16 prevăzute la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, solicită

casarea hotărârilor judecătorești, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit căreia inculpata să fie recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 190 alin.

(5) Cod penal.

Admiterea integrală a acțiunii civile, prin anularea contractului de înstrăinare cu

condiția întreținerii pe viață încheiat între inculpată și Pușcaș N., cu repunerea părților

în situația inițială. Încasarea din contul inculpatei în beneficiul părții vătămate a

prejudiciul moral cauzat în mărime de 500 000 lei și a asistenței juridice acordate în

mărime de 14 000 lei.

În susținerea cerințelor înaintate, recurenta a indicat faptul că vinovăția inculpatei

în comiterea infracțiunii de escrocherie se dovedește prin cumulul de probe administrate

și cercetate în instanțele de fond, mai mult de atât, acțiunile ilegale ale inculpatei părții

vătămate i s-au cauzat prejudicii morale și materiale în proporții deosebit de mari, acesta

rămânând fără unica sa proprietate, iar ulterior tot Bocearova E. fără a-l anunța pe Liutîi

Gr. l-a radiat de la viza de reședință.

Faptul că Bocearova Elena a acționat cu rea-credință prin înșelăciune se mai

demonstrează prin faptul că aceasta a declarat notarului împreună cu Pușcaș N. că nu

cunoaște locul aflării părții vătămate.

La fel, se mai punctează faptul că, Bocearova Elena a fost reprezentată în toate

procesele, inclusiv în procesul de partaj al averii, de avocatul său Pelin V., deci

argumentul că ea nu ar fi înțeles sensul hotărârii este apreciat de partea vătămată critic,

ori avocatul pledează în instanță nu din nume propriu, ci din numele clientului său,

respectiv argumentul instanței precum că inculpata nu-și dădea seama sau nu a înțeles

sensul hotărârii contravine cu probele din materialele dosarului, fiind subiective și

nefondate.

noiembrie 2015, au fost admise recursurile ordinare declarate, casată total decizia

contestată și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet

de judecată.

6.1. În motivarea deciziei adoptate a menționat că conținutul deciziei contestate

nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția.

Or, în corespundere cu prevederile art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală,

fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

5

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor. Instanța de judecată este obligată să motiveze în hotărâre admisibilitatea

sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului deciziei instanței de apel

este enunțat că: „Probele prezentate în ședința de judecată și puse la baza sentinței,

fiind obținute legal, sânt admisibile și sânt apreciate conform prevederilor articolului

101 Cod de procedură penală. Astfel, sânt pertinente, concludente, utile și veridice

probele puse la achitării inculpatei, relevate la punctele 8.1.- 8.5.

Fiecare probă este apreciată din punct de vedere al pertinenții, concludenții,

utilității veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor, astfe1 concluziile instanței cu privire la achitarea inculpatei sunt

formate în urma cercetării și examinării probelor prezentate de părți, în cumul, sub

toate aspectele, complet și în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege.” (f.d. 79, vol. II).

Prin urmare, instanța de recurs a conchis că, concluziile instanței de apel formulate

mai sus poartă un caracter generic asupra operațiunii de cercetare și verificare a

probelor, deoarece acestea pur formal au fost transcrise din sentința primei instanțe, fără

a se face vreo mențiune sau analiză asupra unei probe concrete. Iar așa cum examinarea

probelor constituie elementul-cheie la pronunțarea unei hotărâri corecte și legale,

lăsarea fără apreciere a probelor administrate pe cauză sau aprecierea abstractă a

acestora duce la pronunțarea unei hotărâri incomplete, neîntemeiate și cu o doză sporită

de incertitudine asupra calității efectuării actului de justiție.

Colegiul penal lărgit a constatat că tot în partea motivatorie, instanța de apel nu

face nici o referire la argumentele invocate în apelurile declarate, acestea fiind ignorate

cu desăvârșire, fiind omisă expunerea asupra versiunilor înaintate de apelanți.

Totodată, instanța de recurs a considerat ca fiind pripită și eronată concluzia

instanței potrivit căreia se afirmă: ”Cu certitudine se constată, că între inculpată și

partea vătămată există relații litigioase de natură juridică civilă și faptul, că inculpata

nu recunoaște pretențiile civile ale părții vătămate nu poate servi temei pentru a fi

acuzată în dobândirea ilicită a bunurilor pretinse de partea vătămată, prin înșelăciune

și abuz de încredere, în proporții deosebit de mari. Caracterul civil al acestor pretenții

a fost stabilit în speță, dat fiind că între inculpată și partea vătămată există procese

civile, în care sânt pronunțate hotărâri judecătorești, având obiect de judecată similar,

de natură juridică civilă, concomitent învinuirea nu a prezentat probe, ce ar confirma

natura juridică penală a relațiilor stabilite între inculpată și partea vătămată.” (f.d.

80, vol. II).

Contrar acestei constatări, în apelul acuzatorului de stat este indicat expres că:

„Deși conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, instanța de judecată

era obligată să aprecieze toate probele din punct de vedere al coroborării, instanța de

judecată nu a atras atenția cuvenită la declarațiile martorului Pușcașu Mihailic Olga,

precum și ale părții vătămate Liutîi Grigore, precum și la documentele anexate la

materialele cauzei, care prevăd diferite circumstanțe ale infracțiunii.

6

Or, escrocheria săvîrșită de Bocearova Elena s-a manifestat anume prin

înșelăciunea față de Liutîi Grigore, prin dezinformarea referitor la faptul că

apartamentului în litigiu nu-i aparține doar ei, precum și a ascuns aceste circumstanțe

de partea vătămată și de notarul la care a perfectat operațiuni cu acest bun.” (f.d. 46,

vol. II, verso).

La fel, și apărătorul părții vătămate în apelul său a susținut că: ”Instanța nu a dat

nici o apreciere probelor prezentate de partea vătămată și confirmate de Boccearova

Elena și anume recipisele scrise de aceasta prin care se confirmă că Boccearova se

întâlnea cu partea vătămată până la înstrăinarea bunului și după înstrăinarea bunului

lunar, încasând din acesta serviciile comunale pentru 1/4 cotă parte din imobil. În cele

din urmă din aceste probe se vede că Boccearova E. prin declarațiile sale a avut scopul

de a duce în eroare cât notarul, când a înstrăinat imobilul declarând că nu cunoaște

locul aflării părții vătămate, atât și instanța spunându-i că nu a cunoscut la data

înstrăinării imobilului locul aflării părții vătămate, fapte combătute prin probele

anexate la materialele cazului.” (f.d. 51, vol. II).

Reieșind din cele enunțate mai sus, instanța de recurs a constatat că instanța de

apel doar a enumerat în textul deciziei adoptate argumentele invocate de apelanți, însă

nu s-a pronunțat asupra acestora, fără a expune o argumentarea cuvenită.

