1ra-938/16 — art. 324 alin. 3 lit. a CP

1ra-938/16 — art. 324 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-938/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

05 octombrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

16 decembrie 2015, declarate de inculpatul

Zmeu Octavian Sergiu, născut la

01 septembrie 1983, originar din or. Nisporeni,

domiciliat mun. Chișinău, str. Grădinilor 25,

ap. 146.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 13.03.2014 - 21.07.2015;

Instanța de apel: 12.08.2015 - 16.12.2015;

Instanța de recurs: 01.04.2016 - 05.10.2016.

A C O N S T A T A T :

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 324 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 8 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, cu amendă în mărime de

2000 unități convenționale, echivalentul a 40000 lei, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții publice pe termen de 4 ani.

activând în baza ordinului Procurorului General nr. 553-p din 29 iunie 2010 în

funcția de procuror în Procuratura raionului Nisporeni, fiind persoană cu funcție de

demnitate publică în sensul prevederilor art. 123 alin. (3) Cod penal, folosind

intenționat situația de serviciu, în perioada 05 - 07 februarie 2014, din interes

material, a pretins și a primit de la Ion Melniciuc și Mariana Beschieru bunuri ce

nu i se cuvin în următoarele circumstanțe.

Având spre examinare, în ordinea art. 290 Cod de procedură penală, cauza

penală nr. 2013240310, pornită la 10 octombrie 2013, în baza art. 187 alin. (2)

lit. b), e), f) Cod penal, pe faptul sustragerii deschise de către numiții Ion

Melniciuc și Mariana Beschieru a bunurilor Valentinei Istrati, parvenită în

procuratură la 30 octombrie 2013 cu propunerea organului de urmărire penală

privind încetarea urmăririi penale din lipsa componenței infracțiunii, procurorul

Octavian Zmeu, studiind materialele înaintate și stabilind temeinicia soluției

procesuale propuse, conștientizând că această soluție procesuală îi reabilitează pe

persoanele bănuite și le este favorabilă acestora, a decis să obțină în legătură cu

adoptarea acesteia, deci în legătură cu executarea atribuțiilor de serviciu, a

beneficiilor ce nu i se cuvin.

În vederea realizării intenției sale, Octavian Zmeu la 05 februarie 2014,

1

aproximativ la ora 14.00, în biroul său de serviciu din incinta Procuraturii raionului

Nisporeni, situată pe adresa str. Alexandru cel Bun 5, or. Nisporeni, sub pretextul

de a nu le înainta lui Ion Melniciuc și Mariana Beschieru acuzarea în baza art. 187

alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal și dispunerea clasării procesului penal, a pretins de

la aceștia mijloace bănești în sumă de 1000 euro, oferindu-i termen pentru

transmiterea banilor până la 07 februarie 2014.

La 07 februarie 2014, aproximativ la ora 08.40 în continuarea acțiunilor sale,

procurorul Octavian Zmeu în biroul său de serviciu din incinta Procuraturii

raionului Nisporeni, situată pe adresa str. Alexandru cel Bun 5, or. Nisporeni, în

mod repetat a pretins de la Ion Melniciuc și Mariana Beschieru mijloace bănești în

sumă de 1000 euro, fiind stabilită următoarea întâlnire pentru transmiterea banilor

după orele mesei a aceleiași zile.

Ulterior, la 07 februarie 2014, aproximativ la ora 15.30, întru realizarea

intenției sale infracționale manifestată prin primirea bunurilor ce nu i se cuvin,

procurorul Octavian Zmeu, aflându-se în curtea Procuraturii raionului Nisporeni,

situată pe adresa str. Alexandru cel Bun 5, or. Nisporeni, pentru a dispune clasarea

procesului penal nr. 2013240310, a primit de la Ion Melniciuc mijloacele bănești

pretinse în sumă de 1000 euro, care potrivit cursului valutar oficial stabilit de

Banca Națională din acea zi, constituiau 18292,90 lei.

acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii.

În motivare a invocat că, inculpatul Octavian Zmeu nu a săvârșit

infracțiunea imputată și vinovăția acestuia nu este dovedită conform legii, deoarece

probele puse la baza condamnării nu au fost administrate, cercetate și apreciate în

conformitate cu legea.

Prima instanță la adoptarea sentinței, a interpretat incorect și a apreciat

superficial conținutul probelor examinate în cadrul procesului penal, a refuzat

nemotivat în ședința de judecată, de a dispune acumularea în procesul penal a

probelor invocate de către partea apărării.

În cadrul examinării cauzei penale, prima instanță a refuzat să se expună

asupra obiecțiilor părții apărării, privind nulitatea probelor acumulate de către

partea acuzării, iar la adoptarea sentinței nu a ținut cont de prevederile legale

privind nulitatea probelor, care stau la baza învinuirii formulate de către acuzare și

a omis de a lua în considerație caracterul obligatoriu al hotărârilor Curții Europene

a Drepturilor Omului, cu referire la aspectele de drept abordate în prezenta cauză

penală, fapt prin care au fost prejudiciate drepturile inculpatului.

A susținut inculpatul că, prima instanță a omis de a lua în considerație

practica examinării cauzelor penale similare de către Curtea Supremă de Justiție,

fapt prin care a lezat aplicarea uniformă a normelor de drept procedural specifice

infracțiunilor de corupere, de către instanțele de judecată și respectiv a apreciat și

aplicat incorect aceste norme în prezenta cauză penală.

În continuare, inculpatul și-a exprimat dezacordul cu condamnarea sa,

considerată ilegală și neîntemeiată, dat fiind neadmisibile probele obținute cu

încălcări esențiale a legii, și, respectiv, apreciate incorect în raport cu prevederile

legii și împrejurările cazului.

2

2015, a fost respins, ca nefondat, apelul cu menținerea sentinței.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a reținut că, faptele incriminate

lui Octavian Zmeu și-au găsit confirmare prin prisma probelor prezentate și

cercetate în cadrul ședințelor de judecată în prima instanță și verificate în instanța

de apel, și anume: declarațiile martorilor Teodor Diaconu (f.d.71-72, vol.II);

Valentina Istrati (f.d.73-75, vol.II); Nicolae Chiriac (f.d.76, vol.II); Ion Melniciuc

(f.d.88-92, vol.II); Mariana Beschieru (f.d.93- 95, vol.II); Serghei Istrati (f.d.98-99,

vol.II); procesul-verbal din 07 februarie 2014, privind consemnarea măsurii de

investigație - documentarea cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice și prin alte

mijloace tehnice utilizând aparate tehnice de înregistrare (f.d.22-25, vol.I);

DVD-R-ul model „Barges” cu nr. de inventariere 1294, care conține înregistrarea

efectuată la 07 februarie 2014, cu tehnica audio-video recorder model „RS-51”

aflată asupra cet. Ion Melniciuc, a momentului primirii de către procurorul

Octavian Zmeu a banilor în sumă de 1000 euro (f.d.26, vol.I); procesul-verbal din

07 februarie 2014, privind consemnarea măsurii speciale de investigație -

documentarea cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice și prin alte mijloace

tehnice utilizând aparate tehnice de înregistrare (f.d.28-31, vol.I); DVD-R-ul model

„Barges” cu nr. de inventariere 1295 care conține înregistrarea efectuată la

07 februarie 2014, cu tehnica audio-video recorder model „MSI” aflată asupra

Marianei Beschieru a momentului primirii de către Octavian Zmeu a banilor în

sumă de 1000 euro (f.d.32, vol.I); procesul-verbal de examinare a mijloacelor

bănești din 07 ianuarie 2014 potrivit căruia ofițerul de investigație din cadrul DPI

