1ra-179/17 — art.179 alin.2 CP

1ra-179/17 — art.179 alin.2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.1ra-179/17

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 ianuarie 2017 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău din 27 mai 2015 și a deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2016, declarat de inculpații

Zmeiov Oleg Vasili, născut la 27 august 1968,

originar și domiciliat în mun.Chișinău, str.Cuza

Vodă 20/1, ap.48

și

Grinevici Carolina Vasili, născută la 16

septembrie 1974, originară și domiciliată în

mun.Chișinău, str.Cuza Vodă 20/1, ap.48.

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă:

și Grinevici Carolina au fost condamnați în baza art.179 alin.(2) Cod penal la câte 3 ani

închisoare fiecare, iar conform art.90 Cod penal, pedeapsa aplicată acestora a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de câte 3 ani, fiecare.

Acțiunea civilă înaintată de Călugăru Ion, a fost admisă în principiu, urmând ca

asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

aprilie 2013, aproximativ la ora 01.00, împreună și prin înțelegere prealabilă, au pătruns

ilegal, fară consimțământul părții vătămate Călugăru Ion în domiciliul acestuia din

mun.Chișinău, str.Cuza Vodă 20/1, ap.51, unde Zmeiov Oleg i-a aplicat o lovitură cu

pumnul în regiunea feței, iar Grinevici Carolina l-a stropit cu substanță chimică

neidentificată de către organul de urmărire penală cauzându-i, conform raportului de

expertiză medico-legală nr.1284/D din 17 iunie 2013, arsură de gradul I la nivelul

țesuturilor moi ale feței și, respectiv, echimoză cu excoriația la nivelul mucoasei buzei

superioare care, fiecare în parte, cât și în comun, se califică ca vătămare neînsemnată.

- avocatul N.Ciumac în numele inculpaților, care a solicitat casarea sentinței,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpații să fie achitați, pe

motiv că relațiile dintre inculpați și partea vătămată sunt ostile de mai mulți ani, partea

vătămată fiind sancționat contravențional de mai multe ori pentru că a agresat-o pe

C.Grinevici; - inculpații au fost sancționați deja contravențional pentru fapta comisă la

1

16.05.2013; - instanța a neglijat cererea inculpatei privind audierea martorilor; -

declarațiile părții vătămate urmează a fi apreciate critic;

- avocatul L.Bînzari în numele inculpatului O.Zmeiov, care a solicitat rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat pentru lipsa

elementelor constitutive ale infracțiunii, invocând că instanța a apreciat critic declarațiile

inculpaților, fără a indica care sunt contradicțiile, punând la baza sentinței declarațiile

părții vătămate și a martorului A.Calugăru, care este soția ultimului; - inculpatul

O.Zmeiov a recunoscut că i-a aplicat părții vătămate doar o lovitură, însă nu a intrat forțat

în locuința acestuia; - nu a fost efectuată nici o expertiză sau interogat vreun expert dacă în

urma pulverizării gazului lacrimogen în circumstanțele descrise de inculpați și rezultat al

închiderii ușii de către A.Călugăru, mirosul se putea păstra doar în locuință mai mult timp

și pe scară nu;

- avocatul D.Șontea în numele inculpatei C.Grinevici, care a solicitat casarea

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță cu achitarea inculpatei, din motiv că lipsesc probe ce ar demonstra

vinovăția acesteia; - instanța a apreciat greșit declarațiile inculpaților și a părții vătămate.

au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de avocatul N.Ciumac în numele

inculpaților O.Zmeiov și C.Grinevici, de avocatul L.Bînzari în numele inculpatului

O.Zmeiov, iar apelul avocatului D.Șontea în numele inculpatei C.Grinevici, a fost respins

ca fiind tardiv.

Instanța de apel a indicat că, verificând termenul de declarare a apelului declarat de

avocatul D.Șontea a stabilit că, acesta l-a depus la a 16-a zi de la recepționarea copiei

sentinței motivate, depășind termenul stabilit de 15 zile, fără a indica motivul și a solicita

repunerea în termen. Din aceste considerente a respins apelul declarat ca fiind tardiv.