Or, potrivit prescripțiilor art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi

prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța

de fond. Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate

în apel.

fost admise apelurile declarate, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Bocearova Elena a fost condamnată în

baza art. 196 alin. (4) Cod penal, la 2 ani și 6 luni închisoare, iar conform prevederilor

art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată condiționat pe un

termen de probațiune de 3 ani.

Acțiunea civilă în privința încasării daunei morale și încasării cheltuielilor

judiciare, a fost admisă parțial, fiind dispus încasarea de la inculpată în beneficiul părții

vătămate a daunei morale în sumă de 5 000 lei și cheltuielile judiciare în mărime de 14

000 lei.

Acțiunea civilă cu privire la repararea daunelor materiale a fost admisă în

principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se expună instanța în

procedură contencioasă.

7.1. Instanța de apel a constatat că prin acțiunile sale intenționate, inculpata

Bocearova Elena, a comis infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (4) Cod penal,

cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari prin înșelăciune, dacă fapta

nu constituie o însușire.

7

Astfel, necătând la faptul că inculpata nu și-a recunoscut vina, aceasta este

dovedită prin următoarea sistemă de probe veridice, concludente, pertinente și utile,

care coroborează între ele, cum ar fi: declarațiile - părții vătămate Liutîii Gr. (f.d. 19,

20, vol. II); - martorilor: Mihailic O. (f.d. 17, 18, vol. II); Pușcaș N. (f.d. 21, 22, vol.

II); Balan V. (f.d. 23, 24, vol. II).

Instanța de apel a mai conchis că vina inculpatei în comiterea infracțiunii

prevăzute de art.196 alin.(4) Cod penal, se confirmă integral și prin materialele și

probele scrise, anexate la dosarul penal, care coroborează cu declarațiile părții vătămate

și a martorilor sus-indicați, cum ar fi: - acțiunea civilă înaintată de partea vătămată

Liutîi Gr. (f.d. 132-137, vol. I); - contractul de înstrăinare a apartamentului cu condiția

întreținerii pe viață încheiat între Bocearova E. și Pușcaș N. din 10.04.2012 (f.d. 153-

154); - hotărârea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 11.12.2006 (f.d. 157,

vol. I); - hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 09.10.2006 (f.d. 164-165,

vol. I); - decizia Colegiului civil al Curții de Apel Chișinău din 06.02.2007 (f.d. 166-

167); - decizia Curții Supreme de Justiție din 21.11.2007 (f.d. 168-171); - decizia

Colegiului civil și de contencios administrativ din 18.09.2014 (f.d. 186, vol. I).

Instanța de apel a considerat că de facto, inculpata și-a recunoscut vina în

comiterea infracțiunii incriminate, însă instanța a apreciat critic afirmațiile ei potrivit

cărora, a încheiat contractul de înstrăinare a apartamentului nr. xx din str. Xxxxx, xx,

mun. Xxxxx,, cu condiția întreținerii pe viață cu Pușcaș N. deoarece în continuare

consideră că apartamentul îi aparține în întregime ei, deși cunoștea că părții vătămate îi

aparținea ¼ din acest apartament. Nu a știut că hotărârea pe caz din 2006 a fost anulată,

deoarece ea nu a participat la ședințele de judecată din instanța de judecată ierarhic

superioară, deoarece ele nu corespund adevărului și sunt date de către inculpată în

scopul de a se eschiva de la răspunderea penală, or acestea sunt combătute de celelalte

probe analizate mai sus și apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală și care demonstrează cu certitudine vinovăția ei în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 196 alin.(4) Cod penal.

Instanța de apel a menționat că, deși latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute de

art. 190 și art. 196 Cod penal conține elemente comune ca înșelăciunea și abuzul de

încredere și urmările acestor acțiuni sunt în legătură cu cauzarea prejudiciului material

proprietarului, totuși acestea se deosebesc una de alta.

Printre criteriile de delimitare a infracțiunilor nominalizate, se consemnează că, în

cazul infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal făptuitorul nu obține în posesie careva

bunuri concrete ale victimei, ci se eschivează în mod fraudulos să-i transmită acesteia

bunuri care i se cuvin ori se folosește de ele în detrimentul victimei.

Altfel spus, sub aspectul laturii obiective, distincția principală dintre infracțiunile

specificate constă în mecanismul de cauzare a daunelor materiale, în cazul infracțiunii

prevăzute de art. 190 Cod penal, masa patrimonială a victimei este diminuată în aceiași

proporție în care se sporește masa patrimonială a făptuitorului, pe când în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, masa patrimonială a victimei nu sporește

8

în proporția pe care o exprimă eschivarea făptuitorului de a-și executa obligațiile

pecuniare față de victimă, sau masa patrimonială a victimei este diminuată, fără însă a

spori masa patrimonială a făptuitorului.

Noțiunea de „dobândire ilicită” este echivalentă cu cea de „sustragere”. În sensul

legii, se consideră sustragere - luarea ilegală și gratuită a bunurilor din posesia altuia,

care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvârșită în scop acaparator.

Raportând cele statuate mai sus, la argumentele aduse în textul sentinței în cauză,

precum că dobândirea ilicită intenționată a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau

abuz de încredere lipsește în acțiunile inculpatei, instanța de apel a conchis că învinuirea

adusă de procuror inculpatei, în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, în această parte este

eronată și nu coroborează cu probele acumulate la dosar.

De asemenea, instanța de apel a reiterat că, în cazul infracțiunii prevăzute de art.

196 Cod penal, făptuitorul folosește bunurile proprietarului și îi cauzează acestuia

daună materială în modalitatea prescrisă de dispoziție - prin înșelăciune sau abuz de

încredere, însă bunul material rămâne a fi în continuare ca proprietatea aceleiași

persoane, ceea ce, la caz, și a fost realizat, pentru că inculpata Bocearova E. nu a însușit

în scopuri personale acea cotă parte care aparținea cu drept de proprietate părții

vătămate Liutîi Grigore, ci a fost trecută în proprietate cet. Pușcașu N. conform

contractului de înstrăinare a apartamentului cu condiția întreținerii pe viață.

Or, probele menționate supra demonstrează cu certitudine că Bocearova Elena a

cunoscut faptul că nu are dreptul să înstrăineze cota parte din imobil ce îi aparține cu

drept de proprietate părții vătămate, aceste acțiuni demonstrează că inculpata cunoștea

despre litigiul în cauză cu toate acestea, dânsa a acționat prin înșelăciune, a știut că

cauza civilă privind partajul averii comune nu s-a soluționat și se află pe rolul instanței,

iar la 10.04.2012, s-a prezentat la sediul notarului Mihailic O., prezentând hotărârea

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 11.12.2006 (hotărâre anulată de instanțele

ierarhic superioare) și a încheiat contract de înstrăinare cu întreținerea pe viață cu

Pușcaș N.

Astfel, partea vătămată a fost deposedat ilegal de proprietatea sa și anume de ¼

din cotă parte din imobilul situat str. Xxxxx, xx, ap. xx mun. Xxxxx care i-a trecut în

moștenire după decesul soției sale.