și A al MAI a efectuat examinarea banilor în sumă de 1000 euro și anume: 10

bancnote cu valoarea nominală a fiecăreia de 100 euro, după cum urmează: seria S

nr. 22946874703, seria X nr. 06706030853, seria S nr. 18598178977, seria S

nr. 25076412331, seria S nr. 08560716199, seria N nr. 3710586296, seria S

nr. 07426414933, seria L nr. 12902817407, seria X nr. 02268352343, seria S

nr. 14882596621, care au fost fotografiate cu ajutorul camerei video „SONY BCR-

SR85”, după care a transmis bancnotele lui Ion Melniciuc (f.d.37-41, vol.I);

procesul-verbal de percheziție corporală din 07 februarie 2014, din care rezultă că

Octavian Zmeu benevol a predat suma de 1000 euro în bancnote a câte 100 euro cu

seria și numărul: S 22946874703, X 06706030853, S 18598178977,

S 25076412331, S 08560716199, N 3710586296, S 07426414933,

L 12902817407, X 02268352343, S 14882596621, seriile și numerele cărora

coincid cu bancnotele transmise lui Ion Melniciuc de către ofițerul de investigație

(f.d.43, vol.I); raportul de expertiză nr. 54 din 18 februarie 2014 și planșa

ilustrativă, potrivit căruia 10 bancnote examinate cu nominalul a câte 100 euro,

fiecare cu anul emisiei 2002 - în sumă de 1000 euro, care au fost benevol predate

de Octavian Zmeu, în cadrul percheziției corporale din 07 februarie 2014 -

corespund după calitate și metoda imprimării rechizitelor, bancnotelor autentice

(executate la întreprinderea specializată în confecționarea banilor și hârtiilor de

valoare) (f.d.52-61, vol.I); bancnotele în sumă de 1000 euro depistate și ridicate în

cadrul percheziției corporale de la Octavian Zmeu la 07 februarie 2014, cu

nominalul de 100 euro cu seria și numărul: S 22946874703, X 06706030853,

S 18598178977, S 25076412331, S 08560716199, N 37110586296,

S 07426414933, L 12902817407, X 02268352343, S 14882596621 (f.d.64, vol.I);

procesul-verbal din 21 februarie 2014 de examinare a CD-ului cu înregistrarea

3

audio din 07 februarie 2014, conform căruia pe fișier s-a constatat discuția în limba

română dintre Ion Melniciuc, Mariana Beschieru, Octavian Zmeu și o persoană

necunoscută (f.d.67-68, vol.I); CD-ul model ,,Barges” pe care este înregistrată

discuția dintre Octavian Zmeu, Ion Melniciuc și Mariana Beschieru care a avut loc

la 07 februarie 2014 în biroul de serviciu a lui Octavian Zmeu, aproximativ la ora

08.40, care relevă pretinderea și acceptarea de către Octavian Zmeu a banilor în

sumă de 1000 euro pentru emiterea ordonanței de clasare a procesului penal, care

urma a fi eliberată la 10 februarie 2014 (f.d.70, vol.I); procesul-verbal de

examinare din 14 februarie 2014 și documentele anexate, potrivit căruia a fost

examinat dosarul penal nr. 2013240310 care conține 63 file, în cadrul examinării

s-a stabilit că urmărirea penală în cauza respectivă a fost pornită de către ofițerul

de urmărire penală al IP Nisporeni, Ghenadie Andronache, la 10 octombrie 2013,

conform elementelor infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod

penal (f.d.73-104, vol.I); procesul-verbal de examinare din 19 februarie 2014,

potrivit căruia a fost efectuată examinarea informației privind convorbirile

telefonice ale abonatului 068346891 (Ion Melniciuc) în perioada 01 ianuarie 2014

– 08 februarie 2014, ridicată la 18 aprilie 2014 de la SA „Orange” (f.d.137, vol.I);

procesul-verbal de ridicare din 03 februarie 2014, potrivit căruia au fost ridicate

ordonanțele din 03 februarie 2014, fiecare pe câte o filă, emise în cadrul cauzei

penale nr. 2013240310 de către Octavian Zmeu în vederea aducerii silite pentru

05 februarie 2014 a lui Ion Melniciuc și Marianei Beschieru (f.d.144-146, vol.I);

procesul-verbal de examinare din 24 februarie 2014, potrivit căruia de către

procurorul în Procuratura Anticorupție - Andrei Balan în biroul nr. 505 din incinta

Procuraturii Anticorupție amplasată pe adresa mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare

și Sfînt 198, au fost examinate materialele procesului penal nr. 44 din 27 ianuarie

2014, ridicate la 07 februarie 2014 de la adjunctul procurorului Nisporeni, Teodor

Diaconu (f.d.110-114, vol.I).

Respingând apelul, instanța a stabilit că, starea de fapt și de drept constatată

de prima instanță concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate,

relevate în cuprinsul sentinței, care au fost obținute legal, sunt admisibile conform

prevederilor art. 95 Cod de procedură penală și au fost apreciate conform art. 101

Cod de procedură penală, iar sentința cuprinde elementele definitorii condamnării,

prevăzute de art. 394 alin. (1), (2) Cod de procedură penală.

Instanța de apel a conchis că, considerentele primei instanțe privind

condamnarea inculpatului sunt motivate temeinic și legal, sub aspectul, că

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate este dovedită în cadrul

procesului penal, astfel fapta acestuia întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii imputate.

Astfel, obiectul juridic special al infracțiunii de corupere pasivă săvârșită de

procurorul Octavian Zmeu îl constituie relațiile sociale cu privire la buna

desfășurare a activității de serviciu în cadrul procesului penal, în sfera publică,

relații care au fost afectate de comportamentul inculpatului.

Latura obiectivă a infracțiunii săvârșite se caracterizează prin fapta

prejudiciabilă exprimată prin pretindere, acceptare și primirea de către inculpat a

sumei de 1000 euro pentru a îndeplini acțiuni în exercitarea funcției sale, și anume

a emite ordonanța de încetare a cauzei penale privind învinuirea lui Ion Melniciuc

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal.

4

Instanța de apel a reținut că, pretinderea, acceptarea și primirea sumei de

1000 euro de către Octavian Zmeu de la Ion Melniciuc și Mariana Beschieru este

confirmată și prin înregistrările audio și video, examinate în cadrul ședinței de

judecată, potrivit cărora inculpatul direct a indicat suma, a stabilit locul unde

aceasta urma a fi predată, a primit suma de bani și a stabilit exact ziua de „luni”

când Ion Melniciuc și Mariana Beschieru să vină după ordonanța de încetare care

urma să o emită în schimbul sumei respective.

Cu referire la art. 123 alin. (3) Cod penal, instanța de apel a stabilit că,

procurorul Octavian Zmeu activând în baza ordinului procurorului General

nr. 553-p din 29 iunie 2010 în funcția de procuror în Procuratura raionului

Nisporeni, în corespundere cu prevederile art. 125 din Constituția R. Moldova,

art. 40 al Legii nr. 294 din 25 decembrie 2008 ,,Cu privire la Procuratură” este

persoană de înaltă demnitate publică și subiect al infracțiunii prevăzute de art. 324

alin. (3) Cod penal.

Latura subiectivă a infracțiunii de corupere pasivă este caracterizată prin

intenția directă a acestuia, motivată de interesul material, în scopul manifestat prin

îndeplinirea unei acțiuni ce ține de obligațiile de serviciu - emiterea ordonanței de

încetare a cauzei penale, în condițiile în care s-a pretins remunerarea pentru

atingerea scopului.