La fel, instanța de apel a menționat că, prima instanță corect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept și just a ajuns la concluzia că inculpații au săvârșit

infracțiunea incriminată. Astfel, necătând la faptul că O.Zmeiov și C.Grinevici nu și-au

recunoscut vina, aceasta a fost dovedită integral prin următoarea sistemă de probe

pertinente, concludente, utile și veridice, care coroborează între ele - declarațiile

inculpaților O.Zmeiov și C.Grinevici, a părții vătămate I.Călugăru, a martorilor

I.Buciovschi, A.Călugăru, A.Botnariuc, cât și prin actele cauzei - plângerea părții

vătămate I.Călugăru, certificatul de vizită nr.32558 din 30.04.2013, răspunsurile nr.01-

5/936 din 03.05.2013, nr.01-5/1573 din 23.07.203, informația ”903”, raportul de expertiză

medico-legală nr.1284/D din 17.06.2014.

Astfel, reieșind din probele sus-menționate, instanța de apel a conchis că vinovăția

inculpaților în săvârșirea infracțiunii de violare a domiciliului părții vătămate, prin

pătrundere și rămânerea ilegală în el a fost dovedită, iar acțiunile acestora corect au fost

încadrate în prevederile art.179 alin.(2) Cod penal, în prezența agravantei ,,cu aplicarea

violenței”.

Instanța de apel a menționat că, prima instanță analizând versiunea inculpaților,

precum că fapta incriminată lor a fost comisă în scara casei, dar nu în interiorul (antreul)

apartamentului părții vătămate și, luând în considerare faptul că declarațiile acestora nu

numai că contravin în detalii, dar au fost combătute integral prin declarațiile părții

vătămate I.Călugăru și ale martorilor A.Călugăru, I.Bucicovschi, care obiectiv se confirmă

și prin alte probe administrate în cauză, corect a apreciat-o drept o modalitate de apărare,

făcută în scopul evitări răspunderii penale.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei inculpaților, instanța de apel a

constatat că prima instanță, ținînd seama de prevederile art.61, 75, 77 Cod penal, de

2

gravitatea infracțiunii săvârșite, ce face parte din categoria celor mai puțin grave, de

persoana inculpaților, care nu au antecedente penale, precum și lipsa circumstanțelor ce

ar agrava sau atenua răspunderea penală, corect a conchis de a le stabili pedeapsa fără

izolarea lor de societate, cu aplicarea prevederilor art.90 Cod penal, aceasta fiind utilă

pentru corectarea inculpaților.

O.Zmeiov și C.Grinevici care, invocând temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6), 8),

12) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei, cu transmiterea cauzei la

rejudecare, pe motiv că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel;

- nu sînt întrunite elementele infracțiunii și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită; - la prezentarea materialelor cauzei după finisarea urmăririi penale nu au fost

asigurați cu interpret; - în unele acte semnătura lui A.Călugăru este diferită; - prima

instanță nu s-a expus asupra cererii de audiere a martorilor, iar în instanța de apel a fost

audiat doar un martor din cei doi solicitați de partea apărării; - declarațiile părții vătămate,

a martorilor A.Călugaru, I.Bucicoschi, cât și raportul de expertiză medico-legală

nr.1284/D din 17.06.2014 urmau a fi apreciate critic; - conflictul a apărut din cauza

relațiilor ostile dintre partea vătămată și dânșii, însă nu a fost nici o înțelegere prealabilă

între O.Zmeiov și C.Grinevici și nu s-a stabilit pătrunderea în apartamentul părții

vătămate.

materialele dosarului și motivele invocate, ținând cont de opinia procurorului expusă în

referință, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, Colegiul penal decide

inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente.

Potrivit textului recursului declarat de inculpați, ca temei de casare a deciziei

instanței de apel se invocă art.427 alin.(1) pct.6), 8), 12) Cod de procedură penală, care

stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Raportând normele nominalizate la situația în cauză, Colegiul penal constată că

temeiurile la care se referă autorii recursului nu sunt aplicabile din punct de vedere al

prezenței erorilor de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în sensul

casării deciziei instanței de apel.

Sub aspectul situației de „neîntrunire a elementelor infracțiunii” se înțeleg acele

cazuri când s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei

infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea).

Colegiul penal reține că instanțele de fond, în baza probelor administrate legal de

către organul de urmărire penală și verificate în ședința de judecată, cu respectarea

prevederilor art.100 alin.(4) Cod de procedură penală, le-au dat o apreciere justă, potrivit

art.101, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și

coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept.

Conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată în textele sentinței și deciziei

instanței de apel, iar temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea acestor probe nu s-au

stabilit.

Ambele instanțe de judecată au motivat concluzia de vinovăție a lui O.Zmeiov și

C.Grinevici și corect au calificat acțiunile acestora în baza art.179 alin.(2) Cod penal, ca

violare de domiciliu, adică rămânerea ilegală în domiciliu fără consimțământul persoanei

și refuzul de al părăsi la cererea ei, cu aplicarea violenței.