În așa mod inculpata i-a cauzat părții vătămate, prin înșelăciune daune materiale

în proporții deosebit de mari, însă în cazul dat valoarea acestei cote părți dânsa n-a

însușit-o în scopuri personale, de aceea instanța de apel a constatat că în acțiunile ei

sunt prezente anume elementele infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal și

nu a infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(5) Cod penal precum i-a fost înaintată

învinuirea de către procuror.

Instanța de apel a conchis că prejudiciul material cauzat părții vătămate v-a

constitui ¼ din prețul mediu al valorii totale a apartamentului în cauză, estimat de Bursa

Imobiliară „LARA”, adică suma de 110 000 lei.

9

Astfel, potrivit rechizitoriului în privința inculpatei (f.d. 105-109, vol.I), ultima se

învinuiește precum că i-a cauzat prin înșelăciune lui Liutîi Grigore un prejudiciu

material în proporții deosebit de mari, în sumă totală de 400 000 lei, însă nu este clar în

cazul dat prin ce se exprimă această sumă, or potrivit certificatului eliberat de Bursa

Imobiliară „LARA” din 31.05.2013, valoarea medie pe piață a unui apartament cu o

odaie, amplasat în mun. Xxxxx, str. Xxxxx, xx, ap. xx, cu nr. cadastral xxxxx,

constituie: 400 000 - 460 000 lei, iar 1/ din valoarea totală a apartamentului în litigiu

4

va constitui aproximativ 110 000 lei.

La stabilirea pedepsei inculpatei, instanța de apel a ținut cont de caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria celor mai puțin

grave, de persoana celui vinovat, de rolul ei la săvârșirea infracțiunii, de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, concluzionând că reeducarea și corectarea

inculpatei poate avea loc fără privarea reală a ei de libertate.

Cu referire la acțiunea civilă înaintată de partea vătămată, instanța de apel ținând

cont de practica CtEDO privitor la modul de încasare a prejudiciului moral, cât și de

prevederile art. 1423 Cod civil, a conchis că, în speță, dauna morală se exprimă prin

faptul că partea vătămată a suportat suferințe morale, în urma cauzării prejudiciului lui

de către inculpată, dispunând admiterea parțială a acțiunii înaintate, considerând ca

fiind exagerată suma de 500 000 lei pretinsă de partea vătămată, cu titlu de prejudiciu

moral.

De asemenea, instanța de apel a considerat necesar de a admite acțiunea civilă în

partea încasării din contul inculpatei în contul părții vătămat a sumei de 14 000 lei ca

cheltuieli judiciare, deoarece conform bonurilor de plată (f.d. 141, 142, vol. I), s-a

constat că partea vătămată a suportat cheltuieli în mărime de 14 000 lei, în urma

încheierii contractului de asistență juridică cu avocatul.

Privitor la încasarea daunei materiale, instanța de apel reținând prevederile art.

225 alin. (3) Cod de procedură penală, a constatat că de către partea vătămată și

reprezentantul său nu au fost prezentate careva probe incontestabile pentru stabilirea

cuantumului concret a prejudiciului material, în ce mărime anume, și aceasta nu este

posibil de constatat fără a amâna judecarea cauzei, or, dânsul solicită nu doar încasarea

daunei materiale ci anularea contractului de înstrăinare a apartamentului sus indicat cu

întreținerea pe viață, cheltuielilor plătite de către dânsul inculpatei pentru întreținerea

apartamentului etc., fapt ce este imposibil de rezolvat în procesul unei proceduri penale.

avocatul Pelin Valeriu în numele inculpatei, care au solicitat:

- procurorul, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12)

Cod de procedură penală, casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, procurorul a menționat următoarele argumente:

10

- instanțele de judecată nu au apreciat la justa valoare probele prezentate de către

acuzare;

- concluzia instanței de apel este una greșită, deoarece, aceasta indicând că

”Bocearova Elena nu a însușit în scopuri personale acea cotă parte care aparținea cu

drept de proprietate părții vătămate Liutîi Grigore, ci a fost trecută în proprietate cet.

Pușcașii Nadejda conform contractului de înstrăinare a apartamentului cu condiția

întreținerii pe viață”, conchide ea însăși că scopul inculpatei este cel de a fi întreținută

pe viață de către Pușcașu N., iar pentru transmiterea apartamentul în posesia acesteia,

mai întîi era necesar ca să intre în posesie, ceea ce a și făcut, astfel deposedându-l de 1/

4

parte din acest imobil pe Liutîi Grigore;

- în apelul declarat partea acuzării a indicat motivele pentru care consideră că, vina

inculpatei în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal s-a dovedit

prin declarațiile părții vătămate, martorilor și probele materiale anexate la materialele

cauzei;

- probele aduse de către partea acuzării confirmă incontestabil vina inculpatei în

comiterea infracțiunii de înșelăciune, iar poziția instanței de fond despre achitarea

inculpatei și a instanței de apel de recalificare a acțiunilor acesteia sunt neîntemeiate;

- în cauza dată, nu au fost îndeplinite cu strictețe prevederile art. 414 alin. (5) Cod

de procedură penală, precum și explicațiile date de către Plenul Curții Supreme de

Justiție la pct. 14 al Hotărârii nr. 22 din 12.12.2005 „Cu privire la practica judecării

cauzelor penale în ordine de apel”, iar ne pronunțarea instanței de apel asupra tuturor

motivelor invocate echivalează cu nerezolvarea fondului apelului, astfel decizia

urmează a fi casată cu rejudecarea cauzei în apel cum cere art. 435 Cod de procedură

penală, întrucât asemenea eroare judiciară nu poate fi corectată în instanța de recurs.

- avocatul Pelin Valeriu în numele inculpatei, invocând temei de drept prevederile

art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, casarea deciziei instanței de apel

și menținerea în vigoare a sentinței.

În motivarea recursului declarat, avocatul a menționat următoarele argumente:

- instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor argumentelor invocate în apel, eronat

apreciind probele acumulate în dosar;

- inculpata este gata să-i achite părții vătămate bani pentru cota lui parte din

apartament, cu banii pe care îi acordă în acest scop familia Pușcașu;

- pentru partea vătămată, inculpata de fapt este o persoană străină și dânsa nu poate

locui într-un apartament cu fostul ginere, cu care este în conflict de mai mulți ani;

- instanța de judecată a stabilit, că inculpata niciodată nu a negat faptul că partea

vătămată are drept asupra 1/ cotă-parte din imobil, indisponibilitatea acesteia de a-i

4

compensa în formă bănească valoarea acestei părți nu a fost negată în ședința de

judecată nici de însuși partea-vătămată;

- instanța de judecată a stabilit că Liutîi Grigore nu și-a perfectat până în prezent

dreptul de proprietate asupra cotei sale părți din imobilul dat;

11

- la notar inculpata s-a prezentat de una singură, doar cu Pușcaș N., la acel moment