Instanța de apel a menționat că, aprecierea acțiunilor organului de urmărire

penală pe parcursul investigării cauzei și aprecierea probelor, circumstanțelor de

fapt și de drept, nu combat existența și legalitatea probelor acumulate pe parcursul

urmăririi penale și cercetate în ședințele judiciare, care demonstrează că fapta

incriminată inculpatului a avut loc.

Mai mult, inculpatul nu a contestat la judecătorul de instrucție, acțiunile

procesuale de urmărire penală, fiind dedusă temeinicia și legalitatea acestora.

Totodată, instanța de apel a apreciat critic declarațiile inculpatului precum că

suma respectivă de bani urma să fie transmisă părții vătămate Valentina Istrati în

contul prejudiciului cauzat acesteia de către Ion Melniciuc, apreciind-o drept o

poziție de apărare, mai mult, suma de 1000 euro nu acoperea prejudiciul cauzat, or,

din conținutul art. 9 al Legii nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008 ,,Cu privire la

Procuratură” și art. 52 Cod de procedură penală, care prevăd atribuțiile

procurorului în cadrul urmăririi penale, inculpatul Octavian Zmeu, exercitând

funcția de procuror, nu era abilitat cu atribuții de a primi sume de bani pentru a fi

transmise părților vătămate în contul recuperării prejudiciilor suportate.

Față de lucrul judecat de prima instanță, instanța de apel a constatat

motivarea amplă și temeinică a sentinței pronunțate cu privire la procesul de

evaluare și apreciere a probelor prezentate de părți în raport cu fapta reținută în

sarcina inculpatului, astfel fiind în corespundere cu exigențele art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

La fel, a reținut că, este corectă concluzia primei instanțe privind

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componenței de infracțiune

prevăzută la art. 324 alin. (3) Cod penal: coruperea pasivă, adică pretinderea,

acceptarea și primirea personal de către o persoană cu funcție de demnitate publică

a bunurilor ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini acțiuni în exercitarea funcției sale.

Instanța de apel a menționat că, urmărirea penală și judecata în prima

5

instanță s-au desfășurat cu respectarea procedurii prevăzute de lege și, respectiv, nu

s-au constatat încălcări care atrag nulitatea actelor procedurale efectuate, prin

prisma art. 251 Cod de procedură penală, în special - rechizitoriul și ordonanța de

învinuire, ce-l vizează pe inculpat.

Acțiunile organului de urmărire penală au fost în limitele cadrului legal, fără

a se constata provocarea la săvârșirea infracțiunii.

Activitatea de investigații, inclusiv măsurile de documentare, interceptare și

înregistrarea comunicațiilor telefonice, precum și marcarea și transmiterea banilor

s-a efectuat în condițiile legii, fiind respectată competența, iar probelor respective

le-a fost dată aprecierea cuvenită în coroborare cu toate probele administrate în

cauză.

Ordonanța de învinuire a fost întocmită în conformitate cu prevederile

art. 281 Cod de procedură penală, fiind înaintată acuzarea învinuitului în

conformitate cu art. 282 Cod de procedură penală.

Rechizitoriul a fost întocmit cu respectarea art. 296 Cod de procedură penală

și trimis în judecată în conformitate cu prevederile art. 297 Cod de procedură

penală.

Mai mult, în procesul - verbal privind prezentarea materialelor de urmărire

penală învinuitului și apărătorului din 11 martie 2014 nu există obiecții, precum și

cereri sau demersuri (f.d.231, vol.I).

La individualizarea pedepsei, instanța de apel a stabilit că, prima instanță a

acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 7, 61, 75 Cod penal.

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs decizia, solicitând

casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În motivare a invocat că, instanța de apel nu s-a pronunțat argumentat la

motivele expuse în cererea de apel, aceasta s-a limitat doar la expunerea în mod

general, privind faptul că - motivele invocate în apel sunt nefondate, nu sunt

argumentate din punct de vedere juridic, având caracter subiectiv și declarativ și că

toate acțiunile procesuale efectuate în prezenta cauză penală au fost efectuate în

mod legal, astfel că probelor legal acumulate le-a fost dată o apreciere corectă de

către prima instanță.

Susține recurentul că, instanțele de fond urmau să aprecieze legalitatea

procedurii de acumulare a probelor în cauzele penale pornite pe fapte de corupere

și respectiv să aprecieze valoarea probatorie a probelor acumulate - în vederea

aplicării uniforme a normelor de drept material și procedural, în cadrul efectuării

justiției pe cauzele de corupere.

Instanța de apel nu s-a expus asupra argumentului invocat în apel -

ilegalitatea efectuării în prezenta cauză penală a acțiunii procesuale de control al

transmiterii banilor, reglementată de art. 135 Cod de procedură penală, acțiune

procesuală care prin sine, stă la baza motivării învinuirii formulate de către acuzare

și respectiv - ilegalitatea acțiunilor procesuale de fixare documentară a transmiterii

sub control a banilor.

Or, conform art. 135 alin. (2) Cod de procedură penală, în redacția Legii

nr. 66 din 05 aprilie 2012, în vigoare de la 27 octombrie 2012, până la modificarea

sa prin Legea nr. 39 din 29 mai 2014, în vigoare de la 27 iunie 2014, controlul

transmiterii banilor sau a altor valori materiale extorcate putea fi efectuat doar de

6

către ,,organele de urmărire penală” ale Ministerului Afacerilor Interne și Centrului

Național Anticorupție, organe care aveau - competența materială exclusivă de a

efectua această acțiune procesuală.

Însă, contrar prevederilor legale în vigoare la momentul efectuării urmăririi

penale în prezenta cauză penală, prin ordonanța din 07 februarie 2014 (f.d.36

vol.I), a fost dispusă efectuarea controlului transmiterii banilor, de către

colaboratorii Serviciului Securitate Internă și Combatere a Corupției a MAI, care

nu este organ de urmărire penală (și care la acel moment era reorganizat în

Serviciul Protecție Internă și Anticorupție a MAI), iar Legea ,,Cu privire la statutul

ofițerului de urmărire penală”, prevede că, angajații unor alte subdiviziuni ale

organelor de drept, pot avea atribuții de ofițer de urmărire penală, în cazul

desemnării lor prin ordonanță de către procuror.

În același timp, art. 1 alin. (2) al Legii ,,Cu privire la statutul ofițerului de

urmărire penală” prevede expres că, nu pot fi investiți cu calitatea de ofițer de

urmărire penală, angajații organelor de urmărire penală abilitați cu funcții de

exercitare a activității operative de investigații (respectiv nici prin ordonanța

procurorului).

Conform Ordinelor MAI ce reglementează activitatea Serviciului Protecție

Internă și Anticorupție a MAI, colaboratorii acestui organ sunt investiți cu funcții

de exercitare a activității speciale de investigații, însă nu sunt investiți cu atribuții

de a efectua urmărirea penală.

Astfel, susține recurentul că, la 07 februarie 2014, acțiunea de transmitere

sub control a banilor a fost efectuată de către Serviciul Protecție Internă și

Anticorupție a MAI care nu este organ de urmărire penală și nici nu poate avea

atribuții de organ de urmărire penală, or, acest organ nu avea competența materială

prevăzută de lege pentru efectuarea acestei acțiuni procesuale.

Asupra ilegalității efectuării acțiunii de control al transmiterii banilor și

respectiv asupra ilegalității acțiunilor de fixare documentară a transmiterii banilor

de către un organ operativ de investigații, s-a expus și Curtea Supremă de Justiție

cu referire la o situație similară, în decizia din 11 iunie 2014, în cadrul dosarului

nr. 1ra-909/14.