3

Temeiurile invocate de recurenți referitor la nevinovăția lor în săvârșirea

infracțiunii imputate sunt neîntemeiate, deoarece atât prima instanță, cât și instanța de apel

au motivat condamnarea prin faptul că, învinuirea a prezentat suficiente probe care cert

dovedesc vinovăția acestora în săvârșirea infracțiunii imputate, și anume declarațiile

inculpaților, a părții vătămate I.Călugăru, a martorilor I.Bucicovschi, A.Călugăru,

A.Botnariuc, precum și probele scrise - plângerea părții vătămate I.Călugăru, certificatul

de vizită a lui I.Călugăru la urgență nr.32558 din 30.04.2013, informația ,,903”,

răspunsurile nr.01-5/936 din 03.05.2013 și nr.01-5/1573 din 23.07.2013, potrivit căruia

lui I.Călugăru s-a stabilit diagnoza ,,combustie chimică a ambilor ochi fiind internat la

spitalul ,,Sfînta Treime”, raportul de expertiză medico-legală nr.1284/D din 17.06.2014,

conform căruia la I.Călugăru s-a constatat ,,arsură grad I la nivelul țesuturilor moi ale

feței, care au fost provocate în rezultatul acțiunii traumatice a unei substanțe chimice

pulberizante, echimoză cu excoriația la nivelul buzei superioare”, probe care, luate în

ansamblu, dovedesc vinovăția acestora în comiterea infracțiunii de violare de domiciliu cu

aplicarea violenței.

Argumentele invocate de recurenți, precum că instanțele de fond eronat au apreciat

probele cauzei, și anume declarațiile părții vătămate, a martorilor, nu pot fi reținute,

deoarece instanțele de fond s-au expus asupra acestora, concluzionând că declarațiile lor

pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești sunt consecvente și coroborează

între ele, precum și cu restul probelor cauzei, și nu trezesc careva dubii, mai mult că

aceștia fiind audiați în prima instanță, au dat declarații sub jurământ, fiind preîntâmpinați

pentru darea mărturiilor false, conform art.312-313 Cod penal.

După cum rezultă din teoria dreptului penal, latura obiectivă a violării de domiciliu

include fapta prejudiciabilă care ia forma acțiunii sau inacțiunii - pătrunderea fără

consimțământul victimei, rămânerea ilegală, refuzul de a-l părăsi, la cererea victimei.

În speță cert s-a constatat că inculpații au pătruns ilegal, fără consimțământul părții

vătămate în apartamentul acestuia (antreu), unde l-au înjurat, O.Zmeiov aplicând violență,

iar C.Grinevici l-a stropit cu o substanță chimică, refuzând de a părăsi domiciliul la

cererea acestuia, fapt confirmat prin declarațiile părții vătămate I.Călugăru, a martorilor

A.Călugăru, A.Botnariuc și I.Bucicovschi, acesta din urmă a declarat că fiind la serviciu a

fost solicitată ambulanța de către partea vătămată, intrând în apartament a simțit un miros

înțepător și ochii lăcrămau, din care considerente și-a făcut concluzia că în apartament a

fost pulverizat cu gaz lacrimogen, deoarece în apartament era imposibil de stat, dînsul i-a

spus părții vătămate să iasă afară, în scara blocului nu era miros înțepător, acesta era doar

în apartament.

În sensul dat Colegiul penal reține că, prin acțiunile sale inculpații au realizat latura

obiectivă a infracțiunii de care au fost recunoscuți vinovați, adică pătrunderea sau

rămânerea ilegală în domiciliul, fără consimțământul victimei.

Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art.179 Cod penal se caracterizează

prin intenție directă, motivul infracțiunii poate fi diferit. În speță, se atestă cu certitudine

intenția inculpaților de a pătrunde fără consimțământul părții vătămate în domiciliul

acestuia, urmărind scopul de a se răfui cu acesta. Varianta agravată a violării de domiciliu,

prevăzută la alin.(2) art.179 Cod penal, presupune săvârșirea acestei infracțiuni cu

aplicarea violenței sau cu amenințarea aplicării ei. Pentru a fi aplicată răspunderea în baza

normei menționate, este necesar ca violența sau amenințarea cu violența să urmărească

scopul violării de domiciliu și să se aplice înainte de a se consuma violarea de domiciliu.