Liutîi Grigore nu locuia în apartamentul litigios, iar inculpata nu cunoștea unde

locuiește acesta pentru a-i comunica despre perfectarea contractului;

- în ședința de judecată inculpata a menționat, că avocatul i-a spus despre hotărârea

instanței, că totul e în regulă, iar la examinarea cauzei în instanța superioară ea nu a fost

prezentă;

- în virtutea vârstei înaintate a inculpatei, instanța corect a admis faptul că ultima

putea să nu înțeleagă esența deciziilor instanțelor superioare;

- instanța corect a apreciat critic declarațiile martorului Bălan V., deoarece ele

poartă un caracter interesat în denaturarea unor fapte și împrejurări ale cauzei reieșind

și din faptul, că partea-vătămată locuiește în imobilul acesteia;

- instanța corect a susținut concluzia privind netemeinicia acuzării referitor la

prezența in acțiunile inculpatei a dobândirii ilicite a bunurilor părții vătămate;

- instanța de fond și cea de apel corect au stabilit, că perfectând contractul de

înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață, inculpata nu urmarea scopul sustragerii

cotei-părți de imobil ce aparținea cu drept de proprietate părții vătămare si nu avea

intenția de a nu-i achita compensația bănească lui Liutîi Gr.;

- între inculpată și partea vătămată există relații litigioase de natură juridică civilă

și faptul, că inculpata nu recunoaște pretențiile civile ale părții vătămate nu poate servi

temei pentru a fi acuzată dobândirea ilicită a bunurilor pretinse de partea vătămată, prin

înșelăciune și abuz încredere, în proporții deosebit de mari;

- în sensul art. 6 CoEDO, noțiunea de „acuzație în materie penală” este distinctă

de noțiunea ”drepturi și obligații cu caracter civil”, astfel, în cauza Perez v. Franța din

12.02.2004, CtEDO a arătat că „... în ciuda existenței unei autonomii a noțiunii de

drepturi și obligații cu caracter civil, este necesară analiza legislației interne a statului,

atât sub aspectul calificării juridice, cât și în privința conținutului material și a efectelor

pe care dreptul intern al statului le conferă pentru ca un drept să poată fi considerat ca

având un caracter civil”;

- prima instanța corect s-a expus asupra acțiunii civile;

- recursurile declarate sunt ilegale, deoarece persoana a fost achitată printr-o

sentință definitivă, astfel, au fost încălcate art. 2 și art. 4 ale Protocolului nr. 7 al

CoEDO;

- decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar instanța

de apel a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței de fond;

- inculpata a fost condamnată după o sentință de achitare, soluție bazată exclusiv

pe lucrările primei instanțe, viciu fundamental în sensul violării art. 6 §1 din CoEDO,

soluția instanței de apel ne fiind motivată;

- Curtea în cauza ”Ballu v. Albania, nr. 74727/01” a reiterat, că ”...admisibilitatea

probelor este în primul rând reglementată de normele de drept intern și că, de regulă,

este de competența instanțelor naționale să aprecieze mijloacele de probă administrate

în fața lor”;

12

- instanța de apel, a refuzat în mod clasic, prin tăcere, să se pronunțe asupra

motivelor esențiale invocate de partea apărării precum și cele constatate în sentință,

astfel adoptând o decizie nemotivată ceea ce constituie la fel un viciu fundamental,

decizia dată fiind contrară, unui proces echitabil în sensul art. 6 CoEDO;

- în speță sunt aplicabile hotărârile CtEDO: Flueraș c. României din 09.07.2013;

Suominen v. Finlanda; Bulut v. Austria, paragraful 47; Niderost-EIuber v. Elveția,

paragraful 23; Kress v. Franța, paragraful 72; Ștefan v. România din 06.04.2010;

Cravcenco v. Moldova, paragraf 50, din 15.01.2008;

- potrivit pct. 10 a Recomandării nr. 53 ”Cu privire la procedura de examinare a

apelului” conform modificărilor si completărilor din Codul de procedură penală

introduse prin Legea nr, 66 din 05.04.2012, în vigoare din 27.10.2012, care este

obligatorie pentru instanțele de judecată, ca o garanție a unificării practicii judiciare, se

recomandă instanțelor de judecată în procedura de examinare a apelului după o hotărâre

de achitare pronunțată de prima înstărită să țină cont de dispozițiile art. 6 din CoEDO

așa cum acestea au fost interpretate si aplicate, instanța de apel nu este in drept să

pronunțe o hotărâre de condamnare, bazându-se exclusiv pe lucrările primei instanțe,

care conțin declarațiile martorilor și ale inculpatei din același dosar, în temeiul cărora a

fost achitată de prima instanța;

- în speță, prima instanță a constatat în sentința de achitare că, declarațiile părții

vătămate și a martorilor acuzării, care figurau în dosar, nu erau suficiente pentru a stabili

vinovăția inculpatei;

- instanța de apel, pentru a înlocui achitarea cu o condamnare, nu dispunea de nici

o informație nouă și s-a bazat exclusiv pe materialele din dosar cercetate în prima

instanță, în principal pe cele respinse de prima instanță, clar le-a denaturat esența,

deoarece acestea o dezvinovățesc pe inculpată;

- nerespectarea jurisprudenței CoEDO și încălcarea prevederilor art. 24 și art. 26

Cod de procedură penală, urmează să fie apreciată ca nesusținere a acuzării în privința

inculpatului în cadrul examinării apelului declarat împotriva sentinței de achitare.

2017, s-au admis recursurile ordinare declarate, s-a casat total decizia Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 26 aprilie 2016, în cauza penală în privința lui

Bocearova Elena și s-a dispus rejudecarea cauzei în ordine de apel în aceiași instanță,

în alt complet de judecată.

9.1. Instanța de recurs a considerat că soluția instanțelor inferioare privind

recalificarea faptelor comise de inculpată din prevederile art. 190 alin. (5) Cod penal în

cele ale art. 196 alin. (4) Cod penal, adică de la infracțiunea de escrocherie în proporții

deosebit de mari la infracțiunea de cauzare de daune materiale prin înșelăciune sau

abuz de încredere, este afectată de erori de drept prescrise de pct. 6) și 12) din art. 427

Cod de procedură penală, deoarece greșit s-au apreciat și încadrat juridic faptele

constatate în urma administrării materialului probatoriu.

13

În conformitate cu prevederile art. 113 Cod penal, atât prima instanță, cât și cea

de apel, era obligată să deducă din actele cauzei „(…) determinarea și constatarea

juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele

componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală”.

Potrivit dispoziției art. 190 Cod penal, ca escrocherie se consideră faptele de

dobândire ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Prin dobândire ilicită a bunurilor se prezumă un act opus celui licit, efectuat cu

rea-credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru altul) transmiterea voită

în proprietate, posesiune, a bunului mobil sau imobil, a altor valori străine sau dreptului

asupra acestora.