Respectiv, inclusiv din conținutul deciziei Curții Supreme de Justiție, este

evident faptul că, prevederile legale privind competența materială necesară pentru

efectuarea acțiunii procesuale de control al transmiterii banilor se extind și asupra

acțiunilor de fixare documentară a transmiterii de fapt a banilor.

În cadrul acțiunii procesuale de control al transmiterii banilor, de către

aceiași colaboratori ai Serviciului Protecție Internă și Anticorupție a MAI, au fost

efectuate - examinarea banilor care urmau a fi transmiși, înzestrarea cu tehnică

specială a martorilor și documentarea cu ajutorul mijloacelor tehnice a transmiterii

de fapt a banilor, însă aceste acțiuni nu urmau a fi efectuate și nu urmau a exista în

afara acțiunii procesuale de control al transmiterii banilor, ci doar în cadrul acestei

acțiuni. Respectiv toate acțiunile efectuate în cadrul acțiunii procesuale de control

al transmiterii banilor - de asemenea sunt ilegale din motivul încălcării normelor

privind competența materială.

Susține recurentul că, astfel, urmează a fi excluse ca fiind lovite de nulitate

datele fixate în: procesul-verbal de examinare a mijloacelor bănești (f.d.37-41,

vol.I), procesele-verbale privind înzestrarea cu tehnică specială, procesele-verbale

7

privind consemnarea măsurii speciale de investigație documentarea cu ajutorul

metodelor și mijloacelor tehnice și stenogramele - anexă la acestea, din

considerentul că aceste acte procesuale au fost întocmite cu încălcarea prevederilor

legale privind competența materială.

Asupra necesității excluderii probelor ce se află în legătură cu efectuarea

unor acțiuni ilegale, s-a expus și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în

hotărârea Gäfgen vs. Germania din 01 iunie 2010.

La fel, acțiunile de control a transmiterii banilor la 07 februarie 2014 și a

acțiunilor procesuale de fixare documentară a transmiterii de fapt a banilor sunt

ilegale, deoarece, pentru a fi posibilă efectuarea acestei acțiuni procesuale prezența

extorcării este obligatorie, or, organul de urmărire penală nu a stabilit existența

extorcării, sau atât în ordonanța de pornire a urmăririi penale, ordonanța de

recunoaștere în calitate de bănuit, ordonanța de punere sub învinuire și inclusiv în

rechizitoriu nu este indicată extorcarea, ca fiind un element al laturii obiective a

infracțiunii incriminate.

În această ordine de idei, în partea dispozitivă a ordonanței din 07 februarie

2014, este indicat - a efectua măsura specială controlul transmiterii banilor

,,pretinși”, acțiune procesuală care nu era prevăzută de lege.

Consideră recurentul că, organul de urmărire penală face o interpretare

extensivă a termenului ,,extorcare”, considerând că este corect de a aplica

prevederile art. 135 Cod de procedură penală și în cazurile în care există doar o

bănuială de ,,pretindere” a unor bunuri, în absența elementelor specifice

,,extorcării”.

În acest sens este necesar de a fi luat în considerație modul în care s-a expus

CEDO în hotărârea Ostrovar vs. Moldova, din 13 septembrie 2005, unde este

menționat că, legea națională trebuie să fie clară, să aibă efecte previzibile și să

indice cu o claritate rezonabilă scopul și modalitatea de exercitare a discreției

relevante acordate autorităților publice, pentru a asigura persoanelor nivelul minim

de protecție.

Respectiv, imposibilitatea efectuării la 07 februarie 2014, a măsurii speciale

de investigații controlul transmiterii banilor în absența calificativului de

,,extorcare”, este confirmată în mod expres, prin faptul modificării de către

legislator a art. 135 Cod de procedură penală, la 27 iunie 2014.

Susține recurentul că, atât în titlul cât și în conținutul procesului-verbal de

examinare a mijloacelor bănești, care urmau a fi transmise sub control, este indicat

că această acțiune procesuală și respectiv procesul-verbal în care aceasta a fost

consemnată, au fost efectuate la 07 ianuarie 2014, deci cu 31 de zile anterior

pornirii urmăririi penale în prezenta cauză penală, mai mult, organul de urmărire

penală la faza urmăririi penale nu a considerat existența erorilor și nu a efectuat

corectarea conținutului actului procesual și respectiv, în cadrul examinării probelor

în ședința de judecată, acuzarea nu a invocat faptul că data de 07 ianuarie 2014,

înscrisă în procesul-verbal de examinare a mijloacelor bănești, constituie o eroare.

În același timp, fiind audiată în ședința de judecată privind originea banilor

transmiși la 07 februarie 2014, martorul Mariana Beschieru a declarat că, banii în

sumă de 1000 de euro îi aparțin acesteia și concubinului său și că acești bani au

fost scoși de către ultimii, la data enunțată de pe contul lor bancar, deci, conform

declarațiilor lui Mariana Beschieru, înzestrarea martorilor acuzării cu bani, de către

8

colaboratorii organelor de drept, așa cum este înscris în materialele cauzei penale,

de fapt nu a avut loc.

De asemenea, o importanță deosebită îl prezintă și faptul că - deși în textul

proceselor-verbale privind consemnarea măsurii speciale de investigație

documentarea cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice este indicat că aceste

acțiuni procesuale au fost efectuate cu participarea specialistului din cadrul DAO a

CNA, Vlad Stolear, în ambele procese-verbale, cât și pe stenogramele anexe la

acestea, lipsește semnătura acestuia, rezultând, astfel că ultimul nu a participat la

întocmirea proceselor-verbale în care au fost fixate acțiunile procesuale, din care

motiv aceste acte nu corespund realității, fapt ce implică ca consecință nulitatea

probatorie a elementelor de fapt fixate în aceste procese-verbale și în stenogramele

anexe la acestea.

Menționează recurentul că, deși din conținutul înregistrărilor video și audio

anexate la procesele-verbale privind documentarea cu ajutorul metodelor și

mijloacelor tehnice, este evident că aceste înregistrări au fost efectuate de către

martorii Ion Melniciuc și Mariana Beschieru, contrar prevederilor Codului de

procedură penală, aceste procese-verbale nu conțin în textul lor mențiuni privitor la

faptul că, acești martori au participat la efectuarea acestei acțiuni speciale de

investigație și că anume ei au efectuat aceste înregistrări și nu conțin nici

semnăturile acestora, mai mult, materialele dosarului penal, nu conțin

procese-verbale privind ridicarea de la martori a tehnicii speciale cu care au fost

efectuate înregistrările audio și video în cadrul efectuării măsurii speciale de

investigație, astfel că în conținutul materialelor cauzei penale lipsește o confirmare

a legalității procedurii de ridicare a acestei tehnici.

Totodată, deși acțiunea procesuală de percheziție corporală a fost efectuată

la 07 februarie 2014, după finisarea acțiunii de transmitere sub control a banilor,

legalitatea acestui mijloc de probă nu poate fi apreciată separat de acțiunea

procesuală de transmitere sub control a banilor, ci doar în coraport cu ilegalitatea

ultimei.

În același timp, indicarea în conținutul procesului-verbal de percheziție a

datelor de identificare a bancnotelor predate benevol de către inculpat, este un fapt

lipsit de valoare probatorie, deoarece aceste date au fost fixate anterior transmiterii

sub control a banilor, doar în conținutul procesului-verbal de examinare a

mijloacelor bănești, care a fost întocmit cu 31 de zile înaintea pornirii urmăririi

penale și care la rândul său este lovit de nulitate juridică.