Din circumstanțele de fapt reținute de instanțele de fond, din declarațiile părții vătămate și

martorilor, rezultă că inculpatul O.Zmeiov a aplicat violență față de I.Călugăru, aplicându-

4

i o lovitură în regiunea feței, iar inculpata C.Grinevici l-a stropit de la o distanța mică în

regiunea feței cu gaz lacrimogen.

Prin urmare, se constată că în cauză s-au stabilit toate elementele componente ale

infracțiunii, inclusiv vinovăția lui O.Zmeiov și C.Grinevici, după cum rezultă din sentința

primei instanțe și decizia instanței de apel, care s-au pronunțat asupra circumstanțelor de

fapt, și-au motivat concluzia prin cumulul de probe pertinente și concludente, administrate

pe parcursul judecării cauzei și ulterior apreciate în mod obiectiv.

Argumentul inculpaților, precum că semnăturile martorului A.Călugăru pe diferite

acte ale organului de urmărire penale diferă una de alta, nu poate fi luat în considerație,

deoarece analizând materialele cauzei, ca parte vătămată a fost recunoscut doar

I.Călugăru, iar A.Călugăru are calitatea de martor, astfel, semnăturile din procesele-

verbale de audiere și de confruntare a ei nu trezesc careva dubii (f.d.27, 195-197 v.1).

Nu poate fi reținut nici argumentul recurenților, precum că nu au fost asigurați cu

interpret la prezentarea materialelor de urmărire penală, deoarece, reieșind din conținutul

proceselor-verbale de prezentare a materialelor de urmărire penală din 31.07.2013, dînșii

au fost asistați de traducător, au înaintat cereri și declarații în limba rusă, pe care o posedă

(f.d.84, 87 v.1). Totodată, se constată că atât inculpații, cât și apărătorii acestora careva

obiecții în acest sens nu au înaintat, nu au menționat despre acest fapt nici în apel.

De asemenea, argumentul inculpaților referitor la neaudierea martorilor nu poate fi

luat în considerație, deoarece, conform procesului-verbal din 16.02.2016, în cadrul

instanței de apel avocatul a înaintat cerere în scris solicitând audierea doar a martorului

A.Botnariuc, care a fost admisă, ulterior acest martor a fost audiat, inculpații având

posibilitatea de a-i adresa întrebări (f.d.7, 9, 12-14 v.2). Referitor la ceilalți martori,

reieșind din procesul-verbal, instanța de apel a verificat și cercetat declarațiile acestora în

ședința de judecată, iar fiind pusă în discuție posibilitatea finisării cercetării judecătorești

atât inculpații, cât și avocatul au considerat că aceasta este posibilă (f.d.15 v.2).

Conform art.6 Cod penal, răspunderii penale este supusă numai persoana care a

săvârșit cu intenție sau din imprudență o faptă prevăzută de legea penală.

Astfel, potrivit principiului răspunderii penale personale, aceasta revine numai

persoanei care a săvârșit ori a participat la săvârșirea unei infracțiuni, neputând interveni

pentru fapta altuia. Prin urmare, nu poate fi invocată răspunderea penală părții vătămate

pentru acțiunile ce nu le-a săvârșit, din care motiv argumentele recurenților, precum că

conflictul a apărut din cauza relațiilor ostile dintre ei și partea vătămată, care a fost atras

de mai multe ori la răspundere contravențională, nu pot fi reținute.

Concomitent, Colegiul penal atestă că, conform art.27 și art.414 alin.(2) Cod de

procedură penală, aprecierea probelor și circumstanțelor de fapt ale cauzei ține de

competența instanțelor de fond și de apel.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și s-

o caseze, doar atunci când se constată comiterea unei erori de drept, însă va ține seama de

starea de fapt deja constatată prin hotărârea judecătorească devenită definitivă.

Colegiul penal conchide că decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului,

temeiurile de fapt și de drept, care au dus la respingerea apelurilor declarate de partea

apărării, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile

art.417-418 Cod de procedură penală, iar temei pentru casarea acesteia lipsesc.

La aplicarea pedepsei instanțele de fond just au ținut cont de criteriile generale de

individualizare a pedepsei, luând în considerație gradul pericolului social al infracțiunii

comise, persoana inculpaților, circumstanțele atenuante și agravante ale cauzei, aplicându-

le acestora o pedeapsă echitabilă, individualizată conform prevederilor legale, respectând-

se dispozițiile art.61, 75 Cod penal.

5

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că

este vădit neîntemeiat.

În acest context, Colegiul penal decide inadmisibilitatea recursului ordinar declarat

de inculpați, fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpații Zmeiov Oleg și Grinevici

Carolina, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 februarie

2016, în propria lor cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 februarie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

6