Prin înșelăciune se înțeleg acțiunile făptuitorului de a duce în eroare, de a amăgi

proprietarul prin prezentarea ca adevărate a unor fapte, evenimente sau prezentarea ca

mincinoase a unor fapte, evenimente, dar care corespund adevărului sau prin tăinuirea

(necomunicarea) unor împrejurări care făptuitorul era obligat să le comunice.

Prin însușirea ilegală a bunurilor se prezumă, folosirea sau transmiterea de către

făptuitor, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri încredințate

pentru a le gestiona sau a le administra.

Prin abuz de încredere făptuitorul folosește, în scop de a obține un bun material

(bani), relațiile de încredere, de bunăvoință, de sinceritate, de siguranță a proprietarului

ori a altei persoane cu drept de a dispune de bunuri.

În speță, s-a constatat că instanța de apel a conchis asupra reîncadrării acțiunilor

săvârșite de Bocearova Elena în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, deoarece învinuirea

adusă în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, nu cuprinde latura obiectivă a infracțiunii

imputate și probele acumulate la materialele cauzei nu confirmă că masa patrimonială

a inculpatei Bocearova Elena a fost mărită din contul înstrăinării cotei părți din

apartamentul vizat, care îi aparține lui Liutîi Grigore.

Colegiul lărgit a menționat, că deși latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute de

art.190 și art. 196 Cod penal conține elemente comune ca înșelăciunea și abuzul de

încredere și urmările acestor acțiuni sunt în legătură cu cauzarea prejudiciului material

proprietarului, totuși acestea se deosebesc una de alta.

Printre criteriile de delimitare a infracțiunilor nominalizate, s-a reținut că, în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal făptuitorul nu obține în posesie careva

bunuri concrete ale victimei, ci se eschivează în mod fraudulos să-i transmită acesteia

bunuri care i se cuvin ori se folosește de ele în detrimentul victimei.

Infracțiunea prevăzută de art. 196 Cod penal, nu presupune luarea din posesia

victimei a bunurilor, deoarece în caz contrar aceasta ar cade sub incidența art. 190 Cod

penal.

Astfel, conform practicii judiciare și doctrinare, noțiunea de „dobândire ilicită”

este echivalentă cu cea de „sustragere”. În sensul legii, se consideră sustragere - luarea

ilegală și gratuită a bunurilor din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial

efectiv acestuia, săvârșită în scop acaparator.

14

În cazul infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, făptuitorul folosește bunurile

proprietarului și îi cauzează acestuia daună materială în modalitatea prescrisă de

dispoziție - prin înșelăciune sau abuz de încredere, însă bunul material rămâne a fi în

continuare ca proprietatea aceleiași persoane, ceea ce, la caz, nu a fost realizat, pentru

că, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. xx din str. Xxxxx, xx, mun. Xxxxx,

a trecut la cet. Pușcașu N., iar potrivit rechizitoriului, inculpata a fost învinuită de faptul

că, ar fi trecut în proprietatea sa întregul apartament.

Adițional, Colegiul lărgit a ținut să enunțe că, instanța de apel, examinând cauza

urma să verifice acțiunile inculpatei și sub aspectul laturii subiective, dacă Bocearova

Elena ar fi pretins asupra cotei lui Liutîi Grigore, or, aceasta de la bun început a

recunoscut dreptul de proprietate a părții vătămate asupra a 1/ din apartamentul nr. xx

4

din str. Xxxxx, xx, mun. Xxxxx, iar potrivit declarațiilor inculpatei relatate în cadrul

ședințelor de judecată în instanța de fond și de apel ”(...) nu a știut că hotărârea pe caz

din 2006 a fost anulată, deoarece ea nu a participat la ședințele de judecată din instanța

de judecată ierarhic superioară. Avocatul Pelin V. s-a ocupat de proces”.

De asemenea, prezintă relevanță faptul că potrivit învinuirii formulate în

rechizitoriu, Bocearova Elena a fost învinuită de faptul dobândirii ilicite a bunurilor

altei persoane prin înșelăciune, în proporții deosebit de mari în sumă totală de 400 000

lei. Aceeași sumă de bani - 400 000 lei - a fost determinată de către instanța de apel, la

constatarea valorii medii pe piață a unui apartament cu o odaie, amplasat în mun.

Xxxxx, str. Xxxxx, xx.

Astfel, instanța de apel a conchis că prejudiciul material cauzat părții vătămate v-

a constitui ¼ din prețul mediu al valorii totale a apartamentului în cauză, estimat de

Bursa Imobiliară ”LARA”, adică suma de 110 000 lei.

În legătură cu constatarea dată, Colegiul penal a considerat că instanța de apel nu

a dat o apreciere cuvenită valorii cadastrale a imobilului în întregul său, valoare care nu

depășește substanțial valoare unei cote părți conform evaluării efectuate de către Bursa

Imobiliară ”LARA”. În acest sens, Colegiul penal a apreciat că instanța de apel a omis

de a aprecia aceste probe, reieșind din faptul că, informațiile pe care le poartă au caracter

vădit contrastant.

au respins ca nefondate apelurile declarate, cu menținerea sentinței instanței de fond

fără modificări.

10.1. Deliberând asupra motivelor invocate în apeluri, verificând legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate, pe baza probelor administrate și cercetate de prima instanță

și suplimentar de către instanța de apel, Colegiul a ajuns la concluzia că apelurile

declarate urmează a fi respinse cu menținerea sentinței contestate, fără modificări.

Colegiul a reiterat că la pronunțarea sentinței, instanța de judecată corect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept și just a tras concluzia că Bocearova Elena urmează a

fi achitată de la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, pe motiv

că fapta ei nu întrunește elementele infracțiunii.

15

Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza

penală, fiind corect apreciate, respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate

probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Astfel, nici una din probele acumulate la urmărirea penală și cercetate în ședința

instanței de fond și apel nu confirmă vina inculpatei de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. art. 190 alin. (5) Cod penal.

Colegiul analizând și apreciind declarațiile inculpatei prin prisma prevederilor art.

101 Cod de procedură penală, le-a considerat veridice, astfel a atestat instanța că

inculpata a încheiat contractul de înstrăinare a apartamentului nr. xx din str. Xxxxx, xx,

mun. Xxxxx, cu condiția întreținerii pe viață cu Pușcaș Nadejda deoarece în continuare

considera că apartamentul îi aparține în întregime ei, deși cunoștea că lui Liutîi îi

aparține 1/ din acest apartament, mai mult, inculpata nu cunoștea că hotărârea pe caz

4

din 2006 a fost anulată, deoarece ea nu a participat la ședințele de judecată din instanța

de judecată ierarhic superioară, circumstanța care nu au fost combătute sub nici o probă

de către acuzare.