Susține recurentul că, este lipsit de valoare probatorie și raportul de

expertiză nr. 54 din 18 februarie 2014, prin care s-a stabilit că bancnotele ridicate

în cadrul percheziției, au fost confecționate la întreprinderea specializată pentru

confecționarea banilor și hârtiilor de valoare și urmează a fi exclus în calitate de

probă deoarece derivă din probe acumulate în mod ilegal.

Indică recurentul că, un alt motiv de ilegalitate a acumulării probelor,

invocat în cererea de apel, asupra căruia instanța de apel a omis să se expună, este

modul în care înregistrarea audio a discuției ce a avut loc la 07 februarie 2014 la

ora 08.40, efectuată de către martorul Ion Melniciuc, a intrat în posesia organului

de urmărire penală, deoarece, în conținutul procesului-verbal de ridicare a

suportului material pe care se conținea înregistrarea audio, este indicat că

înregistrarea convorbirii din 07 februarie 2014, a fost ridicată de la Ion Melniciuc

9

pe suport material CD-R, care, a fost recunoscut în calitate de corp delict, însă, în

instanța de judecată, martorul Ion Melniciuc în repetate rânduri a declarat că a

transmis la 07 februarie 2014, procurorului Andrei Balan dictofonul cu

înregistrarea audio, fapt indicat și în textul sentinței, doar ulterior, după ce martorul

a fost corectat de către procuror în ședința de judecată, acesta și-a schimbat

mărturiile și a declarat că a transmis înregistrarea pe CD.

Mai mult, conform declarațiilor înscrise în procesele-verbale de audiere a

martorilor Ion Melniciuc și Mariana Beschieru întocmite în cadrul urmăririi penale

la 07 februarie 2014, Ion Melniciuc avea la sine dictofonul cu înregistrarea audio,

pe care martorul s-a oferit să-l prezinte procurorului, acest fapt fiind indicat expres

în conținutul proceselor-verbale de audiere.

Astfel, conținutul probatoriu al procesului-verbal de ridicare, este lovit de

nulitate juridică, reieșind din faptul că datele înscrise în acesta nu corespund

realității de fapt, corpul delict al suportului material CD-R, care de fapt nu a fost

ridicat de la Ion Melniciuc nu poate constitui mijloc de probă.

Susține recurentul că, toate mijloacele probatorii expuse mai sus, inclusiv

înregistrările audio și video, se referă prin sine doar la aspectul exterior al

transmiterii de către martorii Ion Melniciuc și Mariana Beschieru a banilor și nu

indică asupra scopului coruptibil al transmiterii acestor bani.

Mai indică recurentul că, instanța de apel a omis a se expune asupra

motivului indicat în apel referitor la contradictorialitatea mărturiilor depuse în

cadrul procesului penal de către Ion Melniciuc și Mariana Beschieru, or, conform

proceselor-verbale de audiere acestora în calitate de martori - în luna octombrie

2013, când aceștia se aflau în biroul ofițerului de urmărire penală din IP Nisporeni,

Ghenadie Andronache, polițistul le-a comunicat că are în procedură două cauze

penale, pornite la plângerea Valentinei Istrati, care la acel moment tot se afla în

birou. Prima cauză penală era pornită pe faptul sustragerii prin jaf a unui lănțișor

de aur, iar a doua cauză penală pe faptul unei escrocherii în sumă de 12000 lei,

bani pe care Ion Melniciuc i-a însușit de la Valentina Istrati în legătură cu un caz

de divorț, deci, Ion Melniciuc și Mariana Beschieru au fost informați despre faptul

că Valentina Istrati solicită restituirea banilor de care a fost deposedată, inclusiv de

către ofițerul de urmărire penală, în luna octombrie 2013, iar falsul în declarațiile

depuse în cadrul ședinței de judecată este evident.

La fel, acest fapt se confirmă prin declarațiile depuse în calitate de bănuit de

către Mariana Beschieru în cauza penală nr. 2013240310, materialele căreia au fost

anexate de către procuror în calitate de probă în prezenta cauză penală și prin

declarațiile depuse în cauza penală de martorii Valentina Istrati și Serghei Istrati.

Mai mult, spre deosebire de Ion Melniciuc, care a declarat, inclusiv în

instanța de judecată că, nu a fost stabilită o sumă concretă de bani pe care aceștua

urmau să o plătească, în cazul în care Teodor Diaconu îi dădea indicația

inculpatului să claseze cauza penală, Mariana Beschieru a declarat în cadrul

confruntării efectuate la urmărirea penală că, inculpatul a stabilit concret suma de

bani pe care aceștia urmau să o plătească ca fiind 200 de euro.

Susține recurentul că, deși în cadrul urmăririi penale Mariana Beschieru a

dat declarații aproximativ similare cu cele ale concubinului său, referitor la

discuțiile ce au avut loc la 05 februarie 2014 cu referire la procurorul șef-adjunct al

Procuraturii raionului Nisporeni, Teodor Diaconu și respectiv privind

10

circumstanțele expuse mai sus, în cadrul examinării cauzei penale în instanța de

judecată, Mariana Beschieru a renunțat la declarațiile depuse la urmărirea penală și

a declarat că - la 05 februarie 2014, careva discuții referitor la Teodor Diaconu nu

au existat.

Menționează recurentul că, se mai constată falsul în declarațiile depuse de

Ion Melniciuc și prin faptul că, acesta în mod insistent a declarat că, el nu a

efectuat un apel telefonic către abonatul cu nr. 69999398 - Teodor Diaconu, or,

conform listei convorbirilor telefonice de intrare și ieșire efectuate de martorul Ion

Melniciuc, anexate în calitate de probă, la 04 februarie 2014, a efectuat un apel

telefonic de ieșire către abonatul cu nr. 69999398.

La fel, conform listei convorbirilor telefonice de intrare și ieșire efectuate de

către Ion Melniciuc, anexată la materialele cauzei penale în calitate de probă,

înainte de pornirea urmăririi penale, cu câteva minute până la începerea efectuării

înregistrării și la câteva minute după finisarea acesteia, martorul Ion Melniciuc a

discutat în mod repetat cu posesorul telefonului mobil cu nr. 60060024, iar la

solicitarea părții apărării privind dispunerea colectării informației privind posesorul

nr. de telefon 60060024 pentru identificarea oficială a abonatului, prima instanță,

contrar prevederilor art. 314 alin. (1) Cod de procedură penală, a respins cererea

părții apărării.

Specifică recurentul că, la finele audierii martorului Mariana Beschieru în

ședința de judecată, fiind întrebată despre scopul transmiterii banilor către inculpat,

sub formă de concretizare a răspuns că, banii au fost transmiși pentru a închide

dosarul penal al lui Ion Melniciuc pe huliganismul cu Istrati, fiind evident că

martorul s-a referit la cauza penală, pornită pe faptul săvârșirii de către Ion

Melniciuc a infracțiunii de huliganism în privința lui Serghei Istrati, în

conformitate cu art. 287 alin. (2) Cod penal, însă, grefierul, contrar prevederilor

art. 83 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, a completat în mod abuziv

declarația martorului Mariana Beschieru și a introdus în înscrisul anexă la

procesul-verbal al ședinței de judecată în loc de cuvântul ,,Istrati” enunțul ,,partea

vătămată Istrati Valentina”.

La solicitarea scrisă a apărării privind corectarea erorii comise în cadrul

întocmirii înscrisului în care au fost fixate declarațiile martorului Mariana

Beschieru, anexă la procesul-verbal al ședinței de judecată, în vederea necesității

aducerii înscrisului în conformitate cu conținutul înregistrării audio a ședinței de

judecată, prima instanță a refuzat să primească și să examineze cererea, fiind astfel

încălcat dreptul inculpatului stabilit de art. 66 alin. (2) pct. 18) Cod de procedură

penală, iar acțiunea primei instanțe constituie o încălcare brutală a dreptului la un

proces echitabil, garantat de art. 6 din CțEDO.

Menționează recurentul că, o dovadă în plus asupra faptului că, Mariana

Beschieru s-a referit anume la cauza penală pornită pe faptul săvârșirii infracțiunii

de huliganism de către concubinul său și nu la cauza penală pornită pe faptul

săvârșirii infracțiunii de jaf, este faptul că martorul a declarat că, a transmis banii

pentru a închide dosarul penal al lui Ion Melniciuc și nu a menționat nimic despre

încetarea urmăririi penale în privința sa.

Mai mult, cauza penală de huliganism a fost pornită la 11 martie 2014, la o

lună de la 07 februarie 2014 și respectiv, această cauză penală, nu a fost niciodată

în gestiunea inculpatului.

11

Specifică recurentul că, în cadrul confruntării, martorul, ascultând

declarațiile inculpatului, conștientizând că, de fapt nu a existat o planificare de

către procurori a înscenării unei transmiteri de mită, cu scopul de a-l reține pe

acesta și că, intenția procurorului Octavian Zmeu era de a transmite banii părții

vătămate Valentina Istrati, a declarat că vrea să-și retragă denunțul și să-și schimbe

declarațiile, însă procurorul l-a amenințat pe Ion Melniciuc că, pentru schimbarea

declarațiilor o să poarte răspundere penală, iar martorul, conștientizând pericolul

real de a fi tras la răspundere penală, a refuzat de a-și duce intenția până la capăt și

a depus în continuare declarații mincinoase, pentru a nu fi pedepsit pentru

depunerea denunțului calomnios.

În acest mod s-a expus și Curtea Supremă de Justiție cu referire la o situație

similară, în decizia din 11 iunie 2014, în cadrul dosarului nr. 1ra-909/14, unde a

indicat că, argumentul procurorului, precum că vinovăția inculpatului se dovedește

prin declarațiile părții vătămate, nu poate fi reținut, dat fiind că, instanțele au

stabilit că acestea sunt contradictorii și divergențele între ele nu au fost elucidate.

Susține recurentul că, în prezenta cauză penală martorii Ion Melniciuc și

Mariana Beschieru, au statut de persoane cointeresate, iar în acest sens, asupra

caracterului vicios al declarațiilor depuse de către martorii denunțători, s-a expus în

repetate rânduri Curtea Supremă de Justiție, pe cauzele penale nr. 1ra-697/13 din

13 august 2013 și nr. 1ra-439/14 din 27 mai 2014.

CEDO în cadrul hotărârii pe cauza Kraska vs. Elveția, din 19 aprilie 1993, a

indicat asupra faptului că, instanțele de judecată sunt obligate de a efectua o

examinare adecvată a argumentelor și probelor invocate de părți, fără a prejudicia

constatarea relevanței lor pentru hotărâre.

Recurentul invocă că, instanțele de fond nu au luat în considerație la

adoptarea hotărârilor, declarațiile martorilor Valentina Istrati, Serghei Istrati și

Teodor Diaconu, copia autentificată a procesului-verbal de audiere suplimentară a

Valentinei Istrati în calitate de parte vătămată în cauza penală nr. 2013240310 din

24 decembrie 2013.

Totodată, în cadrul ședinței de judecată în instanța de apel, partea apărării a

depus o cerere în care a fost solicitată anularea parțială a încheierii Judecătoriei

Călărași din 17 aprilie 2015, în partea ce ține de refuzul instanței de a recunoaște

copia autentificată a procesului-verbal întocmit la 24 decembrie 2013 în cauza

penală nr. 2013240310, în calitate de mijloc material de probă și respectiv a fost

solicitată admiterea și examinarea în calitate de mijloc material de probă a copiei

autentificate a procesului-verbal, însă, în afara oricăror limite ale legalității, în

cadrul ședinței de judecată, instanța de apel nu a soluționat cererea depusă și nu s-a

expus asupra acesteia.

Susține recurentul că, unica probă a acuzării care se află în contradicție cu

declarațiile inculpatului privind scopul transmiterii la 07 februarie 2014 a banilor

în sumă de 1000 de euro, o constituie declarațiile martorilor Ion Melniciuc și

Mariana Beschieru, pe când restul probelor, inclusiv cele acumulate în mod ilegal,

nu indică asupra scopului coruptibil al transmiterii banilor.

Totodată, inculpatul Octavian Zmeu nu și-a schimbat declarațiile în cursul

procesului penal, fapt ce constituie, după părerea recurentului, un argument ce

indică asupra superiorității sub aspect de veridicitate a mărturiilor depuse de acesta

în cauza penală, în raport cu cele depuse de martorii Ion Melniciuc și Mariana

12

Beschieru.

La fel, recurentul indică că, un element esențial al circumstanțelor în care au

fost transmiși banii la 07 februarie 2014, este faptul că inculpatul a refuzat

propunerea lui Ion Melniciuc de a merge în biroul de serviciu și a rămas în curtea

Procuraturii raionului Nisporeni, astfel, locul unde au fost transmiși banii, se afla la

o distanță de câțiva metri de ușa de acces a procuraturii și era vizibil atât pentru

persoanele care eventual puteau să iasă sau să intre în clădirea procuraturii, cât și

pentru persoanele care eventual puteau să privească prin geamurile clădirii

procuraturii, unul din geamuri fiind amplasat chiar de asupra locului în care au fost

transmiși banii, deci, transmiterea de fapt a banilor s-au produs într-un loc public,

într-o zi de lucru, aproximativ la ora 15:30, fapte din care rezultă că inculpatul nu

avea intenția de a atribui transmiterii banilor un caracter ascuns, deoarece era

conștient că acțiunile sale nu poartă un caracter ilegal.

De asemenea, o importanță deosebită o are comportamentul inculpatului

care, nu a încercat să se eschiveze de la reținere sau să împiedice stabilirea în

posesia sa a banilor care i-au fost transmiși de către martorii Ion Melniciuc și

Mariana Beschieru.

5.1. Inculpatul Octavian Zmeu, la 14 septembrie 2016, în temeiul pct. 6)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a depus recurs ordinar suplimentar, prin

care a solicitat casarea deciziei cu pronunțarea unei hotărâri de achitare din motiv

că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

În motivare a invocat că, ilegalitatea deciziei instanței de apel, apreciată

prin prisma jurisprudenței CEDO, având în vedere încălcarea dreptului la un

proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru

Drepturile Omului, se exprimată prin refuzul instanței de apel de a se expune în

decizia emisă, asupra tuturor motivelor invocate în apel, obligație impusă prin

art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală și de a verifica declarațiile și probele

materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată,

obligație impusă prin art. 414 alin. (2), (6) Cod de procedură penală.

Motivând respingerea apelului, instanța a făcut trimitere directă la textul

sentinței primei instanțe, cu toate că conținutul textului la care s-a făcut trimitere,

nu se referă în nici un mod la motivele invocate în cererea de apel.

Conform jurisprudenței CEDO, (cauzele Suominen vs. Finlanda; Ruiz Torija

vs. Spania; Hiro Balani vs. Spania; Garcia Ruiz vs. Spania; Helle vs. Finlanda;

Kraska vs. Elveția; Perez vs. Franța; Buzescu vs. România; Donandze vs.