Instanța de apel a considerat că declarațiile date de către partea vătămată în ședința

de judecată a instanței de fond, cât și a celei de apel, nu sunt utile, veridice, consecutive

și nu coroborează cu celelalte probe pe care le-a invocat acuzarea, din care motiv le-a

apreciat critic, or acestea nu certifică/probează învinuirea pe care o aduce atât el cât și

procurorul, inculpatei, din declarațiile părții vătămate nu se atestă presupunerile

acesteia precum că inculpata cunoștea că hotărârea pe caz din 2006 a fost anulată și

ilegal a încheiata contractul de întreținere pe viață.

Totodată, Colegiul analizând declarațiile martorilor Mihailic Olga, Pușcaș

Nadejda și Balan Vera din punct de vedere al pertinenții, concludenții și utilității lor le-

a apreciat ca fiind utile, veridice, consecutive, instantaneu stabilind că depozițiile

participanților la proces, nu indică asupra faptului că acțiunile inculpatei întrunesc

elementele infracțiunii de escrocherie, or nici unul din martori nu a făcut careva

declarații din care ar rezulta faptul că inculpata cunoștea că hotărârea Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău din 09.10.2006, nu era irevocabilă și că aceasta ar fi urmărit

un scop de cupiditate și că ar fi acționat cu intenție prin înșelăciune în vederea

dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane.

În continuare, instanța a stabilit că acuzarea a prezentat în calitate de probe ce

certifică comiterea escrocheriei de către Bocearova Elena următoarele probe materiale:

acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Liutîi Grigore; contractul de înstrăinare a

apartamentului cu condiția întreținerii pe viață încheiat între Bocearova Elena și Pușcaș

Nadejda din 10 aprilie 2012; hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 11

decembrie 2006; hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 09 octombrie

2006; decizia Colegiului civil al Curții de Apel Chișinău din 06 februarie 2007; decizia

Curții Supreme de Justiție din 21 noiembrie 2007; decizia Colegiului civil și de

contencios administrativ din 18 septembrie 2014, însă Colegiul a considerat că acestea

16

nu atestă circumstanțe ce vizează manifestarea de voință a inculpatei în vederea

dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, din care motiv instanța de apel a reiterat că

probele prezentate de acuzare prezintă stări de fapt care și-au produs efectul în perioada

indicată de acuzare, însă nu prezintă circumstanțe precum că în acțiunile inculpatei sunt

prezente elementele infracțiunii, stringent fiind necesar de menționat că nu s-a probat

existența laturii subiective.

Delimitarea escrocheriei prin utilizarea unor forme contractuale urmează a fi

făcută nu după modul întocmirii acestor contracte, ci după rezultatul final al activității

contractuale. Dacă ambele părți contractuale obțin un profit ca urmare a activității

comune, păstrându-și dreptul de proprietate asupra bunurilor sale, în acest caz, într-

adevăr, este vorba despre relații civile. Dacă însă una dintre părți, asumându-și anumite

obligații nu are posibilitatea sau dorința de a le îndeplini, dar a primit preventiv bani

sau bunuri ale celeilalte părți contractuale care pierde dreptul de proprietate asupra lor,

atunci în cazul dat este vorba despre escrocherie.

Colegiul a considerat că este evidentă lipsa acțiunilor prejudiciabile a Elenei

Bocearova, or aceasta nu a acționat în scopul de a deposeda partea vătămată de cota

partea a apartamentului în sensul de a-și spori patrimoniul, de a dobândi cota-parte a

părții vătămate, or din probele cercetate se atestă că inculpata nu a cunoscut pe de o

parte că hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 11.12.2006, nu era

irevocabilă, iar pe de altă parte, așa după cum cunoștea Elena Bocearova, că în baza

hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 11.12.2006, lui Liutîi Grigore îi

revine 1/4 din apartament, suma de 110 000 lei, a dorit din start și chiar până în prezent

să achite această sumă lui Liutîi Grigore, astfel, inculpata nu a extras din patrimoniul

părții vătămate bunuri, diminuându-i valoarea, or valoarea apartamentului, fiind bun

integru, a rămas aceeași, inculpata exprimându-și dorința de transmite contra valoarea

a 1/4 din apartament părții vătămate.

Inculpata niciodată nu a negat faptul că lui Liutîi îi aparține cu drept de proprietate

succesorală 1/4 cotă-parte din imobil, iar disponibilitatea acesteia de a-i compensa în

formă bănească valoarea acestei cote-părți nu a fost negată în ședințele de judecată, atât

în fond cât și în apel, nici de însuși partea-vătămată.

Mai mult, s-a constatat că în instanța de judecată, la examinarea cauzelor civile

Bocearova Elena a fost reprezentată de avocatul Pelin Valeriu, iar la notar inculpata s-

a prezentat de una singură, doar cu Pușcaș N.. La acel moment Liutîi nu locuia în

apartamentul litigios, iar inculpata nu cunoștea unde locuiește acesta pentru a-i

comunica despre perfectarea contractului.

Prin urmare, Colegiul a stabilit că apelul procurorului dar și cel al apărătorului în

numele părții vătămate, nu conțin nici o probă care ar combate soluția instanței de fond,

or după cum rezultă din materialele cauzei, din probele cercetate și apreciate de instanța

de apel prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere

al pertinenții, concludenții și utilității lor, s-a constat cu certitudine lipsa laturii

subiective a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, lipsind stări de fapt

17

ce ar indica că Bocearova Elena a acționat prin înșelăciune și ar fi avut intenția de a-și

spori valoarea patrimonială din contul patrimoniului părții vătămate.

11.1. procurorul, care invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, solicită casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța

de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului procurorul indică că instanțele de fond pronunțând

hotărârile, s-au bazat doar pe declarațiile inculpatei, fără a lua în considerație toate

probele acuzării, carte sunt indicate și ca motive ale apelului procurorului, iar instanța

de apel le-a apreciat eronat, fiind respinsă puterea de acuzare fără o motivare plauzibilă

sau bazată pe probe ce ar combate învinuirea incriminată inculpatului, astfel fiind

încălcate prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

Instanțele de fond nu au luat în considerație declarațiile părții vătămate, martorilor

cât și probele de acuzare, adoptând hotărâri reieșind în mod parțial doar din declarațiile

inculpatei și pledoaria apărătorului său.

Procurorul consideră că în speță suntem în prezența modalității de înșelăciune а

escrocheriei, or din probele administrate s-a stabilit cu certitudine сă Bocearova Elena,

cunoscând cu certitudine că Liutîi Grigore pretinde la о соtă parte din араrtаmеntul nr.

xx din str. Xxxxx, xx, mun. Xxxxx, ре motiv că era soțul fiicei sale Socolova Liubovi,

care la 05.08.1996, а decedat, iar prin hоtărârеа Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

din 39.10.2006, i s-a atribuit l/4 соtă-раrtе din apartament, conștientizând caracterul

acțiunilor sale și consecințele care puteau surveni, având scopul dobândirii ilicite prin

înșelăciune în întregime а apartamentului dat, fiindu-i cunoscut faptul că hоtărârеа

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, din 11.12.2006, prin саrе Elenei Восеаrоvа i se

transmitea în proprietate întreg apartamentul nr. xx din str. Xxxxx, xx, mun. Xxxxx, cu

dispunerea efectuării înscrierilor în RBI а ОСТ Chișinău și cu încasarea de 1а Elena

Восеаrоvа în beneficiul lui Liutîi Grigore а sumei de 400 000 lei MDL, се constituia

1/4 соtă parte din apartament еrа casată prin Decizia Colegiului civil și de contencios

administrativ аl CSJ din 09.06.2009, lа data de 10.04.2012, s-a prezentat lа sediul

notarului Mihailic Olga, și prezentând extrasul de lа ÎS ,,Cadastru” соnfоrm сăruiа

араrtаmеntul nominalizat îi aparținea cu drept de proprietate în întregime, precum și

hоtărârеа Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, din 11.12.2006, рrесum și alte acte, а

încheiat cu Pușcașu Nadejda соntrасtul de înstrăinare а араrtаmеntului cu condiția

întreținerii ре viață. În consecință, dreptul de proprietate ре apartamentul nr. xx din str.

Xxxxx, xx, mun. Xxxxx, а trecut lа cet. Pușcașu Nadejda, cauzându-i astfel lui Liutîi

Grigore un prejudiciu material în рrороrții deosebit de mari, în sumă totală de 400 000

lei.

În această ordine de idei, acuzarea consideră că vina inculpatei în comiterea

infracțiunii рrеvăzutе de art. 190 alin. (5) Cod penal este demonstrată, în acțiunile sale

fiind prezente elementele infracțiunii de escrocherie, mai mult, din materialele cauzei

s-a stabilit intenția inculpatei de а însuși cota-parte а părții vătămate, рrесum și

18

dobândirea foloaselor de ре urmа tranzacțiilor care au fost făcute de inculpată. Mai

mult, însăși din declarațiile inculpatei s-a stabilit că Bocearova Elena cunoștea cu

certitudine că 1/4 din apartamentul în sреță араrținеа lui Liutîi Grigore, însă în pofida

acestor circumstanțe de fapt, inculpata s-a prezentat lа notar, а dat informații care nu

corespundeau аdеvărului, prezentând hotărâri judecătorești саrе au fost casate de

instanțele ierarhic superioare, mai mult, eronat а indicat că nu cunoștea locul aflării

parții vătămate, deși din declarațiile analizate în sреță se atestă faptul că inculpata ține

legătura cu partea vătămată, atâta timp cât s-a indicat că inculpata și partea vătămată

negociau în vеdеrеа încheierii unui act de îmрăсаrе, сееа се în opinia instanței denotă

că inculpata recunoștea dreptul de proprietate.

Toate aceste circumstanțe denotă faptul că inculpata а acționat în așa mod pentru

а duce victima în еrоаrе și pentru a-i сăрătа încrederea în faptul că mijloacele sale

financiare vor fi rambursate total. Pentru existența infracțiunii de escrocherie este

necesar са victima să fi fost indusă în еrоаrе și să fi ajuns lа о reprezentare greșită а

unei situații sau împrejurări.

Prin urmare, recurentul consideră că instanța de apel, nu а apreciat sub toate

aspectele рrоbеlе administrate în cadrul urmăririi penale și cercetate în instanțele

judecătorești de fond și ареl în cauza реnаlă respectivă și neîntemeiat а menținut

sentința de achitare.

11.2. partea vătămată Liutîi Grigore și avocatul acestuia, Șoronga Gabriela, care

invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicită casarea

sentinței instanței de fond și deciziei instanței de apel, și pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care Bocearova Elena să fie

recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, cu numirea

unei pedepse echitabile pentru faptele comise, precum și admiterea în totalitate a

acțiunii civile inițiale și suplimentare.

În motivarea recursului se indică că instanța de fond cât și cea de apel au examinat

unilateral cauza penală, în favoarea apărării, reținând drept veridice și evidențiind unele

părți din declarațiile inculpatei care de altfel sunt mincinoase și sunt combătute prin mai

multe probe din dosar, și au apreciat drept neveridice, neutile, neconsecutive și

nepertinente declarațiile părții vătămate, care pe tot parcursul procesului penal a dat

aceleași declarații, a fost preîntâmpinat penal pentru darea de declarații false, invocând

că declarațiile acestuia nu coroborează cu alte probe invocate de acuzare.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 09 iunie 2009, nr. 2ra-1015/09, se

confirmă că declarațiile inculpatei precum că nu a cunoscut despre anularea hotărârii

judecătorești din 11 decembrie 2016 pentru că avocatul singur s-a ocupat de caz, sunt

mincinoase și nu corespund adevărului, or la fila 2 a Deciziei respective se menționează

că: „Intimata Elena Bocearova și reprezentantul ei Valeriu Pelin, în ședința instanței de

recurs au cerut respingerea recursului și menținerea hotărârilor judecătorești pe care le

consideră întemeiate și legale”. Prin urmare, rezultă că Bocearova Elena a fost prezentă

personal în ședința instanței de recurs atunci când a fost casată hotărârea judecătorească

19

din 11 decembrie 2016, a fost audiată în ședința de judecată și a asistat la pronunțarea

deciziei.

Instanța de apel, contrar prevederilor art. 414 Cod de procedură penală nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor indicate în apel, inclusiv asupra declarațiilor

inculpatei care a confirmat că se întâlnea cu partea vătămată până la și după înstrăinarea

bunului lunar, încasând de la acesta serviciile comunale pentru 1/4 cotă parte din imobil.

Astfel, se vede că Bocearova Elena prin declarațiile sale a avut scopul de a duce în

eroare cât notarul, când a înstrăinat imobilul declarând că nu cunoaște locul aflării părții

vătămate, atât și instanța, spunând că nu a cunoscut la data înstrăinării imobilului locul

aflării părții vătămate, fapte combătute prin probele anexate la materialele cazului

Prin urmare, recurenții consideră că instanța a pronunțat o hotărâre care nu

îndeplinește rigorile dreptului la un proces echitabil, or cele mai importante argumente

și probe care dovedesc vinovăția inculpatei nu au fost analizate de către instanță și nu

li s-a dat nici o apreciere, cum instanța a achitat persoana de comiterea unei infracțiuni

în cazul în care există probe indubitabile care dovedesc contrariul.

Este inechitabilă și neexpunerea instanței asupra acțiunii civile depuse de către

partea vătămată. În acest sens, se consideră că este încălcat dreptul la un proces echitabil

al părții vătămate în primul rând sub aspectul neexaminării acțiunii civile, chiar dacă

inculpata a fost achitată în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal și în al doilea rând prin încălcarea termenului rezonabil de judecare a pricinii, or

acțiunea civilăse află pe rolul instanței din 2013, de când a fost trimisă cauza penală în

instanță.

11.3. pe marginea recursurilor declarate, depune referință avocatul Pelin Valeriu

în numele inculpatei, care solicită respingerea acestora ca inadmisibile și neîntemeiate.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea acestora,

din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care se constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres în art. 427 alin.