Georgia), acțiunile instanței de apel, constituie o violare a dreptului la un proces

echitabil garantat de art. 6 alin. (1) CțEDO.

procurorul care s-a expus pentru respingerea acestuia, menționând că, hotărârile

adoptate denotă faptul că erori de drept la examinarea acestei cauze nu au fost

comise.

Instanțele de judecată, verificând probele administrate legal de organul de

urmărire penală și verificate în ședințele de judecată, cu respectarea prevederilor

art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-au dat apreciere corectă potrivit

art. 101 Cod de procedură penală, just ajungând la concluzia de vinovăție a lui

Octavian Zmeu în săvârșirea infracțiunii incriminate.

13

materialelor din dosar, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestora din

următoarele considerente

Cu referire la recursul depus la 15 februarie 2016

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură

penală, instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel. Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și

erori de drept material sau substanțial.

Din conținutul recursului declarat rezultă că inculpatul invocă ca temeiuri de

drept pct. 6), 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, și anume că hotărârea

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel în cazurile când instanța de apel nu s-a expus

asupra tuturor motivelor invocate în apel, sau instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței, precum și când norma de drept aplicată în

hotărârea atacată contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme date

anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

Însă, aceste temeiuri pentru declararea recursului ordinar nu și-au găsit

confirmare la examinarea recursului respectiv, nefiind stabilite presupusele erori de

drept invocate de recurent.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie,

relevă în mod concludent că instanța de apel corect a reținut că prima instanță a

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată

inculpatului și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale acestuia în

baza art. 324 alin. (3) lit. a) Cod penal, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma

cumulului de probe anexate la dosar, fiind apreciate în conformitate cu prevederile

art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, instanța de apel

pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul inculpatului

(pct. 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță.

Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia luată, arătând în

mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a

permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de

recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de

primă instanță (hotărârea CEDO Garcia Ruis vs. Spaniei, Helle contra Finlandei).

Pe lângă aceasta, recursul dat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, care nici nu conțin referire la concrete erori de drept și

14

clar definite, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele de fond au

apreciat circumstanțele cauzei și probele administrate.

Însă, pornind de la relevanțele art. art. 27, 414 alin. (1) și (2) Cod de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o

nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune inculpatul este o

competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu este temei de drept

separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel este lipsită de orice suport

legal.

Este de observat că motivele invocate în recursul menționat au constituit

deja obiect de examinare în instanțele de fond, fiind oferite răspunsuri argumentate

în acest sens (pct. 2 - 5 din decizie), iar o altă opinie asupra probelor care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CEDO (hotărârea

CEDO Bujnița vs. Moldova), nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Mai mult, Colegiul menționează că motivarea hotărârii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului, care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp cât sunt valorificate toate

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate

componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat,

de altfel, în cauza de față.

Investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării

cercetării judecătorești, just a concluzionat că prima instanță, analizând probele

administrate corect a stabilit și a reținut în sarcina lui Octavian Zmeu încadrarea

juridică corespunzătoare prevăzută la art. 324 alin. (3) lit. a) Cod penal.

În același context, Colegiul penal menționează că, deși art. 6 § 1 al Convenției

obligă instanțele judecătorești să-și motiveze hotărârile, totodată Curtea Europeană

a clarificat că acest lucru nu impune formularea unui răspuns detaliat la fiecare

argument invocat de parte (hotărârea CEDO Van de Hurk vs. Olanda).

Modul în care se aplică obligația de a motiva hotărârile judecătorești poate

varia în funcție de natura acestora și trebuie apreciat în lumina circumstanțelor

fiecărei cauze în parte (hotărârea CEDO Hiro Balani vs. Spania).

Din atare considerente, instanța de recurs opinează că, instanța de apel s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor relevante invocate în apelul procurorului și a

adoptat o hotărâre legală, întemeiată și motivată.

Referitor la alegațiile recurentului privind faptul că, în cadrul ședinței de

judecată în instanța de apel, partea apărării a depus o cerere în care a fost solicitată

anularea parțială a încheierii Judecătoriei Călărași din 17 aprilie 2015, în partea ce

ține de refuzul instanței de a recunoaște copia autentificată a procesului-verbal

întocmit la 24 decembrie 2013 în cauza penală nr. 2013240310, în calitate de

mijloc material de probă și respectiv a fost solicitată admiterea și examinarea în

calitate de mijloc material de probă a copiei autentificate a procesului-verbal, însă,

15

în afara oricăror limite ale legalității, în cadrul ședinței de judecată, instanța de apel

nu a soluționat cererea depusă și nu s-a expus asupra acesteia, Colegiul penal ține

să menționeze că, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată a instanței de

apel din 11 decembrie 2015, legalitatea căruia nu a fost contestată de către

participanții la proces, la întrebarea instanței dacă participanții la proces au careva

cereri sau demersuri, doar avocatul Alexandru Bogos a solicitat instanței de a

anexa la materialele cauzei certificatele care confirmă absența motivată a

inculpatului de la ședințele anterioare, respectiv alte cereri sau demersuri de către

participanții la proces nu au fost înaintate (f.d.162-171, vol.III).

Criticele recurentului referitor la administrarea de către organul de urmărire

penală a probelor cu încălcarea legislației procesuale penală, au format obiect de

discuție la judecarea cauzei penale în instanța de apel și, cărora instanța de apel,

le-a dat o motivare corespunzătoare și argumentată, soluție pe care instanța de

recurs o însușește pe deplin și a cărei reluare nu se mai impune, fapt ce vine în

corespundere cu jurisprudența CEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza

Albert vs. România din 16 februarie 2010, a statuat că, art. 6 §1 din CțEDO, deși

obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând

un răspuns detaliat pentru fiecare argument (hotărârea Van de Hurk vs Olanda, din

19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie

prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Referitor la alegațiile recurentului privind faptul că, la finele audierii

martorului Mariana Beschieru în ședința de judecată a primei instanțe, fiind

întrebată despre scopul transmiterii banilor către inculpat, sub formă de

concretizare a răspuns că, banii au fost transmiși pentru a închide dosarul penal al

lui Ion Melniciuc pe huliganismul cu Istrati, fiind evident că martorul s-a referit la

cauza penală, pornită pe faptul săvârșirii de către Ion Melniciuc a infracțiunii de

huliganism în privința lui Serghei Istrati, în conformitate cu art. 287 alin. (2) Cod

penal, însă, grefierul, contrar prevederilor art. 83 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură

penală, a completat în mod abuziv declarația martorului Mariana Beschieru și a

introdus în înscrisul anexă la procesul-verbal al ședinței de judecată în loc de

cuvântul ,,Istrati” enunțul ,,partea vătămată Istrati Valentina”, iar la solicitarea

scrisă a apărării privind corectarea erorii comise în cadrul întocmirii înscrisului în

care au fost fixate declarațiile martorului Mariana Beschieru, anexă la

procesul-verbal al ședinței de judecată, prima instanță a refuzat să primească și să

examineze cererea, fiind astfel încălcat dreptul inculpatului stabilit de art. 66

alin. (2) pct. 18) Cod de procedură penală, iar acțiunea primei instanțe constituie o

încălcare brutală a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CțEDO,

Colegiul penal ține să menționeze că, potrivit art. 337 alin. (1) Cod de procedură

penală, declarațiile inculpatului, părții vătămate, părții civile, părții civilmente

responsabile și ale martorilor în ședința de judecată se consemnează în scris de

grefier ca documente separate care se anexează la procesul-verbal.

Declarația scrisă se citește de către grefier, iar dacă persoana care a depus-o

cere, i se oferă posibilitatea să o citească.