(1) Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava

situația condamnatului.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material

sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

20

Raportând aceste prevederi la speța examinată, Colegiul penal evidențiază că atât

procurorul cât și partea vătămată și avocatul acesteia, în recursurile declarate invocă

drept temei de casare prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care

stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt , care a afectat soluția, însă Colegiul

consideră că acest temei nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursurilor declarate,

în acest sens menționând următoarele.

Colegiul constată că recursurile declarate sunt bazate pe aceleași temeiuri, fiind

invocate argumente similare, prin urmare instanța de recurs se va expune asupra

acestora concomitent.

Recurenții în recursurile lor indică eroarea prevăzută de pct. 6) alin. (1) al art. 427

Cod de procedură penală, dar de fapt expun dezacordul cu aprecierea probelor de către

instanțele de fond, probe care în viziunea lor confirmă vinovăția inculpatei.

Aici, Colegiul menționează că art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală prevede

o listă exhaustivă de temeiuri pentru recurs, a cărei analiză denotă faptul că chestiunile

privind aprecierea probelor nu sunt reflectate în conținutul acestui articol, astfel

neconstituind un temei pentru recurs separat. Critica aprecierii probelor, care la caz

comportă o solicitare de reapreciere a acestora, nu poate fi supusă analizei la etapa

examinării cauzei în ordine de recurs ordinar, deoarece instanța de recurs este abilitată

de a se pronunța asupra chestiunilor de drept, care constituie erori cu caracter procedural

sau material, iar aprecierea probelor constituie o chestiune de fapt, ce ține de judecarea

fondului cauzei, judecare care nu se înfăptuiește de către instanța de recurs.

În prim plan, Colegiul indică că cerința părții vătămate și avocatului acesteia,

Șoronga Gabriela, privind recunoașterea vinovăției și condamnarea Elenei Bocearova

pentru infracțiunea pe care instanța de fond a achitat-o, sentință care a fost menținută

ulterior prin decizia instanței de apel, este alogică în situația în care instanța nu poate

adopta o hotărâre de condamnare după una de achitare, fără audierea inculpatului și

martorilor, pe când instanța de recurs examinează recursurile declarate împotriva

hotărârilor instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu în baza

materialelor din dosar.

Așadar, potrivit art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și oricăror probe

noi prezentate instanței de apel.

Alin. (4) și (5) ale aceleași norme prevăd că, în vederea soluționării apelului,

instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor și instanța de apel se pronunță

asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Conform cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt asupra

cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se

21

transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori

nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele

corect au fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate

cu art. 101 Cod de procedură penală.

Colegiul reține că instanța de apel judecând cauza și verificând probele cu

respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere

justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală din punct de vedere al pertinenței,

utilității, concludenții, veridicității și coroborării lor, stabilind cu certitudine toate

aspectele de fapt și de drept, ajungând la concluzia corectă cu privire la nevinovăția lui

Bocearova Elena în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal.

Astfel, din conținutul hotărârii instanței de apel, rezultă că aceasta corect a

constatat că fapta Elenei Bocearova nu întrunește elementele infracțiunii, ulterior

motivând concluzia de nevinovăție a acesteia prin cumulul de probe administrate în

cauză, nefiind stabilită presupusa eroare de drept invocată de către recurenți, solicitarea

acestora privind casarea hotărârii instanței de apel, neavând suport probatoriu și care

contravine probelor administrate în cauză.

Generalizând cele expuse, Colegiul conchide în mod convingător, că partea

acuzării în susținerea învinuirii nu a îndeplinit cerințele legii, și nu a prezentat probe,

ce ar servi temei pentru condamnarea lui Bocearova Elena, ca de altfel și recursul

declarat de către procuror fiind unul formal.

Contrar celor invocate de către partea vătămată și avocatul Șoronga Gabriela în

recursul lor, Colegiul menționează faptul că deși în decizia Colegiului civil și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 09 iunie 2009 este

indicat că în ședința instanței de recurs au participat atât Bocearova Elena cât și avocatul

său, nu a dovedit faptul că inculpata a fost prezentă și la pronunțarea deciziei. Mai mult,

nici unul din martorii audiați în cauza penală nu au făcut declarații din care ar rezulta

că Bocearova Elena cunoștea că hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din

09.10.2006 nu era irevocabilă și că aceasta ar fi urmărit un scop de cupiditate și că ar fi

acționat cu intenție prin înșelăciune în vederea dobândirii ilicite a bunurilor altei

persoane.

Astfel, Colegiul penal menționează că instanța de apel a adoptat o hotărâre legală

și întemeiată, temeiul invocat de recurenți prevăzut la pct. 6) alin. (1) al art. 427 Cod de

procedură penală, nu și-a găsit confirmarea. Prevederile legale obligatorii au fost

respectate la judecarea cauzei în apel și Colegiul s-a expus detaliat asupra respingerii

apelurilor declarate, pronunțându-se pe marginea tuturor alegațiilor invocate în apeluri,

hotărârea cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția. Considerentele instanțelor

de fond sunt motivate și argumentate din punct de vedere al temeiniciei și legalității,

care au dus la soluția de achitare a inculpatei.

Criticile formulate de recurenți, au format obiect de discuție la judecarea cauzei în

instanța de apel și ultima le-a dat o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg

expusă în prezenta decizie la pct. 11, soluție, pe care instanța de recurs și-o însușește pe

22

deplin și a cărei reluare nu se mai impune, având în vedere și faptul că verificând

hotărârea judecătorească în raport și cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură

penală, nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la

casarea acesteia, constatându-se astfel că recursurile declarate sunt inadmisibile.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de instanțele inferioare. În cazul în care instanțele și-au motivat

decizia, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției acestor instanțe.

Cât ține de invocarea părții vătămate și avocatului acesteia privitor la neexpunerea

instanței asupra acțiunii civile depuse de către partea vătămată, Colegiul consemnează

că potrivit art. 387 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, în cazul când se dă o

sentință de achitare, instanța nu se pronunță asupra acțiunii civile dacă inculpatul a

fost achitat pentru că nu sunt întrunite elementele infracțiunii… Prin urmare, instanțele

de fond, dat fiind faptul că au pronunțat hotărâri privind achitarea inculpatei de sub

învinuirea înaintată, conducându-se de prevederile normei procesual penale menționate,

corect nu s-au expus asupra acțiunii civile înaintate de către partea vătămată.

Având în vedere considerentele expuse și raportând situația reținută în cauză la

prevederile art. 432 alin.(2) Cod de procedură penală, Colegiul penal concluzionează

că la judecarea cauzei în ordine de apel instanța de apel a respectat prevederile legale

relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, iar recursurile declarate

sunt inadmisibile.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, partea vătămată Liutîi Grigore și avocatul

acestuia, Șoronga Gabriela, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 15 iunie 2018, în cauza penală privind-o pe Bocearova Elena, ca fiind

vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 15 noiembrie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Anatolie Țurcan

23