Dacă persoana care a depus declarația confirmă conținutul ei, o semnează pe

fiecare pagină și la sfârșit. Dacă persoana care a depus declarația nu poate semna

sau refuză să o semneze, despre aceasta se face mențiune în declarația consemnată,

16

indicându-se motivele refuzului.

Astfel, se reține că martorul Mariana Beschieru a semnat procesul-verbal de

audiere, confirmându-se astfel faptul că aceasta a fost de acord cu declarațiile

consemnate de către grefier în procesul-verbal.

Totodată, la materialele cauzei nu a fost anexată cerere înaintată de inculpat

sau apărare prin care să fie solicitat faptul corectării erorii comise de către grefier

în procesul-verbal de audiere a martorului Mariana Beschieru, precum și

procesul-verbal al ședințelor de judecată nu conține careva mențiuni referitor la

solicitarea inculpatului sau a apărării privitor la corectarea erorii menționate,

nefiind posibil pentru instanța de recurs de a stabili temeinicia alegațiilor

recurentului, ținând cont și de faptul că asupra procesului-verbal de audiere a

martorului Ion Melniciuc, apărarea împreună cu inculpatul au depus cerere privind

corectarea erorilor admise (f.d.163-165, vol.III), care a fost respinsă de către prima

instanță (f.d.152, vol.III).

Deci, odată ce nu poate fi stabilită temeinicia alegațiilor recurentului

referitor la refuzul primei instanțe de a primi și examina cererea scrisă înaintată de

apărare, nu poate fi stabilită încălcarea de către instanță a dreptului la un proces

echitabil, garantat de art. 6 din CțEDO.

Totodată, recurentul a invocat în cererea de recurs că, instanța de apel a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, însă Colegiul penal

ține să specifice că, potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă

de fapt reprezintă stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

În sensul dat se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârii contestate, relevă în mod concludent că instanța de apel a constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului

și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale acestuia în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar.

Cu referire la temeiul prevăzut de pct. 16) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, recurentul a invocat că, în decizia din 11 iunie 2014, în cadrul dosarului

nr. 1ra - 909/14, a fost indicat că, argumentul procurorului, precum că vinovăția

inculpatului se dovedește prin declarațiile părții vătămate, nu poate fi reținut, dat

fiind că, instanțele au stabilit că acestea sunt contradictorii și divergențele între ele,

precum și că nu au fost elucidate asupra caracterului vicios al declarațiilor depuse

de către martorii denunțători, s-a expus în repetate rânduri Curtea Supremă de

Justiție, pe cauzele penale nr. 1ra-697/13 din 13 august 2013 și nr. 1ra-439/14 din

27 mai 2014.

Astfel, Colegiul penal ține să menționeze că, acest temei este îndreptat spre

unificarea practicii judiciare, iar la invocarea temeiului respectiv de drept, sarcina

probațiunii îi revine recurentului, care prin exemple elocvente cu referire la cauze

concrete, trebuie să demonstreze faptul că instanța de recurs în cauze similare,

anterior a adoptat soluții contradictorii cu cele reținute în speța în cauză.

Deci, instanța de recurs reține că cauzele penale, la care a făcut referire

recurentul în recurs – nr. 1ra-909/14, nr. 1ra-697/13 și nr. 1ra-439/14, nu au

17

aplicabilitate speței în cauză, deoarece circumstanțele cauzei nu sunt similare

speței date, or, în cauza nr. 1ra-909/14, argumentele procurorului precum că

vinovăția inculpatului se dovedește prin declarațiile părții vătămate, nu a fost

reținut, deoarece instanțele au stabilit că declarațiile sunt contradictorii și conțin

divergențe, iar în ședința de judecată a instanței de apel procurorul nu a prezentat

proba dată, prin urmare nu a fost posibilă înlăturarea contradicțiilor dintre

declarațiile acesteia.

În cauza nr. 1ra-697/13, declarațiile martorului denunțător s-au redus la

faptul că acesta a pus banii în portbagaj și a dispărut, iar în cauza nr. 1ra-439/14

declarațiile martorului denunțător nu au fost confirmate prin nici o probă pertinentă

și concludentă, iar acuzarea, în afară de declarațiile acestui martor, nu a prezentat

și alte probe ce ar dovedi vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii

incriminate.

Pe când în speța dedusă judecății, după cum s-a evidențiat anterior,

instanțele de fond au stabilit că acuzarea a prezentat probe verosimile care

coroborează cu declarațiile martorilor Ion Melniciuc și Mariana Beschieru.

Reieșind din baza factologică expusă mai sus, se conchide că corect instanța

de apel a menținut sentința primei instanțe care a dispus condamnarea lui Octavian

Zmeu în baza art. 324 alin. (4) Cod penal, mai mult, instanța de recurs este solidară

cu cele expuse în partea descriptivă a deciziei atacate în vederea motivării acestei

soluții.

Pe cale de consecință, în contextul celor relevate, Colegiul penal conchide că

concluziile la care au ajuns instanțele de fond privitor la vinovăția inculpatului sunt

corecte și corespund materialului probator administrat și cercetat în cadrul ședinței

instanței de apel.

În virtutea considerentelor nominalizate în prezenta decizie, constatând că în

cauză există o concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt

stabilită de instanțele de fond în privința inculpatului Octavian Zmeu, nefiind

identificată de instanța de recurs prezența unei erori judiciare, care ar putea servi

drept temei de casare a deciziei recurate, Colegiul penal consideră ca fiind

neîntemeiate criticele formulate de către inculpat în cererea de recurs ordinar

deferit spre examinare

Cu referire la recursul depus la 14 septembrie 2016

Potrivit art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, decide în unanimitate asupra inadmisibilității recursului înaintat

în cazul în care se constată că, recursul este declarat peste termen.

Termenul de recurs este un termen procesual legal, durata lui fiind stabilită

prin lege. El este absolut și are caracter imperativ, adică depășirea lui atrage

decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar dacă totuși recursul a fost

declarat după expirarea termenului el urmează a fi respins ca tardiv, cu excepția

când întârzierea a fost determinată de motive întemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 422 Cod de procedură penală, termenul

de recurs este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei.

Potrivit dispozițiilor art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în

care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului

18

efectuat peste termen.

Analizând materialele cauzei, Colegiul penal constată, că conform

procesului-verbal din 16 decembrie 2015 (f.d.171, vol.III), a fost pronunțat

dispozitivul deciziei instanței de apel în prezența avocatului Alexandru Bogos și a

inculpatului Octavian Zmeu, cu înștiințarea lor despre pronunțarea și primirea

deciziei integrale la 18 ianuarie 2016.

La ședința de judecată din 18 ianuarie 2016, a fost pronunțată decizia

motivată în prezenta avocatului Alexandru Bogos, inculpatul neprezentându-se.

Așadar în speță, termenul de declarare a recursului conform art. 422 Cod de

procedură penală, a început să decurgă din 19 ianuarie 2016, ultima zi pentru

declararea recursului fiind 18 februarie 2016, iar recursul ordinar declarat de

inculpatul Octavian Zmeu a fost depus la 14 septembrie 2016, prin urmare, a fost

declarat peste termenul de 30 de zile stabilit de lege.

Astfel, raportând situația reținută în cauză la prevederile art. art. 422, 432

alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, rezultă că recursul declarat de inculpatul

Octavian Zmeu, este inadmisibil, deoarece este declarat peste termen.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de inculpatul Zmeu

Octavian Sergiu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 16 decembrie 2015, în propria cauză penală, cel din 15 februarie 2016 ca fiind

vădit neîntemeiat, iar cel din 14 septembrie 2016 ca fiind depus peste termen.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 04 noiembrie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

19